Unitatea în Evanghelie

STUDIU 3 » 8 OCTOMBRIE - 14 OCTOMBRIE

Text de memorat: "Faceţi-mi bucuria deplină si aveţi o simţire o dra­goste, un suflet si un gând." (Filipeni 2.2)

Reformatorul protestant Jean Calvin credea că lipsa armoniei şi dezbi­narea constituie arma principală folosită de Satana împotriva bisericii şi îi îndemna pe creştini să se ferească de schismă ca de o plagă.

Dar trebuie sacrificat adevărul pentru a păstra unitatea? Imaginează-ţi ce s-ar fi întâmplat dacă Martin Luther, părintele Reformei Protestante, ar fi ales, în numele unităţii, să-şi retracteze concepţia despre mântuire a numai prin credinţă, atunci când a fost adus la judecată înaintea Dietei din Worms.

„Dacă reformatorul ar fi cedat doar într-un singur punct, Satana şi oştile lui ar fi câştigat biruinţa. Dar hotărârea lui nestrămutată a consti­tuit mijlocul de eliberare a bisericii şi începutul unei ere noi şi mai bune.” – E. G. White, Tragedia veacurilor, pag. 166

În Galateni 2,1-14, apostolul face tot ce-i stă în putere pentru a menţine unitatea grupului de apostoli, în situaţia în care unii credincioşi încercau să-i dezbine. Insă, cu toate că unitate a era importantă pentru el, Pavel nu acceptă ca adevărul Evangheliei să fie compromis de dragul acestui scop. Diversitatea îşi are locul ei în unitate, dar Evanghelia nu trebuie compromisă în acest proces.

Importanta unitatii

1. Ce ne spune 1 Cor. 1,10-13 despre cât de importantă considera Pavel că este unitatea În biserică?

După ce respinge declaraţia că Evanghelia sa nu ar fi de la Dumnezeu, Pavel îşi îndreaptă atenţia, în Galateni 1,1.2, spre o altă acuzaţie care îi era adusă. Invăţătorii falşi din Galatia pretindeau că Evanghelia lui nu era în armonie cu ceea ce credeau Petru şi ceilalţi apostoli. După părerea lor, Pavel era un renegat.

Ca răspuns la această acuzaţie, Pavel povesteşte despre o călătorie pe care a făcut-o la Ierusalim, după cel puţin paisprezece ani de la conver­tire. Deşi nu putem stabili data exactă a acestui eveniment, în perioada aceea nicio călătorie nu se făcea cu uşurinţă. Dacă a călătorit pe uscat de la Antiohia până la Ierusalim, Pavel a parcurs distanţa de 480 km în cel puţin trei săptămâni şi probabil că a întâmpinat tot felul de dificultăţi şi de pericole. In ciuda dificultătilor, Pavel a făcut călătoria, dar nu pentru că ar fi fost chemat de apostoli, ci la îndemnul Duhului Sfânt. În timpul şederii acolo, el le-a explicat apostolilor Evanghelia lui.

De ce? Nu pentru că s-ar fi îndoit vreo clipă de ceea ce predica. Si nu pentru că ar fi avut nevoie de vreo reasigurare din partea lor. În definitiv, el avea deja paisprezece ani de când proclama această Evanghelie. Dar, deşi nu avea nevoie de permisiunea sau de aprobarea lor, el punea preţ pe susţinerea şi pe încurajarea primită din partea celorlalţi apostoli.

Prin urmare, învinuirea că mesajul său era diferit era nu numai un atac împotriva lui, ci şi un atac împotriva unităţii apostolilor şi a bisericii însăşi. Menţinerea unităţii dintre apostoli era vitală, întrucât separarea dintre misiune a lui Pavel pentru păgâni şi misiune a bisericii-mamă din Ierusalim ar fi avut consecinţe dezastruoase. Dacă între creştinii dintre neamuri şi creştinii evrei nu exista părtăşie, atunci „Hristos era împărţit şi toată ener­gia pe care Pavel o investise şi spera să o investească în evanghelizarea lumii păgâne avea să fie în zadar.” – F. F. Bruce, The Epistle ta the Gala­ tians (Grand Rapids, Mich.: William B. Eerdmans Publishing Company, 1982), pag. 111

Ce probleme pun în pericol unitatea bisericii de astăzi? Odată identijicate aceste probleme, cum le putem rezolva? Ce alte aspecte sunt mai importante decât unitatea?

Circumcizia si fratii mincinosi

2. De ce era circumcizia un punct atât de important În disputa dintre Pavel şi unii creştini iudei? De ce insistau unii ca păgânii să accepte circum­cizia? Gen. 17,1-22; Gal. 2,3-5; 5,2.6; Fapte 15,1.5.

Circumcizia era semnul legământului încheiat de Dumnezeu cu Avraam, părintele poporului evreu. Deşi circumcizia era doar pentru descendenţii săi de sex masculin. Toţi oamenii erau invitaţi să intre în acest legământ cu Dumnezeu. Semnul circumciziei i-a fost încredinţat lui Avraam în cadrul legământului despre care aflăm din Geneza 17. Atunci i-a fost schim­ bat şi numele din Avram în Avraam. Evenimentul acesta a avut loc după încercarea lui eşuată de a-L ajuta pe Dumnezeu (având un copil cu sclava egipteană a soţiei lui) să-Şi împlinească făgăduinţa de a-i da un fiu.

Circumcizia era un simbol potrivit pentru acest legământ. Ea îi amintea că planurile omenesti cele mai bune nu pot îndeplini ceea ce Dumnezeu Însuşi a promis. Circumcizia exterioară trebuia să fie un simbol al circum­ ciziei inimii (Deut. 10,16; 30,6; Ier. 4,4; Rom. 2,29). Ea reprezintă renunţa­rea la încrederea în noi înşine şi dependenţa de Dumnezeu, prin credinţă.

Pe vremea lui Pavel însă, circumcizia devenise un semn important al identităţii naţionale şi religioase, semnificaţia ei iniţială fiind dată uitării. Cu aproape o sută cincizeci de ani înainte de Hristos, unii patrioţi cu un zel exagerat i-au forţat pe toţi evreii necircumcişi din Palestina să fie circumcişi şi, mai mult chiar, le-au cerut acest lucru tuturor bărbaţilor care locuiau în ţările învecinate şi care se aflau sub autoritatea lor. Ba mai mult, unii credeau că circumcizia era paşaportul spre mântuire. Ideea aceasta se regăseşte în epigramele antice unde se declară următoarele:

„Bărbaţii circumcişi nu se duc în gheenă [iad].” – C. E. B. Cranfield, A Critical Exegetical Commentary on the Epistle to the Romans, pag. 172

Ar fi o greşeală să presupunem că Pavel se opune a circumciziei în sine. El se opunea ideii că neamurile trebuie să se supună circumciziei. Învăţătorii falşi spuneau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi” (Fapte 15,1). Aşadar, de fapt, problema nu era circumcizia, ci mântuirea. Mântuirea fie este primită doar prin credinţa în Hristos, fie este câştigată prin ascultarea omului.

Este adevărat că astăzi circumcizia nu mai este o problemă. Dar cu ce probleme asemănătoare se confruntă biserica în prezent?

Unitatea in diversitate

3. Ce spune Pavel despre libertatea creştinilor din Galatia? Gal. 2,1-10. De ce fel de libertate se bucură crestinii? Ioan 8,31-36; Rom. 6,6.7; 8,2.3; Gal. 3,23-25; 4,7.8; Evr. 2,14.15. Cum putem cunoaşte personal această liber­tate?

Libertatea (în trad. Cornilescu slobozenia), ca descriere a experienţei creştine, este un concept important pentru Pavel. El a folosit acest cu­ vânt mai frecvent decât orice alt scriitor din Noul Testament, iar în cartea Galateni cuvintele slobod/slobozenie apar de numeroase ori. Totuşi, pen­tru creştin, libertatea înseamnă libertate în Hristos. Ea este oportunitatea de a duce o viaţă de devoţiune neîngrădită faţă de Dumnezeu. Ea implică eliberarea din robia faţă de dorinţele naturii noastre păcătoase (Rom. 6), eliberarea de sub condamnarea Legii (Rom. 8,1.2) şi eliberarea de sub puterea lui Satana (1 Cor. 15,55).

4. Ce au recunoscut apostolii cu privire la misiunea lui Pavel şi cea a lui Petru? Ce ne spune aceasta despre unitatea şi diversitatea care trebuie să existe În biserică? Gal. 2,7

Apostolii au înţeles că Dumnezeu îl chemase pe Pavel să le predice Evanghelia neamurilor, după cum El îl chemase pe Petru să le predice Evanghelia iudeilor. În ambele cazuri este vorba despre una şi aceeaşi Evanghelie, însă modul în care era prezentată depinde a de oamenii cărora le era adresată. Din acest verset, se subînţelege faptul că „una şi aceeaşi formulă este necesar să se facă auzită diferit şi să varieze ca forţă de la un context social şi cultural la altul. ( … ) Tocmai această unicitate constituie baza unităţii creştine, întocmai ca unitate a în diversitate.” – James D. G. Dunn, The Epistle to Galatians, pag. 106

Cât de deschişi ar trebui să fim la metodele de evanghelizare şi de misiune care ne scot în afara „zonei personale de confort”? Există forme de evangheli­ zare care nu îti convin? Dacă da, care sunt acelea? De ce nu îti convin? Este oare nevoie sa ai o atitudine mai deschisă faţă de ele?

Confruntarea din Antiohia

După consfătuirea la care a participat Pavel la Ierusalim, Petru a venit în vizită la Antiohia din Siria, unde se afla prima biserică a neamurilor si unde era sediul activităţilor misionare ale lui Pavel. În timpul şederii sale acolo, Petru a stat la masă nestingherit cu creştinii dintre neamuri, însă, în momentul sosirii unui grup de creştini iudei trimişi de Iacov, el şi-a schim­bat complet comportamentul, de teama lor.

5. Petru ar fi avut suficiente motive să acţioneze altfel. De ce? Compară Gal. 2,11-13 cu Fapte 10,28. Ce ne spune atitudinea sa despre cât de adânc înrădăcinate În viaţa noastră pot fi cultura şi tradiţia?

Unii au dedus în mod greşit că Petru şi ceilalţi iudei care îl însoţeau au încetat atunci să mai respecte legile din Vechiul Testament, privitoare la hrana curată şi necurată. Totuşi, textul nu obligă la o astfel de interpre­ tare. Dacă Petru şi toţi creştinii iudei ar fi abandonat legile iudaice privi­toare la hrană, probabil că s-ar fi produs o mare tulburare în biserică. Iar dacă s-ar fi întâmplat aşa, lucrul acesta ar fi fost consemnat undeva, dar nu este consemnat. Mai degrabă, problema era legată de aşezarea la aceeaşi masă cu neamurile. Mulţi iudei considerau că păgânii erau necuraţi şi de aceea exista obiceiul de a evita, pe cât posibil, contactul social cu ei.

Chiar şi Petru era frământat din această cauză şi numai în urma unei viziuni primite de la Dumnezeu a reuşit să înţeleagă ce trebuia să facă. Când a intrat în casa sutaşului roman Corneliu, el i-a spus: „Ştiţi … că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat” (Fapte 10,28). Deşi ştia acest lucru, i-a fost atât de teamă să nu-i supere pe compatrioţii lui, încât a revenit la vechea ati­tudine. Iată cât de puternică era în viaţa lui influenţa culturii şi a tradiţiei!

Totuşi, Pavel a arătat clar ce însemna această faptă a lui: cuvântul grecesc folosit în Galateni 2,13 este echivalentul pentru ipocrizie. Până şi Barnaba”a fost prins în laţul făţărniciei lor”, spune el. Cuvinte tari, rostite în dreptul unui om al lui Dumnezeu de un alt om al lui Dumnezeu!

De ce este atat de usor sa fii ipocrit? Cumva pentru ca inchidem ochii la defectele noastre, dar suntem prea dornici sa descoperim defectele altora? In ce aspecte ale vietii constati ca esti ipocrit? Cum poti identifica ipocrizia si cum o poti elimina din viata ta?

Grija lui Pavel

Fără îndoială că atmosfera era tensionată în Antiohia: Pavel şi Petru, doi lideri ai bisericii, se aflau într-un conflict deschis. Iar Pavel nu se sfieşte să îl tragă la răspundere pe Petru pentru atitudine a lui.

6. Care sunt motivele amintite de Pavel, pentru care spune că i s-a opus public lui Petru? Gal. 2,11-14

Din perspectiva lui Pavel, problema nu era aceea că Petru a luat de­ cizia de a sta la masă cu vizitatorii din Ierusalim. Cu siguranţă că tradiţiile străvechi privitoare la ospitalitate îi impuneau acest lucru.

Problema era „adevărul Evangheliei”. Aşadar, nu era doar o chestiune legată de părtăşie sau de obiceiurile de a lua masa. Fapta lui Petru com­ promitea, în fapt, întregul mesaj al Evangheliei.

7. Ce detalii ne oferă Gal. 3,28 şi Col. 3,11 pentru a înţelege mai bine atitu­dinea categorică a lui Pavel?

Când Pavel s-a întâlnit cu Petru şi cu ceilalţi apostoli la Ierusalim, cu totii au ajuns la concluzia că neamurile se puteau bucura de binecuvântările lui Hristos, fără să se supună circumciziei. Însă acum, gestul lui Petru pu­ nea în pericol această unitate de vederi. Până atunci, iudeii şi neamurile se întâlniseră într-o atmosferă de părtăşie deschisă, dar acum adunarea era dezbinată şi exista riscul divizării ulterioare a bisericii.

Din perspectiva lui Pavel, comportamentul lui Petru le transmite a creştinilor dintre neamuri mesajul că ei sunt, în cel mai bun caz, nişte credincioşi de clasă inferioară. El era de părere că, din cauza faptei lui, ei aveau să se simtă constrânşi, o dată în plus, să se conformeze, dacă doreau să se bucure de părtăşie deplină. De aceea, Pavel spune: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca neamurile şi nu ca iudeii, cum sileşti pe neamuri să trăiască în felul iudeilor?” (Gal. 2,14) Expresia „să trăiască în felul iude­ ilor” poate fi tradusă mai fidel „să iudaizeze”. Cuvântul acesta era des fo­losit şi însemna „a adopta practicile iudeilor”. EI era folosit de neamurile care veneau la sinagogă şi care practicau ceremoniile iudaice. Acesta este motivul pentru care adversarii lui Pavel din Galatia, pe care el îi numeşte fraţi mincinoşi, mai sunt de multe ori numiţi şi „iudaizanţi”.

De parcă fapta lui Petru n-ar fi fost îndeajuns, Barnaba a adoptat şi el aceeasi atitudine, desi stia la fel de bine ce ar fi trebuit să facă. Iată cât de puternică e „presiune a grupului”! Cum putem învăţa să nu ne lăsăm influenţaţi negativ de cei din jur?

Studiu suplimentar

Pentru studiul suplimentar asupra subiectului unităţii şi diversităţii în biserică, citeşte din Ellen G. White, Selected messages, „Explicarea unor decla­ raţii timpurii”, vol.1, pag. 75; Slujitorii Evangheliei, „Tactul”, pag. 117-119.

„Chiar şi cei mai buni dintre oameni, dacă sunt lăsaţi în voia lor, vor face greşeli grave. Cu cât i se încredinţează mai multe responsabilităţi cui­ va, cu cât este mai înaltă autoritatea de a dicta şi de a controla, cu atât mai multe greşeli va comite agentul uman, ducând la pervertirea minţilor şi a inimilor, dacă nu umblă cu grijă pe calea Domnului. În Antiohia, Petru nu a reuşit să respecte principiul integrităţii. Pavel a fost nevoit să se opună deschis influenţei sale distructive. Lucrul acesta este consemnat, pentru ca alţii să profite de el şi pentru ca lecţia aceasta să fie o avertizare solemnă pentru bărbaţii din poziţii înalte, ca să nu cadă la examenul integrităţii, ci să respecte îndeaproape principiul.” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, pag. 1108

Întrebări pentru discuţie

1. Celor mai multi oameni nu le plac confruntările, însă ele sunt une­ ori necesare. În ce circumstanţe ar trebui ca biserica să condamne abaterea de la adevăr şi să îi disciplineze pe cei care refuză să accepte corecţia?

2. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea creşte permanent la nivel mon­dial şi se diversifică tot mai mult. Ce paşi concreţi poate face biserica pentru a se asigura că nu se va pierde unitate a în contextul acestei diversităţi? Cum putem învăţa să acceptăm şi să ne bucurăm de diver­sitatea de culturi şi de tradiţii din mijlocul nostru şi, în acelaşi timp, să păstrăm unitatea?

3. Când ducem Evanghelia într-o altă cultură, ce elemente esenţiale nu ar trebui să se schimbe şi ce elemente ar trebui să se schimbe? Cum învăţăm să facem distincţie între ceea ce trebuie păstrat şi ceea ce tre­buie eliminat (dacă e necesar)?

Rezumat: Insistenţa unor creştini iudei asupra ideii că neamurile tre­buiau să accepte circumcizia pentru a deveni adevăraţi urmaşi ai lui Hristos, constituia o ameninţare serioasă la adresa unităţii bisericii pri­mare. In loc să lase ca problema aceasta să separe biserica în două mişcări distincte, apostolii au conlucrat, în ciuda conflictelor dintre ei, pentru a se asigura că trupul lui Hristos rămâne unit şi credincios adevărului Evangheliei.