Credinţa şi neprihănirea În Vechiul Testament

STUDIUL 5 » 22 OCTOMBRIE - 28 OCTOMBRIE

Text de memorat: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii. făcându-Se blestem pentru noi. fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.))" (Galateni 3.13)

Odată, un băieţel a construit o bărcuţă, a vopsit-o şi a aranjat-o fru­mos. Insă, după aceea, cineva i-a furat-o şi băieţelul s-a întristat. Intr-o zi, când trecea pe lângă un magazin de amanet, şi-a văzut bărcuţa în vitrină. Fericit, s-a dus la vânzător şi i-a zis:

– Bărcuţa aceasta este a mea!

– Ba nu, este a mea, pentru că eu am cumpărat-o, a spus vânzătorul.

– Da, dar eu am făcut-o, deci este a mea!

– Bine, dacă îmi dai doi dolari, este a ta.

Băiatul s-a gândit că doi dolari era foarte mult, fiindcă el nu avea nici măcar un bănuţ. Până la urmă, s-a hotărât să o cumpere. A tuns iarba din curte, a ajutat la treburile casei şi, după câtva timp, a adunat banii necesari.

Atunci a alergat într-un suflet la magazin şi a spus: – Daţi-mi barca!

A plătit şi, când a primit barca, a luat-o în braţe cu drag şi a sărutat-o, zicând:

– Draga mea bărcuţă, te iubesc. Eşti a mea! Eşti de două ori a mea! Eu te-am făcut si tot eu te-am cumpărat!

La fel este şi cu noi. Într-un anumit sens, şi noi suntem de două ori ai Domnului. El ne-a creat, dar apoi am ajuns în magazinul de amanet al lui Satana. După aceea, Isus a venit şi ne-a cumpărat cu un preţ exorbitant ­ nu cu argint sau cu aur, ci cu sângele Său. Noi suntem ai Domnului prin creare şi prin răscumpărare.” – William Moses Tidwell, Pointed Illustra­ tians, pag. 97

Galateni nechibzuiti

1. Redă pe scurt mesajul lui Pavel din Galateni 3,1-5. În ce sens putem spune că ne aflăm şi noi În pericolul de a cădea În capcana legalis­mului, la fel ca ei?

Unele traduceri modeme au încercat să redea altfel sensul cuvinte­ lor lui Pavel din versetul 1, unde el spune că galatenii sunt „nechibzuiţi”. Cuvântul grecesc pe care îl foloseşte aici este, de fapt, mai aspru. Este vorba de anoetoi, care provine din cuvântul nous (minte). Sensul lui literal este „fără minte”. Galatenii nu gândeau. Dar Pavel nu se opreşte aici; el se întreabă dacă nu cumva i-a fermecat vreun vrăjitor de sunt atât de nechibzuiţi: „Cine v-a fermecat?” Cuvintele întrebuinţate aici pot sugera chiar că sursa ultimă a stării lor este Diavolul (2 Cor. 4,4).

Pavel este surprins de faptul că galatenii s-au putut îndepărta de Evan­ghelie, deşi ştiau că mântuirea vine prin jertfa lui Hristos la cruce. El avea certitudine a că ei înţeleseseră lucrul acesta. Cuvântul din Galateni 3,1, tra­dus prin „zugrăvit”, are sensul literal de „a prezenta public” sau „a aşeza la vedere”. El era folosit cu referire la toate anunţurile şi proclamaţiile publice. Pavel spune aici că răstignirea lui Isus era un punct atât de impor­tant în predicarea lui, încât galatenii reuşiseră să-L vadă cu ochii minţii pe Hristos răstignit (1 Cor. 1,23; 2,2). Intr-un fel, el vrea să le spună că, prin faptele lor, ei Îi întorseseră spatele lui Hristos cel răstignit.

După aceea, Pavel compară experienţa actuală a galatenilor cu experienţa lor de la începutul credinţei în Hristos. El le pune câteva întrebări retorice: Cum au primit Duhul Sfânt sau, altfel spus, cum au devenit creştini la început? Iar apoi, schimbând puţin perspectiva: De ce a dat Dumnezeu Duhul Sfânt? Pentru că au făcut ei ceva ca să-L me­rite? Categoric că nu! Dimpotrivă, Duhul le-a fost dat pentru că au crezut vestea bună legată de ceea ce făcuse Hristos pentru ei. După un început atât de bun, cum ajunseseră ei la concluzia că trebuiau să se bazeze pe faptele lor?

Ţi se întâmplă vreodată să spui în mintea ta: „Stau destul de bine. Sunt un creştin destul de puternic. Nu fac cutare şi nici cutare lucru … „? Se strecoară apoi în mintea ta gândul că esti suficient de bun, ca să fii mântuit? De ce e rău să gândeşti aşa?

Intemeiati pe Scriptura

Până aici, Pavel şi-a apărat Evanghelia îndreptăţirii prin credinţă adu­ când ca argument hotărâre a luată de apostoli cu ocazia consfătuirii din !erusalim (Gal. 2,1-10) şi experienţa personală a galatenilor (Gal. 3,1-5). Incepând cu Galateni 3,6, Pavel recurge la mărturia Scripturii pentru con­ firmarea finală a Evangheliei pe care o vesteşte. De fapt, pasajul acesta este alcătuit din argumente bazate pe Scriptură, care sunt introduse progresiv.

2. Ce înţelege Pavel prin cuvântul „Scriptură” din cap. 3,6-8? Vezi şi Rom. 1,2; 4,3; 9,17.

Este important să ne amintim că Noul Testament nu exista la data la care Pavel scria Epistola către galateni. Pavel a fost printre primii scri­ itori ai Noului Testament. Evanghelia după Marcu este, probabil, cea mai timpurie dintre cele patru Evanghelii, dar ea a fost scrisă probabil în preajma morţii lui Pavel (65 d.Hr.), adică la aproximativ cincisprezece ani după Epistola lui Pavel către galateni. Aşadar, atunci când aminteşte de Scriptură, Pavel se referă doar la Vechiul Testament.

Scripturile Vechiului Testament au un rol important în învăţăturile lui Pavel. El nu le priveşte ca pe nişte texte moarte, ci ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, plin de autoritate şi de viaţă. În 2 Tim. 3,16, el scrie: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. Cuvântul tradus prin „insuflată” este theopneustos. Prima parte a acestui termen, theo, înseamnă „Dumnezeu”, iar a doua parte, „insuflat”. Pavel apelează la Scriptură pentru a demonstra că Isus este Mesia cel făgăduit (Rom. 1,2-4), pentru a da îndrumări privitoare la vieţuirea creştină (Rom. 13,8-10) şi pentru a susţine validitatea învăţăturilor sale (Gal. 3,8.9).

Este dificil de socotit cu exactitate de câte sute de ori citează Pavel din Vechiul Testament, însă epistolele sale (în afară de Tit şi Filimon, care sunt mai scurte) sunt pline cu astfel de citate.

3. Identifică, în Galateni 3,6-14, pasajele pe care Pavel le preia din Vechiul Testament. Ce ne spune acest lucru despre autoritatea Vechiului Testa­ment?

Ţi se întâmplă uneori să crezi că anumite pasaje din Biblie sunt mai” in­ spirate” decât altele? Ţinând cont de afirmaţia lui Pavel din 2 Tim. 3,16, de ce este periculos să credem acest lucru?

Neprihanirea atribuita

4. A cui experienţă este amintită de Pavel înainte de a începe să aducă ar­ gumente din Scriptură pentru validarea mesajului Evangheliei? Gal. 3,6

Avraam era un personaj central în iudaism. Pentru iudeii din vremea lui Pavel, el nu era numai strămoşul poporului lor, ci şi prototipul oricărui iudeu adevărat. Pentru mulţi, trăsătura sa definitorie nu era doar asculta­ rea, ci faptul că Dumnezeu îl declarase neprihănit datorită acelei ascultări. Într-adevăr, Avraam a plecat din ţara natală, dintre rudele lui, a acceptat circumcizia şi, mai mult chiar, a fost gata să îl jertfească pe fiul său la po­ runca lui Dumnezeu. Aceasta este ascultarea! Cu siguranţă că adversarii lui Pavel apelau la aceleasi versete pentru a sublinia importanta circumci­ ziei. Însă el schimbă situ~ţia complet, menţionându-l pe Avraam, al cărui nume apare de nouă ori în Galateni (numai în forma aceasta, chiar şi atunci când se face referire la evenimente anterioare schimbării numelui său şi al soţiei din Avram şi Sarai în Avraam şi Sara – Geneza 17; şi în studiul nostru, Avraam şi Sara vor apărea doar cu numele acestea, indiferent de momentul la care se face referire – n.r.) ca exemplu de credinţă, nu de păzire a Legii.

5. Ce vrea să spună Pavel, citând Geneza 15,6, prin cuvintele: „credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire”? Vezi şi Rom. 4,3-6.8-11.22-24

În timp ce termenul din Galateni 2,16.17, tradus prin a socoti (neprihănit), este preluat din domeniul juridic, termenul tradus aici prin i-a fost socotită ca (neprihănire) este preluat din domeniul financiar. El poate însemna „a credita” sau „a pune ceva în contul cuiva”. El apare în legătură cu Avraam, în Galateni 3,6, dar şi în alte unsprezece locuri. Unele versiuni ale Bibliei îl traduc prin „i-a fost socotită”, „i-a fost acordată” „i-a fost atribuită”.

Termenul folosit de Pavel ne arată că neprihănirea este pusă în contul nostru. Dar pe ce bază ne socoteşte Dumnezeu neprihăniţi? Fără îndoială că nu pe baza ascultării, în ciuda celor susţinute de adversarii lui Pavel. Ei aduceau ca argument ascultarea lui Avraam, însă, potrivit Scripturii, lui Avraam credinţa i-a fost socotită de Dumnezeu ca neprihănire.

Biblia este clară: ascultarea nu a fost temelia pe baza căreia Avraam a fost socotit neprihănit, ci urmarea faptului că el a fost socotit neprihănit. El nu a făcut fapte bune pentru a fi îndreptătit, ci pentru că era deja îndreptăţit. Îndreptăţirea duce la ascultare, şi nu ascultarea la îndreptăţire.

Nu eşti socotit neprihănit prin ceea ce faci, ci prin ceea ce Hristos a făcut pentru tine. De ce este o veste atât de bună? Cum poţi învăţa să crezi că este valabil în dreptul tău, indiferent de problemele tale trecute sau prezente?

Evanghelia in Vechiul Testament

6. Care este vestea bună (Evanghelia) din Vechiul Testament, la care face referire Pavel În argumentaţia sa? Gal. 3,8

Pavel scrie că vestea bună, adică Evanghelia, i-a fost vestită lui Avraam şi că, mai mult, Dumnezeu Însuşi i-a vestit-o. Prin urmare, ea trebuie să fi fost Evanghelia adevărată. Dar când i-a vestit Dumnezeu Evanghelia? Faptul că citează din Gen. 12,3, ne arată că Pavel se gândeşte la legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam atunci când i-a adresat chemarea din Gen. 12,1-3.

7. Ce fel de legământ a făcut Dumnezeu cu Avraam? Ce angajamente şi-a luat fiecare parte? Gen. 12,1-3

Legământullui Dumnezeu cu Avraam se sprijinea pe făgăduinţele pe care El i le-a făcut. Dumnezeu îi făgăduieşte patru lucruri: „voi face din tine un neam mare”, „te voi binecuvânta”, „îţi voi face un nume mare”, „voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema”. Făgăduinţele Sale sunt uimitoare, fiindcă sunt unilaterale – El promite să facă totul. Avraam nu promite nimic. Totusi, cei mai multi dintre noi ne raportăm exact invers la Dumnezeu. Îi promitem că o să-I slujim, dacă o să facă şi El ceva pentru noi. Exact acesta este legalismul! Dumnezeu nu i-a cerut lui Avraam să promită nimic, ci doar să accepte prin credinţă ce i-a promis El. Este adevărat că ceea ce trebuia să facă nu era simplu, fiindcă el trebuia să înveţe să se încreadă complet în Dumnezeu şi nu în el însuşi (vezi Gen. 22). Chemarea lui Avraam ilustrează aşadar esenţa Evangheliei, adică mântuirea prin credinţă.

Unii trag concluzia gre sită că Biblia ar vorbi despre două tipuri de mân­ tuire. În opinia lor, în Vechiul Testament, mântuirea se baza pe păzirea poruncilor; însă, pentru că nu a funcţionat prea bine, Dumnezeu a desfiinţat Legea şi a făcut posibilă mântuirea prin credinţă. Nimic mai departe de adevăr! După cum scrie Pavel în Galateni 1,7, nu există o altă Evanghelie!

8. Ce alte exemple din Vechiul Testament ne vorbesc despre mântuirea numai prin credinţă? lev. 17,11; Ps. 32,1-5; 2 Sam. 12,1-13; Zah. 3,1-4.

Auzim deseori expresia „har ieftin”. Totuşi este incorectă. Harul nu este ieftin, ci gratuit (cel puţin pentru noi). Dar greşim când credem că putem să îl dobândim prin faptele noastre sau că îl putem folosi ca scuză pentru păcat. Spre care dintre aceste extreme esti mai înclinat? Cum poti renunta la această mentalitate?

Rascumparati din blestem

Desigur că adversarii lui Pavel au fost uluiţi de cuvintele îndrăzneţe din Galateni 3,10. Ei nu puteau să creadă că s-ar afla sub blestem; ei se aşteptau să fie binecuvântaţi pentru ascultarea lor. Dar Pavel spune: „Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: «Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.»” El pune în contrast mântuirea prin credinţă cu mântuire a prin fapte.

Binecuvântările şi blestemele legământului din Deut. 27 şi 28 erau clare. Cei care ascultau erau binecuvântaţi, iar cei care nu ascultau erau blestemaţi. Deci, dacă ne bizuim pe ascultarea de Lege pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu, atunci trebuie să păzim Legea în întregime. Nu avem libertatea de a selecta anumite părţi pe care să le respectăm şi nici nu putem crede că El va ignora micile abateri. Păzirea Legii înseamnă totul sau nimic! Aceasta este în mod categoric o veste rea nu numai pentru neamuri, ci şi pentru adversarii legalişti ai lui Pavel, întrucât „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3,23). Oricât ne-am strădui să fim buni, Legea ne condamnă ca păcătoşi.

9. Cum ne-a răscumpărat Hristos din blestemul Legii? Gal. 3,13; 2 Cor. 5,21.

Pavel recurge aici la o altă analogie pentru a explica ce a făcut Dumnezeu pentru noi, prin Hristos. Cuvântul „a răscumpăra” înseamnă „a lua înapoi contra plată”. El era folosit cu referire la suma plătită pentru elibera­ rea unei persoane din captivitate sau din robie. Dat fiind faptul că plata păcatului este moartea, blestemul pentru nepăzirea Legii era, în dese cazuri, pedeapsa cu moartea. Preţul plătit pentru salvarea noastră este inestimabil: viaţa Fiului lui Dumnezeu (Ioan 3,16). Domnul Isus ne-a răscumpărat din blestemul Legii, purtând păcatul în locul nostru (1 Cor. 6,20; 7,23). El a luat de bunăvoie blestemul nostru asupra Sa şi a suferit în locul nostru pedeapsa deplină pentru păcat (2 Cor. 5,21).

Pavel aduce ca argument scripturistic Deut.21,23: omul pedepsit cu moartea prin spânzurare era sub blestemul lui Dumnezeu dacă trupul lui rămânea atârnat pe lemn după executare. Moartea lui Isus pe cruce era o astfel de situaţie (Fapte 5,30; 1 Petru 2,24).

Pentru unii iudei, crucea era o piatră de poticnire. Ei nu puteau ac­cepta ideea că Mesia S-a aflat sub blestemul lui Dumnezeu. Dar tocmai acesta era planul lui Dumnezeu. Da, Mesia a purtat blestemul, dar nu era blestemul cuvenit Lui, ci nouă.

Studiu suplimentar

„Asupra Domnului Hristos, ca Înlocuitor şi Garant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat în rândul ce­lor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea Legii. Vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam apăsa asupra inimii Sale. Mânia lui Dumnezeu faţă de păcat, manifestarea teribilă a neplăcerii Sale faţă de nelegiuire umpleau de groază inima Fiului Său. În toată viaţa Sa, Domnul Hristos vestise unei lumi căzute vestea cea bună a îndurării şi a iubirii iertătoare a Tatălui. Tema Sa era mântuirea pentru păcătosul cel mai mare. Dar acum, sub povara teribilă a vinovăţiei ce apăsa asupra Sa, nu putea vedea faţa dătătoare de pace a Tatălui. Retragerea privirii Tatălui de la Mântuitorul în această oră a supremei dureri a străpuns inima Sa cu o întristare ce nu va putea să fie înţeleasă niciodată de om. Atât de mare a fost chinul acesta, încât durerea fizică de-abia mai era simţită. (00′)

Mântuitorul nu putea să vadă prin porţile mormântului. Speranţa nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor şi nici nu-I spunea că Tatăl a pri­mit sacrificiul Său. El Se temea de faptul că păcatul este atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. Domnul Hristos simţea groaza pe care avea s-o simtă păcătosul atunci când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea neamului omenesc vinovat. Sentimen­tul păcatului era acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa, ca înlocuitor al omului, şi care făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar; aceasta a frânt inima Fiului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 753

Întrebări pentru discuţie

1. Şi în biserica noastră, unii nu pot accepta mântuire a doar prin credinţă, nici faptul că harul lui Dumnezeu ne mântuieşte prin Hristos, fără să ţină seama de faptele noastre. De ce ezită să accepte aceste adevăruri?

2. Pavel s-a opus cu vehemenţă mântuirii prin fapte, pe care o socotea o eroare teologică. Ce atitudine trebuie să manifestăm, cu fermitate dacă e nevoie, atunci când eroarea este predicată în mijlocul nostru?

Rezumat: Temelia mântuirii noastre este doar credinţa în Hristos. Avraam a fost socotit neprihănit datorită credinţei în făgăduinţele lui Dumnezeu. Darul neprihănirii stă şi astăzi la dispoziţia tuturor celor care au credinţa lui Avraam. Noi nu mai suntem condamnaţi doar pentru că Domnul Isus a plătit preţul pentru păcatele noastre, murind în locul nostru.