O speranţă de nezdruncinat

STUDIUL 7 » 6 AUGUST – 12 AUGUST

Textul de memorat: „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)

Cât de uşor este să vorbim şi să cântăm despre speranţă când suntem în biserică înconjuraţi de oameni zâmbitori! Dar când ne trezim în focul încercării, speranţa nu pare prea la îndemână. Pe măsură ce împrejurările ne sufocă, începem să punem sub semnul întrebării totul, în special înţelepciunea lui Dumnezeu.

În una dintre cărţile lui, C. S. Lewis scrie despre un leu imaginar. Vrând să-l întâlnească pe acest leu, cineva întreabă dacă leul prezintă siguranţă, dacă nu face rău. I se răspunde că nu prezintă siguranţă, „dar că este bun”.

Faptul că nu întotdeauna Îl înţelegem pe Dumnezeu şi El pare să facă lucruri neprevăzute nu înseamnă că Dumnezeu este împotriva noastră. Înseamnă pur şi simplu că deocamdată nu avem tabloul complet. Dar cochetăm cu ideea că, pentru ca noi să avem pace, încredere şi speranţă, Dumnezeu trebuie să fie predictibil şi să poată fi înţeles uşor. După mintea noastră, e neapărat ca El să prezinte „siguranţă”. Dar în felul acesta nu facem altceva decât să ne predispunem la dezamăgire.

De înţeles: În ce fel înţelegerea noastră privind caracterul lui Dumnezeu ne ajută să ne păstrăm speranţa în mijlocul încercării? Cum înţelegi salutul „Pacea Domnului!” în vreme de război?

Duminică, 7 august – Imaginea de ansamblu

Când suferim, este foarte uşor să presupunem că ce ni se întâmplă este singurul lucru care contează. Dar există o imagine ceva mai amplă decât cea în care suntem doar noi, personal (vezi Apocalipsa 12:7; Romani 8:22).

1. Citeşte Habacuc 1:1-4. Cu ce se confruntă profetul?

Te-ai aştepta ca Dumnezeu să zică ceva de genul: „Vai, Habacuc, e într-adevăr îngrozitor! Stai că vin Eu şi te ajut imediat!” Dar răspunsul lui Dumnezeu este chiar opusul. El îi spune lui Habacuc că va fi şi mai rău. Citeşte acest răspuns în Habacuc 1:5-11.

Locuitorii din Israel erau prizonieri la asirieni, iar Dumnezeu promite că situaţia se va înrăutăţi şi mai mult: locuitorii din Iuda vor fi atacaţi de babilonieni. Habacuc strigă din nou către Domnul în versetele 12-17 şi apoi aşteaptă să vadă ce va spune Dumnezeu.

2. Citeşte Habacuc 2:2,3. Introducerea făcută de Dumnezeu la mesajul despre distrugerea Babilonului îţi insuflă speranţă? Prin ce anume?

Capitolul 2 din Habacuc reprezintă promisiunea lui Dumnezeu referitoare la distrugerea babilonienilor. Evrei 10:37 citează Habacuc 2:3, făcând aluzie la o aplicaţie mesianică viitoare a acestei făgăduinţe. Certitudinea cu care a fost promisă distrugerea Babilonului este valabilă şi în cazul distrugerii „Babilonului celui mare” (vezi Apocalipsa 18:2).

Habacuc era prins între marea nenorocire din jurul lui şi promisiunea lui Dumnezeu că situaţia se va înrăutăţi. Acesta este exact punctul în care ne aflăm noi în istoria mântuirii. Un rău enorm este în jurul nostru, dar Biblia prezice că va veni un rău şi mai mare. Secretul supravieţuirii lui Habacuc a fost faptul că a ajuns să vadă întregul tablou, imaginea de ansamblu. Prin urmare, în capitolul 3, el este în stare să înalţe o rugăciune extraordinară de laudă, pe baza a ceea ce va face Dumnezeu în viitor.

Citeşte Habacuc 3:16-19. Care sunt motivele de speranţă identificate de profet? Care este speranţa poporului lui Dumnezeu în timp ce aşteptăm desfăşurarea ultimelor scene profetice? Cum îţi poţi însuşi această speranţă?

Luni, 8 august – Cine este Tatăl nostru

Oswald Chambers scrie: „L-ai întrebat pe Dumnezeu ce are de gând să facă? Nu îţi va spune niciodată. Dumnezeu nu îţi spune ce va face; El îţi descoperă Cine este El” (My Utmost for His Highest, 2 ianuarie; vezi Oswald Chambers, Tot ce am mai de preţ pentru Cel Preaînalt, Editura Poarta Bucuriei, 2015). Ce crezi că vrea să spună Oswald Chambers?

După cum ştim, cartea Iov începe cu marea tragedie personală care s-a abătut asupra lui Iov. El pierde totul, cu excepţia propriei vieţi şi a soţiei. Urmează o discuţie în care prietenii lui încearcă să înţeleagă de ce s-au întâmplat toate acestea. În timpul conversaţiei lor, Dumnezeu tace.

Apoi, deodată, în Iov 38, Dumnezeu apare şi vorbeşte. Fără nicio pauză, Dumnezeu îi pune lui Iov vreo 60 de întrebări încuietoare. Deschide Biblia şi parcurge-le în Iov 38 şi 39.

După ultima întrebare, Iov răspunde: „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic” (Iov 40:4,5). Dar Dumnezeu nu a terminat. Reîncepe şi îi adresează o altă rafală de întrebări „grele”.

3. Citeşte răspunsul final al lui Iov în Iov 42:1-6. Ce încerca Dumnezeu să-i spună lui Iov şi care a fost efectul asupra acestuia?

Dumnezeu nu răspunde la niciun „de ce?” formulat de prietenii lui Iov. În schimb, El zugrăveşte o imagine a măreţiei Sale de neegalat, manifestată prin intermediul lucrărilor Sale de creaţie. Apoi Iov sigur nu mai are nevoie de niciun răspuns. Nevoia de explicaţii a fost eclipsată de imaginea copleşitoare a grandorii lui Dumnezeu.

Acest episod biblic dezvăluie un paradox fascinant. Speranţa şi încurajarea pot să răsară din conştientizarea faptului că noi cunoaştem foarte puţin. Instinctiv, încercăm să ne găsim liniştea prin faptul de a şti totul şi drept urmare ne descurajăm când nu putem cunoaşte totul. Dar uneori Dumnezeu scoate în evidenţă neştiinţa noastră pentru ca noi să putem înţelege că speranţa umană se poate ancora doar într-o Fiinţă mult mai mare decât noi înşine.

Există lucruri din realitatea războiului pe care pur şi simplu nu le înţelegi? Dacă da, concentrează-te asupra caracterului lui Dumnezeu. Cum poate acest exerciţiu să îţi dea speranţă, acea speranţă de care ai nevoie ca să rămâi ferm prin ceea ce acum pare de neînţeles?

Marţi, 9 august – Prezenta Tatălui nostru

„Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ti zic: «Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!»” (Isaia 41:13).

Cineva întreba cândva: „Când Dumnezeu pare departe, cine s-a îndepărtat?” Când vin problemele, credem că Dumnezeu ne-a părăsit. Adevărul este că El nu a plecat nicăieri.

Prezenţa lui Dumnezeu le părea evreilor din exil foarte îndepărtată. Totuşi, prin Isaia, Dumnezeu îi asigură cu privire la eliberarea lor viitoare. Aşadar, deşi întoarcerea efectivă în Ierusalim urma să aibă loc mulţi ani mai târziu, Dumnezeu a vrut ca poporul Lui să ştie că El nu Se îndepărtase de el şi că existau toate motivele pentru a spera.

4. Citeşte Isaia 41:8-14. Ce motive de speranţă găseşti pentru oamenii care aşteaptă cu nerăbdare eliberarea lor în viitor? Cum ne ajută această promisiune în timpul aşteptării ca exilul nostru pe pământ să se termine?

Una dintre imaginile cele mai grăitoare din aceste versete se găseşte în Isaia 41:13. Dumnezeul suveran al universului spune că poporul Lui nu trebuie să se teamă, deoarece El este Cel care îl ia „de mâna dreaptă”. Una este să ni-L imaginăm pe Dumnezeu conducând evenimentele pământene de pe un tron măreţ, de la ani-lumină distanţă de pământ, dar cu totul altă imagine e cea în care El este suficient de aproape ca să-i ţină de mână pe credincioşii Lui dragi.

Când suntem ocupaţi, poate ne vine greu să ne amintim că Dumnezeu este aproape de noi. Dar când ne amintim că El este Emanuel, „Dumnezeu cu noi”, lucrurile se schimbă radical. Când prezenţa lui Dumnezeu este cu noi, la fel sunt şi planurile Lui, promisiunile Lui şi puterea Lui transformatoare.

Fă un experiment în următoarele zile: ori de câte ori este posibil, încearcă să-ţi aminteşti că Dumnezeul universului este suficient de aproape cât să te ţină de mână şi îţi promite personal ajutorul Său. Ţine o evidenţă cu modul în care acest lucru îţi schimbă viaţa. Pregăteşte-te să vorbeşte despre experienţa ta în cadrul grupei de la Şcoala de Sabat.

Miercuri, 10 august – Planurile Tatălui pentru noi

5. Toată lumea caută speranţa. Dar unde se găseşte? Pentru unii, speranţa se găseşte în zâmbetul unui prieten. Pentru alţii, speranţa se naşte din siguranţa financiară sau dintr-un mariaj stabil. Tu unde cauţi de obicei speranţa şi curajul?

În cartea Ieremia, profetul le scrie unor oameni care îşi pierduseră speranţa în ţara în care erau captivi. „Pe malurile râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam când ne aduceam aminte de Sion” (Psalmii 137:1). Dar, deşi erau cu inima frântă, Ieremia le prezintă motive să nu-şi piardă speranţa.

6. Ce motive de speranţă găseşti în Ieremia 29:1-10?

În acest pasaj sunt trei surse importante de speranţă. În primul rând, Dumnezeu spune că poporul Lui nu ar trebui să renunţe la speranţă, deoarece situaţia în care se află nu este rezultatul întâmplării sau al unei nenorociri neprevăzute. Însuşi Dumnezeu spune: „prinşii de război […] i-am dus din Ierusalim la Babilon” (Ieremia 29:4).

În al doilea rând, Dumnezeu le spune copiilor Săi că nu ar trebui să-şi piardă speranţa, pentru că El lucrează chiar în mijlocul dificultăţilor prin care trec. „Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei” (Ieremia 29:7).

În al treilea rând, Dumnezeu îi spune poporului că nu ar trebui să rămână fără speranţă, deoarece El va pune capăt robiei la un moment dat. „Dar iată ce zice Domnul: «De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta»” (Ieremia 29:10).

După ce explică modul în care a avut grijă de trecutul lor, are grijă de prezentul lor şi va avea grijă de viitorul lor, Dumnezeu comunică frumos grija Lui duioasă faţă de credincioşii Săi (vezi Ieremia 29:11-14).

Citeşte Ieremia 29:11-14, rostind numele tău după pronumele „tine”, ca şi când Dumnezeu îţi face aceste promisiuni ţie, personal. Aplică-le la tine, oricare ar fi luptele cu care te confrunţi în prezent.

Joi, 11 august – Disciplinarea la care recurge Tatăl

7. Citeşte Evrei 12:5-13. Care este mesajul pentru noi aici şi cum se potriveşte cu ce studiem în acest trimestru?

În Evrei 12:5-13, Pavel descrie încercările în contextul pedepsei sau al disciplinării. Cuvântul „pedeapsă/mustrare/disciplinare” apare, în diferite forme, de 10 ori în acest pasaj. În lumea greacă, acesta era termenul de bază pentru ideea de educaţie. Prin urmare, a înţelege pedeapsa înseamnă a înţelege modul în care Dumnezeu ne educă în şcoala credinţei – descrisă de Pavel în Evrei 11.

În capitolul 11 din Evrei, Pavel prezintă ipostaze cu femei şi bărbaţi ai credinţei. Credinţa a fost cea care i-a determinat pe toţi să meargă mai departe când s-au confruntat cu tot felul de situaţii solicitante. Ajungând la capitolul 12, Pavel ni se adresează nouă, cititorilor, şi ne spune că, din moment ce atâţia oameni înainte de noi au perseverat în ciuda tuturor dificultăţilor, şi noi ne putem continua parcursul şi să ne ducem la bun sfârşit viaţa de credinţă. Secretul constă în privirea fixată asupra lui Isus (Evrei 12:2), care poate fi un model când vremurile sunt grele (Evrei 12:3). Când citim capitolul 12 din Evrei este ca şi cum ni s-ar oferi o pereche de ochelari pentru citit. Fără aceşti ochelari, vederea sau înţelegerea noastră asupra greutăţilor va fi întotdeauna înceţoşată. Dar folosirea acestor ochelari va corecta interpretarea neclară a suferinţei, impusă de cultura noastră. Apoi vom fi în stare să înţelegem clar şi să reacţionăm în faţa încercărilor în cunoştinţă de cauză.

8. Citeşte Evrei 12:1-13 cu ajutorul „ochelarilor” descrişi mai sus. Acum, concentrează-te asupra versetelor 5-13 şi răspunde la următoarele întrebări:

Care este scopul disciplinării?

Reciteşte cu atenţie Evrei 12:1-13. Întocmeşte o listă cu toate motivele de speranţă cu care te identifici. Cum ai manifestat această speranţă în propriile momente de „educaţie” spirituală?

Vineri, 12 august

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Educaţie, capitolul 35, „Şcoala din lumea cea nouă”; Divina vindecare, subcapitolul „Ajutor în vieţuirea zilnică”

„În experienţa tuturor vin vremuri de descurajare cruntă şi dezamăgire amară – zile când amărăciunea le este partea şi le este greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărţuiesc sufletul până acolo încât moartea pare mai de dorit decât viaţa. În asemenea împrejurări, mulţi îşi pierd încrederea în Dumnezeu şi sunt duşi în robia îndoielii, în sclavia necredinţei. Dacă am putea, în acele situaţii, să vedem cu ochii spirituali semnificaţia providenţelor lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înşine, luptând să aşeze picioarele noastre pe o temelie mai tare decât dealurile veşnice. Atunci, o credinţă nouă, o viaţă nouă ar curge în fiinţa noastră” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 162

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Iosua 12 – 18;
1. Care a fost moştenirea seminţiei lui Levi?
2. Ce om a pretins că la vârsta de 85 de ani era la fel de puternic ca la 40 de ani?
3. Ce popor mare la număr se temea de cei ce aveau care de fier?
4. Ce carte a fost împărţită în şapte, în urma unei călătorii?

Evanghelizare, Secţiunea 20, subcapitolul „Punctul culminant al triumfului”
5. Care trebuie să fie cuvântul nostru de ordine?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!