Inchinare, cantare si lauda

STUDIUL 6 » 30 IULIE - 5 AUGUST

Text de memorat: "Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului'" (Ps. 96,1)

Viaţa regelui David a fost consemnată în Biblie din mai multe motive: o parte semnificativă a istoriei evreilor se leagă de viaţa şi de domnia lui şi, în acelaşi timp, noi putem învăţa multe lecţii spirituale din realizările şi din greşelile lui.

Săptămâna aceasta, vom lua câteva evenimente din viaţa lui pentru a studia mai adânc conceptul de închinare: ce înseamnă ea, modul în care trebuie îndeplinită şi ce efect are asupra noastră. Viaţa lui David este plină de momente de închinare, de cântare şi de laudă. Ele erau esenţiale pentru viaţa lui şi pentru experienţa lui cu Domnul.

La fel trebuie să fie şi pentru noi, mai ales dacă ne gândim la faptul că mesajul primului înger este o chemare la închinare. Ce înseamnă „să ne închinăm”? Cum trebuie să ne închinăm? De ce trebuie să ne închinăm? (ce rol are muzica în închinare? Care este deosebirea dintre închinarea adevărată şi închinarea falsă?

Acestea sunt temele pe care le abordăm trimestrul acesta în contextul chemării: „Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul Înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui” (I’s. 95,6.7).

Saul si David

1. Citeşte următoarele pasaje biblice despre evenimente din viaţa lui David, petrecute Înainte ca el să devină rege: 1 Samuel 16,6-13; 17,45-47; 18,14; 20,10; 26,9; 30,6-6. Ce ne spun ele despre David?

Dumnezeu l-a ales pe Saul să fie rege al lui Israel, fiindcă el se potrivea cu profilul regelui cerut de popor. Însă, când l-a ales pe David, Domnul i-a amintit lui Samuel că El Se uită la inimă (1 Sam. 16,7).

David nu era nici pe departe un om desăvârşit. Unii ar putea spune că abaterile, din a doua parte a vieţi lui au fost chiar mai grave decât păcatele lui Saul. In pofida acestui lucru, Domnul l-a respins pe Saul şi l-a iertat pe David, permiţându-i acestuia din urmă să fie rege în continuare. De ce?

2. La ce concept crucial pentru credinţă se face referire În Psalmii 32,1-5 şi 51,1-6?

Dumnezeu este preocupat de inima oamenilor. El ne cunoaşte inima, gândurile, atitudinile si motivele ascunse si are puterea de a ne schim­ba, dacă Îi permitem lucrul acesta. Inima lui David s-a supus. El era convins că păcătuise. A regretat fapta săvârşită şi a acceptat să suporte consecinţele ei. Prin contrast, inima lui Saul nu era predată cu totul Domnului, deşi şi-a exprimat şi el regretul. „După ce i-a încredinţat lui Saul răspunderea împărăţiei, Domnul nu l-a lăsat singur. A lăsat Duhul Sfânt să Se odihnească asupra lui Saul, pentru a-i arăta cât era de slab şi cât de mare nevoie avea de ajutorul divin. Iar dacă Saul s-ar fi încrezut în Dumnezeu, Domnul ar fi fost cu el. Atâta timp cât voinţa lui era stăpânită de voinţa lui Dumnezeu, câtă vreme se lăsa să fie educat de Duhul Lui, Dumnezeu putea să-i încununeze străduinţele cu izbândă. Dar atunci când Saul a ales să lucreze independent de Dumnezeu, Domnul nu mai putea să fie conducătorul lui şi a fost nevoit să-I dea la o parte.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 636

Există vreo deosebire între ceea ce este în sufletul tău şi ceea ce pot să ob­ serve alţii în comportamentul tău? Ce îţi spune despre tine răspunsul la această întrebare?

O inima mahnita si un duh zdrobit

3. Ce spune David in Psalmul 51,17?

Să analizăm aceste cuvinte ale lui David în contextul închinării. (Tre­buie să ţinem cont de faptul că atunci închinarea implica ritualul aduce­rii unei jertfe.) Cuvântul tradus cu „mâhnită” vine dintr-un cuvânt care înseamnă „sfărâmată”, „frântă”. Ce ne spune Domnul aici? Cum putem să avem în timpul închinării atât o atitudine de bucurie, cât şi una de mâh­nire? Sunt aceste două atitudini complet contradictorii?

În concepţia noastră, toţi oamenii sunt căzuţi, păcătoşi, degradaţi. De­ gradarea şi păcătoşenia ne sunt specifice nouă, oamenilor. Să ne gândim, de pildă, la decalajul dintre ceea ce ştim că trebuie să fim şi ceea ce suntem în realitate; la decalajul dintre ceea ce ştim că trebuie să gândim şi ceea ce gândim de fapt; la decalajul dintre ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce facem de fapt, dintre ceea ce nu facem, deşi ştim că ar trebui să facem. Creştini fiind, cunoaştem standardul biblic pe care trebuie să-I atingem, iar conştientizarea adevăratei noastre naturi poate să fie devastatoare pentru noi. Atunci inima noastră este mâhnită şi duhul nostru este zdro­bit. Creştinul care nu îşi dă seama de lucrul acesta este orb cu adevărat; probabil că nu s-a convertit cu adevărat sau a pierdut pe drum experienţa convertirii.

Pe de altă parte, bucuria vine din conştientizarea faptului că Domnul ne-a iubit (în ciuda stării noastre decăzute) atât de mult, încât Hristos a venit şi a murit, oferindu-Se ca jertfă pentru noi. Viaţa Sa desăvârşită, sfinţenia Sa şi caracterul Său desăvârşit ne sunt puse la dispoziţie prin credintă. Aici apare din nou tema „Evangheliei vesnice” (Apoc. 14,6). Închinarea nu ar trebui să aibă în centru doar păcătoşenia noastră, ci şi soluţia minunată a lui Dumnezeu: Jertfa adusă la cruce. Evident că avem nevoie de o inimă zdrobită şi mâhnită, însă trebuie să raportăm întot­ deauna această realitate tristă la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Hristos. De fapt, conştientizarea stării noastre rele ne duce la bucu­rie, deoarece ştim că, în ciuda stării noastre, putem primi viaţa veşnică şi că, datorită Domnului Isus, Dumnezeu nu ne va ţine în seamă păcatele. Adevărul acesta trebuie să se afle întotdeauna în centrul închinării colec­tive şi individuale.

David si cantarea de lauda si de inchinare

Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a mântuirii Sale au modelat viaţa lui David şi influenţa sa spirituală asupra poporului. Cântările şi rugăciunile lui sunt pătrunse de un simţământ de veneraţie faţă de Dumnezeul pe care Il iubea şi pe care Il cunoştea ca pe un Prieten şi Mântuitor personal.

4. Ce pregătiri a făcut David pentru aducerea chivotului la Ierusalim? 1 Cronici 16,7

În ziua în care chivotul a fost adus la Ierusalim, David i-a încredinţat lui Asaf, căpetenia cântăreţilor, o cântare nouă de mulţumire şi de laudă. Acest psalm de laudă face referire la două aspecte importante ale închinării: descoperirea lui Dumnezeu ca fiind Acela care merită închi­nare şi răspunsul cuvenit din partea închinătorului. David îi îndeamnă pe închinători să participe activ la închinare. Citeşte toată cântarea din 1 Cronici 16,8-36. Observă cât de des apar în text cuvinte şi grupuri de cuvinte care indică acţiunea, în special în prima parte a cântării: lăudaţi, cântaţi, chemaţi Numele Lui, căutaţi pe Domnul, faceţi cunoscute faptele Lui, vorbiţi, povestiţi, daţi slavă, ziceţi, aduceţi-vă aminte, aduceţi daruri. Apoi, David enumeră o serie de motive pentru care Dumnezeu este vred­nic de laudă şi de închinare.

5. Ce evenimente din istoria lor trebuiau să povestească israeliţii? 1 Cronici 16,8.12.16-22. De care intervenţii speciale ale Domnului trebuiau ei să-şi aducă aminte? vers. 12, 15. Repetarea legământului cu Dumnezeu ocupă aproape o treime din acest imn de mulţumire. Ce legătură există între legământ şi închinare?

Legământul încheiat de Dumnezeu cu Avraam, Isaac şi Iacov era înte­ meiat pe capacitatea Sa de a-i transforma într-o naţiune mare, de a-i bine­ cuvânta şi de a-i duce în Ţara Făgăduinţei. Partea lor era să-L iubească, să-L asculte şi să 1 se închine. Chiar dacă noi trăim în alte condiţii, princi­piile acestea mai sunt încă valabile.

Meditează la modul în care David face apel ca poporul să se închine lui Dumnezeu. Cum putem aplica aceste idei la închinarea noastră împreună, în Casa Domnului?

Cantarea lui David

6. Ce ni se spune in Iov despre cantare? Iov 38,7

7. Care sunt elementele-cheie din cântarea lui David, consemnată În 2 Samuel 22? Ce legătură au cu închinarea?

Nu trebuie să uităm că avem în faţă textul unei cântări, deci un text de cântat. Pretutindeni în Scriptură descoperim că muzica face parte integrantă din închinare. Potrivit textului de mai sus, îngerii au cântat de bucurie la crearea lumii.

8. Cum este descrisă în Apocalipsa atmosfera din cer? Ce teme sunt abor­date in aceste pasaje si ce invăţăm din ele despre închinare? Ap. 4,9-11; 5,9-13; 7,10-12; 14,1-3.

În centrul cântărilor de laudă şi de adorare Se află Domnul Isus, Creatorul şi Răscumpărătorul. Dacă fiinţele cereşti cântă despre aceste lucruri, cu cât mai mult ar trebui să cântăm noi despre ele!

Cântările, muzica şi lauda fac parte din experienţa noastră de închi­nare. Ca fiinţe create după chipul lui Dumnezeu, iubim şi preţuim muzica la fel ca toate celelalte fiinţe inteligente. Nu ne putem imagina o cultură care să nu folosească muzica într-un fel sau altul. Preţuirea muzicii este o trăsătură imprimată adânc în natura noastră omenească; Dumnezeu ne-a creat aşa.

Muzica are puterea de a ne atinge sufletul şi de a ne impresiona aşa cum alte forme de comunicare nu reuşesc. Când este curată şi bună, muzi­ca ne înalţă în prezenţa Domnului. Cine nu a cunoscut până acum puterea pe care o are muzica de a ne apropia de Creatorul nostru?

Ai simtit până acum această putere a muzicii? Ce fel de muzică asculti si ce efect are ea asupra relaţiei tale cu Dumnezeu?

„Cantati Domnului o cantare noua!”

Din nefericire, deşi avem acces la o parte din textul cântărilor inspi­rate, melodia lor nu s-a păstrat. De aceea folosim darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu şi compunem melodii pe baza acestor texte sau a altor texte create de noi. Melodiile şi textele pe care le compunem poartă amprenta mediului în care trăim, a culturii care ne influenţează într-o măsură mai mare sau mai mică. Lucrul acesta poate fi pozitiv sau poate fi negativ. Distincţia aceasta este adeseori greu de făcut.

9. Ce principii călăuzitoare, din următoarele versete, ne ajută să alegem muzica potrivită pentru închinare? 1 Cor. 10,31; Fii. 4,8; Col. 1,18.

În biserica noastră a fost ridicată problema muzicii si a tipurilor de muzică potrivite pentru închinare. În unele cazuri, imnurile sunt privite ca fiind sacre; în alte cazuri, este greu să facem deosebire între ceea ce se cântă în biserică şi ceea ce se cântă pe scenele seculare (pentru că, drept vorbind, nu prea există deosebire!)

Muzica de închinare ne îndreaptă gândurile spre tot ce este mai nobil şi mai bun, adică spre Domnul. Ea nu trebuie să se adreseze impulsuri­ lor noastre inferioare, ci facultăţilor noastre superioare. Muzica nu este neutră din punct de vedere moral: ea ne poate urca pe culmile experienţei spirituale sau poate fi folosită de vrăjmaşul pentru a ne înjosi şi corupe, pentru a accentua poftele, patimile, disperarea şi mânia. Dacă analizăm muzica actuală, observăm fără prea mari eforturi cât de mult a reuşit Satana să pervertească acest dar minunat oferit de Dumnezeu oamenilor.

În serviciile noastre divine de închinare, muzica face apel atât la spiri­tul nostru, cât şi la intelectul şi la emoţiile noastre. Textul este în armonie cu melodia şi este menit a ne înălţa spiritual, a ne eleva gândire a şi a ne transmite dorul după Domnul, care a făcut atât de multe pentru noi. In închinare, avem nevoie de muzica aceea care să ne aducă la piciorul crucii şi să ne conştientizeze că am fost mântuiţi prin Hristos.

Este adevărat că oamenii din zone diferite au gusturi muzicale dife­rite şi au la dispoziţie instrumente muzicale diferite. Cântecele care sunt înălţătoare şi încurajatoare pentru unii, altora le sună ciudat. Aşadar, cât de important este să căutăm căIăuzirea Domnului pentru a selecta muzica adecvată pentru serviciile de închinare!

Studiu suplimentar

„Să prezentăm în mod distinct şi clar acest subiect: meritele făpturii create nu pot să schimbe cu nimic nici statutul nostru înaintea lui Dumnezeu, nici darul pe care ni-l dă El. Dacă faptele şi credinţa cumpără darul mântuirii pentru cineva, atunci Creatorul are o obligaţie faţă de făptura creată. Aici există posibilitatea ca ideile false să fie acceptate ca fiind adevăr. Dacă vreun om este în stare să merite mântuire a, prin ceva ce ar putea face el, atunci se află pe aceeaşi poziţie ca şi catolicul care face penitenţe pentru păcatele lui. Astfel, mântuirea ar fi parţial ceva da­ torat nouă, ceva ce poate fi obţinut ca o răsplată care ni se cuvine. Dar, dacă omul nu poate să merite mântuire a prin niciuna dintre faptele lui bune, înseamnă că ea este în totalitate prin har, primită de omul păcătos pe temeiul faptului că o acceptă si crede în Isus. Ea este în totalitate un dar. Îndreptăţirea prin credinţă e~te dincolo de orice controversă. Îndată ce este stabilit definitiv faptul că meritele câştigate de omul căzut prin faptele lui bune nu-i pot obţine niciodată viaţa veşnică, orice controversă încetează.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, pag. 19,20

Muzica „este unul dintre mijloacele cele mai eficiente de a impresiona inima cu adevărul spiritual. Cât de adesea i se întâmplă sufletului sufocat şi gata să se lase pradă deznădejdii ca memoria să regăsească vreun cuvânt de-al lui Dumnezeu – de mult uitatul refren al vreunui cântec din copilărie -, iar ispitele îşi pierd puterea, viaţa capătă un nou înţeles şi un nou scop, şi curajul şi bucuria sunt împărtăşite şi altor suflete! [ … ]

Ca parte a serviciului divin, cântarea este tot atât de mult un act de închi­ nare cum este rugăciunea. Si, într-adevăr, multe cântări sunt rugăciuni. [ … ]

În timp ce Răscumpărătorul nostru ne duce către pragul veşniciei, care străluceşte de slava lui Dumnezeu, putem recunoaşte subiectele de laudă şi recunoştinţă care vin de la corul ceresc ce înconjoară tronul; iar când ecoul cântecului îngeresc este deşteptat în căminele noastre pământeşti, inimile vor fi atrase mai mult de cântăreţii cereşti. Părtăşia cu cerul în­ cepe pe pământ. Aici deprindem tonalitatea laudei lui.” – Ellen G. White, Educaţie, pag. 168

Întrebări pentru discuţie

1. Cum influenţează cultura şi societate a în care trăim muzica din biseri­ ca noastră? Se poate evita această influenţă?

2. Citatele de la secţiunea de vineri a studiului ne vorbesc despre muzică. Ce poate face biserica noastră locală pentru a ne asigura că muzica este înălţătoare şi încurajatoare şi îşi îndeplineşte menirea?