Închinarea În cartea Apocalipsa

»

Text de memorat: "Cântau o cântare nouă Înaintea scaunului de dom­ nie. Înaintea celor patru făpturi vii şi Înaintea bătrâni lor. Şi nimeni nu putea să Înveţe cântarea. afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ." (Apocalipsa 14.3)

Puţine cărţi ale Bibliei conţin atât de mult mister şi stârnesc atât de multă atracţie ca Apocalipsa. Ea este o carte plină de imagini fantastice de animale şi balauri şi întâlnim în ea referiri la foc, cutremur, boli, armate, broaşte, cetăţi, stele căzătoare etc.

Cu toate acestea, subiectul care apare în mod repetat este închinarea, fie atunci când este amintită criza finală prin care trec cei care se închină fiarei şi icoanei ei, fie atunci când vorbeşte despre fiinţele din cer care Îi cântă lui Dumnezeu: „s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor” (Apoc. 5,14), „s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu” şi I-au mulţumit Celui care este, care era şi care vine, Celui care a început să împărăţească (Apoc. 11,16.17), Celui care este vrednic să primească „slava, cinstea şi puterea” (Apoc. 4,11).

Apocalipsa ne descoperă principiul pe care l-am studiat trimestrul acesta: numai Domnul, Creatorul nostru, Răscumpărătorul şi Judecătorul nostru, este vrednic de închinarea şi de lauda noastră.

„Am cazut la picioarele Lui ca mort”

Probabil că una dintre cele mai mari descoperiri pe care le-am primit despre măretia si puterea lui Dumnezeu a fost cea oferită de astronomie. În Antichita!e, ~u se cunoştea mai nimic despre mărimea şi dimensiunile cosmosului. In secolul XX, datorită perfecţionării telescoapelor, am reuşit să vedem universul şi am rămas uluiţi de mărimea lui, de distanţele uriaşe, de numărul incredibil de galaxii şi de stele. Mintea noastră poate cuprinde cu greu aceste realităţi.

Dar există un lucru şi mai uimitor: numai o Fiinţă mai mare decât uni­ versul putea să-I creeze, tot la fel cum numai un pictor poate să picteze un tablou. Dumnezeul căruia ne închinăm, căruia Îi slujim, este Creatorul universului; El este mai mare decât tot ce a creat. Cine suntem noi în comparaţie cu un Dumnezeu atât de mare?

1. Cum reacţionează Ioan atunci când ÎI vede pe Domnul Isus? De ce a reacţionat a~a? Cum este Înfăţi~ată Crucea? Apocalipsa 1,13-18

2. Ce asemanari exita intre reactia lui Ioan si reactia lui Iov? Iov 42,1-6

Oamenii aceştia au primit o descoperire parţială a slavei Domnului, însă ceea ce au văzut a fost suficient ca să determine o atitudine de sme­ renie. Reacţia lor cuprinde teamă, respect, veneraţie şi pocăinţă. Şi oare nu este firesc? Ei L-au întrezărit pe Creatorul universului; ei erau nişte oameni păcătoşi, care au văzut un crâmpei din slava Dumnezeului Celui Sfânt. Conştienţa păcătoşeniei, a vinei, a nimicniciei vieţii lor le-a apărut înaintea ochilor atunci când s-au aflat în prezenţa Domnului.

Cum pot serviciile divine să producă în noi o reactie asemănătoare? Nu ar trebui oare să simtim prezenta lui Dumnezeu si lucrul acesta să ne ducă la o atitudine de smerenie? Cât de important este ca serviciile divine să ne arate că jertfa Domnului Hristos, este singura noastrâ speranta pentru mântuire?

„Sfant, sfant, sfant…”

Deşi cartea Apocalipsa conţine încă multe taine, tema ei predominantă este închinarea. Pretutindeni se face referire la fiinţe care 1 se închină Domnului.

3. Citeşte textele de mai jos. Ce învăţăm din ele despre închinare? Ce teme abordate în studiile din trimestrul acesta apar si în aceste pasaje? Apoc. 4,8-11, 5,8-14; 7,9-12; 11,15-19; 15,1-4; 19,1-5

Printre învăţăturile pe care ni le transmite Apocalipsa se numără şi aceasta: evenimentele de pe pământ afectează evenimentele din cer şi, invers, evenimentele din cer afectează evenimentele de pe pământ. Cerul şi pământul sunt mai aproape unul de altul decât ne-am putea imagina. Apocalipsa ne arată cât de aproape: fiinţele sfinte din cer 1 se închină lui Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut pe pământ.

Redescoperim în aceste pasaje tema închinării şi a laudei. Domnul este Creatorul, Răscumpărătorul, Judecătorul. El este preamărit pentru sfinţenia Sa, pentru faptul că Şi-a dat viaţa, pentru puterea şi pentru gloria Sa. El este lăudat pentru dreptatea şi judecata Sa şi pentru mântuirea pe care o oferă.

Meditează din nou la Planul de Mântuire, la semnificaţia lui şi la tot ce ne-a oferit Dumnezeu prin el. Avem motive să-L lăudăm? Dă uitării greutăţile şi necazurile şi ia-ţi timp în fiecare zi să-L lauzi pe Domnul7entr tot ce ai primit. Lucrul acesta îti va schimba viata.

Apocalipsa 13

În introducerea studiului, am amintit că, în centrul crizei finale, se va afla problema închinării. Destinul veşnic al oamenilor depinde de această problemă importantă care apare şi în capitolele 13 şi 14 din Apocalipsa.

4. Citeşte Apocalipsa 13 şi răspunde la următoarele întrebări:

Care este contextul istoric În care se desfăşoară evenimentele descrise aici?

Despre ce ne vorbeste tema inchinarii?

De cate ori apare tema inchinarii?

CEene spune aceast despre importanta ei?

Unde este prezentata Evanghelia (mantuirea oferita de Hristos)?

Încă de la începutul marii lupte, Satana a depus eforturi mari pen­ tru a submina autoritatea şi puterea lui Dumnezeu. Lupta pe care el a declanşat-o în cer se dă acum pe pământ. Capitolul acesta ne arată cum a lucrat el de-a lungul istoriei, prin puterile prezentate aici, şi cum va lucra în timpul crizei finale: toţi aceia care nu se închină fiarei şi icoanei ei vor fi persecutaţi economic şi fizic. Satana ştie că a pierdut lupta la Cruce, dar nu se opreşte şi continuă, încercând să înşele pe cât mai mulţi.

Apocalipsa 13,8 ne spune că „toţi locuitorii pământului i se vor închi­ na, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat”. „Legământul cel veşnic” (EvI. 13,20) exista înainte de aducerea pământului la existenţă şi le oferă oamenilor mântuirea. Cei care primesc această mântuire şi ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii nu se vor închina fiarei sau icoanei ei. Ei se vor închina Celui care i-a spălat de păcate cu sângele Său (Apoc. 1,5).

Apocalipsa 14

Apocalipsa 14 se deschide cu scena în care Ioan îi vede pe cei o sută patruzeci şi patru de mii „care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ” (vers. 3). Capitolul începe cu o viziune a viitorului, cu o descriere a momentului în care ei se vor afla înaintea lui Dumnezeu în cer. Deşi textul nu specifică lucrul acesta în mod direct, se pare că avem de-a face cu o descriere a unui serviciu de închinare.

Aşadar, Apocalipsa 14 continuă tema închinării din capitolul 13. Oa­ menii aceştia nu s-au închinat fiarei şi icoanei ei, ci se închină Domnului.

După această scenă, se reia şirul evenimentelor prezentate în capitolul 13, în care se arată contrastul dintre cei care se închină fiarei şi icoanei ei şi cei ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.

5. Citeşte Apocalipsa 14,6-12. Care este semnificaţia acestor texte pentru adventiştii de ziua a şaptea? Ce teme studiate În timpul acestui trimes­ tru reapar În acest pasaj? De ce pasajul acesta poartă denumirea de „adevăr prezent”?

Versetele acestea fac referire la foarte multe adevăruri: creaţiunea, răscumpărarea, judecata, mântuire a, Evanghelia, ascultarea, credinţa, Cele Zece Porunci, misiunea. Aici se găseşte şi cea mai teribilă avertizare din Biblie, care se referă tot la tema închinării: „Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!” (Apoc. 14,11)

Ca adventişti de ziua a şaptea, noi ştim cât de important este adevărul despre ziua de odihnă, care este strâns legată de creaţiune şi de închinare. Noi ne închinăm Domnului, pentru că El este Creatorul, iar Sabatul a fost şi este semnul fundamental al autorităţii Sale de Creator.

Problemele acestea vor fi aduse în curând în atenţia tuturor oamenilor.

Cât de important este să fim pregătiţi să rămânem de partea adevărului şi, în acelaşi timp, să fim „totdeauna gata” să răspundem, aşa cum zice Petru, „oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi cu teamă” (1 Petru 3,15).

Inchina-te lui Dumnezeu!

6. Citeşte Apoc. 22,8.9 şi contextul în care se găsesc aceste două versete.
Care este mesajul esenţial privitor la închinare?

În studiile din trimestrul acesta, am subliniat în mod repetat ideea că oamenii au o nevoie înnăscută de a se închina. Uneori, unor lucruri bune sau unor fiinte fără păcat. Ioan vrea să se închine mesagerului ceresc care i-a descoperit nişte adevăruri extraordinare. Însă acesta îl opreşte şi îi spune să 1 se închine doar lui Dumnezeu.

Nu este singura ocazie în care Ioan încearcă acest lucru. În Apocalipsa 19,10, el este oprit din nou şi îndemnat să 1 se închine Domnului. Pasajele acestea ne trimit la cuvintele rostite de Hristos atunci când a fost ispitit de Satana: „Domnului, Dumnezeului tău, să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Matei 4,10).

Ioan s-a aruncat de două ori la picioarele unor îngeri pentru a li se închina – un semn al supunerii, al slujirii şi al respectului. În aceasta constă, de fapt, închinarea, nu-i aşa?

Prin urmare, închinarea nu este doar ceea ce facem în Sabat, timp de câteva ore pe săptămână. A ne închina înseamnă a ne pleca la picioarele Domnului şi a rămâne acolo tot timpul. Închinarea are de a face cu ati­ tudinea noastră generală faţă de Dumnezeu şi cu relaţia noastră cu El. Închinarea ţine de activitatea noastră de pe parcursul întregii săptămâni; ea înseamnă ~ă ducem o viaţă de credinţă, de ascultare şi de supunere faţă de Domnul. Inchinarea înseamnă să tinem cont de voia Domnului în tot ce spunem, facem si gândim. Închina;ea are de-a face cu modul în care îi tratăm pe ceilalţi, fie ei simpatici sau antipatici. Închinarea are de-a face cu ascultarea de porunci, cu slujirea celor în nevoie, cu renunţarea la sine şi cu proclamarea Evangheliei.

Meditează la creaţiune şi la Dumnezeul Creator. Apoi gândeşte-te la jert­ fa adusă la Cruce, la Creatorul care moare pentru păcatele făpturilor Sale, purtând pe umerii Săi pedeapsa lor, ca să le dea şansa de a deveni făpturi noi şi de a locui pe un pământ nou. Dumnezeu a creat tot ce există şi, dacă ne închinăm la altceva sau altcuiva, înseamnă că ne închinăm făpturii, unor idoli de o formă sau alta, care nu ne pot mântui. De ce să ne închinăm unui obiect sau unei fiinţe creare, când Creatorul nostru a făcut atât de mult pentru noi?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Tragedia veacurilor, capitolele „Conflictul care se apropie”, „Ultima avertizare” si „Sfârsitulluptei”.

„Închinarea înse~mnă a ~e pleca până la pământ înaintea Făcătorului nostru, recunoscând şi mărturisind sfinţenia Sa şi faptul că noi suntem nişte fiinţe create. Ea înseamnă supunerea faţă de suveranitatea Sa, ca răspuns la prezenţa Sa măreaţă.” – articol scris de Richard M. Davidson, Worship in the Old Testament (folosit cu permisiune a autorului), pag. 3

„Psalmistul declară: «Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremu­ rând» (Ps. 2,11). Când ne închinăm, recunoastem măretia extraordinară si puterea infinită a Împăratului; ne aducem a~inte că Dumnezeu «este u~ foc mistuitor» (Deut. 4,24; Evr. 12,29), un foc care ne-ar arde pe loc, dacă nu am beneficia de jertfa înlocuitoare a lui Isus care a fost «mistuit» pe altarul Calvarului în locul nostru.

Astfel, închinarea noastră va mentine echilibrul între bucurie si vene­ raţie. Va fi o bucurie sfântă. Închinar~a noastră trebuie să fie deo~ebit de solemnă, dar şi plină de bucurie.” – articol scris de Richard M. Davidson, profesor la Universitatea Andrews, Worship in the Old Testament (folosit cu permisiunea autorului), pag. 30

„Cei răscumpăraţi înalţă o cântare de laudă care răsună prin bolţile cerului: «Mântuire a este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, si a Mielului!» (vers. 10) [din Apocalipsa 7]. [ … ]

În to~tă mulţimea aceea strălucită, nu se găseşte nimeni care să-şi atri­ buie mântuire a, ca şi când ar fi biruit prin propria putere şi bunătate. Nu se spune nimic despre ceea ce a făcut sau a suferit vreun om; ci refrenul fiecărei cântări, cheia fiecărui imn este: «Mântuire a este a Dumnezeului nostru şi a Mielului.»” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, pag. 665

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în cadrul grupei despre Planul de Mântuire, despre minunea întrupării, despre viaţa fără păcat a lui Domnului Isus, despre moartea Sa în locul nostru şi despre făgăduinţa revenirii Sale. De ce merită Domnul Hristos închinarea?

2. Cum ne închinăm Domnului în celelalte zile ale săptămânii? Dacă nu ne închinăm Domnului în fiecare zi, putem să ne închinăm Lui cu adevărat în Sabat? Argumentaţi răspunsul.

3. La ce lucruri „bune” suntem tentaţi să ne închinăm?