Studiu

Textul de memorat: „Cumpără adevărul – şi nu-l vinde –, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea.” (Proverbele 23:23)

Câteva dintre pasajele biblice pe care le vom studia săptămâna aceasta prezintă asemănări cu unele texte egiptene. Este posibil ca Solomon, sub inspiraţie, să fi adaptat aceste texte la specificul gândirii ebraice. Aici, cuvintele egiptenilor se întâlnesc cu Spiritul Dumnezeului lui Israel şi, astfel, devin revelaţie divină.

Observaţia aceasta este importantă, întrucât ea ne aduce aminte de caracterul universal al adevărului. Ceea ce este adevărat pentru israeliţi ar trebui să fie adevărat şi pentru egipteni, altminteri nu ar mai fi adevăr! Unele adevăruri au aplicaţie universală, sunt valabile pentru toţi.

Sfera de aplicaţie a acestor îndemnuri cuprinde ambele comunităţi. Altfel spus, indiferent cine eşti, fie că eşti credincios sau nu şi indiferent unde trăieşti, trebuie să ştii că există unele lucruri pe care nu ar trebui să le faci.

Cunoaşterea adevărului

1. Ce ni se spune în Proverbele 22:17,18 despre felul în care ar trebui să influenţeze adevărul viaţa noastră?

Prima datorie a elevului este să asculte şi să fie atent: „Pleacă-ţi urechea şi ascultă” (vers. 17), spus în limbajul nostru de astăzi: „Concentrează-te!”. Căutătorul adevărului trebuie să fie serios, trebuie să aibă dorinţa reală de a învăţa ce este bine şi apoi de a face aşa cum a învăţat.

Însă nu este suficient ca elevul să asculte şi să înţeleagă intelectual ce i s-a predat. Unii oameni au o mulţime de cunoştinţe biblice, dar nu au o cunoaştere sau o experienţă reală cu Adevărul în sine (Ioan 14:6).

Adevărul ar trebui să pătrundă în profunzimile fiinţei noastre. În ebraică, cuvintele „înăuntrul tău” din Versetul 18 înseamnă literal „în stomacul tău”. Învăţătura nu ar trebui să rămână la suprafaţă, ci trebuie să fie digerată şi asimilată, înrădăcinată ca parte integrantă a fiinţei noastre, ca să răsară apoi pe buzele noastre. Abia atunci vom da o mărturie convingătoare.

2. Care ar trebui să fie roadele cunoaşterii adevărului? Proverbele 22:19-21

a. Încrederea în Domnul (vers. 19). Primul obiectiv al transmiterii înţelepciunii nu este înţelepciunea în sine. Cartea Proverbele nu îşi propune să ne facă mai înţelepţi şi mai abili. Scopul urmărit de învăţător este consolidarea încrederii elevului în Domnul.

b. Convingerea (vers. 21). Elevii ar trebui să ştie de ce „cuvintele adevărate” sunt sigure, ar trebui să ştie de ce cred ce cred. Prin definiţie, credinţa este încrederea în ceva ce nu înţelegem pe deplin. Cu toate acestea, avem nevoie de argumente solide pentru această credinţă.

c. Responsabilitatea (vers. 21). Ultima treaptă a educaţiei este împărtăşirea cu alţii a „cuvintelor adevărate” sau a „cuvintelor adevărului” pe care le-am primit. Aceasta este chemarea noastră esenţială, ca biserică.

Ce argumentele logice convingătoare avem noi, ca adventişti de ziua a şaptea, pentru credinţa noastră? De ce ar trebui să le păstrăm tot timpul în minte şi să nu ezităm să le împărtăşim şi altora? Prezintă-ţi răspunsurile în grupă, la Şcoala de Sabat.

Jefuirea săracului

3. Cu privire la ce practică suntem avertizaţi în Proverbele 22:22,23; 23:10?

Dacă furtul este întotdeauna rău, interdicţia de aici se referă la furtul de la categoria socială cea mai vulnerabilă: cei săraci şi oprimaţi.

Ei sunt cu adevărat neajutoraţi şi constituie obiectul grijii speciale a lui Dumnezeu (Exodul 22:21-27). Ne aducem aminte de David, care l-a ucis pe Urie pentru a-i lua nevasta şi de parabola lui Natan despre mieluşeaua săracului (2 Samuel 12:1-4). Jefuirea sărmanului nu este doar o faptă condamnabilă, ci un păcat „împotriva Domnului” (2 Samuel 12:13). A lua de la cineva care are mai puţin decât tine este mai rău decât a fura, este un act de laşitate. Chiar cred aceşti hoţi că Dumnezeu nu îi vede?

Versetul 23 ne dă de înţeles că Dumnezeu îi vede şi îi va pedepsi, chiar dacă scapă nepedepsiţi de oameni deocamdată. Referirea la „Răscumpărătorul” (Proverbele 23: 11) – în ebraică, Goel – poate sugera scena judecăţii divine de la sfârşitul timpului (vezi Iov 19:25).

Avertizarea din aceste pasaje biblice le este dată celor interesaţi exclusiv de beneficiile imediate ale acţiunilor lor, dar nu şi de consecinţele pe termen lung. Ei îşi însuşesc bunuri materiale şi îşi extind proprietăţile prin munca altora, recurgând la înşelăciune şi chiar la crimă. Poate că acum se bucură, însă mai târziu vor plăti pentru faptele lor. Argumentul acesta nu are doar menirea de a-l descuraja pe hoţ, ci şi de a arăta că valorile noastre morale sunt strâns legate de suveranitatea lui Dumnezeu.

În Anglia, un grup de atei a lipit un afiş cu următorul slogan pe autobuzele din oraş: „Probabil că Dumnezeu nu există. Încetează deci să te mai îngrijorezi şi bucură-te de viaţă!”. Deşi ar putea fi date multe replici bune, gândeşte-te la următoarea: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci cei ce fură de la sărac şi scapă nepedepsiţi chiar nu au de ce să se îngrijoreze. Toţi cei ce au făcut mult rău şi care se pare că au scăpat nepedepsiţi, chiar au scăpat nepedepsiţi.”

Cum ar trebui să ne ajute credinţa în Dumnezeu şi în dreptatea promisă de El să ne liniştim întrucâtva sufletul tulburat de nedreptatea din lumea aceasta?

Nu-i invidia pe cei răi!

4. Asupra cărui lucru ne atrag atenţia textele din Proverbele 23:17; 24:1,2; şi 24:19,20?

De ce îi invidiază de regulă oamenii pe cei răi? În general nu îi invidiază pentru păcatele comise, ci mai curând pentru câştigurile imediate (bogăţii, succes, putere) obţinute prin fapte nelegiuite.

Evident că nu toţi oamenii bogaţi sau de succes sunt şi răi, dar unii dintre ei sunt, şi tocmai cu privire la ei suntem avertizaţi în textele acestea. Când vedem cât de „bine” o duc, suntem tentaţi să-i invidiem, îndeosebi dacă noi nu avem o situaţie prea bună.

Perspectiva aceasta asupra lucrurilor este însă foarte îngustă. În definitiv, păcatul este ispititor tocmai pentru că promite o răsplată rapidă, satisfacţie imediată. Ca să putem fi protejaţi de ispită, trebuie să extindem perspectiva dincolo de clipa prezentă, să privim dincolo de „câştigul” imediat al păcatului şi să ne gândim la consecinţele pe termen lung.

Cine nu a văzut cât de distructiv este păcatul? Niciodată nu scăpăm de consecinţele lui. Poate că reuşim să îl ascundem de ceilalţi, astfel încât nici chiar cei apropiaţi să nu aibă habar ce facem (deşi, mai curând sau mai târziu, îşi vor da seama), sau ne amăgim cu gândul că păcatele noastre nu sunt chiar atât de rele (în comparaţie, desigur, cu păcatele grozave ale altora!), dar, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul, păcatul ne ajunge din urmă!

Ar trebui să urâm păcatul pentru că este păcat. Ar trebui să-l urâm pentru ceea ce ne-a făcut nouă, lumii noastre şi Domnului nostru. Dacă vrem să ştim care este preţul real al păcatului, să privim la Domnul Isus pe cruce. Iată care este preţul păcatului nostru! Conştientizarea acestui lucru ar trebui să fie suficientă (deşi de multe ori nu este) pentru a trezi în sufletul nostru dorinţa de a evita păcatul şi, pe cât posibil, compania celor care ne duc la păcat.

Te-ai luptat vreodată cu invidia pentru succesul altuia? Care este cel mai bun remediu pentru această problemă spirituală fatală? (Vezi Efeseni 5:20.)

Ce punem în gură

Nu întâmplător prima ispită cu care s-au confruntat oamenii a fost legată de hrană (Geneza 3:3). Păcatul şi moartea au intrat în lumea noastră în urma neascultării de porunca de a nu mânca un anumit fruct (Geneza 3:1-7; Romani 5:12). De asemenea, să nu uităm că prima menţionare a vinului în Biblie apare într-un context negativ şi teribil de degradant (Geneza 9:21).

5. Cum este descris consumul de alcool în Proverbele 23:29-35?

Cine nu a văzut cât de devastator poate fi alcoolul? Desigur, nu oricine bea ajunge un beţiv care doarme în şanţ, însă, când au băut pentru prima dată, cei mai mulţi alcoolici nu şi-au imaginat nicidecum unde vor ajunge.

„Omul care şi-a făcut obiceiul de a bea băuturi ameţitoare se află într-o situaţie disperată. El nu poate fi lămurit şi convins să-şi refuze această poftă. Stomacul şi creierul său sunt afectate, voinţa sa este slăbită şi apetitul său este de necontrolat. Stăpânitorul puterilor întunericului îl ţine într-o robie din care nu are putere să scape.” – Comentariile Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 3, p. 1162

6. Citeşte Proverbele 23:1-8. De ce ar trebui să ne controlăm apetitul?

Pasajul nu se referă numai la modul manierat de a mânca, ci este un avertisment special pentru cei cărora le place să mănânce şi mănâncă mai mult decât trebuie (Proverbele 23:2). Metafora „pune-ţi un cuţit în gât” este deosebit de sugestivă: ea recomandă ţinerea poftei în frâu şi, în plus, face aluzie la riscul excesului de hrană pentru sănătate şi pentru viaţa însăşi. Cuvântul ebraic bin tradus cu expresia „ia seama” transmite ideea de distingere atentă a tipurilor de alimente. Este cuvântul folosit de Solomon când a cerut înţelepciunea ca „să deosebească binele de rău” (1 Împăraţi 3:9). Scriitorul inspirat nu are în vedere aici doar problema stăpânirii apetitului, ci se referă şi la petrecerile şi evenimentele sociale în care suntem presaţi să gustăm şi ispitiţi să poftim „mâncărurile… alese” de acolo (vers. 3).

Gândeşte-te la un cunoscut al tău a cărui viaţă a fost distrusă de alcool. Cum ne ajută un asemenea exemplu să înţelegem de ce să nu introducem această otravă în corpurile noastre?

Responsabilitatea noastră

7. Ce principiu spiritual fundamental este descoperit în Ezechiel 33:8? Cum îl putem aplica în viaţa de zi cu zi?

Cu mai mulţi ani în urmă, într-un oraş mare, o femeie a fost atacată noaptea pe stradă. Deşi a strigat după ajutor şi au auzit-o mulţi, nimeni nu s-a deranjat măcar să alerteze poliţia. Cei mai mulţi au aruncat o privire pe fereastră şi apoi s-au întors la treburile lor. După un timp, strigătele femeii au încetat. Mai târziu, a fost găsită moartă, cu numeroase plăgi prin înjunghiere.

Sunt oamenii care i-au auzit strigătele şi nu au făcut nimic responsabili de moartea ei? A ucis-o lipsa lor de reacţie, chiar dacă nu ei au fost atacatorii?

8. Citeşte Proverbele 24:11,12,23-28. Ce mesaj important găsim în aceste versete?

Legea lui Moise arată clar că martorii care nu spun ce au văzut şi ştiu sunt vinovaţi (Leviticul 5:1). Poate că nu putem opri o infracţiune, dar, dacă păstrăm tăcerea asupra celor văzute, suntem părtaşi la fapta rea. Prin tăcerea noastră, devenim complici.

Pe de altă parte, dacă raportăm adevărul, dând un „răspuns bun” (vers. 26), avem o atitudine potrivită şi ne purtăm ca nişte oameni responsabili. Un astfel de răspuns este comparat cu un sărut pe buze, un semn că celui care îl dă îi pasă de celălalt.

Este un lucru tragic ca un om să fie ucis pe strada ta, iar tu să păstrezi tăcerea şi să nu faci nimic. Dar ce putem spune despre multe alte rele din lumea noastră: foametea, războiul, nedreptăţile, rasismul, opresiunea economică? Ce responsabilităţi avem în aceste domenii?

Studiu suplimentar

„Sufletele din jurul nostru trebuie să fie trezite şi mântuite, altfel vor pieri. Nu avem nicio clipă de pierdut. Cu toţii avem o influenţă care vorbeşte fie în favoarea, fie împotriva adevărului. Eu doresc să port cu mine dovezi neîndoioase că sunt unul dintre ucenicii lui Hristos. Avem nevoie de mai mult decât o religie de Sabat. Avem nevoie de principiul activ şi de conştientizarea zilnică a responsabilităţii individuale. Aceasta este evitată de mulţi, iar roadele sunt nepăsarea, indiferenţa, lipsa de veghere şi de spiritualitate.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 1, p. 99

„Vorbiţi despre credinţă, trăiţi credinţa, cultivaţi dragostea faţă de Dumnezeu, dovediţi lumii ce este Isus pentru voi! Măriţi Numele Lui cel sfânt! Spuneţi despre bunătatea Sa, vorbiţi despre mila Sa şi spuneţi despre puterea Sa!” – Ellen G. White, Our High Calling, p. 20

Întrebări pentru discuţie

1. În cadrul grupei, prezentaţi pe rând răspunsurile la întrebarea finală de la secţiunea de duminică. Ce putem învăţa din răspunsul fiecăruia? Cum putem învăţa să ne consolidăm credinţa în convingerile noastre?

2. Cineva scria: „Nu uita două lucruri: (1) Domnul Hristos a murit pentru tine, (2) şi tu vei muri într-o zi.” În contextul secţiunii de marţi, unde s-a vorbit despre faptul că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să dăm socoteală pentru păcatul nostru, ce lecţie esenţială ne putem însuşi din acest gând?

3. Reluăm ideea sloganului afişat pe autobuzele londoneze: „Probabil că Dumnezeu nu există. Încetează deci să te mai îngrijorezi şi bucură-te de viaţă!”. Dincolo de aspectul semnalat în studiu, ce alte inadvertenţe observi în această afirmaţie? De ce este existenţa lui Dumnezeu un motiv de îngrijorare pentru unii? Ce ne spune această afirmaţie despre modul în care Satana a reuşit să distorsioneze caracterul lui Dumnezeu în mintea multor oameni? În cadrul grupei, formulaţi diferite replici la respectivul slogan. Care sunt cele mai concise şi mai pline de tâlc prin care să-i ajutaţi pe oameni să vadă speranţa pe care o avem în Dumnezeu?