Închinarea, de la exil la restaurare

STUDIUL 10 » 27 AUGUST - 2 SEPTEMBRIE

Text de memorat: "Semănaţi mult şi strângeţi puţin, mâncaţi şi tot nu vă săturaţi, beţi şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă'" (Hagai, 1,6)

Din perspectiva zilelor noastre – după mai bine de o mie nouă sute de ani de la distrugerea Templului din Ierusalim – este foarte dificil să înţelegem cât de important era Templul pentru israeliţi ca naţiune şi pen­ tru viaţa lor religioasă. El era inima închinării lor, centrul identităţii lor et­ nice şi religioase. Domnul spusese că va locui acolo pentru a Se afla în mij­ locul lor şi pentru a-i conduce. Acolo, urmaşul lui Iehova găsea curăţire de păcat, iertare, har şi împăcare.

Acolo era Casa Domnului şi mulţi oameni nu au dat crezare avertiză­ rilor profetice care declarau că ea avea să fie distrusă de Babilon. Cum ar putea Dumnezeu să îngăduie ca Templul Său sfânt să fie distms? Ne putem imagina ce şoc au suferit când babilonienii l-au făcut una cu pământul, a~a cum spuseseră mai dinainte profeţii. Totuşi, în ciuda distrugerii lui, I Domnul a făgăduit că naţiunea va fi restatornicită, că Templul va fi re­ construit şi că Israel va primi o nouă de şansă pentru a-şi împlini destinul profetic.

Săptămâna aceasta, vom studia câteva aspecte ale închinării din pe­ rioada exilului şi făgăduinţa restaurării naţiunii.

„Fiul omului, vezi…?”

Apostazia nu se produce peste noapte; naţiunile nu ajung la decădere într-o zi, într-o săptămână sau într-un an. Decăderea se produce în urma unui proces îndelungat: o mică schimbare aici, un mic compromis dincolo, o mică „relaxare” a unei reguli pentru a ţine pasul cu timpul, pentru a fi relevanţi sau pentru a se conforma tendinţelor sociale şi culturale. Puţin câte puţin, pas cu pas, întreaga naţiune a început să facă lucruri pe care le-ar fi privit cu groază în urmă cu o generaţie sau două. Aceasta a fost soarta lui Israel şi a lui Iuda. Aceasta poate fi soarta oricărei biserici, in­ clusiv a bisericii noastre, dacă nu păzeşte cu grijă şi cu gelozie adevărurile sacre şi instrucţiunile primite de la Domnul.

1. Toate cele descrise În Ezechiel 8 au loc În Templul sfinţit de Domnul, În Casa În care Domnul făgăduise că va locui Numele Său. Cum au căzut israeliţii şi liderii lor spirituali Într-o astfel de apostazie? Ce lecţie Învăţăm de aici?

Păcatele secrete îngăduite de preoţi şi de bătrâni, erau nişte practici de închinare oribile şi respingătoare. Aceia care ar fi trebuit să-i conducă pe oameni la închinarea adevărată au adaptat închinarea la obiceiurile păcătoase şi stricate ale timpului şi locului în care trăiau, aducând ast­ fel urâciunile obiceiurilor altor popoare în Sanctuarullui Dumnezeu. Ca o ironie, numai venirea armatei babiloniene avea să pună capăt desa­ cralizării Templului lui Dumnezeu, prin distrugerea lui.

2. Ce motive logice invocau bătrânii poporului pentru a-şi justifica faptele? Cum au ajuns ei la aceste concluzii greşite? Ezechiel 8,12

Oamenii acestia s-au îndepărtat atât de mult de Domnul, încât au ajuns să creadă că El ~u-i vedea sau că Lui nu Îi păsa de practicile lor. Domnul Îşi manifestase neîntrerupt grija faţă de ei, preocuparea şi dorinţa după ascultarea lor, iar ei credeau că El părăsise ţara! Cât de atenţi trebuie să fim! Păcatul ne împietreşte inima şi ne otrăveşte mintea până într-acolo, încât ajungem să justificăm practicile cele mai oribile.

Inchinarea la idoli

După cum am subliniat deja, testul final al zilelor din urmă are de-a face cu închinarea (Apoc. 14,1-12). Toată omenirea va fi împărţită în două grupe: cei care se închină Creatorului cerurilor şi al pământului şi cei care se închină fiarei şi icoanei ei. Aceste evenimente se află încă în viitor; cu toate acestea, şi în prezent există în lume două tabere: cei credincioşi Domnului şi cei necredincioşi. Nu există teren neutru: facem parte fie dintr-o tabără, fie din cealaltă.

Având aceste lucruri în minte, istoria celor trei tineri evrei din cartea lui Daniel este deosebit de relevantă. Nu este vorba doar de o istorie extraordinară a salvării supranaturale a urmaşilor lui Iehova. Este vorba de un simbol, de un model de testare a închinării la care va fi supus fiecare om înainte de a doua venire a lui Hristos.

3. Citeşte Daniel 3. Compară Închinarea la chipul de aur cu Închinarea din Apocalipsa 14, la fiară şi la icoana ei. Cum ne ajută acest pasaj să identificăm semnul fiarei?

Aici era în joc porunca a doua, care interzice idolatria (Ex. 20,4-6); în zilele sfârşitului, problema controversată va fi porunca a patra (Ex. 20,8­ 11), porunca Sabatului. Este interesant de remarcat faptul că aceste două porunci au fost schimbate şi modificate de puterea fiarei (vezi Daniel 7,25). Ambele porunci sunt legate direct de închinare – porunca a doua interzice închinarea la idoli, iar porunca a patra arată de ce nu trebuie să ne închinăm la idoli: fiindcă Domnul naturii (nu natura în sine) este Cel care ne-a creat si ne-a răscumpărat (vezi DeuL 5,12-15).

În ambele situaţii, o entitate politico-religioasă doreşte să obţină închinarea şi loialitate a datorate Domnului şi este dispusă să recurgă la violenţă pentru a obţine această „închinare”.

Gândeste-te ce înseamnă să te „închini” la ceva sau cuiva. Este întotdea­ una gresit’să te închini altcuiva decât Domnului? De ce nu este gresit? Putem să ne în~hinăm altcuiva fără să păcătuim,jără să călcăm Legea lui Dumnezeu? Cui anume? Dacă nu este posibil aşa ceva, cum putem să ne asigurăm că ne închinăm numai Domnului?

„Uitati-va cu bagare de seama la caile voastre!”

4. Ce ni se spune În Ieremia 29,10-14 despre caracterul lui Dumnezeu? Ce speranţă putem desprinde din acest pasaj?

După şaptezeci de ani, Domnul a început să îi readucă pe evrei în Ţara Făgăduinţei şi să le dea o nouă şansă de a-şi îndeplini destinul profetic.

Esenţial pentru îndeplinirea acestei misiuni era Templul, Sanctuarul, locul unde era înfăţişat tot Planul de Mântuire prin ceea ce simbolizau fiecare obiect şi fiecare slujbă. Acolo erau prefigurate lucrarea şi mi si­ unea lui Mesia, prin care toată lumea avea să fie mântuită (vezi Ioan 3,16; 2 Cor. 5,19, Evr. 8,1.2).

Însă lucrarea de reconstruire a Templului din Ierusalim nu s-a făcut fără piedici şi nici rapid. Au apărut piedici interne şi externe şi lucrarea a fost amânată. Domnul nu a fost mulţumit de această amânare şi i-a vorbit poporului prin Hagai.

5. Despre ce este vorba În Hagai 1? Care era preocuparea principală a poporului? De ce ne lăsăm absorbiţi atât de uşor de această preocu­pare?

Cât de uşor lăsăm ca treburile, dorinţele şi nevoile pământeşti să stea în calea responsabilităţilor noastre spirituale! Domnul le-a spus israeliţilor că nu vor fi fericiţi niciodată, dacă nu se vor consacra Lui şi dacă nu vor îndeplini lucrarea pe care le-a încredinţat-o. Şi noi putem comite această greşeală când ne lăsăm absorbiţi atât de mult de căile lumii, încât neglijăm lucrul cel mai important pentru viaţa noastră: relaţia cu Dumnezeu. El ne spune şi nouă: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”

Ce îţi spun căile tale, aCţiunile tale, ceea ce faci şi ceea ce nu faci despre relaţia ta cu Domnul? Te faci cumva vinovat de păcatele descrise de profetul Hagai?

„Unde sunt acum parintii vostri?”

Reconstruirea Templului a durat aproximativ doisprezece ani. Ezra 5,1.2 declară că Zaharia era unul dintre „prorocii lui Dumnezeu care-i ajutau”. La fel ca Hagai, Ezra pune accent pe slava care avea să locuiască în acest Templu.

Totuşi, făgăduinţele nu sunt necondiţionate. Oamenii au putere de alegere şi trebuie să decidă singuri dacă ascultă de Domnul şi dacă fac ceea ce El porunceşte, nu cu scopul de a fi mântuiţi, ci cu scopul de a arăta care sunt roadele sau beneficiile mântuirii.

Libertatea omului este un adevăr despre care Biblia nu vorbeşte în mod direct. Oamenii sunt liberi să aleagă cui vor să slujească si să i se închine. Împlinirea făgăduintelor depinde de deciziile pe care l~ iau oa­ menii. Biblia este plină de făgăduinţe mit;unate pentru toţi cei care Îl caută cu credincioşie pe Dumnezeu şi care Ii slujesc.

6. Citeşte Zaharia 1,1-6. Care este tema acestui pasaj? Ce aflăm despre realitatea libertăţii noastre de alegere?

Cuvintele cele mai miscătoare din pasaj se găsesc în versetul 5: „Unde sunt acum părinţii ~oştri?” Cu alte, cuvinte: Învăţaţi din greşelile înaintaşilor voştri, nu faceţi ce au făcut ei! Invăţaţi din trecut, învăţaţi din evenimentele istorice!

De aici derivă importanţa lucrării pastorului. Pastorul poate îndrepta atenţia oamenilor spre căIăuzirea Domnului, spre făgăduinţele Sale şi spre conditiile acestor făgăduinte. Predicarea Cuvântului nu trebuie să ge· nereze co~fuzii sau controvers;; ea trebuie să Îl aibă în centru pe Hristos, să arate spre lucrarea Domnului în favoarea noastră, spre ceea ce Se oferă să facă pentru noi şi spre ceea ce va face pentru noi, cu condiţia ca noi să venim la El prin credinţă şi pocăinţă. Acesta este mesajul principal al lui Zaharia din acest pasaj: Pocăiţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre rele, învăţaţi din trecut şi puneţi-vă speranţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale! Tot la fel, astăzi, în lumina descoperirii semnificaţiei Sanctuarului şi a slujbelor lui (viaţa şi moartea Domnului Isus, lucrarea Sa de Mare­ Preot), ar trebui să venim la Domnul şi să ne închinăm Lui cu o atitudine de credinţă, de pocăinţă şi de ascultare. Ascultarea nu ne poate mântui, dar mântuire a nu este posibilă fără ea, chiar dacă ascultarea noastră nu este lipsită de omenescul din noi.

Rugaciunea lui Neemia

În ciuda multelor făgăduinţe de restaurare, lucrurile nu mergeau bine la Ierusalim. Apăreau tot mai multe piedici din cauza neascultării oame­ nilor. În timp ce lucra pentru împăratul pers an, profetul Neemia a primit ştiri despre situaţia din ţară şi a fost atât de tulburat, încât a postit, a plâns şi s-a rugat. Dragostea şi preocuparea faţă de patria sa sunt înfăţişate în primul capitol din cartea care îi poartă numele.

7. Citeşte rugăciunea lui Neemia, din Neemia 1, apoi răspunde la urmă­ toarele întrebări:
De ce s-a inclus Neemia (care, din câte ştim, era un om credincios) în rândul celor care au păcătuit împotriva Domnului? Vezi şi Dan. 9,5.6.

Ce fel de rugăciune înalţă el? De ce este ea atât de importantă? Vezi şi Ex. 32,31-34; Iacov 5,16.

De unde descoperim că profeţia la care face referire această rugăciune este condiţionată?

Pe ce anume îşi bazează el cererea adresată Domnului? Ce anume îi dă speranţa că Domnul va răspunde la rugăciunea lui? Vezi şi Gen. 12,1-3; Ex. 6,4.5.

Scrie o rugăciune de mijlocire pentru Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, pregăteşte-te să o aduci la grupa Şcolii de Sabat şi să o citeşti. Ce ne spun răspunsurile noastre la întrebările de mai sus despre modul în care percepem nevoile spirituale ale bisericii? Cum putem contribui la realizarea reformelor pe care le considerăm necesare?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Profeţi şi regi, capitolele „Întoarcerea din robie”, „Pro­ rocii lui Dun;nezeu îi ajutau”, „Ezra, preot şi cărturar”, ,,0 redeşteptare spirituală”, „Indrumaţi în Legea lui Dumnezeu” şi „Reforma”.

„Timpul de suferinţă aflat înaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credinţă care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să facă cunoscut că singu­ rul obiect al închinării lor este El.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 512 (sublinierea autorului)

„Există o primejdie continuă ca aceia care susţin a fi creştini să ajungă la conceptia că, pentru a avea influentă asupra celor ce sunt lumesti, tre­ buie ca, î~tr-o măsură oarecare, să s~ asemene lumii. Însă, cu t~ate că un asemenea drum poate părea că aduce avantaje mai mari, totdeauna se sfârşeşte cu pierdere spirituală.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 570 (sublinierea autorului)

„În lucrarea de reformă ce urmează să fie făcută astăzi, este nevoie de bărbaţi care, asemenea lui Ezra şi Neemia, nu vor acoperi şi nu vor scuza păcatul [ … ] nici nu vor acoperi păcatul cu un vesmânt de milă falsă. [ … ] Îşi vor aminti, de asemenea, că în acela care m~stră păcatul se va da pe faţă întotdeauna spiritul lui Hristos.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag.675

Întrebări pentru discuţie

1. Citiţi în cadrul grupei rugăciunile de mijlocire pentru Biserica Adven­ tistă de Ziua a Şaptea, pe care le-aţi pregătit joi. Ce putem învăţa din aceste rugăciuni? Care este cea mai mare nevoie prezentă a bisericii noastre care reiese din aceste rugăciuni?

2. Ce putem învăţa de la înaintaşii noştri? Ce lecţii spirituale putem des­ prinde din istoria Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea?

3. Ce metode pe care le folosim în lucrarea misionară ne pun în pericolul de a compromite adevărurile noastre esenţiale? De ce nu observăm pericolul acesta?

4. Există pe de o parte pericolul de a face compromisuri din dorinţa de a nu fi greşit înţeleşi, iar pe de altă parte, pericolul izolării noastre în nişte convingeri sau practici care au nevoie de modificări sau de îmbunătăţire. Cum putem face distincţia între lucrurile neschimbătoare şi cele care trebuie să se schimbe cu trecerea timpului?