Moartea lui Hristos şi Legea

STUDIUL 6 » 3 MAI - 9 MAI

Textul de memorat: „Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta ca să aducem rod pentru Dumnezeu.” (Romani 7:4)

O doamnă se află la volanul unei maşini şi depăşeşte cu mult limita de viteză. Deodată, vede în oglinda retrovizoare luminile maşinii de poliţie şi aude sunetul sirenei. Trage pe dreapta, îşi ia geanta şi scoate din ea permisul de conducere. Poliţistul se apropie, ia permisul şi se întoarce la maşina lui.

În acest răstimp, doamna se întreabă cu îngrijorare ce amendă urmează să primească (în condiţiile în care depăşise cu mult limita legală) şi cum va reuşi să o plătească. După câteva minute, poliţistul se întoarce la maşina ei şi îi spune senin: „Doamnă, iată cum vom proceda pentru ca data viitoare să nu mai intraţi sub incidenţa legii: vom desfiinţa legea! Nu mai este nevoie să respectaţi nicio limită de viteză!”

Decizia poliţistului din această ilustraţie este pur şi simplu absurdă. Ea ne arată cât de greşită este teologia care susţine că Legea (Cele Zece Porunci) a fost desfiinţată după moartea lui Isus pe cruce.

Săptămâna aceasta, vom studia despre moartea Domnului Isus şi despre semnificaţia ei în raport cu Legea.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Fiecare creştin trebuie să fie un misionar. Trebuie să le slujim cu simpatie şi compasiune celor ce au nevoie de ajutor, căutând cu o seriozitate fără nicio urmă de egoism să uşurăm necazurile omenirii suferinde.” – Ellen G. White-, Divina vindecare, p. 88
__________&__________

„Aţi murit în ce priveşte Legea” (Romani 7:1-6)

1. Studiază cu atenţie Romani 7:1-6 şi prezintă pe scurt ideile transmise de Pavel aici. În timp ce citeşti pasajul, tine cont şi de alte pasaje biblice care vorbesc despre Lege.

Versetul 1 declară că „Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el”. Cu alte cuvinte: „Legea are stăpânire asupra oricărui om viu, asupra oricărui om aflat în viaţă.”

Exemplul din viaţa de căsătorie dat de Pavel în continuare arată că o persoană căsătorită, care are o relaţie intimă cu o altă persoană care nu-i este soţ, calcă legea şi se face vinovată de adulter. Ea are dreptul de a intra în relaţie cu altă persoană, fără a intra sub incidenţa legii, numai după decesul soţului.

Unii susţin că pasajul acesta ar vorbi despre moartea Legii. Totuşi, dacă suntem fideli textului, observăm că el vorbeşte despre moartea omului în ce priveşte Legea „prin trupul lui Hristos” (Romani 7:4). Potrivit cu Romani 6:6, partea din om care moare este „omul nostru cel vechi”. Atâta timp cât rămâne lipit de acest om vechi, omul este condamnat de Lege şi prins într-o relaţie care îi aduce nefericire (Romani 7:9-11,24). Însă, atunci când vechiul eu moare, omul este liber să intre în relaţie cu altcineva, şi anume cu Hristos cel înviat (Romani 7:4).

Ideea pe care o transmite Pavel este că, întrucât Legea lui Dumnezeu are stăpânire asupra tuturor oamenilor vii, ea trebuie să aibă stăpânire şi asupra noii relaţii. Însă, dat fiind faptul că acum credinciosul este „căsătorit” cu Hristos, Legea nu mai este un instrument de condamnare; omul este liber de condamnarea ei pentru că este îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos.

Pavel nu afirmă că Decalogul a fost desfiinţat – dacă ar afirma acest lucru ar intra în contradicţie cu tot ce susţine Biblia şi chiar cu declaraţiile făcute de el însuşi. Dimpotrivă, el vorbeşte despre noua raportare a omului la Lege prin credinţa în Isus. Legea a rămas valabilă, doar că nu îl mai condamnă pe cel care a murit faţă de sine şi faţă de păcat, deoarece acum el este al lui Isus.

„Legea păcatului şi a morţii” (Romani 8:1-8)

Apostolul Pavel îi asigură pe creştini că „acum nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus… În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii” (Romani 8:1,2). Dacă nu luăm în considerare contextul, am putea concluziona că el face aici referire la două legi: legea vieţii, pe de o parte, şi, pe de altă parte, legea păcatului şi a morţii. În realitate, este vorba despre o singură lege, diferenţa fiind dată doar de raportarea omului la ea înainte şi după primirea lui Hristos în viaţa sa.

2. Ce exemple foloseşte Pavel pentru a ilustra rolul Legii? Romani 7:7-13.

Legea îndeplineşte roluri diferite în funcţie de persoana vizată. După cum, în mâna chirurgului, cuţitul aduce vindecare, pe când, în mâna criminalului, aduce moartea, tot la fel, legea are o anumită funcţie în cazul unui hoţ de buzunare – îl condamnă, şi o alta în cazul celui jefuit – îl protejează. De aceea, uneori se spune despre Legea lui Dumnezeu că este „sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12), iar alteori este numită Legea păcatului şi a morţii” (Romani 8:2). Totuşi, dacă se întâmplă ca păcatul şi moartea să lucreze prin ea, nu înseamnă că ea este ceva păcătos, tot la fel cum Dumnezeu rămâne un Tată iubitor chiar dacă îi pedepseşte pe copiii Săi.

Potrivit cu Romani 8:5-8, Legea este un instrument al păcatului şi al morţii pentru cei care „umblă după lucrurile firii pământeşti”, care nu au renunţat încă la omul vechi, care nu dau dovadă că ar vrea să rupă această relaţie şi să devină una cu Hristos cel înviat. Ca urmare a acestei relaţii păcătoase, ei se află în „vrăjmăşie” cu Dumnezeu şi cu Legea Sa. Apoi, Pavel subliniază faptul că omul care umblă „după lucrurile firii pământeşti” nu poate să se supună Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să fie pe placul lui Dumnezeu (Romani 8:7,8). Aici nu face referire la omul care slujeşte Legii lui Dumnezeu „cu mintea” (Romani 7:25), ci la oamenii care „înăduşesc adevărul” (Romani 1:18). Legea devine un instrument al păcatului şi al morţii în cazul acestor oameni care se răzvrătesc împotriva suveranităţii lui Dumnezeu.

Cum te raportezi la Lege atunci când o încalci?

Puterea Legii

3. Care este rolul sau rostul Legii? Romani 4:15; 5:13; 7:7. Care este efectul ei asupra celui care o încalcă? Romani 7:8-11

Fiecare instrument este utilizat într-un anumit scop. Cheia este folosită pentru a deschide o încuietoare, cuţitul pentru a tăia, iar Legea pentru a defini păcatul. Dacă nu ar fi existat Legea, nu am fi avut cum să ştim ce acţiuni sunt plăcute sau condamnabile înaintea lui Dumnezeu. Şi, cu toate că păcatul nu poate exista fără Lege, Pavel arată clar că Legea nu se află de bunăvoie în această asociere cu păcatul: „Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă” (Romani 7:13).

4. Ce lămuriri găsim în textele biblice amintite mai sus cu privire la declaraţiile din 1 Corinteni 15:54-58?

Dacă îl citim izolat, se pare că pasajul din 1 Corinteni 15 pune Legea într-o lumină negativă. Pavel vrea să spună aici că Legea îi dă păcatului putere deoarece ea ne arată păcatul, îl defineşte. Şi, aşa cum afirmă în Romani 6:23, „plata păcatului este moartea”. În cazul în care Legea nu ar fi existat, nu ar fi existat nici moartea, pentru că definirea păcatului ar fi fost imposibilă. În 1 Corinteni 15, intenţia lui Pavel nu este aceea de a discredita Legea, ci de a explica modul în care credincioşii pot obţine, prin moartea şi învierea lui Isus, biruinţa asupra morţii care este urmarea încălcării Legii.

Gândeşte-te la o situaţie recentă în care cineva a păcătuit împotriva ta, adică a încălcat legea şi fapta lui a avut repercusiuni asupra ta. Cum te ajută această experienţă să înţelegi cât de greşită este ideea că Legea lui Dumnezeu ar fi fost desfiinţată după moartea lui Hristos pe cruce?

Lipsa de putere a Legii

Am văzut ieri că, într-un anumit sens, Legea îi dă putere păcatului. Dar, pe de altă parte, Legea este grozav de neputincioasă. Cum se poate să fie şi puternică, şi neputincioasă în acelaşi timp? Din nou, diferenţa nu o face Legea, ci omul. Omul care descoperă că este păcătos, este constrâns de Lege să admită că merge contra voinţei lui Dumnezeu şi că se află pe calea care duce la moarte. În această situaţie, el poate lua decizia de a respecta Legea la literă. Însă, chiar şi aşa, el a păcătuit deja şi este pasibil de condamnarea la moarte.

5. Ce aflăm despre lege şi despre mântuire din Faptele 13:38,39; Romani 8:3 şi Galateni 3:21?

Unii cred că respectarea strictă a Legii le va aduce mântuirea, dar învăţătura aceasta nu este biblică. Legea ne face cunoscut păcatul (Romani 7:7), dar nu ne poate oferi şi iertarea, neprihănirea (Galateni 3:24). De aceea remarcă Pavel că aceeaşi Lege care îi dă păcatului putere, este, pe de altă parte, „fără putere” (Romani 8:3). Ea îl poate convinge pe păcătos de păcatele lui, dar nu îl poate face neprihănit. Oglinda ne poate arăta petele, dar nu le poate înlătura. După cum a scris Ellen G. White: „Legea nu îi poate mântui pe cei pe Care îi condamnă; ea nu îi poate salva pe cei care pier.” – The Signs ofthe Times, 10 noiembrie 1890

Atunci când înţelegem care este scopul Legii, ne este mai uşor să înţelegem motivul pentru care Domnul Isus S-a oferit ca jertfă de ispăşire pentru omenire. Prin moartea Sa, El i-a aşezat pe foştii păcătoşi într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi cu Legea Sa cea „sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12). În acelaşi timp, moartea Sa ne-a arătat că păzirea Legii cu scopul de a fi mântuiţi este zadarnică. Dacă mântuirea ar fi fost posibilă prin ascultarea de Lege, atunci Domnul Isus nu ar fi trebuit să moară în locul nostru. Moartea Sa pe cruce ne arată că ascultarea de Lege nu ne poate mântui şi că aveam nevoie de intervenţia lui Dumnezeu.

De ce nu putem fi mântuiţi prin ascultarea de Lege? Analizează-te şi gândeşte-te cum păzeşti tu Legea. Dacă mântuirea ar depinde de ascultarea ta, ai mai avea speranţa mântuirii?

Blestemul Legii (Galateni 3:10-14)

6. Ce ne spun următoarele versete despre natura umană? Ce dovezi avem în viaţa noastră zilnică cu privire la acest fapt? Psalmii 51:5; Isaia 64:6; Romani 3:23.

Cu excepţia Domnului Hristos, toate fiinţele umane au în comun experienţa contaminării cu păcatul lui Adam. De aceea, niciun om nu poate pretinde că este neprihănit. Ilie, Enoh şi alţii ca ei au avut o relaţie deosebit de apropiată cu Dumnezeu, dar niciunul nu a avut o viaţă complet nepătată. Conştient de această realitate, apostolul Pavel exclamă: „Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: «Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le fac㻄 (Galateni 3:10). Adevărul este că Legea impune o conformare deplină. Dar, în afară de Isus, cine s-a mai conformat în acest mod?

7. Ce clarificare ne oferă Romani 6:23 cu privire la înţelesul expresiei „blestemul legii”? Vezi şi Geneza 2:17 şi Ezechiel 18:4.

Fiecare om se află, prin natura lui, sub blestemul Legii. Pe de altă parte, omului îi este imposibil să îşi corecteze păcatul din trecut, iar Legea nu admite nicio excepţie. De aceea, soarta lui este moartea. Iacov ne înfăţişează situaţia aceasta din perspectiva şi mai sumbră a faptului că încălcarea unei singure porunci este la fel de gravă ca încălcarea tuturor poruncilor (Iacov 2:10). Plata păcatului este moartea, iar moartea nu poate fi experimentată într-o măsură mai mare sau mai mică.

Atunci când recunoaştem că ne aflăm sub blestem şi că nu putem să ieşim singuri din această situaţie, înţelegem mai bine dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de noi „prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Prin moartea Sa, „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13).

Cum putem să arătăm în viaţa noastră că apreciem darul oferit de Domnul Isus? Vezi 1 Ioan 5:3.

Studiu suplimentar

Citeşte capitolul „S-a isprăvit!”, p. 758-764, din Hristos, Lumina lumii de Ellen G. White.

„Legea cere neprihănire – o viaţă neprihănită, un caracter desăvârşit; aşa ceva omul nu poate da. El nu poate satisface cerinţele Legii sfinte a lui Dumnezeu. Dar Isus Hristos, venind ca om pe pământ, a trăit o viaţă sfântă şi a dezvoltat un caracter desăvârşit. El oferă aceste lucruri ca pe un dar de bunăvoie tuturor celor care vor să le primească. Viaţa Sa ţine locul vieţii oamenilor. În acest fel, prin îndurarea lui Dumnezeu, ei sunt iertaţi de păcatele din trecut. Mai mult decât atât, Hristos îi umple pe oameni cu atributele lui Dumnezeu. El reface caracterul lor după chipul caracterului divin, o ţesătură dumnezeiască de putere şi frumuseţe spirituală. În acest fel, adevărata neprihănire cerută de Lege este împlinită în cel ce crede în Hristos. Dumnezeu poate «să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus» (Romani 3:26).” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 762

Moartea Domnului Isus demonstrează valabilitatea permanentă a Legii. Când primii oameni au păcătuit, Dumnezeu ar fi putut desfiinţa legile Sale şi ar fi putut anula pedeapsa. Dar atunci locuitorii pământului ar fi trebuit să ducă pentru totdeauna o viaţă nenorocită într-o lume nelegiuită. Însă Dumnezeu a ales ca Fiul Său să primească în locul nostru pedeapsa pentru păcat, cerută de Lege. Prin moartea lui Isus, orice om poate primi, prin credinţa în El, iertarea păcatelor şi poate deveni desăvârşit în ochii lui Dumnezeu.

Întrebări pentru discuţie

1. În multe religii există ideea că, la sfârşitul vieţii omului, Dumnezeu cântăreşte faptele lui bune şi rele pentru a stabili răsplata. Ce e greşit aici?

2. Domnul Isus, Cel egal cu Tatăl, a murit pentru păcatele noastre. Dacă ascultarea de Lege ar putea să ne mântuiască, ce rost ar mai fi avut jertfa Sa?

3. Ce argumente mai putem aduce pentru a demonstra că Legea nu a fost desfiinţată după moartea Domnului Isus pe cruce? La care poruncă din Lege fac referire în mod special cei care susţin această idee?