Ritmurile odihnei
STUDIUL 9 » 21 AUGUST – 27 AUGUST
Textul de memorat: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” (Geneza 2:3)
Cine îşi poate imagina cum trebuie să fi fost actele creaţiei lui Dumnezeu de la început – lumina izbucnind în mijlocul întunericului, oceanele umplându-se ochi de viaţă, păsări care dintr-odată îşi iau zborul? Şi crearea lui Adam şi a Evei? Nici măcar un crâmpei nu putem pricepe din cum a făcut Dumnezeu aşa ceva.
Dar apoi, după tot acest proces dinamic de creaţie, Dumnezeu Şi-a îndreptat atenţia spre altceva. La prima vedere, nu a părut la fel de spectaculos ca balenele sărind în apă sau ca spectacolele orbitoare ale aripilor colorate fâlfâind în văzduh. Dumnezeu a făcut pur şi simplu o zi, ziua a şaptea, şi apoi a făcut-o să fie specială. Chiar înainte ca omul să se avânte de bunăvoie spre o viaţă stresantă, Dumnezeu a stabilit un reper, ca o amintire vie a tot ce făcuse. El a vrut ca această zi să fie un timp în care să ne oprim şi să ne bucurăm în mod deliberat de viaţă – o zi în care să fim, şi nu să facem, în care să sărbătorim darul ierbii, al aerului, al naturii sălbatice, al apei, al oamenilor şi, mai presus de toate, să-L sărbătorim pe Creatorul oricărui dar bun.
Invitaţia aceasta avea să continue chiar şi după ce prima pereche a fost izgonită din Eden. Dumnezeu a vrut să Se asigure că invitaţia avea să treacă testul timpului şi, astfel, chiar de la început, a ţesut-o în însăşi ţesătura timpului.
Pe parcursul acestei săptămâni vom studia minunata invitaţie a lui Dumnezeu de a intra într-o odihnă dinamică, iarăşi şi iarăşi, în fiecare a şaptea zi.
Duminică, 22 august – Preludiul odihnei
Dumnezeu a fost acolo la început. Domnul Dumnezeu a zis şi s-a făcut. Lumina separă ziua de noapte; firmamentul, cerul şi mările au fost aduse la existenţă prin cuvânt, în a doua zi; uscatul şi vegetaţia au urmat în a treia zi. Dumnezeu formează cadrul de bază pentru timp şi pentru geografie şi apoi îl umple, în următoarele trei zile. Lumini care stăpânesc cerul fie ziua, fie noaptea. Spre deosebire de relatările celor mai multe culturi antice, raportul biblic despre Creaţiune clarifică din plin faptul că soarele, luna şi stelele nu sunt zeităţi. Aceşti luminători intră în tablou abia în a patra zi şi sunt supuşi cuvântului Creatorului.
Descrierea lui Moise despre ziua a cincea şi a şasea (Geneza 1:20-31) este plină de viaţă şi de frumuseţe. Păsări, peşti, vieţuitoare terestre – toate umplu spaţiul pregătit de Dumnezeu.
1. Cum Îşi evaluează Dumnezeu creaţia? Geneza 1:1-31
Acesta nu este doar un spaţiu oarecare pe care Dumnezeu l-a creat; este un loc desăvârşit. O mulţime de creaturi umplu pământul. Asemenea refrenului unei melodii uşor de reţinut, Dumnezeu continuă să spună după fiecare zi că fiecare lucru era „bun”.
2. Ce este diferit în legătură cu crearea omului faţă de restul lumii create? Geneza 1:26,27; Geneza 2:7; 21-24
Dumnezeu Se apleacă şi începe să modeleze lutul. Crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu este o lecţie practică despre intimitate şi despre apropiere. Dumnezeu suflă viaţă în nările lui Adam şi acesta devine o fiinţă vie. Crearea specială a Evei din coasta lui Adam adaugă un alt element important la săptămâna Creaţiunii. Căsătoria face parte din planul lui Dumnezeu pentru omenire – o încredere sacră de parteneriat între ,ish şi ,ishah, „bărbat” şi „femeie”.
De data aceasta, când Dumnezeu Se uită la tot ce a făcut în ziua a şasea, refrenul sună diferit: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31, subliniere adăugată).
Gândeşte-te cât de diferită este istoria biblică despre Creaţiune de ceea ce învaţă omenirea fără călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu. În ce măsură depindem de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înţelege adevărul?
Luni, 23 august – Porunca de a ne odihni
Creaţia poate fi „foarte bună”, dar încă nu este completă. Creaţiunea se termină cu odihna lui Dumnezeu şi cu o binecuvântare specială asupra zilei a şaptea, adică Sabatul. „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise” (Geneza 2:3).
Sabatul este o parte integrantă din creaţia lui Dumnezeu. De fapt, este apogeul săptămânii creării lumii. Dumnezeu face odihna şi creează un spaţiu pentru comuniune, în care oamenii (în acele zile, mica familie a lui Adam şi a Evei) să-şi încheie activităţile lor de zi cu zi şi să se odihnească unul alături de celălalt, împreună cu Creatorul lor.
Din nefericire, păcatul a intrat în această lume şi a schimbat totul. Nu a mai fost nicio comuniune directă cu Dumnezeu. În schimb, naşteri dureroase, muncă grea, relaţii fragile şi disfuncţionale şi tot aşa – înşiruirea de suferinţe pe care noi toţi o cunoaştem atât de bine ca fiind viaţa în această lume căzută. Şi totuşi, chiar şi în mijlocul tuturor acestora, Sabatul lui Dumnezeu rămâne ca un simbol trainic al creării noastre, precum şi ca speranţa şi promisiunea re-creării noastre. Dacă Adam şi Eva au avut nevoie de odihna Sabatului înainte de căderea în păcat, cu cât mai mult a fost nevoie de ea după aceea?
Mulţi ani mai târziu, când Dumnezeu i-a eliberat pe copiii Lui din robia Egiptului, El le-a reamintit de ziua aceasta specială.
3. Ce ne învaţă versetele de mai jos despre legătura dintre Sabat şi Creaţiune? Exodul 20:8-11
Prin această poruncă, Dumnezeu ne cheamă să ne amintim de originile noastre. Spre deosebire de ceea ce mulţi cred, noi nu suntem produsul întâmplător al unor forţe reci, nepăsătoare şi oarbe. Dimpotrivă, suntem fiinţe create după chipul lui Dumnezeu. Suntem creaţi să avem părtăşie cu Dumnezeu. Nu contează că israeliţii fuseseră trataţi ca nişte sclavi lipsiţi de valoare. Cu fiecare Sabat, într-un mod special ei erau chemaţi să-şi amintească cine erau cu adevărat, şi anume fiinţe făcute după chipul lui Dumnezeu.
„Era un semn de aducere-aminte a lucrării de creaţie şi, în felul acesta, un semn al puterii lui Dumnezeu şi al iubirii Sale.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 281
Gândeşte-te cât de importantă este învăţătura despre crearea lumii în şase zile, dacă Dumnezeu ne-a poruncit să punem deoparte a şaptea zi din viaţa noastră în fiecare săptămână, fără nicio excepţie, ca să ne aducem aminte de ea. Ce ar trebui să învăţăm de aici?
Marţi, 24 august – Noi circumstanţe
După patruzeci de ani de pribegit prin pustie, se ridicase o nouă generaţie de oameni, cu amintiri vagi, dacă mai existau şi acelea, despre Egipt. Ei aveau o experienţă de viaţă diferită de cea a părinţilor lor. Această nouă generaţie fusese martoră la repetatele ocazii în care părinţii lor manifestaseră lipsă de credinţă şi, ca urmare, şi ei au trebuit să rătăcească prin pustie, pe măsură ce generaţia părinţilor lor se ducea.
Ei erau privilegiaţi să aibă sanctuarul în mijlocul taberei şi puteau să vadă norul care indica prezenţa lui Dumnezeu plutind deasupra tabernaculului. Când acesta se mişca, israeliţii ştiau că sosise timpul să-şi strângă lucrurile şi să-l urmeze. Norul acesta, care le oferea umbră ziua şi lumină şi căldură noaptea, era o reamintire constantă a dragostei şi a grijii lui Dumnezeu pentru ei.
4. Ce aducere-aminte personalizată a odihnei de Sabat au avut ei? Exodul 16:14-31
Contrar teologiei populare, versetele acestea dovedesc foarte clar că Sabatul zilei a şaptea precedă darea Legii la Sinai.
Ce s-a întâmplat acolo?
Hrana specială pe care Dumnezeu le-a asigurat-o era o aducere-aminte zilnică a faptului că El, Creatorul, Îşi susţinea creaţia. Într-un mod foarte tangibil, Dumnezeu împlinea nevoile lor. Fiecare zi era o minune, cu hrana care apărea şi dispărea la ivirea soarelui. De fiecare dată când cineva încerca să facă provizii pentru a doua zi, ea se strica sau mirosea urât; şi totuşi, în fiecare zi de vineri era suficientă pentru a strânge o porţie dublă, iar ce rămânea pentru a fi consumată în Sabat se păstra, în mod miraculos, proaspătă.
Acum, poporul Israel avea serviciul de la sanctuar şi toate legile şi reglementările consemnate în Leviticul şi în Numeri. Cu toate acestea, Moise, de acum în vârstă, îi adună pe toţi, le repetă istoria lor şi trece iarăşi în revistă legile pe care Dumnezeu le dăduse (vezi Deuteronomul 5:6-22).
Această generaţie era, în sfârşit, pe punctul de a intra în Ţara Promisă. Poporul Israel urma să treacă printr-o schimbare a conducerii şi bătrânul Moise voia să se asigure că această nouă generaţie de oameni avea să-şi amintească cine erau şi care era misiunea lor. Nu voia ca ei să repete greşelile părinţilor lor. Astfel, Moise repetă Cele Zece Porunci pentru ca această generaţie, aflată în pragul cuceririi Canaanului, să nu le uite.
Cum ne reaminteşte păzirea Sabatului nu doar de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi, ci şi de ceea ce va face când Se va întoarce?
Miercuri, 25 august – Un alt motiv pentru a ne odihni
Copiii lui Israel au tăbărât în partea de est a Iordanului. Ei luaseră în stăpânire ţinuturile împăratului Basanului şi ale celor doi împăraţi ai amoriţilor. Încă o dată, în acest moment crucial, Moise îi cheamă şi le reaminteşte că legământul făcut la Sinai nu a fost doar pentru părinţii lor, ci şi pentru ei. Apoi, continuă să le repete Cele Zece Porunci, din nou pentru binele lor.
5. Ce diferenţe există la nivel de formulare a poruncii despre Sabat în cele două pasaje de mai jos? Exodul 20:8-11 compară cu Deuteronomul 5:12-15
În Exodul 20:8, porunca începe cu „Adu-ţi aminte”. Deuteronomul 5:12 începe cu „Ţine”. Sintagma „adu-ţi aminte” apare un pic mai târziu în poruncă (Deuteronomul 5:15). În acest verset, israeliţilor li se spune să-şi aducă aminte că au fost robi. Deşi generaţia aceasta crescuse liberă, toţi s-ar fi născut în robie dacă nu ar fi fost salvarea miraculoasă. Porunca despre Sabat trebuia să le aducă aminte că acelaşi Dumnezeu care a avut un rol activ în crearea lumii S-a implicat în mod activ şi în eliberarea lor: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins” (Deuteronomul 5:15).
Acest adevăr se potriveşte cu circumstanţele în care se aflau israeliţii atunci, când stăteau pentru a doua oară la hotarele ţării promise, la aproape patruzeci de ani după ce prima generaţie eşuase lamentabil. Ei erau la fel de neajutoraţi în cucerirea acestei ţări cum fuseseră strămoşii lor când trebuiseră să fugă din Egipt. Aveau nevoie de acest Dumnezeu care acţionează „cu mână tare” şi „cu braţ întins”.
Sabatul este pe punctul de a căpăta o dimensiune în plus. Deoarece Dumnezeu este Dumnezeul eliberării, poporul Israel trebuie să păzească ziua de Sabat (Deuteronomul 5:15).
Bineînţeles, Creaţiunea nu este departe de porunca despre Sabat, chiar şi în Deuteronomul 5, în ciuda motivaţiei diferite. Într-un anumit sens, eliberarea lui Israel din Egipt reprezintă punctul de plecare al unei noi creaţii, asemănătoare cu istoria Creaţiunii din Geneza. Israel, ca popor eliberat, este noua creaţie a lui Dumnezeu (vezi, de exemplu, Isaia 43:15).
Şi deoarece Exodul este văzut ca un simbol al eliberării din păcat, şi anume al răscumpărării, putem găsi în Sabat un simbol atât al creaţiei, cât şi al răscumpărării. Prin urmare, într-un mod foarte real, Sabatul arată spre Isus, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.
Citeşte Ioan 1:1-13. Ce ne învaţă versetele acestea despre Isus în rolul Său de Creator şi de Răscumpărător?
Joi, 26 august – Păzirea Sabatului
Dumnezeu îi porunceşte poporului Său să ţină Sabatul. Chiar alături de poruncile de a nu ucide şi de a nu fura, se află porunca de a ne aduce aminte de Sabat, deşi Biblia nu ne oferă detalii cu privire la modul exact în care trebuie să-l păzim.
6. Care ar trebui să fie atmosfera pe care să o creăm şi să o promovăm în Sabat? Vezi Psalmii 92 şi Isaia 58:3.
Fiindcă Sabatul înseamnă celebrarea creării şi a răscumpărării noastre, atmosfera lui ar trebui să fie una de bucurie şi de încântare în Domnul, şi nu una de tristeţe.
Aducerea-aminte despre Sabat nu începe în ziua a şaptea. După cum primul Sabat a fost apogeul săptămânii creării lumii, la fel şi noi ar trebui să ne „aducem aminte de ziua a şaptea” toată săptămâna şi să planificăm totul mai dinainte ca să putem pune deoparte activităţile din timpul săptămânii şi „s-o sfinţim”. Pregătirea deliberată din timpul săptămânii, şi în special în ziua pregătirii (Marcu 15:42) sau vinerea, este esenţială, iar bucuria sporeşte pe măsură ce creşte aşteptarea acestei zile speciale.
7. Ce aspect important cu privire la păzirea Sabatului este subliniat în Leviticul 19:3?
Păzirea Sabatului mai înseamnă şi cultivarea relaţiilor cu familia şi cu prietenii. Dumnezeu ne pune la dispoziţie un timp pentru părtăşie cu întreaga familie, şi aceasta include odihnă chiar şi pentru servitori şi pentru animalele pe care familia le deţine (vezi Exodul 20:8-11). Sabatul şi familia merg mână-n mână.
Deşi odihna şi timpul cu familia sunt principii importante, păzirea Sabatului mai înseamnă şi participarea la închinarea colectivă faţă de Dumnezeu, împreună cu familia bisericii noastre. Isus a participat la serviciile de închinare (şi chiar le-a condus) când a fost pe pământ. (Vezi Leviticul 23:3; Luca 4:16 şi Evrei 10:25.)
Chiar dacă rutina şi ritmul nostru din timpul săptămânii pot fi grăbite, totuşi, adânc în inima noastră, există o dorinţă după adevărata odihnă de Sabat, după adevărata comuniune cu Făcătorul nostru. Atunci când ne aducem aminte să ne oprim din preocupările şi din activităţile noastre pentru a petrece timp cu Dumnezeu şi pentru a cultiva relaţiile cu semenii noştri, putem intra în ritmul şi în odihna Sabatului.
Care a fost experienţa ta în legătură cu Sabatul şi cu binecuvântările care pot deriva din respectarea lui? Ce ai putea face mai mult pentru a-l transforma în timpul sacru care ar trebui să fie?
Vineri, 27 august Un gând de încheiere
„Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare, pentru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului, aşa cum este dezvăluită în lucrurile create de El. […] Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă, ar trebui să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. […] Pe măsură ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simţim realitatea prezenţei Sale şi vorbeşte inimii noastre despre pacea şi dragostea Lui.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 12
„Unul dintre motivele importante pentru care Domnul i-a eliberat pe copiii lui Israel din robia Egiptului a fost ca ei să poată păzi Sabatul. […]
Totuşi, ţinerea Sabatului nu trebuia să fie o comemorare a sclaviei lor din Egipt. Păzirea lui în amintirea Creaţiunii trebuia să includă o aducere-aminte plină de bucurie a eliberării de sub apăsarea religioasă din Egipt care a îngreunat păzirea Sabatului. În acelaşi fel, eliberarea lor din robie trebuia să trezească mereu în inimile lor o grijă iubitoare faţă de cei săraci şi asupriţi, faţă de orfan şi de văduvă.” – Notă din Anexă în Idem, From Eternity Past, p. 549
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Faptele 19-25
1. Pe cine avea Pavel ca tovarăşi până în Asia?
2. Ce au insinuat iudeii că propovăduia Pavel în toată lumea?
3. De unde ştim că sora lui Pavel locuia în Ierusalim?
4. Ce anume i se părea fără noimă lui Festus?
Evanghelizare, Secţiunea 15, subcapitolul „Evanghelizarea prin muzică”
5. Ce suntem sfătuiţi să facem când suntem ispitiţi?
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!