Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Invidia

STUDIUL 10 » 26 FEBRUARIE - 4 MARTIE
Text de memorat: „Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei?” (Proverbe 27,4)
0:00
0:00

Invidia (gelozia sau pizma, cum mai apare în textul biblic) este una dintre emoţiile cele mai distrugătoare. Ea este cea mai veche formă a păcatului (Is. 14,14) şi poate afecta nu numai relaţiile dintre oameni (2 Cor. 12,20), ci şi sănătatea personală (Prov. 14,30). De regulă, invidia este simţită în legătură cu cineva, obiectul ei fiind persoana percepută ca rival sau pericol. Ca urmare, invidia provoacă deseori acte de violenţă, fie psihică (abuz verbal, bârfă, critică), fie fizică. Există vreun om care să nu fi simţit vreodată nefericirea pe care o aduce această emoţie?

Studiul acesta ne prezintă câteva persoane care au îngăduit ca invidia să le afecteze comportamentul: Satana, fraţii lui Iosif, regele Saul şi preoţii cei mai de seamă din vremea Noului Testament. Consecinţa a fost întotdeauna dezastruoasă.

De asemenea, merită notat că aceste persoane invidioase se bucurau de un statut şi de privilegii înalte. Totuşi, au ajuns să urască pe altcineva pentru statutul său sau pentru ceea ce avea.
Domnul vrea să stăm departe de această cale greşită şi îi îndeamnă pe copiii Săi să-şi iubească semenii până într-acolo, încât să se bucure de darurile pe care aceştia le au, de realizările şi de posesiunile lor, aşa cum se bucură de cele pe care le au ei înşişi.

Rădăcina răului

1. De ce a fost alungat Satana din cer? Is. 14,12-14. Cerul era un mediu desăvârşit şi totuşi această trăsătură de caracter teribilă a reuşit să apară. Ce ne spune aceasta despre libertate?

Lucifer, cea mai frumoasă fiinţă care a ieşit din mâinile lui Dumnezeu, a primit în cer locul imediat următor după cel al Dumnezeirii. Rangul, frumuseţea şi inteligenţa lui erau supreme, totuşi păcatul a apărut în el (Ezech. 28,12-15). Pacea şi fericirea desăvârşită a tuturor fiinţelor create au fost mult tulburate din cauza acestui act de înălţare de sine şi de invidie faţă de Hristos.

„Voi fi ca Cel Preaînalt” (Is. 14,14) a fost gândul care a adus disensiune, răzvrătire, violenţă şi multă suferinţă în rândul tuturor locuitorilor cerului şi apoi în întreaga familie omenească. „Satana a fost invidios pe Isus. El a dorit să fi fost consultat în privinţa creării omului şi, pentru că nu i se ceruse sfatul, s-a umplut de invidie, gelozie şi ură. Dorea să primească cele mai înalte onoruri în cer, alături de Dumnezeu.” – Ellen G. White, Experienţe şi viziuni, pag. 145

Să privim, prin contrast, la Isus. Reacţia Sa la apariţia pă ca tului (prin gelozie şi egoism) este dispoziţia de a Se smeri până la nivelul cel mai de jos al omenirii, acceptând să fie omorât, ca un criminal, pentru ca oricine să poată fi scăpat de distrugerea finală adusă de păcat (2 Tes. 1,9).

2. Ce lucruri pune Iacov în contrast? Ce ne spune aceasta despre natura distructivă şi demonică a invidiei? Iacov 3,16.17

Stă în firea noastră păcătoasă ca, odată comisă prima faptă rea, pe a doua să o facem mai uşor. Noi pornim pe calea rea din invidie sau din ambiţie egoistă, dar rezultatul pare a fi o mare mulţime de păcate: „tulburare şi tot felul de fapte rele” (vers. 16), după cum afirmă Iacov. Vestea bună este că avem la dispoziţie o altă opţiune, înţelepciunea de sus, care este descrisă astfel: „curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică” (vers. 17).

Lucifer nu a ţinut cont de tot ce avea, ci a ales să râvnească la ceea ce avea Hristos. De câte ori nu facem şi noi la fel! Câtă invidie nutreşti faţă de cei care au mai „mult” decât tine? Cum poţi învinge această emoţie periculoasă?

Fraţii lui Iosif

Adesea, invidia ia naştere în sufletul unor oameni foarte apropiaţi, fapt care poate avea consecinţe şi mai grave. Este adevărat că în prezent o mare parte dintre agresiuni (fizice sau psihice) au loc în cercul familiei, iar invidia şi duşmănia dintre membrii familiei sunt cauza lor principală.

3. Cum a apărut invidia între fraţi? Ce anume a determinat comiterea acelui act criminal? Ce rol a avut invidia? Geneza 37

Este greu de crezut că nişte fraţi au putut să fie atât de cruzi! Oare nu s-au gândit deloc la efectul faptei lor asupra tatălui lor? Ei s-au lăsat pradă invidiei şi au sfidat orice regulă a bunului simţ şi, mai mult decât atât, orice regulă a respectului şi a moralităţii. Ce lecţie puternică avem aici despre pericolul în care ne poate pune această emoţie! Nu este de mirare că una dintre porunci îi este dedicată ei (vezi Exod 20,17).

Fapta aceasta a adus multă suferinţă asupra fraţilor lui Iosif şi asupra tatălui lor. În acelaşi timp, ei au stat permanent cu teama că el se va răzbuna după moartea tatălui lor, Iacov (Gen. 50,15). Însă Iosif s-a purtat cu ei cu o nobleţe deosebită şi le-a spus: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?” (vers. 19) Iosif a înţeles că datoria lui era să-i ierte pe cei care l-au nedreptăţit şi să se încreadă în mila şi în dreptatea lui Dumnezeu.

Viaţa lui Iosif a fost asemănată cu viaţa lui Isus Hristos. Invidia i-a determinat pe fraţii lui Iosif să îl vândă ca sclav; unii preoţi şi conducători erau invidioşi pe Domnul Isus şi invidia aceasta i-a determinat să acţioneze împotriva Lui. Iosif a fost vândut unor străini; Domnul Isus a fost vândut vrăjmaşilor Lui. Iosif a fost acuzat pe nedrept şi trimis la închisoare din cauza curăţiei lui; Isus a fost acuzat pe nedrept şi a fost respins din cauza neprihănirii Lui. Iosif s-a purtat cu fraţii lui cu nobleţe şi bunătate; şi Mântuitorul i-a iertat pe duşmanii Lui. Faptele rele comise împotriva lui Iosif au dus în cele din urmă la bine; la fel, tot răul făcut de oameni Domnului Isus s-a transformat în bine pentru omenire.

Ce suferinţă a adus în viaţa ta invidia? Ce ai învăţat din aceste experienţe? Ai fost invidios pentru nişte lucruri care mai târziu ţi s-au părut neînsemnate şi fără rost? Ce lecţie ar trebui să învăţăm din astfel de experienţe?

Saul este invidios pe David (prima parte)

Un exemplu clasic este invidia lui Saul pe David. Saul era rege, era conducătorul întregii naţiuni. Avea totul la dispoziţie şi totuşi invidia şi-a făcut loc în sufletul lui, întunecându-i-l. Sau poate că, de fapt, invidia a scos la lumină ceva ce se afla deja în sufletul lui.

4. Cum s-a purtat Saul cu David, la început? 1 Sam. 18,1-5

Faptele lui Saul arată că, la început, el a avut o atitudine pozitivă faţă de David, fiindcă i-a oferit cel mai înalt loc în armata lui. De asemenea, dacă ţinem cont de atitudinea fiului lui Saul faţă de David, înţelegem că David se bucura de favoarea familiei regale.

5. Ce anume l-a determinat pe Saul să-şi schimbe atitudinea? 1 Sam. 18,6-9. Întâlnim des acest tip de schimbare în atitudinea oamenilor, în general?

În ultima parte a capitolului 18 din 1 Samuel, vedem cât de distructivă a devenit invidia lui. Saul a ajuns să întrebuinţeze tot felul de înşelăciuni şi de presiuni ca să scape de David, dar fără succes. Tocmai lucrul de care se temea cel mai mult devenise clar că se va întâmpla în cele din urmă! Invidia generează o serie de emoţii negative: stimă de sine scăzută, ură, suspiciune, frică, vinovăţie şi mânie. Lui Saul îi era frică de David, aşa cum se menţionează de câteva ori în capitol. Probabil, se temea că David va deveni cel mai mare erou în Israel. Însă cel mai mult îi era teamă, „pentru că Domnul era cu David şi se depărtase de la el” (1 Samuel 18,12).

În cazul în care Dumnezeu ne-a părăsit, frica este întemeiată. Însă frica lui Saul era sporită de faptul că „Domnul era cu David” (vers. 12). Saul nu a reuşit să aplice la situaţia lui principiul logic al lui Gamaliel: „Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu” (Fapte 5,38.39). Dacă Dumnezeu a binecuvântat un om, nu are niciun rost să fim invidioşi sau să căutăm să-l facem să sufere. Dumnezeu îl va binecuvânta în continuare.

Atitudinea lui Saul a fost total greşită, dar o putem înţelege uşor. Care este reacţia imediată pe care o ai atunci când cineva pare a-ţi ameninţa poziţia? Laşi totul în seama Domnului sau începi să pui la cale un plan pentru a-l anihila?

Saul este invidios pe David (partea a doua)

6. Care este calea pe care a ales-o Saul? Ce învăţăm de aici? 1 Samuel 19

La început, Saul a acţionat discret şi în secret pentru a înlătura presupusul pericol pe care îl reprezenta David. Dar când nu a reuşit aşa, a acţionat deschis, fără să-şi mai ascundă intenţia de a-l ucide. Probabil că, la început, nu şi-a imaginat că va ajunge atât de departe. Aşa se întâmplă de obicei: în clipa în care am făcut primul pas pe calea păcatului, nu ne putem închipui unde ne va duce ea.

Uciderea lui David a devenit pentru el o obsesie. Sentimentele negative, apărute când femeile au cântat vitejia lui David, s-au transformat în atacuri directe asupra vieţii acestuia. În cap. 18 şi 19 sunt opt tentative clare de ucidere a lui David (săvârşite fie de alte persoane, la porunca luiSaul, fie de Saul însuşi).

Restul istorisirii este trist, întrucât lucrurile s-au înrăutăţit tot mai mult pentru Saul. Pe măsură ce ura şi invidia lui creşteau, el a devenit tot maisuspicios, obsedat de gândul uciderii şi de frica de filisteni. El a ajuns să ucidă optzeci şi cinci de preoţi ai Domnului, mulţi bărbaţi, femei şi copii din Nob (1 Sam. 22,17-19), pentru că aceştia trecuseră de partea lui David. Îngrozit de atacul filistenilor, Saul L-a întrebat pe Domnul ce să facă.
Însă el se îndepărtase deja foarte mult de Dumnezeu, refuzase de prea multe ori sfatul divin şi, în consecinţă, nu a mai primit niciun răspuns. De aceea, el a ales să consulte un duh rău prin intermediul unei vrăjitoare, o practică pe care el însuşi o interzisese. El chiar s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat duhului rău care se dădea drept Samuel (1 Sam. 28,14).

Acesta a fost începutul sfârşitului pentru el, fiindcă a doua zi şi-a pierdut viaţa împreună cu fiul lui, în lupta împotriva filistenilor (1 Sam. 31), aşa cum fusese avertizat de duhul rău, evident o manifestare demonică. Saul a lăsat ca invidia să prindă rădăcini şi a păşit pe cărarea spre apostazie şi spre distrugere totală. Ceea ce este mai rău este faptul că păcatul i-a produs suferinţă şi lui, şi familiei lui. Păcatul ne aduce destule neplăceri atunci când ne răneşte la nivel individual. Însă rareori se întâmplă ca răul şi suferinţa să nu se extindă dincolo de graniţele familiei. În cele mai multe cazuri, faptele noastre rele îi afectează şi pe cei din afara cercului familiei.

Priviţi la cazurile analizate până acum. În fiecare situaţie, invidia şi consecinţele ei au acţionat pe termen lung şi, foarte probabil, nu aşa cum a anticipat cel care a nutrit această emoţie. Aşadar, cât de important este să căutăm, prin harul lui Dumnezeu, să murim faţă de eu în clipa în care această emoţie urâtă răsare în inima noastră!

Invidioşi pe Isus

7. Ce a înţeles Pilat? Mat. 27,18

8. Treci în revistă primele 11 capitole din Matei pentru a-ţi aminti ce a făcut Isus. Ce anume i-a deranjat pe conducătorii iudei la Isus? Matei 12,14. Cum se explică reacţia lor? Ce ne spun faptele lor despre ceea ce aveau ei în inimă? Ce reacţie ai fi avut tu însuţi, dacă ai fi trăit în vremea aceea?

Preoţii de seamă şi conducătorii erau oameni cu vază şi respectau Legea cu minuţiozitate. Însă ei supuneau viaţa religioasă unei analize atât de amănunţite, încât pierdeau din vedere scopul religiei. Isus le-a oferit israeliţilor (inclusiv conducătorilor religioşi) o imagine proaspătă cu privire la evlavie, în care a inclus vestea bună a mântuirii. Dar ei au încercat să-L distrugă, în loc să-I mulţumească pentru că a încercat să-i abată de la calea spre ruină.

Cât de adesea ne lăsăm orbiţi de invidie şi nu observăm lucrurile evidente! Isus făcea pentru ei multe minuni, vindecări, scotea demonii şi ne este greu să înţelegem de ce contemporanii Lui puneau la îndoială faptul că El era Dumnezeu. Dovezile pe care le-a oferit ar fi trebuit să fie mai mult decât convingătoare (vezi Mat. 11,4.5).

Oamenii de rând, fiind probabil mai conştienţi de nevoia lor, au avut faţă de Isus o atitudine mai deschisă decât conducătorii religioşi, care se temeau că Isus va schimba starea existentă a lucrurilor şi că le va pune în pericol poziţiile. Ei aveau de ce să se teamă de influenţa lui Isus, întrucât învăţătura Sa era foarte diferită de a lor şi solia Sa era foarte atrăgătoare! Însă, din nefericire, preocuparea lor de a-şi păstra puterea şi influenţa o întrecea pe aceea de a cunoaşte şi a urma Adevărul.

Faptul că erau mânaţi de invidie nu a rămas ascuns. Potrivit cu Matei 27,18, până şi Pilat le cunoştea motivele, atât de binecunoscute ajunseseră ele. Conducătorii religioşi erau atât de orbiţi de invidie, încât erau convinşi că apărau credinţa de un impostor care ducea poporul în rătăcire. Dacă ar fi venit cu umilinţă şi credinţă înaintea Domnului, în loc să îngăduie ca invidia să le stăpânească mintea, ei ar fi evitat calea care i-a dus în cele din urmă la pierzare veşnică. Să aplicăm învăţăturile acestea la împrejurările în care trăim şi să învăţăm din greşelile lor!

Studiu suplimentar

„Satana a fost odată un înger onorat în cer, alături de Hristos. Faţa sa, ca şi a celorlalţi îngeri, era plină de blândeţe şi exprima fericirea. Fruntea sa era înaltă şi lată, arătând o mare inteligenţă. Înfăţişarea sa exterioară era perfectă; purtarea, nobilă şi maiestuoasă. Dar când Dumnezeu I-a spus Fiului Său «să facem om după chipul şi înfăţişarea Noastră», Satana a fost invidios pe Isus. El a dorit să fi fost consultat în privinţa creării omului şi, pentru că nu i se ceruse sfatul, s-a umplut de invidie şi de ură. Dorea să primească cele mai înalte onoruri în cer, alături de Dumnezeu.” – Ellen G. White, Experienţe şi viziuni, pag. 145
„Un mare defect al caracterului lui Saul era dorinţa lui de a fi lăudat. Trăsătura aceasta pusese stăpânire pe mintea şi faptele lui; totul era caracterizat de această dorinţă după laudă şi înălţare de sine. … Era ambiţia lui Saul aceea de a fi cel mai preţuit dintre toţi oamenii şi, când se cânta imnulacesta, în inima împăratului s-a aprins convingerea că David câştigase inima poporului şi că va domni în locul lui. Saul şi-a deschis inima făcând loc duhului invidiei, prin care sufletul lui a fost otrăvit.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 650

Întrebări pentru discuţie

1. Pentru câte lucruri trebuie să fim recunoscători? De ce este important să ne gândim la aceste lucruri şi nu la problemele noastre?

2. Poate invidia să fie bună vreodată? Poate ea să fie un punct de plecare pentru dezvoltarea personală? Argumentează.

3. Gândeşte-te la personajele biblice din studiul de săptămâna aceasta care au dat dovadă de invidie: îngerul cu poziţia cea mai înaltă din cer, împăratul lui Israel, conducătorii religioşi din Israel. Cu toţii deţineau poziţii înalte şi erau privilegiaţi. Cu toate acestea, ei s-au lăsat stăpâniţi de invidie şi au cules roadele ei amare. Putem deduce de aici că invidia este o problemă a inimii, a sufletului, şi nu un rezultat al împrejurărilor? De ce ajunge un om care se bucură de multe privilegii să se lase măcinat de invidie?

4. Ellen White a scris în Patriarhi şi profeţi (vezi citatul de mai înainte) că „un mare defect” al caracterului lui Saul era dorinţa lui de a fi lăudat. Doar un „mic” defect şi iată unde s-a ajuns! Ce înţelegem de aici despre pericolul de a nu ne birui toate slăbiciunile de caracter? Ce făgăduinţe biblice îţi dau speranţa şi încurajarea că biruinţa asupra acestor defecte este posibilă? Isus s-a transformat în bine pentru omenire. Ce suferinţă a adus în viaţa ta invidia? Ce ai învăţat din aceste experienţe? Ai fost invidios pentru nişte lucruri care mai târziu ţi s-au părut neînsemnate şi fără rost? Ce lecţie ar trebui să învăţăm din astfel de experienţe?

2011 Isus Plângea: Biblia şi sentimentele omului

Emoţiile
STUDIUL 1 » 25 DECEMBRIE - 1 IANUARIE
Soluţia lui Dumnezeu pentru îngrijorare
STUDIUL 2 » 1 IANUARIE - 7 IANUARIE
Stresul
STUDIUL 3 » 8 IANUARIE - 14 IANUARIE
Relaţiile
STUDIUL 4 » 15 IANUARIE -21 IANUARIE
Sentimentul de vinovăţie
STUDIUL 5 » 22 IANUARIE - 28 IANUARIE
O judecată sănătoasă
STUDIUL 6 » 29 IANUARIE -04 FEBRUARIE
Speranţă şi depresie
STUDIUL 7 » 5 FEBRUARIE - 11 FEBRUARIE
Rezistenţa în încercări
STUDIUL 8 » 12 FEBRUARIE - 18 FEBRUARIE
O imagine de sine pozitivă
STUDIUL 9 » 19 FEBRUARIE - 25 FEBRUARIE
Invidia
STUDIUL 10 » 26 FEBRUARIE - 4 MARTIE
Libertatea creştinului
STUDIUL 11 » 5 MARTIE - 11 MARTIE
Natura – o sursă de sănătate
STUDIUL 12 » 12 MARTIE - 18 MARTIE
Chemaţi de Domnul în lucrarea Sa
STUDIUL 13 » 19 MARTIE - 25 MARTIE

Alte trimestre

2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011