Evanghelia și Biserica

STUDIUL 13 » 17 DECEMBRIE - 23 DECEMBRIE

Text de memorat: "Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi şi Ulai ales fraţilor În credinţă." (Galateni 6,10)

„Nişte fermieri s-au gândit să păstreze cartofii cei mai mari pentru ei şi să-i lase pe cei mai mici de sămânţă. După câteva recolte slabe, cartofii ajunseseră să fie de mărimea unor nuci. Fermierii au descoperit prin acest experiment o lege importantă a vieţii. Ei au înţeles că nu pot păstra pentru ei înşişi lucrurile cele mai bune din viaţă şi să lase de sămânţă ce rămâne. Legea vieţii stabileşte ca recolta să fie pe măsura seminţelor cultivate.

Cultivarea „cartofilor mici” este practicată şi în alte domenii ale vieţii. Noi punem deoparte lucrurile mari ale vieţii şi plantăm ce mai rămâne. Ne aşteptăm ca, printr-o schimbare bruscă a legilor spirituale, egoismul nostru să fie răsplătit cu altruism.” – International Student Fellowship Newsletter, martie 2007

Pavel aplică acest principiu în Galateni 6,1-10. Biserica nu ar trebui să fie un loc în care membrii să se „muşte” şi să se „mănânce” unii pe alţii (Gal. 5,15), ci un loc în care Duhul ne inspiră să ne dăm întâietate unii altora. Înţelegerea faptului că suntem mântuiţi prin har ar trebui să ne determine să fim smeriţi, mai răbdători şi mai miloşi unii cu alţii.

Ridicarea celor cazuti

Cu toate că Pavel are aşteptări mari de la viaţa creştină (Gal. 5,16), sfaturile sale din Galateni 6,1 ne surprind prin realismul lor. Oamenii nu sunt perfecţi, nici chiar cei mai consacraţi creştini nu sunt imuni în faţa greşelilor. Cuvintele utilizate de Pavel în Galateni 5,16 ne arată că el se gândeşte la problemele pe care ar putea să le întâmpine biserica în viitor şi le dă galatenilor câteva sfaturi practice pentru rezolvarea lor.

1. Care ar trebui să fie reactia crestinilor atunci când un frate sau o soră de credinţă cade intr-un păcat? Gal. 6,1; Mat. 18,15-17.

În prima parte a versetului sunt două cuvinte care ne ajută să identificăm situaţia pusă în discuţie. Primul înseamnă literal „a fi prins, a fi doborât, a fi luat prin surprindere”, tradus în versiunea Cornilescu prin „ar cădea deodată”. Contextul şi conotaţiile lui ne sugerează că Pavel se referă la situaţia în care un credincios îl „prinde” pe altul făcând o greşeală, dar şi la situaţia în care cineva este „prins, apucat” de un comportament (vezi Prov. 5,22) pe care, în alte circumstanţe, ar fi ales să-I evite.

Faptul că Pavel vorbeşte aici despre o greşeală comisă neintenţionat, este dovedit de cuvintele pe care le foloseşte. Cuvântul tradus cu „greşeală”, care provine din cuvântul grecesc paraptoma, nu înseamnă „a păcătui în mod deliberat”, ci mai degrabă „a face o greşeală” sau „a face un pas greşit”. Cel de-al doilea sens pare a fi mai potrivit cu comentariile anterioare ale lui Pavel, legate de „umblarea” prin Duhul. Prin aceste explicaţii, nu dorim să scuzăm în vreun fel greşeala, ci să arătăm că Pavel nu se referă aici la situatia în care o persoană comite un păcat fătis (1 Cor. 5,1-5).

În aceste circumstanţe, reacţia şi ţinta nu ar trebui să fie pedepsirea, condamnarea sau excluderea, ci restaurarea celui care a greşit. Cuvântul din original înseamnă „a repara” sau „a aduce în bună stare”. El apare în Noul Testament cu referire la repararea plaselor de pescuit (Mat. 4,21), iar în alte scrieri, ca termen medical, cu referire la refacerea unui os rupt. După cum nu am abandona un frate de credinţă care ar cădea şi şi-ar rupe piciorul, tot la fel, ca membri ai trupului lui Hristos, ar trebui să manifestăm grijă fată de fratii si surorile noastre în Hristos, care poate că s-au poticnit şi au căzut pe drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu.

De ce preferăm să-I vorbim de rău pe cel pe care suntem supăraţi, să clocotim de mânie sau să ne răzbunăm pe el, în loc să apelăm la metoda din Matei 18,15-17?

Atentie la ispita

2. Cum l-a ajutat Natan pe David să vadă cât de aspru era cu păcatul altuia şi cât de tolerant, cu păcatul său? 2 Sam. 12,7

3. Ce avertizarea serioasă le dă Pavel galatenilor? Gal. 6,1

Modul în care el adresează acest îndemn ne arată cât de important este sfatul acesta şi de câtă preocupare personală dă el dovadă aici. Cu­ vântul tradus prin „ia seama” înseamnă „a privi cu atenţie” sau „a avea grijă” (compară cu Rom. 16,17; FiI. 2,4). Aşadar, Pavel vrea să ne spună să fim atenţi la noi înşine, ca păcatul să nu ne ia prin surprindere. Pentru a sublinia această avertizare, Pavel trece de la exprimarea la persoana a doua plural („voi”) din prima parte a versetului 1, la persoana a doua sin­gular („tine”), în ultima parte a versetului. Nu este o avertizare generală, valabilă pentru toată adunarea, ci este o avertizare personală, adresată fiecărui membru al bisericii.

Pavel nu specifică despre ce ispită este vorba în sfatul său către gala­teni. Poate că nici nu s-a gândit la un anumit păcat, ci poate că se referă doar la pericolul de a comite acelaşi păcat (oricare care ar fi el) pe care l-a comis persoana pe care încearcă să o ajute. Pe de altă parte, sfatul său din Galateni 5,26, de a nu umbla după ,,0 slavă deşartă”, ne sugerează că el le atrage atenţia să nu se creadă superiori în vreun fel celor care au căzut.

4. De ce îi avertizează Pavel pe galateni cu privire la pericolul mândriei spirituale? Vezi şi 1 Cor. 10,12; Mat. 26,34; 2 Sam. 12,1-7.

Unul dintre cele mai mari pericole care ameninţă viaţa creştină este mândria spirituală, care ne face să credem că am fi imuni faţă de anumite tipuri de păcate. Trist este că toţi avem aceeaşi fire păcătoasă – o fire care se împotriveşte lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi puterea constrângătoare a lui Dumnezeu, am ceda oricărei ispite, dacă circumstanţele ar fi favorabile. Această conştientizare a stării pe care am avea-o fără Hristos ne poate feri să cădem în păcatul îndreptăţirii de sine şi, totodată, ne poate face mai înţelegători cu cei care greşesc.

De câte ori ţi s-a întâmplat să îi condamni pe alţii (poate numai în gândul tău) pentru comiterea unor păcate de care ulterior te-ai făcut şi tu vinovat?

Purtarea poverilor

5. Pe lângă sfatul de a-i ridica pe cei căzuţi, ce alte sfaturi le mai dă Pavel credincioşilor din Galatia? Gal. 6,2-5 vezi şi Rom. 15,1; Mat. 7,12.

Cuvântul grecesc tradus prin „sarcină” în Galateni 6,5 este baros. Sen­sul propriu era acela de „greutate” sau „povară pe care cineva trebuia să o care în spinare mult timp”. Cu timpul, a dobândit sensul figurat de „necaz” sau „dificultate” (vezi Mat. 20.12). Deşi contextul ne sugerează că „sarcinile” la care se referă sunt greşelile morale ale fraţilor de credinţă, menţionate în versetul anterior, ideea de „purtare a sarcinilor” acoperă un sens mai larg.

În primul rând, „Toţi creştinii au poveri. Poate că poverile noastre sunt de diferite mărimi şi forme şi poate că sunt de diferite tipuri, în funcţie de intervenţiile Providenţei în viaţa noastră. Unii poartă povara ispitei şi consecinţele greşelilor morale, cum se arată aici, în versetul 1. Alţii, o afecţiune fizică sau mentală, o problemă familială, şomajul, apăsarea demonică sau o mulţime de alte lucruri, dar niciun creştin nu este scutit de poveri.” – Timothy George, Galatians, pag. 413

În al doilea rând, Dumnezeu nu doreşte să ne purtăm toate poverile singuri. Din nefericire, noi suntem mult mai dispuşi să îi ajutăm pe alţii să-şi poarte poverile, decât să îi lăsăm să ne ajute în purtarea poverilor noastre. Pavel condamnă această atitudine de autosuficienţă (Gal. 6,3) a orgoliului omenesc, prin care nu vrem să admitem că şi noi avem nevoi şi slăbiciuni. Această mândrie ne lipseşte de încurajarea pe care ne-o pot oferi ceilalţi şi, totodată, îi împiedică să îşi împlinească lucrarea pe care Dumnezeu i-a chemat să o facă.

Dumnezeu vrea să purtăm poverile altora, ca să-i încurajeze prin in­ termediul nostru. Pavel ilustrează acest principiu prin cuvintele: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 COL 7,6). Vedem că „mângâierea lui Dumnezeu nu a ajuns la Pavel prin intermediul rugăciunii sale şi prin aşteptarea intervenţiei Domnului, ci prin tovărăşia unui prieten şi prin veştile bune aduse de el. Prietenia dintre oameni, în care ne purtăm poverile unii altora, face parte din plan­ urile lui Dumnezeu pentru poporul Său.” – John R. W. Stott, The Message of Galatians, pag. 158

Ce anume te împiedică să ceri ajutor – orgoliul, ruşinea, neîncrederea, autosuficienţa? Dacă eşti în nevoie, de ce nu vrei să ceri ajutorul unei persoane în care ai încredere şi să o rogi să poarte povara împreună cu tine?

Legea lui Hristos

6. Cum pune Pavel În legătură purtarea poverilor cu Împlinirea Legii lui Hristos? Ce Înţelege el prin „Legea lui Hristos”? Gal. 5,14; 6,2; Ioan 13,34; Mat. 22,34-40.

Expresia „Legea lui Hristos” (ton nomon tou Christou) nu mai apare nicăieri în Biblie, însă Pavel foloseşte o expresie asemănătoare în 1 COL 9,21 (ennomos Christou). Unicitatea acestei expresii a dus la apariţia mai multor interpretări. Unii susţin în mod greşit că ea este dovada că Le­gea lui Dumnezeu, dată pe Sinai, a fost înlocuită cu o altă lege, Legea lui Hristos. Alţii afirmă că termenul Lege este folosit cu sensul general de „principiu” (vezi Rom. 7,21), ceea ce ar însemna că, prin purtarea pove­rilor altora, urmăm exemplul lui Isus. Această ultimă interpretare pare plauzibilă, însă contextul şi formularea asemănătoare din Galateni 5,14 ne sugerează că „a împlini Legea lui Hristos” este un alt fel de a spune „a împlini Legea mozaică prin dragoste”. Pavel a arătat deja în epistola sa că Legea morală nu a fost anulată la venirea lui Hristos, ci, dimpotrivă, ea continuă să deţină un rol important în viaţa creştinului care o împlineşte prin dragoste. Aceasta este chintesenţa învăţăturilor date de Isus în timpul lucrării Sale pe pământ şi aplicate în tot timpul vieţii Sale şi chiar şi în moarte. Prin purtarea poverilor altora, noi călcăm pe urmele lui Isus şi, totodată, împlinim Legea.

Pasajul acesta ridică o altă problemă: aparenta contradicţie dintre Galateni 6,2 şi 6,5. Soluţia este simplă, întrucât Pavel foloseşte două cuvinte diferite pentru a descrie două situaţii diferite. După cum am văzut deja, cuvântul „sarcină” din versetul 2 (baros) înseamnă „povară grea care trebuie cărată mult timp”. Cuvântul phortion din versetul 5 se referă la încărcătura transportată de o corabie, la ranita purtată de un soldat sau chiar la copilul purtat în pântec de o mamă: În vreme ce sarcinile din versetu12 pot fi lăsate deoparte, sarcina din versetu15, nu poate fi lăsată. Mama însărcinată trebuie să-şi poarte copilul. Prin urmare, există unele poveri pe care oamenii ne pot ajuta să le purtăm, dar există şi poveri pe care nimeni nu ne poate ajuta să le purtăm, cum ar fi vinovăţia, suferinţa şi moartea. În cazul acestora, trebuie să ne bizuim doar pe ajutorul lui Dumnezeu (Mat. 11,28-30).

Poţi cere ajutorul oamenilor în privinţa unor poveri, însă există alte poveri cu care poţi merge numai înaintea Domnului. Cum te poţi deprinde să laşi în seama Domnului poverile pe care singur nu le poti purta ?

Semanatul si culesul

Cuvântul tradus în Galateni 6,7 prin „batjocorit” (mukterizo) apare doar aici în Noul Testament, însă mai apare în Vechiul Testament, în traducerea greacă. Sensul lui literal este „a strâmba nasul în semn de dispreţ”. În Vechiul Testament, are în general sensul de desconsiderare a profetilor lui Dumnezeu (2 Cron. 36,16; Ier. 20,7).

Ideea este aceea că oamenii Îl pot ignora pe Dumnezeu sau pot chiar călca în picioare poruncile Sale, dar nu Îl pot înşela. El este Judecătorul suprem şi, la final, ei vor trebui să dea socoteală de faptele lor.

7. Ce vrea să spună Pavel În Gal. 6,8? Ce personaje din Biblie au semănat În firea pământească? Ce personaje au semănat În Duhul? Vezi şi Fapte 5,1-5; Luca 22,3; Dan. 1,8; Mat. 4,1.

Pavel nu este singurul care apelează la metafora semănatului şi se­ ceratului. Ea este o imagine din viaţa reală, preluată de multe proverbe antice. Lucrul semnificativ este însă acela că Pavel o foloseşte pentru a sub­linia comentariile anterioare legate de umblarea după firea pământească şi umblarea prin Duhul. James D. G. Gunn notează: ,,0 parafrazare modernă ar fi aceea că noi suntem liberi să alegem, dar nu suntem liberi să alegem consecinţele deciziilor noastre.” – Galatians, pag. 330

Deşi Dumnezeu nu ne scapă întotdeauna de consecinţele pământeşti ale păcatelor noastre, nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de disperare din cauza deciziilor greşite pe care le-am luat. Putem să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi ne-a adoptat ca fii şi fiice ale Sale. Ar trebui să fructificăm oportunităţile de a investi în acele lucruri care vor aduce roade cereşti.

Galateni 6,10 arată că „etica creştină are o dublă focalizare: prima este universală şi atotcuprinzătoare, «Să facem bine la toţi»; cealaltă este particulară şi specifică, «mai ales, fraţilor în credinţă». Apelul cu caracter universal al lui Pavel se bazează pe faptul că toţi oamenii de pretutindeni sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu şi au o valoare inestimabilă înaintea Sa. De fiecare dată când au uitat acest dat fundamental al revelaţiei biblice, creştinii au căzut pradă în mod inevitabil unor păcate care ne orbesc precum rasismul, sexismul, tribalismul, elitismul şi o mie de alte forme de intoleranţă care au distrus societate a umană de la Adam şi Eva până astăzi.” – Timothy George, Galatians, pag. 427,428

Semănăm fie spre bine, fie spre rău. Analizează-ţi viaţa. Ce fel de roade crezi că vei culege?

Studiu suplimentar

„Duhul lui Dumnezeu ţine răul sub controlul conştiinţei. Atunci când se înalţă mai presus de influenţa Duhului, omul culege roadele nelegiuirii. Asupra unui astfel de om, Duhul are din ce în ce mai puţină influenţă pen­tru a-l împiedica să semene seminţele neascultării. Avertizările au din ce în ce mai puţină putere asupra lui. El se teme din ce în ce mai puţin de Dumnezeu. El seamănă în firea pământească şi va secera degradarea. Recolta dată de sămânţa pe care singur a semănat-o, se coace. El manifestă dispreţ faţă de poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Inima lui de carne devine o inimă de piatră. Împotrivirea faţă de adevăr îl împietreşte în nelegiuire. [ … ]

Toţi ar trebui să înţeleagă de ce se pierde sufletul. [ … ] Dumnezeu dă suficientă lumină si suficiente dovezi care să-I ajute pe om să distingă adevărul de rătăcire. Însă El nu îl forţează pe om să primească adevărul. El îi dă libertatea de a alege binele sau de a alege răul. Dacă omul se împotriveşte dovezilor, care sunt suficiente pentru a-i îndrepta judecata în direcţia corectă, şi dacă alege răul o dată, a doua oară va face acest lucru mult mai uşor. A treia oară va fi şi mai grabnic să se distanţeze de Dumnezeu şi să aleagă să stea de partea lui Satana. Şi va continua în felul acesta până când se va împietri în rău si până când va crede o minciună pe care o ia drept adevăr. Împotrivirea lui şi-a adus rodul (MS 126, 1901).”­ Comentariile Ellen G. White, în Comentariul Biblic AZŞ, voI. 6, pag. 1112

Întrebări pentru discuţie

1.Ce înseamnă în mod concret să îl „ridicăm” pe fratele nostru de cre­dintă care a căzut în păcat? Cum îngreunează păcatul comis de el pro­cesul de refacere? În urma procesului de refacere, toate lucrurile vor reveni la starea de dinainte? Discutaţi.

2. Există anumite poveri pe care oamenii trebuie să le poarte singuri (Gal. 6,5). Cum ştim când putem interveni pentru a ne ajuta semenii?

3. Ce face biserica ta pentru a îndeplini sfaturile din Galateni 6? Care este contribuţia ta?

Rezumat: Semnul prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său este spiritul lui Hristos manifestat între membrii bisericii. El se vede din modul în care se manifestă iertarea faţă de cei care greşesc şi ajutorul în procesul de refacere, în modul în care ei se ajută unii pe alţii în necazuri şi în actele intenţionate de bunătate, săvârşite unul pentru altul, dar şi pentru necredincioşi.