Apostolii şi Legea

STUDIUL 11 » 7 IUNIE - 13 IUNIE

Textul de memorat: „Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.” (Romani 7:12)

Dacă avem atât de multe dovezi cu privire la valabilitatea neîntreruptă a Legii lui Dumnezeu, de ce unii creştini continuă să combată acest adevăr? Mai întâi, aşa cum am văzut, unii citesc anumite texte din Noul Testament care condamnă înţelegerea greşită a rolului Legii, dar trag concluzia că problema ar fi Legea însăşi. În consecinţă, ei declară că Cele Zece Porunci nu mai sunt obligatorii pentru cei care au intrat în noul legământ.

În al doilea rând, alţii sunt atât de convinşi că Sabatul nu mai trebuie respectat de creştini, încât, pentru a-şi susţine opinia, pretind că toate poruncile au fost ţintuite pe cruce odată cu Isus.

În al treilea rând, unii afirmă că nouă porunci au rămas în vigoare, doar porunca a patra a fost modificată, în sensul că locul Sabatului zilei a şaptea a fost luat de duminică, prima zi a săptămânii, care trebuie păzită în cinstea învierii Domnului Isus.

Fiecare dintre aceste poziţii îşi are deficienţele ei. Săptămâna aceasta, vom studia despre atitudinea apostolilor faţă de Lege. Cu siguranţă că ei au avut cunoştinţă despre tot ce a fost desfiinţat sau modificat după moartea Domnului Hristos.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Noi nu suntem iertaţi pentru că iertăm, ci cum iertăm! Temeiul pentru orice iertare se află în iubirea nemeritată a lui Dumnezeu, dar, prin atitudinea noastră faţă de alţii, noi dovedim dacă ne-am însuşit sau nu această iubire.” Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 211
__________&__________

Pavel şi Legea

S-a afirmat, în mod greşit, că apostolul Pavel ar fi adevăratul fondator al creştinismului. Este adevărat că el ne ajută în mare măsură să înţelegem învăţăturile creştine prin cele 13 epistole ale sale (din totalul de 27 de cărţi ale Noului Testament), însă, practic, toate învăţăturile sale se regăsesc în celelalte cărţi ale Scripturii. Susţinătorii ideii că el ar fi întemeietorul unei religii „noi” îşi bazează afirmaţia pe înţelegerea eronată a învăţăturii sale despre Lege şi har.

1. Ce se spune în Romani 3:28; 6:14; 7:4 şi Galateni 3:24,25? De ce trag unii concluzia, pe baza acestor texte, că Legea ar fi fost desfiinţată?

Dacă sunt citite izolat, versetele acestea lasă, într-adevăr, impresia că Legea nu mai este relevantă pentru creştini. Pentru a înţelege totuşi ce vrea să spună Pavel aici, este necesar să ţinem seama de context.

2. Studiază contextul, pasajele în care apar aceste afirmaţii, acordând o atenţie specială textelor din Romani 3:31; 6:15; 7:7-12 şi Galateni 3:21. Ce clarificări ne aduc ele cu privire la concepţia lui Pavel despre Lege?

Cei care nu sunt familiarizaţi cu noţiunea de neprihănire prin credinţă pot avea impresia că Pavel se contrazice în aceste pasaje – într-un verset spune despre creştin că nu mai este sub Lege, iar în versetul imediat următor spune că totuşi creştinul este dator să păzească Legea. Problema stă aşa: Dumnezeu cere ca oamenii care pretind că sunt ai Lui să fie neprihăniţi. Dar standardul neprihănirii este Legea. Când se compară cu ea, oamenii înţeleg că sunt deficitari şi că ea îi condamnă. Dacă Legea ar fi mijlocul prin care să fim mântuiţi, niciunul dintre noi nu am putea spera să avem parte de veşnicie. Dar speranţa noastră nu este legată de Lege, ci de Isus Hristos, care a păzit Legea în mod desăvârşit şi care ne permite să fim părtaşi la neprihănirea Sa (Romani 8:3,4). Creştinul este acum liber să asculte de Legea lui Dumnezeu, fiindcă Hristos l-a scos de sub condamnarea ei (Romani 7:25 – 8:2). Harul venit prin Hristos nu ne scuteşte de păzirea Legii, ci ne constrânge să ascultăm de ea.

Petru şi Legea (1 Petru 2:9)

Petru a fost unul dintre primii ucenici chemaţi şi unul dintre cei trei apropiaţi ai Domnului Isus. El a fost martor la evenimentele majore ale lucrării Sale, el a fost cel care a făcut declaraţia că Isus era Mesia. În noaptea în care Hristos a fost arestat şi judecat, el L-a urmat până acasă la Caiafa. Iar în dimineaţa în care Domnul înviat li S-a arătat ucenicilor pe ţărmul mării Petru a fost cel care a primit îndemnuri cu privire la lucrarea creştină. La Cincizecime, când primii ucenici erau adunaţi laolaltă, Petru a fost purtătorul lor de cuvânt. Nu încape îndoială că, dacă Legea ar fi fost modificată în vreun fel, Petru ar fi trebuit să ştie lucrul acesta.

3. Ce atitudine a avut Petru faţă de legea iudaică după învierea lui Isus? Dacă a reacţionat aşa faţă de o lege cu privire la alimentaţie, ce atitudine trebuie să fi avut faţă de Cele Zece Porunci? Faptele 10:9-14.

Petru a avut această viziune la câţiva ani după înălţarea Domnului Isus. Pe atunci, mesajul creştin se răspândea în forţă şi mii de evrei Îl recunoşteau deja pe Isus ca fiind Mesia. Totuşi Biblia nu consemnează nicăieri că ucenicii ar fi îndemnat la respingerea Legii. Incidentul din Faptele apostolilor 10 este o dovadă concludentă că primii creştini erau încă fideli rădăcinilor lor evreieşti.

4. Compară 1 Petru 2:9 cu Exodul 19:6. În ce context apare afirmaţia din Exodul 19:6?

Cuvintele „voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească” i-a făcut pe destinatarii epistolei să se gândească imediat la momentul în care a fost dată Legea pe Sinai. Ca moştenitori ai lui Israel, ei erau conştienţi de datoria de a respecta condiţiile legământului arătate în Legea lui Dumnezeu. De aceea, imediat după ce le aminteşte de statutul lor, Petru îi îndeamnă să ducă o viaţă neprihănită (vers. 11,12). Tot el le spune să nu aibă încredere în învăţătorii mincinoşi care promovau o Evanghelie fără Lege (2 Petru 2:21; 3:2).

Gândeşte-te la greşelile comise de Petru şi la harul care i-a fost arătat. Cum ne putem forma obiceiul de a manifesta acest fel de har faţă de cei greşiţi? Cum putem accepta personal acest har atunci când greşim?

Ioan şi Legea

Ioan se află pe locul doi după Pavel din punct de vedere al numărului de cărţi cu care a contribuit la formarea Noului Testament: o evanghelie, trei epistole şi Apocalipsa. La fel ca Petru, Ioan a fost unul dintre primii ucenici chemaţi şi a avut o relaţie specială cu Isus – el este numit şi „ucenicul iubit”. Din cele afirmate în finalul Evangheliei sale (Ioan 21:25), ne putem da seama că Ioan avea multe cunoştinţe personale despre Isus. Fără îndoială că un astfel de ucenic apropiat ar fi ştiut dacă Isus ar fi invalidat Legea lui Dumnezeu.

5. Ce ne spun Ioan 15:1-11 şi 1 Ioan 2:3-6, luate împreună, despre atitudinea pe care ar trebui să o avem faţă de „poruncile” lui Dumnezeu?

Spre finalul vieţii, Domnul Isus a putut să declare în faţa ucenicilor Săi că a păzit poruncile Tatălui şi, de aceea, a rămas în dragostea Sa (Ioan 15:10). Pentru El, poruncile nu erau o povară de care simţea nevoia să scape, ci erau principiile călăuzitoare pentru relaţia cu Tatăl şi cu oamenii. Mai târziu, Ioan le reaminteşte creştinilor de obligaţia lor faţă de Dumnezeu, apelând la limbajul folosit de Isus în Evanghelie. Ioan a înţeles că dragostea este chintesenţa Legii (2 Ioan 6). De aceea, omul nu poate pretinde că păzeşte Legea atâta timp cât nu-L iubeşte pe Dumnezeu şi nu-şi iubeşte semenii.

„Legea lui Dumnezeu ne cere să îi iubim pe semenii noştri ca pe noi înşine. Atunci înseamnă că trebuie să punem fiecare capacitate şi fiecare acţiune a minţii în slujba acestui ţel – de a face cel mai mult bine. (…) Cât de plăcut este pentru Dătător ca omul să primească darurile regeşti ale sufletului pentru ca ele să aibă o influenţă puternică asupra altora! Ele sunt veriga de legătură dintre Dumnezeu şi om şi descoperă Duhul lui Hristos şi însuşirile Cerului. Puterea sfinţeniei, care se vede, dar cu care nu ne lăudăm, vorbeşte mai elocvent decât cea mai bine alcătuită predică. Ea vorbeşte despre Dumnezeu şi le arată oamenilor care le este datoria, cu mult mai convingător decât o pot face cuvintele.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 20, p. 138

Ce experienţe te-au ajutat să înţelegi relaţia dintre poruncile lui Dumnezeu şi dragoste? Cum se manifestă concret, în viaţa ta, dragostea prin ascultarea de Legea lui Dumnezeu?

Iacov şi Legea

6. Cum vorbeşte Iacov despre lege? Iacov 2:7-9

În Noul Testament există o singură carte care i-a fost atribuită lui Iacov. Scriitorul nu dă amănunte despre identitatea sa, însă, în general, este acceptat faptul că epistola aceasta a fost scrisă de Iacov, fratele Domnului Isus. Deşi la început probabil că a fost sceptic cu privire la mesianitatea lui Isus (Ioan 7:5), în cele din urmă Iacov a acceptat-o şi a devenit unul dintre conducătorii cei mai influenţi din biserica primară (Faptele 15:13; Galateni 1:19). De aceea, şi în cazul său putem afirma că, dacă Isus ar fi avut intenţia de a abroga Legea divină, fratele Lui ar fi ştiut lucrul acesta cu siguranţă.

7. Citeşte Iacov 2:1-26. Care este ideea principală a acestui capitol? De ce rezumă el Legea la iubirea faţă de aproapele, pentru ca apoi să afirme că prin încălcarea unei singure porunci ne facem vinovaţi de nesocotirea tuturor poruncilor? Ce ne spun aceste versete despre relaţia dintre dragoste şi ascultarea de legea lui Dumnezeu?

Pornind de la înţelegerea eronată a învăţăturii lui Pavel despre Lege, unii îl aşază pe Pavel la polul opus faţă de Iacov în ceea ce priveşte concepţia despre rolul Legii. Principalul punct de dispută este referitor la locul faptelor în cadrul planului de mântuire. Pavel afirmă că suntem mântuiţi prin har, prin credinţă, şi nu prin fapte (Efeseni 2:8,9), pe când Iacov declară apăsat: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:26). Adevărul este că ei nu se contrazic: Iacov nu face decât să sublinieze ceea ce Pavel a afirmat în nenumărate rânduri: harul nu anulează Legea. La fel ca Pavel în Romani 13:9, Iacov recunoaşte că esenţa Legii lui Dumnezeu este dragostea (Iacov 2:8). Nimeni nu poate pretinde că păzeşte poruncile lui Dumnezeu dacă nu dovedeşte acest lucru prin fapte concrete, motivate de dragoste.

Iuda şi Legea

Epistola lui Iuda este una dintre cele mai scurte cărţi din Noul Testament şi se consideră că a fost scrisă de un alt frate al Domnului Isus. Scriitorul afirmă despre el însuşi că este „rob al lui Isus Hristos” şi „fratele lui Iacov”. Matei aminteşte numele a patru dintre fraţii lui Isus, printre care se numără şi Iacov, şi Iuda (Matei 13:55) – de aici, este în general acceptat faptul că autorul acestei epistole este Iuda, fratele Mântuitorului. Ca şi ceilalţi scriitori biblici studiaţi anterior, Iuda ar trebui să fi ştiut dacă Isus a înlăturat Legea.

Iuda nu face referire nici la Lege, nici la porunci, însă întreaga sa epistolă vorbeşte despre credincioşia faţă de Dumnezeu şi despre consecinţele încălcării Legii Sale.

8. Ce cuvinte din versetul 4 sunt relevante pentru subiectul nostru?

Simpla menţionare a harului impune existenţa Legii, fiindcă harul nu ar fi necesar dacă nu ar exista păcatul (Romani 5:18 – 6:15). Iuda vorbeşte aici despre nişte oameni care schimbau în desfrâu harul lui Dumnezeu şi care, prin aceasta, Îl tăgăduiau pe Domnul Hristos.

9. Ce lămuriri găsim în Evrei 3:7-19 despre cele afirmate în Iuda, 5-7? Ce ne spun aceste pasaje despre relaţia dintre ascultare şi credinţă?

În stilul său diplomat, Iuda le aminteşte destinatarilor epistolei sale despre experienţa israeliţilor de după eliberarea din Egipt. Dumnezeu i-a scos din robie cu mare putere şi le-a dat Legea Sa, dar ei au fost neascultători şi au suferit consecinţele teribile ale despărţirii de El. Iuda arată clar că şi oamenii credincioşi pot apostazia şi că, în acest caz, vor fi pedepsiţi. Epistola sa arată la fel de limpede ca şi restul Scripturii că toţi cei care pretind că au credinţă trebuie să îşi dovedească această credinţă printr-o viaţă de ascultare.

Citeşte Epistola lui Iuda în întregime. Ce făgăduinţe poţi descoperi în ea?

Studiu suplimentar

„De ce propovăduiau apostolii pocăinţa faţă de Dumnezeu? Fiindcă păcătosul îşi stricase relaţia cu Tatăl. El încălcase Legea şi trebuia să îşi vadă păcatul şi să se pocăiască. Şi ce trebuia să facă în continuare? Să privească la Isus, căci numai sângele Său poate curăţi de orice păcat. Credinţa în Hristos este necesară, fiindcă în Lege nu există nicio putere mântuitoare. Legea condamnă, dar nu îl poate ierta pe călcătorul ei. Păcătosul trebuie să se bizuie pe meritele sângelui lui Hristos. «Dacă vor căuta ocrotirea Mea», spune Răscumpărătorul îndurător, «vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.» (În engl.: Să se prindă de puterea Mea ca să poată avea pace cu Mine şi va avea pace cu Mine.) Domnul nostru a afirmat că acela căruia i s-a iertat mult va iubi mult; şi numai acela care se va vedea aşa cum este, murdar de păcat, un călcător al Legii sfinte a lui Dumnezeu, îşi va da seama că are nevoie de iertare. Cel pe deplin conştient de cerinţele sacre ale Legii va vedea cel mai clar enormitatea abaterilor sale şi va considera că, într-adevăr, i s-a iertat mult.” – Ellen G. White, Signs of the Times, 5 august 1886

Întrebări pentru discuţie

1. Citeşte cu atenţie paragraful de mai sus. Ce afirmaţii din acest citat ne ajută să înţelegem mai bine subiectul pe care îl studiem trimestrul acesta? Ce înseamnă faptul că „păcătosul trebuie să se bizuie pe meritele sângelui lui Hristos”?

2. Meditează la avertizarea din Iuda, vers. 4. Oamenii despre care vorbeşte Iuda erau probabil credincioşi, din moment ce propovăduiau harul lui Dumnezeu. Totuşi el spune că ei Îl tăgăduiau pe Domnul Isus. Ce implicaţii serioase are acest adevăr pentru cei care pretind că harul lui Dumnezeu anulează Legea? Când susţin că Legea a fost desfiinţată, de care porunci încearcă ei de fapt să se debaraseze?

3. Cum îl ajută pe Satana (al cărui scop este desfiinţarea Legii lui Dumnezeu) negarea valabilităţii Legii sau a vreunei porunci?