Studiu

Text de memorat: "Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat În Grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească." (Geneza 2:15)

Gândul central: Care ar trebui să fie atitudinea creştinilor faţă de me­diu?
Care ar trebui să fie concepţia noastră, a adventiştilor de ziua a şaptea, despre mediu, mai ales dacă ţinem cont de faptul că pământul acesta este corupt, că va continua să fie corupt şi că într-o zi va fi distrus, ars în marele iaz de foc: ” … trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde” (2 Petru 3:10)? Dacă adăugăm la aceasta îndem­ nul biblic adresat oamenilor de a stăpâni “peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoare le care se mişcă pe pământ” (Gen. 1:26), nu este de mirare că nu reuşim uneori să ne dăm seama cum ar trebui să ne raportăm la problemele legate de mediu.

Pe de altă parte, ca administratori ai tuturor darurilor lui Dumnezeu, nu avem noi obligaţia de a avea grijă de pământ? În fond, nu spune Bi­blia că pământul a fost creat de Dumnezeu, care l-a declarat a fi “foarte bun”? Ca popor care transmite mesajul că Dumnezeu este Creatorul (Apoc. 14:6,7), nu ar trebui să avem ceva de spus şi despre modul în care ne purtăm cu ceea ce a creat Dumnezeu?

Săptămâna aceasta, vom studia câteva pasaje biblice care se referă la aceste probleme.

Natura, cartea lui Dumnezeu

Natura este unul dintre mijloacele prin care Dumnezeu ne descoperă înţelepciunea şi iubirea Sa. Dar, din pricina păcatului omului, şi natura a avut de suferit şi suferă şi acum. Cu toate acestea, noi avem siguranţa că Domnul va reveni curând şi va face toate lucrurile noi, aşa cum a promis.

Lăsând la o parte modul ciudat de a acţiona şi exagerările adepţilor anumitor organizaţii ecologiste sau de apărare a drepturilor animalelor, care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de problemele de mediu?

1.Ce spune Biblia despre soarta finală a pământului? Ce efect are sau ar trebui să aibă această Învăţătură asupra felului În care ne raportăm la mediu? Ce ne spun următoarele texte?
2 Petru 3:10-14; Isaia 51:6; Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1

Biblia este mai mult decât clară: pământul acesta este sortit distruge­rii, iar Dumnezeu promite că îl va reface, că îl va re-crea. EI va face “un cer nou şi un pământ nou”. Această Învăţătură nu este nici pe departe o scuză pentru a abuza sau pentru a exploata mediul (după cum vom vedea în studiul de săptămâna aceasta), dar ea ar trebui totuşi să ne ferească şi de greşeala de a face din pământ şi din mediu un idol, cum au făcut unii.

2.Citeşte Romani 1:25,27. Ce principiu important desprindem de aici cu privire la modul În care să ne manifestăm preocuparea şi grija faţă de lucrurile create?

Creştinii nu se închină la idoli cu chip de animale, ca păgânii din vechime, dar ce putem spune despre un creştin care are o preocupare mai mare pentru animale, în general, sau pentru un animal de companie, de exemplu, în dauna grijii pe care ar trebui să o aibă faţă de semeni, faţă de oamenii făcuţi după chipul lui Dumnezeu, şi pe care porunca divină ne cere să-i iubim ca pe noi Înşine?

Noi râdem de extremisti, însă trebuie să fim atenti să nu cădem noi însine în vreuna dintre extreme. ‘Ai cumva această tendinţă? ‘

O declaratie despre grija fata de natura

“Adventiştii de ziua a şaptea cred că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, reprezentându-L astfel pe Dumnezeu în calitate de adminis­trator al Său, care să stăpânească peste natură cu credincioşie şi în mod productiv.

Din nefericire, corupţia şi exploatarea au pătruns în modul de admi­nistrare a acestui domeniu de responsabilitate a omului. Oamenii participă tot mai mult la distrugerea megalomană a resurselor planetei, urma­rea fiind suferinţa pe scară largă, tulburările din natură şi ameninţarea schimbărilor de climă. Cercetările ştiinţifice trebuie să continue, dar este clar, din dovezile adunate, că emisia tot mai crescută de gaze nocive, subţierea stratului protector de ozon, distrugerea masivă a pădurilor din America şi aşa-numitul efect de seră sunt toate o ameninţare a ecosiste­mului pământului.

Aceste probleme sunt cauzate în mare parte de egoismul omului şi de dorinţa lui de a acumula tot mai mult printr-o producţie tot mai crescută, prin consumul fără limite şi prin epuizarea resurselor neînlocuibile. Cauza crizei ecologice este lăcomia omului şi refuzul lui de a fi un administrator bun şi credincios în limitele stabilite de Dumnezeu la creaţiune.

Adventiştii de ziua a şaptea promovează un stil de viaţă simplu şi să­nătos şi nu sunt adepţii consumerismului fără limită, ai acumulării de bunuri şi ai producerii de deşeuri. Noi facem apel la respect faţă de na­tură, la utilizarea raţională a resurselor pământului, la reevaluarea ne­voilor personale şi la reafirmarea demnităţii vieţii create.” – Comitetul Administrativ Adventist (ADCOM); (material publicat cu ocazia Sesiunii Conferinţei Generale de la Utrecht, Olanda, 29 iunie – 8 iulie 1995)

3.Cum ne ajută textele următoare să înţelegem argumentele pe care se bazează declaratia bisericii? Gen. 1:1,26; 9:7; Ps. 24:1; 100; Iacov 5:1.2,4.5; Evr.1:3.

Dacă am crede că pământul a apărut la întâmplare, că el este rezultatul acţiunii unor forţe reci şi nemiloase, atunci dorinţa de a-I exploata în fo­losul nostru ar fi aproape scuzabilă. Noi însă credem că lumea aceasta e creată şi susţinută de Dumnezeu şi dorinţa noastră este să fim nişte buni administratori ai ei.

Ce efect are egoismul asupra raportării tale la mediu? De ce este greşită afir­maţia: ” Orice aş face eu nu contează, pentru că sunt un singur om “?

Grija fata de ceea ce a creat Dumnezeu

Problema mediului şi a grijii faţă de natură nu este abordată În Biblie În mod specific şi direct, ca În cazul altor subiecte. Totuşi Biblia ne oferă principiile pe care să le aplicăm În toate domeniile vieţii, inclusiv În pro­blema atitudinii faţă de mediu.

4.Ce principii ne sunt oferite În Matei 22:37-40? Cum ne influenţează ele atitudinea faţă de problemele ecologice, mai ales ţinând cont de faptul că Întrebuinţarea greşită a mediului poate avea efecte foarte dăunătoare asupra oamenilor?

Încă de la Începutul ei, Biblia ne oferă câteva indicii despre chemarea omului de a fi administrator al lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a dat pe pământ. Deşi principiile acestea au fost date Într-un anumit context, nu avem motive să credem că ele nu ar mai fi valabile astăzi.

5.Ce spune Geneza 2:15? Care trebuia să fie atitudinea omului faţă de natură?

Observăm aici o relaţie de reciprocitate. Dumnezeu a creat acest me­diu frumos pentru om şi i l-a oferit În dar. Care trebuia să fie atitudinea lui Adam faţă de Grădina Edenului? EI trebuia să o lucreze şi să o păzească. Cuvântul tradus aici cu “să o păzească” provine din rădăcina cuvântului ebraic smr care are sensul de “a veghea”, “a păstra” sau “a ocroti.” Prin urmare, Încă de la Început, chiar şi În lumea de dinainte de căderea În păcat, Adam era chemat să fie administrator al mediului În care a fost aşezat. Dumnezeu nu i-a spus să ÎI exploateze, să ÎI folosească pentru sco­ purile sale egoiste şi să scoată din el tot ce poate. Dimpotrivă, i s-a spus să lucreze pământul şi să-I protejeze.

Avem motive să credem că acest principiu s-a schimbat? Dacă Adam a primit această Însărcinare În lumea neatinsă de păcat, cu cât mai importantă este buna administrare a pământului În lumea distrusă de păcat!

Eşti familiarizat cu problemele de mediu? Eşti preocupat de ele? Cât de im­portante sunt ele pentru tine? Fii pregătit să-ţi prezinţi răspunsurile la Şcoala de Sabat.

Sabatul si mediul

6.Ce adevăr enunţat În Prov. 27:20 influenţează În mod direct Înţelegerea grijii faţă de natura creată de Dumnezeu şi a efectelor exploatării resurselor asupra mediului?
După cum se afirma şi În declaraţia oficială a bisericii, problemele ac­tuale legate de mediu se datorează În parte “egoismului omului şi dorinţei lui de a acumula tot mai mult printr-o producţie tot mai crescută, prin consumul fără limite şi prin epuizarea resurselor neÎnlocuibile”. Cu alte cuvinte, oamenii vor să aibă din ce În ce mai mult şi singurul loc de unde pot să obţină ceea ce Îşi doresc este pământul. Problema nu este folosirea resurselor naturale, ci faptul că omul nu se satură niciodată, oricât de mult ar avea. Când ai Întâlnit ultima oară o persoană care să spună că este multumită cu banii pe care Îi are?
In acest context, Dumnezeu i-a oferit omului darul Sabatului.

7.Citeşte Ex. 20:8-11 şi Neem. 13:16-19. De obicei studiem aceste pasaje În alte contexte, dar să le studiem de data aceasta În contextul efectu­lui benefic pe care ÎI are păzirea Sabatului (prin Încetarea lucrului, a activităţii de câştigare a banilor şi a activităţii profesionale) asupra me­diului.

Sabatul este ziua În care comemorăm faptul că Dumnezeu a creat lumea (iar lucrul acesta ar trebui să fie suficient pentru a ne face conştienţi de modul În care să ne raportăm la ea), dar este şi ziua În care ne oprim din căutarea de a câştiga bani. Când păzim Sabatul, când punem deoparte În mod deliberat a şaptea parte din viaţa noastră, săptămână de săptămână, fără nicio excepţie, ne aducem aminte că viaţa nu înseamnă În primul rând a face bani şi totodată ne ferim de acele ocupaţii care dăunează pământului, atunci când se munceşte exagerat.

Cum te-a ajutat păzirea Sabatului să îţi înfrânezi lăcomia şi dorinţa de a avea mai mult? De câte ori ai fost ispitit să calci Sabatul din dorinţa de câştig?

Omul stapan peste pamant

8.Cine l-a făcut pe om stăpân peste pământ? Gen. 1:26.28

În aceste două versete avem una dintre primele referiri ale Bibliei la modul în care trebuie să se raporteze omul la lumea creată. Citeşte-le cu atenţie şi cu multă rugăciune, studiindu-le în contextul grijii faţă de natură şi al problemelor legate de mediu. Apoi răspunde la următoarele întrebări:

a. Stăpânirea omului asupra pământului era totală sau nu?
b. Ce înseamnă a supune pământul şi a-I stăpâni? Ni se oferă în aceste ver­ sete autorizaţia de a abuza de natură şi de a o distruge?
c. Geneza 1:28 spune că omul trebuia să “umple” pământul. Cum înţelegem acest lucru În contextul modului de raportare a omului la pământ?

Omenirea a primit însărcinarea de a stăpâni pământul sub autoritatea şi îndrumarea Domnului. Faptul că aceste versete au fost date în lumea de dinaintea căderii în păcat, într-o lume fără păcat, moarte şi suferinţă, ne arată că a stăpâni pământul nu Înseamnă a-I exploata În mod agresiv şi a-I devasta, Întrucât astfel de lucruri nu s-ar fi întâmplat Într-o lume fără păcat. Supunerea şi stăpânirea pământului nu presupuneau distrugerea lui.

Studiu suplimentar

“La început, Dumnezeu era făcut cunoscut prin toate lucrările crea­ ţiunii. Hristos a fost Acela care a întins cerurile şi a pus temeliile pămân­ tului. Mâna Lui a fost aceea care a aşezat lumile în spaţiu şi a modelat flo­rile câmpului. [Ps. 65:6; 95:5 citate]. El a fost cel care a umplut pământul cu frumuseţe şi văzduhul cu cântece. Şi, pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh şi cer, El a scris mesajul iubirii Tatălui.

Cu toate că păcatul a mânjit opera desăvârşită a lui Dumnezeu, inscripţia încă rămâne. Chiar şi acum, toate lucrurile create proclamă glo­ria Celui Preaînalt. Nu este nimic, în afară de sufletul egoist al omului, care să trăiască pentru sine. Nicio pasăre care spintecă văzduhul, niciun animal care se mişcă pe pământ nu slujeşte decât pentru binele altuia. Nu este nicio frunză a pădurii ori firicel firav de iarbă care să nu aibă de făcut o lucrare. Fiecare copac, arbust şi frunză pulsează acel element al vieţii fără de care nici omul, nici animalele n-ar putea trăi; iar omul şi animalele, la rândullor, slujesc vieţuirii copacului, arbustului şi frunzei. Florile îşi răspândesc parfumul şi Îşi expun frumuseţea pentru fericirea omenirii. Soarele Îşi revarsă lumina pentru a Înveseli nenumăratele lumi. Oceanul, el însuşi sursa tuturor izvoarelor şi fântânilor noastre, primeşte torentele de apă de pe întregul pământ, dar primeşte ca să dea. Aburii care se ridică din adâncul său se transformă şi cad În ploi pentru a uda pământul, făcându-1 să Încolţească şi să odrăslească.” – Eilen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 20, 21

Întrebări pentru discuţie

- Ce răspuns i-ai da unei persoane care îţi spune: “Dacă Isus vine În curând, de ce trebuie să mai am grijă de natură?”
- Cum putem noi, creştinii, să avem o atitudine echilibrată faţă de pro­blemele de mediu şi să ne ferim de implicarea În mişcările ecologiste extremiste? De ce nu trebuie să ne implicăm În aceste mişcări, mai ales în cele cu un caracter politic pronunţat?
- Discutaţi rezultatele unui studiu despre impactul pe care îl are dieta vegetariană asupra mediului, În comparaţie cu dieta carnată.

Rezumat: Este cert faptul că lumea aceasta va avea În curând un sfârşit şi că nu va dăinui pentru totdeauna. Este adevărat că Isus vine În curând. Totuşi adevărurile acestea nu ne dau dreptul sau autorizaţia de a distruge pământul. Pentru că suntem creştini, ar trebui să avem grijă de lumea pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi.

Text de memorat: .. Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului." (Marcu 2:27,28)

Gândul central: Sabatul zilei a şaptea arată spre Isus, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.
“La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. EI era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin EI şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric şi în­ tunericul n-a biruit-o. A venit un om trimis de Dumnezeu; numele lui era Ioan. EI a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume şi lumea a fost făcută prin EI, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică, celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1:1-13)

Versetele acestea ne vorbesc despre Domnul Isus, despre Acela care a făcut “toate lucrurile” şi care le oferă mântuire “tuturor celor ce cred în Numele Lui”. Altfel spus, ele ne vorbesc despre Isus în calitate de Creator si Răscumpărător al nostru. După cum descoperim în Biblie, aceste două aspecte cruciale ale lucrării Sale se regăsesc reunite în porunca Sabatului.

Sabatul in Geneza

Unul dintre cele mai bine fundamentate adevăruri din Biblie este acela că ziua a şaptea a fost pusă deoparte şi sfinţită în Eden, în acea lume desăvârşită, creată de un Dumnezeu desăvârşit. Iată ce existenţă îndelungată are Sa­batul şi cât de esenţial este! EI este tot atât de vechi ca şi lumea în care trăim. Adevărul despre Sabat este unul dintre adevărurile biblice de bază.

1.Care sunt cele patru acţiuni îndeplinite de Dumnezeu când a creat Sa­batul? Geneza 2:1-3
Dumnezeu a creat o zi, S-a odihnit în ziua aceea, a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, adică a făcut-o sfântă sau a pus-o deoparte pentru un scop sfânt. Cât de fascinant este gândul că Dumnezeu Insuşi “S-a odihnit” în ziua a saptea! Rezultă de aici că ziua aceasta trebuie luată în serios, pentru că Dumnezeu Însuşi S-a odihnit în ea!

Geneza 2:3 mai afirmă că Dumnezeu a “binecuvântat” ziua a şaptea la fel cum binecuvântase animalele şi omul (Gen. 1:22,28). El face referire la această binecuvântare a Sabatului în porunca a patra a Decalogului, legând pentru totdeauna Sabatul creaţiunii de Sabatul săptămânal.

2. De câte ori se repetă cuvintele “ziua a şaptea” În Geneza 2:1-3?

Repetarea aceasta scoate în evidenţă caracterul extraordinar al Sabatu­lui zilei a şaptea şi îl distinge în mod clar de celelalte zile ale săptămânii. Dumnezeu nu a pus deoparte prima zi sau o altă zi a săptămânii. Binecu­vântarea Sa specială a fost doar pentru ziua a şaptea!

Odată cu crearea Sabatului zilei a şaptea, Dumnezeu Şi-a încheiat lu­crarea de creare a lumii. EI a luat cele şapte zile şi a alcătuit o săptămână. Ciclul acesta săptămânal este respectat în tot restul Scripturii şi de-a lun­gul întregii istorii. Dumnezeu demonstrează astfel că are putere nu nu­mai asupra spaţiului şi a lucrurilor din el, ci şi asupra timpului. Niciunul dintre noi nu putem schimba ora şi nici chiar minutul. Timpul îşi continuă scurgerea neîntreruptă, depăşind cu totul capacitatea noastră de a-I ma­nipula. Cât de important este atunci să ne deprindem să-I încredinţăm Domnului timpul pe care îl avem de trăit aici, pe pământ!

Noi nu putem controla timpul, dar, într-o oarecare măsură, putem controla ceea ce facem cu el. Cât de bine îţi foloseşti timpul? Cu ce lucruri te ocupi? Cum poţi să foloseşti mai eficient timpul scurt pe care îl ai de trăit aici?

Sabatul in Exodul

3. Ce ne spune Domnul in porunca a patra sa facem si de ce? Ex. 20:8-11

Toţi membrii familiei, dar şi toţi sclavii şi toate sclavele, muncitorul şi “şeful” trebuie să se odihnească împreună. Sabatul este un factor egaliza­tor, un mijloc de eliberare din inechitătile existente în structura socială. Înaintea lui Dumnezeu, toţi oamenii sunt egali, iar Sabatul transmite acest adevăr crucial într-un mod unic, mai ales într-o lume împărţită în clase so­ciale, care aşază unele categorii de oameni “mai presus” sau “mai prejos” de altele.

Textul acestei porunci are o structură foarte interesantă:

A. Introducere: “Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti” (vers. 8).

B.Poruncă: “Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău” (vers. 9).
C.Motivaţie: “Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă, închinată Domnului, Dumnezeului tău … ” (vers. 10 p.p.).
Bl. Poruncă: ” … să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău … ” (vers. 10 u.p.).
CI. Motivaţie: “Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. .. ” (vers. 11 p.p.).
D. Concluzie: ” … de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (vers. 11 u.p.).
Partea A este afirmaţia introductivă, care prezintă principiul esenţial al poruncii Sabatului în ansamblu. Partea B conţine porunca pozitivă de a munci în cele şase zile ale săptămânii. Partea B1 conţine porunca prohibitivă corespunzătoare, de abţinere de la orice muncă în ziua Sabatu­lui şi menţiunea cu privire la respectarea ei de întreaga familie, de oaspeţii casei şi chiar de animalele domestice ale familiei.

Partea C şi C1 prezintă motivaţia poruncilor. Partea C recunoaşte împărţirea săptămânii în şase zile plus ziua a şaptea, subliniind că “ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău”. Partea C1 începe cu expresia “căci” şi prezintă motivaţia detaliată, amintind fap­tul că Domnul a lucrat şase zile şi S-a odihnit în ziua a şaptea, făcând astfel referire directă la primul Sabat din săptămâna creaţiunii. Partea D este o frază independentă care începe cu “de aceea”, constituind conclu­zia. Ultimele cuvinte “şi a sfinţit-o”, corespund cu îndemnul din afirmaţia introductivă (partea A – “ca s-o sfinţeşti”). Ambele părţi sunt legate de sfinţenia pe care Dumnezeu i-a atribuit-o Sabatului în Geneza 2:3.

Sabatul in Deuteronomul

Adventiştii de ziua a şaptea sunt mai familiarizaţi cu pasajul din Exo­dul, referitor la porunca Sabatului, dar trebuie să ştim că Domnul a repetat această poruncă (împreună cu celelalte porunci) în cartea Deuteronomul. Un lucru fascinant este acela că limbajul folosit este asemănător, dar nu exact acelaşi. Mai mult chiar, porunca din Deuteronomul conţine o motivaţie în plus, care nu apare în Exodul.

4.Compară Deul. 5:12-15 cu Ex. 20:8-11. Ce asemănări există Între cele două pasaje? Dar deosebiri? De ce sunt importante aceste deosebiri?

Cele două pasaje sunt destul de asemănătoare, dar avem totuşi un ele­ment nou şi un accent nou. Ambele spun că sclavii trebuie să se odih­nească în ziua Sabatului, însă Deuteronomul insistă în mod deosebit asu­pra acestui lucru. Textul spune că ei trebuie să păzească Sabatul “pentru ca şi robul, şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine [sublinierea au­torului]” (Deut. 5:14). Este ideea subliniată ieri: Sabatul participă la adu­ cerea stăpânului si a sclavului pe aceeasi treaptă – amândoi trebuie să se odihnească în aceeasi zi. În mod concret, Sabatul le oferea sclavilor o oarecare protecţie de stăpânii care i-ar fi pus să muncească non-stop – o măsură de protecţie inclusă într-o poruncă ce îşi are originea la creaţiune.

Când a fost instituit, Sabatul avea menirea de a fi un memorial al creaţiunii într-o lume necăzută. Pe atunci nu existau sclavi şi sclave şi nici nu se punea problema sclaviei în Egipt, simbol al sclaviei păcatului, şi nici a eliberării din această sclavie. Acest element nou a fost adăugat în poruncă după ce omul a căzut în păcat.

Aşadar, atunci când a fost conceput, Sabatul era un simbol al creaţiunii; după păcat, el a devenit un simbol atât al creaţiunii, cât şi al răscumpărării, răscumpărarea fiind de fapt un fel de re-creare (2 Cor. 5:17; Gal. 6:15; Apoc. 21:1). Creaţiunea şi răscumpărarea sunt strâns legate în Biblie; numai Dumnezeu Creatorul putea fi şi Răscumpărător, iar Isus deţine ambele calităţi (vezi Ioan 1:1-14). Ambele versiuni ale poruncii arată că Sabatul zilei a şaptea este simbolul lucrării Domnului Isus, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.

Gândeste-te la robia din care Hristos a promis că te va elibera. Ce făgă­duinţe ţi-a făcut El? Cum te poţi deprinde să le revendici şi să Îi permiţi să le împlinească în viaţa ta?

Domnul Sabatului (prima parte)

S-au scris şi încă se mai scriu cărţi care îşi propun să demonstreze că, în timpul vieţii Sale pe pământ, Mântuitorul le-a abătut atenţia oamenilor de la Sabatul zilei a şaptea şi le-a îndreptat-o fie spre închinarea în ziua de duminică, fie (o interpretare mai larg răspândită astăzi) spre ideea că ziua a saptea a fost înlăturată si înlocuită cu “odihna” în Hristos, un termen cu un caracter mai general. Însă niciuna dintre aceste alternative nu pare a se regăsi în relatările Evangheliei. În afară de scopul lor evident (dorinţa de a justifica respingerea Sabatului zilei a şaptea de către marea majoritate a lumii creştine în ultimele şaptesprezece sau optsprezece secole), cărţile acestea îşi propun să arate că vindecările făcute de Hristos în Sabat pre­ vestesc desfiinţarea poruncii a patra.

Cum răspundem la aceste argumente? Dacă studiem cu atenţie ce a făcut Domnul Isus în Sabat, vom descoperi exact opusul interpretării forţate pe care aceşti teologi încearcă să o dea evenimentelor relatate în Scriptură.

5.În ce context are loc vindecarea relatată În Matei 12:1-13? De ce face Mântuitorul această vindecare În Sabat? Care este mesajul pe care vrea să ÎI transmită?

Probabil că versetul-cheie, care explică ce s-a întâmplat, este versetul 7. Problema era legată de oameni, de milă, de bunătate şi de iubirea faţă de semeni. Când e păzit în mod corespunzător, Sabatul ne oferă ocazia de a le arăta celor în nevoie bunătate şi milă în mai mare măsură decât în celelalte zile ale săptămânii, când suntem nevoiţi să ne câştigăm existenţa. Problema era că ziua Sabatului ajunsese să fie împovărată cu o mulţime de reguli şi de rânduieli omeneşti care deveniseră într-un timp scurt un scop în sine, şi nu un mijloc de atingere a unui scop (de a exprima iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni). Potrivit Bibliei, dragostea este împlini­ rea Legii. Noi trebuie să abandonăm orice transformă Legea într-o formă de negare sau de combatere a dragostei. Sabatul devenise o porunca lipsită de dragoste şi tocmai aceasta este definiţia legalismului aspru. Prin vindecările făcute în Sabat, Domnul Isus a luptat împotriva acestui lucru.

Asprimea acestei tradiţii religioase poate fi observată cu ocazia vindecării orbului din naştere (Ioan 9). Citeşte cu atenţie versetul 16. Avem aici un exemplu clar de interpretare a Legii, fără dragoste!

Întreabă-te: În ce alte moduri se manifestă oamenii care păzesc Legea, fără să dea dovadă de dragoste? Te faci vinovat de acest lucru?

Domnul Sabatului (partea a doua)

Prin minunile făcute în Sabat, Mântuitorul a arătat care era scopul real al Sabatului: vindecarea şi refacerea. Menirea pe care i-a dat-o El este aceea de a ne aduce aminte de puterea creatoare a lui Dumnezeu. Sabatul este ziua în care El îi eliberează pe captivi (Luca 4:31-37), îi face pe şchiopi să umble (Luca 13:10-17, Ioan 5:1-9) şi pe orbi să vadă din nou (Ioan 9).

Pentru Isus, Sabatul avea de a face mai mult cu oamenii decât cu regu­lile. Din acest motiva făcut El afirmaţia aceea celebră că Sabatul a fost făcut pentru om si nu omul pentru Sabat.

În acelaşi timp, după cum aminteam la începutul studiului de săptămâna aceasta, regulile îi protejează pe oameni atunci când sunt re­spectate corespunzător.

6.Isus a confirmat valabilitatea şi importanţa odihnei În ziua Sabatului atât În timpul vieţii Sale, cât şi la moarte. Care este ideea comună exprimată de toţi cei patru evanghelişti? Ce ne spune aceasta despre Sabat, În special În contextul actual al contestării valabilităţii Sabatului? Mat. 27:57 – 28:1; Marcu 15:42 -16:1; Luca 23:52 – 24:1 şi Ioan 19:31 – 20:1.

Ce a făcut Isus după ce a strigat “S-a isprăvit!” (Ioan 19:30), arătând astfel că lucrarea Sa de răscumpărare s-a sfârşit? S-a odihnit în Sabat! La ce pasaj biblic te trimite cu gândul această afirmaţie? Bineînţeles, la Geneza 2:1-3. La sfârşitul lucrării de creare a lumii, Dumnezeu S-a odih­ nit în ziua a şaptea. La sfârşitul lucrării de răscumpărare, El S-a odihnit tot în ziua a şaptea.

Dacă Legea a fost abolită la cruce după cum susţin unii, atunci de ce primul lucru pe care îl face Mântuitorul după răstignire este acela de a Se odihni în Sabat?

În concluzie, Isus a demonstrat valabilitatea şi importanţa Sabatului atât în timpul vieţii Sale, cât şi la moarte.

Studiu suplimentar

“Să oprească Dumnezeu soarele din lucrarea lui în Sabat, să nu mai trimită razele lui blânde ca să Încălzească pământul şi să hrănească vegetaţia? Să oprească sistemele lumilor În ziua aceasta sfântă? Să le po­runcească El apelor să se oprească şi să nu mai ude câmpurile şi pădurile şi să spună valurilor mării să se oprească din mişcarea lor neîncetată? Grâul şi porumbul să se oprească din creştere, iar strugurii În pârg să-şi Întârzie coacerea? Pomii şi florile să nu mai dea muguri şi să nu mai Înflorească în Sabat?

În cazul acesta, oamenii n-ar mai avea nimic din roadele pământului sau din binecuvântările care fac viaţa plăcuta. Natura trebuie să-şi con­tinue mersul ei neschimbat! Dacă Dumnezeu Şi-ar opri mâna pentru o clipă, omul ar cădea şi ar muri. Şi omul are o lucrare de făcut În ziua aceasta. Nevoile vieţii trebuie satisfăcute, bolnavii trebuie Îngrijiţi, lipsu­rile celor în nevoie trebuie Împlinite. Acela care neglijează să-i ajute În Sabat pe suferinzi nu va fi socotit fără vină. Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om şi faptele de milă sunt În armonie desăvârşită cu scopul urmărit prin ea. Dumnezeu nu doreşte ca făpturile Lui să sufere nici măcar o oră, fie În Sabat, fie În altă zi, dacă acea suferinţă poate să fie îndepărtată.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 206, 207

Întrebări pentru discuţie
- Este simplu pentru noi să criticăm asprimea şi răceala liderilor religioşi din vremea lui Isus. Regulile omeneşti erau atât de vechi, Încât ei le considerau esenţa păzirii Sabatului, de aceea ei aveau convingerea că Isus călca Sabatul. Cum putem face deosebire Între principiu şi traditiile omenesti? Este dificil de făcut această distinctie?

- În cadrul grupei: analizaţi mai bine ideea că Dumnezeu S-a odihnit la Încheierea lucrării de creare a pământului şi la încheierea lucrării de răscumpărare. Cum să Înţelegem semnificaţia acestui fapt uimitor?

- Pune-te în locul unui 0m care crede că minunile făcute de Domnul Isus În Sabat sunt o dovadă a faptului că EI dorea să-I desfiinţeze. Ce crezi că ar fi trebuit să facă sau să spună dacă Şi-ar fi dorit, într-adevăr, să fie făcută această schimbare?

Rezumat: Biblia ne arată că Dumnezeu este Domnul Sabatului zilei a şaptea, semnul distinctiv al calităţii Sale de Creator şi de Răscumpărător.