Când vine vremea pierderii

STUDIUL 9 » 25 MAI – 31 MAI

Textul de memorat: „Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:8)

Când au mâncat din fructul aflat în pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam şi Eva au cunoscut prima pierdere – pierderea inocenţei. Şi inocenţa a fost înlocuită cu egoism, cu conflicte, cu acuzaţii şi cu dorinţa de a avea control şi supremaţie asupra celuilalt.

La puţin timp după aceea, au fost martori la prima pierdere a unei vieţi, atunci când li s-au dat piei de animal ca să îşi acopere goliciunea. Când li s-a interzis accesul la pomul vieţii, ca nu cumva să mănânce şi să trăiască veşnic, ei şi-au pierdut şi minunatul cămin din grădină, iar ani mai târziu l-au pierdut pe fiul lor Abel, ucis de mâna fratelui său, Cain. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a pierdut partenerul de viaţă, iar după un timp partenerul supravieţuitor şi-a pierdut şi el viaţa. Atât de multe pierderi, ca urmare a unei singure decizii!

Da, toţi cunoaştem realitatea şi durerea pierderii şi cei mai mulţi dintre noi le simţim cel mai profund atunci când pierderea ne loveşte familia. Şi nici nu este de mirare acest lucru, deoarece în familie avem cele mai strânse legături, de aceea pierderea suferită aici, în diferitele ei forme, ne loveşte cel mai greu.

În această săptămână, în timp ce vom continua să urmărim viaţa de familie, o vom privi în contextul diferitelor pierderi pe care le putem suferi.

Duminică, 26 mai – Pierderea sănătăţii

Suntem la mii de ani distanţă de timpul când omul avea acces la pomul vieţii şi toţi simţim acest lucru, mai ales când este vorba de sănătatea fizică. Mai devreme sau mai târziu, dacă nu murim de tineri în vreun accident, toţi ajungem să cunoaştem crunta realitate a pierderii sănătăţii. Dar, oricât de grea ar fi ea, este cu mult mai dureros când boala loveşte şi pe cineva din familia noastră. Câţi părinţi, atunci când îşi veghează copilul bolnav, nu şi-ar dori să fie ei în locul lui? Din nefericire, nu ne aparţine această alegere.

1. Ce au în comun toate aceste relatări? Marcu 5:22-24,35-43; Matei 15:22-28; Luca 4:38,39; Ioan 4:46-54

Recunoaştem că suferim pentru că trăim într-o lume căzută. Când păcatul a intrat în lume, odată cu el au intrat şi moartea, şi durerea cronică, şi boala, şi suferinţa fizică. Când ne confruntăm cu o boală cronică sau terminală, putem trece printr-un şoc, prin mânie şi prin disperare sau chiar ne vine să strigăm: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să mă ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?” (Psalmii 22:1). La fel ca David, şi noi ne îndreptăm întrebările, mânia şi durerea către Dumnezeu.

În multe privinţe, boala şi suferinţa vor rămâne o taină până când moartea va fi învinsă definitiv la revenirea lui Isus. Însă putem culege din Cuvântul lui Dumnezeu adevăruri importante. În timp ce îndura o suferinţă de nedescris, Iov a cunoscut cea mai profundă apropiere de Dumnezeu. El spune: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum, ochiul meu Te-a văzut” (Iov 42:5). Pavel avea un fel de boală cronică, iar modul în care s-a raportat la ea ne spune că suferinţa ne poate face în stare să-i mângâiem pe alţii, să avem compasiune faţă de cei care suferă şi să slujim mai eficient (2 Corinteni 1:3-5), dar aceasta doar dacă nu o lăsăm să ne doboare.

Când vine o boală, ce făgăduinţă putem invoca? Cum ne ajută în astfel de momente faptul că ştim că Isus, Domnul nostru, a suferit pe cruce? Ce ne învaţă jertfa Lui despre dragostea lui Dumnezeu care nu ne părăseşte niciodată?

Luni, 27 mai – Pierderea încrederii (I)

Toţi suntem oameni păcătoşi care, la un moment dat, ne dovedim nedemni de încredere pentru cineva care s-a încrezut în noi. Şi cine nu a fost o victimă a trădării încrederii? însă, oricât de grea este

O astfel de încercare, ea este mult mai greu de suportat atunci când trădăm sau suntem trădaţi de un membru al familiei.

Uneori poate părea mai uşor să fugim, când decidem că relaţia respectivă nu merită efortul de a o repara. Dar nu este uşor dacă este vorba despre un membru al familiei, cum ar fi soţul sau soţia. Am putea spune chiar că unul dintre scopurile căsătoriei este acela de a ne învăţa lecţia reclădirii încrederii atunci când a fost înşelată.

2. Într-o relaţie, când încrederea a fost compromisă, cum pot fi vindecate şi salvate şi încrederea, şi relaţia? 1 Petru 5:6,7; 1 Ioan 4:18; Iacov 5:16; Matei 6:14,15

Reclădirea încrederii înşelate este ca o călătorie – trebuie să înaintezi pas cu pas. Ea începe cu recunoaşterea sinceră a durerii provocate şi cu mărturisirea adevărului, indiferent care a fost ofensa şi cine a provocat-o.

Când cauza rupturii a fost un adulter, vindecarea poate începe când cel care a trădat mărturiseşte. Ca parte a procesului vindecării, mărturisirea trebuie însoţită de o sinceritate totală din partea celui vinovat. Nu poate rămâne nimic ascuns; altfel, când se va descoperi (şi cu siguranţă va fi descoperit), încrederea care fusese recâştigată va fi distrusă şi, când este înşelată a doua oară se ajunge la vindecare cu mult mai greu decât prima dată.

Reconstruirea încrederii cere timp şi răbdare. Cu cât ofensa este mai serioasă, cu atât va fi nevoie de mai mult timp. Acceptă că uneori vei simţi că faci doi paşi înainte şi trei înapoi. Într-o zi ţi se va părea că există speranţă pentru mâine, iar a doua zi simţi că-ţi vine să fugi şi să laşi totul. Totuşi mulţi oameni au reuşit să-şi refacă relaţiile distruse şi să-şi clădească o relaţie de căsătorie mai profundă, mai apropiată şi mai satisfăcătoare decât înainte.

Ce căi de vindecare a unei căsnicii pot exista în cazul altor tipuri de pierdere a încrederii? În acelaşi timp, cum poate fi o relaţie în care, chiar dacă există iertare, nu mai poate exista încredere?

Marţi, 28 mai – Pierderea încrederii (II)

Încrederea se pierde şi atunci când există violenţă în familie. Deşi pare de necrezut, studiile arată că familia, căminul, este cel mai violent loc din societate. Violenţa în familie afectează toate tipurile de familie, inclusiv căminul creştin. Violenţa este un atac de orice fel – verbal, fizic, emoţional, sexual sau de neglijenţă activă ori pasivă – care este comis de o persoană sau de mai multe împotriva unei alte persoane.

3. Biblia conţine relatări despre violenţă în familie, chiar în poporul lui Dumnezeu. Care sunt gândurile şi sentimentele tale când citeşti următoarele pasaje? De ce crezi că au fost păstrate în Scriptură aceste istorii de viaţă? Geneza 37:17-28; 2 Samuel 13:1-22; 2 Regi 16:3; 17:17; 2 Regi 21:6

Comportamentul abuziv este o alegere conştientă a unei persoane de a exercita putere şi control asupra alteia. Acesta nu poate fi explicat sau scuzat de alcoolism, de stres, de nevoia de satisfacere a dorinţelor sexuale, de incapacitatea de a-şi controla mânia sau de comportamentul victimei. Victimele nu sunt răspunzătoare pentru acţiunea abuzivă a abuzatorului. Abuzatorii distorsionează şi pervertesc dragostea, deoarece „dragostea nu face rău” (Romani 13:10). Tratamentul profesionist poate facilita o schimbare în comportamentul abuzatorului, dar aceasta numai dacă el îşi asumă responsabilitatea pentru felul în care se comportă şi caută ajutor de specialitate. Pentru cei care sunt deschişi faţă de El, Dumnezeu poate să facă nespus mai mult pentru a-l ajuta pe abuzator să înceteze să comită abuzuri, să se pocăiască de atitudinea şi de purtarea lui, să repare răul produs, în măsura în care este posibil, şi să adopte metode de a-şi vindeca inima şi de a-i iubi pe ceilalţi (compară cu Efeseni 3:20).

Dacă ai fi tu cel care suferă, ce cuvinte de acceptare, de mângâiere şi de speranţă ai vrea să auzi? De ce este important să oferi mai degrabă siguranţă, acceptare şi empatie decât să dai sfaturi despre cum să se comporte mai bine în relaţia cu abuzatorul?

Miercuri, 29 mai – Pierderea libertăţii

Doar Dumnezeu ştie câte milioane sau miliarde de oameni se luptă cu o formă de dependenţă (sau adicţie). Nici până azi cercetătorii nu înţeleg exact ce anume o cauzează, chiar dacă, în anumite cazuri, pot să vadă efectiv partea din creier care este sediul poftelor şi al dorinţelor. Din nefericire, depistarea sediului dependenţelor nu înseamnă şi eliberarea de ele.

Dependenţa este o problemă şi pentru alţii, nu doar pentru cel dependent. Toţi membrii familiei – părinţi, soţul sau soţia, copii – suferă când unul dintre ei este ţinut captiv de o putere de care pare că nu se poate elibera.

Droguri, alcool, tutun, jocuri de noroc, jocuri pe internet, pornografie, sex sau chiar mâncare – se transformă în dependenţe din cauză că devin obiceiuri, că ne obişnuim treptat şi progresiv să le folosim sau să abuzăm de ele. Nu ne mai putem opri nici măcar când ştim că ne fac rău. Deşi avem libertatea de a alege, devenim sclavii lucrurilor de care am ajuns dependenţi, adică ne pierdem libertatea. Iată cum explică Petru: „Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19).

4. Care sunt lucrurile care îi pot duce pe oameni la dependenţă? Luca 16:13; Romani 6:16; Iacov 1:13-15; 1 Ioan 2:16

Păcatul şi dependenţa nu sunt acelaşi lucru. Putem comite un păcat faţă de care nu avem o dependenţă, deşi, foarte des, se poate transforma în dependenţă. Cât de bine ar fi ca, prin puterea lui Dumnezeu, să spunem stop păcatului înainte de a deveni dependenţă. Desigur, singura soluţie durabilă la problema păcatului şi a adicţiei este să primim o inimă nouă. „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24). Pavel explică şi ce înseamnă să murim faţă de firea păcătoasă, dependentă de vicii, ca să putem trăi pentru Hristos (Romani 6:8-13) şi apoi adaugă: „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească pentru ca să-i treziţi poftele” (vers. 14).

Cum îi putem ajuta pe oameni să înţeleagă că şi un creştin poate şi ar trebui să caute ajutor de specialitate, fără să considere că aceasta înseamnă că şi-a pierdut credinţa?

Joi, 30 mai – Pierderea vieţii

Ca fiinţe omeneşti, cunoaştem realitatea morţii. Citim despre ea, o vedem şi poate chiar am fost aproape să ne confruntăm personal cu ea.

5. Cum este descrisă moartea în Scriptură şi de ce este descrisă astfel? 1 Corinteni 15:26

Cine dintre noi, pierzând pe cineva drag, nu a cunoscut personal ce vrăjmaş cumplit este moartea? Pe de altă parte, moartea are şi partea ei „bună”. Cei care închid ochii în Domnul, în ceea ce li se va părea doar o clipă vor fi înviaţi la nemurire. „Pentru credincioşi, moartea este ceva de mică însemnătate. … Pentru creştini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere şi de întuneric. «Viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi, când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 787

Cei vii, în special prietenii şi membrii familiei care rămân în urmă, sunt cei care cunosc tristeţea morţii. Durerea este un răspuns firesc la pierdere. Este suferinţa emoţională pe care o trăim atunci când ne este luat ceva sau cineva pe care îl iubim. Procesul durerii sufleteşti nu este acelaşi pentru toţi, dar, în general, oamenii trec prin aceleaşi etape. Prima şi cea mai obişnuită reacţie la moartea cuiva drag este şocul, urmat de negare, chiar dacă moartea era de aşteptat. Şocul este protecţia emoţională de a nu te lăsa doborât brusc de pierdere şi poate dura între două şi trei luni. Poţi trece şi printr-o perioadă în care eşti permanent absorbit de gânduri legate de cel drag, chiar în timpul activităţilor obişnuite ale zilei. Aceasta poate dura de la şase luni la un an.

Etapa disperării şi a depresiei este o lungă perioadă de mâhnire profundă, probabil cea mai dureroasă şi mai amânată fază a doliului, în timpul căreia, treptat, ajungi să accepţi realitatea pierderii. În această etapă, poţi să treci printr-o serie de emoţii – mânie, vinovăţie, regret, tristeţe şi anxietatea. Perioada de jale nu te scapă de toată durerea şi de toate amintirile pierderii. În etapa finală, a refacerii, începi să manifeşti din nou interes pentru activităţile zilnice şi să funcţionezi normal de la o zi la alta.

6. Ce gânduri mângâietoare găseşti în următoarele pasaje? Romani 8:31-39; Apocalipsa 21:4; 1 Corinteni 15:52-57

Vineri, 31 mai – Un gând de încheiere

Mulţi suferă ca urmare a dependenţelor: şi-au pierdut banii, locul de muncă, sănătatea şi libertatea. Dar Isus a venit să ne aducă eliberarea de păcate şi de vicii şi, „dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El a promis că va fi întotdeauna cu noi (Matei 28:20; Isaia 43:2), aşa că nu trebuie să purtăm singuri războiul acesta. Lupta este a Domnului (1 Samuel 17:47) şi El ne-a promis biruinţa (1 Petru 1:3-9). Astăzi putem să pornim pe drumul victoriei asupra oricărei dependenţe şi să primim libertatea pe care o dorim şi noi, şi Dumnezeu. Desigur, vom avea de luptat şi se va putea ca, uneori, chiar să cădem. Dar, atâta timp cât nu-L părăsim pe Domnul, nici El nu ne va părăsi. Şi nu este nimic greşit în a căuta ajutor profesionist. Aşa cum poate folosi un specialist în medicină ca să ne ajute în problemele de sănătate, Domnul poate folosi şi un consilier profesionist ca să ne ajute în cazul unei dependenţe.

„Când dificultăţile şi încercările ne înconjoară, trebuie să fugim la Dumnezeu şi să aşteptăm cu încredere ajutorul Aceluia care este puternic pentru a mântui şi a elibera. Dacă vrem să primim binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să o cerem. Rugăciunea este o datorie şi o necesitate, dar oare nu neglijăm noi lauda? … Trebuie să cultivăm recunoştinţa. Ar trebui să contemplăm adesea bunătăţile lui Dumnezeu, să ne amintim de ele, să lăudăm şi să slăvim Numele Său sfânt, chiar şi atunci când trecem prin necazuri şi suferinţe.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 2, p. 268

BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Judecătorii 7-13
1. Care sunt cele două cetăţi care au refuzat să le dea pâine lui Ghedeon şi oştenilor lui?
2. Câte sute de ani trecuseră de când se aşezaseră fiii lui Israel la Hesbon şi în Galaad?
3. Cine pe cine omora după criteriul pronunţării unui cuvânt?
4. Ce a spus îngerul Domnului referitor la Numele Său?

Istoria mântuirii, capitolul 66
5. Ce vor face cei nelegiuiţi, mânaţi de o furie ca a (cu furia) demonilor?

Aici puteţi asculta cartea Istoria Mântuirii (Audio) de Ellen G. White.

Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!