Profetul neliniştit
STUDIUL 12 » 11 SEPTEMBRIE – 17 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite?” (Iona 4:11)
Una dintre cele mai interesante relatări din Scriptură este, probabil, cea despre Iona. Iată-l acolo, un profet al lui Dumnezeu, chemat de Dumnezeu, şi totuşi ce face? El fuge de chemarea Domnului. Apoi, după ce este convins într-un mod dramatic să se răzgândească şi să asculte, el se supune, însă numai pentru a se plânge că poporul la care a fost chemat să dea mărturie s-a pocăit şi a fost cruţat de la nimicirea pe care, după cum gândea el, ar fi meritat-o.
Ce exemplu de om fără linişte, fără pace interioară – până la punctul în care, la un moment dat, strigă: „Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” (Iona 4:3).
Isus Însuşi a făcut referire la istoria lui Iona, spunând: „Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta în ziua judecăţii şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona” (Matei 12:41). Într-adevăr, mai mare decât Iona! Dacă nu, El nu putea fi Mântuitorul nostru.
Săptămâna aceasta vom studia despre Iona şi vom vedea ce putem învăţa din lipsa lui de linişte, de pace.
Duminică, 12 septembrie – Fuga
Iona a fost un misionar de mare succes. În acelaşi timp, a fost şi unul foarte reticent, cel puţin la început. Nu ştim ce făcea Iona atunci, dar, indiferent ce era, chemarea lui Dumnezeu i-a întrerupt viaţa în mod covârşitor. În loc să ia misiunea lui Dumnezeu pe umeri şi să descopere că jugul Său este bun şi sarcina Lui este uşoară (Matei 11:30), Iona a decis să-şi găsească propria „odihnă” fugind în direcţia opusă celei în care îl chema Dumnezeu să meargă.
1. Unde spera Iona să găsească linişte şi odihnă, departe de chemarea lui Dumnezeu? Cât de bine a funcţionat planul său? Iona 1
Iona porneşte în direcţia opusă celei în care îl chemase Dumnezeu. El nici măcar nu s-a oprit să discute cu Dumnezeu, aşa cum au făcut mulţi profeţi ai Bibliei când au fost chemaţi să fie mesagerii Săi (vezi, de exemplu, Exodul 4:13).
Destul de interesant, nu este prima dată când Iona este chemat să vorbească pentru Dumnezeu, aşa cum sugerează 2 Împăraţi 14:25. Totuşi, în cazul acela, Iona pare să fi făcut ceea ce Domnul îi ceruse să facă. Dar nu şi de data aceasta. De ce?
Mărturiile arheologice şi istorice atestă cruzimea despoţilor neo-asirieni care au dominat Orientul Apropiat antic în secolul al VIII-lea î.Hr., adică în perioada în care Iona a fost profet în Israel. Cam şaptezeci şi cinci de ani mai târziu, regele neo-asirian Sanherib a atacat Iuda. Israel şi Samaria fuseseră deja cucerite cu aproximativ 25 de ani înainte, iar împăratul Ezechia se pare că s-a alăturat unei coaliţii locale antiasiriene.
Acum sosise timpul ca asirienii să-şi încheie socotelile. Biblia (2 Împăraţi 18, Isaia 36), documentele istorice asiriene şi reliefurile de pe zidul palatului lui Sanherib din Ninive ne spun povestea cruntă despre căderea Lachisului, una din cele mai importante şi bine fortificate cetăţi ale lui Ezechia de la graniţa de sud. Într-o inscripţie, Sanherib susţine că a luat peste două sute de mii de prizonieri din patruzeci şi şase de cetăţi întărite despre care el afirmă că le-a distrus. Când împăratul asirian a luat Lachisul, sute de mii de prizonieri au fost traşi în ţeapă; susţinătorii îndârjiţi ai regelui Ezechia au fost jupuiţi de vii, în timp ce restul oamenilor au fost trimişi în Asiria ca sclavi – o mână de lucru ieftină.
Asirienii puteau fi incredibil de cruzi chiar şi pentru standardele lumii de atunci. Şi Dumnezeu îl trimitea pe Iona chiar în inima imperiului? Mai este de mirare că Iona nu a vrut să meargă?
Să fugi de Dumnezeu? Ai făcut-o în trecut? Dacă da, cât de bine ţi-a reuşit? Ce lecţii ar trebui să fi învăţat din acea greşeală?
Luni, 13 septembrie – O odihnă de trei zile
Fuga lui Iona de Dumnezeu nu a fost fără probleme. „Liniştea” lui de scurtă durată a fost deranjată atunci când Dumnezeu a intervenit în mod miraculos printr-o furtună. Iona este salvat din mormântul de apă de către Dumnezeu, care îi porunceşte unui peşte să-l scoată la mal.
Totuşi, doar atunci când se trezeşte într-o odihnă forţată de trei zile, în burta marelui peşte, Iona realizează cât de dependent este de Dumnezeu. Uneori trebuie să fim duşi într-un loc în care nu avem nimic pe care să ne bizuim din ce oferă lumea aceasta, ca să ne dăm seama că Isus este Cel de care avem cu adevărat nevoie.
2. Citeşte rugăciunea lui Iona înălţată din burta peştelui. Pentru ce se roagă el? Iona 2:1-9
Deşi se afla acolo, în adânc, într-o situaţie foarte periculoasă, Iona vorbeşte în rugăciunea lui despre sanctuar. El speră să vadă din nou „Templul Tău cel sfânt”.
Templul constituie punctul central al acestei rugăciuni şi ar trebui să fie şi al rugăciunii în general. Există un singur loc în Vechiul Testament în care Dumnezeu poate fi găsit: în sanctuar (vezi Exodul 15:17; 25:8). Sanctuarul este punctul central al rugăciunii şi al comuniunii cu Dumnezeu.
Iona nu se referă la Templul din Ierusalim. Mai degrabă, el vorbeşte despre sanctuarul ceresc (Iona 2:7). Acolo este speranţa lui pentru că, într-adevăr, de acolo vine Dumnezeu împreună cu mântuirea pe care o oferă. Iona înţelege, în sfârşit, acest adevăr important. El experimentează harul lui Dumnezeu. Este salvat. Când peştele cel mare îl varsă la mal, el înţelege din proprie experienţă dragostea lui Dumnezeu faţă de el, un profet fugar. Iona învaţă (chiar dacă nu fără nişte ocoluri pe drum) că singurul parcurs sigur pentru oricine crede este să caute să fie în cadrul voinţei lui Dumnezeu.
Aşadar, el decide acum să-şi facă datoria şi să asculte de porunca lui Dumnezeu mergând, în sfârşit, la Ninive. Fără îndoială, el porneşte prin credinţă, deoarece se îndreaptă spre o cetate extrem de nelegiuită, ai cărei cetăţeni s-ar putea să nu-l placă pe acest profet străin care le spune direct cât de răi sunt.
Uneori s-ar putea să avem nevoie să lăsăm totul în urmă ca să dobândim o perspectivă nouă asupra lucrurilor. Deşi istoria lui Iona, care a supravieţuit în mod miraculos în burta peştelui, este mai degrabă un caz extrem, cum s-ar putea ca ieşirea din mediul tău obişnuit să îţi permită să priveşti totul dintr-o perspectivă nouă şi, poate, necesară?
Marţi, 14 septembrie – Misiune îndeplinită
În comparaţie cu oricare altă cetate sau localitate din Israel, Ninive era un oraş imens. Era „o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile” (Iona 3:3).
3. Care este răspunsul care vine din acest loc nelegiuit? Ce lecţii putem extrage din această istorie pentru noi înşine, în strădaniile noastre de a da mărturie altora? Iona 3:1-10
În timp ce merge prin cetate, Iona proclamă mesajul lui Dumnezeu: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” (Iona 3:4). Mesajul soseşte la fix. Deşi nu ne sunt oferite detalii, este clar că avertizarea ajunge la nişte urechi receptive, iar oamenii din Ninive (în masă!) cred cuvintele profetului.
Într-un mod tipic practicilor din Orientului Apropiat, împăratul cetăţii Ninive dă un decret pentru a demonstra schimbarea inimii. Toţi – inclusiv animalele – trebuie să postească şi să se căiască. Împăratul se dă jos de pe tronul lui şi se aşază pe ţărână, un gest cu o mare importanţă simbolică.
4. Ce elemente sunt prezente în discursul împăratului, care arată că el înţelege ce înseamnă adevărata pocăinţă? Iona 3:6-9. Compară cu Ieremia 25:5; Ezechiel 14:6 şi Apocalipsa 2:5.
Predica a fost scurtă, la subiect, dar impregnată de teologia corectă cu privire la adevărata pocăinţă. În timp ce Iona predica, Duhul Sfânt trebuie să fi lucrat din greu la inimile ninivenilor. Locuitorii cetăţii Ninive nu beneficiaseră de binecuvântările şi de călăuzirea duioasă a lui Dumnezeu de care israeliţii avuseseră parte; şi totuşi ei l-au răspuns pozitiv lui Dumnezeu. Ei au spus, de fapt: „Să ne îmbrăcăm cu mila lui Dumnezeu, şi nu cu realizările noastre! Să ne bizuim în totalitate pe bunătatea şi pe harul Său.” În mod ciudat, Iona, care experimentase personal harul lui Dumnezeu, pare să creadă că acesta este atât de exclusivist încât doar unii au şansa să se odihnească în el.
De ce este pocăinţa o parte atât de importantă în experienţa creştină? Ce înseamnă să ne pocăim cu adevărat de păcatele noastre, mai ales de păcatele pe care le comitem în mod repetat?
Miercuri, 15 septembrie – Un misionar mânios şi neliniştit
Din nefericire, istoria lui Iona nu se termină cu capitolul 3.
5. Care este problema prorocului? Ce lecţie putem învăţa din caracterul lui destul de deficitar? Iona 4:1-11
Iona 4 începe cu mânia profetului împotriva lui Dumnezeu din cauză că misiunea lui a avut un atât de mare succes. Iona este îngrijorat că va părea ridicol. Îl vedem pe Dumnezeu cum Îşi ia timp să-i vorbească şi să-l convingă pe profetul Lui, care se comportă ca un copil care are un acces de furie.
Aici avem dovada că adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu – chiar şi profeţii – mai au încă de crescut şi de biruit unele lucruri.
„Când Iona a aflat planul lui Dumnezeu de a cruţa cetatea care, în ciuda nelegiuirii ei, fusese determinată să se pocăiască în sac şi cenuşă, ar fi trebuit să fie primul care să se bucure de harul minunat al lui Dumnezeu; dar el a îngăduit minţii să zăbovească asupra posibilităţii ca el să fie privit ca un proroc mincinos. Gelos pentru renumele lui, el a pierdut din vedere valoarea infinit mai mare a fiinţelor din cetatea aceea nenorocită.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 271
Răbdarea lui Dumnezeu manifestată faţă de profetul Său este uimitoare. El pare hotărât să-l folosească pe Iona, iar când acesta fuge, Dumnezeu trimite furtuna şi peştele să-l aducă pe fugar înapoi. Şi chiar când din nou Iona este împotrivă, Dumnezeu caută să poarte o discuţie cu el, spunându-i: „Bine faci tu de te mânii?” (Iona 4:4).
6. Cum se asemănă relatarea din pasajul de mai jos cu ce s-a întâmplat în istoria lui Iona? Luca 9:51-56
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16), sau, cum formulează Dumnezeu în Iona 4:11: „Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite?” Cât de recunoscători ar trebui să fim că, în final, Dumnezeu, şi nu noi înşine, este Judecătorul suprem al inimii, al minţii şi al motivaţiilor.
Cum putem învăţa să avem aceeaşi milă şi aceeaşi răbdare faţă de cei din jur pe care le are Dumnezeu (sau cel puţin să învăţăm să reflectăm compasiunea şi răbdarea Lui)?
Joi, 16 septembrie – O stradă cu dublu sens
Iona pare să aibă mai multă bătaie de cap decât era cazul. Ninive era o cetate periculoasă, dar în experienţa lui Iona nu locuitorii cetăţii par să fie problema. Ei înţeleg mesajul şi se pocăiesc repede. Iona, misionarul, pare să fie veriga slabă în această istorie de misiune.
În această relatare, Dumnezeu este pe urmele unui profet şovăielnic pentru că ştie că Iona are nevoie de călătoria misionară la Ninive la fel de mult cum au locuitorii cetăţii nevoie să audă solia misionară.
7. Citeşte cartea Iuda. Cum putem „să ne ţinem în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 21)? Ce înseamnă acest lucru?
În această scurtă carte din Noul Testament, Iuda ne îndeamnă astfel în versetul 21: „Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică.”
Experimentarea personală a dragostei şi a îndurării lui Dumnezeu nu este un eveniment care se întâmplă o singură dată. O modalitate sigură de a ne ţine în dragostea lui Dumnezeu este de a-i căuta şi a-i atinge pe ceilalţi cu mesajul Evangheliei. În versetele următoare, Iuda ne spune să-i mustrăm pe cei ce se despart de noi („aveţi milă de cei ce se îndoiesc”, NTR) şi să căutăm să-i mântuim pe unii, „smulgându-i din foc” (vers. 22).
8. Ce se spune în versetele de mai jos şi care este legătura cu istoria lui Iona? Iuda 20-23
Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive pentru că, probabil, înainte de această chemare deosebită profetul nu se gândise prea mult la relaţia lui cu asirienii. Poate că Iona ştia că nu îi plăcea pe asirieni, dar habar nu avea cât de mult îi ura sau în ce extreme avea să cadă pentru a-i evita, chiar şi după ce a primit chemarea. Iona nu era pregătit să aibă un locuitor din Ninive ca vecin în cer. El nu învăţase să iubească aşa cum iubeşte Dumnezeu. Dumnezeu l-a chemat pe Iona să meargă la Ninive pentru că El îi iubea pe locuitorii acestei cetăţi şi îi voia în Împărăţia Sa. Dar Dumnezeu l-a chemat pe Iona pentru că îl iubea şi pe el. El voia ca Iona să crească şi să se asemene tot mai mult cu El, pe măsură ce lucrau împreună. Dorea ca Iona să găsească adevărata odihnă, care derivă doar dintr-o relaţie mântuitoare cu El şi din a face voia Sa, care include şi legătura cu alţii şi îndreptarea lor spre credinţa şi nădejdea pe care noi le avem.
Cât de mult timp petreci lucrând pentru salvarea altora? În sens spiritual, cum ne conduce acest gen de lucrare să găsim adevărata odihnă în Isus?
Vineri, 17 septembrie – Un gând de încheiere
„Prin însărcinarea dată, lui Iona i se încredinţase o grea răspundere; cu toate acestea, Acela care-i poruncise să meargă era în stare să-l susţină pe slujitorul Lui şi să-i dea reuşită. Dacă prorocul ar fi ascultat fără îndoieli, ar fi fost scutit de unele experienţe amare şi ar fi fost binecuvântat din belşug. Şi totuşi, în ceasul încercării lui Iona, Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări şi de providenţe uimitoare, încrederea prorocului în Dumnezeu şi în puterea Sa infinită de a mântui avea să fie înviorată.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 266
„Mii de persoane pot fi abordate în maniera cea mai simplă şi mai umilă. Adesea, intelectualii cei mai educaţi, cei care sunt priviţi de lume ca fiind oamenii cei mai talentaţi, sunt învioraţi de cuvintele simple ale unei persoane care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi care poate vorbi despre iubirea Sa, la fel de natural precum vorbesc oamenii lumeşti despre lucrurile de care sunt profund interesaţi.” – Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 232
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Romani 12 – 1 Corinteni 2
1. Ce anume spune Pavel că „atârnă” de noi?
2. Ce suntem sfătuiţi să facem în privinţa părerilor îndoielnice?
3. Cum se numea biserica unde sora Fivi era diaconeasă?
4. Ce lucruri sunt o nebunie pentru omul firesc? (2:14)
Evanghelizare, Secţiunea 15, subcapitolul „Accentul pus pe cântatul cu întreaga adunare”
5. De ce anume trebuie să ne străduim să ne apropiem cât mai mult?
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!