Limbaj, text şi context
STUDIUL 7 » 9 MAI – 15 MAI
Textul de memorat: „Luaţi cartea aceasta a Legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.” (Deuteronomul 31:26)
Miliardele de locuitori ai pământului vorbesc peste 6 000 de limbi. Biblia în întregime a fost tradusă în peste 600 de limbi, Noul Testament şi unele părţi din Biblie sunt traduse în peste 2 500 de limbi. Fără îndoială, sunt multe limbi. Şi totuşi, sunt mai puţin de jumătate din limbile cunoscute în lume.
Aproximativ 1,5 miliarde de oameni nu au acces la o Biblie tradusă în limba lor maternă. Deşi încă mai este mult de lucru, eforturile diferitelor societăţi biblice au făcut posibil ca 6 miliarde de oameni să poată citi Scriptura.
Cât de binecuvântaţi suntem să fim printre cei care au Biblia tradusă în limba lor! Adesea credem poate că este un lucru normal, uitând nu doar că mulţi oameni nu au Biblia, dar şi că, timp de multe secole, în Europa, în mod intenţionat, Biblia a fost inaccesibilă maselor. Datorită tiparului şi Reformei, lucrurile s-au schimbat. Noi, cei care avem Biblia, continuăm să analizăm cum am putea, inspiraţi de Duhul Sfânt, să învăţăm să studiem Cuvântul şi cum să Îl cunoaştem pe Domnul care ne este descoperit în aceste pagini.
Duminică, 10 mai – Înţelegerea Scripturii
1. În ce scop ne-a fost dată Biblia? 2 Timotei 3:16,17
Biblia a fost scrisă ca un martor al intervenţiilor lui Dumnezeu în istorie, al planului Său de răscumpărare a omenirii căzute şi pentru a ne învăţa calea neprihănirii. Domnul a ales să facă acest lucru în limbaj omenesc, transpunându-Şi vizibil gândurile şi ideile în cuvinte omeneşti. Când l-a răscumpărat pe Israel din Egipt, Dumnezeu a ales un popor anume, care să transmită solia Sa către toţi oamenii. El a permis ca acea naţiune să transmită Cuvântul Său în limba lor, ebraica (şi câteva porţiuni în aramaică, limbă asemănătoare cu ebraica).
Apariţia culturii greceşti a adus o nouă oportunitate, făcând posibil ca Noul Testament să fie scris într-o limbă universală, greaca, limbă care pe atunci era vorbită de mulţi în acea parte a lumii. (De fapt, a existat şi o traducere în greacă a Vechiului Testament.) Această limbă universală a făcut posibil ca apostolii şi biserica primară să răspândească solia în lung şi în lat cu un nou zel misionar după moartea Domnului Hristos. Mai târziu, apostolul Ioan „a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut” (Apocalipsa 1:2). Astfel, Biblia subliniază continuitatea ei ca „martor” şi a acestei „mărturii” inspirate de la primul până la ultimul scriitor al Bibliei.
2. De ce era atât de important ca Israel să asculte de „toate cuvintele legii acesteia”, Tora, sau „învăţăturile”? Deuteronomul 32:46,47
Unii oamenii nu au doar o traducere a Bibliei în limba lor maternă, ci au mai multe versiuni. Alţii poate au o singură versiune, dacă o au. Dar, indiferent câte ai avea, esenţial este să o preţuieşti, pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu şi, cel mai important, să te supui învăţăturilor ei.
De ce nu este „un lucru fără însemnătate” (Deuteronomul 32:47) să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu şi să îi învăţăm şi pe copiii noştri?
Luni, 11 mai – Cuvintele şi semnificaţia lor
În fiecare limbă există cuvinte cu sensuri bogate şi profunde, foarte dificil de tradus printr-un singur cuvânt în altă limbă. Astfel de cuvinte necesită un studiu aprofundat al modului în care sunt folosite în Biblie pentru a le înţelege semnificaţia.
3. Cum sunt arătate în Scriptură bunăvoinţa şi bunătatea lui Dumnezeu faţă de fiinţele pe care le-a creat? 1 Împăraţi 3:6; Psalmii 57:3; 66:20; 143:8; Mica 7:20
Termenul ebraic chesed (bunăvoinţă) este unul dintre cele mai bogate şi mai profunde cuvinte din Vechiul Testament. El descrie iubirea, bunătatea, bunăvoinţa, îndurarea şi legământul lui Dumnezeu faţă de poporul Său. În aceste câteva pasaje am văzut că El Îşi arată „o mare bunăvoinţă faţă de … David”, că „i-a păstrat această mare bunăvoinţă” El „Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia…” El va „da cu credincioşie lui Iacov, şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam…”.
4. Ce se spune despre „pace” în următoarele pasaje? Numeri 6:24-26; Iov 3:26; Psalmii 29:11; Isaia 9:6; 32:17
Termenul ebraic shalom este adesea tradus prin „pace”. Dar semnificaţia acestui cuvânt este mult mai profundă şi mai cuprinzătoare. Shalom poate fi tradus prin „plenitudine, desăvârşire şi bunăstare”. Binecuvântarea şi îndurarea lui Dumnezeu ne ţin în această stare, care este un dar de la Dumnezeu. Prin comparaţie, în necazul său, Iov nu găsea „nici linişte… nici odihnă”, căci îi lipsea pacea (shalom). În această lume haotică simţim o binecuvântare imensă când întâmpinăm ziua Sabatului prin cuvintele „Sabat fericit”, expresia uzuală în română pentru Shabbat shalom, căci legătura noastră cu Dumnezeu ne oferă cea mai mare pace şi plenitudinea de care avem nevoie în viaţa noastră.
Chiar fără a cunoaşte sensul original al acestor cuvinte, cum putem experimenta realitatea lor, aşa cum le înţelegem noi?
Marţi, 12 mai – Repetiţie, modele de cuvinte şi semnificaţie
În gândirea ebraică există mai multe moduri de a exprima idei care să scoată în evidenţă sensul şi să accentueze importanţa conceptelor. Spre deosebire de limbile europene, ebraica nu are semne de punctuaţie, astfel că structura lingvistică s-a folosit de alte metode pentru a compensa.
5. Ce cuvinte se repetă în următoarele pasaje? Cum sunt accentuate cuvintele repetate prin concepte care sunt introduse prin repetiţie? Geneza 1:26,27; Isaia 6:1-3
Un mod prin care scriitorii evrei puteau evidenţia o trăsătură a lui Dumnezeu era repetarea ideii de trei ori. Când relatarea despre creaţiune atinge apogeul lucrării lui Dumnezeu de creaţie, textul evidenţiază importanţa unică a omului. Verbul bara’ „a crea”, întotdeauna Îl are pe Dumnezeu ca subiect. Cu alte cuvinte, doar Dumnezeu are puterea de a crea fără a depinde de materie preexistentă. Aici versetul descrie crearea omului: „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a creat” (NTR). Observaţi repetarea de trei ori a cuvântului „creat”. Prin aceasta, Moise evidenţiază faptul că oamenii au fost creaţi de Dumnezeu şi că au fost creaţi după chipul Lui. El a vrut să evidenţieze aceste adevăruri.
În vedenia cu chemarea lui Isaia, serafimii au repetat cuvintele: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor.” Accentul cade pe sfinţenia unui Dumnezeu uimitor a cărui prezenţă umple templul. Putem observa aceeaşi sfinţenie în cuvintele lui Isaia, când se află în prezenţa Celui Atotputernic: „Vai de mine! Sunt pierdut” (vers. 5). Chiar un profet ca Isaia, confruntându-se cu sfinţenia şi caracterul lui Dumnezeu, s-a ruşinat de nevrednicia lui. Astfel, chiar şi aici, cu mult înainte ca Pavel să ne descrie păcătoşenia omului şi nevoia de un Mântuitor (Romani 1-3), putem vedea că Biblia ne prezintă starea decăzută a omenirii, chiar la un om ca Isaia.
În Daniel 3, expresia „Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip” se repetă (cu mici variaţii) de zece ori (vers. 1,2,3,5,7,12,14,15,18). Prin această repetare se subliniază fapta lui Nebucadneţar care sfida făţiş viziunea pe care Dumnezeu i-o dăduse şi i-o explicase prin Daniel (Daniel 2:31-45). Accentul cade aici pe încercarea omului de a se face zeu şi a i se aduce închinare, în opoziţie cu singurul Dumnezeu adevărat, Singurul vrednic de închinare.
Miercuri, 13 mai – Text şi context
În Scriptură, cuvintele apar întotdeauna într-un context, nu izolate. Un cuvânt are un context imediat, într-o propoziţie, şi, mai întâi, trebuie să înţelegem textul la acest nivel. Apoi există un context lărgit, în care apare propoziţia – poate fi o secţiune, un capitol sau o serie de capitole. Este esenţial să înţelegem cât mai bine contextul cuvintelor şi propoziţiilor pentru a nu ajunge la concluzii greşite.
6. Compară Geneza 1:27 cu Geneza 2:7. Apoi citeşte Geneza 2:15-23. Cum putem înţelege din aceste pasaje şi contexte diferite definiţia termenului adam, cuvântul ebraic pentru „om”?
Am văzut că prin repetiţia termenului bara’ din Geneza 1:27, se scoate în evidenţă crearea omului. Apoi omul este definit în contextul acestui verset ca „parte bărbătească şi parte femeiască”. Aceasta înseamnă că termenul ebraic adam trebuie înţeles în acest pasaj ca referire generică la neamul omenesc, sau la omenire.
Totuşi, în Geneza 2:7, acelaşi termen, adam, este folosit cu referire la formarea lui Adam din ţărâna „pământului” (în ebraică adamah – observaţi jocul de cuvinte). Aici se face referire doar la bărbatul Adam, căci Eva a fost creată doar mai târziu şi într-un mod cu totul diferit. Astfel, în fiecare pasaj, chiar în contextul celor două capitole, putem vedea diferenţierea dintre definiţia adam ca „neam omenesc” (Geneza 1:27) şi bărbatul Adam (Geneza 2:7). Faptul că Adam este o persoană este enunţat doar mai târziu, în genealogii (Geneza 5:15; 1 Cronici 1:1; Luca 3:38) şi cu referire la Isus, care a devenit „al doilea Adam” (Romani 5:12-14).
După cum termenul Adam apare într-un text specific, la fel şi contextul creării lui Adam şi a Evei se găseşte în relatarea despre facerea lumii, după cum vedem în Geneza 1-2. Aceasta înseamnă o unitate mai mare. Unitatea îl informează pe cel care interpretează textul dacă sunt teme, idei şi evenimente adiţionale. Geneza 2:4-25 a fost numită uneori a doua relatare a momentului creaţiunii, dar, de fapt, este numai o diferenţă în accentuare . Oricum, în ambele relatări ne este prezentată clar originea omenirii.
După cum putem vedea, bărbatul şi femeia – omenirea – sunt creaţiile directe ale lui Dumnezeu. Ce ne spune aceasta despre „înţelepciunea lumii acesteia” (1 Corinteni 1:20) care susţine că am apărut din întâmplare?
Joi, 14 mai – Cărţile şi mesajul lor
În Scriptură, unităţile mari se numesc cărţile Bibliei. Cărţile biblice au fost scrise în medii diferite şi cu scopuri diferite. Unele au fost solii profetice, altele, compilaţii, precum Psalmii. Există cărţi istorice, precum 1 şi 2 Împăraţi, şi scrisori către diferite biserici, precum cele scrise de Pavel şi alţii.
Când dorim să înţelegem semnificaţia şi mesajul unei cărţi este important să începem cu scriitorul şi mediul. Multe cărţi ale Bibliei au autori cunoscuţi. Primele cinci cărţi ale Vechiului Testament îi sunt atribuite lui Moise (losua 8:31,32; 1 Împăraţi 2:3; 2 Împăraţi 14:6; 21:8; Ezra 6:18; Neemia 13:1; Daniel 9:11-13; Maleahi 4:4). Acest lucru a fost confirmat de Isus (Faptele 3:22; Romani 10:5). În alte cazuri, unii autori biblici nu au fost identificaţi. (De exemplu, autorii cărţilor Estera şi Rut şi cei ai unor cărţi istorice precum Samuel şi Cronici.)
7. Ce importanţă are pentru noi faptul că Moise a scris cartea Geneza? Geneza 15:1-5; 22:17,18
Cărţile de la Exodul până la Deuteronomul au fost scrise de Moise după ieşirea din Egipt, desigur. Dar pentru că Geneza este fundamentală, ea prezentând istoria intervenţiilor lui Dumnezeu de la facerea lumii până în vremea patriarhilor, este logic să afirmăm că această carte a fost scrisă înainte de Exodul.
„În timp ce anii, în trecerea vremii, se derulau în veşnicie, iar el umbla din loc în loc cu turmele prin locuri singuratice, meditând la starea de oprimare a poporului său, [Moise] şi-a reamintit de felul în care Se purtase Dumnezeu cu părinţii săi şi de făgăduinţele care erau moştenirea poporului ales, iar rugăciunile sale pentru Israel se înălţau zi şi noapte. Îngeri din cer revărsau lumina lor în jurul lui. Aici, sub inspiraţia Duhului Sfânt, el a scris cartea Geneza.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 251
Din Geneza aflăm nu doar despre originea noastră, ci şi despre planul de mântuire sau mijlocul prin care Dumnezeu va răscumpăra omenirea căzută. Acest plan devine chiar mai evident în legământul pe care Dumnezeu îl face cu Avraam, legământ în care Dumnezeu făgăduieşte să facă din el un neam mare, cu urmaşi „ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării” (Geneza 22:17).
Ce alte adevăruri ne sunt descoperite prin cartea Geneza, despre care, poate, altfel nu am fi ştiut?
Vineri, 15 mai – Un gând de încheiere
„În Cuvântul Său, Dumnezeu le-a încredinţat oamenilor cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire cu autoritate şi infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperitorul doctrinelor şi testul experienţei. … Cu toate acestea, faptul că Dumnezeu le-a descoperit oamenilor voia Sa prin Cuvântul Său n-a făcut inutilă prezenţa şi călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. Din contră, Duhul a fost făgăduit de Mântuitorul nostru ca să le descopere slujitorilor Săi Cuvântul, ca să lumineze şi să aplice învăţăturile Lui. Şi, pentru că Duhul lui Dumnezeu a fost Acela care a inspirat Biblia, este cu neputinţă ca învăţătura Duhului să fie vreodată contrară aceleia a Cuvântului.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 7
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, Capitolul 5 „John Wycliffe” şi Capitolul 8 „Luther înaintea Dietei”.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Psalmii 90-96
1. Cum constata psalmistul că se duc anii?
2. Pe cine compară psalmistul cu iarba şi pe cine compară cu finicul şi cu cedrul?
3. Ce anume înviora sufletul psalmistului când era frământat de „gânduri negre”?
4. Ce îndemn le adresează psalmistul cerurilor, pământului, mării, câmpiei, copacilor?
Evanghelizare, Secţiunea 7, subcapitolul „Predicarea profeţiilor captivează atenţia”
5. Despre care profeţii spune Ellen White că ar trebui studiate cu atenţie?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!