Hristos şi tradiţiile religioase

STUDIUL 3 » 12 APRILIE - 18 APRILIE

Textul de memorat: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15:8,9)

John Wesley, fondatorul Bisericii Metodiste, sugera că teologia oricărui om este influenţată de patru factori: credinţa, capacitatea de judecată, Scriptura şi tradiţia. Însă, în concepţia sa, nu toţi aceşti factori exercită o influenţă egală. El recunoştea faptul că Biblia este autoritatea fundamentală, dar afirma totodată că modul în care interpretăm Biblia este afectat de credinţa personală, de capacitatea de judecată şi de tradiţia noastră religioasă. Dacă Wesley ar ieşi din mormânt astăzi, probabil că ar fi şocat să descopere că mulţi teologi moderni, adepţi ai bisericii întemeiate de el (dar şi ai altor biserici), aşază raţiunea, tradiţia sau opinia personală mai presus de învăţătura clară a Scripturii.

Studiul acesta examinează tradiţiile religioase pe care se întemeiau multe dintre învăţăturile cărturarilor şi fariseilor. Rabinii, care au trecut prima dată în scris aceste tradiţii, aveau un mare respect faţă de Scriptură şi nu au intenţionat să le ridice deasupra Cuvântului lui Dumnezeu. În ciuda intenţiilor lor, unii dintre discipolii lor entuziaşti au confundat metoda cu mesajul şi au deturnat atenţia oamenilor de la revelaţia scrisă a lui Dumnezeu la tradiţia omenească.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Vegheaţi asupra cuvintelor rostite, cultivaţi rafinamentul în maniere, blândeţea, curtoazia şi, dacă veţi face astfel, veţi fi răsplătiţi.” – Ellen G. White, Căminul adventist, p. 186
__________&__________

„Pe scaunul lui Moise”

Expresia „cărturarii şi fariseii” pare a desemna două grupări separate, însă, după cum reiese din Faptele 23:9, cărturarii erau o subgrupare a fariseilor. Fariseii au devenit o grupare vizibilă în timpul Imperiului Grec şi se crede că sunt o rămăşiţă a unei secte de evrei credincioşi, cunoscuţi sub numele de hasidim, care au susţinut răscoala macabeilor împotriva Greciei.

Denumirea de „fariseu” provine din cuvântul ebraic paras, „a separa”. Într-o epocă în care mulţi evrei s-au lăsat influenţaţi în mare măsură de culturile păgâne, fariseii au considerat ca o datorie să ia măsuri ca fiecare bărbat evreu să cunoască Legea. În acest scop, au stabilit poziţia de rabbi (rabin), care are sensul propriu de „învăţătorul meu”.

Domnul Isus a recunoscut poziţia lor de învăţători ai poporului prin cuvintele „cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise” (Matei 23:2,3). În definitiv, ei îşi asumaseră răspunderea de a-i instrui pe oameni în ce priveşte Legea.

1. Citeşte Matei 23:1-7. Potrivit acestui pasaj, care era una dintre principalele obiecţii pe care li le-a adus Domnul Isus cărturarilor şi fariseilor?

Cele mai multe referiri din Evanghelii la cărturari şi la farisei sunt negative şi, dacă ne gândim că mulţi dintre ei au avut un aport însemnat la răstignirea lui Isus şi la persecutarea urmaşilor Săi, atitudinea aceasta negativă este justificată. Se pare că fariseii nu făceau altceva decât să-i pândească pe oameni pe la colţuri şi pe după copaci pentru a-i prinde pe picior greşit şi a le arunca în faţă cu legea. Imaginea aceasta apare atât de frecvent în Scriptură, încât numele de fariseu a ajuns să fie sinonim cu legalist, Dar, dacă analizăm cu atenţie pasajul amintit mai sus, descoperim că Domnul Isus nu le reproşa fariseilor dorinţa lor ca alţii să păzească Legea lui Moise, ci faptul că ei înşişi nu o păzeau. Marea lor problemă era ipocrizia: spuneau una, dar făceau altceva; iar dacă făceau totuşi ce era bine, aveau motivaţii greşite.

Reciteşte cuvintele adresate de Domnul Isus fariseilor. Cum ne putem asigura că nu ne facem vinovaţi de atitudini asemănătoare cu cele ale lor?

Porunci omeneşti

Cărturarii şi fariseii stăteau într-adevăr pe „scaunul lui Moise”, dar sursa de autoritate a învăţăturilor lor religioase nu era în exclusivitate Sfânta Scriptură, ci şi interpretările pe care i le dăduseră rabinii de seamă. Aceste interpretări nu fuseseră concepute pentru a lua locul Scripturilor, ci pentru a le întregi. La început, ele au circulat în formă orală, dar, ulterior, scribii le-au adunat şi le-au scris, alcătuind cărţi.

Prima publicare oficială a Legii rabinice a avut loc pe la sfârşitul secolului al II-lea d.Hr., când rabinul Yehuda Ha-Nasi (Prinţul Iuda) a întocmit Mişna. Legile consemnate în Mişna reflectă aproape patru secole de interpretare rabinică. Printre rabinii ale căror interpretări apar aici, sunt şi mulţi contemporani cu Isus, cei mai importanţi fiind Hillel si Shammai. Îl mai putem aminti şi pe Gamaliel, nepotul lui Hillel şi învăţătorul apostolului Pavel.

2. Care este problema pusă în discuţie în Matei 15:1-6? Ce greşeală caută să îndrepte Domnul Isus aici?

În studiul 1, am aflat că legile rabinice purtau numele de halaka, termen ce înseamnă „a umbla”. Rabinii considerau că acela care avea să „umble” pe calea acestor legi mai mici ca importanţă avea să respecte automat şi legile mai mari. Contrar aşteptărilor lor, la un moment dat, legile mai mici ca importanţă au început să capete o importanţă majoră şi, după un timp, cu greu a mai putut fi făcută clar distincţia între tradiţie şi Scriptură.

Din Evanghelii nu reiese că Domnul Isus ar fi avut o problemă cu faptul că fariseii formulaseră aceste reguli, ci mai degrabă cu ridicarea acestor reguli la rangul de „învăţătură”. Niciun om nu are autoritatea de a crea restricţii religioase şi de a le conferi statut de poruncă divină. Dar aceasta nu înseamnă că oamenii credincioşi nu au voie să întocmească un regulament de ordine interioară pentru bisericile lor. Instrucţiunile practice îi pot ajuta în mare măsură pe oameni să păzească Legea lui Dumnezeu, dar ele nu trebuie să îi ia locul.

Ca adventişti, ce reguli, tradiţii şi obiceiuri împământenite credem că ne ajută să respectăm Legea cu o mai mare credincioşie? Discutaţi în cadrul Şcolii de Sabat, arătând ce rol au ele în viaţa comunităţii voastre de credinţă.

Datina bătrânilor

După cum am văzut deja, unii rabini au acordat o atenţie atât de mare unor reguli şi tradiţii, încât au ajuns să le confunde cu Legea lui Moise, dând uitării faptul că ele au fost create cu scopul de a-i ajuta pe oameni să păzească legea. După un timp, cuvintele rabinilor au dobândit statut canonic, oamenii socotindu-le la fel de importante ca Scriptura. Probabil că rabinii nu au avut nici cea mai mică intenţie să adauge comentariile lor la Scriptură. Totuşi discipolii lor s-au gândit, probabil, că era de datoria lor să îi împărtăşească poporului aceste interpretări aparte.

3. Reciteşte Matei 15:1,2. Pe ce text din primele cinci cărţi ale lui Moise se Întemeia această datină? Ce semnificaţie are răspunsul dat la această întrebare? Vezi şi Marcu 7:3,4 şi Matei 15:11.

În Scripturile Vechiului Testament nu se găseşte nicăieri o poruncă de genul: „Să nu mănânci cu mâinile nespălate.” Fariseii ştiau foarte bine lucrul acesta şi tocmai de aceea, când Îl înfruntă pe Domnul Isus, ei precizează că nu era vorba de o încălcare a legii mozaice, ci a „datinii bătrânilor”. Totuşi indignarea cu care îi acuză pe ucenici ne lasă să înţelegem că pentru ei era vorba de nesocotirea unei obligaţii religioase importante.

Probabil că părinţii şi cadrele sanitare ar fi de acord că obiecţia fariseilor este întemeiată – spălarea mâinilor este importantă pentru sănătate. Cercetătorii însă au ajuns la concluzia că, aici, nu igiena era preocuparea fariseilor, ci necurăţia ceremonială. Fariseii aveau următorul raţionament: oamenii se ocupă de treburile zilnice şi se ating de diverse lucruri întinate; atunci, dacă mănâncă fără să se spele pe mâini, prin introducerea mâncării în gură cu mâna, se întinează din punct de vedere ceremonial.

Din moment ce fariseii şi cărturarii aduc această acuzaţie împotriva ucenicilor, putem deduce că Isus nu Se făcea personal vinovat de încălcarea acestei tradiţii foarte cunoscute (Marcu 7:3). Totuşi El profită de acest prilej pentru a le arăta fariseilor că puneau un accent exagerat pe lucrurile minore.

4. Ce principiu biblic esenţial descoperim în Isaia 29:13? De ce este important să îl păstrăm în minte?

Precepte omeneşti

„Înlocuirea poruncilor lui Dumnezeu cu precepte omeneşti n-a încetat. Chiar şi între creştini există instituţii şi practici care n-au altă temelie decât tradiţiile strămoşilor. Asemenea instituţii, întemeiate doar pe autoritatea omenească, le-au înlocuit pe cele dumnezeieşti. Oamenii se agaţă de tradiţiile lor, onorează obiceiurile şi cultivă ura împotriva acelora care caută să le arate greşeala. […] În locul autorităţii aşa-numiţilor părinţi ai bisericii, Dumnezeu ne porunceşte să primim cuvântul Părintelui veşnic, al Domnului cerului şi al pământului.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 398

5. Citeşte Matei 15:3-6, de data aceasta în relaţie cu Exodul 20:12; Deuteronomul 5:16; Matei 19:19 şi Efeseni 6:2. Care sunt cele două acuzaţii grave pe care li le aduce Domnul Isus fariseilor?

Când au venit înaintea Domnului Isus cu învinuirea privitoare la spălarea mâinilor, fariseii sperau ca El să Se ocupe direct de această problemă. Însă Isus, în stilul Său specific, nu Se ocupă nici de spălarea mâinilor şi nici de aducerea zecimii, ci vine cu o întrebare prin care atinge miezul problemei: înălţarea standardelor omeneşti mai sus de standardele divine. Fariseii aveau, fără îndoială, o explicaţie logică pentru regula cu privire la spălarea mâinilor. Şi, cu siguranţă, puteau arăta că motivul pentru care au ales să direcţioneze resursele spre cauza lui Dumnezeu, şi nu spre împlinirea nevoilor părinţilor, era o dovadă a dragostei lor deosebite faţă de Dumnezeu.

Cu toate acestea, oricâte explicaţii logice ar fi avut pentru acţiunile lor, adevărul este că Dumnezeu nu aşteaptă ca oamenii să stabilească ei înşişi faptele prin care să-I dovedească preţuirea lor. Preocuparea fariseilor pentru disciplină şi pentru o viaţă sfântă era bună, dar ea nu trebuia să pună în umbră voinţa lui Dumnezeu. Ei ar fi trebuit să ţină cont de faptul că cele 613 legi consemnate în Legea lui Moise erau în armonie, şi nu în contradicţie unele cu altele. Niciuna nu o desfiinţa pe cealaltă. Însă, prin insistenţa de a fi respectată „datina bătrânilor”, ei desfiinţau Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 15:6). Probabil că această dublă acuzaţie de încălcare şi de desfiinţare a Legii i-a şocat, poate i-a scandalizat chiar, fiindcă ei se considerau apărătorii ei.

Excesiv de neprihăniţi (Matei 5:20)

6. Citeşte Matei 5:17-20. Cum putem înţelege avertizarea din versetul 20, în contextul studiului din această săptămână? Vezi şi Romani10:3.

Dacă citim Matei 5:20 izolat de context, poate să ni se pară că este un îndemn de a fi mai farisei decât fariseii, adică de a face tot ce făceau ei şi chiar mai mult. Dar aceasta este ideea pe care vrea să o transmită Domnul Isus? Am văzut mai înainte că fariseii şi cărturarii îşi făcuseră un obicei din a înălţa tradiţia deasupra Legii lui Dumnezeu, motiv pentru care Domnul Isus a fost nevoit să le atragă atenţia că acţiunile lor desfiinţau Cuvântul clar al lui Dumnezeu. De asemenea, în secţiunea de luni s-a amintit că fariseii şi cărturarii erau ipocriţi, pentru că viaţa lor nu reflecta învăţăturile pe care pretindeau că le respectă.

Dacă ţinem cont de acest lucru, observăm că ideea transmisă de Domnul Isus aici este practic o reluare a învăţăturii din versetul 19: „Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor.” Fariseii erau atât de orbiţi de legile făcute de oameni, încât „stricau” Legea lui Dumnezeu. Neprihănirea lor se întemeia pe eforturile personale şi avea multe lipsuri, era „ca o haină mânjită” (Isaia 64:6).

Neprihănirea recomandată de Isus este cea care porneşte din inimă. Când ucenicii Săi au fost acuzaţi că nesocotesc datina, El a subliniat rătăcirea fariseilor printr-un citat din Isaia 29:13: „Poporul acesta Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” Neprihănirea pe care o aşteaptă Dumnezeu trece dincolo de faptele vizibile.

Domnul Isus ne cheamă la o neprihănire care să o întreacă pe cea a fariseilor, la o neprihănire care să nu fie obţinută prin simpla bifare a unor obligaţii religioase. Neprihănirea aceasta poate fi obţinută numai prin credinţa în Hristos Isus şi prin revendicarea neprihănirii Sale. Ea este neprihănirea primită în urma predării totale a eului si în urma conştientizării nevoii noastre după Isus ca Înlocuitor şi Mode1 al nostru.

7. Citeşte Romani 10:3. Ce aflăm din acest verset despre adevărata neprihănire?

Studiu suplimentar

Pentru studierea aprofundată a subiectului din săptămâna aceasta, citeşte capitolele „Tradiţia”, p. 395-398, şi Vaiuri pentru farisei”, p. 610- 620, din Hristos, Lumina lumii de Ellen G. White, şi Matei 23.

„Toţi aceia care acceptă autoritatea omenească, obiceiurile bisericii sau tradiţiile părinţilor să ia aminte la avertizarea cuprinsă în cuvintele lui Hristos: «Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 398

Întrebări pentru discuţie

1. Ce tradiţii avem, ca adventişti de ziua a şaptea? De ce este important să le recunoaştem ca fiind tradiţii? De ce sunt ele importante şi ce rol au în viaţa comunităţii noastre? Care dintre ele au o semnificaţie universală şi care se bazează doar pe factori locali şi culturali?

2. „Nu rareori, credincioşii i-au permis vrăjmaşului să lucreze prin ei chiar în timpul pe care ar fi trebuit să I-1 consacre lui Dumnezeu şi înaintării lucrării Sale. Fără să-şi dea seama, ei s-au abătut de la calea neprihănirii. Cultivând un spirit de critică şi de găsire de greşeli, de evlavie fariseică şi de mândrie, ei L-au îndepărtat pe Duhul Sfânt, întristându-L, şi au întârziat în mare măsură lucrarea solilor lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, p. 125

Cum e posibil să ne abatem de la calea neprihănirii, chiar fără să ne dăm seama? Ce putem face pentru a evita capcana îndreptăţirii de sine?

3. Gândeşte-te la modul de organizare a serviciului divin de închinare din biserica ta. De ce are biserica ta acest mod de organizare? Care este semnificaţia fiecărui punct din serviciul divin (de exemplu, rugăciunea, intonarea imnului etc.)? Ce învăţăm din serviciile divine ale bisericii despre măsura în care tradiţia se împleteşte cu credinţa noastră? De asemenea, este bine să ne întrebăm: Tot ce este doar pură tradiţie, este neapărat rău?