Închinarea și Exodul: Cine este Dumnezeu?
STUDIUL 2 » 2 IULIE - 8 IULIE
Text de memorat: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine:' (Exodul 20,2.3)
În dialogul cu femeia din Samaria, Isus a spus: „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4,22). Oare cum pot oamenii să se închine la ceva ce nu cunosc? Într-un anumit sens, aproape toată omenirea s-a închinat şi încă se mai închină la ce nu cunoaşte. Când vezi un om care se pleacă la pământ şi se închină înaintea unei statui, în speranţa că rugăciunile lui vor fi ascultate, vezi un om care se închină la ceva ce nu cunoaşte, adică se închină la un obiect sau la o fiintă despre care crede că îi poate aduce mântuirea. În prezent, oamenii îşi fac idoli din putere, bani, faimă şi eul propriu şi, în felul acesta, se închină la ceva ce nu cunosc, la ceva ce nu îi poate mântui.
Pentru noi, creştinii, se pune următoarea întrebare: Ştim noi la ce ne Închinăm, cui ne închinăm? Il cunoastem noi pe Domnul pe care Il lăudăm şi Îl slăvim cu gura? Cine este El? Care este Numele Lui? Cum este El?
Săptămâna aceasta, vom studia primele relatări biblice despre întâlnirea copiilor lui Israel cu Domnul şi despre natura şi caracterul Aceluia căruia mărturisim că ne închinăm. Ce sens ar avea să ne închinăm înaintea unui Dumnezeu pe care nu-L cunoaştem?
„Locul pe care calci este un pământ sfânt”
Versiunea Noua Traducere a Bibliei redă astfel Exodul 3,2: „Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc, care ieşea dintr-un tufiș”. Faptul că Moise a văzut un tufiș arzând nu era un lucru extraordinar: întrucât trăia în deşert, unde lucrul acesta se întâmplă des. Însă ceea ce i-a atras atenția era faptul că tufișul nu se mistuia, deși ardea continuu. În momentul acela, el a înţeles că stătea în faţa unui lucru ieşit din comun, remarcabil, supranatural.
1. Ce elemente fundamentale ale închinării poţi desprinde din Exodul 3,1-15?
Chiar de la început, observăm în acest pasaj sfinţenia lui Dumnezeu şi atitudinea cu care trebuie să ne apropiem de El. Dumnezeu a fost Cel care i-a spus lui Moise să se descalţe, pentru că stătea pe pământ sfânt. Domnul i-a arătat care era deosebirea dintre El şi Moise: El era Domnul, iar Moise era un păcătos care avea nevoie de har. Respectul, veneraţia şi teama acestea sunt atitudinile vitale cu care trebuie să venim la închinare.
O altă idee importantă este aceea că Dumnezeu se află în centrul experienţei de închinare. Prima reacţie a lui Moise a fost: „Cine sunt eu, ca să mă duc … ?” El și-a concentrat atenția asupra lui însuși – asupra nevoilor, slăbiciunilor şi temerilor sale. Însă, după aceea, a uitat de sine şi şi-a îndreptat atenţia asupra lui Dumnezeu şi asupra voinţei Sale. Aşadar, închinarea trebuie să-L aibă în centru pe Dumnezeu, nu pe noi înşine.
Ideea aceasta ne conduce la un alt element crucial al închinării: mântuirea şi eliberarea. Ieşirea din Egipt este simbolul mântuirii pe care o avem cu toţii în Domnul Hristos (1 Cor. 10,1-4). Dumnezeu nu i S-a arătat lui Moise doar ca să i Se facă cunoscut, ci şi ca să îl înştiinţeze cu privire la marea lucrare de izbăvire pe care avea să o îndeplinească pentru copiii lui Israel. Tot la fel, Domnul Isus nu a venit pe acest pământ doar ca să-L reprezinte pe Dumnezeu şi să ne ajute să-L cunoaştem mai bine. Nu, El a venit ca să moară pentru păcatele noastre, să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare, să îndure pe cruce moartea pe care o meritam noi. Prin moartea Sa, cunoaştem tot mai mult despre caracterul lui Dumnezeu, însă, în ultimă instanţă, Hristos a venit să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre şi astfel să ne ofere eliberarea adevărată, eliberarea care este simbolizată parţial prin eliberarea poporului Israel din Egipt.
Cât timp îti iei ca să meditezi la jertfa de la cruce si la eliberarea pe care ai primit-o prin Isus? Îţi iei mai mult timp pentru alte lucruri, care nu te pot mântui? Care sunt implicaţiile răspunsului tău?
Moartea întâilor născuți: Paștele și închinarea
2. Ce au făcut evreii când li s-au dat porunci cu privire la Paşte? Exodul 12,27
Cuvântul ebraic tradus prin „s-au închinat până la pământ” vine dintr-o rădăcină care înseamnă „a se pleca până la pământ” sau „a se prosterna”. Cuvântul acesta apare aproape întotdeauna într-o formă verbală care întăreşte înţelesul sau transmite ideea de repetiţie. Aşadar este vorba despre o plecăciune repetată, făcută în semn de respect, veneraţie şi recunoştinţă.
3. Citeşte din Exodul 12,1-36 relatarea despre prima noapte de Paşte. Ce ne spune acest pasaj despre Evanghelie, elementul central al închinării noastre?
Dacă nu ar fi uns uşorii uşii cu sânge, israeliţii i-ar fi pierdut pe întâii lor născuţi. Primul născut (adică fiul cel mai mare) avea privilegii şi responsabilităţi speciale. Mai târziu, întâii născuţi au fost înlocuiţi de Leviţi (Num. 3,12). Israel însuşi a fost numit întâiul născut al Domnu lui (Ex. 4,22), arătându-se în felul acesta relaţia sa cu Creatorul. În Noul Testament, Isus Hristos este numit „Cel întâi născut” (Rom. 8,29; Col. 1,15.18).
Viaţa întâilor născuţi a fost cruţată aici, însă, în realitate, Hristos „Cel întâi născut” avea să moară, o moarte simbolizată prin sângele pus pe uşorii uşilor. Actul acesta este o reprezentare impresionantă a morţii în locuitoare a lui Isus. El a murit pentru ca „întâii născuţi” – adică, într-un anumit sens, toţi copiii mântuiţi ai lui Dumnezeu (vezi Evr. 12,23) – să fie cruţaţi de moartea pe care o meritau.
În Egipt, israeliţii se supuseseră stăpânilor lor de frică; acum, ei aveau să înveţe că adevărata închinare vine dintr-o inimă plină de dragoste şi de recunoştinţă faţă, de Acela care are puterea de a elibera şi a mântui. Cum poţi să te deprinzi să Il iubesti pe Domnul si să-I multumesti? Cum reuseste păcatul să diminueze această dragoste?
„Sa nu ai alți dumnezei”
Imaginaţi-vă scena: Muntele Sinai este acoperit de un nor gros, se zguduie de tunete şi fulgere, iar la poalele lui se aude sunetul puternic al trâmbiţelor. Oamenii tremură. Fumul umple aerul, fiindcă Dumnezeul lui Israel a coborât într-o flacără de foc pe Muntele Sfânt (Ex. 19,16 19). Acolo, în mijlocul norului şi fumului, El Se descoperă într-o măreţie extraordinară. Apoi, glasul Eliberatorului proclamă primele patru porunci, toate fiind legate direct de închinare.
4. Ce idei importante desprindem din Exodul 20,1-6 despre închinare?
În prologul Celor Zece Porunci, Dumnezeu le aminteşte copiilor lui Israel despre eliberarea lor. Numai Domnul, Dumnezeul adevărat, singurul Dumnezeu, a putut să-i elibereze. Toţi ceilalţi dumnezei, ca de exemplu dumnezeii Egiptului, erau falşi, erau făcuţi de mână omenească şi nu puteau să salveze sau să izbăvească pe nimeni. „Dumnezeii” aceştia erau egoişti, capricioşi şi aveau adesea trăsături de caracter imorale, care trădau originea lor omenească. Cât de deosebit era de aceştia Domnul, Creatorul şi Răscumpărătorul plin de dragoste şi gata să Se jertfească pe Sine! Astfel, după secole de cufundare în politeismul barbar al unei culturi păgâne, copiii lui Israel aveau nevoie să ştie că Domnul, Dumnezeul lor, este sin gurul Dumnezeu, mai ales că acum încheiau un legământ cu El.
5. Cum ne ajută aceste informaţii să înţelegem mai bine cuvintele rostite de Domnul? Exodul 20,4.5. Ce principiu descoperim aici şi cum îl putem aplica astăzi în viaţa noastră?
Ellen White scria: „Tot ce cultivăm si tinde să slăbească iubirea noastră fată de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care I-0 datorăm devine pentru noi un zeu”. – Patriarhi şi profeţi, pag. 305. Întreabă-te: Ce „zei” (idoli) din viaţa mea îmi acaparează sentimentele, timpul, priorităţile sau obiectivele? Care sunt şi cum pot să-i îndepărtez din viaţa mea?
„Iată dumnezeul tău…”
6. Citeşte Exodul 32,1-6 şi răspunde la următoarele întrebări:
a) Ce eveniment a declanşat acest episod de închinare falsă? Ce lecţii des prindem noi, ca adventişti de ziua a şaptea, din această relatare?
b) Din ce era făcut acest dumnezeu fals şi ce ne spune acest lucru despre lipsa de sens a acestui tip de închinare?
c) Ce deosebiri există între modul în care s-au închinat înaintea viţelului şi modul în care se închinau înaintea lui Dumnezeu?
Ei „s-au sculat să joace”, „s-au stricat”, „s-au abătut de la calea” poruncită de Dumnezeu. Nimic din toate acestea nu reflectă adorarea şi res pectul care trebuie să caracterizeze adevărata închinare.
Mulţimea pestriţă (egiptenii care s-au alăturat israeliţilor în exod sau care erau căsătoriţi cu evrei) i-a influenţat pe copiii lui Israel şi i-a cerut lui Aaron forma şi stilul de închinare cu care era familiarizată. Când a auzit zgomotul care venea de la poalele muntelui, Iosua s-a gândit că erau strigăte de război. Însă Moise, care trăise în curtea regală a Egiptului, ştia prea bine ce fel de strigăte erau acelea. Probabil că a recunoscut zgomotul specific petrecerilor destrăbălate – dansul, muzica asurzitoare, cântatul, chiotele şi dezordine a generală, care marcau închinarea idolatră (Ex.32,17-22).
Când veneau înaintea lui Dumnezeu, israeliţii I se închinau cu umilinţă şi respect. Acum, însă, când se închinau înaintea unui viţel, se purtau ca nişte animale. Ei „au schimbat Slava lor pe chipul unui bou, care mănâncă iarbă” (Ps. 106,19.20). Se pare că este adevărat principiul conformă căruia oamenii nu se ridică deasupra obiectului închinării sau al veneraţiei lor.
Cât de usor si de repede au renuntat israelitii la închinarea adevărată! Cât de repede au acceptat obiceiurile locului şi s-au îndepărtat de Dumnezeu! Ce putem face pentru a nu cădea în această capcană?
„Arată-mi slava Ta!”
Când s-au închinat înaintea viţelului de aur, israeliţii au călcat legământul cu Dumnezeu; ei au luat Numele Său în deşert, prin închi narea lor păcătoasă şi falsă. Moise L-a implorat pe Dumnezeu să-i cruţe (Ex. 32,30-33). Din cauza păcatului lor teribil, Dumnezeu i-a cerut acestui popor „încăpăţânat”: ” … aruncă-ţi acum podoabele de pe tine şi voi vedea ce-ţi voi face” (Ex. 33,4.5). Pentru cei care s-au căit cu umilinţă, renun ţarea la podoabe a fost un simbol al împăcării cu Dumnezeu (Ex. 33,4-6).
7. De ce i-a cerut Moise lui Dumnezeu să-i arate slava Sa? Ce voia el să ştie? De ce credea el că avea nevoie de această descoperire? Exodul 33,12-23
Dorinţa lui Moise de a vedea slava lui Dumnezeu nu venea din curiozitate sau din încumetare, ci din setea adâncă a sufletului de prezenţa Sa, după această apostazie strigătoare la cer. Deşi nu fusese părtaş la păcatul poporului, Moise a fost profund afectat de el. Noi nu trăim izolaţi de ceilalţi membri ai bisericii noastre. Ceea ce afectează pe cineva, îi afectează pe toţi şi nu trebuie să uităm niciodată lucrul acesta.
Citeşte cu atenţie Exodul 33,13. Moise Ii mărturiseşte lui Dumnezeu că vrea să-L cunoască. Deşi Domnul intervenise deja în mod minunat, Moise era conştient de lipsurile, slăbiciunea şi neputinţa lui şi îşi dorea să se apropie mai mult de El. Dorea să-L cunoască mai bine pe Dumnezeul de care depindea. Este interesant că, la câteva secole după aceea, Domnul Isus a spus: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Moise dorea să vadă slava lui Dumnezeu, să îşi înţeleagă în felul acesta mai bine propria păcătoşenie, neputinţa şi dependenţa totală de El. Atitudinea lui este justificată, dacă ne gândim ce chemare primise şi cu ce probleme trebuia să se confrunte.
Gândurile acestea ne aduc din nou la trăsătura esenţială a închinării: în centrul închinării trebuie să Se afle Dumnezeu; când venim înaintea Sa, atitudine a noastră trebuie să fie una de umilinţă, credinţă şi supunere; trebuie să avem dorinţa de a-L cunoaşte şi de a afla care sunt „căile” Sale (Ex. 33,13).
Cât de bine Îl cunoşti pe Domnul? Ce poţi face pentru a-L cunoaşte mai bine? Cum te poţi deprinde să I te închini recunoscând slava Sa?
Studiu suplimentar
Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele „Legea dată lui Israel”, „Idolatria de la Sinai”, „Vrăjmăşia lui Satana împotriva Legii” şi Psalmii 105,26-45; 106,8-23.
„Umilinţa şi respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezenţa lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală şi încumetare, ca şi când El ar fi pe aceeaşi treaptă cu noi. Sunt unii oameni care I se adresează marelui, atotputernicului şi sfântu lui Dumnezeu [ … ] ca şi când s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia aflat mai prejos decât ei. Sunt unii oameni care se poartă în casa Lui cum nu s-ar încumeta să se poarte în camera de audienţă a unui conducător pământesc. Acestia să-si aducă aminte că se află în fata Aceluia pe care Îl adoră serafimii şi în prezenţa căruia îngerii îşi acoperă feţele. Dumnezeu trebuie să fie foarte mult onorat; toţi aceia care îşi dau într-adevăr seama de prezenţa Lui se vor pleca în umilinţă înaintea Lui.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 252
„Adevăratul respect pentru Dumnezeu este imprimat de simţământul măreţiei Sale infinite şi de conştienţa prezenţei Sale. Orice inimă trebuie să fie impresionată de acest simţământ al prezenţei Celui Nevăzut. Ceasul si locul rugăciunii sunt sfinte, pentru că acolo este Dumnezeu … Atunci când Îi rostesc Numele, îngerii îşi acoperă feţele. Cu cât respect, deci, ar trebui să luăm Numele Lui pe buzele noastre, noi, care suntem păcătoşi şi decăzuţi!” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 48, 49
Întrebări pentru discuţie
1. Ce lecţii putem desprinde din istoria tragică a închinării lui Israel la viţelul de aur şi din consecinţele grave ale închinării la dumnezei falși (vizibili sau invizibili)? La ce idoli se închină astăzi oamenii? Ce învăţăminte poate lua din această relatare biserica de astăzi, care Îl aşteaptă de atâta timp pe Domnul să vină?
2. Ce putem spune despre serviciile noastre de închinare? Ne ajută ele să fim conştienţi de măreţia, slava şi puterea lui Dumnezeu? Sau tind să Il coboare pe Dumnezeu la nivelul nostru?
3. Ce înseamnă să-L cunoaştem pe Domnul? Dacă ne-ar întreba cineva „Cum putem să-L cunoaştem pe Domnul?”, ce i-am răspunde? Cu alte cuvinte, cum poate un om să-L cunoască personal pe Dumnezeu?