De la robi la moştenitori

STUDIUL 8 » 12 NOIEMBRIE - 18 NOIEMBRIE

Text de memorat: "Aşa că nu mai eşti rob. ci fiu; şi. dacă eşti fiu. eşti şi moştenitor prin Dumnezeu:' (Galateni 4.7)

Pavel le spune galatenilor că ei nu ar mai trebui să trăiască şi să se poarte ca nişte robi, ci ca nişte fii şi fiice ale lui Dumnezeu, cu toate drepturile şi privilegiile pe care le presupune acest statut. Situaţia lor se aseamănă cu povestea unui nou-convertit descurajat, care a venit să stea de vorbă cu crestinul chinez Watchman Nee.

– Oricât m-aş ruga, oricât m-aş strădui, nu reuşesc să Îi fiu credincios Domnului meu. Cred că am să-mi pierd mântuirea!

– Vezi tu câinele ăsta? l-a întrebat Nee. Este câinele meu. Eu singur l-am dresat: nu face mizerie, e mereu ascultător, e o plăcere să îl am în casă. Dar, în bucătărie, e băiatul meu, care încă e mic. El face dezordine, aruncă mâncare a, îşi murdăreşte hainele, nu ascultă deloc. Dar cine va moşteni tot ce am? Nu câinele, ci băiatul meu este moştenitorul meu! Tu eşti moştenitorul lui Isus Hristos, pentru că El a murit pentru tine.” – Lou Nicholes, Hebrews: Pattems for Living , pag. 31

Noi suntem mostenitorii lui Dumnezeu, nu pentru că am avea vreun merit, ci datorită h~rului Său. În Hristos, avem mult mai mult decât am avut înainte de păcatul lui Adam; aceasta este ideea pe care Pavel se străduieşte din răsputeri să le-o imprime în minte credincioşilor galateni, care se abătuseră atât de repede de la calea credinţei.

De la robi la mostenitori

1. Cum ne aiută Gal. 3,25.26, să înţelegem care este relaţia noastră cu Legea acum, după ce am fost răscumpăraţi de Isus?

Cuvântul căci de la începutul versetului 26 ne arată că Pavel face o legătură directă între acest verset şi versetul anterior. După cum fiul unui stăpân ieşea de sub tutela pedagogului când ajungea la majorat, tot la fel, spune Pavel, cei care au venit la credinţa în Hristos nu mai sunt minori; relaţia lor cu Legea s-a schimbat, deoarece ei sunt acum „fii” adulţi ai lui Dumnezeu.

Pavel nu se referă aici numai la bărbaţi, ci le include şi pe femei în această categorie a „fiilor” lui Dumnezeu (Gal. 3,28). El foloseşte cuvân­ tul „fii” în loc de „copii”, pentru că are în minte faptul că moştenirea de familie era lăsată copilului de parte bărbătească şi totodată faptul că expresia „fiii lui Dumnezeu” era titlul special pe care îl purtau israeliţii în Vechiul Testament (Deut. 14,1; Osea 11,1). Acum, în Hristos, şi neamuri­ le puteau să se bucure de relaţia specială cu Dumnezeu, la care avuseseră acces numai israeliţii.

2. De ce este botezul un eveniment atât de important? GaJ. 3,27.28; Rom. 6,1-11; 1 Petru 3,21.

Pentru Pavel, botezul este decizia radicală de a ne uni viaţa cu Hristos. În Romani 6, el descrie botezul prin intermediul simbolului unirii noastre cu Isus atât în moartea Sa, cât şi în învierea Sa. În Galateni, el apelează la o altă imagine: botezul este actul îmbrăcării cu Hristos. Cuvintele lui ne trimit cu gândulla frumoasele pasaje din Vechiul Testament care vorbesc despre hainele neprihănirii şi ale mântuirii (Is. 61,10; Iov 29,14). „Pavel consideră că botezul este momentul în care Hristos îl acoperă pe credincios ca o haină. Deşi nu întrebuinţează acest termen, el descrie aici neprihănirea care le este acordată credincioşilor.” – Frank J. Matera, Galatians, pag. 145

Unirea noastră cu Hristos, simbolizată prin botez, înseamnă că ceea ce este adevărat despre Hristos este adevărat şi despre noi. Hristos este „sămânţa lui Avraam” şi, prin urmare, credincioşii, ca „împreună moşte­ nitori cu Hristos” (Rom. 8,17), sunt şi moştenitori ai tuturor făgăduinţelor legământului făcut cu Avraam şi urmaşii lui.

Meditează la ideea aceasta: ” Ceea ce este adevărat despre Hristos este ade­ vărat si despre noi”. Ce schimbări ar trebui să aducă în viata noastră acest adevăr minunat?

Sub robia invataturilor incepatoare

După ce arată că statutul nostru înaintea lui Dumnezeu este acela de fii şi de moştenitori, Pavel clarifică această analogie în Galateni 4,1-3, dând ca exemplu situaţia în care proprietarul unei mari averi moare şi îi lasă tot fiului său mai mare, care este încă minor. Testamentul tatălui prevede ca fiul lui să fie în grija tutorilor până la majorat. Deşi poartă titlul de stăpân al averii tatălui său, el este minor şi, în fapt, situaţia lui nu se deosebeşte de cea a unui rob.

Exemplul aceasta se aseamănă cu cel al îndrumătorului/pedagogului din Galateni 3,24, doar că, în acest caz, autoritatea slujitorilor şi a admi­ nistratorilor este mult mai mare şi mai importantă. Ei sunt răspunzători nu numai de educaţia fiului stăpânului, ci şi de problemele financiare şi administrative, până la momentul în care fiul este destul de mare ca să preia aceste responsabilităţi.

3. Ce spune Pavel În Gal. 4,1-3, ca să ne ajute să Înţelegem care ar trebui să fie rolul Legii În viaţa noastră acum, după ce am venit la Hristos?

Semnificaţia exactă a expresiei „învăţături începătoare” (Gal. 4,3.9) mai face încă obiectul disputelor. Cuvântul grecesc stoicheia are sensul literal de „elemente”. Unii consideră că se referă la elementele funda­ mentale care compun universul (2 Petru 3,10.12), la puterile demonice care stăpânesc în acest veac rău (Col. 2,15) sau la principiile elementare ale vieţii religioase, la ABC-ul religiei (Evr. 5,12). Accentul pus de Pavel pe statutul de „minori”, pe care l-au avut oamenii înainte de venirea lui Hristos (Gal. 4,1-3), ne lasă să înţelegem că el se referă aici la princi­ piile elementare ale vieţii religioase. Pavel spune că perioada Vechiului Testament, cu legile şi jertfele lui, nu a fost decât un abecedar care înfăţişa învăţăturile fundamentale ale mântuirii. Astfel, deşi legile ceremoniale au fost pentru Israel importante şi instructive, ele nu erau decât nişte umbre ale lucrurilor viitoare. Ele nu au fost date ca să fie puse în locul lui Hristos.

Dacă în centrul vieţii noastre se află aceste reguli, şi nu Hristos, este ca şi cum ne-am întoarce în timp. Galatenii se întorceau la aceste învăţături începătoare, deşi Hristos venise deja. Ca şi cum fiul ajuns la majorat, din exemplul lui Pavel, şi-ar dori să fie din nou copil!

Credinţa inocentă de copil poate fi o însuşire pozitivă (Mat. 18,3), dar este ea neapărat echivalentă cu maturitatea spirituală? Altfel spus, putem afirma că, pe măsură ce creştem spiritual, credinţa noastră devine tot mai inocentă? Cât de „inocentă” şi de „încrezătoare” este credinţa ta?

„Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau”

4. Ce spune Pavel În Galateni 4.4?

Cuvântul împlinirea arată că Dumnezeu are un rol activ în îndeplinirea planului Său în istoria omenirii. Isus nu a venit la întâmplare, ci la momen­ tul stabilit cu precizie de Dumnezeu. Din punct de vedere istoric, timpul acesta este cunoscut caPax Romana (Pacea Romană), o perioadă de două sute de ani de relativă stabilitate şi pace pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Cucerirea regiunii mediteraneene de către romani a adus pa­ cea, o limbă comună, posibilitatea de a călători nestingherit şi o cultură comună, fapt care a facilitat răspândirea rapidă a Evangheliei. Din punct de vedere biblic, acesta a fost timpul pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru venirea lui Mesia cel făgăduit (vezi Dan. 9,24-27).

5. De ce a fost necesar ca Hristos să ia asupra Sa trupul omenesc? Ioan 1,14; Gal. 4,4.5; Rom. 8,3.4; 2 Cor. 5,21; FiI. 2,5-8; Evr. 2,14-18; 4,14.15.

Galateni 4,4.5 conţine una dintre cele mai succinte prezentări ale Evangheliei din Scriptură. Venirea lui Isus în istoria umană nu a fost o întâmplare. „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu a luat iniţiativa de a ne mântui.

Indirect, cuvintele acestea fac referire la doctrina creştină fundamentală la naturii divine eterne a lui Hristos (Ioan 1,1-3.18; FiI. 2,5-9; Col. 1,15-17). Dumnezeu nu a trimis un mesager ceresc, ci a venit El Însuşi.

Isus era Fiul lui Dumnezeu, divin şi preexistent, dar, totodată, El S-a „născut din femeie”. Deşi aici se face aluzie la naşterea din fecioară, ac­ centul principal cade pe natura Sa omenească adevărată.

Expresia „născut sub Lege” arată nu numai spre moştenirea evreiască a lui Isus, ci şi spre faptul că El a purtat condamnarea noastră.

A fost necesar ca Hristos să ia asupra Sa natura noastră omenească, fiindcă noi nu ne puteam mântui singuri. Prin unirea naturii Sale divine cu natura noastră căzută, Hristos a devenit în mod legitim Înlocuitorul, Mântuitorul şi Marele nostru Preot. Fiind al doilea Adam, El a venit să re­ cupereze tot ce a pierdut primul Adam prin neascultarea lui (Rom. 5,12­ 21). Prin ascultarea Sa, Isus a împlinit în mod desăvârşit cerinţele Legii, răscumpărând astfel greşeala tragică a lui Adam. Iar prin moartea Sa pe cruce, El a satisfăcut dreptatea Legii, care cerea moartea păcătosului, şi a câştigat astfel dreptul de a-i răscumpăra pe toţi cei care vin la El prin credinţă şi predare autentică.

Privilegiul infierii

6. Ce spune Pavel În Galateni 4,5-7?

El subliniază faptul că Hristos i-a răscumpărat „pe cei ce erau sub Lege” (vers. 4, 5). Cuvântul „a răscumpăra” înseamnă „a lua înapoi contra plată”, a plăti o anumită sumă pentru eliberarea unei persoane din captivi­ tate sau din robie. După cum vedem din context, răscumpărarea are loc pe fondul unei situaţii negative: omul are nevoie să fie eliberat.

Dar de cine sau de ce trebuie să fie el eliberat? Noul Testament ne vorbeşte despre patru aspecte: (1) eliberarea de Satana şi de vicleniile lui (Evr. 2,14.15), (2) eliberarea de moarte (1 Cor. 15,56.57), (3) eliberarea de sub puterea păcatului care ne înrobeşte prin firea noastră (Rom. 6,22) şi (4) eliberarea de sub condamnarea Legii (Rom. 3,19-24; Gal. 3,13; 4,5).

7. Care a fost scopul răscumpărării noastre? Gal. 4,5-7; Efes. 1,5; Rom. 8,15. 16.23; 9,4.5.

Noi folosim adesea cuvântul „mântuire” pentru a arăta ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Este corect, dar nu este nici pe departe la fel de ex­ presiv şi de sugestiv ca termenul „înfiere”. Cu toate că Pavel este singu­ rul scriitor din Noul Testament care foloseşte acest termen, înfierea sau adopţia era o procedură legală binecunoscută în lumea greco-romană.

Câţiva împăraţi romani contemporani cu Pavel au recurs la adopţie pen­ tru a asigura un succesor, fiindcă nu aveau un moştenitor legal. Adopţia garantează câteva privilegii: ,,(1) Fiul adoptat devine fiul legitim … al celui care l-a adoptat. .. (2) Persoana care adoptă se obligă să îl crească pe copil în mod corespunzător şi să îi asigure hrana şi îmbrăcămintea. (3) Persoana care adoptă nu îl poate repudia pe fiul adoptat. (4) Copilul nu poate fi tratat ca sclav. (5) Părinţii naturali ai copilului nu au dreptul să îl ia înapoi. (6) Adopţia conferă dreptul la moştenire.” – Derek R. Moore-Crispin, „Galatians 4,1-9: The Use and Abuse of Parallels”, The Evangelical Quar­ terly, voI. LXI/No. 3 (1989), pag. 216

Dacă aceste drepturi sunt garantate prin legile omeneşti, cu cât mai mari sunt privilegiile noastre în calitate de copii ai lui Dumnezeu!

Citeşte Gal. 4,6, ţinând cont de faptul că în limba ebraică ,,Abba” era cuvân­tul folosit de copii când vorbeau cu tatăL lor („tati” sau „tăticule”). lsus l-a folosit în rugăciune (Marcu 14,36). Noi suntem copiii lui Dumnezeu şi avem privilegiul de a-L numi” Tată”. Te bucuri de această relaţie apropiată cu El? Dacă nu, ce te împiedică? Ce poţi schimba pentru a te bucura de acest privilegiu?

De ce sa ne intoarcem in robie?

8. Redă în câteva cuvinte ideea din Gal. 4,8-20. Cu câtă seriozitate priveşte Pavel învăţăturile false care circulau printre galateni?

Pavel nu precizează la ce tip de practici religioase se întorseseră galatenii, dar este clar că are în minte sistemul fals de închinare a cărui consecinţă era robia spirituală. Sistemul acesta era atât de periculos şi de dăunător, încât se simte nevoit să le atragă atenţia că, prin ceea ce făceau, renunţau la înfiere şi se întorceau în robie.

9. Ce spune Pavel că făceau galatenii? De ce a dezaprobat el practica aceasta? Gal. 4,9-11

Mulţi consideră că, prin cuvintele: „zile, luni, vremuri şi ani” (vers. 10), Pavel se opune nu numai păzirii legii ceremoniale, ci si Sabatului. Insă această interpretare nu are suficientă susţinere în textul biblic. În primul rând, dacă ar fi intenţionat să facă referire la Sabat şi la alte practici iu­ daice specifice, atunci Pavel ar fi precizat lucrul acesta, după cum o face în Coloseni 2,16. În al doilea rând, el spune clar că obiceiul acesta le răpea galatenilor libertatea în Hristos si îi ducea la robie. „Dacă păzirea Sabatu­ lui zilei a şaptea îl înrobeşte pe om, înseamnă că Însuşi Creatorul a intrat în robie atunci când a respectat primul Sabat din istoria lumii!” – Comentariul Biblic AZŞ, voI. 6, pag. 967. Pe de altă parte, de ce a păzit Isus Sabatul şi i-a învăţat şi pe alţii să-I ţină, dacă păzirea lui le răpea oamenilor libertatea pe care o aveau în El? (Vezi Marcu 2,27.28; Luca 13,10-16).

Există în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea practici care ne răpesc li­ bertatea pe care o avem în Hristos? Sau există anumite atitudini care ne răpesc această libertate? Cum pot atitudinile greşite să ne ducă la robia pe care Pavel o dezaprobă cu atâta vehemenţă?

Studiu suplimentar

„În consiliul ceresc, s-a luat măsura ca oamenii, desi păcătosi, să nu piară în neascultarea lor, ci, prin credinţa în Hristos ca Înlocuitor şi Garant al lor, să devină aleşii lui Dumnezeu, rânduiţi mai dinainte să fie înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. Dumnezeu vrea ca toţi oa­ menii să fie mântuiţi; pentru că au fost luate toate măsurile prin oferirea singurului Său Fiu ca preţ de răscumpărare pentru om. Cei care vor pieri vor pieri pentru că refuză să fie înfiaţi de Dumnezeu, prin Isus Hristos. Mândria îl împiedică pe om să accepte măsurile luate pentru mântuire. Însă meritul omului nu va face ca sufletul să fie acceptat în prezenţa lui Dumnezeu. Lucrul care îl va face pe om să fie primit de Dumnezeu este harul lui Hristos atribuit omului prin credinţa în Numele Său. Nu putem lua faptele sau avântul de moment al emoţiilor drept dovadă că suntem aleşii lui Dumnezeu, fiindcă aleşii Săi sunt aleşi prin Hristos.” – Ellen G. White, „Chosen in Christ”, Signs ofthe Times, 2 ian. 1893

Întrebări pentru discuţie

1. Ce înseamnă şi ce nu înseamnă să fim ca nişte copilaşi în umblarea noastră cu Domnul? Ce trăsături ale copiilor trebuie să imităm în ceea ce priveşte credinţa noastră şi relaţia noastră cu Dumnezeu? Care sunt extremele de care trebuie să ne ferim?

2. De ce sunt oamenii speriaţi de ideea de har, de mântuirea doar prin credinţă? De ce unii oameni ar prefera să îşi câştige ei înşişi mântuirea, dacă lucrul acesta ar fi posibil?

3. Reluaţi, în cadrul grupei, discuţia pe marginea întrebării finale de la secţiune a de joi. Care sunt pericolele de care trebuie să ne ferim ca adventişti de ziua a şaptea pentru a nu ne întoarce în robia din care am fost eliberaţi? E posibil să ni se întâmple aşa ceva? De unde ştim dacă ni s-a întâmplat lucrul acesta? Cum putem regăsi libertatea?

Rezumat: Prin Hristos, noi am fost adoptaţi în familia lui Dumnezeu ca fii şi fiice ale Sale. Fiind copiii Săi, noi avem acces la toate drepturile şi privilegiile pe care le conferă această înrudire. A ne raporta la Dumnezeu doar prin prisma regulilor şi a legilor ar fi o nesăbuinţă din partea noastră. Este ca şi cum un fiu ar dori să renunţe la statutul lui şi la moştenirea lui pentru a deveni rob.