Hristos, sfârşitul Legii

STUDIUL 7 » 10 MAI - 16 MAI

Textul de memorat: „Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.” (Romani 10:4)

Într-o revistă prestigioasă a apărut pe o pagină întreagă o reclamă sub titlul „Câştigă nemurirea! (fără nicio glumă)”. Într-un anumit sens, era o glumă, deoarece reclama continua astfel: „Pentru a afla cum îţi poţi dona averea în scopuri caritabile printr-un program care va face permanent cadouri în numele tău, contactează-ne şi-ţi vom oferi gratuit broşura noastră.”

De-a lungul istoriei, scriitorii, cercetătorii, filosofii şi teologii s-au trudit să înţeleagă problema morţii şi modul în care ea ne influenţează viaţa. Reclama amintită mai devreme, deşi isteaţă, nu îi poate ajuta pe oameni să iasă cu adevărat din starea lor de fiinţe muritoare.

Noul Testament ne arată că singura cale de a „câştiga” în mod real nemurirea este prin harul Domnului Isus şi nu prin păzirea Legii. Totuşi ascultarea de Lege este necesară şi nu intră în conflict cu acceptarea harului, ci este tocmai rodul acestei acceptări.

Săptămâna aceasta, vom continua să analizăm relaţia dintre Lege şi har.
_____________________
Un proiect pentru inima ta

Pentru meditaţie şi rugăciune

„Noi trebuie să fim mai smeriţi cu inima, mai miloşi, mai prietenoşi. Nu trecem prin lumea aceasta decât o singură dată. N-ar trebui să ne străduim să lăsăm asupra acelora cu care suntem în legătură pecetea caracterului lui Hristos?” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, p. 191
__________&__________

„Unde s-a înmulţit păcatul…” (Romani 5:12-21)

Legea ne arată păcatele, dar nu poate să ne scape de ele. Ea ne ajută să ne dăm seama că avem nevoie de Domnul Isus, unicul remediu pentru păcat.

1. Ce aflăm din Romani 5:12-21 despre harul lui Dumnezeu?

În acest pasaj, remarcăm mai întâi asocierea constantă dintre păcat şi moarte. Ele apar iar şi iar într-o legătură strânsă, deoarece păcatul duce la moarte.

În versetul 20, Pavel spune că Legea „a venit” ca să se înmulţească păcatul, în sensul că scopul ei este acela de a defini păcatul. După aceea, el adaugă: „Dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” Cu alte cuvinte, oricât de grave ar fi păcatele noastre, harul lui Dumnezeu le poate acoperi integral, dacă cerem, prin credinţă, împlinirea făgăduinţei Sale.

Mulţi limitează păcatul strict la încălcarea Celor Zece Porunci, însă, conform cu 1 Ioan 3:4, „păcatul este fărădelege”, ceea ce înseamnă că orice faptă care contravine principiilor lui Dumnezeu este păcat. Astfel, când a mâncat din fructul interzis, Adam s-a făcut vinovat de păcat pentru că a călcat o poruncă a lui Dumnezeu (Geneza 2:17), chiar dacă la data aceea Cele Zece Porunci nu existau în forma pe care o avem astăzi. Mai mult chiar, păcatul lui a afectat toate generaţiile de oameni, întrucât a adus asupra lor blestemul morţii (Romani 5:12,17,21).

Spre deosebire de Adam, Isus a fost loial Legii lui Dumnezeu, iar loialitatea Sa ne-a adus tuturor speranţa vieţii veşnice. El a fost ispitit ca şi noi, dar nu a cedat niciodată înaintea păcatului (Evrei 4:15). În acest pasaj din Romani, Pavel laudă ascultarea Sa neabătută care le aduce viaţa veşnică (Romani 5:18-21) celor care primesc acest dar. În calitate de cel de-al doilea Adam, Isus a ascultat de Lege în mod deplin şi a rupt blestemul morţii. Neprihănirea Sa poate deveni acum neprihănirea celui care crede. Omul condamnat la moarte prin faptul că a moştenit păcatul de la primul Adam poate primi acum darul vieţii prin neprihănirea celui de-al doilea Adam.

Legea şi harul (Romani 6:15-23)

Un adevăr greu de înţeles pentru creştini este acela al rolului Legii în viaţa celui mântuit prin har. Dacă noi primim neprihănirea prin viaţa şi moartea Domnului Isus, de ce mai trebuie să păzim Legea? Legea nu a avut niciodată menirea de a da mântuirea; funcţia ei (după căderea omului în păcat) a fost aceea de a arăta păcatul. Moartea lui Isus pe cruce îi aduce mântuire celui care crede, dar nu îl scuteşte de păzirea Legii lui Dumnezeu, tot la fel cum cel care a fost iertat pentru depăşirea limitei de viteză nu este îndreptăţit ca de atunci înainte să o depăşească fără probleme.

2. Potrivit cu Romani 6:12,15-23, cum trebuie să arate viaţa celor care sunt sub har? Vezi, în special, versetele 12,15,17.

Harul şi Legea nu se exclud reciproc, nu se contrazic, ci depind una de cealaltă: Legea nu ne poate mântui, dar ne arată că avem nevoie de har. Harul nu intră în opoziţie cu Legea, ci cu moartea. Problema noastră nu a apărut din cauza Legii, ci din cauza nerespectării ei, fapt ce a adus moartea veşnică.

Pavel îi avertizează pe creştini să nu întrebuinţeze darul harului ca pe o scuză pentru a păcătui (Romani 6:12,15). Practic, când îi îndeamnă să nu mai păcătuiască, el le spune să păzească Legea, să asculte de porunci (întrucât păcatul este definit de Lege).

„Pavel înălţase întotdeauna Legea lui Dumnezeu. El arătase că în Lege nu era nicio putere de a-i salva pe oameni de sub osânda neascultării. Făcătorii de rele trebuie să se pocăiască de păcatele lor şi să se umilească înaintea lui Dumnezeu, a cărui dreaptă mânie şi-au atras-o prin călcarea Legii Sale, şi trebuie, de asemenea, să dovedească credinţă în sângele lui Hristos, ca fiind singurul mijloc de iertare.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 393

De ce este atât de uşor să acceptăm ideea greşită că nu mai este necesar să păzim Legea, dacă, oricum, ea nu ne mântuieşte?

„O, nenorocitul de mine!” (Romani 7:21-25)

3. Citeşte Romani 7:13-25. Cum să înţelegem aceste versete? Experienţa descrisă aici de Pavel este cea a unui om neconvertit sau cea a unui om convertit? Ce argumente ai?

Dacă nu eşti sigur ce răspuns să dai, trebuie să ştii că nu eşti singurul în această situaţie! Teologii au dezbătut această problemă secole la rând. În acest pasaj este descrisă experienţa omului căruia îi place Legea lui Dumnezeu (deci nu poate fi vorba despre un necredincios!), dar care pare a fi rob păcatului (lucru nejustificat, întrucât creştinilor le este promisă putere asupra păcatului). Comentariul biblic AZŞ analizează ambele interpretări, după care notează: „Se pare că principalul obiectiv urmărit de Pavel în acest pasaj este acela de a arăta care este relaţia dintre Lege, Evanghelie şi omul mobilizat într-o luptă serioasă împotriva păcatului, ca pregătire pentru mântuire. Mesajul lui Pavel este acela că, deşi Legea poate servi la grăbirea şi intensificarea acestei lupte, numai Evanghelia lui Isus Hristos poate aduce biruinţă şi eliberare.” – vol. 6, p.554

Indiferent de interpretarea pe care o adoptăm, nu trebuie să uităm că omul care se luptă cu păcatul are puterea de a face alegeri corecte. Dacă nu ar fi avut această putere, toate făgăduinţele referitoare la puterea asupra păcatului nu şi-ar fi avut rostul. Pe de altă parte, păcatul începe în mod frecvent înainte de săvârşirea actului propriu-zis (Matei 5) şi, de aceea, omul se face vinovat de încălcarea Legii chiar şi numai printr-un gând păcătos. E numai normal ca lucrul acesta să fie un motiv de amărăciune. Cu toate acestea, omul descris în capitolul 7, deşi este neputincios, nu este disperat. Celui care trăieşte prin Duhul, Legea îi aduce continuu aminte că eliberarea de condamnare vine prin Isus (Romani 7:24 – 8:2).

Citeşte încă o dată pasajul studiat astăzi. În ce privinţe te regăseşti în experienţa descrisă aici? În ciuda dificultăţilor cu care te confrunţi, cum poţi avea şi tu speranţa exprimată de Pavel aici?

Ţinta Legii (Romani 9:30 -10:4)

Titlul acestui studiu este inspirat din Romani 10:4: „Hristos este sfârşitul Legii.” Mulţi oameni, care au fost învăţaţi să aibă o părere negativă despre Lege, interpretează textul acesta astfel: „Hristos a scos din uz Legea.” Totuşi interpretarea aceasta intră în conflict cu multele texte din Romani şi din alte cărţi ale Noului Testament care susţin valabilitatea permanentă a Legii.

4. Citeşte Romani 9:30 – 10:4. Cum explică Pavel aici că mântuirea este prin credinţă şi nu prin Lege?

În pasajul acesta, ca de altfel peste tot în Epistola către romani, Pavel îşi propune să demonstreze care este adevărata sursă a neprihănirii. Legea este un indicator al neprihănirii, dar nu are puterea de a-i face pe oameni neprihăniţi. De aceea, el aduce în discuţie următorul paradox: neamurile (păgânii), care nu căutau neprihănirea, au primit-o, în vreme ce israeliţii, care căutau să dobândească neprihănirea prin Lege, nu au primit-o. Pavel nu îi exclude pe israeliţi de la neprihănire, după cum nu afirmă nici că toţi păgânii ar fi neprihăniţi. El spune că Legea nu îl face neprihănit pe niciun om, fie el evreu sau păgân.

Mulţi evrei erau sinceri în căutarea lor după neprihănire, însă căutarea lor era inutilă (Romani 10:2). Ei aveau râvnă pentru Dumnezeu, dar încercau să-I slujească după propriile idei. Astfel, ei au luat Legea, care le fusese descoperită de Dumnezeu, şi au făcut din ea o sursă de mântuire. Legea este bună, dar nu poate să mântuiască pe nimeni. Ea nu face pe nimeni neprihănit, ci doar îi descoperă omului păcătoşenia şi îl face conştient de nevoia după neprihănire. De aceea, Pavel declară că Hristos este „sfârşitul” Legii. Hristos nu este sfârşitul Legii în sensul că i-a pus capăt, că a desfiinţat-o, ci în sensul că El este „scopul”, sau „ţinta” ei, Cel către care arată ea. Legea îl conduce pe păcătos la Hristos, care poate să-l mântuiască. Ea le aduce aminte creştinilor că Hristos este neprihănirea noastră (Romani 10:4).

Cei care iau Legea în serios sunt expuşi permanent pericolului legalismului, sunt tentaţi să-şi creeze „o neprihănire a lor înşişi”. Ce putem face pentru a ne feri de acest pericol?

Pedagogul (Galateni 3:19-24)

La fel ca în Epistola către romani, şi în Epistola către galateni Pavel arată că scopul Legii este să definească păcatul, şi nu să-i facă pe oameni neprihăniţi (Galateni 3:19,21).

5. Citeşte Galateni 3:23,24. Ce imagini întrebuinţează Pavel aici pentru a arăta care este scopul Legii? Care crezi că este înţelesul acestor imagini?

În versetul 24, se afirmă că Legea ne-a fost un îndrumător, sau un pedagog, spre Hristos. În lumea antică, termenul grec pentru „pedagog” se referea la sclavul instruit, angajat de familiile înstărite pentru a-i ajuta pe copii la învăţătură. El avea sarcina de a-i învăţa pe aceşti copii autodisciplina. Deşi era sclav, el avea autoritatea de a lua măsurile necesare pentru a-i ţine în frâu, chiar dacă aceasta presupunea recurgerea la pedepse fizice. În momentul în care copiii ajungeau la vârsta maturităţii, pedagogul nu mai avea autoritate asupra lor.

În lumina acestor explicaţii despre rolul pedagogului, care crezi că este scopul Legii în cazul celor care au primit mântuirea prin Hristos?

După încetarea autorităţii pedagogului, era de aşteptat ca tânărul să dea dovadă că şi-a însuşit lecţiile prin faptul că era în stare să ia decizii mature. În mod asemănător, este de aşteptat ca omul credincios, odată ieşit de sub condamnarea Legii şi devenit matur în credinţă, să acţioneze în conformitate cu principiile Legii.

Pe lângă acest rol de pedagog, Legea avea şi funcţia de paznic, sau de gardian, care trebuia să-l ocrotească pe credincios „înainte de venirea credinţei” (Galateni 3:23). Observăm şi aici că Hristos este „sfârşitul” sau „ţinta” Legii, întrucât Legea ne îndrumă spre Hristos „ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă” (versetul 24).

Citeşte cu atenţie Galateni 3:21. Ce declaraţie din acest text înlătură definitiv ideea că omul poate fi mântuit prin ascultarea de Lege? De ce este aceasta o veste bună pentru noi? Pregăteşte-te să prezinţi în cadrul grupei răspunsul la această întrebare.

Studiu suplimentar

„[Legea] ne descoperă păcatul, ne face să simţim nevoia după Hristos şi să alergăm la El pentru a primi iertarea şi pacea, prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă în Domnul nostru Isus Hristos. (…)

Cele Zece Porunci nu trebuie să fie privite atât de mult din perspectiva interdicţiilor, cât din perspectiva milei. Interdicţiile sunt garanţia sigură a fericirii care vine prin ascultare. Când este primită prin Hristos, Legea lucrează în noi curăţia caracterului, care ne va aduce bucurie de-a lungul veacurilor veşniciei. Pentru cel ascultător; ea este un zid de apărare. Noi vedem în ea bunătatea lui Dumnezeu care, prin faptul că le descoperă oamenilor principiile neschimbătoare ale neprihănirii, caută să-i apere de relele care vin ca urmare a nelegiuirii.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 234, 235

Întrebări pentru discuţie

1. Discutaţi în cadrul grupei despre minunata speranţă pe care o găsim în Galateni 3:21. Prin ce cuvinte este prezentată aici Evanghelia harului? Prin ce cuvinte este combătut legalismul?

2. Viaţa evlavioasă nu este opţională pentru cei care se numesc copii ai lui Dumnezeu. Mulţi oameni, bine intenţionaţi de altfel, subliniază nevoia noastră de a ajunge la „desăvârşire” pentru a intra în Împărăţia cerului. Din nefericire, ei susţin că autosuficienţa este cheia spre mântuire şi ignoră realitatea naturii umane păcătoase. Adevărul este că oamenii sunt nevoiţi să trăiască având anumite înclinaţii spre păcat, pe care le-au moştenit, şi sunt permanent asaltaţi de ispite. Adepţii concepţiei amintite mai sus consideră că faptele constituie barometrul mântuirii lor. Privind spre ei înşişi, se descurajează. Căci cine dintre noi se poate ridica vreodată la înălţimea sfinţeniei lui Dumnezeu şi a standardelor Legii Sale? Ce putem face pentru a duce o viaţă de evlavie şi credincioşie, fără să ajungem să ne punem speranţa mântuirii în altceva decât în neprihănirea lui Hristos?

3. Care este scopul Legii?