Tânjind după mai mult
STUDIUL 11 » 4 SEPTEMBRIE – 10 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.” (1 Corinteni 10:6)
Muzeul de Artă Queens din New York, SUA, găzduieşte cel mai mare model arhitectural al unui oraş, înfăţişând toate clădirile din New York. La o scară de 1:1 200 (în care 2 cm corespund cu 33 m), acesta acoperă aproape 870 de metri pătraţi. Iniţial a fost finalizat în 1964 de 100 de meşteri care lucraseră peste trei ani pentru a realiza proiectul. A fost actualizat în anii ’90 şi nu reflectă peisajul urban din 2021. Este o copie uimitor de complexă şi de detaliată a originalului. Totuşi, este doar atât: o copie, un model, o reprezentare a ceva mai grandios, mai mare, mai profund şi mult mai complicat decât modelul însuşi.
Aşa sunt toate modelele de fapt. Ele nu sunt originalul, ci servesc doar ca reprezentări ale originalelor. Un model ne ajută să pricepem care este esenţa originalului, dar nu îl poate înlocui niciodată. Mai degrabă, el există pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă mai bine realitatea.
Scriptura însăşi este plină de modele în miniatură ale activităţilor şi instituţiilor care arată spre realităţi cereşti mai vaste. Evrei 4 ne ajută să descoperim una dintre aceste realităţi deoarece se leagă de noţiunea biblică despre odihnă.
Duminică, 5 septembrie – „Botezaţi… pentru Moise”
1. Ce a vrut Pavel să le comunice cititorilor săi din Corint când s-a referit la „pilde”? 1 Corinteni 10:1-11
Termenul grecesc din 1 Corinteni 10:6 (şi adaptat într-o formă asemănătoare în versetul 11) care a fost tradus cu „pilde” este typos. Termenul tip din română se bazează pe acest substantiv grecesc. Un tip sau un model (o pildă) nu este niciodată originalul, ci un fel de simbol sau de reprezentare a sa.
Evrei 8:5 ne oferă un bun exemplu cu privire la acest gen de relaţie: „Ei [preoţii] fac o slujbă care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când urma să ridice cortul: «Ia seama», i s-a zis, «să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte»”.
Pasajul acesta din Evrei subliniază legătura directă dintre realităţile cereşti şi cele pământeşti şi apoi citează din Exodul 25:9, unde Dumnezeu i-a spus lui Moise să ridice Cortul Întâlnirii din pustie „după chipul…” pe care îl văzuse pe munte. Ideea principală este că sanctuarul pământesc şi toate ritualurile şi procedurile sale erau „chipuri”, simboluri, modele a ceea se întâmpla în ceruri, avându-L pe Isus ca Marele nostru Preot în sanctuarul ceresc.
Având acestea în minte, putem înţelege mai bine ce spunea Pavel în 1 Corinteni 10. În versetele din acest capitol, apostolul trece în revistă unele experienţe-cheie ale poporului lui Dumnezeu în pustie, în drumul lor spre Ţara Promisă. „Părinţii noştri” se referă la strămoşii lor evrei care au părăsit Egiptul, care au fost sub nor, au trecut prin mare şi, astfel, au fost cu toţii botezaţi pentru o nouă viaţă, de eliberare din sclavie.
Pavel consideră aceste locuri sau momente importante din călătoria prin pustie ca fiind un tip sau un exemplu de botez individual. Urmărind logica lui Pavel, referirea la „mâncarea duhovnicească” trebuie să aibă legătură cu mana (compară cu Exodul 16:31-35). Israel a băut din stânca pe care Pavel a identificat-o cu Hristos (1 Corinteni 10:4). De exemplu, să ne gândim la Isus ca la „pâinea vieţii” (Ioan 6:48) şi ca la „apa vie” (Ioan 4:10) şi toate au logică. Astfel, vedem aici cum Pavel foloseşte istoria Vechiului Testament ca pe un exemplu care descoperă adevăruri spirituale şi care poate fi aplicat la fiecare creştin în parte, astăzi.
Gândeşte-te la experienţa ieşirii din Egipt a israeliţilor. Ce lecţii spirituale putem învăţa din „exemplele” atât bune, cât şi greşite pe care ni le-au lăsat?
Luni, 6 septembrie – Ritualuri şi jertfe
Sistemul Vechiului Testament de ritualuri şi de jertfe, precum cel care se găseşte în Leviticul, ne oferă mai multe exemple despre ce am văzut în secţiunea de ieri – simboluri ale Vechiului Testament care arată spre adevărurile din Noul Testament. Deşi cititorii moderni ai Bibliei trec adesea cu vederea aceste ritualuri, ele conţin multe adevăruri spirituale care pot fi de mare valoare pentru cei care le studiază.
2. Citeşte în Leviticul 4:32-35 instrucţiunile referitoare la jertfa de ispăşire adusă de un israelit. Ce putem învăţa din acest ritual, chiar dacă noi nu avem un sanctuar sau un templu cu un altar pe care să putem aduce jertfe pentru păcatele noastre? Leagă acest ritual cu pasajele din Ioan 1:29 şi 1 Petru 1:18-21.
Un ritual este un excelent transmiţător de valori şi de informaţii şi trebuie să fie înţeles în contextul său. De obicei, necesită un timp specific, o locaţie anumită şi o secvenţă a acţiunilor stabilită dinainte, ca să aibă efect. Într-adevăr, când citim în Vechiul Testament despre dispoziţiile cu privire la jertfe, devine clar că Dumnezeu a oferit detalii specifice despre ce putea fi adus ca jertfă, când şi unde, precum şi ce tipuri de ritual şi de procedură trebuiau urmate.
Desigur, un loc central în cadrul multor ritualuri îl ocupa sângele – vărsarea şi stropirea lui. Nu era ceva plăcut, şi nici nu trebuia să fie, deoarece avea de-a face cu cel mai urât lucru din univers: păcatul. Care era rolul precis pe care îl avea sângele şi de ce trebuia pus pe coarnele altarului? Deşi majoritatea ritualurilor asociate cu sanctuarul apar într-o formă prescriptivă (oferă instrucţiuni despre modul în care să fie desfăşurate), ele nu includ întotdeauna toate explicaţiile. Poate pentru că poporul înţelesese deja ce însemnau ele. În definitiv, israeliţii cunoşteau semnificaţia sângelui (Leviticul 17:11).
Totuşi, exemplul preluat din Leviticul 4:32-35 conţine o explicaţie importantă în Leviticul 4:35: „Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a săvârşit şi i se va ierta.” Prin urmare, sângele era esenţial în tot procesul ispăşirii, fiind mijlocul prin care noi, păcătoşii, putem fi făcuţi neprihăniţi înaintea unui Dumnezeu sfânt. Aşadar, vedem că jertfele acestea sunt un model, al morţii şi al lucrării lui Hristos în favoarea noastră.
Gândeşte-te cât de râu trebuie să fie cu adevărat păcatul, dacă a fost nevoie de sacrificiul unei Persoane a Dumnezeirii ca să facă ispăşire pentru el. Ce ar trebui să învăţăm de aici despre motivul pentru care trebuie să ne bizuim doar pe har şi niciodată pe fapte? La urma urmei, ce am putea adăuga noi la ceea ce Hristos a făcut deja pentru noi?
Marţi, 7 septembrie – „Exemplul” odihnei
În afară de exemplele pe care le-am analizat deja, ideea aceasta de tipuri şi simboluri se poate aplica şi la conceptul biblic de odihnă. Pentru a vedea acest lucru, mergem în cartea Evrei din Noul Testament.
3. La ce se referă promisiunea care rămâne valabilă despre intrarea în odihna Lui? Prin ce anume experienţa ieşirii israeliţilor din Egipt şi a pribegiei lor prin pustie ne oferă perspective suplimentare despre noţiunea de intrare în odihna lui Dumnezeu? Evrei 4:1-11
Tema perseverenţei şi a credincioşiei este foarte importantă aici. Deşi se vorbeşte despre Sabatul zilei a şaptea, accentul principal al acestor versete (şi al celor de dinainte; vezi Evrei 3:7-19) este cu adevărat o chemare adresată poporului lui Dumnezeu de a persevera în credinţă, şi anume de a rămâne credincioşi Domnului şi Evangheliei.
Pasajele acestea îi reamintesc cititorului să ia în serios lecţiile învăţate din modul de conducere al lui Dumnezeu, „pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare” (Evrei 4:11). Fii atent, aceasta este o ocazie! Poporul Israel a auzit Evanghelia, continuă textul, dar Cuvântul nu a adus rod în ei. În loc să-şi întărească mereu credinţa prin încredere şi prin ascultare, ei au ales să se răzvrătească (compară cu Evrei 3:7-15) şi, astfel, nu au experimentat niciodată odihna pe care Dumnezeu o voia pentru ei.
Evrei 4:3 arată spre relaţia strânsă dintre credinţă şi odihnă. Putem intra în odihna Lui doar atunci când avem credinţă şi încredere în Cel care a promis odihna şi care poate să-Şi ţină această promisiune, şi anume, desigur, Isus Hristos.
4. Reciteşte Evrei 4:3. Care a fost problema principală a oamenilor la care se face referire aici? Ce lecţie putem extrage pentru noi, care avem aceeaşi Evanghelie cu cea care le-a fost propovăduită lor (Evrei 4:2)?
Comunitatea creştină timpurie a acceptat revelaţia de dinainte a lui Dumnezeu (ceea ce numim Vechiul Testament) şi a crezut că Isus a fost Mielul lui Dumnezeu, jertfa pentru păcatele noastre. Prin credinţa în jertfe, ei au putut experimenta mântuirea în Isus şi odihna care ni se oferă în El.
Cum ne ajută înţelegerea faptului că suntem mântuiţi prin har, şi nu prin fapte, să intrăm în odihna pe care o putem avea în Isus?
Miercuri, 8 septembrie – Să nu vă împietriţi inimile
5. Ce mesaj de avertizare ne transmit următoarele versete? Evrei 4:4-7; Psalmii 95:8-11
Evrei 4:4-7 citează atât raportul Creaţiunii, cât şi din Psalmii 95:1, în contextul în care vorbeşte despre lipsa de credincioşie a israeliţilor şi, prin urmare, despre eşecul lor de a intra în odihna pe care Dumnezeu o voia pentru ei. Într-adevăr, pasajul din Psalmii 95:8-11 leagă experienţa israeliţilor din pustie cu odihna lui Dumnezeu şi include jurământul divin potrivit căruia necredinciosul popor Israel nu avea să intre în odihna Sa, asociată iniţial cu Ţara Promisă.
Bineînţeles, poporul Israel a intrat în Ţara Promisă. O nouă generaţie a trecut graniţa şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, a cucerit cetăţile întărite şi s-a aşezat acolo.
Totuşi, ei nu au intrat în odihna lui Dumnezeu, ideea fiind că mulţi nu au experimentat realitatea salvării în Isus deoarece lipsa lor de credinţă s-a manifestat printr-o neascultare flagrantă. Chiar dacă odihna a fost asociată cu ţara, ea a inclus mai mult decât locul în care a trăit poporul.
6. Care este legătura dintre neascultare şi a nu intra în odihna lui Dumnezeu? Evrei 4:6
„Astăzi” exprimă ideea de urgenţă. „Astăzi” înseamnă că nu mai este timp de pierdut. „Astăzi” necesită un răspuns şi o decizie acum.
Pavel insistă asupra cuvântului sēmeron, „astăzi”, şi subliniază cât de important a fost elementul acesta în contextul odihnei. În acelaşi fel, Psalmii 95:7,8 reprezintă o avertizare şi un apel adresate poporului lui Dumnezeu de a nu repeta greşelile strămoşilor săi şi de a nu rata intrarea în adevărata odihnă, care se găseşte doar în mântuirea oferită de Dumnezeu.
Ce ar trebui să însemne pentru noi cuvintele: „O, de aţi asculta azi glasul Lui! «Nu vă împietriţi inima»”? De ce ar trebui să fie la fel de important acest „astăzi” pentru noi cum a fost pentru cei care l-au auzit cu mii de ani în urmă?
Joi, 9 septembrie – Cucerirea unei cetăţi cereşti
Dezvoltarea logică a ideilor principale din Evrei 4 devine în mod deosebit clară când citim Evrei 4:8-11. Iosua nu i-a dat odihnă lui Israel. În consecinţă, din moment ce Dumnezeu nu minte, trebuie să fie o altă „odihnă” care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Acest grup nu este alcătuit exclusiv din credincioşi evrei. El îi include pe toţi aceia care L-au acceptat pe Isus ca Mântuitor personal.
7. Citeşte Galateni 3:26-29 şi observă care sunt trăsăturile poporului legământului lui Dumnezeu după evenimentele de la cruce. Ce înseamnă că „nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod, nici parte bărbătească, nici femeiască” în contextul în care scrie Pavel?
Uneori, Evrei 4 a fost folosit pentru a sublinia importanţa Sabatului zilei a şaptea, în timp ce alţii l-au folosit pentru a pune în discuţie valabilitatea acestei odihne de Sabat, în lumina faptului că există o altă odihnă (de la sfârşitul timpului). Niciuna dintre poziţii nu reflectă bine textul biblic. În schimb, textul sugerează că această concentrare din timpul sfârşitului asupra odihnei speciale a lui Dumnezeu a fost prezentă de la Creaţiune şi că celebrarea odihnei de Sabat oferă o mică pregustare săptămânală a odihnei de la sfârşitul timpului. De fapt, evreii au înţeles Sabatul ca fiind un mic precursor al „lumii care urmează să vină” (,olam haba’).
Odihna „ca de Sabat” care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu şi care este un ecou al odihnei lui Dumnezeu din primul Sabat al istoriei pământului înseamnă că ne putem opri din lucrările noastre şi putem avea încredere că El Îşi va împlini promisiunea de a ne mântui.
Contrar argumentelor aduse de unii exegeţi, contextul nu susţine ideea că porunca despre Sabat fusese împlinită în odihna mântuirii pe care a adus-o Isus, făcând nenecesară pentru creştini ascultarea de ea. Odihna supremă care ni se promite prin ce a făcut Hristos pentru noi nu înlocuieşte Sabatul biblic al zilei a şaptea; dimpotrivă, îl întăreşte.
Într-o lume care pune preţ nespus de mult pe oamenii care se realizează prin propriile puteri, pe munca asiduă şi pe oamenii ambiţioşi, de succes, a ne odihni în Isus şi a avea încredere că harul Său este suficient pentru a ne salva şi a ne transforma constituie, într-adevăr, un concept anticultural.
Cum îi poţi ajuta pe ceilalţi să găsească odihna în Isus atunci când se gândesc că păcatele lor sunt prea grele, că inimile lor nu se pot schimba şi că sunt un caz cu adevărat fără speranţă? Ce referinţă biblică ai împărtăşi cu ei?
Vineri, 10 septembrie – Un gând de încheiere
„Nu suntem întotdeauna dispuşi să venim la Isus cu încercările şi cu dificultăţile noastre. Adesea, ne vărsăm sufletul cu problemele lui înaintea urechilor omeneşti, le spunem necazurile noastre acelora care nu ne pot ajuta şi neglijăm să-I încredinţăm totul lui Isus, care este în stare să schimbe calea plină de durere în cărări de bucurie şi de pace. Tăgăduirea şi sacrificiul de sine aduc slavă şi biruinţă crucii. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt foarte preţioase. Noi trebuie să studiem Cuvântul Său, dacă vrem să cunoaştem voia Sa. Dacă sunt atent studiate şi puse în practică prin ascultare, cuvintele inspiraţiei vor conduce paşii noştri pe o cărare netedă, pe care vom putea umbla fără să ne poticnim. O, dacă toţi, predicatori şi membri, ar aduce poverile şi frământările lor la Isus, care aşteaptă să-i primească şi să le dea pace şi odihnă! El nu îi va părăsi niciodată pe cei care îşi pun încrederea în El.” – Ellen G. White, The Signs of the Times, 17 martie 1887, p. 161
„Cea mai bună pregătire pe care o puteţi face pentru a doua venire a lui Hristos este să vă odihniţi cu o credinţă neclintită în măreaţa mântuire pe care ne-a adus-o la prima Sa venire.” – Idem, Our High Calling, p. 368
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Romani 5-11
1. Completează: „Socotiţi-vă morţi ______________ şi vii _________________,”
2. Ce anume face ca Legea să fie fără putere?
3. Completează: „Ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără ______,”
4. Ce scrie Pavel că a adus lepădarea iudeilor? (11:15)
Evanghelizare, Secţiunea 15, subcapitolul „Evangheliştii care au darul cântatului”
5. Ce lucrare este mai dificilă decât dezvoltarea darului rugăciunii şi al predicării?
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!