Isus, Preotul vrednic de încredere
STUDIUL 6 » 29 IANUARIE – 4 FEBRUARIE
Textul de memorat: „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri” (Evrei 7:26)
Prăpastia care a existat între Dumnezeu şi noi a fost creată de păcat. Problema s-a agravat pentru că păcatul a însemnat şi pervertirea naturii umane. Dumnezeu este sfânt şi păcatul nu poate exista în prezenţa Sa. Prin urmare, natura noastră coruptă ne-a separat de Dumnezeu, după cum doi magneţi care sunt orientaţi greşit se resping reciproc. În plus, natura umană decăzută a făcut imposibilă ascultarea oamenilor de Legea lui Dumnezeu. Păcatul mai atrage după sine şi o înţelegere greşită a adevărului. Fiinţele umane au pierdut din vedere dragostea şi mila lui Dumnezeu şi au ajuns să-L vadă ca fiind mânios şi dictatorial.
Săptămâna aceasta vom studia minunatele acţiuni pe care Tatăl şi Fiul le-au întreprins ca să acopere prăpastia aceasta. În Evrei 5-7 găsim o analiză atentă a rolului de preot al lui Isus. Autorul analizează originile şi scopul preoţiei lui Isus (Evrei 5:1-10) şi apoi îi îndeamnă pe cititori să îi acorde importanţa cuvenită (Evrei 5:11-6:8) şi să rămână tari în asigurarea speranţei pe care ea o oferă (Evrei 6:9-20). De asemenea, el explică şi care sunt caracteristicile preoţiei lui Isus (Evrei 7:1-10) şi implicaţiile ei în relaţia lui Dumnezeu cu credincioşii (Evrei 7:11-28). Săptămâna aceasta ne vom concentra în special asupra pasajelor din Evrei 5:1-10 şi Evrei 7:1-28.
Duminică, 30 ianuarie – Un preot în favoarea fiinţelor umane
1. Care este rolul preoţiei şi, potrivit pasajului următor, cum împlineşte Isus rolul acesta? Evrei 5:1-10
Scopul preoţiei leviţilor a fost acela de mediere între oamenii păcătoşi şi Dumnezeu. Preoţii erau numiţi de Dumnezeu ca să slujească în numele oamenilor, deci ei trebuiau să aibă milă şi înţelegere faţă de slăbiciunile umane.
În Evrei 5:5-10, Pavel arată că Isus împlineşte în mod desăvârşit aceste scopuri: Dumnezeu L-a numit în slujba de Mare-Preot (Evrei 5:5,6) şi, de asemenea, Isus ne înţelege pentru că şi El a suferit (Evrei 5:7,8).
Există totuşi câteva diferenţe importante. Isus nu a fost „luat din mijlocul oamenilor” (Evrei 5:1), ci El, care era Dumnezeu, a luat de bunăvoie natura umană pentru ca, printre altele, să îndeplinească slujba de preot în favoarea noastră. Isus nu a adus jertfe pentru propriile păcate (Evrei 5:3), ci doar pentru păcatele noastre, pentru că El este fără păcat (Evrei 4:15; 7:26-28).
În Evrei se spune că Isus a adus „rugăciuni şi cereri […] către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte […] fiind ascultat” (Evrei 5:7). Aici, Pavel se referea la moartea a doua, din care Dumnezeu L-a salvat pe Isus atunci când L-a înviat (Evrei 13:20). Epistola mai spune şi că Isus „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Ascultarea era ceva nou pentru Isus nu pentru că El fusese până atunci neascultător, ci pentru că era Dumnezeu. Ca suveran al universului, Isus nu a fost supus nimănui, ci toţi I se supuneau.
Suferinţele şi moartea lui Isus pe cruce reprezintă o parte esenţială a lucrării Sale de preot. Suferinţele nu L-au făcut desăvârşit în sensul că El a devenit mai bun din punct de vedere moral sau etic. Suferinţa nu L-a făcut să fie milos. Dimpotrivă, Isus a venit pe acest pământ pentru că a fost dintotdeauna milos, şi tocmai de aceea a avut milă de noi (Evrei 2:17). Cartea Evrei vrea să spună că realitatea dragostei frăţeşti a lui Isus, autenticitatea naturii Sale umane şi profunzimea supunerii Sale faţă de Tatăl, în calitate de Reprezentant al rasei umane, au fost cu adevărat manifestate şi descoperite prin suferinţă. El a fost făcut „desăvârşit” în sensul că suferinţele Lui L-au calificat să fie Marele nostru Preot. Viaţa Lui de ascultare desăvârşită şi, ulterior, moartea Lui pe cruce constituie jertfa pe care El a prezentat-o înaintea Tatălui în calitate de Mare-Preot al nostru.
În 1 Petru 2:9 se spune că noi suntem „o preoţie împărătească”. Cum îţi arată viaţa lui Isus că ar trebui să fie relaţia ta cu ceilalţi oameni tocmai pentru că îndeplineşti acest rol sacru?
Luni, 31 ianuarie – După rânduiala lui Melhisedec
2. Cine a fost Melhisedec şi cum L-a prefigurat pe Isus? Geneza 14:18-20; Evrei 7:1-3
Melhisedec a fost atât împărat, cât şi preot si, de asemenea, i-a fost superior lui Avraam, deoarece Avraam i-a dat zeciuială. În acelaşi fel, Isus este împărat şi preot (Evrei 1:3), dar, spre deosebire de Melhisedec, a fost fără păcat (Evrei 7:26-28).
Evrei 7:15 lămureşte că Isus este preot „după asemănarea lui Melhisedec”, care este totuna cu expresia folosită anterior în Evrei 5:6: „după rânduiala lui Melhisedec”. Isus nu a fost un succesor al lui Melhisedec, dar preoţia Lui a fost asemănătoare cu cea a lui Melhisedec.
De pildă, Pavel spune că Melhisedec nu a avut tată, mamă, genealogie, naştere şi moarte. Unii au sugerat că Melhisedec a fost o întrupare a lui Isus pe vremea lui Avraam. Dar această idee este contrazisă clar de argumentul din cartea Evrei. Melhisedec „a fost asemănat” cu Isus, ceea ce înseamnă că a fost diferit de Isus (Evrei 7:3).
De asemenea, s-a mai sugerat şi că Melhisedec a fost o fiinţă cerească, dar acest lucru ar demola argumentul din Evrei. Dacă Melhisedec ar fi fără tată, fără mamă, fără început sau fără sfârşit, atunci ar fi Dumnezeu Însuşi. Ori acest lucru constituie o problemă. Preoţia absolut divină a lui Melhisedec ar fi precedat lucrarea lui Isus. Dacă aşa ar sta lucrurile, „ce nevoie mai era să se ridice un alt preot” (Evrei 7:11)?
În schimb, cartea Evrei foloseşte tăcerea Scripturii cu privire la naşterea, moartea şi genealogia lui Melhisedec pentru a construi o tipologie, un simbol al lucrării de preot a lui Isus (Geneza 14:18-20), şi dezvăluie faptul că Isus Însuşi este veşnic. Pe scurt, Melhisedec a fost un împărat-preot canaanit care a servit drept prototip al lui Isus.
„Domnul Hristos a fost Acela care a vorbit prin Melhisedec, care era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec nu a fost Hristos, dar el a fost vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. Hristos a fost Acela care a vorbit de-a lungul tuturor generaţiilor din trecut, Acela care Şi-a condus poporul şi a fost Lumina lumii.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, p. 409.
Ce ne învaţă revelaţia despre Melhisedec cu privire la modul în care lucrează Dumnezeu printre oamenii cărora misionarii nu au ajuns niciodată să le predice?
Marţi, 1 februarie – Un preot mai bun
„Dacă dar desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot «după rânduiala lui Melhisedec», şi nu după rânduiala lui Aaron?” (Evrei 7:11).
Preoţii sunt mediatori între Dumnezeu şi oameni. Totuşi, în Evrei se spune că preoţia leviţilor nu putea oferi un acces total, plin de încredere, la Dumnezeu pentru că ei nu puteau asigura desăvârşirea (Evrei 7:11,18,19). La urma urmei, ei înşişi nu erau perfecţi, deci cum ar fi putut să-i facă pe alţii să fie perfecţi?
Şi nici jertfele animalelor nu puteau curăţa conştiinţa păcătosului. Scopul lor era să arate înainte spre lucrarea lui Isus şi spre sacrificiul Său, singurul care putea să facă adevărata curăţire de păcat (Evrei 9:14; 10:1-3,10-14). Rolul preoţilor din seminţia lui Levi şi al jertfelor lor a fost temporar şi ilustrativ. Prin lucrarea lor, Dumnezeu voia să determine poporul să-şi pună încrederea în lucrarea lui Isus din viitor, „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).
3. Citeşte evrei 7:11-16. De ce a fost nevoie de o schimbare a Legii?
Evrei 7:12 explică faptul că schimbarea preoţiei a făcut necesară schimbarea Legii. De ce? Deoarece exista o lege foarte strictă care îi interzicea unui om care nu era din seminţia lui Levi, prin Aaron, să slujească în calitate de preot (Numeri 3:10; 16:39,40). Evrei 7:13,14 lămureşte că Isus era din linia genealogică a lui Iuda şi, deci, această lege Îl oprea să fie un preot dintre leviţi. Aşadar, Pavel susţine că numirea lui Isus ca preot a însemnat că Dumnezeu a schimbat legea preoţiei.
Venirea lui Isus a implicat şi o schimbare a legii privitoare la jertfe. Păcătoşilor li se cerea să aducă diferite tipuri de jertfe, ca să obţină ispăşirea (Leviticul 1-7), dar acum, că Isus a venit şi a adus o jertfă desăvârşită, legea cu privire la jertfe a fost şi ea înlăturată (Evrei 10:17,18), ca urmare a noului legământ şi a revelaţiei mai bogate despre planul de mântuire.
Gândeşte-te la numărul nesfârşit de jertfe animale care au fost aduse în Antichitate, toate arătând spre Isus; şi totuşi, nici măcar una nu a putut plăti pentru păcatele noastre. De ce doar moartea lui Isus a putut să plătească pentru ele?
Miercuri, 2 februarie – Un preot veşnic
4. Citeşte Evrei 7:16. Pe ce bază a devenit Isus preot?
Isus a primit preoţia „prin puterea unei vieţi nepieritoare”. Implicaţiile acestor aspecte sunt uimitoare. Acest lucru înseamnă că lucrarea lui Isus nu va fi niciodată întrecută de o alta. Isus mântuieşte în mod complet, veşnic, „în chip desăvârşit” (Evrei 7:25). Mântuirea pe care o oferă El este totală şi supremă. Ea atinge cele mai lăuntrice aspecte ale naturii umane (Evrei 4:12; 9:14; 10:1-4). Mijlocirea lui Isus înaintea lui Dumnezeu cuprinde toate binecuvântările care ne sunt acordate în cadrul noului legământ.
De asemenea, mijlocirea Sa include mult mai mult decât iertarea păcatelor. Ea implică scrierea legii în inima noastră, faptul de a deveni făpturi noi în El şi de a ajunge să ducem Evanghelia în lume (Evrei 8:10-12). Fiind una cu Tatăl şi cu oamenii, Isus ne reprezintă în faţa Tatălui. Fiind Cel care Şi-a dat viaţa ca jertfă, Isus are necurmat trecere înaintea lui Dumnezeu.
5. Citeşte Evrei 7:22. Cine este Isus în cadrul noului legământ?
Isus este chezaşul legământului celui nou pentru că Dumnezeu a jurat că El va fi preot „în veac” (Evrei 7:21). Este posibil să nu reuşim să înţelegem pe deplin importanţa acestui jurământ. Pavel făcuse deja referire la jurămintele pe care Dumnezeu le-a făcut generaţiei din pustie şi lui Avraam (Evrei 3:7-11; 6:13-15). Diferenţa dintre acestea şi jurământul pe care El l-a făcut Fiului este că ele le-au fost făcute muritorilor. Jurămintele rămân în vigoare atât timp cât beneficiarii lor trăiesc. Jurământul lui Dumnezeu faţă de generaţia de oameni din pustie şi faţă de Avraam a fost respectat atât timp cât a existat o generaţie de oameni din pustie şi descendenţi ai lui Avraam (vezi Galateni 3:29).
Totuşi, în cazul Fiului, a cărui viaţă este „nepieritoare”, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu El va rămâne pentru totdeauna. Cel care se punea chezaş sau garant pentru altcineva era pasibil de aceleaşi penalităţi ca persoana pentru care garanta, incluzând chiar moartea. Totuşi, Tatăl L-a făcut pe Isus garanţia noastră că nu Îşi va încălca promisiunile. Iată cât de siguri putem fi de mântuirea care ne-a fost oferită în Isus!
Joi, 3 februarie – Un preot fără păcat
6. Care sunt cele cinci trăsături ale lui Isus din pasajul următor? Evrei 7:26
Isus a fost „sfânt”. Aceasta înseamnă că El a fost fără cusur în relaţia cu Dumnezeu (Evrei 2:18; 4:15; 5:7,8). În traducerea Vechiului Testament în greaca veche s-a folosit acelaşi termen grecesc pentru a-i numi pe aceia care îşi menţin relaţia de legământ cu Dumnezeu şi cu alţii.
Isus a fost „fără pată”. El rămâne pur şi neatins de rău, în ciuda faptului că a fost ispitit „în toate lucrurile” (Evrei 4:15; 2:18). Natura desăvârşită, fără păcat, a lui Isus reprezintă un aspect important al preoţiei Sale. Vechiul legământ prevedea că animalele pentru jertfă trebuiau să fie „fără cusur” pentru a fi acceptate de Dumnezeu (Leviticul 1:3,10 etc.). Ascultarea desăvârşită a lui Isus în timpul vieţii Sale pe pământ a făcut posibil ca El să Se ofere ca o jertfă plăcută lui Dumnezeu (Evrei 9:14).
Isus a fost „despărţit de păcătoşi” atunci când S-a înălţat la cer. Timpul verbal din greacă sugerează că aceasta este starea actuală a lui Isus, care a început la un anumit moment în timp. Cât a trăit pe pământ, Isus a suferit împotrivire din partea păcătoşilor, dar a ieşit biruitor şi apoi a şezut la dreapta lui Dumnezeu (Evrei 12:2,3). Isus mai este „despărţit de păcătoşi” şi pentru că El este în mod desăvârşit fără păcat (Evrei 4:15).
Isus a fost „înălţat mai presus de ceruri”. Aceasta înseamnă că El a fost înălţat deasupra a tot ce există şi, deci, este una cu Dumnezeu. În psalmi, Dumnezeu este Cel înălţat „peste ceruri” (Psalmii 57:5,11; 108:5).
Isus a fost pe deplin om, dar nu a fost un om păcătos, aşa cum suntem noi (Evrei 2:14-16; 4:15). Isus este perfect nu doar pentru că nu a păcătuit niciodată, ci şi pentru că nu a fost degradat de păcat, aşa cum suntem noi.
Totuşi, fiindcă El a fost şi om pe deplin, este şi Exemplul nostru. Ne arată cum să ne comportăm în alergarea vieţii (Evrei 12:1-4). El este pilda pe care trebuie s-o urmăm (1 Petru 2:21-23). Fiindcă este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26), El este Mântuitorul nostru, şi noi, la rândul nostru, putem reflecta caracterul Său.
Deşi a fost un om ca şi noi, Isus nu a păcătuit niciodată. Cum putem cuprinde cu mintea noastră acest gând minunat? De ce făgăduinţa că sfinţenia Sa ne va fi atribuită prin credinţă trebuie să ne dea siguranţa mântuirii?
Vineri, 4 februarie – Un gând de încheiere
„Scopul lui Satana era acela de a produce o despărţire veşnică între Dumnezeu şi om, însă, în Hristos, ajungem mult mai strâns uniţi cu Dumnezeu decât dacă n-am fi căzut niciodată în păcat. Luând natura noastră, Mântuitorul S-a legat de omenire cu o legătură ce nu se va rupe niciodată […] Aceasta era garanţia că Dumnezeu Îşi va împlini Cuvântul. «Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui.» Dumnezeu a adoptat natura omenească în persoana Fiului Său şi a dus-o în cerul preaînalt. «Fiul omului» este Cel care are parte la tronul universului. «Fiul omului» este Acela pe care-L vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii» (Isaia 9:6). EU SUNT este Mijlocitorul între Dumnezeu şi neamul omenesc, unindu-i prin mâinile Sale întinse. Acela care este «sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi» nu Se ruşinează să ne numească fraţi (Evrei 7:26; 2:11). În Hristos, familia pământească şi familia cerească sunt legate.
Hristos glorificat este Fratele nostru. Cerul este învelit în corp omenesc şi neamul omenesc este strâns la sânul Iubirii Infinite.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, pp. 25, 26.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Geneza 10-16, Evanghelizare
1. Cum se numea întâiul născut al lui Canaan?
2. Ce a căpătat Avram din pricina Sarei în Egipt?
3. Ce gest cu mâna a făcut Avram când a jurat în faţa împăratului Sodomei?
4. Cine avea să fie ca un măgar sălbatic printre oameni?
Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Lucrarea de evanghelizare pentru copii”
5. Care două elemente trebuie combinate în activitatea pentru copii?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!