Credinţa legământului
STUDIUL 12 » 12 IUNIE – 18 IUNIE
Textul de memorat: „Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci «Cel neprihănit prin credinţă va trăi».” (Galateni 3:11)
Cu aproximativ şapte sute de ani înainte de naşterea lui Isus, poetul Homer a scris Odiseea. Aceasta relatează povestea lui Odiseu, un mare războinic, care, după ce a cucerit cetatea Troia în urma războiului troian, a făcut o călătorie de zece ani în încercarea de a se întoarce în ţinutul său natal, Itaca. Voiajul a durat atât de mult pentru că eroul acesta a înfruntat naufragii, răscoale, furtuni, monştri şi alte obstacole care l-au împiedicat să îşi atingă ţinta. În cele din urmă, după ce au hotărât că Odiseu a suferit îndeajuns, zeii i-au permis obositului războinic să se întoarcă acasă, la familia lui. Ei au convenit că încercările prin care trecuse Odiseu reprezentau o ispăşire suficientă pentru greşelile lui.
Într-un anumit sens, şi noi suntem ca Odiseu: ne aflăm într-o lungă călătorie spre casă. Cu toate acestea, diferenţa crucială este că, spre deosebire de el, noi nu vom putea niciodată să „îndurăm suficient de mult” pentru a ne putea întoarce acasă. Distanţa dintre cer şi pământ este prea mare pentru ca noi să putem face ispăşire pentru păcatele noastre. Dacă vom ajunge acasă va fi doar datorită harului lui Dumnezeu.
Studiul pe scurt: De ce trebuie ca mântuirea să fie un dar? De ce putea să ne răscumpere doar Cineva egal cu Dumnezeu? Ce îl califică pe Avraam să fie un bun reprezentant al credinţei? Ce înseamnă faptul că neprihănirea ne este „atribuită”? Cum ne putem însuşi făgăduinţele şi speranţa găsite la cruce?
Duminică, 13 iunie – „Gândul Calvarului”
Calea mântuirii arătată în Vechiul Testament sub legământul mozaic nu este diferită de cea din Noul Testament, din cadrul legământului celui nou. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, în vechiul sau în noul legământ, mântuirea este doar prin credinţă. Dacă s-ar fi realizat prin oricare alt mijloc, cum ar fi faptele, mântuirea ar fi fost ceva ce ni se cuvenea, ceva ce Creatorul era obligat să ne dea. Doar aceia care nu înţeleg gravitatea păcatului ar putea crede că Dumnezeu era supus unei astfel de obligaţii de a ne salva. Dimpotrivă, există o singură obligaţie, şi anume datoria noastră faţă de legea pe care am călcat-o. Bineînţeles, noi nu am fi putut să o plătim; din fericire, Isus a plătit-o pentru noi.
„Atunci când oamenii vor putea înţelege mai profund dimensiunea măreţului sacrificiu care a fost făcut de Maiestatea cerului, murind în locul omului, atunci planul mântuirii va fi preamărit şi gândul Calvarului va trezi în inimile creştinilor sentimente duioase, sacre şi însuflețitoare. În inima şi pe buzele lor, se vor afla laude la adresa lui Dumnezeu şi a Mielului. Mândria şi îngâmfarea nu se pot dezvolta în inima care păstrează vii în memorie scenele de pe Calvar. Lumea aceasta li se va părea fără valoare celor care apreciază marele preţ plătit pentru răscumpărarea omului – sângele preţios al iubitului Fiu al lui Dumnezeu. […] Mulţi dintre cei care mărturisesc a fi creştini se entuziasmează cu privire la planuri lumeşti şi interesul le este stârnit de distracţii noi şi excitante, în timp ce, atunci când este vorba despre cauza lui Dumnezeu, inima le este rece ca gheaţa. Iată, sărmane formalist, un subiect care are suficientă importanţă ca să-ţi trezească interesul.
Aici sunt implicate interese veşnice. Este un păcat să rămâi liniştit şi indiferent în legătură cu acest subiect. Scenele Calvarului cheamă la cea mai profundă emoţie. În legătură cu acest subiect îţi este îngăduit să manifeşti entuziasm. Gândurile şi imaginaţia noastră nu vor putea niciodată să înţeleagă pe deplin faptul că Hristos, Cel atât de minunat, de nevinovat, a suferit o moarte atât de dureroasă, purtând povara păcatelor lumii. Nu putem cuprinde lungimea, lărgimea, înălţimea şi adâncimea unei asemenea iubiri. Contemplarea adâncimilor de neegalat ale iubirii Mântuitorului trebuie să umple mintea, să atingă şi să topească sufletul, să rafineze şi să înnobileze sentimentele şi să transforme complet întregul caracter.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 212.
Roagă-te cu privire la ceea ce Ellen G. White a scris. Având aceste rânduri în minte, citeşte Galateni 6:14 şi apoi întreabă-te cum poţi slăvi crucea lui Hristos.
Luni, 14 iunie – Legământul şi sacrificiul
„Căci ştiţi că nu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:18,19).
1. Ce vrea Petru să spună în versetele de mai sus prin faptul că noi suntem răscumpăraţi?
Când Petru vorbeşte despre moartea ispăşitoare a Domnului Hristos pe cruce, ideea de „plată”, sau de preţ, la care face referire ne aduce în minte practica străveche de eliberare a unui sclav din robie prin plătirea unui preţ pentru el (deseori de către o rudă). Prin contrast, Hristos ne-a răscumpărat din robia păcatului şi de la consecinţa lui finală, care este moartea, dar El a făcut lucrul acesta cu „sângele [Său] scump”, prin moartea Sa înlocuitoare şi voluntară de la Calvar. Aceasta este baza tuturor legămintelor: fără ea, legământul devine nul şi neavenit pentru că Dumnezeu nu ar fi putut să-Şi împlinească în mod drept partea de înţelegere, care este darul vieţii veşnice oferit tuturor celor care cred.
2. Care este mesajul pe care îl au în comun aceste versete? Romani 6:23; 1 Ioan 5:11,13
Noi avem făgăduinţa vieţii veşnice prin Isus pentru că doar El putea drege spărtura care ne-a făcut să pierdem viaţa veşnică. De ce? Pentru că doar neprihănirea şi valoarea infinite ale Creatorului puteau anula datoria pe care noi o aveam faţă de Legea călcată – iată cât de mare a fost spărtura pe care păcatul a cauzat-o! Altfel, ce s-ar fi putut spune despre caracterul înalt al Legii morale veşnice a lui Dumnezeu, dacă o fiinţă creată, limitată şi trecătoare, ar fi putut plăti pedeapsa pentru călcarea ei? Doar Cineva care era egal cu Însuşi Dumnezeu, care avea în El viaţă neîmprumutată şi veşnică putea să plătească preţul necesar pentru eliberarea noastră de datoria faţă de Lege.
Imaginează-ți că, într-un muzeu de artă, copilul unui vizitator aruncă o sticluţă cu cerneală pe o pictură a lui Rembrandt şi o distruge complet. Tabloul valorează milioane; chiar dacă ar vinde tot ce deţin, părinţii nu s-ar putea nici măcar apropia puţin de stingerea datoriei. În ce fel imaginea aceasta ne ajută să înţelegem cât de gravă este ruptura pe care păcatul a cauzat-o şi de ce doar Domnul ar putea plăti datoria?
Marţi, 15 iunie – Credinţa lui Avraam (I)
„Avraam a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).
Versetul acesta rămâne una dintre cele mai profunde declaraţii din întreaga Scriptură. Ea confirmă adevărul esenţial al religiei biblice – neprihănirea prin credinţă – şi o face cu multe secole înainte ca Pavel să scrie despre el în Romani. Totul demonstrează că de la Eden încoace mântuirea s-a realizat în acelaşi fel.
Contextul imediat al versetului ne ajută să înţelegem cât de mare a fost credinţa lui Avraam, care a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu despre un fiu în ciuda tuturor dovezilor fizice care păreau să facă imposibilă împlinirea ei. Este tipul acela de credinţă care îşi dă seama de propria neputinţă, care necesită o predare totală a sinelui şi o supunere completă faţă de Domnul şi care duce la ascultare. Aceasta a fost credinţa pe care a avut-o Avraam şi care i-a fost socotită „ca neprihănire”.
3. De ce spune Biblia că i-a fost socotită „ca neprihănire”? A fost Avraam „neprihănit” în sensul neprihănirii lui Dumnezeu? Ce a făcut el la scurt timp după ce Dumnezeu l-a declarat neprihănit, de unde înţelegem de ce neprihănirea i-a fost atribuită, în contrast cu ceea ce era el de fapt?
Indiferent cât de impresionante au fost ascultarea şi credinţa manifestate de Avraam, acestea nu au fost desăvârşite. Uneori, el a arătat că este slab la ambele capitole (Îţi sună cunoscut acest lucru?). Toate acestea arată spre un aspect esenţial: neprihănirea care ne mântuieşte nu este a noastră, ci doar ne este atribuită. Aceasta înseamnă că suntem declaraţi neprihăniţi chiar dacă nu suntem astfel. Este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Avraam şi ceea ce va face pentru toţi cei care vor veni la El prin „credinţa lui Avraam” (Romani 4:16).
Citeşte Romani 4:1-7 şi vezi care este contextul în care Pavel foloseşte pasajul din Geneza 15:6. Roagă-te cu privire la aceste versete şi scrie ce crezi că îți transmit.
Miercuri, 16 iunie – Credinţa lui Avraam (II)
Recitind Geneza 15:6, putem vedea că diferitele traduceri au redat termenul ebraic hasab cu „a socoti” sau „a considera” (NTR).
Acelaşi termen este folosit în alte versete din cărţile lui Moise. O persoană sau un lucru este „socotit”, sau „considerat”, ceva ce în realitate nu este. De pildă, în Geneza 31:15, Rahela şi Lea afirmă că tatăl lor le „privea” (considera, socotea) ca nişte străine, deşi ele erau fetele lui. Zecimea leviţilor este „socotită” [considerată, văzută] ca „grâul care se ia întâi din arie”, deşi, evident, zecimea nu este totuna cu grâul (Numeri 18:27,30).
4. Cum este exprimată ideea aceasta în contextul jertfelor? Leviticul 7:18; 17:1-4
În Leviticul 7:18, verbul hasab este tradus cu „a se ţine în seamă”. Dacă o anumită jertfă (precum cea de mulţumire) nu era mâncată până în a treia zi, îşi pierdea valoarea şi „nu i se va ţine în seamă celui ce a adus-o”, adică nu mai era socotită în beneficiul lui. În pasajul acesta se vorbeşte despre o situaţie în care o jertfă este „ţinută în seamă” în avantajul păcătosului (compară cu Leviticul 17:1-4), care apoi stă înaintea lui Dumnezeu neprihănit. Dumnezeu îl socoteşte pe păcătos ca neprihănit, deşi omul este, de fapt, păcătos.
5. Meditează puţin asupra acestui adevăr minunat, şi anume că, în ciuda greşelilor noastre, suntem socotiţi, sau consideraţi, neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu. Scrie în cuvintele tale ce crezi că înseamnă acest lucru.
Marele adevăr că suntem declaraţi neprihăniţi nu în virtutea vreunei fapte pe care o putem face, ci doar datorită credinţei în ceea ce a făcut Isus pentru noi este cuprins în expresia „neprihănire prin credinţă”. Totuşi, aceasta nu înseamnă că, în vreun fel, credinţa noastră ne face neprihăniţi, ci, mai degrabă, că ea este mijlocul prin care primim darul neprihănirii. În esenţă, aceasta este frumuseţea, taina şi slava creştinismului. Tot ce noi, creştinii, credem ca urmaşi ai lui Hristos îşi are rădăcinile în acest adevăr minunat. Prin credinţă, noi suntem socotiţi neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu. Tot ceea ce urmează, cum ar fi ascultarea, sfinţirea, dezvoltarea caracterului, dragostea, ar trebui să izvorască din acest adevăr de o importanţă capitală.
Cum i-ai răspunde cuiva care caută să fie creştin, dar „nu se simte neprihănit”?
Joi, 17 iunie – Să ne bizuim pe făgăduinţe
Există o relatare despre faimosul cardinal Bellarmine, marele apologet catolic care toată viaţa lui a combătut ideea îndreptăţirii doar prin neprihănirea atribuită. Pe patul de moarte, i-au fost aduse crucifixele şi meritele sfinţilor ca să-i dea asigurarea înainte de moarte, dar Bellarmine a spus: „Luaţi-le de aici. Cred că este mai sigur să mă încred în meritele lui Hristos!”
Pe măsură ce se apropie de sfârşitul vieţii lor, mulţi oameni se uită în urmă şi văd cât de zadarnice şi de lipsite de valoare au fost faptele şi lucrările lor în încercarea de a-şi câştiga singuri mântuirea de la un Dumnezeu sfânt. Astfel, ei îşi dau seama câtă nevoie au de neprihănirea lui Hristos.
Şi totuşi, vestea bună este că nu trebuie să aşteptăm apropierea morţii ca să avem siguranţă în Domnul acum. Întregul legământ se bazează pe făgăduinţele sigure ale lui Dumnezeu în prezent – făgăduinţe valabile pentru noi acum, care ne pot face viaţa mai bună.
6. Răspunde la următoarele întrebări în contextul dezvoltării, menţinerii şi întăririi relaţiei de legământ cu Dumnezeu:
Psalmii 34:8 – Cum poţi să guşti bunătatea lui Dumnezeu?
Matei 11:30 – Prin ce anume Isus ne-a făcut jugul mai uşor?
Romani 5:1 – Ce legătură există între îndreptăţire şi pace?
Filipeni 2:7,8 – Ce ai învăţat din experienţa lui Hristos?
Analizează-ţi viaţa cu rugăciune şi întreabă-te care sunt lucrurile care îţi întăresc relaţia cu Dumnezeu şi care sunt cele care o slăbesc. Ce schimbări trebuie să faci?
Vineri, 18 iunie – Un gând de încheiere
„Singura cale prin care [păcătosul] poate să ajungă la neprihănire este credinţa. Prin credinţă, el poate să-I aducă lui Dumnezeu meritele lui Hristos, iar Domnul pune ascultarea Fiului Său în contul celui păcătos. Neprihănirea Domnului Hristos este acceptată în locul greşelii omului, iar Dumnezeu primeşte, iartă şi îndreptăţeşte sufletul pocăit care crede şi îl tratează ca şi când ar fi neprihănit, iubindu-l ca pe Fiul Său. Acesta este modul în care credinţa este socotită neprihănire.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, p. 101.
„Când, prin pocăinţă şi credinţă, Îl primim pe Hristos ca Mântuitor al nostru, Domnul ne iartă păcatele şi Îşi retrage pedeapsa prescrisă pentru călcarea Legii. Ca urmare, cel păcătos stă înaintea lui Dumnezeu ca un om neprihănit, el primeşte favoarea Cerului şi are părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul prin Duhul Sfânt.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 3, p. 191.
Rezumat: Vechiul legământ, noul legământ: Isus a plătit datoria Legii, aşa că putem fi drepţi în ochii lui Dumnezeu.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Marcu 10-16
1. Pe cine a luat Domnul Isus în braţe?
2. Unde a afirmat Domnul Isus că David a fost „insuflat de Duhul Sfânt”?
3. Completează textul: „Temeţi-vă ca nu cumva, venind …… .”
4. Despre cine se spune că „se duceau la ţară”?
Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Atât bărbaţii, cât şi femeile sunt chemaţi deopotrivă în lucrarea biblică”
5. Ce anume făceau fratele şi sora Haskel pentru lucrarea biblică?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!