Rădăcinile neliniştii

STUDIUL 3 » 10 IULIE – 16 IULIE

Textul de memorat: „Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.” (Iacov 3:16)

Plopii tremurători sunt copaci frumoşi, care ating şi 15-30 de metri înălţime. Le prieşte cel mai bine clima rece, cu veri răcoroase. Lemnul lor este folosit pentru fabricarea mobilei, precum şi a chibriturilor şi a hârtiei. În timpul iernilor grele, căprioarele şi alte animale se hrănesc de multe ori din plopii tremurători tineri, deoarece scoarţa lor conţine multe substanţe nutritive. Aceşti copaci au nevoie de mult soare şi cresc tot timpul – chiar şi pe durata iernii -, ceea ce face din ei o sursă importantă de hrană în acest sezon, pentru diverse animale.

Totuşi, plopii tremurători sunt cei mai renumiţi pentru că au unul dintre cele mai mari sisteme radiculare din lumea plantelor. Rădăcinile se întind cu ajutorul unor ventuze subterane şi formează colonii care se pot răspândi relativ repede, acoperind suprafeţe mari. Plopii propriu-zişi pot trăi până la o sută cincizeci de ani, dar organismul mai extins de sub pământ poate trăi mii de ani.

În studiul din săptămâna aceasta vrem să descoperim o parte din rădăcinile stării noastre de nelinişte. Există multe lucruri care ne pot împiedica să găsim adevărata odihnă în Isus. Unele sunt evidente şi nu necesită multă atenţie. Altele pot fi mai puţin evidente şi, asemenea organismului imens al plopilor tremurători care nu se vede sub pământ, s-ar putea să nu fim întotdeauna conştienţi de atitudinile şi de acţiunile care ne separă de Mântuitorul nostru.

Duminică, 11 iulie – Isus aduce divizare

Foarte puţini oameni se bucură când există un conflict. Tânjim după armonie şi după pace. În bisericile sau în instituţiile noastre chiar ţinem seminare despre reconciliere şi despre gestionarea conflictelor.

1. Ce vrea să spună Isus când afirmă că El nu a venit să aducă pacea, ci sabia? Ce înseamnă aceasta ţinând cont că Isus este „Domn al păcii” (Isaia 9:6)? Matei 10:34-39

Afirmaţia lui Isus din Matei 10:34-39 este şocant de ilogică. Mântuitorul, care a venit ca un prunc neajutorat, în loc să vină ca un împărat puternic înconjurat de gărzi de elită, care le-a predicat despre dragoste atât prietenilor, cât şi duşmanilor, le spune acum urmaşilor Săi că aduce dezbinare şi lupte. Ucenicii şi ascultătorii Lui s-au întrebat, probabil, aşa acum ne întrebăm şi noi: Cum este posibil aşa ceva?

Pasajul din Matei 10:35-39 vorbeşte cu adevărat despre supunere şi despre loialitate. Când citează din Mica 7:6, Isus Îşi somează audienţa să ia hotărâri care vizează veşnicia. Un fiu ar trebui să-şi iubească şi să-şi cinstească părinţii. Aceasta era o cerinţă a Legii pe care Moise o primise pe munte. Era parte a modului de operare prevăzut de Dumnezeu. Şi totuşi, dacă dragostea aceasta ar fi mai mare decât angajamentul lui faţă de Isus, ar necesita o decizie grea. Un tată şi o mamă ar trebui să-şi iubească nespus copiii şi să le poarte de grijă. Totuşi, dacă acea dragoste ar trece dincolo de angajamentul părinţilor faţă de Isus, ar necesita o decizie dificilă. Mai întâi ce este mai important, ne reaminteşte Isus în acest pasaj.

Domnul Hristos exprimă clar această alegere prin intermediul a trei fraze în care foloseşte termenul „vrednic”. Calitatea de a fi vrednic nu se bazează pe standardele morale înalte şi nici pe biruinţa asupra păcatului. Vrednicia se bazează pe relaţia unui om cu Isus. Suntem vrednici atunci când Îl alegem pe El înaintea oricărui alt lucru – inclusiv a mamei, a tatălui sau a copiilor. Alegem suferinţa crucii şi Îl urmăm pe Isus.

„Nu am altă dorinţă mai fierbinte decât să îi văd pe tinerii noştri însufleţiţi de spiritul religiei curate, care îi va conduce să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe Isus. Mergeţi înainte, tineri ucenici ai lui Hristos, stăpâniţi de principii, îmbrăcaţi în haina curăţiei şi a neprihănirii! Mântuitorul vă va îndruma în poziţia care se potriveşte cel mai bine talentelor voastre şi din care puteţi fi cel mai mult de folos.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, p. 87

Uneori suntem constrânşi sâ ducem o cruce, iar alteori alegem singuri sâ ducem una. În ambele cazuri, care este secretul pentru a duce acea cruce cu credincioşie?

Luni, 12 iulie – Egoismul

Ca şi în cazul plopului tremurător şi al sistemului lui subteran atât de extins, egoismul este parte din uriaşul sistem subteran numit „păcat”, care ne împiedică să găsim adevărata odihnă în Isus. Dintre toate manifestările păcatului în viaţa noastră, egoismul pare să se manifeste cel mai uşor, nu-i aşa? Pentru majoritatea dintre noi, egoismul este la fel de natural ca respiraţia.

2. Descrie care este problema evidenţiată în parabola lui Isus. Faptul de a face planuri pentru viitor este un lucru egoist şi exprimă nepăsare faţă de Împărăţia lui Dumnezeu? Dacă nu este aşa, atunci cu privire la ce ne avertizează Isus? Luca 12:13-21

Parabola aceasta apare doar în Evanghelia după Luca şi este relatată ca răspuns la o întrebare anonimă venită din mulţime. Întrebat cu privire la moştenire, Isus răspunde prin a refuza rolul de arbitru între fraţi. În schimb, alege să meargă direct la problema de fond cea mai mare, şi anume egoismul. El sapă mai adânc pentru a arăta multitudinea de rădăcini care se află la baza acţiunilor noastre.

3. Gândeşte-te la manifestările egoismului în viaţa ta. Cum afectează egoismul relaţia noastră cu Dumnezeu, cu partenerul de viaţă şi cu familia apropiată, cu familia noastră mai mare – biserica -, cu vecinii şi cu colegii noştri de muncă? Ce secret descoperim în Filipeni 2:5-8?

Pentru că s-a concentrat doar pe propriile nevoi şi ambiţii, bogatul anonim din parabola lui Isus a uitat să ia în considerare realităţile cereşti nevăzute. Mai mare, mai bun şi mai mult nu constituie principiile fundamentale ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Pavel ne oferă o frântură din ceea ce L-a motivat pe Domnul Isus atunci când S-a hotărât să devină Înlocuitorul nostru.

Filipeni 2:5-8 descrie prototipul altruismului, al smereniei şi al dragostei. Dacă dragostea pentru Dumnezeu şi pentru alţii nu stă la baza alegerilor şi a priorităţilor noastre, vom continua să construim mai multe grânare pentru noi aici şi să adunăm mai puţine comori în ceruri (Matei 6:20).

De ce este aşa de uşor să ne lăsăm prinşi de dorinţa după bogăţie şi după posesiuni materiale? Deşi toţi avem nevoie de bani pentru a supravieţui, de ce pare că oricât am avea, vrem întotdeauna mai mult?

Marţi, 13 iulie – Ambiţia

Studierea ultimei săptămâni din lucrarea de slujire a lui Isus pe pământ, dinaintea crucificării Sale, este întotdeauna un izvor de încurajare şi de inspiraţie. Aceasta ne oferă şi un exemplu despre modul în care neliniştea şi ambiţia îi conduc pe oameni să facă şi să spună lucruri nechibzuite.

4. Citeşte Luca 22:14-30 şi gândeşte-te ce a simţit Isus când i-a auzit pe ucenici certându-se, în timpul acelei cine solemne, cu privire la care dintre ei trebuia socotit cel mai mare (Luca 22:24). De ce ucenicii s-au lăsat distraşi de la această ocazie memorabilă şi s-au concentrat pe măreţia omenească?

Rareori vorbim cu alţii despre cine este cel mai mare în biserica noastră, în familia noastră sau la locul nostru de muncă. S-ar putea să ne gândim mult la acest lucru, dar, în realitate, cine vorbeşte deschis?

Nu era prima dată când această întrebare era ridicată în comunitatea celor care-L urmau pe Isus. În Matei 18:1 o regăsim formulată de ucenici într-un mod mai abstract: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” Răspunsul lui Isus implică o lecţie practică, un exemplu concret. Cheamă un copil şi îl aşază în centrul grupului. Ochii sunt larg deschişi; sprâncenele sunt ridicate. Acţiunea lui Isus necesită o explicaţie şi, în Matei 18:3, Învăţătorul o oferă: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.”

Convertirea este fundamentală pentru găsirea adevăratei odihne în Isus. Realizăm că avem nevoie de ajutor din afară. Dintr-odată ne dăm seama că nu ne putem baza pe noi înşine, ci avem nevoie să ne bizuim pe Isus. Trăim experienţa transformării valorilor şi a ambiţiilor noastre. Isus le spune ucenicilor: Aveţi încredere în Mine şi bizuiţi-vă pe Mine ca acest copil. Adevărata măreţie înseamnă să renunţi la drepturile tale şi să îmbrăţişezi valorile Împărăţiei.

Din nefericire, se pare că ucenicii nu învăţaseră lecţia aceasta la momentul în care Isus a luat cu ei ultima cină. Ciorovăiala şi conflictele interne au stricat un moment de comuniune desăvârşită care nu avea să se mai repete niciodată.

Toate acestea chiar şi după ani petrecuţi cu Isus, lucrând cu Învăţătorul, ascultând şi învăţând la picioarele Lui? Ce exemplu trist despre cât de coruptă continuă să fie inima omului! Totuşi, dintr-o perspectivă mai pozitivă, gândeşte-te la realitatea mereu prezentă a harului Domnului, care, în ciuda discuţiei patetice din rândul urmaşilor Lui, nu renunţă la ei.

De ce aţintirea privirii asupra lui Isus pe cruce ar trebui să fie un remediu puternic împotriva dorinţei de înălţare de sine căreia îi cădem pradă cei mai mulţi?

Miercuri, 14 iulie – Ipocrizia

Un ipocrit (sau făţarnic) este cineva care se preface, care vrea să pară că este cine de fapt nu este. Termenul este folosit de şapte ori în Matei 23, într-un discurs prin care Isus îi face să roşească în mod public pe cărturari şi pe farisei, conducătorii religioşi ai iudeilor (Matei 23:13,14,15,23,25,27,29). Evangheliile ni-L prezintă pe Isus ca fiind Cel care le oferă har şi iertare desfrânaţilor, vameşilor, prostituatelor şi chiar ucigaşilor, dar care nu manifestă nicio înţelegere faţă de cei făţarnici (vezi numeroasele referinţe suplimentare în Matei 6:2,5,16; 7:5; 15:7-9; 22:18).

5. Citeşte Matei 23:1-13 şi fă o listă cu patru caracteristici principale ale unui făţarnic menţionate de Isus.

Isus le asociază fariseilor şi cărturarilor patru caracteristici. În sistemul iudaismului din primul secol î.Hr., fariseii reprezentau aripa religioasă conservatoare. Ei erau interesaţi de legea scrisă şi orală şi accentuau puritatea rituală. La capătul celălalt erau saducheii, un grup de lideri în mare parte bogaţi, adesea asociaţi cu clasa preoţească de elită. Ei erau foarte elenizaţi (adică vorbeau limba greacă şi erau foarte familiarizaţi cu filozofia greacă) şi nu credeau în judecată sau în viaţa de apoi. I-am descrie ca fiind liberali. Ambele grupări erau vinovate de ipocrizie.

Potrivit lui Isus, noi suntem ipocriţi dacă nu facem ceea ce spunem, dacă facem ca religia să fie mai grea pentru ceilalţi fără să aplicăm aceleaşi standarde la noi înşine, dacă vrem ca alţii să aplaude zelul nostru religios şi cerem onoarea şi recunoaşterea care Îi aparţin doar Tatălui nostru ceresc.

Indiferent cât de tăioase şi la obiect erau cuvintele Lui, implicarea lui Isus faţă de cei pe care i-a numit făţarnici a fost, negreşit, plină de dragoste şi de grijă, chiar şi pentru ei.

„O milă dumnezeiască s-a arătat pe faţa Fiului lui Dumnezeu când a aruncat o lungă privire de regret asupra templului şi apoi asupra ascultătorilor Lui. Cu vocea înecată de durere şi de lacrimi amare, a exclamat: «Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 620

Nu trebuie neapărat să fii un lider religios ca să te faci vinovat de genul de făţărnicie pe care Isus îl condamnă vehement aici. Cum putem învăţa să vedem ipocrizia în noi, dacă este, şi cum putem scăpa de ea?

Joi, 15 iulie – Îndepărtarea neliniştii

6. Care este secretul pentru a birui dezbinarea, egoismul, ambiţia şi ipocrizia şi a găsi adevărata odihnă? Ioan 14:1-6

Biruinţa asupra neliniştii începe întotdeauna cu Isus. El este Calea, Adevărul şi Viaţa. El ştie direcţia corectă atunci când noi rătăcim fără nicio ţintă prin pustiul lumii noastre saturate de media; în calitate de Dătător al Legii, El Însuşi este personificarea adevărului, iar Duhul Său ne va călăuzi în tot adevărul (Ioan 16:13). Când suntem răniţi, obosiţi, epuizaţi, bolnavi şi descurajaţi, El este Viaţa – şi nu orice fel de viaţă. De fapt, El ne-a promis viaţă din belşug (Ioan 10:10). Aceasta include căminul nostru veşnic şi viaţa noastră veşnică, dar implică şi o calitate diferită a vieţii de aici. Cu siguranţă, Creatorul poate să ne dea binecuvântări din belşug şi peste măsură chiar acum.

„Să nu vi se tulbure inima” este o invitaţie de a trăi în anticiparea acelei lumi mai bune. Când suntem la pământ, El ne poate aşeza pe un loc mai înalt. Când ne luptăm cu întunericul şi cu păcatul, El este Cel care nu doar începe, dar va şi încheia în noi buna Lui lucrare (Filipeni 1:6).

Indiferent cât de mult se înrăutăţesc lucrurile aici (şi, da, ele se pot înrăutăţi), să privim la făgăduinţele care ne-au fost date în Isus. El pregăteşte „un loc” pentru noi, un loc în care durerea, neliniştea şi suferinţele noastre vor fi alungate pentru totdeauna.

Totuşi, secretul este să venim oricum la Dumnezeu, în slăbiciunea şi în durerea noastră, în zdrobirea şi în starea noastră căzută, ştiind că El ne acceptă în ciuda acestor lucruri. Aceasta înseamnă harul şi iată de ce trebuie să credem că ne-a fost dat, dacă îl căutăm prin credinţă.

7. Ce ne cere Dumnezeu să facem? Ce va face El pentru noi ca răspuns? Ieremia 3:22

Gândeşte-te la cuvintele lui Isus din Ioan 14:3. Ce ar trebui să ne spună ele despre importanţa făgăduinţei revenirii Lui? De ce este ea cu atât mai preţioasă pentru noi, ca adventişti (cu înţelegerea pe care o avem despre moarte)?

Vineri, 16 iulie – Un gând de încheiere

„Într-o viaţă al cărei centru este propriul eu, nu poate exista nicio creştere şi nicio rodire. Dacă L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, trebuie să uiţi de tine însuţi şi să încerci să-i ajuţi pe alţii. Vorbeşte cu ei despre Domnul Hristos şi spune-le despre bunătatea Sa. Îndeplineşte fiecare îndatorire care se iveşte. Poartă în inima ta povara salvării de suflete şi caută prin orice mijloace care îţi stau în putere să-i mântuieşti pe cei pierduţi. Pe măsură ce vei primi Spiritul lui Hristos – Spiritul iubirii neegoiste şi al slujirii pentru binele altora – vei creşte şi vei fi roditor. Roadele Duhului se vor dezvolta în caracterul tău. Credinţa ta se va mări, convingerile tale vor deveni tot mai profunde, iubirea ta va fi făcută desăvârşită. Vei reflecta din ce în ce mai mult asemănarea cu Hristos în tot ce este curat, nobil şi vrednic de iubit.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pp. 67-68

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Luca 22-Ioan 4
1. În ce mod L-a cercetat Pilat pe Domnul Isus?
2. Ce a făcut norodul care venise la priveliştea răstignirii, când s-a întors în cetate?
3. Când au crezut ucenicii Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus?
4. Despre cine se spune că „a crezut el şi toată casa lui”?

Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Însuşiri care îi califică pe lucrătorii biblici”
5. Pe ce bază s-au hotărât unele femei nobile în favoarea adevărului?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!