Legile existente în vremea lui Hristos

STUDIUL 1 » 29 MARTIE - 4 APRILIE

Textul de memorat: „Când neamurile, cu toate că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta, ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege.” (Romani 2:14)

În majoritatea culturilor, există diferite legi care funcţionează simultan: legi cu caracter general, valabile în dreptul tuturor, dar şi legi locale, care sunt valabile în anumite zone mai mult decât în altele.

În timpurile Noului Testament, cel care întrebuinţa cuvântul obişnuit pentru „lege” (nomos în greacă, lex în latină şi torah în ebraică) se putea referi la oricare dintre numeroasele legi existente. Deseori, numai contextul conversaţiei putea oferi un indiciu despre legea în discuţie. De aceea, pe parcursul studiilor din acest trimestru, va fi necesar să luăm întotdeauna în considerare contextul imediat pentru a identifica legea la care se face referire.

Studiul din această săptămână analizează diferitele legi care funcţionau în societatea din vremea lui Hristos şi a bisericii primare, în scopul formării cadrului necesar abordării temei de bază a studiului din trimestrul acesta: Legea morală a lui Dumnezeu, Cele Zece Porunci.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Dumnezeu vă cheamă să renunţaţi la mândrie şi încăpăţânare şi să lăsaţi ca pacea Lui să stăpânească în inima voastră. Trebuie să nutriţi un spirit blând şi liniştit. Purtaţi blândeţea lui Hristos cu voi în tot ce faceţi.” – Ellen G. White, Mărturii, val. 4, p. 344
__________&__________

Legea romană

1. Ce putem învăţa de la Iosif şi Maria, aceşti doi oameni credincioşi, în ce priveşte raportarea la mediul politic? Luca 2:1-5?

Romanii au recunoscut importanţa legilor scrise pentru guvernarea societăţii încă din timpul primei republici. De altfel, dreptul roman constituie şi astăzi fundamentul sistemului legal din multe state democratice. În general, Roma a permis regatelor vasale să îşi menţină obiceiurile, dar le-a cerut tuturor supuşilor să respecte legile imperiale şi senatoriale. Printre aceşti supuşi, s-au numărat şi părinţii lui Isus, Iosif şi Maria.

Dreptul roman viza ordinea, deci reglementa problemele legate de conducerea societăţii, dar şi de relaţiile sociale. Astfel erau stipulate procedurile de alegere pentru diferite poziţii publice, dar şi norme cu privire la adulter sau la relaţiile dintre stăpâni şi sclavi. Multe coduri sociale sunt similare celor pe care le găsim în Vechiul Testament şi în alte culturi.

Atunci când încercăm să cunoaştem cultura timpului în care au fost scrise cărţile Noului Testament, trebuie să ţinem seama de faptul că Domnul Isus şi credincioşii din biserica primară au trăit şi şi-au desfăşurat activitatea pe fundalul politic specific Imperiului Roman. Multe evenimente descrise în Noul Testament, de la moartea lui Isus şi până la întemniţarea lui Pavel, pot fi înţelese mult mai bine dacă avem mai multe informaţii despre societatea timpului. Bineînţeles că nu este nevoie să devenim specialişti în istoria romană ca să cunoaştem lucrurile necesare pentru mântuire, dar, dacă putem avea informaţii, ele se vor dovedi a fi foarte utile.

Să nu uităm că, pe lângă providenţa lui Dumnezeu care i-a condus, Iosif şi Maria s-au supus şi unei legi a ţării, care le cerea să meargă şi să se înscrie în localitatea de baştină. Maria a respectat legea, deşi era în ultima perioadă a sarcinii. Nu ar fi fost mai bine să rămână acasă, dată fiind situaţia specială în care se afla? Ce ne spune acest comportament despre modul în care ar trebui să ne raportăm şi noi la legile civile? (Gândeşte-te cât de simplu le-ar fi fost să-şi justifice nerespectarea legii.)

Legea mozaică, legile civile

Pe vremea Domnului Isus, evreii erau supuşii romanilor, dar aveau autoritate în anumite probleme legate de obiceiurile şi de religia lor (vezi Faptele 18:15). Organul legislativ care răspundea de aplicarea legii iudaice era Sinedriul, sau Sanhedrinul (Soborul, cum apare în traducerea lui Cornilescu) – Ioan 11:47; Faptele 5:27. El era compus din şaptezeci şi unu de bărbaţi aleşi dintre preoţi, bătrâni şi rabini, era condus de marele-preot şi avea rolul de tribunal suprem care se ocupa de respectarea obiceiurilor, tradiţiilor şi legilor iudaice.

Legea civilă iudaică se întemeia pe normele civile arătate în cele cinci cărţi ale lui Moise şi, de aceea, se mai numea şi Legea lui Moise. Dând aceste legi, Dumnezeu a avut în vedere un stat în care El să fie conducătorul şi poporul să se supună poruncilor Sale. Pe vremea lui Isus, situaţia era diferită: evreii erau supuşi legilor romane, dar aveau totuşi permisiunea de a apela la Legea mozaică pentru a soluţiona problemele legate de obiceiurile lor. Aici intervenea activitatea Sinedriului.

Noul Testament ne oferă câteva exemple de aplicare sau referire la Legea lui Moise: bărbaţilor evrei încă li se cerea să achite taxa de o jumătate de siclu pentru templu (Matei 17:24-27; Exodul 30:13); pentru divorţ, se respecta procedura prevăzută în Legea lui Moise (Matei 19:7; Deuteronomul 24:1-4); oamenii respectau încă prevederea leviratului – o femeie văduvă trebuia să fie luată în căsătorie de fratele soţului decedat (Matei 22:24; Deuteronomul 25:5); băieţii nou-născuţi erau încă circumcişi în a opta zi (Ioan 7:23; Leviticul 12:3); cei care se făceau vinovaţi de adulter erau pedepsiţi prin omorârea cu pietre (Ioan 8:5; Deuteronomul 22:23,24).

2. Ce principiu apare în Matei 26:59-61; Evrei 10:28 şi Deuteronomul 17:2-6? Ce ne spune el despre conceptele biblice de dreptate şi de corectitudine?

Unele reglementări de ordin civil din primele cărţi ale Bibliei ni se pot părea ciudate astăzi. (Vezi Deuteronomul 21.) Dar, dacă ţinem seama de Autorul acestor legi, cum ar trebui să le privim chiar şi pe cele a căror justificare nu reuşim să o înţelegem în totalitate?

Legea mozaică, legile ceremoniale

3. La ce fac referire legile din Leviticul 1:1-9; 2:14-16; 5:11-13? Care este scopul lor? Ce adevăruri importante aveau ele menirea să transmită?

În afară de legile civile, în vechiul Israel exista şi aşa-numita Lege ceremonială. Acest corp de legi viza sanctuarul şi serviciile religioase care se desfăşurau în el şi avea menirea de a-i învăţa pe israeliţi despre planul de mântuire şi a le îndrepta atenţia spre venirea lui Mesia. În textele de mai sus, se aminteşte de două ori faptul că prin aceste slujbe se făcea „ispăşire”. Într-un anumit sens, legile acestea sunt nişte „mici profeţii” despre Hristos şi despre lucrarea Sa de ispăşire a păcatelor poporului Său.

„Legea ceremonială a fost dată de Hristos. Chiar şi după ce nu mai era necesar să fie respectată, Pavel a prezentat-o înaintea iudeilor în adevărata ei poziţie şi valoare, indicându-i locul în planul de răscumpărare şi relaţia cu lucrarea lui Hristos; iar marele apostol declară că legea aceasta este slăvită, pe măsura Autorului ei divin. Serviciul solemn de la sanctuar reprezenta marile adevăruri care aveau să fie descoperite de-a lungul generaţiilor următoare. (…) În acest fel, de-a lungul a secole întregi de întuneric şi de apostazie, credinţa a fost păstrată vie în inimile oamenilor, până când a sosit ceasul venirii lui Mesia cel promis.” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 367

Deşi a fost instituit de Domnul Isus, sistemul legilor ceremoniale trebuia să fie numai un simbol al unor realităţi viitoare – venirea Sa, moartea Sa şi slujirea Sa ca Mare-Preot. După încheierea lucrării Sale pe pământ, acest sistem vechi – cu jertfele, ritualurile şi sărbătorile lui – nu îşi mai avea rostul (vezi Evrei 9:9-12). Astăzi, noi nu mai păzim legea ceremonială, dar o putem studia pentru a înţelege mai bine planul de mântuire.

În centrul serviciilor de la sanctuar se afla jertfa de animale care arăta spre moartea lui Isus. Gândeşte-te ce înseamnă faptul că mântuirea noastră putea fi realizată numai prin moartea Sa în locul nostru. Ce ne spune aceasta despre preţul care a trebuit să fie plătit pentru păcat?

Legea rabinică

În afară de legile mozaice, evreii din vremea Domnului Isus aveau şi legile rabinilor. Rabinii constituiau ramura educată a fariseilor şi ţinta lor era să se asigure că legea mozaică îşi păstra importanţa pentru popor. Ei au găsit în cele cinci cărţi ale lui Moise 613 legi (dintre care 39 se refereau la Sabat) şi, pe baza lor, au creat un cod. La acest cod scris, au adăugat şi legea orală, care consta din interpretările date de rabinii de seamă.

Această lege orală este cunoscută sub numele de halaka, un cuvânt care înseamnă „a umbla”. Rabinii considerau că, dacă ar fi aderat la aceasta, poporul ar fi reuşit să respecte cele 613 legi importante găsite de ei. În cele din urmă, legile orale au fost adunate şi scrise. Unele dintre interpretările care circulau în timpul Domnului Isus apar astăzi în comentariile care poartă titlul Midraş, iar altele au fost strânse într-o colecţie de legi cu titlul Mişna. Mulţi evrei religioşi din toate secolele şi chiar din vremea noastră respectă cu stricteţe aceste legi.

4. Ce acuzaţie i-a fost adusă Domnului Isus? Luca 14:1-6 şi Ioan 9.

Există în Vechiul Testament vreo poruncă în care se interzice vindecarea în ziua Sabatului? Cum ne ajută răspunsul la această întrebare să înţelegem dificultăţile cu care S-a confruntat Domnul? Ce putem învăţa de aici pentru a evita să facem greşeli asemănătoare în încercarea de a păzi Legea cu stricteţe?

De pe poziţia avantajoasă pe care o avem astăzi, ne este uşor să luăm în derâdere multe dintre acele legi orale, mai ales dacă erau folosite împotriva lui Isus. Totuşi greşeala ţinea mai degrabă de atitudinea conducătorilor decât de legile acestea, în ele însele. Deşi erau păzite în spirit legalist, scopul lor era foarte spiritual: de a conferi o tentă spirituală, o semnificaţie religioasă chiar şi acţiunilor de zi cu zi.

Cum putem învăţa să le dăm acţiunilor noastre de zi cu zi o semnificaţie religioasă?

Legea morală

Oricât de mare era influenţa legilor romane, a legii mozaice şi a legii rabinice asupra vieţii iudeilor care trăiau în secolul I în Israel, mulţi oameni care respectau religia lui Israel trăiau în afara Palestinei şi dincolo de graniţele Imperiului Roman şi, în aceste condiţii, multe dintre aceste legi nu aveau un rol important în viaţa lor. Pe de altă parte însă, orice om care pretindea că Îl urmează pe Dumnezeul lui Israel adera la Cele Zece Porunci.

„Cele Zece Porunci îi oferă poporului israelit cadrul moral necesar pentru a continua să existe. Metafora biblică prin care este exprimată această relaţie este legământul. Ea a fost preluată din sfera legii internaţionale, dar este greşit să privim poruncile doar ca pe o sumă de obligaţii ale lui Israel faţă de Dumnezeu. (…) Ascultarea poporului de porunci nu era atât o chestiune de supunere a poporului faţă de voinţa divină, cât un răspuns din iubire.” – Leslie J. Hoppe, „Ten Commandments”, Eerdmans Dictionary of the Bible, p. 1 285

Cele Zece Porunci erau superioare oricărui sistem de legi cunoscut evreilor din primul secol. Până şi fariseii, care memorau cu scrupulozitate cele 613 legi mozaice, recunoşteau importanţa Decalogului. Bunăoară, în Tamid (5:1), o subîmpărţire a Mişnei, între poruncile rabinice există una care impune recitarea zilnică a Celor Zece Porunci. De asemenea, se credea că toate legile sunt cuprinse în Decalog. Filosoful evreu Philo, un contemporan al lui Isus, a scris o carte despre rolul esenţial al Celor Zece Porunci între legile biblice.

5. Ce ne spun următoarele texte despre rolul Decalogului în viaţa urmaşilor lui Hristos? Matei 19:16-19; Romani 13:8-10; Iacov 2:8-12.

Scriitorii inspiraţi ai Noului Testament au recunoscut importanţa Decalogului pentru poporul lui Dumnezeu. Studiile din acest trimestru vor aborda modul în care S-a raportat Domnul Hristos la celelalte sisteme de legi existente în vremea Sa, dar vor insista în primul rând asupra relaţiei Sale cu Cele Zece Porunci, numite adeseori şi „Legea morală”.

Studiu suplimentar

Citeşte capitolul „Despre jurăminte”, p. 201-204, din Mărturii, voI. 1, de Ellen G. White.

„Dacă Adam nu ar fi călcat Legea lui Dumnezeu, legea ceremonială nu ar fi fost instituită niciodată. Vestea cea bună a Evangheliei i-a fost adusă lui Adam pentru prima dată prin declaraţia în care i s-a spus că sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui şi, pe parcursul generaţiilor succesive, le-a fost transmisă lui Noe, Avraam şi Moise. Cunoaşterea Legii lui Dumnezeu şi a planului de mântuire le-a fost împărtăşită lui Adam şi Evei de Hristos Însuşi. Ei au preţuit cu atenţie această învăţătură importantă şi le-au transmis-o prin viu grai copiilor şi copiilor copiilor lor. În felul acesta a fost păstrată cunoaşterea Legii lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 230

Întrebări pentru discuţie

1. Cu mult înainte ca Moise să scrie legile după care avea să fie guvernat Israelul, egiptenii şi babilonienii aveau deja un sistem de legi civile care, în unele privinţe, se asemănau cu legile date de Dumnezeu. Chiar şi în culturile ateiste există legi care protejează oamenii şi proprietatea. Totuşi, adesea, legea se bazează pe concepte morale, adică ea ar trebui să-i încurajeze pe oameni să se ferească de anumite fapte rele şi să facă anumite fapte bune. Dar de unde au oamenii simţul binelui şi al răului?

2. Care este relaţia dintre noţiunile de bine şi rău şi problema existenţei lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu nu există, de unde vin aceste noţiuni? Care ar putea fi sursa, în cazul în care Dumnezeu nu ar exista?

3. Cuvântul „lege” este folosit cu sensuri diverse – legea gravitaţiei, legile mecanicii, legi internaţionale, legi ale statului, legea taxelor etc. Ce au toate în comun? Care sunt deosebirile? Care sunt consecinţele probabile ale nerespectării lor? Dar beneficiile, dacă le respectăm? Cum ne ajută legile să înţelegem scopul Decalogului în viaţa credincioşilor?

4. Discutaţi în grupă despre măsurile de precauţie pe care trebuie să le luăm ca biserică pentru a evita greşeala comisă de conducătorii evrei, care au adăugat la Lege reguli suplimentare, neintenţionate de Dumnezeu. De ce este uşor să cădem în această greşeală?