Conformism, compromis și criza în închinare

STUDIUL 8 » 13 AUGUST - 19 AUGUST

Text de memorat: .. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins. prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul." (Evrei 5,14)

În 1954, William Golding a scris romanul Împăratul muştelor, în care povesteşte despre experienţele unui grup de copii englezi abandonaţi pe o insulă, în urma unui accident aviatic. Golding construieşte aici o parabolă modernă despre răutatea caracteristică fiinţelor umane. Mesajul este cu atât mai impresionant cu cât personajele sunt nişte copii, care se presu­pune că ar fi întruchiparea inocenţei. Ideea este că sufletul omului este corupt, rău, egoist şi violent.

Creştinii ştiu foarte bine lucrul acesta. Răutatea şi păcătoşenia omului sunt clar prezentate în mesajul creştin. Biblia nu ne lasă niciun dubiu în această privinţă. Dar, deşi oamenii resping răul, în general, răspunsul la întrebarea „Ce este răul?” este mai dificil de dat. Părerile sunt împărţite.

Săptămâna aceasta, vom studia în continuare tema închinării şi ne vom opri în mod special asupra unui rău care a avut consecinţe devastatoare asupra poporului lui Dumnezeu şi asupra oamenilor, în general. Vom ve dea ce a avut de suferit poporul Israel din vechime şi ne vom întreba cât de vulnerabili suntem noi la acest rău.

Cu alti ochi

1. Ce idee comună găsim În Gen. 6.5; ler. 17.5; Ioan 2.25 și Rom. 3.9-12? De ce este important să nu uităm niciodată acest lucru? Ce lucruri sau obiceiuri din societatea noastră ne determină să uităm acest adevăr fundamental?

În toată Biblia, găsim avertizare a că inima omului este înşelătoare; că oamenii sunt corupţi, că nu ar trebui să privim la alţii şi că nimeni nu este imun la rău. Numai câteva personaje biblice sunt de scrise ca fiind fără pată din punct de vedere moral.

Nu numai Scriptura ne dovedeşte că omul este corupt. Istoria, ziarele şi ştirile zilnice, viaţa de familie chiar şi inimile noastre ne arată cât de decăzuţi sunt oamenii din punct de vedere moral. Dacă o fiinţă desăvârşită ca Lucifer a ales răul, deşi trăia în atmosfera desăvârşită a cerului, dacă alte fiinţe desăvârşite, ca Adam şi Eva, au ales răul, deşi trăiau în atmos­ era desăvârşită a Edenului, atunci ce putem spune despre noi? Ne-am născut cu o fire coruptă şi decăzută şi purtăm firea aceasta cu noi într-o atmosferă decăzută şi coruptă. Nu este de mirare că răul are atât de uşor acces la sufletul nostru. Este întipărit în genele noastre!

Trebuie totuşi să fim atenţi cum definim „răul”. Unele lucruri sunt în mod evident rele, atât de rele, încât oricine – fie că e credincios sau nu – le poate identifica cu uşurinţă. Există însă şi alte forme ale răului, mai puţin evidente. Lucrurile pe care societatea, cultura sau oamenii în general le acceptă ca fiind normale, obişnuite sau pe care le iau ca pe un „dat”, pot fi condamnate de Biblie ca fiind greşite, păcătoase şi rele.

2. Compară Deut. 12.8 cu Deut. 13.18. Ce distincţie importantă se face aici? De ce este atât de important să facem această distincţie?

Ce lucruri sunt condamnate de Biblie, dar acceptate de societatea în care trăim? Cât de mult ai fost influenţat de societate în această privinţă? Dar bi­serica ta? Ce lucruri condamnate de Scriptură nu sunt privite cu seriozitate de biserica ta, ca urmare a influenţei societăţii?

„Arta” (si relele) compromisului

S-a afirmat că politica este „arta compromisului”. Cuvântul „artă” din această definiţie este foarte important, deoarece compromisul se poate furişa foarte subtil şi gradat pentru persoana care îl acceptă. Un politician este abil dacă reuşeşte să-i determine pe oameni să cedeze la anumite idei, să renunţe la poziţia lor, adeseori fără să-şi dea seama că fac acest lucru. In acest sens, fără îndoială că cel mai abil politician este Satana.

În întreaga Biblie găsim exemple legate de relele compromisului. Dar nu orice fel de compromis este rău. Într-un anumit sens, viata însăși este un fel de compromis. Însă compromisul devine o altă manifestare a răului firii omeneşti atunci când aceia care cunosc adevărul se îndepărtează de el.

Să luăm un exemplu:

3. Despre ce este vorba în 1 Împăraţi 11,1-13? Cum s-a ajuns la această situaţie? Cum a ajuns Solomon să săvârşească atâta rău? Ce efect a avut apostazia lui asupra închinării, a credinţei şi a sistemului religios israelit? Ce lecţii putem desprinde din acest pasaj?

Probabil că versetul cel mai important din acest pasaj este versetul 4: „Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dum­nezei.” Altfel spus, el nu a apostaziat brusc. Omul acesta credincios, con­sacrat şi evlavios nu I-a întors spatele lui Dumnezeu dintr-odată. Schim­ barea s-a petrecut puţin câte puţin, în timp – un mic compromis aici şi altul dincolo. El s-a îndepărtat de Domnul tot mai mult, până când a ajuns să săvârşească fapte de care s-ar fi îngrozit în tinereţea lui.

De asemenea, să observăm efectul acestor compromisuri asupra închinării lui Israel. Impactul lor negativ avea să dureze generaţii în şir.

Auzim deseori veşti despre oameni care, cu ani în urmă, au părăsit Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, au rupt orice legătură cu ea şi apoi s-au întors şi sunt uimiţi de schimbările pe care le observă în biserică în ce priveşte teologia, standardele si închinarea. Desi lucrul acesta nu este negativ întotdeauna, s-ar putea ca în unele privinţe să fie negativ. Cum putem face deosebirea?

O închinare falsă

În 1 Împăraţi 11, profetul Ahia a venit să-i spună lui Ieroboam, slujitorul lui Solomon, că avea să fie rege peste zece seminţii ale lui Israel
(vers. 26-31), dar i-a arătat că succesul lui depindea de păzirea poruncilor lui Dumnezeu (vers. 37, 38).

Din nefericire, Ieroboam a auzit numai ceea ce i-a plăcut si a uitat de condiţiile succesului. Fiind nerăbdător să preia conducerea (1 Împ. 12,16­ 20), a luat imediat măsuri ca supuşii lui să nu mai meargă să se închine la Templul din Ierusalim.

4. Ce influenţă are Închinarea asupra minţii oamenilor? 1 Împ. 12,25-27

Să ne oprim asupra relatării despre instituirea religiei false care, în cele din urmă, avea să îl îndepărteze pe Israel de închinarea la adevăratul Dumnezeu (1 Împ. 12,25-33). Noua religie semăna cu închinarea la ade­văratul Dumnezeu, dar totodată venea în contradicţie cu cele mai multe principii stabilite de Iehova:

1. Se aduceau jertfe, dar preoţii nu erau numiţi din seminţia lui Levi (vers. 31-33).
2. Oamenii se închinau la viţei de aur (vers. 28).
3. Locurile de închinare erau în Betel şi Dan (vers. 29).
4. A fost introdusă o sărbătoare asemănătoare cu Sărbătoarea Cortu­rilor (vers. 32).
5. Au fost construite înălţimi (vers. 31).

Bancnotele false nu pot păcăli pe nimeni decât dacă seamănă foarte bine cu bancnotele adevărate. Ieroboam ştia că această închinare falsă tre­buie să aibă multe elemente comune cu închinarea cu care erau obişnuiţi oamenii. Totuşi, în cele din urmă, el a declarat: „Iată Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului” (vers. 28).

Este simplu să ne uităm în urmă şi să ne întrebăm cu surprindere: Cum de au căzut israeliţii într-o idolatrie atât de adâncă? Oamenii au o mare abilitate de a se autoamăgi (aşa este firea noastră decăzută). Ne înşelăm dacă afirmăm că nu suntem la fel de vulnerabili ca ei.

Priveste la tine, la stilul tău de viață si la modul în care te închini. Observi vreun lucru care nu diferă prea mult de ceea ce s-a întâmplat cu Ieroboam şi Israel? Eşti dispus să faci schimbări?

Ilie și profeții lui Baal

Starea regatului din nord s-a înrăutăţit tot mai mult cu trecerea tim­pului, mai ales sub domnia lui Ahab şi a Izabelei. Aşa ajungem la binecu­noscuta scenă a confruntării dintre Ilie şi profeţii lui Baal. Aici observăm cât de departe de Dumnezeu au ajuns israeliţii în urma compromisurilor.

5. Ce deosebiri sunt între felul în care se închină Ilie si felul de închinare al profeţi lor falşi? Ce lecţii putem desprinde de aici? 1 Împăraţi 18

Trebuie să fi fost un adevărat spectacol: profeţii lui Baal boceau, săreau şi strigau (oare ce fel de muzică acompania acest ritual?), făceau proro­cii, îşi făceau tăieturi până curgea sângele pe ei. Oamenii aceştia erau surescitaţi, plini de zel şi de pasiune pentru credinţa lor şi pentru dumne­zeul lor, un zel şi o pasiune care confirmau sinceritate a convingerilor lor.

Există şi astăzi astfel de servicii creştine de închinare: multă emoţie, multă surescitare, mult zgomot. Categoric că vrem să evităm serviciile di­vine ca de înmormântare, dar nu vrem nici ca închinarea noastră să se asemene cu cea a preoţilor lui Baal! Unii susţin părerea aceasta: serviciul divin este cu atât mai bun cu cât facem mai mult zgomot, cu cât muzica este mai tare şi cu cât ne manifestăm emoţiile mai intens. Totuşi, închi­narea înseamnă cu totul altceva.

Probabil că una dintre cele mai importante lectii desprinse din această relatare este aceea că închinarea trebuie să Îl aibă în centru pe Domnul, Creatorul nostru. Închinarea autentică trebuie să se întemeieze pe Cuvân­tul lui Dumnezeu, trebuie să-l îndrepte pe închinător spre Domnul şi spre lucrarea Sa de-a lungul istoriei.

6. Spre deosebire de ritualul gălăgios al preoţilor lui Baal, ce rugăciune a înălţat Ilie? Vers. 37

Nu a avut loc niciun spectacol, ci Ilie s-a închinat lui Dumnezeu. Ar fi bine ca serviciile noastre divine să îl pună pe închinător înaintea întrebării ridicate de Ilie: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (vers. 21)

Închinarea trebuie să ne determine să ne cercetăm inima şi să ajliim cui îi suntem loiali de fapt: Domnului sau altcuiva.

Mesajul lui Ilie

7. Ce deosebiri se văd și se vor vedea între cei ce Îi slujesc lui Dumnezeu și cei care nu-I slujesc Lui? Maleahi 3,18

Confruntarea lui Ilie cu cei patru sute cincizeci de profeţi pe Muntele Carmel se poate reduce la întrebarea pe care el a adresat-o poporului:

„Până când veţi mai şovăi între două convingeri? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmaţi-l pe acesta!” (1 Împ. 18,21; versiunea NTR) Chiar dacă situaţia noastră de azi este deosebită de cea de atunci, întrebarea este valabilă în dreptul fiecăruia dintre noi: Ne închinăm noi şi ascultăm de Dumnezeul adevărat sau nu? Poate că până acum „am şovăit între două convingeri”, dar a venit timpul să alegem de partea cui vrem să fim.

La sfârşitul timpului, când marea luptă se va fi încheiat, oamenii se vor împărţi în două clase, sau categorii: „cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte” (Mal. 3,18).

8. Cum caracterizează Domnul Isus aceste două clase? Luca 11,23

9. Ţinând cont de relatarea despre Ilie, citește Maleahi 3,16-18; 4,1-6. Ce ne spune Domnul aici? Cum înţelegem acest „mesaj al lui Ilie” în legătură cu evenimentele zilelor sfârșitului și cu închinarea? Apoc. 14,7-12

După cum Ioan Botezătorul, despre care Isus a spus că este „Ilie” (Matei 17,11-13), avea un mesaj de reformă, pocăinţă şi ascultare, Maleahi ne arată (Maleahi 4,1.5) că „Ilie” va veni încă o dată, înainte de sfârşitul păcatului şi al răului. Cartea Apocalipsa îi transmite ultimei generaţii un mesaj de avertizare, o chemare la ascultare şi o chemare de a se închina Dumnezeului Creator. La fel ca pe vremea lui Ilie, oamenii vor trebui să ia o decizie importantă pentru viaţa lor, o decizie care va avea consecinţe veşnice. Vestea bună este că putem alege zilnic să ne închinăm Lui. Lucrul acesta ne va pregăti să rămânem de partea Domnului atunci când se vor dezlănţui evenimentele finale.

Gândește-te ce decizii ai luat în ultimele zile, chiar si în lucrurile cele mai mărunte (vezi Luca 16,10). Judecând după aceste decizii (şi după compromi­surile pe care le-ai făcut), de partea cui crezi că eşti? Meditează la implicaţiile răspunsului tău.

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Profeţi şi regi, capitolele „Ieroboam; „Apostazia naţională”; „Ilie Tişbitul”; „Glasul unei mustrări aspre” şi „Carmel”.

„Apostazia care domneşte astăzi se aseamănă cu aceea care cuprinsese întregul Israel în zilele prorocului.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 170

„Dumnezeu are multe mii [în vremea noastră] care nu şi-au plecat ge­nunchiul în faţa lui Baal [ … ] şi sunt mulţi care se închină lui Baal din neştiinţă, dar cu care Duhul lui Dumnezeu Se luptă încă.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 171

A. W. Tozer, un celebru predicator din secolul XX (a murit în 1963), a predicat deseori împotriva închinării la „zeul distracţiei”, susţinând că, oricât s-ar strădui, bisericile nu pot concura cu concepţia lumii de­ spre distracţie. Crucea lui Isus, afirmă Tozer, şi nu distracţia, este cea care câştigă inimile pentru Hristos. Vezi A. W. Tozer, Tazer an Warship and Entertainment, compilaţie alcătuită de James L. Snyder (Camp Hill, Penn.: Wing Spread Publishers, 1997), pag. 108, 109

Întrebări pentru discuţie

1. Prezentaţi în cadrul grupei răspunsurile la întrebările de la secţiunea de duminică. Cât de mult a influenţat societatea concepţia bisericii despre problemele morale?

2. Din descrierea închinării la Baal, tragem concluzia că era antrenantă, fapt care explică popularitatea ei. Cum ne putem întoarce la simţământul de veneraţie şi respect în închinarea noastră, evitând aşteptarea de a ne „distra”?

3. În ce privinţe s-a schimbat Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea în ultimii douăzeci de ani? În ce privinţe s-a schimbat în bine şi în ce privinte s-a schimbat în rău? Dacă va mai fi timp, cum crezi că va arăta biserica peste douăzeci de ani? Încercaţi să vă imaginaţi cum vor arăta serviciile divine din comunitatea voastră.

4. Poporul Israel a căzut într-o apostazie adâncă. Dar nu a ajuns acolo peste noapte. Diavolul acţionează treptat. Cum ne putem proteja, la nivel individual şi colectiv, de apostazie?