Întâietatea făgăduinţei

STUDIUL 6 » 29 OCTOMBRIE - 4 NOIEMBRIE

Text de memorat: ..În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă." (Romani 4,13)

Odată, un politician a fost întrebat:

– Aţi împlinit toate promisiunile pe care le-aţi făcut în timpul cam­paniei electorale?

El a răspuns:

– Da … sau cel puţin toate promisiunile pe care mi-am propus să le împlinesc.

Cui nu i s-a întâmplat să îşi încalce promisiunile? Cui nu i s-a întâmplat să nu se ţină de cuvântul dat sau ca altcineva să nu îşi împlinească o pro­ misiune făcută faţă de el?

Uneori, facem o anumită promisiune şi suntem dornici să o împlinim, dar, până la urmă, nu o mai împlinim; alţii fac o anumită promisiune, dar sunt conştienţi încă din momentul în care o rostesc sau o semnează că nu se vor ţine de cuvânt.

Din fericire pentru noi, promisiunile lui Dumnezeu sunt cu totul altfel.

Cuvântul lui Dumnezeu este sigur şi neschimbător. Domnul spune: „Da, Eu am spus si Eu voi împlini; Eu am plănuit si Eu voi înfăptui” (Is. 46,11).

În studiul de săptămâna aceasta, Pavel ne’îndreaptă atenţia spre relaţia dintre făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam şi Legea dată lui Israel cu patru sute de ani mai târziu. Cum trebuie să înţelegem relaţia dintre făgăduinţă şi Lege şi ce implicaţii are această relaţie asupra predicării Evangheliei?

Legea si credinta

Chiar dacă adversarii lui ar fi acceptat că viaţa lui Avraam a fost caracterizată în primul rând de credinţă, Pavel ştia că ei tot ar mai fi avut întrebări legate de motivul pentru care Dumnezeu i-a dat Legea lui Israel la patru secole după Avraam. Nu cumva darea Legii anula prevederile anterioare?

1. Ce idee vrea să sublinieze Pavel prin analogia dintre testamentul unui om şi legământullui Dumnezeu cu Avraam? Gal. 3,15-18

În general, legământul şi testamentul sunt două lucruri diferite. Legă­ mântuI este de regulă o înţelegere asupra căreia cad de acord cel puţin două persoane; el mai poartă şi denumirea de „contract” sau „învoială”. Pe de altă parte, testamentul este exprimarea dorinţei unei singure persoane. Traducerea greacă a Vechiului Testament, Septuaginta, nu redă niciodată legământul lui Dumnezeu cu Avraam prin termenul grecesc întrebuinţat pentru învoială sau contract între două părţi (syntheke), ci prin termenul întrebuinţat pentru testament (diatheke). De ce? Probabil, din cauză că traducătorii au recunoscut faptul că legământul lui Dumnezeu nu era o înţelegere între El şi Avraam, prin care cele două părţi se învoiau să împlinească anumite promisiuni .una faţă de cealaltă, ci el se baza doar pe voinţa Sa. Nu era prevăzută nicio condiţie. Avraam nu trebuia să facă altceva decât să creadă făgăduinţa lui Dumnezeu.

Pavel porneşte de la această analogie dintre testament şi legământ pen­ tru a sublinia câteva trăsături ale legământului lui Dumnezeu cu Avraam. Ca şi în cazul unui testament omenesc, făgăduinţa lui Dumnezeu este dată unui beneficiar, Avraam şi sămânţa lui (Gen. 12,1-5; Gal. 3,16); ea cu­ prinde o moştenire (Gen. 13,15; 17,8; Rom. 4,13; Gal. 3,29). Aspectul cel mai important pentru Pavel este faptul că făgăduinţa nu se schimbă. După cum testamentul unui om nu poate fi schimbat odată intrat în vigoare, tot la fel, Legea dată prin Moise nu poate anula legământul încheiat anterior de Dumnezeu cu Avraam. Legământul lui Dumnezeu este o făgăduintă (Gal. 3,16), iar Dumnezeu nu Îşi ia înapoi cuvântul (Is. 46,11; Evr. 6,18)’.

Înlocuieste cuvântul „legământ” din următoarele pasaje prin cuvântul, fă­găduinţă”. Ce caracteristici are cuvântul „legământ” în fiecare pasaj? Îţi sunt pasajele acestea mai dare, odată înţeles faptul că legământullui Dumnezeu este o făgăduinţă? (Gen. 9,11-17; 15,18; 17,1-21). Ce învăţăm de aici despre ca­ racterullui Dumnezeu? Cum putem avea încredere în El?

Credinta si Legea

Pavel aduce argumente puternice în favoarea supremaţiei credinţei în relaţia unui om cu Dumnezeu. El declară în mod repetat că nici circum­ cizia şi nicio altă „faptă a Legii” nu sunt condiţii necesare pentru mân­tuire, „pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii” (Gal. 2,16). Pe lângă aceasta, semnul de identificare a credinciosului nu îl constituie faptele Legii, ci credinţa (Gal. 3,7). Această negare repetată a faptelor Legii ridică următoarea întrebare: „Atunci Legea nu are nicio importanţă? A desfiinţat Dumnezeu Legea?”

2. Dacă mântuirea este prin credinţă, şi nu prin faptele Legii, atunci credinţa desfiinţează Legea? Compară Rom. 3,31 cu Rom. 7,7.12; 8,3 şi Mat. 5,17-20.

Argumentul adus de Pavel în Romani 3 este asemănător cu discuţia despre credinţă şi Lege din Galateni. Simţind că explicaţiile lui s-ar pu­tea să-i ducă pe unii la concluzia că el înalţă credinţa în defavoarea Le­gii, Pavel pune o întrebare retorică: „Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea?” Cuvântul tradus în Romani 3,31 cu „desfiinţăm” este katargeo. Pavel îl utilizează în mod frecvent. Mai e tradus prin „a nimici” (Rom. 3,3; 1 Cor. 6,13), „a înlătura” (Efes. 2,15), „a dezbrăca de putere” (Rom. 6,6). Aşadar este clar că, dacă Pavel ar fi vrut să susţină ideea că Legea a fost desfiinţată la cruce, după cum afirmă unii, atunci acesta era contextul potrivit. Dar Pavel nu numai că neagă categoric această interpretare, ci declară că Evanghelia lui „întăreşte” Legea!

„Planul îndreptăţirii prin credinţă arată că Dumnezeu ţine seama de Legea Sa prin faptul că cere şi oferă o jertfă de ispăşire. Dacă îndreptăţirea prin credinţă ar fi desfiinţat Legea, atunci nu ar mai fi fost nevoie ca moar­tea ispăşitoare a lui Hristos să-I elibereze pe păcătos de păcatele sale şi în acest fel să-I readucă la pace cu Dumnezeu.

În plus, credinţa autentică cuprinde în ea însăşi dispoziţia totală de a împlini voia lui Dumnezeu printr-o viaţă de ascultare de Legea Sa. ( … ) Credinţa reală, bazată pe dragostea din toată inima faţă de Mântuitorul, poate duce numai la ascultare.” – Comentariul Biblic AZŞ, voI. 6, pag. 510

Gândeste-te ce ar însemna dacă Pavel ar fi sustinut într-adevăr că nu mai e necesar să ţinem Legea, pentru că a fost desfiinţată. Ar însemna atunci că adulterul, furtul sau crima nu mai sunt păcate? Gândeste-te de câtă suferintă, durere şi tristeţe ai fi scutit, dacă ai asculta de Legea lui Dumnezeu. Prin ce suferinţă ai trecut, din cauză că nu ai ascultat de Legea Sa?

Scopul Legii

3. În Galateni 3,19-20, Pavel face referire la „Lege” de mai multe ori. La ce lege se referă el În primul rând În acest pasaj?

După unii, cuvântul „până” din vers. 19 arată că legea aceasta era temporară. Prin urmare, ei deduc că pasajul se referă la legea ceremonială, întrucât scopul ei a fost împlinit la cruce, apoi ea a luat sfârşit. Deşi lucrul acesta este adevărat, se pare că nu aceasta este ideea pe care o trans­ mite Pavel aici. Deşi atât legea ceremonială, cât şi Legea morală au fost „adăugate” la Sinai din cauza călcărilor de lege, vom vedea în continuare că Pavel pare să se refere aici în primul rând la Legea morală.

4. Afirmă Pavel că Legea a fost adăugată? La ce a fost adăugată şi din ce motiv? Compară Gal. 3,19 cu Rom. 5,13.20.

Pavel nu spune că Legea a fost adăugată la legământul lui Dumnezeu cu Avraam, ca un fel de anexă a testamentului, care să modifice prevede­rile anterioare. Legea existase cu mult timp înainte de Sinai. Dimpotrivă, Pavel spune că Legea i-a fost dată lui Israel în cu totul alt scop: de a re­ aduce poporul la Dumnezeu şi la harul pe care El îl oferă tuturor celor care vin la El, prin credinţă. Legea ne arată starea păcătoasă în care ne aflăm şi nevoia noastră după harului lui Dumnezeu. Nu s-a intenţionat ca Legea să fie un fel de program pentru „câştigarea” mântuirii, dimpotrivă, ea a fost dată, după cum spune Pavel, „pentru ca să se înmulţească greşeala” (Rom. 5,20), adică pentru ca să ne arate mai clar păcatul din vieţile noas­tre (Rom. 7,13).

În timp ce legea ceremonială arăta spre Mesia şi sublinia sfinţenia şi nevoia după un Mântuitor, Legea morală este cea care descoperă păcatul şi ne arată că păcatul este o parte a stării noastre fireşti şi totodată o încălcare a Legii lui Dumnezeu (Rom. 3,20; 5,13.20; 7,7.8.13). De aceea Pavel spune: „Unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege” (Rom. 4,15).

„Legea acţionează ca o lupă. Acest instrument nu înmulţeşte numărul de pete de pe o haină, ci le arată mai clar şi le descoperă şi pe acelea care nu pot fi văzute cu ochiul liber.” – W. Hendriksen, New Testament Cam­ mentary, Expasitian an Galatians, pag. 141

Durata valabilitatii Legii lui Dumnezeu

5. Dacă Pavel spune că Legea a fost adăugată la „momentul” Sinai, în­ seamnă că ea nu a existat înainte? Dacă nu, prin ce se deosebea situaţia de dinainte de cea de după Sinai? Gen. 9,5.6; 18,19; 26,5; 39,7-10; Ex. 16,22-26.

Dumnezeu nu a trebuit să-i descopere lui Avraam Legea Sa prin tunete, fulgere şi sub ameninţarea cu moartea (Ex. 19,10-23). Atunci de ce le-a dat-o israeliţilor în acest mod? Deoarece, în timpul robiei lor din Egipt, israeliţii uitaseră de măreţia lui Dumnezeu şi de principiile Sale morale înalte. Acum, ei trebuiau să îşi cunoască păcătoşenia lor şi sfinţenia Legii lui Dumnezeu. Revelaţia de la Sinai a avut tocmai acest scop.

6. Cum înţelegem afirmaţia că Legea a fost adăugată „până când avea să vină «Sămânţa)), căreia îi fusese făcută făgăduinţa”? Gal. 3,16-19

Mulţi consideră că aici s-ar transmite ideea că Legea dată la Muntele Sinai era temporară. Ea si-ar fi început existenta la patru sute treizeci de ani după Avraam şi şi-ar’fi încheiat existenţa la venirea lui Hristos. Însă, interpretarea aceasta vine în contradicţie cu ceea ce afirmă Pavel despre Lege în Romani şi în alte pasaje din Biblie, precum Matei 5,17-19.

Greşeala este presupunerea că termenul până ar face referire la o perioadă limitată de timp. Când vorbeşte despre omul care se teme de Domnul, Psalmul 112,8 spune: „Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îsi vede împlinită dorinta fată de potrivnicii lui.” Înseamnă că i se face team’ă după ce triumfă asupra dusmanilor lui? În Apocalipsa 2,25, Isus spune: „Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni!” În acest caz, nu trebuie să mai fim credincioşi după ce vine Isus?

Rolul Legii nu s-a sfârşit la venirea lui Hristos. Ea va continua să arate păcatul atâta timp cât acesta va exista. De fapt, Pavel spune că Hristos poate să facă ceea ce Legea nu poate – să ofere un remediu adevărat pen­ tru păcat. El îi îndreptăţeşte pe păcătoşi şi, prin Duhul Său, împlineşte Legea Sa în ei (Rom. 8,3.4).

Ţi-ai spus vreodată în sinea ta: „Dacă Domnul ar face cutare lucru pen­tru mine, atunci nu m-as mai îndoi de El niciodată”? Gândeste-te la tot ce s-a întâmplat la Sinai, la manifestarea vie a puterii lui Dumnezeu la care au asistat israeliţii. Totuşi, cum a fost purtarea lor? În acest caz, ce înveţi despre credinţa adevărată, despre felul în care o poţi avea şi păstra? (Vezi Col. 2,6.)

Superioritatea fagaduintei

7. În ce termeni se referă Noul Testament la experienţa de la Sinai? Fapte 7,38

În Galateni 3,19.20, Pavel continuă argumentul că Legea nu desfiin­ţează legământul harului; ideea aceasta este importantă, întrucât, dacă te­ologia adversarilor lui era corectă, atunci Legea ar fi desfiintat legământul. În această situaţie, gândeşte-te care ar fi situaţia noastră ca păcătoşi, dacă ar trebui să ne bizuim pe păzirea Legii, si nu pe harul lui Dumnezeu, ca să fim mântuiţi! În final, am ajunge la disperare.

Deşi detaliile explicaţiilor lui Pavel din Galateni 3,19.20 sunt dificil de înţeles, ideea de bază este clară: Legea este subordonată făgăduinţei, în­trucât ea a fost transmisă prin intermediul îngerilor şi prin intermediul lui Moise. Legătura îngerilor cu darea poruncii nu este menţionată în Exod, dar se găseşte în alte locuri din Scriptură (Deut. 33,2; Fapte 7,38.53; Evr. 2,2). Pavel foloseşte cuvântul mijlocitor, în 1 Tim. 2,5, cu referire la Hristos, însă explicaţiile lui de aici ne arată clar că el are în minte Deut. 5,5, unde Moise spune: „Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc Cuvântul Domnului.”

Deşi darea Legii pe Sinai a fost un eveniment măreţ, la care au par­ticipat multi îngeri si Moise, în calitate de dătător al Legii, darea Legii s-a făcut în mod indirect. Într-un contrast izbitor cu aceasta, făgăduinţa lui Dumnezeu i-a fost dată lui Avraam (şi, prin urmare, tuturor credincioşilor) în mod direct, fiindcă nu era necesară prezenţa unui mijlocitor. Legea este importantă, dar ea nu înlocuieşte făgăduinţa mântuirii prin har, prin credinţă. Dimpotrivă, Legea ne ajută să înţelegem mai bine cât de frumoasă este făgăduinţa aceasta.

8. Care sunt caracteristicile întâlnirilor lui Avraam cu Dumnezeu? Ce bene­ficiu aduce o legătură directă cu Dumnezeu? Gen. 15,1-6; 18,1-33; 22,1-18.

Gândeste-te la alte întâlniri ale personajelor biblice cu Dumnezeu – Adam si Eva în Eden (Geneza 3); scara lui Iacov (Geneza 28); Pavel pe drumul spre Damasc (Fapte 9). Ţie cum ţi S-a descoperit Dumnezeu? Întreabă-te şi dacă există ceva în viaţa ta care te împiedică să ai o legătură apropiată cu El, aseme­ nea lui Avraam. Dacă da, ce schimbări poţi face?

Studiu suplimentar

„În robie, poporul pierduse în mare măsură cunoaşterea de Dumnezeu şi cunoaşterea principiilor legământului avraamic. Eliberându-i din Egipt, Dumnezeu a căutat să le descopere copiilor lui Israel puterea şi mila Sa, pentru ca ei să fie făcuţi să-L iubească şi să aibă încredere în El. I-a dus la Marea Roşie, unde, fiind urmăriţi de egipteni, scăparea părea că este imposibilă. Aceasta pentru ca ei să-şi poată da seama de totala lor neputintă, de nevoia lor de ajutor dumnezeiesc, ca si de faptul că El lucrase izbăvirea lor. În felul acesta, ei au fost umpluţi cu iubire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi cu încredere în puterea Lui de a-i ajuta. El Şi-i alipise de Sine, ca Eliberator al lor din robia trecătoare.

Dar mai era un adevăr, mult mai mare, care trebuia să fie înscris în mintea lor. Trăind în mijlocul idolatriei şi al corupţiei, ei nu aveau o concepţie dreaptă cu privire la sfinţenia lui Dumnezeu, la păcătoşenia fără margini a inimii lor, la faptul că în ei înşişi nu aveau niciun pic de putere pentru a da ascultare Legii lui Dumnezeu, precum şi la nevoia lor după un Mântuitor. Toate acestea le aveau de învăţat.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 371

Întrebări pentru discuţie

1. Ce simţi faţă de oamenii care nu şi-au împlinit promisiunile făcute faţă de tine? Prin ce se deosebeşte situaţia în care cel care a promis ceva doreşte să-şi împlinească promisiunea, dar nu poate sau se răzgândeşte pe parcurs, de situaţia în care, de la bun început, nu intenţionează să împlinească promisiunea? Ai mai putea avea aceeaşi încredere în ci­ neva care nu s-a ţinut de cuvânt? Ce înseamnă pentru tine faptul că ştii că poţi avea încredere în ceea ce a promis Dumnezeu? Cum poţi învăţa să ai încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu?

2. Cum ne afectează mediul în care trăim şi cum ne determină el să pierdem din vedere adevărurile importante pe care le-am primit de la Dumnezeu? Cum putem deveni conştienţi de influenţele rele ale mediului? Cum le putem combate?

Rezumat: Darea Legii pe Sinai nu a anulat făgăduinţa pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui Avraam şi nici nu a modificat prevederile făgăduinţei. Le­ gea a fost dată, pentru ca oamenii să devină conştienţi de dimensiunile reale ale păcătoşeniei lor şi ca să-şi recunoască nevoia după făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam şi urmaşilor lui.