Copii ai făgăduinţei
STUDIUL 5 » 24 APRILIE – 30 APRILIE
Textul de memorat: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20 d.p.)
Un tată şi fiica lui de zece ani îşi petreceau vacanţa pe malul mării. Într-o zi, au ieşit să se bucure de o baie în mare şi, deşi erau amândoi buni înotători, s-au separat unul de celălalt la o oarecare distanţă de ţărm. Tatăl, dându-şi seama că erau duşi de maree în larg, şi-a strigat fetiţa: „Mary, mă duc la ţărm să caut ajutor. Dacă oboseşti, întoarce-te pe spate. În felul acesta poţi pluti toată ziua! O să mă întorc la tine!”
„În scurt timp, mulţi căutători şi multe bărci au pornit în viteză pe apă în căutarea fetiţei. La mal, sute de persoane auziseră vestea şi aşteptau cu nerăbdare. Au trecut patru ore până au găsit-o, departe de ţărm: plutea pe spate liniştită, nefiind deloc speriată. Urale şi lacrimi de bucurie şi de uşurare i-au întâmpinat pe salvatori când s-au întors pe uscat cu preţioasa lor încărcătură, dar fetiţa a reacţionat foarte calm. I se părea oarecum ciudat modul în care ei se comportau. Ea a explicat: «Tata a spus că puteam să plutesc toată ziua şi că avea să se întoarcă la mine, aşa că n-am făcut decât să înot şi să plutesc pentru că am ştiut că el avea să vină.»” – H.M.S. Richards, „When Jesus Comes Back” în Voice of Prophecy News, martie 1949, p. 5.
Studiul pe scurt: De ce Dumnezeu Se referă la Sine ca fiind scutul lui Avraam? Cum aveau să fie „toate familiile pământului” binecuvântate prin Avraam? Care este cea mai mare dintre toate făgăduinţele legământului?
Duminică, 25 aprilie Scutul tău
„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi i-a zis: «Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare»” (Geneza 15:1).
1. Gândeşte-te la contextul pasajului de mai jos. De ce crezi că primul lucru pe care Domnul i-l spune lui Avram este: „Nu te teme”? De ce putea să se teamă el? Geneza 15:1-3
Un aspect deosebit de interesant aici este acela că Domnul îi spune lui Avram: „Eu sunt scutul tău.” Folosirea pronumelui personal arată natura personală a relaţiei. Dumnezeu Se raportează la el personal, la modul „unu-la-unu”, la fel cum face cu fiecare dintre noi.
Descrierea lui Dumnezeu ca „scut” apare aici pentru prima dată în Biblie şi este singura dată când Dumnezeu Însuşi o foloseşte pentru a Se descoperi omului, chiar dacă alţi scriitori biblici folosesc termenul pentru a vorbi despre Dumnezeu (Deuteronomul 33:29; Psalmii 18:30; 84:11; 144:2).
2. Ce înseamnă când Dumnezeu Se prezintă ca fiind scutul cuiva? A însemnat lucrul acesta pentru Avram ceva ce ar putea să nu însemne şi pentru noi? Putem invoca această făgăduinţă în dreptul nostru? Înseamnă că nu vom avea parte de nicio vătămare fizică? În ce mod este Dumnezeu un scut? Cum înţelegi această imagine?
„Hristos nu manifestă o grijă ocazională faţă de noi, ci una mai puternică decât grija unei mame faţă de copilul ei […]. Mântuitorul nostru ne-a cumpărat cu suferinţă şi cu durere, cu insulte, cu ocară, cu abuz, cu batjocură, cu respingere din partea tuturor şi cu moarte. El veghează asupra ta, copil al lui Dumnezeu care tremuri! El te va face să fii în siguranţă sub ocrotirea Sa […]. Slăbiciunea naturii noastre umane nu ne va bloca accesul la Tatăl ceresc, pentru că El [Hristos] a murit ca să mijlocească pentru noi.” – Elen G. White, Sons and Daughters of God, p. 77.
După toate aparenţele, Victor era un urmaş credincios al Domnului. Apoi, brusc, a murit. Ce s-a întâmplat cu Dumnezeu ca scut al său? Sau trebuie să înţelegem ideea de Dumnezeu ca scut al nostru într-un mod diferit? De ce anume ne promite mereu Dumnezeu că ne va ocroti? (Vezi 1 Corinteni 10:13.)
Luni, 26 aprilie Făgăduinţa despre Mesia (I)
„Şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta” (Geneza 28:14).
„Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Galateni 3:29).
De mai multe ori Domnul i-a spus lui Avraam că în sămânţa (urmaşii) lui toate naţiunile pământului aveau să fie binecuvântate (vezi şi Geneza 12:3; 18:18; 22:18). Făgăduinţa aceasta minunată este repetată deoarece, dintre toate făgăduinţele, este cea mai importantă, cea mai de durată, cea care dă valoare tuturor celorlalte. Într-un anumit sens, a fost o făgăduinţă despre ridicarea naţiunii iudaice, prin care Domnul voia să înveţe „toate familiile pământului” despre adevăratul Dumnezeu şi despre planul Lui de mântuire. Şi totuşi, făgăduinţa este împlinită pe deplin în Isus Hristos, care a venit din sămânţa lui Avraam, Cel care avea să plătească la cruce pentru păcatele „tuturor familiilor pământului”.
3. Gândeşte-te la făgăduinţa legământului făcută după potop (în care Domnul a promis să nu mai distrugă iarăşi lumea prin apă). Ce rost ar avea aceasta fără făgăduinţa răscumpărării în Isus? Ce rost ar avea oricare dintre făgăduinţele lui Dumnezeu fără făgăduinţa vieţii veşnice în Isus Hristos?
4. Cum înţelegi faptul că, în Avraam şi prin Isus, „toate familiile pământului” aveau să fie binecuvântate? Ce înseamnă aceasta?
Fără îndoială, făgăduinţa legământului cu privire la Mântuitorul lumii este cea mai mare dintre toate făgăduinţele lui Dumnezeu. Răscumpărătorul Însuşi devine mijlocul prin care sunt îndeplinite condiţiile înţelegerii legământului şi prin care sunt împlinite toate celelalte făgăduinţe din cadrul acestuia. Toţi, evrei sau neamuri, care intră într-o legătură cu El sunt socotiţi ca adevărata familie a lui Avraam şi moştenitori ai făgăduinţei (Galateni 3:8,9,27-29), adică ai făgăduinţei vieţii veşnice într-un mediu fără păcat, în care răul, durerea şi suferinţa nu vor mai apărea niciodată. Poţi să-ţi imaginezi vreo făgăduinţă mai bună decât aceasta?
De ce făgăduinţa vieţii veşnice într-o lume fără păcat şi fără suferinţă ne atrage atât de mult? Oare pentru că, la origini, am fost creaţi pentru lumea aceea şi, tânjind după ea, tânjim de fapt după ceva ce este fundamental în natura noastră?
Marţi, 27 aprilie Făgăduinţa despre Mesia (II)
„Ca să ne bucurăm de fericire trebuie să călătorim într-o ţară îndepărtată şi, uneori, chiar să ne îndepărtăm de noi înşine.” – Thomas Browne
5. Citeşte afirmaţia de mai sus, scrisă prin anii 1600. Eşti sau nu de acord cu ea? Citeşte-o în contextul pasajelor din 1 Tesaloniceni 4:16-18 şi din Apocalipsa 3:12.
Augustin a scris atfel despre condiţia umană: „Viaţa aceasta a noastră – dacă o viaţă plină de necazuri atât de mari poate fi numită pe drept cuvânt viaţă – este o mărturie a faptului că, de la bun început, rasa muritorilor a fost o rasă condamnată. Gândiţi-vă, în primul rând, la abisul îngrozitor al ignoranţei din care derivă toată rătăcirea, înghiţindu-i astfel pe fiii lui Adam într-un iaz întunecat, din care nimeni nu poate scăpa fără să plătească birul trudei, al lacrimilor şi al temerilor. Apoi, luaţi în considerare dragostea noastră pentru toate acele lucruri care se dovedesc a fi atât de deşarte şi de otrăvitoare şi care generează atâtea suferinţe, atât de multe necazuri, dureri şi temeri: plăcerile nesăbuite găsite în discordie, în ceartă şi în războaie; fraudele, furturile şi jafurile; perfidia şi mândria, invidia şi ambiţia, omuciderea şi crima, cruzimea şi sălbăticia, fărădelegea şi pofta; toate pasiunile neruşinate pentru ceea ce este imoral – curvie şi adulter, incest şi păcate împotriva firii, viol şi nenumărate alte necurăţii prea dezgustătoare pentru a fi menţionate; păcatele împotriva religiei – sacrilegiu şi erezie, blasfemie şi sperjur; nelegiuirile împotriva semenilor noştri – calomnii şi înşelăciuni, minciuni şi mărturii false, violenţă faţă de persoane şi bunuri; nedreptăţile instanţelor şi nenumărate alte nenorociri şi maladii care umplu lumea, şi totuşi scapă atenţiei.” – Augustin de Hipona, City of God, New York, 1958, cartea 22, cap. 22, p. 519.
Declaraţia lui Augustin ar putea fi aplicată în dreptul majorităţii oraşelor moderne de astăzi. Şi totuşi, el a scris aceste rânduri cu peste 1 500 de ani în urmă. Puţine lucruri despre omenire s-au schimbat, motiv pentru care oamenii vor o evadare.
Din fericire, oricât de gravă este situaţia noastră acum, viitorul este strălucitor, dar numai datorită a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi prin viaţa, moartea, învierea şi slujirea de Mare-Preot ale lui Isus Hristos.
Reciteşte citatul lui Augustin. Scrie în cuvinte proprii ceva care să descrie situaţia tristă din lumea de azi. În acelaşi timp, caută texte biblice care vorbesc despre ce ne-a promis Dumnezeu în Isus Hristos (de exemplu, Isaia 25:8; 1 Corinteni 2:9; Apocalipsa 22:2-5).
Miercuri, 28 aprilie Un neam mare şi puternic…
Dumnezeu i-a promis lui Avraam nu doar că în el toate familiile pământului aveau să fie binecuvântate, ci şi că va face din el „un neam mare şi puternic” (Geneza 18:18; vezi, de asemenea, Geneza 12:2; 46:3) – o promisiune tocmai potrivită pentru un bărbat căsătorit cu o femeie trecută de vârsta la care putea avea copii. Aşadar, când Avraam nu avea nici măcar un copil, Dumnezeu i-a făgăduit nu doar un fiu, ci mulţi descendenţi.
Totuşi, această promisiune nu s-a împlinit complet în timpul vieţii lui Avraam. Nici Isaac şi nici Iacov nu au văzut-o împlinindu-se. Dumnezeu i-a repetat-o lui Iacov, la care a adăugat înştiinţarea că cele făgăduite aveau să se împlinească în Egipt (Geneza 46:3); dar, în realitate, nici Iacov nu a văzut-o împlinindu-se. Ulterior, bineînţeles, făgăduinţa a fost împlinită.
6. De ce a vrut Domnul să facă un popor deosebit din sămânţa lui Avraam? A avut El în vedere doar o altă naţiune, cu o anumită origine etnică? Ce scopuri trebuia să împlinească acest popor? Exodul 19:5,6; Isaia 60:1-3; Deuteronomul 4:6-8
Reiese clar din Scriptură că Dumnezeu a plănuit să atragă la Sine popoarele lumii prin mărturia lui Israel, care, sub binecuvântarea Lui, avea să fie un popor fericit, sănătos şi sfânt. Un asemenea popor avea să dovedească binecuvântarea care însoţeşte ascultarea de voia Creatorului. Mulţimile de pe pământ aveau să fie atrase să se închine la adevăratul Dumnezeu (Isaia 56:7). Astfel, atenţia oamenilor avea să fie îndreptată spre Israel, spre Dumnezeul lui şi spre Mesia, Mântuitorul lumii, care urma să apară în mijlocul lor.
„Copiii lui Israel trebuiau să ocupe tot teritoriul pe care Dumnezeu i l-a dat. Naţiunile acelea care au refuzat să se închine şi să slujească adevăratului Dumnezeu trebuia să fie deposedate de tot ceea ce aveau. Era însă scopul lui Dumnezeu acela ca, prin descoperirea caracterului Său, de către poporul Israel, oamenii să fie atraşi spre El. Invitaţia Evangheliei trebuia să fie dusă lumii întregi. Prin învăţătura transmisă din serviciul jertfelor, Domnul Hristos trebuia să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi aceia care urmau să privească la El aveau să trăiască.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 290.
Poţi să vezi vreo analogie între ce a vrut Domnul să facă prin poporul Israel şi ce vrea să facă prin intermediul bisericii noastre? Dacă da, care este aceea? Citeşte 1 Petru 2:9.
Joi, 29 aprilie „Îţi voi face un nume mare”
„Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare” (Geneza 12:2).
7. În Geneza 12:2, Dumnezeu a făgăduit să facă numele lui Avraam mare, adică renumit. De ce ar face Domnul acest lucru pentru un păcătos, indiferent cât de ascultător sau de credincios ar fi acesta? Cine merită un „nume mare”? (Vezi Romani 4:1-5; Iacov 2:21-24.) Dumnezeu i-a oferit măreţie lui Avraam pentru câştigul lui personal sau a avut un scop mai înalt? Explică.
8. Compară Geneza 11:4 cu Geneza 12:2. Care este marea diferenţă dintre cele două pasaje? În ce fel un pasaj reprezintă „mântuirea prin fapte”, iar celălalt, „mântuirea prin credinţă”?
Oricât de mult s-ar baza planul de mântuire pe lucrarea lui Hristos în dreptul nostru, noi, în calitate de beneficiari ai harului lui Dumnezeu, suntem implicaţi în el. Avem un rol de îndeplinit. Libera noastră alegere iese în relief. Tragedia veacurilor, bătălia dintre Hristos şi Satana, încă se desfăşoară în şi prin noi. Atât oamenii, cât şi îngerii privesc la ce se întâmplă cu noi în cadrul luptei (1 Corinteni 4:9). Aşadar, cine suntem, ce spunem, ce facem, departe de a nu avea nicio importanţă dincolo de sfera noastră imediată, au implicaţii care, într-un anumit sens, reverberează în întregul univers. Prin cuvintele, prin faptele şi chiar prin atitudinile noastre, putem să-I aducem slavă Domnului care a făcut atât de mult pentru noi sau putem să facem de ruşine numele Lui. Astfel, când i-a spus lui Avraam că avea să-i facă un nume mare, Domnul nu a avut în vedere ceea ce au în vedere oamenii atunci când se gândesc la un nume mare. Caracteristicile care determină ca un nume să fie mare în ochii lui Dumnezeu sunt caracterul, credinţa, ascultarea, umilinţa şi dragostea faţă de alţii; acestea, deşi sunt respectate adesea de oameni, de obicei nu sunt considerate şi determinante în a face numele cuiva mare.
Gândeşte-te la oameni care au nume „mari” în lumea de azi, fie ei actori, politicieni, artişti, bogaţi etc. Ce anume i-a făcut renumiţi? Compară faima lor cu măreţia lui Avraam. Ce ne spune aceasta despre cât de pervertit este conceptul lumii cu privire la măreţie? Cât de mult influenţează atitudinea aceasta a lumii noţiunea noastră despre măreţie?
Vineri, 30 aprilie Un gând de încheiere
„N-a fost deloc uşoară încercarea prin care a trecut Avraam şi sacrificiul ce se cerea din partea lui nu era nicidecum dintre cele mai mici. […] Dar el n-a ezitat să asculte chemarea. El nu avea nicio întrebare de pus în legătură cu ţara făgăduinţei […] Dumnezeu a vorbit, şi slujitorul Său trebuia să asculte; locul cel mai fericit de pe pământ pentru el era locul în care Dumnezeu voia ca el să fie.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 126.
Citeşte Evrei 11:9,10,13-16. Aceste versete arată clar că Avraam şi ceilalţi patriarhi credincioşi au văzut Canaanul ca pe un simbol sau ca pe o umbră a căminului final al poporului răscumpărat al lui Dumnezeu. În contextul păcatului, nu este posibil un cămin permanent. Viaţa este trecătoare, ca un „abur care se arată puţintel şi apoi piere” (Iacov 4:14). Ca urmaşi ai lui Avraam, trebuie să înţelegem că nici noi „nu avem o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare” (Evrei 13:14). Certitudinea vieţii viitoare cu Hristos ne menţine statornici în această lume a schimbării şi a decăderii.
Rezumat: Făgăduinţe! Cât de preţioase sunt ele pentru cel care crede! Se vor împlini? Credinţa răspunde: Da!
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Zaharia 7-13
1. Cine şi de ce „s-a aprins de o mare mânie”?
2. Completează textul: „Iată ce trebuie să faceţi …… .”
3. Despre ce anume scrie că „mint şi mângâie cu deşertăciuni”?
4. Unde scrie: „Loveşte pe păstor şi se vor risipi oile”?
Evanghelizare, Secţiunea 13, subcapitolul „Îndepărtarea prejudecăţilor”
5. Ce sfat ni se dă în privinţa celor care au prejudecăţi puternice împotriva adevărului?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!