Legea legământului
STUDIUL 8 » 15 MAI – 21 MAI
Textul de memorat: „Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.” (Deuteronomul 7:9)
Una dintre cele mai importante expresii din Psalmul 23 arată unde doreşte Domnul să ne conducă, prin povăţuirea pe care ne-o oferă. „Mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său”, declară David în versetul 3 (subliniere adăugată). Dumnezeu nu ne va conduce pe căi greşite. El ne va arăta căi sigure pentru umblarea noastră spirituală.
Care sunt „cărările drepte” şi sigure? Autorul unui alt psalm răspunde la această întrebare printr-o rugăminte adresată lui Dumnezeu: „Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea!” (Psalmii 119:35, subliniere adăugată). „Căci toate poruncile Tale sunt drepte” (Psalmii 119:172). Legea lui Dumnezeu este o cărare sigură şi stabilă prin mlaştina înşelătoare a existenţei umane.
Studiul din săptămâna aceasta se concentrează pe Legea lui Dumnezeu şi pe locul ei în legământul de la Sinai.
Studiul pe scurt: Ce a însemnat alegerea poporului Israel? Cum se aseamănă ea cu alegerea noastră? Cât de importantă a fost Legea în cadrul legământului? Legământul a fost făcut în mod necondiţionat? De ce este ascultarea parte integrantă a relaţiei de legământ?
Duminică, 16 mai – Alegerea poporului Israel (Deuteronomul 7:7)
Tradiţia iudaică susţinea că Dumnezeu a făcut legământul cu Israel doar pentru că celelalte popoare Îl respinseseră. Deşi nu există nicio dovadă biblică pentru a susţine acest punct de vedere, poziţia aceasta confirmă faptul că, indiferent de ce a ales Domnul poporul evreu, cu siguranţă nu a făcut-o pentru că acesta merita înalta onoare şi privilegiul care i-au fost acordate. Copiii lui Israel nu aveau niciun merit care să-i facă vrednici de dragostea lui Dumnezeu şi de alegerea ca popor al Său. Erau puţini la număr, o grupare de triburi înrobite şi slabe din punct de vedere politic şi militar. În plus, în ceea ce priveşte cultura şi religia, erau un popor amestecat, anost şi fără prea multă experienţă. Prin urmare, motivul de bază al alegerii poporului Israel se află în taina dragostei şi a harului lui Dumnezeu.
1. Totuşi, trebuie să fim atenţi atunci când analizăm noţiunea de alegere, deoarece poartă în ea potenţialul unei confuzii teologice. Pentru ce i-a ales Dumnezeu pe israeliţi? Ca să fie răscumpăraţi în timp ce toţi ceilalţi au fost aleşi ca să fie respinşi şi pierduţi? Sau au fost aleşi ca să ofere lumii ceea ce li se oferise lor mai întâi? Cum ne ajută următoarele versete să înţelegem răspunsurile la aceste întrebări? Exodul 19:6; Isaia 56:7; Evrei 2:9
Ca adventişti de ziua a şaptea, ne place să ne considerăm o replică modernă a poporului Israel, chemaţi de Domnul nu pentru a fi singurii răscumpăraţi, ci pentru a vesti lumii mesajul răscumpărării în contextul soliilor celor trei îngeri. Pe scurt, noi credem că avem de spus ceva ce nimeni altcineva nu spune. Aşa a fost, în esenţă, şi cu poporul Israel din Antichitate. Scopul alegerii lui Israel nu a fost acela de a transforma naţiunea iudaică într-un fel de club exclusivist, care să păstreze pentru sine făgăduinţa mântuirii şi a răscumpărării. Dimpotrivă, dacă noi credem că Isus a murit pentru întreaga omenire (Evrei 2:9), atunci răscumpărarea pe care Domnul i-a oferit-o poporului Israel a fost oferită şi lumii întregi, deopotrivă. Israel ar fi trebuit să fie mijlocul prin care lucrarea aceasta de răscumpărare să fie făcută cunoscută. Biserica noastră a fost chemată să facă acelaşi lucru.
Gândeşte-te la rolul tău în biserică. Ce poţi face pentru a promova lucrarea pe care am fost chemaţi să o facem? Nu uita că, dacă nu ajuţi în mod activ, este foarte probabil ca, într-o oarecare măsură, să fii un obstacol.
Luni, 17 mai – Reglementările care ne leagă
„El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, Cele Zece Porunci, şi le-a scris pe două table de piatră” (Deuteronomul 4:13).
Oricât de mult am subliniat faptul că legământul este întotdeauna fundamentat pe har, pe favoarea nemeritată acordată de Dumnezeu celor care intră într-o relaţie mântuitoare cu El, harul nu este o autorizaţie pentru neascultare. Dimpotrivă, legământul şi Legea merg împreună; de fapt, ele sunt inseparabile.
2. Conform pasajului din Deuteronomul 4:13, cât de strâns se leagă legământul de Lege? Cum arată el că Legea este fundamentală în cadrul legământului?
Când te gândeşti la ce reprezintă un legământ, îţi dai seama că noţiunea de lege ca parte integrantă este logică. Dacă, printre altele, înţelegem legământul ca o relaţie, atunci în cadrul lui trebuie să fie stabilite nişte reguli şi nişte limite. Cât ar dura o căsătorie, o prietenie sau un parteneriat de afaceri, dacă nu ar exista reguli sau limite, fie ele specificate în mod clar sau subînţelese? De exemplu, soţul decide să-şi facă o prietenă, prietenul se gândeşte să se autoservească din portofelul celuilalt fără să ceară permisiunea sau un partener de afaceri îl invită pe un străin să se alăture afacerii lor fără să ceară părerea celorlalţi parteneri. Astfel de acţiuni ar fi o încălcare a regulilor, a legilor şi a principiilor. Cât ar dura aceste relaţii în astfel de circumstanţe lipsite de legi? Din acest motiv, trebuie să existe limite trasate şi reguli stabilite. Doar în virtutea lor poate fi păstrată relaţia.
De fapt, diferite expresii precum legea (Psalmii 78:10; 50:16), poruncile (Psalmii 25:10; 103:18) sau Cuvântul Tău (Deuteronomul 33:9) se găsesc în paralel sau într-o strânsă legătură cu termenul „legământ” (dacă nu chiar având acelaşi sens). În mod evident, „cuvintele legământului acestuia” (Ieremia 11:3,6,8) sunt cuvintele Legii lui Dumnezeu, ale orânduirilor, mărturiilor şi poruncilor Lui.
Legământul lui Dumnezeu cu poporul Israel a inclus diferite cerinţe care erau de o importanţă covârşitoare pentru menţinerea relaţiei speciale pe care El căuta să o stabilească şi să o menţină cu poporul Lui. Este vreo diferenţă astăzi?
Gândeşte-te la cineva cu care ai o relaţie apropiată. Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla cu relaţia dacă nu te-ai simţi constrâns de nişte reguli, norme sau legi şi ai crede că ai libertate deplină să faci tot ce vrei. Chiar dacă spui că iubeşti pe cineva şi că doar iubirea hotărăşte modul în care te raportezi la celălalt, de ce este totuşi nevoie de reguli? Discută în cadrul grupei.
Marţi, 18 mai – Legea în cadrul legământului (Deuteronomul 10:12,13)
Ce gânduri îţi vin în minte când te gândeşti la lege? Ofiţeri de poliţie, amenzi, judecători şi închisoare? Te gândeşti la restricţii, reguli, părinţi autoritari şi pedeapsă? Sau poate îţi vin în minte ordinea, armonia, stabilitatea? Ori poate chiar… dragostea?
Termenul ebraic torah, tradus cu „lege” în Biblia noastră, înseamnă „învăţătură” sau „îndrumare”. Termenul poate fi folosit cu referire la toate învăţăturile lui Dumnezeu, fie ele morale, civile, sociale sau religioase. El implică toate sfaturile înţelepte pe care Dumnezeu, în bunătatea Sa, i le-a dat poporului Său, ca acesta să aibă viaţă din belşug, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere spiritual. Nu este de mirare că psalmistul l-a numit binecuvântat pe omul care „care îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui” (Psalmii 1:2).
Când citim legea, sau torah, adică învăţăturile şi îndrumările consemnate în cărţile lui Moise şi care au devenit o parte a legământului cu Israel, rămânem impresionaţi de paleta largă de îndrumări. Legea atinge fiecare aspect al vieţii poporului Israel, de la agricultură la conducerea civilă şi de la relaţiile sociale la închinare.
3. De ce crezi că Dumnezeu i-a dat atâta învăţătură poporului Israel? În ce sens au fost învăţăturile acestea pentru „binele” lor? Deuteronomul 10:13
Rolul Legii în cadrul legământului a fost acela de a oferi îndrumare în noua viaţă a partenerului uman din legământ.
Locul ocupat de Lege în cadrul realităţii vii a relaţiei de legământ arăta că poporul Israel nu putea urma căile altor popoare. Evreii nu puteau trăi doar după legile naturale, după nevoile sau dorinţele umane sau chiar după necesităţile sociale, politice şi economice. Ei puteau continua să existe ca popor sfânt al lui Dumnezeu, ca împărăţie de preoţi şi ca „proprietate” a Lui doar printr-o ascultare fără compromis de voinţa descoperită a Celui care făcuse legământul, în toate domeniile vieţii.
Asemenea Israelului din vechime, adventiştii de ziua a şaptea au primit din abundenţă sfaturi referitoare la fiecare aspect al vieţuirii creştine, printr-o manifestare modernă a darului profetic. De ce ar trebui să vedem sfaturile acestea ca pe un dar de la Dumnezeu mai degrabă decât ca pe o limitare a gândirii independente şi a libertăţii de acţiune?
Miercuri, 19 mai – Trăinicia Legii lui Dumnezeu
4. Ce adevăr despre esenţa naturii lui Dumnezeu ne învaţă prezenţa Legii Sale în cadrul relaţiei legământului? Maleahi 3:6; Iacov 1:17
Legea lui Dumnezeu este expresia voinţei Sale (compară cu Psalmii 40:8). Deoarece este o copie a caracterului Său, prezenţa Legii în cadrul legământului ne asigură cu privire la caracterul permanent şi demn de încredere al lui Dumnezeu. Deşi nu vom fi mereu în stare să discernem manifestările providenţei Sale, noi ştim că El este demn de încredere. Universul Lui este supus unor legi morale şi fizice care nu se schimbă. Adevărul acesta ne oferă adevărata libertate şi siguranţă.
„Asigurarea că Dumnezeu este de încredere şi că ne putem bizui pe El se găseşte în adevărul că El este un Dumnezeu al legii. Voia Lui şi Legea Lui sunt una. Dumnezeu spune că binele e bine deoarece descrie cele mai bune relaţii posibile. Prin urmare, Legea lui Dumnezeu nu este niciodată arbitrară sau supusă capriciilor şi fanteziei. Ea reprezintă lucrul cel mai stabil din univers.” – Walter R. Beach, Dimensions in Salvation, Review and Herald, 1963, p. 143.
5. Dacă Legea lui Dumnezeu nu-l poate salva pe om din păcat, de ce Dumnezeu a făcut-o parte integrantă a legământului? Amos 3:3
O relaţie necesită înţelegere şi armonie. Pentru că Dumnezeu este nu doar Creatorul lumii, ci şi Conducătorul ei moral, Legea este esenţială pentru fericirea fiinţelor inteligente create de El, pentru ca acestea să trăiască în armonie cu Creatorul lor. Astfel, Legea, sau expresia voinţei Lui, este constituţia guvernării Lui. Ea este în mod natural norma sau condiţia legământului şi a relaţiei. Scopul ei nu este de a mântui, ci de a defini datoria noastră faţă de Dumnezeu (primele patru porunci) şi datoria noastră faţă de semeni (ultimele şase porunci). Cu alte cuvinte, Legea arată care este modul de viaţă pe care Dumnezeu îl stabileşte pentru copiii legământului Său, pentru fericirea şi bunăstarea lor.
Când priveşti în jurul tău, poţi să vezi efectele devastatoare ale fărădelegii? Nu-i aşa că sunt vizibile chiar şi în viaţa ta unele pagube produse de călcarea Legii lui Dumnezeu? În ce fel ne ajută aceste realităţi să afirmăm că Legea lui Dumnezeu este dreaptă şi bună şi de ce ea ar trebui să fie o parte esenţială a relaţiei noastre cu El?
Joi, 20 mai – Dacă…
6. Ce au în comun versetele de mai jos şi ce ne învaţă ele despre natura legământului? Geneza 18:19; 26:4,5; Exodul 19:5; Leviticul 26:3
Dumnezeu a recunoscut în mod deschis ascultarea plină de credincioşie a lui Avraam faţă de „poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile mele” (Geneza 26:5). Se înţelege de aici că Dumnezeu Se aştepta la un astfel de stil de viaţă din partea partenerului Său uman de legământ. Declaraţia completă a legământului biblic de la Sinai arată extrem de evident că unul dintre aspectele lui fundamentale îl constituie condiţiile ascultării.
În Exodul 19:5 se spune clar: „Dacă veţi asculta…” Nu se poate nega aspectul condiţional al legământului. Deşi acesta a fost încheiat prin har, fără să se bazeze pe meritele lor şi reprezentând un dar pentru copiii lui Israel, făgăduinţele lui nu au fost necondiţionate. Oamenii puteau să refuze darul, să respingă harul şi să renunţe la făgăduinţe. Legământul, ca şi mântuirea, nu neagă niciodată liberul-arbitru. Domnul nu îi forţează pe oameni să intre într-o relaţie mântuitoare cu El. Nu le impune un legământ. El îl oferă oricui fără plată şi toţi sunt invitaţi să-l accepte. Când omul acceptă, îşi asumă şi obligaţiile, dar nu ca pe un mijloc de a dobândi binecuvântarea legământului, ci ca pe o manifestare a primirii binecuvântărilor care derivă din el. Israel trebuia să asculte, dar nu pentru a obţine făgăduinţele, ci pentru ca făgăduinţele să poată fi împlinite în viaţa lui. Ascultarea poporului era o expresie a ceea ce însemna să fii binecuvântat de Domnul. Ascultarea nu câştigă binecuvântările, ca şi când Dumnezeu ar fi obligat să le ofere, ci creează un mediu în care binecuvântarea credinţei poate să fie manifestată.
„Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire” (Deuteronomul 5:33). Spune Domnul aici că dacă Israel va asculta, va dobândi aceste binecuvântări ca pe ceva ce i se cuvine? Sau mesajul este acela că ascultarea lor Îi va deschide lui Dumnezeu calea pentru a revărsa peste ei binecuvântările Sale? Care este diferenţa dintre cele două idei?
Vineri, 21 mai – Un gând de încheiere
„Mai întâi trebuie să existe în inimă dragoste, înainte ca un om să poată începe să păzească preceptele Legii lui Dumnezeu prin puterea şi prin harul lui Isus (vezi Romani 8:3,4). Ascultarea fără dragoste este la fel de imposibilă pe cât este de lipsită de valoare. Dar acolo unde este dragoste, omul va începe automat să-şi ordoneze viaţa în armonie cu voinţa lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în poruncile Lui.” – The SDA Bible Commentary, vol. 5, p. 484.
„În preceptele Sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o desăvârşită regulă de viaţă; El a declarat că, până la sfârşitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nicio iotă sau frântură a literei, avea să-şi menţină cerinţele faţă de fiinţele omeneşti. Hristos a venit să o preamărească şi să o facă demnă de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii faţă de Dumnezeu şi a iubirii faţă de om şi că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 505.
Rezumat: Legea lui Dumnezeu a fost o parte integrantă a legământului. Şi totuşi, acest legământ a fost cu adevărat unul al harului. Însă harul nu anulează niciodată necesitatea unei legi. Dimpotrivă, legea este un mijloc prin care harul este manifestat şi exprimat în viaţa acelora care îl primesc.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Matei 10-16
1. Completează textul: „Căci nu este nimic ascuns care …… .”
2. Ce au zis fariseii când au auzit ce se întrebau noroadele?
3. Care era motivul pentru care noroadele Îl „slăveau pe Dumnezeul lui Israel”?
4. Completează textul: „Căci Fiul omului are să vină …… .”
Evanghelizare, Secţiunea 14, subcapitolul „Învăţarea Bibliei este obiectivul nostru”
5. În ce ramură a lucrării misionare se pot angaja multe persoane, atât bărbaţi, cât şi femei?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!