Un legământ veşnic
STUDIUL 4 » 17 APRILIE – 23 APRILIE
Textul de memorat: „Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.” (Geneza 17:7)
Mulţi dintre noi ne amintim foarte bine de câte o boală din copilărie care ne-a făcut să ne simţim rău şi care avea potenţialul de a se transforma în ceva mai grav. În noaptea lungă în care aveam febră, ne trezeam din aţipire şi o vedeam pe mama (sau pe tata) stând pe un scaun lângă patul nostru, în lumina slabă a nopţii.
În acelaşi fel, într-un sens figurat, uman, Dumnezeu a stat la căpătâiul unei lumi bolnave de păcat, când întunericul moral începea să se adâncească, în veacurile de după potop. Din acest motiv, El l-a chemat pe Avraam şi a făcut un plan ca, prin slujitorul Său credincios, să formeze un popor căruia să-i poată încredinţa cunoştinţa despre Sine şi prin care să dea mântuirea.
Prin urmare, Dumnezeu a intrat într-un legământ cu Avraam şi cu urmaşii lui, legământ care a accentuat mai în detaliu planul divin de a salva omenirea de urmările păcatului. Domnul nu avea să-Şi lase lumea de izbelişte, într-o nevoie atât de disperată. Săptămâna aceasta vom privi la desfăşurarea mai multor făgăduinţe ale legământului.
Studiul pe scurt: Care este numele lui Dumnezeu? Ce înseamnă el? Care a fost semnificaţia numelor pe care Dumnezeu le-a folosit ca să Se identifice faţă de Avraam? De ce Dumnezeu i-a schimbat numele lui Avram în Avraam? De ce sunt numele importante? Ce condiţii sau obligaţii au fost ataşate legământului?
Duminică, 18 aprilie – Iehova şi legământul cu Avraam
„Domnul i-a zis: «Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Haldeea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta»” (Geneza 15:7).
Uneori, numele sunt ca nişte mărci înregistrate. Ele devin atât de strâns asociate în mintea noastră cu anumite caracteristici, încât atunci când le auzim evocăm imediat trăsăturile respective. De exemplu, ce aspecte îţi vin în minte când te gândeşti la următoarele nume: Albert Einstein, Martin Luther King Jr., Gandhi sau Dorca? Fiecare nume este asociat cu anumite caracteristici sau idealuri.
În timpurile biblice, oamenii din Orientul Apropiat acordau o mare importanţă semnificaţiei numelor. „Evreii s-au gândit întotdeauna la un nume ca la ceva care indica fie trăsăturile personale ale celui care primea numele, fie gândurile şi emoţiile celui care dădea numele, fie circumstanţele inerente la momentul când era dat numele.” — The SDA Bible Commentary, vol. 1, p. 523.
Când a intrat pentru prima dată într-o relaţie de legământ cu Avraam, Dumnezeu S-a făcut cunoscut patriarhului sub numele de Iehova (YHWH, tradus cu „Domnul” [Geneza 15:7] şi care se pronunţă Yahwe).
Numele YHWH apare de 6 828 de ori în Vechiul Testament. Pare să fie o formă a verbului hayah, „a fi” la trecut, prezent şi viitor, iar în cazul acesta ar însemna „Cel veşnic”, „Cel care există”, „Cel care există prin Sine” sau „Cel care trăieşte veşnic”. Atributele divine care par să fie subliniate prin titlul acesta sunt existenţa prin Sine Însuşi şi credincioşia. Ele arată spre Domnul ca fiind Dumnezeul cel viu, Sursa vieţii, în contrast cu zeii păgânilor, care nu existau în afara imaginaţia celor care se închinau la ei.
Dumnezeu Însuşi explică semnificaţia numelui Iehova în Exodul 3:14: „Eu sunt Cel ce Sunt.” Semnificaţia aceasta exprimă realitatea existenţei necondiţionate a lui Dumnezeu, sugerând şi stăpânirea Sa peste trecut, prezent şi viitor.
Domnul, sau Iehova, este de asemenea numele personal al lui Dumnezeu. Identificarea lui Iehova cu Cel care l-a scos pe Avraam din Ur face referire la vestirea legământului lui Dumnezeu cu el în Geneza 12:1-3. Dumnezeu vrea ca Avraam să-l cunoască numele, deoarece numele acela dezvăluie aspecte ale identităţii Sale, ale naturii personale şi ale caracterului Său, iar din această cunoaştere putem învăţa să ne încredem în făgăduinţele Sale (Psalmii 9:10; 91:14).
Când te gândeşti la numele Iehova sau îl auzi rostit, ce trăsături îţi vin automat în minte? De dragoste, de bunătate şi de grijă, sau de teamă, de stricteţe şi de disciplină? Ce gânduri îţi vin automat în minte când te gândeşti la numele Isus?
Luni, 19 aprilie – ‘El Shaddai
„Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană” (Geneza 17:1).
Domnul i Se arătase de multe ori lui Avraam înainte (Geneza 12:1,7; 13:14; 15:1,7,18). Acum, în textul citat mai sus, Iehova i S-a arătat din nou lui Avram, prezentându-Se ca „Dumnezeul cel Atotputernic” – un nume care este folosit doar în cărţile Geneza şi Iov. Numele „Dumnezeul cel Atotputernic” este alcătuit mai întâi din ‘El, numele de bază al lui Dumnezeu folosit în rândul semiţilor. Cu toate că semnificaţia precisă a lui Shaddai nu este pe deplin sigură, traducerea „Cel Atotputernic” pare să fie cea mai fidelă (compară cu Isaia 13:6 şi cu Ioel 1:15).
1. De ce ar vrea Domnul, de data aceasta, să scoată în evidenţă puterea şi tăria Lui înaintea lui Avram? Ce spunea Dumnezeu şi avea să necesite din partea lui Avram încredere în puterea şi în tăria Lui? Citeşte cu atenţie în mod deosebit versetul 6 din pasajul de mai jos, care te ajută să aşezi totul într-un context mai larg. Geneza 17:1-6
O traducere literală a pasajului din Geneza 17:1-6 ar fi: „Iehova i S-a arătat lui Avram şi i-a spus: «Eu sunt ‘El-Shaddai; umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult […], vei fi tatăl multor neamuri […], te voi înmulţi nespus de mult.»” Acelaşi nume apare şi în Geneza 28:3, unde Isaac spune că ‘El-Shaddai îl va binecuvânta pe Iacov, îl va face să crească şi să se înmulţească.
O făgăduinţă asemănătoare a lui ‘El-Shaddai se găseşte în pasajele din Geneza 35:1, 43:14 şi 49:25, care sugerează generozitatea lui Dumnezeu: ‘El, Dumnezeul puterii şi al autorităţii, şi Shaddai, Dumnezeul bogăţiilor inepuizabile, al bogăţiilor pe care El este binevoitor să le reverse peste cei care le caută prin credinţă şi ascultare.
S-a spus că un trandafir, oricum ar fi numit, ar avea acelaşi parfum, ideea fiind că numele nu contează. Si totuşi, câtă mângâiere şi câtă speranţă ai avea dacă numele Domnului ar fi „Dumnezeul cel fragil” sau „Dumnezeul cel slab”? Reciteşte textul de astăzi. Înlocuieşte „Dumnezeul cel Atotputernic” cu cele două nume de mai sus. Ce ar însemna pentru credinţa ta dacă Domnul ni S-ar prezenta în felul acela? În acelaşi timp, cum ne oferă numele ‘El-Shaddai mângâiere?
Marţi, 20 aprilie – De la Avram la Avraam (Geneza 17:4,5)
Am înţeles că, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, numele poartă o semnificaţie spirituală şi teologică, dar lucrul acesta nu este adevărat doar în dreptul Său. Numele oamenilor din Orientul Apropiat antic nu erau doar nişte modalităţi de identificare fără nicio semnificaţie, aşa cum deseori reprezintă pentru noi. A numi o fetiţă astăzi Maria sau Ana este cam acelaşi lucru. Totuşi, pentru semiţii antici, numele oamenilor erau încărcate de semnificaţie spirituală. Toate numele semitice au un sens şi sunt formate, de obicei, dintr-o sintagmă sau o propoziţie scurtă care cuprinde o dorinţă sau o expresie de recunoştinţă din partea părintelui. De pildă, Daniel înseamnă „Dumnezeu este judecător”; Ioel înseamnă „Iehova este Dumnezeu”, iar Natan, „Darul lui Dumnezeu”.
Datorită semnificaţiei atribuite numelor, acestea erau modificate deseori pentru a reflecta o schimbare radicală în viaţa sau în circumstanţele cuiva.
2. Ce fel de situaţii sunt abordate în textele de mai jos şi de ce au fost schimbate numele în situaţiile acestea?
a) Geneza 32:28
b) Geneza 41:45
c) Daniel 1:7
Totuşi, într-un anumit sens, nu este greu nici măcar pentru o minte modernă să înţeleagă semnificaţia numelui pe care cineva îl primeşte. Există efecte subtile şi uneori nu chiar atât de subtile. Dacă i se spune cuiva în mod constant „prost” sau „urât” şi dacă mulţi folosesc aceste calificative în dreptul său frecvent, mai devreme sau mai târziu ele ar putea deveni „nume”, având un impact serios asupra imaginii de sine a acelei persoane. Dându-le oamenilor anumite nume sau schimbându-le numele este posibil să le influenţăm modul în care se văd pe ei înşişi şi, în consecinţă, modul în care se comportă.
Având în vedere acest lucru, nu este atât de greu de înţeles de ce Dumnezeu a vrut să schimbe Avram în Avraam. Avram înseamnă „tatăl este înălţat”. Dumnezeu i-a schimbat numele în Avraam, care înseamnă „tatăl multor neamuri”. Poate că a fost modalitatea lui Dumnezeu de a-l ajuta pe Avraam să se încreadă în făgăduinţa legământului – o făgăduinţă făcută unui bărbat în vârstă de 99 de ani, căsătorit cu o femeie în aceeaşi zonă de vârstă, care fusese stearpă până atunci. Pe scurt, Dumnezeu a făcut acest lucru pentru a spori credinţa lui Avraam în promisiunile pe care El i le dăduse.
Miercuri, 21 aprilie – Fazele legământului (Geneza 12:1,2)
În versetele indicate mai sus este descoperită prima dintre cele trei faze ale făgăduinţei legământului lui Dumnezeu cu Avraam. Dumnezeu l-a abordat pe Avraam, i-a dat o poruncă şi apoi i-a făcut o promisiune. Abordarea (apropierea) este reprezentată de acţiunea plină de milă a lui Dumnezeu de a-l alege pe Avraam să fie personajul principal al legământului Său special de har. Porunca implică testul încrederii totale în Dumnezeu (Evrei 11:8). Făgăduinţa (Geneza 12:1-3,7), deşi le este adresată în mod specific urmaşilor lui Avraam, cuprinde, în ultimă instanţă, toată rasa umană (Geneza 12:3; Galateni 3:6-9).
3. A doua fază a legământului lui Dumnezeu cu Avraam se găseşte în Geneza 15:7-18. În ce versete găsim aceiaşi paşi care apar în prima fază?
Apropierea lui Dumnezeu de om
Chemarea omului la ascultare
Făgăduinţa divină
În cadrul ritualului solemn din faza a doua, Domnul i S-a arătat lui Avraam şi a trecut printre fragmentele animalelor de jertfă aranjate cu grijă. Fiecare dintre cele trei animale a fost despicat, iar cele două jumătăţi au fost puse de o parte şi de alta, având un spaţiu între ele. Păsările au fost omorâte, dar nu despicate. Părţile care intrau în legământ trebuiau să treacă printre animalele despicate, jurând în mod simbolic ascultare veşnică de dispoziţiile asupra cărora căzuseră de acord într-un mod atât de solemn.
4. Descrie ce a avut loc în timpul celei de-a treia (şi ultimei) faze a legământului lui Dumnezeu cu Avraam. (Vezi Geneza 17:1-14.)
Semnificaţia numelui Avraam subliniază dorinţa şi planul lui Dumnezeu de a-i salva pe toţi oamenii. Acele „multe neamuri” aveau să-i includă atât pe evrei, cât şi neamurile. Noul Testament spune foarte clar că adevăraţii urmaşi ai lui Avraam sunt cei care au credinţa lui Avraam şi care se încred în meritele lui Mesia cel făgăduit (vezi Galateni 3:7,29). Astfel, încă de la Avraam, planul Domnului a fost să-i salveze pe cât mai mulţi oameni posibil, indiferent de naţiunile din care făceau parte. Fără îndoială, şi astăzi este la fel.
Citeşte solia primului înger din Apocalipsa 14:6,7. Ce asemănări poţi găsi între ce spune îngerul şi ce s-a întâmplat în legământul lui Dumnezeu cu Avraam?
Joi, 22 aprilie – Obligaţiile legământului
„Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui si casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18:19).
Aşa cum am văzut până acum, legământul este întotdeauna un angajament al harului, în care Dumnezeu face pentru noi ceea ce noi nu am putea face niciodată pentru noi înşine. Nu există vreo excepţie nici în legământul cu Avraam.
În harul Său, Dumnezeu îl alesese pe Avraam ca unealtă a Sa care să dea ajutor în a proclama lumii planul de mântuire. Totuşi, împlinirea făgăduinţelor legământului lui Dumnezeu era legată de disponibilitatea lui Avraam de a face ce este drept şi de a-L asculta prin credinţă. Fără ascultarea din partea lui, Dumnezeu nu putea să-l folosească pe Avraam.
Geneza 18:19 demonstrează modul în care harul şi legea sunt corelate. Versetul începe cu harul („îl cunosc”) şi este urmat de faptul că Avraam este un om care Îl va asculta pe Domnul şi se va îngriji ca şi familia lui să-L asculte. Aşadar, credinţa şi faptele apar aici într-o legătură strânsă, aşa cum trebuie. (Vezi Iacov 2:17.)
5. Observă totuşi frazeologia din Geneza 18:19, în special ultima propoziţie. Ce se spune aici despre ascultarea lui Avraam? Deşi ascultarea nu este mijlocul prin care suntem mântuiţi, ce importanţă i se acordă aici? Potrivit acestui pasaj, ar putea legământul să se împlinească fără ascultare? Explică-ţi răspunsul.
Omul nu se putea bucura de binecuvântările legământului sau nu le putea păstra decât dacă întrunea anumite condiţii. Deşi condiţiile nu erau cerute pentru încheierea legământului, ele trebuiau să fie răspunsul dragostei, al credinţei şi al ascultării. Acestea trebuiau să fie manifestarea relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Ascultarea era mijlocul prin care Dumnezeu Îşi putea îndeplini promisiunile legământului faţă de oameni.
Încălcarea legământului prin neascultare este lipsă de credincioşie faţă de o relaţie stabilită. Când legământul este încălcat, nu se nesocoteşte condiţia dăruirii, ci aceea a împlinirii.
În experienţa ta cu Domnul, poţi să vezi de ce ascultarea este atât de importantă? Poţi să te gândeşti la vreun exemplu, fie din Biblie, fie din experienţa ta, în care neascultarea a făcut ca împlinirea promisiunilor legământului să fie imposibilă? Dacă da, care este acela şi, mai important, care este remediul?
Vineri, 23 aprilie – Un gând de încheiere
Curcubeul este un semn al legământului lui Dumnezeu cu Noe. Citeşte Geneza 17:10 ca să descoperi care a fost semnul legământului lui Dumnezeu cu Avraam. Circumcizia „era menită: (1) să deosebească sămânţa lui Avraam de neamuri (Efeseni 2:11); (2) să perpetueze memoria legământului lui Iehova (Geneza 17:11); (3) să încurajeze cultivarea purităţii morale (Deuteronomul 10:16); (4) să reprezinte neprihănirea prin credinţă (Romani 4:11); (5) să simbolizeze circumcizia inimii (Romani 2:29); (6) să prefigureze ritualul creştin al botezului (Coloseni 2:11,12).” – The SDA Bible Commentary, vol. 1, pp. 322-333.
Curcubeul va rămâne un semn al făgăduinţei lui Dumnezeu până la sfârşitul lumii, dar semnul circumciziei, nu. Conform apostolului Pavel, Avraam a acceptat circumcizia ca pe un semn al neprihănirii pe care o primise prin credinţa în Dumnezeu (Romani 4:11). În vremea Noului Testament, circumcizia şi-a pierdut însemnătatea. În schimb, elementul esenţial este credinţa în Isus Hristos, care duce la o viaţă de ascultare. Citeşte Galateni 5:6; 6:15 şi 1 Corinteni 7:18,19.
Rezumat: Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să intre într-o relaţie specială cu El, o relaţie care avea să descopere lumii planul de mântuire.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Hagai 2-Zaharia 6
1. Completează textul: „Încă puţină vreme şi voi
2. Din ce cauză avea să fie Ierusalimul „o cetate deschisă”?
3. Despre cine s-a spus că „sunt nişte oameni care vor sluji ca semne”?
4. Unde scrie despre „un preot pe scaunul lui de domnie”?
Evanghelizare, Secţiunea 13, subcapitolul „Arta lucrării personale”
5. Ce li se întâmplă adesea intelectualilor cu pregătirea cea mai înaltă?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!