Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Chemaţi de Domnul în lucrarea Sa

STUDIUL 13 » 19 MARTIE - 25 MARTIE
Text de memorat: „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.” (Ioan 15,4)
0:00
0:00

Cercetările din ultimii ani au evidenţiat efectele pozitive pe care le pot avea religiozitatea, credinţa, spiritualitatea, rugăciunea, iertarea, speranţa şi venirea la biserică asupra sănătăţii, inclusiv asupra sănătăţii mintale. Numeroase publicaţii ştiinţifice prestigioase au vorbit despre legătura dintre credinţa religioasă şi bunăstarea mintală şi emoţională. Surprinzător!

Totuşi nu este vorba de nimic magic; factorul credinţă se aplică numai acelora care sunt profund dedicaţi principiilor lor religioase. Psihiatrul Montagu Barker, un expert în relaţia dintre religie şi sănătatea mintală, afirmă că religia este un mijloc eficient de protecţie împotriva bolilor mintale, însă numai atunci când credincioşii sunt pe deplin ataşaţi de convingerile lor. Dacă nu, religia poate deveni o sursă de vinovăţie şi cauza tulburărilor emoţionale, mintale şi de comportament.

Săptămâna aceasta, vom privi la exemplul nostru cel mai bun, Isus, pentru a afla cum putem să avem o credinţă puternică. Prin studierea vieţii Sale şi prin păstrarea unei relaţiei strânse cu El, putem pune bazele unor deprinderi solide pentru creşterea spirituală, care ne pot ajuta să ne bucurăm de o mai bună sănătate a minţii.

Rugăciunea şi studiul Bibliei, închinarea, exersarea iertării, slujirea semenilor, şi speranţa şi încrederea în Dumnezeu ne ajută să creştem spiritual şi să avem o minte sănătoasă. Nu vom da greş, dacă vom urma exemplul dat de Isus.

Domnul rugăciunii

1. Ce poţi învăţa din obiceiul Domnului Isus de a Se ruga? Ce ne spune aceasta despre nevoia noastră de a ne ruga? Marcu 1,21-35; Luca 4,31-32.

Domnul Isus S-a dus, în Sabat, la sinagoga din Capernaum, unde a citit din Scriptură înaintea oamenilor uimiţi, care au recunoscut autoritatea Sa, şi unde a vindecat un om posedat de demoni. După serviciul divin, S-a dus cu ucenicii acasă la Petru şi Andrei, unde a vindecat-o pe soacra lui Petru. La apusul soarelui, „toată cetatea” s-a strâns în jurul lui Isus şi I-au adus oameni bolnavi sau demonizaţi, ca să fie vindecaţi.

„Capernaumul nu mai fusese niciodată martor la asemenea evenimente. Aerul era plin de sunetul biruinţei şi de strigătele de eliberare. Isus nu Şi-a încetat lucrarea decât atunci când l-a vindecat şi pe cel din urmă suferind. Era târziu în noapte când mulţimea s-a risipit şi liniştea s-a lăsat peste casa lui Simon.” – Ellen G. White, Lift Him Up, pag. 86

Deşi pentru Isus ziua aceea a fost obositoare, El nu a dormit până târziu. Avea nevoie de comuniune cu Tatăl şi S-a trezit înainte de ivirea zorilor, S-a dus într-un loc retras şi S-a rugat. Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a fost cu Tatăl înainte de crearea lumii (Ioan 17,5), care a creat întregul univers (Ioan 1,3), a simţit totuşi nevoia de a Se ruga. Gândul acesta ne surprinde! În zilele aglomerate, noi avem tendinţa să amânăm rugăciunea şi comuniunea cu Dumnezeu. Însă tocmai în aceste zile, când ne simţim sufletul secătuit, avem cea mai mare nevoie de balsamul alinător al rugăciunii şi al timpului petrecut cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Mântuitorul a ştiut lucrul acesta şi Şi-a făcut obiceiul de a Se apropia de Tatăl Său. Dacă rugăciunea era necesară pentru El, cu cât mai mult este necesară pentru noi!

Rugăciunea este un factor pozitiv în bunăstarea şi sănătatea minţii noastre. Deşi nu ştim foarte multe despre rugăciune, despre modul în care acţionează sau despre motivul pentru care acţionează, noi suntem îndemnaţi să ne rugăm (Luca 18,1; 21,36; Rom. 12,12). A existat vreun om care, după ce a petrecut timp în comuniune cu Domnul, prin rugăciune şi studierea Cuvântului, să nu fi simţit efectul pozitiv asupra minţii şi a sufletului? Nu este necesar să înţelegem toate tainele rugăciunii ca să fim convinşi de importanţa unei relaţii strânse cu Dumnezeu.

Cât timp petreci în rugăciune şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu? Ce poţi face pentru ca momentele tale de comuniune cu Domnul să capete sens şi să-ţi schimbe viaţa? Timpul petrecut în rugăciune este important, dar nu este singurul element care contează. Care alţi factori mai sunt importanţi?

Închinarea şi relaţia cu membrii bisericii

Isus mergea regulat la sinagogă, în Sabat (Luca 4,16). Exemplul Său ne vorbeşte despre importanţa comunităţii. Ideea de „creştin separat”, independent de trupul bisericii, nu este biblică. Este adevărat că există câteva exemple ocazionale în Biblie, dar nu înseamnă că acesta este planul lui Dumnezeu. În tot cuprinsul Scripturii, întâlnim comunitatea ca model al poporului lui Dumnezeu, un grup de persoane care lucrează împreună pentru binele reciproc şi pentru colectivitate, pentru biserică.

2 . Ce ni se spune în 1 Cor. 12,12-31 şi Efes. 4,15.16 despre rolul şi locul nostru în comunitatea mare a bisericii?

Cercetări importante din ultimii ani arată că, în comparaţie cu cei care nu merg la biserică şi nu sunt implicaţi în activităţi ale unei biserici, persoanele care merg la biserică şi se implică regulat în serviciile ei: 

    – prezintă un risc mai mic de a suferi de dependenţa de anumite substanţe;

   – au un comportament sexual responsabil; sunt mai puţin implicate în comportamente riscante;

 –  respectă în mai mare măsură principiile eticii în afaceri şi la locul de muncă;

 – e bucură de relaţii sociale mai strânse şi de sprijin din partea grupului de prieteni;

 – manifestă un nivel mai ridicat al stimei de sine şi al eficienţei personale;

 – depăşesc mai uşor pierderile (moartea unei persoane dragi, calamităţile, complicaţiile medicale etc.);

 – nutresc mai degrabă emoţii pozitive (dragoste, iertare, mulţumire etc.);

 – au mai rar emoţii negative (vinovăţie, frică, ostilitate, mânie etc.).

Apartenenţa la o biserică poate fi o sursă importantă de binecuvântări. Atmosfera din biserică poate avea un rol terapeutic pentru sufletul şi pentru trupul nostru. Este adevărat că uneori apar probleme în comunitate şi că unii pleacă mânioşi şi amărâţi; însă, cel mai adesea, membrii care îşi rezolvă problemele cu cei din biserică, vor găsi aici sprijin, părtăşie şi încurajare, lucruri pe care nu le vor găsi în altă parte. Închipuie-ţi cum ar arăta bise rica, dacă fiecare membru ar păstra în inimă aceste cuvinte ale lui Pavel: „Purtaţi- vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos” (Gal. 6,2).

Care este relaţia ta cu biserica locală? Contribui şi tu cu ceva sau te mulţumeşti doar să primeşti? Au existat momente în viaţa ta când ai avut nevoie doar să primeşti? Pe de altă parte, dacă toţi ar veni la biserică dornici să ofere cât mai mult posibil, ce fel de comunitate am avea?

Iertarea

3. Care a fost rugăciunea Domnului Isus când Se afla pe cruce? Luca 23,34

4. Ce mesaj impresionant ne transmite Mântuitorul în Matei 6,14.15? Care sunt consecinţele veşnice ale spiritului de iertare?

Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici să se roage astfel: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). După aceea, El a subliniat (vers. 14,15) că, dacă nu suntem dispuşi să iertăm, nici Dumnezeu nu ne va ierta. Gândul acesta ne dă fiori. Noi toţi suntem păcătoşi şi, prin urmare, avem nevoie de iertarea Sa. De aceea, cu toţii trebuie să învăţăm să iertăm, dacă vrem să primim iertarea din partea Sa!

Iertarea este esenţială, întrucât ea este temelia refacerii şi a păstrării relaţiilor cu ceilalţi. Domnul ştie cât de dureroasă este povara păcatului şi că sufletul nostru trebuie să fie eliberat de această povară prin iertare, prin iertarea primită de la El şi prin iertarea pe care ne-o oferim unul altuia. Experienţa aceasta îi este de folos atât celui care o primeşte, cât şi celui care o oferă. Simţământul pe care îl trăieşte cel care manifestă bunăvoinţă şi generozitate prin oferirea iertării îl aduce pe acesta din urmă mai aproape de Dumnezeu şi contribuie la formarea caracterului.

Un studiu realizat de Mark Rye, de la Universitatea din Iowa, pe 199 de persoane divorţate, a arătat că aceia care îşi iertau foştii parteneri de viaţă se bucurau de un nivel mai ridicat al sănătăţii mintale. Spre deosebire de cei care nu erau dispuşi să ierte, ei se simţeau mai bine, se bucurau mai mult de viaţa religioasă şi erau mai puţin mânioşi şi deprimaţi. Experienţa aceasta nu este izolată. Cercetările din ultima decadă arată clar că iertarea reduce depresia şi anxietatea, ridică stima de sine şi îmbunătăţeşte dispoziţia generală. În concluzie, iertarea este de folos în multe privinţe, pe când ranchiuna este dăunătoare pentru trup şi pentru suflet.

Există vreun om care să nu fi simţit puterea vindecătoare şi alinarea pe care le aduce iertarea acordată celor care ne-au greşit?

Cum poţi pune în practică sfatul lui Pavel: „Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Col. 3,13)? Ce decizii trebuie să luăm ca să îi iertăm pe cei care ne-au greşit?

Slujirea

Lucrarea misionară a adventiştilor de ziua a şaptea se împarte în două mari ramuri de slujire: învăţare/predicare şi vindecare/ajutorare. Ele reprezintă cele două mari misiuni pe care Şi le-a asumat şi pe care le-a îndepli nit Mântuitorul în lucrarea Sa (vezi Mat. 9,35 şi Fapte 10,38). Mai mult decât atât, adventiştii sunt recunoscuţi în lume şi pentru activitatea lor în domeniul sănătăţii şi al ajutoarelor umanitare.

Dar, în multe zone, aceste două ramuri s-au instituţionalizat în mare măsură. De aceea, un membru obişnuit al bisericii nu reuşeşte să se implice direct în aceste ramuri ale slujirii. Unii oferă sprijin financiar, alţii lasă lucrarea în seama celor specializaţi, iar alţii, din nefericire, rămân indiferenţi. Însă cei care nu au o contribuţie directă la împlinirea acestei misiuni pierd o mare binecuvântare.

De ce? Fiindcă slujirea nevoilor altora este însoţită de o mare binecuvântare personală. Gestul simplu de a le oferi ceva direct celor în nevoie, de a-i ajuta pe bolnavi sau de a asculta pur şi simplu problemele altora va avea ca rezultat o mare binecuvântare pentru cel care slujeşte. Există ceva în noi, există un lucru care nu s-a şters total în urma celor şase mii de ani de păcat: ne simţim bine, ne simţim împliniţi, atunci când le slujim altora.

5. Ce ne spune Domnul Isus în Mat. 25,34-46? Cum înţelegem cuvintele Sale în lumina textului din Efes. 2,8.9?

Mântuirea nu este prin fapte. Dacă ar fi prin fapte, nimeni nu ar fi mântuit. Harul lui Dumnezeu, manifestat prin jertfa Domnului Isus în locul nostru, este singurul mijloc de mântuire. Pe de altă parte, acceptarea personală a harului lui Dumnezeu are ca rezultat fapte bune, iar aceste fapte sunt dovada că trăim pentru Dumnezeu. Faptele noastre bune ar trebui să fie rezultatul direct al faptului că ştim că am primit deja mântuirea prin Isus. Ele ar trebui să fie urmarea lucrării Sale în noi. Faptele bune sunt rodul firesc pe care îl aducem când suntem mântuiţi, şi nicidecum o cale de mântuire. Cât de important este să nu uităm niciodată această distincţie!

Aşadar, cei care le slujesc altora (ca să-şi manifeste recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru mântuirea pe care au primit-o prin Hristos) se bucură de o mare binecuvântare emoţională şi spirituală. Mulţi oameni care au probleme emoţionale s-ar simţi cu mult mai bine, dacă şi-ar abate gândurile de la ei înşişi şi dacă s-ar gândi la alţii.

Eşti nemulţumit sau nefericit? Probabil că te gândeşti prea mult la tine! Participă la o activitate de slujire şi vezi care sunt rezultatele.

Speranţa şi încrederea în Dumnezeu

6. Ce îndemn le dă psalmistul celor care nădăjduiesc în Domnul? Ps. 31,24. Ce motive avem să nădăjduim în Domnul?

Studiile arată că speranţa este factorul esenţial pentru sănătatea minţii. Ea îi ajută pe ostatici să supravieţuiască. Speranţa este un puternic factor motivator şi o sursă de rezistenţă mintală şi fizică. Cele mai multe tratamente pentru depresie dau roade în cazul pacienţilor care sunt convinşi că starea lor se va îmbunătăţi semnificativ şi că problema lor are soluţie. Depresia şi anxietatea apar adesea la cei care au o concepţie de viaţă pesimistă, catastrofică şi lipsită de speranţă. Atitudinea plină de speranţă poate aduce o schimbare de mentalitate semnificativă.

Însă nu ne referim aici la speranţa generală că, indiferent de necazul prin care trecem în prezent, în final totul se va termina cu bine. Speranţa religioasă trece dincolo de lumea trecătoare şi ne îndreaptă privirea spre cele veşnice. Ea ne arată realităţile, adevărurile şi făgăduinţele pe care lumea aceasta nu ni le poate oferi niciodată. Este o speranţă care se bizuie pe Dumnezeul Creator, singurul care poate să ne ofere ceea ce lumea nu poate oferi.

7. Ce putem învăţa din exemplul Domnului Isus despre încrederea în Dumnezeu chiar şi în momentele grele? Matei 26,36-44

Pasajul acesta ne vorbeşte despre mâhnirea Mântuitorului. Scriitorul alege cuvintele cu grijă, pentru a descrie durerea sufletească a lui Isus: „a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare”, „sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte”. Mâhnit şi ignorat de prietenii Lui, Domnul Isus a căzut nu pe genunchi, ci cu faţa la pământ şi I-a cerut Tatălui Său să-I uşureze povara. Fiindcă nu a primit răspuns, S-a mai rugat încă o dată şi încă o dată. Să observăm că, de fiecare dată când Şi-a prezentat cererea, El a cerut să se împlinească voia lui Dumnezeu. În cele din urmă, Şi-a pus toată încrederea în Tatăl. Indiferent ce avea să se întâmple, El a căutat să Se predea Tatălui Său. Tot aşa ar trebui să procedăm şi noi.

Este uşor să ne punem încrederea în Dumnezeu atunci când ne merge bine. Dar cum ne putem obişnui să avem încredere în El, în momentele grele? Cum putem învăţa să avem încredere când nu primim răspunsul aşteptat la rugăciune?

Studiu suplimentar

„Trebuie ca fiecare dintre noi să-L auzim vorbind inimii noastre. Când orice glas amuţeşte şi aşteptăm în linişte înaintea Lui, tăcerea sufletului face şi mai clar glasul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Ps. 46,10). Numai aici poate fi găsită adevărata odihnă. Şi aceasta este pregătirea adevărată pentru aceia care lucreazăpentru Dumnezeu. În mijlocul mulţimii grăbite şi în vâltoarea activităţii intense a vieţii, sufletul astfel înviorat va fi înconjurat cu o atmosferă de lumină şi de pace. Viaţa va răspândi un miros plăcut şi va descoperi o putere divină, care va ajunge la inima oamenilor.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 363

„Fiecare rază de lumină revărsată asupra altora va fi reflectată asupra inimilor noastre. Fiecare cuvânt amabil şi de simpatie spus celui întristat, fiecare faptă pentru uşurarea celui apăsat şi fiecare dar făcut pentru a răspunde nevoilor semenilor noştri, oferit cu gândul de a-L slăvi pe Dumnezeu, vor avea ca rezultat binecuvântări pentru dătător. Cei care lucrează astfel ascultă de Legea cerului şi vor primi aprobarea lui Dumnezeu. Plăcerea de a face bine altora le dă simţămintelor o înflăcărare care străbate nervii, înviorează circulaţia sângelui şi produce sănătate mintală şi fizică.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 4, pag. 56

Întrebări pentru discuţie

1. Ce influenţă au avut rugăciunea şi studiul Bibliei asupra vieţii tale spirituale? Dacă ai înceta să te rogi şi să studiezi, care ar fi starea ta spirituală? Scrie o mărturie personală cu privire la însemnătatea lor pentru tine.

2. Care este relaţia ta cu comunitatea bisericii? Cum poţi să o îmbunătăţeşti? Cum poţi conlucra cu biserica ta pentru a o transforma într-un loc în care oamenii să se simtă bine, în care fiecare să se simtă acceptat, în care toţi oamenii să descopere mântuirea şi solia adevărului prezent pe care o avem de transmis? În ce domenii stă bine biserica ta? În ce domenii nu stă atât de bine?

3. Ce experienţe ai avut cu privire la oferirea şi primirea iertării? Ai învăţat vreun lucru pe care ai dori să-l împărtăşeşti cu cei care au nevoie să înveţe să ierte?

4. Să presupunem că vine la tine cineva şi îţi spune: „Da, eu cred în Dumnezeu, în Isus, în mântuire, dar nu ştiu cum să trăiesc viaţa de credinţă. Nu ştiu cum să mă încred în Dumnezeu”. Ce sfaturi practice i-ai oferi?

2011 Isus Plângea: Biblia şi sentimentele omului

Emoţiile
STUDIUL 1 » 25 DECEMBRIE - 1 IANUARIE
Soluţia lui Dumnezeu pentru îngrijorare
STUDIUL 2 » 1 IANUARIE - 7 IANUARIE
Stresul
STUDIUL 3 » 8 IANUARIE - 14 IANUARIE
Relaţiile
STUDIUL 4 » 15 IANUARIE -21 IANUARIE
Sentimentul de vinovăţie
STUDIUL 5 » 22 IANUARIE - 28 IANUARIE
O judecată sănătoasă
STUDIUL 6 » 29 IANUARIE -04 FEBRUARIE
Speranţă şi depresie
STUDIUL 7 » 5 FEBRUARIE - 11 FEBRUARIE
Rezistenţa în încercări
STUDIUL 8 » 12 FEBRUARIE - 18 FEBRUARIE
O imagine de sine pozitivă
STUDIUL 9 » 19 FEBRUARIE - 25 FEBRUARIE
Invidia
STUDIUL 10 » 26 FEBRUARIE - 4 MARTIE
Libertatea creştinului
STUDIUL 11 » 5 MARTIE - 11 MARTIE
Natura – o sursă de sănătate
STUDIUL 12 » 12 MARTIE - 18 MARTIE
Chemaţi de Domnul în lucrarea Sa
STUDIUL 13 » 19 MARTIE - 25 MARTIE

Alte trimestre

2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011