Temperaturi extreme

STUDIUL 5 » 23 IULIE – 29 IULIE

Textul de memorat: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” (Isaia 53:10)

Când soţia lui era pe moarte, renumitul scriitor creştin C. S. Lewis a scris: „Nu că aş fi (cred) în pericolul mare de a înceta să mai cred în Dumnezeu. Adevăratul pericol este să ajung să cred astfel de lucruri cumplite despre El. Concluzia de care mi-e groază nu este: «Deci, până la urmă, nu există niciun Dumnezeu», ci: «Deci aşa este Dumnezeu în realitate»” (A Grief Observed, HarperCollins Publishers, New York, Inc., 1961, p. 6, 7; vezi De ce, Doamne? O radiografie a suferinţei, Humanitas, Bucureşti, 2020).

Când lucrurile devin cu adevărat dureroase, unii dintre noi Îl resping pe Dumnezeu. Pentru alţii, ca pentru C. S. Lewis, există ispita de a-şi schimba părerea despre Dumnezeu şi a-şi imagina tot felul de lucruri rele despre El. Întrebarea este: Cât de fierbinte va ajunge cuptorul? Până la ce temperatură este dispus Dumnezeu să rişte să-Şi expună poporul ca să-Şi atingă scopul suprem de a-l modela „asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)?

De înţeles: De ce crezi că este dispus Dumnezeu să rişte să fie greşit înţeles de aceia de care vrea să fie cunoscut şi iubit? Cât de mult crezi că este dispus Dumnezeu să Se lase înţeles greşit, cu scopul de a te modela după chipul Fiului Său?

Duminică, 24 iulie – Trecerea prin foc a lui Avraam

Citeşte Geneza 22. Din senin şi fără nicio explicaţie, Dumnezeu îi cere lui Avraam să-şi aducă ardere-de-tot propriul copil. Îţi poţi imagina cum trebuie să se fi simţit Avraam? Era un gând cu totul revoltător ca un Dumnezeu sfânt să ceară să-ţi sacrifici propriul fiu. Pe de altă parte, şi dacă Avraam l-ar fi considerat un lucru acceptabil, cum rămânea cu promisiunile lui Dumnezeu privitoare la moştenire? Fără fiul lui, promisiunea s-ar fi năruit.

1. De ce i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să aducă o asemenea jertfă? Dacă Dumnezeu ştie totul, ce sens mai avea?

Cererea lui Dumnezeu şi momentul ei nu sunt întâmplătoare. Fără îndoială, acestea au fost calculate să provoace cel mai profund chin sufletesc posibil, deoarece „Dumnezeu păstrase ultima şi cea mai grea încercare pentru vremea când povara anilor apăsa greu asupra lui Avraam, care tânjea după tihnă” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 147). Să fie acesta un test venit din partea unui Dumnezeu absurd? Nicidecum, deoarece „agonia prin care a trecut Avraam în acele zile negre de teribilă încercare a fost îngăduită pentru ca el să poată înţelege, din propria experienţă, ceva din măreţia sacrificiului făcut de Dumnezeul infinit pentru răscumpărarea omului” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 154).

A fost doar un test – Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca Avraam să-şi omoare fiul. Acest detaliu evidenţiază un aspect foarte important cu privire la modul în care acţionează Dumnezeu uneori. El ne poate cere să facem ceva ce niciodată nu vrea ca noi să ducem până la capăt. El ne poate cere să mergem undeva unde niciodată nu vrea să ajungem. Important pentru Dumnezeu nu este neapărat finalul, ci ceea ce învăţăm pe măsură ce suntem remodelaţi pe parcurs.

Este posibil ca Isus să Se fi gândit la această experienţă a lui Avraam atunci când le-a spus evreilor: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8:56). Avraam ar fi putut rata această înţelegere dacă ar fi respins porunca divină considerând-o venită de la Satana. Cheia supravieţuirii lui Avraam şi a faptului că a învăţat ceva pe parcurs a fost că el cunoştea glasul Domnului.

Tu cunoşti glasul lui Dumnezeu? Cum ştii când îţi vorbeşte Dumnezeu? Care sunt căile prin care îţi comunică voia Sa?

Luni, 25 iulie – Israel, un popor îndărătnic

Istoria lui Osea ne transmite câteva lecţii impresionante. Situaţia prorocului este remarcabilă. Soţia lui, Gomera, fuge şi are copii cu un alt bărbat. Deşi Gomera este infidelă, Dumnezeu îi cere lui Osea să-şi aducă soţia înapoi şi să-i arate din nou dragostea lui deplină. Această relatare este menită să fie o parabolă despre Dumnezeu şi poporul Israel. Israeliţii Îl părăsiseră pe Dumnezeu şi preacurviseră spiritual cu alţi dumnezei, dar Dumnezeu încă îi iubea şi dorea să le arate dragostea Lui. Dar să vedem metodele lui Dumnezeu!

2. Citeşte Osea 2:1-12. Ce metode spune Dumnezeu că va folosi ca să-l atragă iar pe Israel la Sine? Cum au fost aceste experienţe? Osea 2:2,3; Osea 2:5-7; Osea 2:8,9; Osea 2:10

Acest pasaj transmite două elemente importante cu privire la experienţa noastră cu Dumnezeu atunci când El ne duce la pocăinţă. În primul rând, riscăm să nu ne dăm seama că Dumnezeu acţionează. Când israeliţii au trecut prin astfel de experienţe grele şi dureroase, e posibil să le fi fost greu să-şi dea seama că Dumnezeul lor acţiona în vederea salvării lor. Când drumul ne este blocat de spini ascuţiţi sau când suntem înconjuraţi de ziduri astfel încât nu ştim încotro mergem (Osea 2:6) – să fie oare vorba de Dumnezeu? Când ne dispar cele necesare de bază sau când suntem stânjeniţi (Osea 2:9,10) – poate avea Tatăl nostru vreo legătură cu toate acestea? Adevărul este că, indiferent cum ne simţim şi ce simţim, Dumnezeu este mereu la lucru ca să ne ducă la pocăinţă, pentru că El ne iubeşte foarte mult.

În al doilea rând, riscăm să-L înţelegem greşit pe Dumnezeu atunci când acţionează. Ne putem da seama că El acţionează, dar nu ne place ce face. Când suntem răniţi şi ruşinaţi, este uşor să-L blamăm pe Dumnezeu că este nemilos, că nu intervine sau că nu Îi pasă. Dar Dumnezeu este mereu la lucru ca să ne înnoiască în virtutea legământului Său de dragoste.

Citeşte Osea 2:14-23. Ce transmite acest pasaj despre Dumnezeu? Cere-I Duhului Sfânt să-ţi arate dacă ai fugit de Dumnezeu în vreun domeniu al vieţii tale. Dacă eşti convins că ai fugit de El, de ce să aştepţi să ajungi în cuptorul încins al încercării? Ce te opreşte să-I predai totul chiar acum?

Marţi, 26 iulie – Supravieţuirea prin închinare

3. Citeşte Iov 1:6 – 2:10. Ce anume a cauzat suferinţa lui Iov? Este situaţia aceasta un caz special? Sau este ceva specific modului în care Dumnezeu încă lucrează cu noi astăzi?

Este ceva uluitor aici. Fiii lui Dumnezeu vin să-L întâlnească pe Dumnezeu şi Satana vine cu ei. Dumnezeu îl întreabă pe unde a fost, iar Satana răspunde că a fost „la cutreierarea pământului şi […] la plimbarea […] pe el” (Iov 1:7). Apoi Dumnezeu îi pune o întrebare: „Ai văzut pe robul Meu Iov?” (Iov 1:8). Întrebarea în sine nu are nimic remarcabil; remarcabil este cine pune întrebarea. Nu Satana îl indică pe Iov ca obiect supus examinării, ci Dumnezeu. Ştiind exact ce urmează, Dumnezeu îl aduce pe Iov în atenţia lui Satana. Jos, pe pământ, Iov nu are absolut nicio idee cât de încins urma să devină cuptorul lui. Şi, deşi este foarte clar că Satana, nu Dumnezeu, cauzează suferinţa lui Iov, este la fel de evident că Dumnezeu îi dă permisiunea explicită lui Satana să distrugă bunurile lui Iov, copiii şi sănătatea lui fizică. Dacă Dumnezeu Îşi dă acordul ca Iov să sufere, mai contează dacă El sau Satana în persoană aduce suferinţa? Cum poate fi Dumnezeu drept şi sfânt când îi permite lui Satana să-i producă lui Iov atâta suferinţă?

4. Citeşte Iov 1:20,21. Cum reacţionează Iov în faţa încercărilor?

În faţa unei asemenea suferinţe se poate reacţiona în două moduri. Ne putem umple de înverşunare şi supărare, întorcându-I spatele unui Dumnezeu pe care Îl credem nemilos sau inexistent, sau ne putem prinde de Dumnezeu mai strâns. Iov îşi gestionează catastrofa stând în prezenţa lui Dumnezeu şi aducându-I închinare.

În Iov 1:20,21 vedem trei aspecte ale închinării care ne pot ajuta atunci când suntem în suferinţă. În primul rând, Iov îşi acceptă neputinţa şi recunoaşte că nu poate să pretindă nimic: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului” (Iov 1:21). În al doilea rând, Iov recunoaşte că Dumnezeu încă deţine controlul absolut: „Domnul a dat şi Domnul a luat” (Iov 1:21). În al treilea rând, Iov încheie afirmându-şi convingerea cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. „Binecuvântat fie Numele Domnului” (Iov 1:21).

Treci printr-o încercare? Cum te-ar putea ajuta dacă ai urma paşii lui Iov?

Miercuri, 27 iulie – Supravieţuirea cu ajutorul speranţei

„În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii” (2 Corinteni 1:8,9).

Ca apostol ales de Dumnezeu, Pavel îndurase mai mult decât majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, el nu a fost zdrobit. Ci, dimpotrivă, L-a lăudat şi mai mult pe Dumnezeu. Citeşte lista lui de greutăţi din 2 Corinteni 11:23-29. Acum citeşte 2 Corinteni 1:3-11.

5. În 2 Corinteni 1:4, Pavel afirmă că noi primim mila şi mângâierea lui Dumnezeu ca „să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz”. În ce măsură poate fi suferinţa o chemare la slujire? Cum am putea deveni mai conştienţi de această posibilitate?

Dumnezeu vrea ca, prin noi, să le slujească oamenilor care suferă. Aceasta înseamnă că El poate îngădui ca noi să trecem prin anumite dureri. Apoi, noi vom oferi încurajare nu din teorie, ci din propria experienţă cu îndurarea şi mângâierea lui Dumnezeu. Acesta este un principiu din viaţa lui Isus (vezi Evrei 4:15).

Pavel îşi descrie atât de viu propriile greutăţi nu ca să-l compătimim noi, ci ca să ne dăm seama că până şi atunci când suntem în prăpastie Tatăl încă poate interveni ca să ne ofere îndurare şi încurajare. S-ar putea să ajungem disperaţi până şi cu privire la viaţa noastră sau chiar să fim omorâţi, dar nu trebuie să ne temem, Dumnezeu ne învaţă să ne bazăm pe El. Putem avea încredere în El, căci Dumnezeul nostru „înviază morţii” (2 Corinteni 1:9).

În timp ce continuă să-şi aţintească ochii asupra proclamării Evangheliei, Pavel ştie că Dumnezeu îl va salva şi în viitor. Capacitatea lui de a rămâne ferm este dovedită de cele trei aspecte pe care le menţionează în 2 Corinteni 1:10,11. În primul rând este ceea ce Dumnezeu a dovedit deja în trecut: „El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte” (2 Corinteni 1:10). În al doilea rând, hotărârea lui Pavel de a se concentra pe Dumnezeu Însuşi: „Şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă” (2 Corinteni 1:10). În al treilea rând, mijlocirea neîntreruptă a sfinţilor: „Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre” (2 Corinteni 1:11).

Ce poţi învăţa de la Pavel ca să nu îţi plângi de milă în mijlocul luptei?

Joi, 28 iulie – Foc extrem

Până acum în acest trimestru am analizat multe exemple de situaţii fierbinţi pe care Dumnezeu le foloseşte ca să aducă în viaţa noastră puritate şi asemănare cu Hristos. Totuşi unii le pot privi şi apoi concluziona că Dumnezeu este sever şi foarte solicitant. Sigur că unii ar putea spune: „Ştim că Dumnezeu ne vrea binele, dar aceste exemple nu transmit prea multă grijă şi dragoste. În schimb, Dumnezeu pare mai degrabă un tiran.” Adevărul este că, trăind pe acest pământ plin de păcat, vom înţelege doar puţin din cauzele a tot ce se întâmplă. În cer vom înţelege mult mai mult (1 Corinteni 4:5; 13:12). Deocamdată va trebui să trăim cu tensiunea derivată din convingerea că Dumnezeu este prezent şi are grijă de noi, pe de o parte, dar că nu întotdeauna ne simţim bine, pe de altă parte. Isaia descrie foarte bine această tensiune.

Citeşte Isaia 43:1-7. În versetul 2, Dumnezeu spune că poporul Lui va trece prin ape şi prin foc. Acestea sunt exemple metaforice de pericole extreme, dar poate că fac aluzie la traversarea Mării Roşii şi a Iordanului – ambele nişte momente de groază, dar şi momente care au netezit calea pentru o nouă viaţă. Poate te aştepţi ca Dumnezeu să spună că Îşi va feri poporul de aceste pericole, că îl va conduce pe un traseu mai uşor. Dar El spune mai degrabă că, atunci când vin vremuri grele, poporul Său nu trebuie să se simtă copleşit, fiindcă El îi este alături.

6. Pe baza pasajului din Isaia 43:1-7, notează diferite căi prin care Dumnezeu Îşi asigură poporul că îl va sprijini în timpul traversării apelor şi a focului. Ce imagine despre Dumnezeu ţi se zugrăveşte în minte? Împlinirea căror făgăduinţe poţi cere?

Am putea rezuma în trei moduri ce am învăţat despre cuptoarele încinse prin care ne trece Dumnezeu. În primul rând, temperatura extrem de ridicată îngăduită de Dumnezeu nu este pentru a ne distruge pe noi, ci pentru a distruge păcatul. În al doilea rând, aceasta nu este folosită pentru a ne face nefericiţi, ci pentru a ne face puri, curaţi, aşa cum am fost creaţi să fim. În al treilea rând, grija lui Dumnezeu faţă de noi prin tot ce trecem este constantă şi blândă – El niciodată nu ne va lăsa singuri, orice ni s-ar întâmpla.

Ce ne învaţă următoarele versete despre acţiunile şi caracterul lui Dumnezeu? Psalmii 103:13,14; Matei 28:20; 1 Corinteni 10:13; 1 Petru 1:7. Cum ai simţit în viaţa ta realitatea exprimată în aceste versete?

Vineri, 29 iulie

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul 13; Mărturii pentru biserică, vol. 5, subcapitolul 34, „«Lăudaţi pe Domnul»”

„În dogoarea focului din cuptor se separă zgura de aurul adevărat al caracterului creştin. Isus este Acela care supraveghează atent testul; El ştie ce este necesar pentru purificarea metalului preţios, ca el să reflecte strălucirea iubirii Sale. Dumnezeu Îşi disciplinează slujitorii prin încercări grele şi apăsătoare. El vede că unii au puteri ce pot fi folosite pentru progresul lucrării Sale şi pe aceste persoane le pune la încercare; în providenţa Sa, El le aduce în situaţii care le pun la probă caracterul. […] El le arată slăbiciunile şi îi învaţă să se sprijine pe El. […] În felul acesta, obiectivul Lui este atins. Ei sunt educaţi, pregătiţi şi disciplinaţi, gata să ducă la îndeplinire marele plan pentru care le-au fost date puterile” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 129-130).

„Dacă, în providenţa lui Dumnezeu, suntem chemaţi să îndurăm încercări, ar trebui să ne acceptăm crucea şi să bem cupa amară, aducându-ne aminte că există o mână de Tată care ne-o ţine la buze. Să ne încredem în El şi în lumina zilei, şi atunci când este întuneric. Oare nu putem crede că El ne va da tot ce este spre binele nostru?” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, voi. 5, p. 316).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Deuteronomul 32 – Iosua 4;
1. Câţi soldaţi ar fi pus pe fugă 10.000 de oameni şi în ce condiţii?
2. Cine urma să primească cele mai bune roade?
3. Ce culoare avea funia pe care au coborât spionii din casa lui Rahav?
4. În ce moment s-au întors apele Iordanului la locul lor?

Evanghelizare, Secţiunea 20, subcapitolul „Puterea pentru încheierea lucrării”
5. Prin ce unelte va lucra Dumnezeu pentru a proclama solia cu cea mai mare putere?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!