Studiul 5: 25 octombrie - 31 octombrie  •   0 comentarii

Dragostea şi Legea

Textul de memorat: „Căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruieşte judecata.” (Iacov 2:13)
0:00
0:00

Cunoaştem foarte bine istoria samariteanului milos. Întrebarea este totuşi: Ne-am însuşit noi bine lecţia transmisă de ea?

În drumul de la Ierusalim spre Ierihon, preotul şi levitul au întâlnit un om atacat de tâlhari, care se zbătea între viaţă şi moarte. Amândoi tocmai se achitaseră de obligaţiile lor religioase şi se pare că nu au considerat că era de datoria lor să-l ajute. Fiecare şi-a continuat drumul. În cele din urmă, a trecut pe acolo un samaritean, pe jumătate păgân. Lui i s-a făcut milă de om, i-a legat rănile şi i-a plătit şederea la han până la refacerea completă. De asemenea, i-a promis hangiului bani pentru tot ce urma să mai cheltuiască îngrijindu-l (Luca 10:30-37).

Domnul Isus a povestit această întâmplare ca răspuns la o întrebare adresată de un învăţător al Legii cu privire la viaţa veşnică. El nu i-a spus învăţătorului să se străduiască mai mult sau să fie mai perseverent, ci i-a înfăţişat un tablou al iubirii în acţiune. Noi suntem chemaţi să iubim chiar şi în situaţii riscante sau neplăcute. Suntem chemaţi să-i iubim chiar şi pe cei care nu ne sunt simpatici.

Este adevărat că nu este uşor să iubim în felul acesta. Uneori este împotriva firii noastre! Dragostea adevărată presupune un risc considerabil şi ne cheamă să doborâm barierele care ne separă de oamenii din afara bisericii şi chiar de cei din interiorul ei. În studiul nostru, vom descoperi ce are de spus Iacov cu privire la acest adevăr crucial.

Omul cu un inel de aur

Citeşte Iacov 2:1-4. Pasajul acesta este, printre altele, şi un studiu al contrastelor. Pe de o parte este omul bogat, bine îmbrăcat şi, pesemne, important, iar de cealaltă parte, omul sărac, îmbrăcat în zdrenţe şi, pesemne, un nimeni. Primul este tratat curtenitor, iar al doilea are parte de o primire dispreţuitoare. Primul primeşte un loc comod, în faţă, iar al doilea, un loc în picioare sau direct pe podea.

Scena aceasta nu este prea plăcută, mai ales că incidentul pare a se petrece (cel puţin ipotetic) în timpul serviciului divin! Cuvântul grecesc pentru „adunare” din versetul 2 este synagōgē, probabil o referire timpurie la serviciul divin din Sabat al creştinilor evrei, care se desfăşura de regulă în case particulare (vezi Faptele 18:7,8).

În cultura greco-romană din secolul I, imaginea şi poziţia publică a cuiva conta extraordinar de mult. Se crease aşteptarea ca persoanele care aveau averi, educaţie sau influenţă politică să profite de aceste lucruri pentru a-şi spori reputaţia şi a-şi urmări interesele personale. Dacă făceau o donaţie mare pentru o cauză socială sau religioasă, beneficiarul era obligat să întoarcă gestul şi să-i răsplătească într-un fel sau altul. Bunătatea era recompensată prin loialitate, iar generozitatea, printr-un cuvânt public de mulţumire. Puţinii oameni din clasa superioară care participau la serviciile divine creştine se aşteptau la un tratament privilegiat. Dacă ar fi ignorat aceste aşteptări, biserica şi-ar fi atras dezaprobarea. O atitudine nechibzuită faţă de valorile sociale ar fi fost un motiv justificat de supărare şi o garanţie a disensiunii.

1. Citeşte Marcu 2:16 şi Luca 11:43. Ce aşteptări aveau oamenii în aceste cazuri? Cu ce principii ale Evangheliei intră ele în conflict?

Nu e păcat dacă suntem săraci sau bogaţi, dar felul în care ne purtăm cu oamenii diferiţi de noi în ce priveşte vârsta, situaţia economică, educaţia sau convingerile religioase este un barometru al experienţei noastre creştine. Suntem înclinaţi să le arătăm mai mult respect celor care considerăm că ne sunt „superiori” şi mai puţin celor „inferiori” nouă. Dar Dumnezeu vrea să ne desprindem de această atitudine (Romani 12:2).

Poate că nu ne purtăm chiar atât de grosolan ca în scena descrisă de Iacov, dar, dacă suntem sinceri, vom admite că uneori suntem înclinaţi spre favoritism. Ce putem face pentru a identifica această problemă în viaţa noastră şi a scăpa de ea definitiv?

Conflictul dintre bogaţi şi săraci

Orice evanghelist cu literatură poate confirma că, de obicei, oamenii care au mai puţin sunt dispuşi să sacrifice cel mai mult pentru a cumpăra cărţi creştine. Cartierele de oameni bogaţi sunt zone dificile pentru vânzarea de cărţi, deoarece locatarii lor sunt mulţumiţi cu ce au şi mai puţin conştienţi de nevoia lor de Dumnezeu. Acelaşi fenomen poate fi întâlnit şi la scară mai mare: de regulă, biserica a crescut cel mai repede în zonele şi în perioadele afectate de o criză economică şi socială. Cei care trec prin mari greutăţi sunt mai deschişi faţă de Biblie decât cei care duc o viaţă comodă.

2. Ce argumente aduce Iacov pentru a combate atitudinea descrisă mai înainte? Iacov 2:5,6.

Dacă judecăm după acest pasaj, deducem că în biserică apăruseră tensiuni majore între bogaţi şi săraci. Dumnezeu i-a ales pe săraci care, deşi respinşi de lume, erau „bogaţi în credinţă”, însă bogaţii se foloseau de averile lor pentru a-i „asupri”! Problema exploatării săracilor era o realitate permanentă a acelor vremuri, mai ales că legea romană sprijinea discriminarea săracilor şi îi favoriza pe cei înstăriţi.

„Cei care aparţineau clasei inferioare, despre care se credea că acţionau din interes economic personal, nu le puteau aduce acuzaţii celor din clasa superioară, iar legile prescriau sancţiuni mai aspre pentru cei din clasa inferioară dovediţi vinovaţi de delicte decât pentru cei din clasa superioară.” – Craig S. Keener, The IVP Bible Background Commentary: New Testament, p. 694

3. Ce alt argument important mai aduce Iacov? Vers. 7

Comportamentul lor rău era practic o batjocură la adresa „frumosului nume” al Domnului Isus. Faptele rele sunt rele, indiferent cine le comite, dar sunt şi mai rele când sunt făcute de cei care se numesc credincioşi. Cu atât mai rău este atunci când oamenii recurg la bogăţia sau la puterea lor şi, în Numele lui Isus, caută să obţină avantaje de pe urma altor membri ai bisericii. Consecinţa este cel mai adesea conflict şi discordie. Prin urmare, cât de atenţi trebuie să fim ca faptele şi cuvintele noastre să fie pe măsura „frumosului nume” pe care Îl purtăm!

Dragostea faţă de aproapele

4. Citeşte Iacov 2:8,9, Leviticul 19:17,18 şi Matei 5:43-45. Ce idee importantă ne este transmisă de aceste pasaje?

Iacov îi dă Legii lui Dumnezeu numele de „Legea împărătească” (Iacov 2:8), deoarece ea este Legea „Împăratului împăraţilor” (Apocalipsa 19:16). Legea Împărăţiei Sale este prezentată în detaliu în Predica de pe Munte (Matei 5-7) şi conţine primele nouă referiri din Noul Testament la dragostea faţă de aproapele.

Modul în care se exprimă Domnul Isus în Matei 5:43 sugerează că aşa era înţeles la data aceea textul din Leviticul 19:18. Textele precedente din Leviticul fac referire tot la aproapele, dar folosind expresii sinonime: „să nu urăşti pe fratele tău” (versetul 17) şi „să nu ţii necaz pe copiii poporului tău” (versetul 18).

Unii înţelegeau de aici că nu e nicio problemă dacă îl urăşti pe un străin, întrucât lucrul acesta nu era clar specificat. În general, circula opinia că cei dintre „neamuri” le erau duşmani israeliţilor. Astăzi se ştie că atitudinea aceasta a existat în sânul comunităţii de la Qumran, un grup de evrei pioşi care se separaseră de restul naţiunii. Ei erau învăţaţi să îi urască pe „copiii întunericului” şi pe „oamenii pierzării” (The Community Rule 1QS 1:10; 9:21,22), expresii utilizate nu numai cu privire la străini, ci chiar şi pentru evreii care respingeau învăţăturile acestei comunităţi.

„Păcatul este cel mai mare dintre toate relele şi este datoria noastră să avem milă de păcătos şi să-l ajutăm. Sunt mulţi care greşesc şi care îşi simt ruşinea şi nebunia. Ei tânjesc după cuvinte de încurajare. Ei privesc la greşelile şi rătăcirile lor până aproape că ajung la disperare. Să nu neglijăm aceste suflete. Dacă suntem creştini, nu vom trece pe partea cealaltă, rămânând cât mai departe posibil tocmai de aceia care au cea mai mare nevoie de ajutorul nostru. Când vedem fiinţe umane la strâmtoare, fie din cauza necazului, fie din cauza păcatului, nu vom spune niciodată: «Lucrul acesta nu mă priveşte.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 504

Viaţa Domnului Isus este cel mai înalt exemplu de dragoste neegoistă faţă de cei care nu o merită şi care nu răspund cu dragoste. Cum ne putem forma obiceiul de a-i iubi şi pe cei pe care îi credem nedemni sau pe cei care nu ne răspund cu iubire? De ce singura soluţie este supunerea totală faţă de Dumnezeu şi moartea faţă de eu?

Toată Legea

5. Citeşte Iacov 2:10,11 şi pasajele enumerate în tabel. Arată pe ce pun accentul – pe „Toată Legea”, pe „Legea dragostei” sau pe ambele –, bifând căsuţa potrivită.

Pasajul Toată Legea Legea dragostei
Matei 5:18,19    
Matei 22:36-40    
Romani 13:8-10    
Galateni 3:10    
Galateni 5:3    
Galateni 5:14    

E greu să înţelegem azi cât de radicală era învăţătura Domnului Isus despre Lege. Pentru evreii de atunci (şi chiar de azi), cel care pretindea că ţine Legea, dar nu respecta toate poruncile din cărţile lui Moise – identificaseră 613, 248 formulate pozitiv şi 365 negativ –, de fapt, nu ţinea Legea!

Întrebarea despre cea mai mare poruncă din Lege (Matei 22:36) era o capcană. Deşi susţine importanţa fiecărei „frânturi de literă” din Lege, Isus arată că dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele este cea mai importantă şi, în învăţăturile Sale, arată că ascultarea nu are nicio valoare dacă nu se întemeiază pe relaţia cu Dumnezeu. Dacă aduc zecimea pentru că aşa mi se cere sau de teamă că, dacă nu o aduc, voi fi pedepsit cu moartea veşnică, nu are nicio valoare. Dar, când o aduc ca pe un semn al recunoştinţei mele pentru ce a făcut Dumnezeu pentru mine, fapta aceasta se bazează pe relaţia cu El. Ascultarea ţine întotdeauna de relaţie.

Isus Hristos a spus că „cele mai însemnate lucruri din Lege” sunt „dreptatea, mila şi credincioşia” (Matei 23:23), care se referă la relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Deci Iacov spune ca Isus sau Pavel: orice încălcare a Legii lui Dumnezeu afectează relaţia cu El şi cu oamenii.

Cât din ascultarea ta se bazează pe dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi cât vine din obligaţie? Este întotdeauna greşit să asculţi „din obligaţie”? Poate că îl ajuţi pe un om pe care nu-l iubeşti, doar fiindcă ştii că aşa trebuie să faci. Este greşit?

Judecaţi de Lege

6. Citeşte Iacov 2:12,13 (vezi şi Ioan 12:48; Romani 2:12,13; 2 Corinteni 5:10; Apocalipsa 20:12,13). Ce aflăm despre judecată din aceste texte biblice?

Învăţătura că vom fi judecaţi de Lege pentru faptele noastre, bune sau rele, este afirmată foarte clar. Un alt lucru clar afirmat de Biblie este acela că putem fi „îmbrăcaţi” în neprihănirea Domnului Isus prin credinţa în El. Această „îmbrăcare” cuprinde două aspecte: iertarea (îndreptăţirea) şi ascultarea (sfinţirea).

„Astfel deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos” (Galateni 3:27).

Am întâlnit de multe ori ideea că vom fi judecaţi nu numai pentru ce am făcut, ci şi pentru ce ar fi trebuit să facem şi nu am făcut. Lucrul acesta este adevărat, dar mulţi îl înţeleg greşit. Ei îl iau ca pe un îndemn de a face mai multe fapte bune şi ajung la descurajare şi la demoralizare. Iacov spune: „Judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă.” Şi aici avem tot o definiţie relaţională a ascultării!

Ascultarea din frica de judecată ne duce la disperare şi chiar la panică. Dar nu la acest tip de frică suntem îndemnaţi în versetul: „Temeţi-vă de Dumnezeu… căci a venit ceasul judecăţii Lui” (Apocalipsa 14:7). Din contră, mesajul este să ne încredem întotdeauna în neprihănirea Domnului Isus. Numai meritele Sale ne dau speranţa de a trece cu bine de judecată. Numai dragostea faţă de Dumnezeu, care ne-a mântuit prin neprihănirea Sa, ne motivează să împlinim tot ce El ne-a chemat să împlinim.

Pe de altă parte, avertizările cu privire la judecată au fost incluse în Biblie spre binele nostru, ca să nu ne lăsăm cuprinşi de un fals simţământ de siguranţă. Iacov declară că „mila biruieşte judecata” (Iacov 2:13). Să ne aducem aminte de aceste cuvinte, în special în relaţia cu oamenii care au căzut în cele mai grele păcate!

Ţi s-a întâmplat vreodată să comiţi o greşeală gravă, să te aştepţi la condamnare şi pedeapsă, dar să primeşti milă, har şi iertare? Cum te-ai simţit? Ce poţi face ca să nu uiţi această experienţă când altcineva face o greşeală gravă?

Studiu suplimentar

Citeşte capitolul „În faţa raportului vieţii”, p. 479-491, din Tragedia veacurilor de Ellen G. White.

„Dumnezeu a mărturisit înaintea oamenilor şi înaintea îngerilor că tu eşti copilul Său; roagă-te să nu dezonorezi în vreun fel «frumosul nume» (Iacov 2:7) pe care îl porţi. Dumnezeu te trimite în lume ca reprezentant al Său. Prin fiecare faptă, tu trebuie să faci cunoscut Numele lui Dumnezeu. (…) Lucrul acesta îl poţi face numai dacă primeşti harul şi neprihănirea lui Hristos.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 107

„Prin Hristos, Dreptăţii i se dă posibilitatea de a ierta fără să sacrifice vreo iotă din înalta sa sfinţenie.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic adventist de ziua a şaptea, vol. 7, p. 936

Întrebări pentru discuţie

1. Ghandi a spus cândva: „Îmi place Hristosul vostru, dar nu-mi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Hristosul vostru!”. De ce crezi că a făcut această afirmaţie? E uşor să îndrepţi degetul acuzator spre alţii, dar datoria noastră este să privim la noi înşine şi la faptele pe care le facem în Numele lui Isus. Cât de bine Îl reprezentăm înaintea oamenilor din jur?

2. Este biserica ta un loc în care oamenii se simt preţuiţi şi respectaţi, indiferent de mediul din care provin, de statutul lor social, de particularităţile lor etc.? Dacă nu este, ce schimbări crezi că aţi putea face?

3. Ce tradiţii şi norme sociale de la noi contravin principiilor credinţei biblice? Care dintre ele sunt uşor de detectat? Care sunt mai subtile, mai greu de detectat? Ce poţi face pentru a le depăşi, ca să poţi trăi principiile Evangheliei în aşa fel încât alţii să înţeleagă că Domnul Isus ne oferă o cale mai bună?

4. Tuturor ne este clar ce înseamnă să ne iubim aproapele. Dar ce înseamnă să Îl iubim pe Dumnezeu? De ce Îl iubim? Cum ne putem exprima această iubire?

5. „Mila biruieşte judecata.” Ce înseamnă aceste cuvinte în mod concret, de exemplu, atunci când cineva comite o greşeală? Care este atitudinea potrivită, echilibrată, într-o asemenea situaţie?

Material prezentare în format .pdf [st5_prezentare.pdf] (2,33 MB)

Spune și altora !


                           

Comentariul tău

Fii amabil si noi vom fi la fel !
Tot ceea ce vei spune este opinia ta și nu a bisericii Eben-Ezer.

Comentariile sunt moderate, de aceea dacă este prima dată când ne spui părerea ta, comentariul tău trebuie să fie aprobat de un moderator.
Poate întârzia în jur de 24h până va fi vizibil pentru toată lumea.

Completează următorul formular: