Rezistenţa în încercări

STUDIUL 8 » 12 FEBRUARIE - 18 FEBRUARIE

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.” (Psalmii 46,1-3)

Rezistenţa la încercări presupune înfruntarea vicisitudinilor vieţii, a traumelor, a tragediilor, a ameninţărilor şi a stresului extrem şi revenirea la starea de dinainte, fără să ne lăsăm afectaţi de ele prea mult. În ultimul timp, această trăsătură a atras atenţia în mod deosebit, deoarece este important să avem o anumită rezistenţă în faţa greutăţilor vieţii. În definitiv, cu toţii ne confruntăm în viaţă cu factori majori de stres, nu-i aşa? Întrebarea este: Cum le putem face faţă, fără să ne lăsăm distruşi emoţional?

La începutul anilor 1960, Victor şi Mildred Goertzel au scris cartea Cradles of Eminence, care conţine analiza biografică a peste 700 de persoane care au avut de suferit în copilărie (familii destrămate, probleme financiare, handicapuri fizice şi/sau psihice etc.) şi care, în pofida necazurilor, au avut succes. Cartea a fost republicată în 2004.

Biblia ne vorbeşte despre oameni care au trecut prin necazuri şi care, prin harul lui Dumnezeu, şi-au revenit şi au depăşit problemele. În ciuda împrejurărilor dificile şi a slăbiciunilor lor de caracter, ei I-au permis lui Dumnezeu să lucreze prin intermediul lor, pentru că aceşti oameni au avut capacitatea de a merge înainte, înfruntând necazurile.

Răbdarea lui Iov

1. Ce trăsătură îl face pe Iov un exemplu demn de urmat? Iov 5,10.11; vezi şi cap. 1-3.
O femeie a mers la un cabinet de consiliere, ca să depăşească o criză serioasă, şi le-a povestit prietenelor ei că şedinţele au avut succes datorită unei idei pe care i-a transmis-o psihologul. Ea spunea că lucrul care a ajutat-o cel mai mult a fost faptul că psihologul îi repeta tot timpul că necazurile ei vor avea un sfârşit. „Acum ţi se pare că totul este întunecat şi că situaţia aceasta nu se va sfârşi niciodată”, spunea el, „dar nu va mai fi mult şi vei ieşi din ea.” Gândul acesta a ajutat-o să reziste.

Cum putem să răbdăm încercarea? Profesorul de Biblie George Goodman a fost vizitat odată de un tânăr care i-a cerut să se roage pentru el. El şi-a prezentat nevoia fără ocolişuri:
– Domnule Goodman, vă rog să vă rugaţi pentru mine ca să am răbdare.
Goodman i-a răspuns:
– Bine, am să mă rog să ai necazuri.
– A, nu, domnule, a zis tânărul, eu am nevoie de răbdare!
– Am înţeles, a replicat Goodman, şi mă voi ruga să ai necazuri.
Apoi a deschis Biblia şi a citit Romani 5,3, lăsându-l pe tânăr fără replică: „Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare”.

Istoria lui Iov ne oferă exemplul suprem de rezistenţă în încercări. Iov avea convingerea că Dumnezeu este milos şi drept. El nu a înţeles de ce a trebuit să sufere; soţia nu i-a oferit sprijin; şi-a pierdut averea şi copiii şi apoi a suferit de o boală cumplită. Cu toate acestea, el nu şi-a pierdut niciodată credinţa în Dumnezeu şi a răbdat până când necazul a luat sfârşit.
2. Ce speranţă nutrea Iov? Cum putem nutri această speranţă chiar când avem greutăţi mari? Iov 19,25
Gândeşte-te la situaţiile dificile prin care ai trecut până acum. Ce speranţă te-a ajutat să mergi mai departe? Ce cuvinte de încurajare ţi-au fost de folos? Ce cuvinte nu ţi-au fost de folos, ba dimpotrivă, ţi-au făcut un deserviciu? Ce ai învăţat cu privire la modul potrivit de a te face de folos unei persoane care trece printr-un necaz?

Iosif în robie

Citeşte Geneza 37,19-28 şi Geneza 39,12-20 şi încearcă să te pui în locul lui Iosif. Imaginează-ţi cât de descurajat a fost el. Gândeşte-te cât de îndreptăţit era să se lase pradă mâniei şi ranchiunei. Biblia nu aminteşte în detaliu care au fost simţămintele lui, dar nu este dificil să ne închipuim cât de mult a suferit din cauza trădării şi a vicleniei fraţilor lui. Totuşi Iosif a apelat la Domnul în această conjunctură şi, în cele din urmă, răul s-a transformat în bine.

După ce a fost vândut de fraţii lui, Iosif a trăit experienţa convertirii şi a cunoscut o relaţie mai apropiată cu Dumnezeu. „I se povestise despre făgăduinţele lui Dumnezeu făcute lui Iacov şi cum fuseseră ele împlinite – cum, atunci când a fost nevoie, îngerii lui Dumnezeu au venit să-l înveţe, să-l mângâie şi să-l ocrotească. El fusese învăţat despre iubirea lui Dumnezeu, manifestată în faptul că le-a dat oamenilor un Răscumpărător. Toate aceste lecţii preţioase îi veneau acum cu putere în minte. Iosif credea că Dumnezeul părinţilor săi va fi şi Dumnezeul său. Atunci şi acolo, el s-a consacrat pe deplin lui Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 213, 214 Experienţa acuzării pe nedrept şi a întemniţării i-a deschis calea spre curtea lui Faraon, unde avea să îndeplinească misiunea de a salva multe suflete şi de a-şi ajuta poporul.
3. Ce ne spun textele de mai jos despre faptul că împrejurările rele ne pot aduce un bine?  Rom. 5,3-5 ;2 Cor. 1,3.4; 2 Cor. 1,8.9 2 ;Tim. 1,11.12

Dumnezeu nu vrea să suferim în zadar. Dimpotrivă, în locul pe care Isus ni-l pregăteşte în cer nu există nici urmă de durere şi lacrimi (Apocalipsa 21,4). Însă, până la împlinirea acestei făgăduinţe, avem certitudinea că durerea este calea prin care învăţăm anumite lucruri: dezvoltarea caracterului, împreuna simţire, smerenia, ucenicia, cunoaşterea binelui şi a răului. Deşi ne este greu să admitem că suferinţa are anumite beneficii, mai ales dacă trecem printr-o încercare, putem să cerem de la Dumnezeu tăria de a face faţă încercării.
Ai trecut până acum printr-o încercare teribilă, care până la urmă ţi-a adus un bine? Cum te poate ajuta această experienţă să ai încredere în Domnul în orice problemă, chiar dacă suferinţa pare a fi inutilă?

Naomi

4. Prin ce necazuri a trecut Naomi? Rut 1
Părăsirea ţării natale şi stabilirea în altă ţară este o experienţă care stârneşte întotdeauna teamă, mai ales dacă motivul plecării este nevoia de a supravieţui. Foametea din Iuda i-a constrâns pe Elimelec, pe Naomi şi pe cei doi fii ai lor să emigreze în Moab, o ţară fertilă, unde puteau găsi hrană. Moabiţii erau un popor idolatru (Jud. 10,6), iar practicile lor erau total opuse convingerilor evreilor. Probabil că acest fapt le-a adus noilor veniţi mari neplăceri. După un timp, Elimelec a murit. Naomi a rămas singură cu doi băieţi într-o ţară străină, fără apărare şi supusă dispreţului oamenilor. Băieţii lui Naomi, Mahlon şi Chilion, s-au căsătorit cu fete din Moab. Probabil că acest lucru a stârnit anumite conflicte, cel puţin la început, din cauza diferenţelor religioase semnificative.

Deşi Legea nu interzicea explicit căsătoriile între evrei şi moabiţi, era precizat ca moabiţii şi urmaşii lor să nu intre în adunarea Domnului până la al zecelea neam (Deut. 23,3). Apoi, lui Naomi i-au murit şi cei doi fii, ale căror nume înseamnă „boală” şi „irosire”. Nici nu se putea o situaţie mai tragică: Naomi este singura supravieţuitoare a familiei, iar rudele ei locuiesc departe, în Betleem.
5. Care a fost punctul de cotitură din viaţa lui Naomi? Cum a pus Dumnezeu capăt suferinţelor ei? Rut 1,16-18; 4,13-17
În momentul cel mai greu al suferinţei lui Naomi, Rut, nora ei, a fost pentru ea un sprijin emoţional trimis de Dumnezeu. Naomi trebuie să fi fost o femeie remarcabilă, din moment ce a reuşit să câştige devotamentul celor două nurori ale ei, în special pe cel al lui Rut, care L-a primit pe Dumnezeul lui Israel şi a luat hotărârea neabătută de a avea grijă toată viaţa de soacra ei, într-o ţară ai cărei locuitori erau, de secole, duşmanii ei.

Capitolele 2, 3 şi 4 ne relatează o frumoasă succesiune de evenimente, încununate cu o căsătorie fericită. Naomi a lăsat în urmă marea ei suferinţă şi a avut parte să vadă căsătoria nurorii ei cu Boaz şi naşterea nepotului ei, Obed, tatăl lui Isai, tatăl lui David.
Este adevărat că avem nevoie în primul rând să ne încredem în Domnul şi să ne predăm cu totul Lui, însă uneori avem nevoie şi de sprijinul oamenilor. Ai trecut recent printr-o situaţie în care ai avut nevoie de ajutor din partea unui om? Ce câştig ţi-a adus această experienţă?

Zilele de încercare ale Esterei

6. Prin ce greutăţi, probleme şi necazuri a trecut Estera? Estera 2,6.7 ;Estera 2,10 ; Estera 2,21.22 ; Estera 4,4-17 ; Estera 7,3.4; 8,3
Estera a rămas orfană de mică. Deşi a fost adoptată de vărul ei Mardoheu, care era deja adult, copilăria i-a fost fără îndoială marcată de lipsa părinţilor. Cu toate acestea, Estera a crescut şi a ajuns o tânără chibzuită, hotărâtă şi capabilă. După ce a devenit împărăteasă, Estera nu şi-a dezvăluit naţionalitatea şi nici familia. Faptul acesta îi provoca un stres şi mai mare. Hrana servită la curte, luxul, practicile de acolo o puneau în dificultatea de a-şi menţine credinţa şi identitatea. În plus, risca permanent să i se dea în vileag apar tenenţa la poporul evreu, iar consecinţele ascunderii identităţii erau incerte.

De asemenea, Estera a avut sarcina de a-i duce împăratului vestea rea că doi slujbaşi împărăteşti plănuiau să-l asasineze. Sarcina aceasta nu era simplă, întrucât, în cazul în care complotul nu putea fi dovedit, Estera şi vărul ei aveau să fie învinovăţiţi pentru calomnie şi nu se ştia care puteau fi consecinţele.
Însă cea mai mare răspundere care i s-a încredinţat Esterei a fost aceea de a rămâne singurul instrument de salvare a poporului ei. Mardoheu i-a cerut să mijlocească în favoarea iudeilor, lucru pe care nu putea să-l facă decât riscându-şi viaţa. Când ea a ezitat, Mardoheu i-a pus pe umeri o povară şi mai mare: „Dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri.

Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4,14) O situaţie cu adevărat stresantă! În cele din urmă, Estera s-a înfăţişat înaintea împăratului, ştiind că un astfel de gest i-ar putea aduce moartea. Însă, în final, planul ei a avut succes.
Asemenea Esterei, şi noi am primit la naştere un anumit „bagaj” de circumstanţe pe care nu le putem modifica. Din ce familie provii? Ce lucruri ai moştenit, rele sau bune? Cum poţi să te deprinzi să fii recunoscător pentru binele pe care l-ai primit şi să învingi răul?

Secretul mulţumirii

Pavel s-a născut şi a copilărit în Tars. Părinţii lui erau din seminţia lui Beniamin. El a obţinut cetăţenia romană prin tatăl lui, care era cetăţean roman. El a devenit fariseu, o grupare religioasă care respecta la literă Legea (Tora) şi tradiţia orală (Mişna). În aceste condiţii, probabil că Pavel se bucura de privilegiile statutului lui social şi religios. Totuşi, atunci când a răspuns la chemarea lui Isus, viaţa lui s-a schimbat complet. Din persecutor, el a devenit ţinta persecuţiei radicale a concetăţenilor lui şi, în final, a romanilor. Timp de trei decenii, el a suferit multe necazuri şi, după ce a fost întemniţat la Roma, a fost executat.
7. În 2 Cor. 11,23-28 sunt enumerate câteva dintre necazurile cu care s-a confruntat Pavel. După atâta suferinţă, ce afirmaţie face Pavel cu privire la viaţa lui? Ce învăţăminte putem desprinde cu privire la problemele vieţii? Fil. 4,11-13
Mulţumirea este o componentă esenţială a fericirii şi a bunăstării psihice. Cei care privesc lucrurile pozitiv, cei care îşi acceptă trecutul şi care privesc viitorul cu speranţă sunt nişte oameni mulţumiţi. Este interesant de notat că a avea „totul” nu ne garantează mulţumirea şi fericirea. Unii nu sunt mulţumiţi niciodată, oricât de mult ar avea. Alţii, deşi au puţin, sunt mulţumiţi. Care este secretul?

Una dintre definiţiile actuale ale „inteligenţei” este aceea de „capacitate de adaptare la situaţii noi”, precum mutarea în alt loc, cunoaşterea unor persoane noi, trecerea prin condiţii socio-economice noi. Pavel nu a moştenit această capacitate, întrucât el însuşi spune: „m-am deprins” (Filipeni 4,12) să fiu mulţumit. Cu toţii ne putem dezvolta această capacitate.

Capacitatea de adaptare şi spiritul de mulţumire, indiferent de împrejurări, sunt două trăsături pe care le putem dobândi în timp, prin trăirea lor practică. Versetul 13 ne prezintă cheia rezistenţei lui Pavel la încercări. El se simţea mulţumit atât cu puţine resurse materiale, cât şi cu multe resurse materiale, dar mai mult decât atât, el putea să facă totul în Isus Hristos.
Cât de mulţumit eşti? Cât de mult te afectează „zestrea” primită la naştere? Cum poţi învăţa să fii mulţumit cu starea în care te găseşti (vers. 11)?

Studiu suplimentar

„Puterile întunericului se strâng în jurul sufletului şi Îl ascund pe Isus de privirile noastre, iar uneori nu putem decât să aşteptăm îndureraţi şi plini de mirare până când norul trece. Perioadele acestea sunt uneori teribile. Speranţa pare a ne părăsi şi ne cuprinde disperarea, În aceste ceasuri cumplite, trebuie să învăţăm să ne încredem, să ne bizuim numai pe meritele ispăşirii şi, în nevrednicia noastră completă, să ne abandonăm în seama meritelor Mântuitorului răstignit şi înviat.

Dacă vom face aşa, nu vom pieri niciodată – niciodată! Când pe cărarea ta străluceşte lumina, nu este mare lucru să fii plin de puterea harului. Însă aşteptarea cu răbdare în speranţă, atunci când norii ne înconjoară şi când totul este întunecat, necesită credinţă şi supunere, lucru care face ca voinţa noastră să se contopească cu voinţa lui Dumnezeu. Ne lăsăm descurajaţi prea repede şi strigăm neliniştiţi ca încercarea să fie luată de la noi, atunci când ar trebui să cerem răbdare ca să rezistăm şi har ca să biruim.” – Ellen G. White, Harul uimitor al lui Dumnezeu, pag. 114.
Întrebări pentru discuţie
1. Unii oameni înving greutăţi care pe alţii îi copleşesc. Care este secretul lor?
2. Gândeşte-te mai mult la întrebarea despre încercările şi tragediile care nu par a avea un final fericit. Cum să le interpretăm? Cum le împăcăm cu credinţa noastră şi cu făgăduinţele lui Dumnezeu?
3. Ce mesaj ne transmite Ellen G. White în a patra frază din pasajul de la secţiunea de vineri („În aceste ceasuri cumplite…”)? Care este speranţa noastră? De ce este Evanghelia singura noastră speranţă, indiferent de tragediile prin care trecem?
4. Cum poţi aplica practic sfatul lui Petru din 1 Petru 4,12.13? Este destul de dificil să rezişti în încercare şi să rămâi credincios, dar să mai faci şi ceea ce spune Petru! Cum este posibil aşa ceva?
5. Să presupunem că vine la tine o persoană cu o problemă foarte dificilă, din care, omeneşte vorbind, nu pare a mai exista cale de ieşire. De asemenea, să presupunem că nu ai la dispoziţie decât cinci minute pentru a-i spune câteva cuvinte. Ce cuvinte de încurajare ai rosti?