Natura – o sursă de sănătate

STUDIUL 12 » 12 MARTIE - 18 MARTIE

Text de memorat: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.” (Ps. 19,1.2)

Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva după chipul Său. Există vreo altă moştenire mai frumoasă decât aceasta? După aceea, El i-a aşezat în Grădina Eden. Mai există vreun loc desăvârşit ca acesta? Aşadar, atât ereditatea, cât şi mediul ofereau un echilibru perfect pentru a genera şi a conserva sănătatea deplină pentru minte şi corp.

Dar a apărut păcatul şi a distrus totul. Odată cu a doua generaţie, au intrat în lume invidia, ura şi violenţa. Şi natura a fost afectată de primele consecinţe ale păcatului, iar, în momentul în care păcatul a devenit intolerabil, potopul a schimbat pentru totdeauna faţa planetei.

Cu toate acestea, natura îşi mai păstrează încă frumuseţea de la început. Ea ne mai oferă încă resurse suficiente pentru a ne satisface nevoile de bază. Tot ea ne poate dărui bucurie, fericire şi bunăstare pentru a compensa parţial nefericirea provocată de păcat.

Astfel, în ciuda convulsiilor ei violente şi fatale uneori, natura poate fi o sursă de sănătate a minţii şi a trupului. De asemenea, ea poate deveni pentru noi un mijloc de apropiere de Creator, sursa oricărui lucru bun: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17).

Un mediu desăvârşit

Lumea în care trăim este atât de mânjită şi de degradată de păcat, încât ne este greu să ne închipuim cum era viaţa în Eden. Nu exista păcat, suferinţă sau moarte; nimic nu producea durere sau întristare, lucruri cu care noi suntem atât de obişnuiţi! Într-un anumit sens, ne-am obişnuit atât de mult cu aceste realităţi, încât uităm că ele nu au existat de la început, că nu a fost plănuit ca ele să existe şi că vor dispărea într-o zi.

1. Cum descrie Scriptura viaţa şi mediul din Eden? Cât de diferite sunt de viaţa şi de mediul din vremea noastră? Gen. 1,27 – 2,25

Cuplul nou creat a fost aşezat în grădina plantată de Dumnezeu Însuşi (Gen. 2,8). Descrierea biblică este scurtă, dar, dacă privim la bunătăţile pe care ni le oferă natura şi astăzi, ne putem imagina belşugul de roade pe care trebuie să le fi dat prima grădină. Fără îndoială că Adam şi Eva erau înconjuraţi de privelişti, de sunete, de arome şi de miresme care le aduceau multă satisfacţie şi bună dispoziţie. Acesta era Paradisul.

Nu avem nicio îndoială că mediul se potrivea perfect cu nevoile primilor oameni. Nevoile lor fizice, emoţionale şi mentale erau pe deplin satisfăcute. Stări precum nesiguranţa, neliniştea şi îngrijorarea erau complet necunoscute, deoarece nu exista nimic care să le provoace. „Creatorul a ales pentru primii noştri părinţi mediul cel mai potrivit pentru sănătatea şi fericirea lor. El nu i-a aşezat într-un palat şi nici nu i-a înconjurat cu podoabele artificiale şi obiectele de lux după care atât de mulţi aleargă astăzi, dorind să le obţină. … În grădina pe care Dumnezeu a pregătit-o ca să fie căminul copiilor Săi, copacii graţioşi şi florile delicate întâmpinau privirile la orice pas. Existau pomi de toate felurile, mulţi dintre ei fiind încărcaţi cu fructe parfumate şi delicioase. Pe ramurile lor, păsările împleteau cântecele lor de laudă. Sub umbra lor, creaturile pământului se hârjoneau fără nicio teamă.” – Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 261

Încearcă să îţi imaginezi Edenul. Gândeşte-te la privelişti, la parfumuri, la arome şi la orice altceva ai putea percepe cu ajutorul simţurilor. Ce ne spune aceasta despre faptul că, în principiu, trupul nostru este bun şi a fost creat ca să ne bucurăm de el?

Păcatul şi natura

Cu toată frumuseţea şi bogăţia ei, în prezent, natura este ca o sabie cu două tăişuri. Pământul nostru este bântuit de foamete, de cutremure, de maladii şi de boli contagioase. Ceva teribil s-a întâmplat cu ea.

2. Ce schimbări imediate au avut loc la nivelul individului şi în natură, ca urmare a păcatului? Gen. 3

Păcatul a avut consecinţe imediate asupra vieţii omului, sub aspectul ei fizic şi spiritual. Şi natura a fost afectată de păcat. Păcatul a avut asupra creaţiunii cel puţin trei efecte:

1. Pământul a fost blestemat (Gen. 3,17). După ieşirea din Grădina Edenului, Adam şi Eva au întâlnit piedici în cultivarea pământului. Solul a început să dea spini şi pălămidă. Probabil că şi creşterea plantelor era afectată de dăunători. După distrugerea adusă de potop, lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult.

2. Oamenii au început să se schimbe semnificativ. Oboseala şi durerea au devenit o realitate. Relaţia dintre bărbat şi femeie s-a schimbat. Geneza 3. pare a lăsa să se înţeleagă că, dacă nu ar fi fost păcatul, Eva nu ar fi avut dureri la naştere. De asemenea, relaţia lui Adam cu pământul s-a schimbat, iar munca avea să fie de atunci înainte mult mai dificilă. Nu ştim în ce măsură i-a afectat pe primii oameni ideea că îi aşteaptă moartea, dar probabil că ea i-a determinat să-şi schimbe complet concepţia despre viaţă.

3. Păcatul a modificat comportamentul oamenilor şi al animalelor. Ura, invidia, egoismul, aroganţa etc. au dus la acte de agresiune împotriva semenilor şi a animalelor. Probabil că au avut loc şi alte modificări la nivelul mediului (aducându-l la starea existentă în prezent). Animalele au început să se vâneze unele pe altele pentru a obţine hrană sau putere. După cum se arată în Geneza 3-6, degradarea şi violenţa s-au înmulţit atât de mult, încât lui Dumnezeu I-a părut rău că i-a creat pe oameni (Gen. 6,5-7).

Noi nu cunoaştem detaliile şi mecanismele tuturor acestor transformări, dar putem să presupunem că s-au produs schimbări profunde. Cu toate acestea, Dumnezeu, în mila Sa infinită, a păstrat o mare parte din măreţia iniţială a creaţiunii, pentru binele oamenilor.

Priveşte în jur, la minunile din natură. Ce lucruri din natură îţi vorbesc despre măreţia creaţiunii de la început? Îţi vorbesc ele despre speranţa unei lumi mai bune?

Descoperiri ale lui Dumnezeu prin natură

Natura ne oferă o mărturie impresionantă despre existenţa lui Dumnezeu şi, totodată, despre puterea Sa. Din nefericire, aşa cum avertiza Pavel, oamenii (la îndemnul lui Satana) I-au întors spatele viului Dumnezeu şi s-au închinat creaţiunii, şi nu Creatorului (vezi Rom. 1,19-25).

3. Cum este descrisă, în Ieremia 10,12.13, puterea creatoare a lui Dumnezeu şi implicarea Sa permanentă în fenomenele naturale? Ce ne spun lucrurile create despre caracterul lui Dumnezeu?

După cum ştim cu toţii, natura devine uneori duşmanul nostru, răspândind în jur groază prin cutremure, erupţii vulcanice, inundaţii etc. De ce au loc astfel de tragedii nu putem şti deocamdată. Totuşi, din primele capitole ale cărţii lui Iov, ştim că suntem implicaţi în marea luptă dintre Dumnezeu şi Satana şi că Satana poate folosi forţele naturii în scopuri rele. În pofida acestor calamităţi naturale, natura încă ne mai vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu.

4. Citeşte Ps. 19,1-6 şi exprimă în cuvintele tale mesajul principal.

În mod obişnuit, adventiştii de ziua a şaptea consideră că natura este a doua „carte” care vorbeşte despre Dumnezeu. Observarea şi studierea naturii cu smerenie şi deschidere faţă de călăuzirea Duhului Sfânt ne vor adânci credinţa şi încrederea în Dumnezeu. De asemenea, ele ne vor ajuta să înţelegem mai bine dragostea Sa faţă de făpturile pe care le-a creat. Atitudinea aceasta poate fi o mare sursă de bucurie şi de linişte sufletească. Uneori, când nu mai avem niciun sprijin, frumuseţea naturii şi mărturia ei despre Dumnezeu pot fi o sursă de încurajare şi de speranţă.

Să presupunem că îi vorbeşti unei persoane despre bunătatea lui Dumnezeu (aşa cum este ea descoperită în natură), iar ea aduce în discuţie existenţa cutremurelor, a valurilor uriaşe, a foametei etc. Ce i-ai răspunde? Ce ne spune realitatea acestor dezastre naturale despre limitele naturii în ceea ce priveşte reflectarea caracterului lui Dumnezeu?

Comuniunea cu Dumnezeu prin intermediul naturii

5. Ce ne învaţă natura despre grija lui Dumnezeu faţă de noi? Mat. 6,28

Un tânăr ateu s-a convertit la creştinism. Imediat ce a păşit în viaţa cea nouă, a locuit câteva luni la ţară şi şi-a făcut obiceiul de a se plimba prin pădure şi de a contempla minunile şi frumuseţile create de Dumnezeu.

Le văzuse şi înainte de a deveni creştin, însă de-abia acum era capabil să observe caracterul Creatorului în ele. El a mărturisit: „Mă simt de parcă aş fi deschis ochii pentru prima dată în viaţă!” În acea perioadă, acest tânăr creştin a reuşit să-L cunoască pe Domnul cu adevărat.

6. Ce ne spune Domnul Isus că putem învăţa când studiem natura? Mat. 6,25-34

Nu încape nicio îndoială că avem de învăţat de la natură multe lecţii spirituale. Însă natura poate fi un sprijin în creşterea noastră spirituală şi în alt mod. Luca 5,16 ne spune că Isus „Se ducea în locuri pustii şi Se ruga”. Ellen White afirmă că El făcea des lucrul acesta. Şi noi avem nevoie să lăsăm totul, să ieşim în natură şi să fim singuri cu Domnul. Frumuseţea, odihna, liniştea pe care le găsim în natură, ne pot ajuta sufleteşte mai mult decât orice altceva. Aceasta nu înseamnă că vom descoperi neapărat un adevăr nou sau că vom căpăta o nouă înţelegere cu privire la un text sau la o doctrină, dar vom putea să recunoaştem dragostea şi puterea Creatorului tuturor lucrurilor. Indiferent care va fi experienţa noastră, nu există nicio îndoială că timpul petrecut în mijlocul naturii, în comuniune personală cu Dumnezeu, poate aduce vindecare şi pace pentru trupurile şi sufletele noastre.

„Toţi cei care sunt învăţaţi de Dumnezeu au nevoie de ora liniştită de comuniune cu propria inimă, cu natura şi cu Dumnezeu. În ei trebuie să fie descoperită o viaţă care nu este în armonie cu lumea, cu obiceiurile sau cu practicile ei şi ei au nevoie de o experienţă personală în obţinerea unei cunoaşteri a voinţei lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individual, adresându-Se inimii. Când orice alt glas este redus la tăcere şi aşteptăm în linişte înaintea Sa, tăcerea sufletului scoate şi mai mult în evidenţă glasul lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 58

Când ai avut ultima dată comuniune cu Dumnezeu în mijlocul naturii? Dacă este posibil, fă un efort şi ieşi în natură. S-ar putea să fii surprins de efectul pe care îl va avea asupra sufletului tău.

Psalmul 104

În secolul al XIX-lea, deismul, o teorie la modă atunci, susţinea că Dumnezeu a creat lumea şi apoi a abandonat-o. Potrivit acestei concepţii, Dumnezeu există, însă nu intervine în existenţa planetei noastre. Însă Biblia susţine altceva. Dumnezeu nu a pus lumea în funcţiune pentru ca apoi să o lase să meargă de la sine, la voia întâmplării. Potrivit Bibliei, El este implicat în toate evenimentele de pe planetă. Dacă ne gândim bine, ce este Crucea, dacă nu intervenţia directă a lui Dumnezeu în acţiunile omeneşti?

7. Citeşte Psalmul 104 cu rugăciune. Ce aflăm aici despre prezenţa lui Dumnezeu la creaţiune şi în natură?

Probabil lucrul care ne impresionează cel mai mult la Psalmul 104 este entuziasmul şi încântarea pe care le emană cuvintele din care este alcătuit. Psalmistul tresaltă de bucurie datorită puterii creatoare şi susţinătoare a Domnului. Aproape că Îl auzim strigând de bucurie şi laudă. El Îl vede pe Dumnezeu la lucru în fiecare aspect al lumii naturale.

Dumnezeul prezentat în acest Psalm nu este Cel prezentat de deişti. El este un Dumnezeu implicat în evenimentele de pe Pământ. Psalmistul găseşte uşurare şi speranţă în puterea Domnului şi dă uitării necazurile. Fără îndoială că problemele lui de zi cu zi nu îşi vor găsi rezolvarea prin contemplarea păsărilor care stau în cuiburile lor sau a leilor care îşi caută prada, însă el vede în natură lucruri care îi vorbesc despre bunătatea şi puterea lui Dumnezeu, şi lucrul acesta îi dă speranţă.

Pe de altă parte, natura poate fi o sursă de vindecare pentru trup, minte şi spirit. În multe cazuri, aerul curat, lumina soarelui, apa şi dieta sănătoasă pot face minuni. Remediile naturale sunt nişte mijloace eficiente de vindecare şi de recăpătare a sănătăţii.

Unii medici le recomandă pacienţilor lor să îşi ia o zi liberă, să uite de treburile presante şi să se relaxeze în natură. Unele cercetări arată beneficiile fizice şi mintale pe care ni le poate aduce timpul petrecut în natură. În definitiv, Dumnezeu i-a aşezat pe primii noştri părinţi într-o grădină, nu într-un oraş! Sufletul nostru se simte mult mai bine într-un câmp plin de flori sălbatice, decât pe o şosea asfaltată.

Natura este unul dintre darurile lui Dumnezeu pentru noi. E bine să profităm de acest dar ori de câte ori avem ocazia. Cum poţi să te bucuri mai des de ea?

Studiu suplimentar

„Căminul primilor noştri părinţi avea să fie un model pentru alte cămine, pe măsură ce copiii lor aveau să plece de lângă ei şi să stăpânească pământul. Căminul acela, înfrumuseţat chiar de mâna lui Dumnezeu, nu era un palat magnific. Oamenii, în mândria lor, îşi găsesc plăcerea în ridicarea de edificii strălucitoare şi costisitoare, glorificându-se prin lucrarea mâinilor lor. Dumnezeu însă l-a aşezat pe Adam într-o grădină. Acesta era căminul său. Cerul albastru era acoperământul lui, pământul, cu delicatele lui flori şi cu covorul ierbii de un verde viu, era podeaua, iar ramurileîncărcate de frunze ale pomilor deosebit de frumoşi formau baldachinul lui. Pereţii lui erau plini cu cele mai strălucitoare podoabe – lucrarea mâinilor Marelui Artist. De jur împrejurul perechii sfinte, se găsea o lecţie valabilă pentru toate timpurile, şi anume că adevărata fericire nu se găseşte în satisfacerea mândriei şi în lux, ci în comuniunea cu Dumnezeu, prin lucrările create de El.

Dacă oamenii ar da mai puţină atenţie la ceea ce este artificial şi ar cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape de scopul urmărit de Dumnezeu în crearea lor.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 49, 50
„Contactul continuu cu misterul vieţii şi dragostea faţă de natură, ca şi grija faţă de aceste obiecte frumoase ale creaţiunii lui Dumnezeu vor ascuţi mintea şi vor rafina şi înnobila caracterul.” – Ellen G. White, Căminul adventist, pag. 143

Întrebări pentru discuţie

1. Cum putem să ne asigurăm că nu suntem nişte închinători la natură, ci numai iubitori ai ei? Este dificil de făcut distincţie între aceste două atitudini? Natura este minunată, dar nu trebuie să uităm niciodată că ea nu ne poate mântui. Numai Dumnezeul care a creat-o ne poate mântui. De ce este esenţial să păstrăm adevărul acesta în minte?

2. Ce avem de spus, ca adventişti de ziua a şaptea, despre ocrotirea mediul ui? Cum ar trebui să răspundem la următoarea întrebare: „Noi ştim că Domnul vine în curând şi că lumea aceasta va fi distrusă şi refăcută complet. Prin urmare, ce rost are să ocrotim mediul?”

3. Este posibil ca progresele extraordinare din lumea ştiinţifică şi cele din cunoaşterea naturii să ne ajute să-L iubim mai mult pe Dumnezeu şi să apreciem mai mult puterea Sa? Cum anume? Dacă, în comparaţie cu oamenii din Antichitate, noi avem mai multe cunoştinţe, înseamnă că avem şi mai multe avantaje decât ei?