Nu vă Încredeţi În cuvinte Înşelătoare” – profeţii şi închinarea

STUDIUL 9 » 20 AUGUST - 26 AUGUST

Text de memorat: "Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească) de când am făcut pe oameni. din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple'" (Isaia 44,7)

În cartea sa Părinţi şi copii, scriitorul rus Ivan Turgheniev a pus următoarele cuvinte în gura unui personaj: „Viaţa fiecărui om atârnă de un fir de păr, o prăpastie fără fund i se poate căsca la picioare în orice clipă, iar el îşi mai născoceşte şi singur tot soiul de neplăceri şi îşi otrăveşte existenţa”.

Dumnezeu ne oferă o viaţă mai bună. El ne oferă ocazia să-L urmăm, să-L iubim, să ne închinăm Lui şi astfel să ne ferim de multele probleme pe care am putea să ni le provocăm singuri.

Totuşi, viaţa creştină înseamnă mai mult decât simpla mărturisire cu
gura. Săptămâna aceasta, vom vedea ce au spus câţiva profeţi despre cei care credeau că faptul că se închinau Dumnezeului adevărat, în Templul adevărat, în ziua adevărată de odihnă, era tot ce conta, indiferent de modul în care trăiau în restul săptămânii. Ideea aceasta este amăgitoare, o bună cale prin care să creăm singuri tot soiul de necazuri.

„Primește Domnul mii de berbeci?”

Spre deosebire de alte religii, religia Bibliei (a Vechiului şi a Noului Testament) ne învaţă că mântuirea este numai prin har. Nimic din ce facem noi nu ne poate face suficient de buni pentru a fi primiţi de Dumnezeu. Faptele noastre bune, oricât de bine intenţionate ar fi ele, oricât de inspirate ar fi de Duhul Sfânt, nu pot acoperi niciodată prăpastia pe care a aşezat-o păcatul între Dumnezeu şi omenire. Dacă faptele bune ne-ar putea mântui, dacă ar putea ispăşi păcatul, dacă ar putea să plătească datoria pe care o avem la Dumnezeu, dacă ar putea să reunească omenirea căzută cu Creatorul ei, atunci Fiul lui Dumnezeu nu ar mai fi trebuit să moară pentru noi, iar Planul de Mântuire ar arăta cu totul altfel.

Păcătosul poate fi mântuit numai prin moartea Domnului Hristos, pusă în dreptul lui prin credinţă, numai prin neprihănirea Sa, pe care a manifestat-o în viaţa Sa pe pământ şi pe care a oferit-o apoi tuturor celor ce o doresc. Păcatul este atât de rău, atât de opus principiilor fundamentale ale guvernării lui Dumnezeu, care se întemeiază pe dragoste şi pe libera alegere, încât problema generată de păcat nu putea fi rezolvată decât prin moartea lui Hristos.

În aceste condiţii, Biblia ne arată clar că tot ce spunem, facem şi gândim contează şi că gândurile şi acţiunile confirmă sau infirmă realitatea experienţei noastre cu Dumnezeu.

1. Ce idee ne transmite profetul Mica, mai ales referitor la jertfe (o parte a serviciului de Închinare la poporul Israel), care erau o ilustrare a Planu­lui de Mântuire? Cum se aplică aceste cuvinte la noi? Mica 6,1-8, vezi şi Deut. 10,12.13.

Aceia care pretind a fi copiii lui Dumnezeu, dar care nu se poartă cu dreptate şi milă faţă de semenii lor, sunt mânaţi de spiritul lui Satana, chiar dacă îndeplinesc cu multă cucernicie formele închinării. Pe de altă parte, aceia care umblă smeriţi cu Dumnezeul lor, nu vor neglija prin­ cipiile dreptăţii şi milei şi nici nu vor lua în derâdere formele adecvate de închinare. Dumnezeu caută închinători adevăraţi care sunt dispuşi să îşi manifeste dragostea faţă de El printr-o viaţă de ascultare şi prin sme­renia inimii. Ce rost au rugăciunile frumoase, o închinare care respectă toate cerinţele şi o bună cunoaştere a adevărului, dacă suntem răutăcioşi, nepoliticoşi, aroganţi, nedrepţi şi nemiloşi cu ceilalţi?

Ce este mai important: să cunoaştem adevărul sau să facem fapte după voia lui Dumnezeu? Poti avea o teologie corectă, dar să te porti urât cu altii? Dacă te regăseşti în textele studiate azi, care este speranţa ta?

Chemarea lui Isaia

În timp ce Osea, Amos şi Mica îl avertizau pe Israel de pericolul imi­nent, Iuda părea că prosperă sub domnia câtorva regi buni. Regele Ozia (numit în alte părţi şi Azaria) era cunoscut şi respectat de alte popoare pentru conducerea lui înţeleaptă şi pentru succesele lui (vezi 2 Cron. 26,1­ 15). Insă, aşa cum se întâmplă adesea, succesul l-a dus la cădere. Smerenia a fost înlocuită cu mândria şi devoţiunea cu încumetarea (vezi vers. 16-21).

In aparenţă, poporul din Iuda prospera şi din punct de vedere spiritual. Serviciile de la Templul Domnului erau bine organizate, dând impresia de activitate religioasă ferventă. Cu toate acestea, multe dintre relele care l-au afectat pe Israel începuseră să se strecoare şi în regatul lui Iuda. În acel moment, Domnul îl cheamă pe Isaia la o lucrare specială.

2. Care a fost reacția lui Isaia când i-a fost arătată, În viziune, slava lui Dumnezeu? Isaia 6,1-8. De ce a reacționat în acest fel? Vers. 5. Ce adevăr „teologic” important descoperim aici?

Încearcă să-ți imaginezi cât de copleșit s-a simțit Isaia de această des­coperire cerească a slavei lui Dumnezeu. În momentul acela, el vede păcatele lui şi păcatele poporului lui în contrast cu puritatea şi sfinţenia Dumnezeului Atotputernic. Nu este de mirare că a reacţionat aşa! Proba­bil că toţi am fi reacţionat la fel!

Descoperim în relatarea aceasta un adevăr crucial şi fundamental le­gat de starea omenirii, în special când o comparăm cu sfinţenia şi slava lui Dumnezeu. Observăm atitudinea de pocăinţă, dispoziţia de a ne recunoaşte păcătoşenia şi nevoia după har.

Gândeşte-te o clipă cum ar arăta serviciile noastre divine, dacă le-ar transmite închinătorilor sentimentul că se află în prezenţa unui Dumnezeu Sfânt, Dumnezeu care îi face profund conştienţi de păcătoşenia lor şi de nevoia lor după harul Său mântuitor şi după puterea Sa de a curăţi de păcat. Cum ar fi dacă imnurile, rugăciunea şi predicile ne-ar duce de fie­care dată la credinţă, la pocăinţă, la curăţire şi la dispoziţia de a spune: „Iată-mă, trimite-mă!”? Aceasta este închinarea adevărată.

Imaginează-ti că te afli în prezența directă a Domnului Isus. Ce reacție ai avea? Ce ai spune? Ce ai face? Ce înseamnă pentru tine făgăduința din Matei 28,20, in mod practic?

„Nu mai aduceți daruri de mancare nefolositoare!”

Uităm prea uşor că scrierile din Vechiul Testament, în special scrierile profeţilor, sunt de fapt mustrări şi avertizări pentru poporul lui Dumnezeu, pentru oamenii care alcătuiau „biserica adevărată”. Cei mai mulţi dintre ei pretindeau că ascultă de Dumnezeul adevărat, aveau cunoştinţe ele­mentare despre adevărurile biblice (mai multe decât vecinii lor păgâni) şi ştiau ce trebuia să se spună şi să se facă în timpul închinării. Însă din cărţile profeţilor înţelegem foarte clar că lucrurile acestea nu erau nici pe departe suficiente.

3. Ce le spune Domnul israeliţilor cu privire la serviciile religioase? Nu le instituise EI? Isaia 1,11-15

Răspunsul se găseşte în versetele următoare (Is. 1,16-18) care se asea­mănă foarte mult cu pasajul din Mica pe care l-am studiat duminică. Fără îndoială că biserica este pentru păcătoşi şi că, dacă ar trebui să aşteptăm să devenim desăvârşiţi şi doar după aceea să venim la Domnul, niciunul dintre noi nu I s-ar mai închina.

Dar Biblia nu spune aşa ceva nicăieri. Ea spune că Dumnezeu este mai interesat de modul în care ne purtăm cu ceilalti, mai ales cu cei slabi si neajutoraţi, decât de ritualurile religioase, chiar dacă El Însuşi le-a instituit.

4. Citeşte Isaia 58,1-10. De ce este greşit postul descris aici? De ce ar tre­bui să postim? Ce idee putem aplica la noi, fie că postim sau nu?

Postul este o formă de renuntare la sine despre care Domnul Isus a vor­bit foarte mult. Însă unele tipuri de post nu sunt nimic mai mult decât nişte forme de a atrage atenţia altora. Ele sunt un simptom al ipocriziei, care îşi doreşte privilegiile ascultării, dar detestă responsabilităţile ei. Renunţarea la sine, atunci când este motivată de dragostea pentru Dumnezeu, le slujeşte celor în nevoie. Acesta este tipul de post (renunţare la sine) care Il onorează, acesta este tipul de viaţă care duce la închinarea pe care El nu o respinge, o închinare care îi arată păcătosului că trebuie să manifeste har şi dragoste faţă de alţii, după cum şi el a fost beneficiarul harului şi iu­birii Sale nemeritate. Acesta este tipul de renunţare la sine care descoperă credinţa adevărată (Luca 9,23), tipul de renunţare la sine care constituie esenţa uceniciei creştine.

La ce foloseste un idol

Scriitorul sud-african Laurens van der Post a scris odată despre ceea ce el numea „povara zădărniciei”, expresie prin care înţelegea simţământul pe care îl au unii oameni atunci când îşi pun întrebarea: Ce sens are viaţa mea? Mai devreme sau mai târziu, oamenii mor, toţi cunoscuţii lor mor şi, nu după mult timp, amintirea lor dispare pentru totdeauna. Ce sens are viaţa noastră? Ce sens poate avea ea? Cât de des şi cât de uşor ne lăsăm copleşiţi de impresia că viaţa noastră nu are niciun rost, niciun scop de durată!

5. Care este ideea principală din Isaia 44, în contextul temei închinării?

Deşi Isaia se adresează oamenilor din vremea şi societatea lui, observă cât de relevante sunt încă principiile prezentate de el! Numai Domnul este Creatorul, numai El este Mântuitorul, numai El poate să ne mântuiască şi de aceea numai El este vrednic să primească închinarea şi lauda noastră. Isaia îi ironizează pe cei care îşi fac idoli cu mâinile lor şi apoi se pleacă şi se închină la ei – lucruri care nu sunt de folos nimănui.

Deşi suntem convinşi că toate acestea sunt zadarnice, suntem şi noi oare în pericolul de a face ceva asemănător, de a ne consacra pe noi înşine, viaţa, timpul şi energia noastră unor lucruri care, în final, nu sunt de folos nimănui, care nu răspund la nevoia profundă a sufletului nostru şi care nu ne pot ridica din mormânt la sfârşitul timpului? Cât de important este să veghem si să ne rugăm, să ne cercetăm pe noi înșine, ca să vedem dacă suntem în credinţă, cum spune Pavel (2 Cor. 13,5)! Închinarea din Sabat, dacă este îndeplinită corect, ne va aduce aminte de motivul pentru care ne închinăm numai Domnului. Închinarea trebuie să ne reamintească de lucrurile cu adevărat importante în viaţă, de lucrurile care contează în mod real, şi că toate celelalte sunt trecătoare, fără folos.

Cu toţii cunoaştem pericolul de a ne face idoli din bani, putere, prestigiu etc. Dar putem să ne facem idoli din biserică, pastori, activităţile noastre re­ligioase și chiar din credincioșia noastră, din stilul nostru de viață sau din evlavia voastră?

„Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului…!”

Spiritualitatea regatului din Sud, al lui Iuda, a cunoscut unele suişuri şi coborâşuri, unele perioade de reformă şi altele de apostazie făţişă. Chiar şi în vremurile de criză spirituală, a existat o formă de evlavie şi de închi­nare exterioară, dar pe care Domnul nu a putut să o accepte. Cât de atenţi trebuie să fim ca să nu cădem în această capcană!

6. Ce temă se repetă În Ieremia 7,1-10? Cum putem aplica la viaţa noastră principiile prezentate aici?

Citeşte în mod special versetul 4. Într-un anumit sens, cei care rosteau aceste cuvinte aveau dreptate. Era într-adevăr „Templul Domnului”, locul în care trebuia să locuiască Numele Său, locul unde era respectat siste­mul de jertfe – instituit de Dumnezeu Însuşi -, locul unde erau prezen­tate marile adevăruri ale jertfei, ale mântuirii, curăţirii şi judecăţii. Iar ei erau poporul legământului! Dumnezeul lor era Dumnezeul adevărat. La nivel colectiv, ei aveau mai multă lumină şi mai mult adevăr decât ve­cinii lor păgâni. Deşi lucrurile acestea nu pot fi contestate, Domnul nu era satisfăcut de ei şi de închinarea lor. Pentru El, cuvintele „acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului” sunt nişte „nădejdi înşelătoare” sau, în versiunea Noua Traducere a Bibliei, nişte „cuvinte înşelătoare”. Templul era într-adevăr al Domnului, dar oamenii credeau că, prin simpla venire la Templu şi prin închinarea în el, erau ocrotiţi, mântuiţi şi că făceau tot ce era necesar.

Ca adventiști de ziua a saptea, suntem și noi în pericolul de a face aceeași greșeală ca oamenii descriși mai sus? Cum am putea cădea într-o amăgire asemănătoare? În ce „cuvinte înşelătoare” ne-am putea încrede? Ce cuvinte (deşi adevărate) ne-ar putea duce la aceeaşi încumetare?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Profeţi şi regi, capitolele „Chemarea lui Isaia”, „Ezechia”, „Izbăvirea de sub puterea Asiriei”, „Manase şi Iosia” şi „Ieremia”.

„În zilele lui Isaia, cunoştinţa spirituală a omenirii era întunecată prin­tr-o înţelegere greşită a lui Dumnezeu. [ … ]

Pierzând din vedere caracterul adevărat al lui Iehova, israeliţii erau fără scuză. Dumnezeu li Se descoperise adeseori ca fiind «îndurător şi mi­lostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi credincioşie» (Ps. 86,15).” – Ellen G. White, Profeti si regi, pag. 311, 312

„În viziunea pe care Isaia a primit-o în curtea Templului, i s-a dat o imagine clară a caracterului Dumnezeului lui Israel. «Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt», i Se arătase într-o măreţie strălucită; cu toate acestea, prorocul a fost făcut să înţeleagă natu­ra plină de milă a Domnului lui.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 314

Întrebări pentru discuţie

1. Prezentaţi răspunsurile la întrebarea finală din secţiunea de miercuri.
Care sunt „lucrurile bune” din care ne putem face idoli? Cum putem să ne dăm seama că un anume lucru s-a transformat într-un idol pentru noi?

2. Meditaţi la tema abordată în secţiune a de joi. Oamenii veneau la Tem­plul Domnului şi se închinau acolo (vezi Ier. 7,4), dar totodată faptele lor erau contrare Cuvântului descoperit al lui Dumnezeu. Cum ne putem feri de această capcană? De ce este atât de importantă ascul­tarea de Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu? Cum ne protejează ea de amăgiri?

3. Gândiţi-vă la serviciile divine din biserica voastră locală. Când veniţi la biserică, sunteţi conştienţi de măreţia lui Dumnezeu, de păcătoşenia voastră şi de nevoia noastră de har? Dacă nu, ce schimbări sunt nece­sare pentru ca toată biserica să aibă experienţa lui Isaia (vezi secţiunea de luni)? De ce este lucrul acesta important?

4. Ce lucruri pe care le facem nu ne sunt de niciun folos? Cât timp pier­dem cu lucruri care, în ele însele, sunt zadarnice, nefolositoare? Cum am putea să folosim mai bine timpul limitat de care dispunem?