Costul odihnei
STUDIUL 4 » 17 IULIE – 23 IULIE
Textul de memorat: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalmii 51:10)
Mulţi oameni par disperaţi să găsească puţină pace şi linişte. Ei sunt dispuşi să şi plătească pentru pace. În multe oraşe mari există camere dotate cu conexiune gratuită la internet care pot fi închiriate pentru o oră. Regulile sunt stricte: fără zgomot, fără vizitatori. Oamenii sunt dispuşi să plătească pentru a putea să stea în linişte şi doar să se gândească sau să tragă un pui de somn. Există cabine de dormit care pot fi închiriate în aeroporturi, iar căştile care reduc zgomotul sunt articole populare. Există şi glugi de pânză sau paravane pliabile pentru păstrarea intimităţii, pe care le poţi trage pe cap şi pe piept pentru o pauză rapidă la locul de muncă.
Adevărata odihnă are şi ea un cost. Consilierilor de imagine ai lumii media, care te încurajează să faci totul prin propriile puteri, le-ar plăcea să ne facă să credem că ne putem hotărî propriul destin şi că odihna este doar o chestiune de alegere şi de planificare; totuşi, cel puţin atunci când ne gândim la aceasta în mod onest, ne dăm seama că suntem incapabili să găsim odihnă pentru inima noastră. Augustin, părintele bisericii din secolul al IV-lea, a formulat ideea aceasta în mod succint în faimoasele sale Confesiuni (cartea 1), într-o reflecţie asupra harului lui Dumnezeu: „Căci ne-ai făcut pentru Tine şi neliniştite sunt inimile noastre până ce nu îşi găsesc odihna în Tine.”
Săptămâna aceasta vom analiza pe scurt viaţa omului care era după inima lui Dumnezeu, pentru a afla cum a descoperit el adevăratul cost al odihnei divine.
Duminică, 18 iulie – Istovit şi zdrobit
Într-o seară înmiresmată de primăvară, neliniştitul rege David se plimba pe acoperişul palatului său. Ar fi trebuit să fie cu armata lui de cealaltă parte a Iordanului. Ar fi trebuit să conducă poporul lui Dumnezeu ca să-i înfrângă pe amoniţi şi să aducă în sfârşit pace în împărăţia sa.
1. Faptul că nu a fost unde ar fi trebuit să fie a deschis uşa ispitei pentru David. Citeşte istoria aceasta în 2 Samuel 11:1-5. Ce s-a întâmplat şi ce păcat grav a comis David?
David a văzut „o femeie foarte frumoasă la chip” care îşi făcea baie pe acoperişul casei ei. Impulsurile lui păcătoase au pus stăpânire pe el în acea seară şi el s-a culcat cu Bat-Şeba, soţia unui ofiţer de nădejde din armata sa. Ca rege, în contextul vremii, poate considera că nu trebuia să urmeze regulile care stăpâneau vieţile celorlalţi. Şi totuşi, istoria dureroasă a familiei lui David după acest moment de răscruce în viaţa lui ne aduce aminte de faptul că nici măcar ca rege el nu era deasupra Legii lui Dumnezeu.
Într-adevăr, Legea este acolo ca să ofere protecţie, apărare, iar, când a păşit în afara ei, regele a înfruntat consecinţe îngrozitoare. Imediat ce a nesocotit limitele Legii lui Dumnezeu, el a început să simtă efectele ei asupra tuturor aspectelor vieţii sale. David a crezut că aventura lui pasională trecuse neobservată; totuşi, Bat-Şeba era de-acum însărcinată, iar soţul ei era departe.
2. Cum a încercat David să-şi acopere păcatul? 2 Samuel 11:6-27
Până şi cele mai încâlcite uneltiri ale lui David de a-l aduce pe Urie acasă, la soţia lui, au dat greş. Urie era un om de o reputaţie impecabilă, care a răspuns la aluziile subtile ale lui David astfel: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, iar eu să intru în casă să mănânc, să beau şi să mă culc cu nevastă-mea?” (2 Samuel 11:11). În cele din urmă, un David disperat recurge la asasinarea „de la distanţă” pentru a-şi acoperi păcatul.
Este greu de crezut că David, căruia Dumnezeu îi dăduse atâtea, a putut să coboare atât de jos. Indiferent cine suntem, ce avertizare ar trebui să luăm pentru noi din această istorie?
Luni, 19 iulie – Un semnal de alarmă
În mijlocul celor mai întunecate momente ale vieţii lui David, există o veste bună: Dumnezeu Îşi trimite profetul. Natan şi David se cunoşteau bine. Odinioară, Natan îl sfătuise pe David cu privire la planurile de zidire a templului (2 Samuel 7). Dar acum, profetul vine cu o misiune diferită pe care o are de îndeplinit pentru rege.
3. De ce crezi că Natan a ales să spună o poveste, în loc să-i spună mai degrabă pe nume lui David şi să-l facă să roşească de ruşine pe loc? 2 Samuel 12:1-14
Natan ştia ce să spună şi a spus-o într-un mod pe care David îl putea înţelege. A relatat o întâmplare la care David, păstorul de odinioară, se putea raporta. Prorocul cunoştea simţul dreptăţii şi al integrităţii foarte dezvoltat al lui David. Când, fără să vrea, David şi-a pronunţat propria sentinţă de moarte, Natan i-a spus: „Tu eşti omul acela!” (2 Samuel 12:7). Există diferite moduri de a spune: „Tu eşti omul acela.” Se poate striga, se poate acuza şi îndrepta degetul direct spre faţa celuilalt sau se poate manifesta preocupare, grijă. Cuvintele lui Natan trebuie să fi fost îmbinate cu har. În acel moment, David trebuie să fi simţit durerea pe care a simţit-o Dumnezeu atunci când unul dintre fiii sau una dintre fiicele Sale păşeşte cu bună ştiinţă în afara voinţei Lui.
4. De ce David răspunde astfel: „Am păcătuit împotriva Domnului”, în loc să spună: „Am păcătuit împotriva Bat-Şebei” sau „Sunt un ucigaş”? 2 Samuel 12:13; vezi şi Psalmii 51:4
David a recunoscut că păcatul, care face ca inima să ne fie neliniştită, este în primul rând un afront la adresa lui Dumnezeu, Creatorul şi Răscumpărătorul. Ne rănim pe noi înşine; le facem rău celorlalţi. Aruncăm ocară asupra familiei sau asupra bisericii noastre. Dar, în ultimă instanţă, Îl rănim pe Dumnezeu şi batem încă un cui în lemnul aspru îndreptat spre cer, de pe Golgota.
„Mustrarea profetului a atins inima lui David; conştiinţa lui a fost trezită; vinovăţia i s-a arătat în toată grozăvia ei. Sufletul lui s-a plecat în pocăinţă înaintea lui Dumnezeu. Cu buzele tremurânde a spus: «Am păcătuit împotriva Domnului.» Tot răul pe care-l săvârşim loveşte, pe lângă cel căruia îi facem rău, în Dumnezeu în primul rând. David a făcut un păcat îngrozitor faţă de Urie şi faţă de Bat-Şeba şi îşi dădea foarte bine seama de aceasta. Dar nemărginit de mare era păcatul lui împotriva lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 722
Marţi, 20 iulie – Iertat şi uitat?
După ce David a pronunţat fără să vrea judecata asupra lui (2 Samuel 12:5,6), Natan l-a pus faţă în faţă cu grozăvia păcatului său. Inima lui David s-a frânt şi el şi-a mărturisit păcatul. Imediat, Natan l-a asigurat: „Domnul îţi iartă păcatul” (2 Samuel 12:13). Nu există niciun timp de aşteptare când vine vorba de iertarea lui Dumnezeu. David nu trebuia să dovedească faptul că este sincer înainte să-i fie acordată iertarea.
Totuşi, Natan, care anticipase deja consecinţele păcatului lui David în 2 Samuel 12:10-12, îi spune că fiul care i se va naşte va muri.
5. Ce înseamnă că Dumnezeu i-a iertat păcatul lui David? A şters totul cu buretele şi-atât? Toată lumea uită pur şi simplu ce s-a întâmplat? Citeşte 2 Samuel 12:10-23 în timp ce meditezi asupra acestor întrebări.
Şi David trebuie să-şi fi pus aceste întrebări în timp ce vedea cum lumea lui se destrăma – copilaşul, mort; familia, în neorânduială (întâmplările cu Amnon şi cu Absalom sunt două exemple potrivite despre problemele de familie din viaţa reală); viitorul lui, nesigur. Şi totuşi, în ciuda urmărilor păcatului său care au afectat oameni inocenţi, ca Urie şi ca bebeluşul de curând născut, David începe să înţeleagă şi el că harul lui Dumnezeu va acoperi totul şi că toate consecinţele păcatului vor fi îndepărtate. Între timp, el poate găsi odihnă, pentru conştiinţa lui chinuită, în harul lui Dumnezeu.
6. De ce simţea David că avea cu adevărat nevoie? După ce tânjea el? Psalmii 51:1-6
Prin Psalmul 51, David îşi deschide inima şi îşi mărturiseşte păcatele. Strigătul lui după îndurare face apel la dragostea statornică a lui Dumnezeu şi la marea Sa îndurare. El tânjea după reînnoire.
Când ne gândim la costul odihnei în Hristos, trebuie să recunoaştem mai întâi că avem nevoie de ajutor din afară; suntem păcătoşi şi avem nevoie de un Mântuitor; ne recunoaştem păcatele şi strigăm la Singurul care ne poate spăla, curăţa şi reînnoi. Când facem astfel, putem avea curaj: aici avem un om care a comis adulter, un manipulator, un ucigaş, unul care a încălcat cel puţin cinci dintre Cele Zece Porunci şi care strigă după ajutor – şi cere făgăduinţa iertării lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu l-a iertat pe David, ce speranţă există pentru tine?
Miercuri, 21 iulie – Ceva nou
7. După ce David şi-a mărturisit păcatul fără să încerce să-l scuze sau să-l muşamalizeze, el şi-a continuat rugăciunea. Ce I-a cerut lui Dumnezeu mai departe? Psalmii 51:7-12
Vorbind despre curăţirea cu isop, David foloseşte terminologia cunoscută fiecărui israelit care fusese vreodată la sanctuar. Amintind despre curăţirea descrisă în legea lui Moise (Leviticul 14:4), el recunoaşte puterea unei jertfe – a Jertfei – care avea să vină în viitor să ridice păcatul lumii.
De asemenea, David merge mai departe cerând „bucurie” şi „veselie”. Cu toată grozăvia păcatului său, nu este un pic îndrăzneaţă cererea aceasta?
Poate ar putea fi de ajutor să luăm aminte la această parafrazare: „Spune-mi că sunt iertat ca să pot intra iarăşi în sanctuarul Tău, acolo unde pot auzi bucuria şi veselia acelora care Ţi se închină.”
8. Când au păcătuit, Adam şi Eva s-au ascuns de prezenţa lui Dumnezeu (Geneza 3:8). De ce crezi că cererea lui David, chiar şi după ce a păcătuit, este atât de diferită? Psalmii 51:11,12
David nu vrea să piardă simţământul că trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu. Îşi dă seama că fără Duhul Sfânt este neputincios. Ştie că, la fel de uşor cum a alunecat în păcat cu Bat-Şeba, poate aluneca din nou. Încrederea lui în sine este năruită.
David înţelege că biruinţele sale din viitor nu vor veni de la el, ci doar de la Dumnezeu, pe măsură ce depinde în totalitate de El.
Viaţa creştină de biruinţă nu este despre noi. Este în întregime despre Isus. Noi tânjim după prezenţa Sa; dorim cu ardoare Duhul Său cel Sfânt; vrem bucuria mântuirii Lui. Ne recunoaştem nevoia după înnoire şi după restaurare. Avem nevoie de odihna Lui – un act divin de re-creare. Odihna Creaţiunii nu este departe de iertare. Versetul 10, care spune: „Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmii 51:10), foloseşte terminologia aferentă Creaţiunii. În Vechiul Testament doar Dumnezeu poate „crea” (bara’) – şi, odată ce am fost re-creaţi, ne putem odihni.
Dacă nu ai trăit încă bucuria şi veselia eliberării de o conştiinţă vinovată, ce anume te reţine? Dacă este vinovăţia, ce poţi învăţa din această istorie?
Joi, 22 iulie – Oameni care reflectă lumina lui Dumnezeu
Probabil că cel mai natural lucru pe care îl facem după ce am trecut printr-un eşec ruşinos şi după ce am experimentat iertarea este să încercăm să uităm că evenimentul acela s-a întâmplat. Amintirile despre eşecuri pot fi dureroase.
9. Ce vrea să facă David cu experienţa lui dureroasă? Psalmii 51:13-19
Când un vas sau o vază scumpă cade şi se sparge, de obicei oftăm şi aruncăm cioburile, considerându-le inutile. În Japonia există un gen de artă tradiţională numită kintsugi, care are drept obiect refacerea vaselor de ceramică sparte. Un metal preţios, precum aurul sau argintul lichid, este folosit pentru a lipi piesele sparte, transformând un lucru ce părea distrus în ceva frumos şi de valoare.
De fiecare dată când Dumnezeu ne iartă greşelile şi ne re-creează, ceva se schimbă. Iertarea preţioasă a lui Dumnezeu lipeşte la loc frânturile din noi şi fisurile vizibile pot să atragă atenţia spre harul Său. Putem deveni portavocea lui Dumnezeu. „Şi limba mea va lăuda îndurarea Ta!” (Psalmii 51:14). Noi nu încercăm să ne reparăm singuri sau să devenim mai buni prin noi înşine (nici măcar treptat). Duhurile noastre zdrobite, inimile noastre mâhnite sunt o laudă suficientă la adresa lui Dumnezeu şi raze de lumină pe care lumea le poate vedea. Experienţa noastră de a fi iertaţi îi atrage pe alţii care sunt în căutare după iertare.
10. Ce relaţie există între Psalmii 51 şi 1 Ioan 1:9?
1 Ioan 1:9 este un scurt rezumat al Psalmilor 51. În timp ce David ştie că Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi mâhnită” (Psalmii 51:17), Ioan ne asigură că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Putem să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt.
David nu putea repara răul teribil pe care îl făcuse familiei sale prin faptele şi prin exemplul lui. El a suferit consecinţele propriilor decizii şi acţiuni. Şi totuşi, David ştia că fusese iertat. Ştia că trebuia să spere prin credinţă că, într-o zi, adevăratul Miel al lui Dumnezeu avea să vină şi să stea în locul lui.
Cum poţi învăţa chiar acum să aplici făgăduinţele din 1 Ioan 1:9 la propria viaţa?
Vineri, 23 iulie – Un gând de încheiere
„Pocăinţa lui David a fost sinceră şi profundă. El n-a căutat să-şi acopere crima. Rugăciunea lui nu era inspirată de dorinţa de a scăpa de pedepsele cu care era ameninţat. […] El a văzut cât de murdar îi era sufletul şi îi era scârbă de păcatul său. El nu se ruga numai pentru a i se ierta păcatul, ci şi pentru a avea o inimă curată. […] În făgăduinţele lui Dumnezeu pentru păcătosul pocăit, el a văzut dovada iertării şi a primirii sale. […] «Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită» (Psalmii 51:16,17). Cu toate că David căzuse, Domnul l-a ridicat. […] David s-a umilit şi şi-a mărturisit păcatul, în timp ce Saul a dispreţuit mustrarea şi şi-a împietrit inima în nepocăinţă. Această parte din istoria vieţii lui David este […] unul dintre cele mai puternice exemple care ne-au fost date cu privire la luptele şi ispitele oamenilor şi cu privire la adevărata pocăinţă. […] Acela care […] îşi umileşte sufletul prin mărturisire şi pocăinţă, asemenea lui David, poate fi sigur că există nădejde pentru el… Domnul nu va lepăda niciun suflet care se pocăieşte cu adevărat.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 725-726
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Ioan 5-11
1. Completează: „… dar spun lucrurile acestea ca să … .”
2. Din ce regiune se spunea că nu s-a ridicat niciun proroc?
3. Cine şi despre ce a spus că nu s-a auzit „de când este lumea”?
4. De ce a plecat Domnul Isus într-o cetate numită Efraim?
Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Metode pentru lucrarea biblică”
5. Ce suntem sfătuiţi să facem mai puţin şi ce să facem mai mult?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!