Bucurati-va inaintea Domnului: Sanctuarul si inchinarea

STUDIU 4 » 16 IULIE - 22 IULIE

Text de memorat: "Acolo sa va bucurati inaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi, fiii vostri si fiicele voastre, robii si roabele voastre si levitul care va fi in locurile voastre; caci el n-are nici parte de mosie, nici mostenire cu voi" (Deuteronomul 12,12)

Scriitorul rus, Lev Tolstoi, a scris despre un prieten care, simtind ca i se apropie moartea, incerca sa explice cum si-a pierdut credinta. El povestea ca, inca de mic, se ruga in fiecare seará inainte de a merge la culcare. intr-o zi, dupa ce a fost la vanatoare cu fratele lui, inainte de a merge la culcare, s-a plecat pe genunchi, sa se roage. Fratele lui s-a uitat la el si l-a intrebat: „Inca mai faci chestia asta?”

Omul a marturisit ea din momentul acela nu s-a mai rugat niciodata, nu s-a mai inchinat niciodata, nu si-a mai manifestat credinta niciodata. intrebarea fratelui lui ii descoperise cat de zadarnic si de lipsit de sens fusese acest ritual in tot acel rastimp si, de aceea, a incetat.

Povestea aceasta ne vorbeste despre pericolul ritualului. Ínchina­rea trebuie sa vina din inima, din suflet, dintr-o relatie autentica, reala cu Dumnezeu. De aceea, saptamana aceasta vom studia serviciile de la Sanctuar, centrul inchinarii israelitilor, si vom extrage cateva lectii despre inchinare.

„Eu voi locui in mijlocul lor”

1. În ce context este menţionat prima dată Sanctuarul (Templul)? Exodul 15,17

Acesta este primul loc din Scriptură în care este menţionat Templul, sau Sanctuarul. Versetul acesta este un fragment din cântarea eliberării pe care israeliţii au intonat-o la ieşirea din Egipt. El ne spune că „Templul” este „locaşul lui Dumnezeu”. Cuvântul ebraic tradus cu „locaş” provine dintr-o rădăcină al cărui sens propriu este de „a sta, a se aşeza”. Intenţiona Domnul să locuiască, „să stea” în mijlocul poporului Său de pe pământ?

2. Care sunt cele două lucruri pe care le aflăm din Exodul 25,1-9? Ce emoţii ne stârnesc ele? (Gândeşte-te cine este Dumnezeu, ce putere are şi cât de mare este EI!)

Dumnezeu îl eliberase pe Israel şi acum dorea să locuiască în mij­ locul poporului. Acelaşi Dumnezeu care săvârşise atât de multe „minuni şi semne mari” (Deut. 6,22), acelaşi Dumnezeu care crease cerurile şi pământul dorea acum să locuiască în mijlocul lor.

În plus, El dorea să locuiască într-un locaş ridicat de mână omenească.

El, care a adus lumea la existentă printr-un singur cuvânt, ar fi putut să creeze în acelaşi mod un edificiu impunător. Însă dorinţa Sa era ca poporul Său să participe în mod direct la ridicarea locaşului Său, care avea să fie centrul închinării israeliţilor.

Israeliţii nu au construit Sanctuarul după un plan omenesc, ci „după chipul pe care vi-l voi arăta” (Ex. 25,9). Fiecare amănunt al Tabernacuolului pământesc trebuia să Îl reprezinte în mod cuvenit pe Dumnezeu şi trebuia să fie vrednic de prezenţa Sa.

Sanctuarul trebuia să le inspire veneraţie şi respect, întrucât era Casa Creatorului universului.

Imaginează-ţi că te afli în faţa unei clădiri în care ştii că locuieşte Iehova Insuşi, Creatorul, Domnul cerurilor şi al pământului. Ce atitudine ai avea şi de ce? Ce îţi spune răspunsul la această întrebare despre atitudinea cuvenită în timpul închinării?

„Cu tragere de inima si bunavointa”

După cum am văzut ieri, Domnul a ales să locuiască în mijlocul israeliţilor, într-un locaş construit de mâinile lor şi nu într-un locaş adus la existenţă în mod supranatural. El i-a implicat în mod direct pe israeliţi în activitatea de ridicare a Sanctuarului, pentru a-i apropia mai mult de El. Mai mult chiar, nici măcar materialele din care urma să fie construit Sanctuarul nu au fost create în mod miraculos.

3. Despre ce este vorba În Exodul 35 şi ce lecţii importante desprindem pentru noi?

Observă accentul pus pe dispoziţia oamenilor de a contribui. Dumnezeu a spus ca fiecare să-I aducă „ce-l lasă inima” (Exodul 35,5) şi „toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă” (Ex. 35,21) au răspuns la îndemnul Său. Nu a existat o poruncă dată în mijlocul fulgerelor şi tunetelor pentru a aduce aceste daruri. Aici vedem lucrarea Duhului Sfânt care nu intră cu forţa în sufletul nimănui. Dispoziţia lor de a dărui le-a dat ocazia de a-şi exprima mulţumire a şi recunoştinţa. Domnul făcuse atât de mult pentru ei!

De asemenea, merită observat faptul că poporul a adus darurile pentru construirea Sanctuarului cu bucurie şi entuziasm. Oamenii au oferit de bunăvoie din bunurile lor materiale, din timpul lor, din talentele lor şi din capacităţile lor: „Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors … ” (vers. 26); „Moise a chemat. .. pe toţi bărbaţii iscusiţi … şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta, ca să-I facă” (Ex. 36,2).

4. Ce au făcut israeliţii prin aducerea acestor daruri?

Suntem înclinati să credem că închinarea este o activitate a unui grup de oameni care se adună ca să cânte, să se roage şi să asculte o predică. Închi­narea însă nu se limitează doar la aceasta. Copiii lui Israel s-au închinat atunci când au venit cu darurile lor. Fiecare act de renunţare la sine, prin aducerea de bunuri materiale, prin oferirea din timpul personal, din talen­tele proprii pentru cauza lui Dumnezeu, este un act de închinare.

Gândeste-te la actele tale de dăruire – la zecimea, darurile, timpul si ta­ lentele pe care le pui la dispoziţia Domnului. Ai experimentat sensul profund al închinării prin aceste acte? Când te dăruieşti pe tine însuţi, ce primeşti în schimb?

Arderea – de – tot necurmata

5. Ce poruncă a fost dată cu privire la arderea-de-tot necurmată? Exodul 29,38.39

Jertfa zilnică necurmată, numită şi „arderea-de-tot necurmată” (vers. 42) trebuia să le vorbească israeliţilor despre nevoia lor permanentă de Dumnezeu şi despre dependenţa lor de iertarea Sa. Focul de pe altar tre­ buia să rămână aprins zi şi noapte (Lev. 6,8-13). El trebuia să le aducă aminte de nevoia lor continuă după un Mântuitor.

Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca jertfa zilnică necurmată să devină un simplu ritual sau un act de rutină. Ea trebuia să fie „un timp de mare însemnătate pentru închinători”, un timp de pregătire pentru închinare, prin rugăciunea tainică, „un timp în care să-şi cerceteze în mod stăruitor inima şi să-şi mărturisească păcatele”. Credinţa lor trebuia să se prindă de făgăduinţele privitoare la Mântuitorul care avea să vină, la Mielul adevărat al lui Dumnezeu care avea să-Şi verse sângele pentru păcatele în­ tregii omeniri. (vezi Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pag. 353)

6. Cum leagă următoarele versete moartea lui Hristos de jertfirea ani­ malelor din sistemul Vechiului Testament? Evrei 10,1-4; 1 Petru 1,18.19

În Evrei 10,5-10, Pavel citează Psalmul 40,6-8, arătând că Hristos a împlinit semnificaţia reală a jertfelor. El arată că Dumnezeu nu privea cu plăcere spre aceste sacrificii şi că ele aveau menirea de a fi un motiv de în­ tristare, de pocăinţă şi de renunţare la păcat. Tot la fel, dăruirea Fiului Său, ca jertfă supremă, avea să fie un motiv de agonie cumplită şi de întristare adâncă atât pentru Tatăl, cât şi pentru Fiul. Pavel a subliniat că adevărata închinare trebuie să vină întotdeauna dintr-o inimă iertată, curăţită şi sfinţită care se bucură să asculte de Acela care a făcut posibile toate aceste lucruri. „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi tru­ purile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom. 12,1).

Închinarea înseamnă, în primul rând, predarea personală, deplină şi totală în mâna lui Dumnezeu, ca o jertfă vie. Când ne predăm pe noi însine, atunci Îi vom aduce în mod natural darurile noastre, lauda noastră şi inimile noastre. Această atitudine ne va proteja de ritualurile lipsite de sens.

Întreabă-te: I-am predat totul lui Hristos, care a murit pentru păcatele mele? Există în inima mea vreo urmă de împotrivire la care nu vreau să renunţ cu niciun chip? Care este aceasta şi cum pot renunţa la ea?

Comuniunea cu Dumnezeu

Unul dintre aspectele-cheie ale vietii crestine, al relatiei mântuitoare cu Hristos, este cunoaşterea Domnului.’ Isus Însuşi a spus: ‘”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Ca în orice tip de relaţie, comunicarea este un factor-cheie.

7. Citeşte Exodul 25, 10-22. Ce li se spune israeliţilor să facă şi ce făgăduinţe le sunt oferite?

Deasupra chivotului (în care se găsea Legea sfântă a lui Dumnezeu), chiar deasupra capacului ispăşirii, se manifesta prezenţa lui Dumnezeu. Acolo „bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Ps. 85,10). Fumul care se ridica de pe altarul tămâierii din Sfânta Sfin­ telor era simbolul rugăciunilor poporului lui Dumnezeu amestecate cu meritele şi mijlocirea lui Hristos.

Mai presus de toate acestea, israeliţii aveau făgăduinţa: „Acolo Mă voi întâlni cu tine şi, de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel” (Ex. 25,22).

Dumnezeu le-a făgăduit că va fi prezent în Sanctuar şi, mai mult decât atât, că le va vorbi şi că îi va îndruma.

În prezent, noi nu avem un Sanctuar pământesc, dar avem făgăduinţa că Dumnezeu ne va îndruma şi va fi prezent în vieţile noastre, atunci când ne predăm Lui. Ce om credincios nu a văzut cum Domnul i-a condus viaţa?

Aici ajungem din nou la închinare. Trebuie să ne închinăm Domnului cu o atitudine de supunere, de predare de sine, cu dispoziţia de a ne lăsa îndrumaţi. Inima predată Domnului prin rugăciune, cu umilinţă şi respect, inima care simte nevoia după mântuire, har şi pocăinţă este o inimă plină de laudă faţă de Dumnezeu, o inimă care se va lăsa călăuzită pe drumul dorit de Domnul. Inchinarea adevărată ne ajută să fim mai deschişi faţă de îndrumarea lui Dumnezeu, pentru că ne învată să avem o atitudine de credinţă şi de supunere. Închinarea aceasta nu este zadarnică.

Bucurati-va inaintea Domnului

o mare parte din cărţile Exodul, Leviticul şi Numeri descriu Sanctua­rul- construirea lui, serviciile care aveau loc în el, jertfele şi darurile care aveau să fie aduse acolo şi slujirea preotilor. Sanctuarul era un locaş sfânt. Era locaşul unde locuia Dumnezeu Insuşi şi, totodată, locaşul în care Israel venea ca să fie iertat şi curăţat de păcat. Acolo Israel învăţa Evan­ghelia si o experimenta.

În acelaşi timp, nu trebuie să tragem concluzia că închinarea israeliţilor era rece, sterilă şi formală. Domnul le-a arătat foarte exact ce trebuiau să facă în Sanctuar, dar regulile acestea nu erau un scop în sine. Dimpotrivă ele ajutau la realizarea unui scop, şi anume acela ca poporul Său să fie sfânt, bucuros şi credincios, un popor care să le vorbească oamenilor des­ pre adevăratul Dumnezeu (Ex. 19,6; Deut. 4,5-7; Zah. 8,23).

9. Ce ne spun textele următoare despre Închinarea israeliţilor la Sanctuar? Lev.23,39-4O; Deut. 12,5-7.12.18; 16,13-16.

O problemă cu care se confruntă biserica din zilele noastre este cea a închinării si a stilurilor de închinare. În unele biserici, serviciile divine sunt reci, formrle, serbede şi lipsite de bucurie. În alte biserici, emoţiile devin factorul dominant: oamenii nu vor decât să se simtă bine, să „tresalte” de bucurie în Domnul, fără să adere la vreun adevăr biblic.

Un lucru important care merită reţinut, şi totodată o lecţie pe care o putem învăţa din modelul Sanctuarului, este că adevărata închinare tre­ buie să ne aducă bucurie, respectând adevărul biblic. Dumnezeu le-a dat israeliţilor reguli clare, stricte şi riguroase, privitoare la construirea Sanc­tuarului, la slujirea preoţească şi la serviciile de acolo, dar toate acestea aveau scopul de a-i învăţa adevărurile legate de mântuire, răscumpărare, mijlocire şi judecată. Pe de altă parte, era de aşteptat ca ei să se bucure în Domnul când se închinau. Tema aceasta apare în mod constant. Prin ur­ mare, putem să fim foarte bine înrădăcinati în adevărul biblic si, în acelasi timp, să ne închinăm cu bucurie. În definitiv, dacă adevărurile mântuirii, răscumpărării, mijlocirii şi judecăţii nu ne produc bucurie, atunci ce alt­ ceva ar putea să o facă?

Ce experienţe ai avut în această privinţă? Ce înseamnă pentru tine să te bu­curi în Domnul? Ce poţi face pentru a te bucura mai mult? Ce poţi face pentru ca închinarea ta să nu fie un simplu ritual?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele „Cortul şi serviciile lui”, „Păcatullui Nadab şi Abihu”, „Legea şi legămintele” şi Parabolele Domnului Hristos, capitolul „Via Domnului”.

„Deasupra tronului mii ei se afla Şechina, manifestarea prezenţei di­ vine, iar dintre heruvimi, Dumnezeu făcea cunoscută voia Lui. Soliile di­ vine erau uneori aduse la cunoştinţa marelui-preot printr-o voce din nor. Alteori, o lumină se odihnea asupra îngerului din dreapta, ceea ce în semn­ de aprobare sau primire, sau o umbră, un nor, se aşeza pe cel din stânga, pentru a descoperi dezaprobarea sau respingerea.” – Ellen G. White, Patriarhi si profeti, pag. 349

„În ei [poporul Său] Domnul a plănuit să locuiască în plinătatea Sa în această lume; nu doar la modul general, prin locuirea într-un cort; ci prin luarea în stăpânire a vieţii lor într-un mod atât de complet, încât să le arate, şi prin ei să-i arate lumii, în ce fel avea Mesia să fie locaşul lui Dumnezeu.” – F. C. Gilbert, Practical Lessons From the Experience of Israelfor the Church of Today (Concord, Mass.: Good Tidings Press, 1902), pag.351

Întrebări pentru discuţie

1. Cum îi putem ajuta pe ceilalţi să înţeleagă că aducerea zecimii şi a darurilor este un act de închinare? Ce compromitem atunci când nu aducem zecimea şi darurile?

2. Când analizăm serviciile noastre divine, observăm că ele sunt mai degrabă reci, formale, sterile şi lipsite de bucurie sau, dimpotrivă, sen­ timentale, înclinate spre accentuarea trăirilor interioare şi a emoţiilor? Sau am reuşit să găsim calea de mijloc între aceste două extreme? Discutati.

3. În încer~area de a ajunge la inimile oamenilor nereligioşi, unele bise­ rici şi-au schimbat în mod radical serviciile divine. Lucrul acesta poate fi foarte pozitiv, dar care sunt pericolele de care trebuie să se ferească (ex. compromisul, ajustarea adevărurilor biblice esentiale)?

4. În unele servicii divine, s-au perpetuat anumite ritualuri, motiv pentru care unii nu doresc să accepte nicio schimbare. Cum ai răspunde la afirmaţia: „Aşa am făcut întotdeauna”?

5. Sanctuarul pământesc era un locas sfânt, în care locuia Dumnezeu Însuşi. Israeliţii trebuiau să îşi exprime bucuria când veneau acolo. Ce lecţii importante despre închinare învăţăm de aici?