Isus, ancora sufletului
STUDIUL 7 » 5 FEBRUARIE – 11 FEBRUARIE
Textul de memorat: „Pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut «Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec»” (Evrei 6:19,20)
Evrei 5:11-6:20 întrerupe expunerea teologică a lui Pavel despre lucrarea de Mare-Preot a lui Isus în favoarea noastră. Apostolul introduce aici o avertizare severă cu privire la pericolul de a ne îndepărta de Hristos.
Se pare că oamenii se aflau în pericolul real de a aluneca pe panta autocompătimirii şi a necredinţei. Apostolul Pavel este îngrijorat ca nu cumva simţurile cititorilor şi ascultătorilor săi să se fi tocit din cauza situaţiilor dificile cu care se confruntau şi, astfel, să se fi oprit din înţelegerea şi din trăirea Evangheliei.
Nu este acesta un potenţial pericol care ne paşte pe toţi, şi anume acela de a ne descuraja din cauza încercărilor şi de a cădea de la credinţă?
Aspra avertizare culminează totuşi cu o încurajare duioasă. Pavel îşi exprimă încrederea în cititorii săi şi Îl înalţă pe Isus ca fiind personificarea făgăduinţei de neclintit a lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea lor (Evrei 6:9-20). Acest ciclu de avertizări şi încurajări este repetat în Evrei 10:26-39.
Vom analiza această alternanţă şi ne vom concentra asupra cuvintelor puternice de încurajare pe care Isus ni le oferă.
Duminică, 6 februarie – Să gustăm Cuvântul cel bun
1. Ce li s-a oferit celor care au crezut în Hristos cât timp I-au fost credincioşi lui Dumnezeu? Evrei 6:4,5
Faptul că au fost „luminaţi” înseamnă că au experimentat convertirea (Evrei 10:32). Acest lucru se referă la cei care s-au întors de la „întuneric”, de sub puterea lui Satana, la „lumina” lui Dumnezeu (Faptele 26:17,18). Aceasta implică eliberarea de păcat (Efeseni 5:11) şi de neştiinţă (1 Tesaloniceni 5:4,5). Forma verbală din Evrei sugerează că această iluminare este un act al lui Dumnezeu care a fost realizat prin Isus, „oglindirea slavei Lui” (Evrei 1:3).
Expresiile „au gustat darul ceresc” şi „s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt” sunt sinonimice. „Darul” lui Dumnezeu poate să se refere la harul Său (Romani 5:15) sau la Duhul Sfânt, prin care Dumnezeu oferă harul Său (Faptele 2:38). Aceia care „au gustat” sau au „fost adăpaţi” din Duhul Sfânt (Ioan 7:37-39; 1 Corinteni 12:13) au experimentat „harul” lui Dumnezeu, care include puterea de a face voia Lui (Galateni 5:22,23).
A gusta „Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” (Evrei 6:5) înseamnă a trăi în propria viaţă adevărul Evangheliei (1 Petru 2:2,3). „Puterile veacului viitor” se referă la minunile pe care Dumnezeu le va face pentru cei credincioşi în viitor: învierea (Ioan 5:28,29), transformarea trupurilor noastre şi viaţa veşnică. Totuşi, credincioşii încep să le „guste” în prezent. Ei au experimentat o înviere spirituală (Coloseni 2:12,13), o înnoire a minţii (Romani 12:2) şi viaţa veşnică în Hristos (Ioan 5:24).
Probabil că Pavel are în vedere generaţia din pustie, care a experimentat harul şi mântuirea lui Dumnezeu. Generaţia aceea de oameni a fost „luminată” de stâlpul de foc (Neemia 9:12,19; Psalmii 105:39), s-a bucurat de darul ceresc al manei (Exodul 16:15), a trăit experienţa primirii Duhului Sfânt (Neemia 9:20), a gustat „Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu” (Iosua 21:45) şi „puterile veacului viitor” prin „minuni şi semne” făcute cu ocazia ieşirii din Egipt (Faptele 7:36). Cu toate acestea, Pavel sugerează că, după cum neamul de oameni din deşert s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu în ciuda tuturor acestor dovezi (Numeri 14:1-35), destinatarii epistolei se aflau şi ei în pericolul de a face acelaşi lucru, în ciuda tuturor dovezilor despre favoarea lui Dumnezeu de care se bucuraseră.
Care este experienţa ta legată de aceste versete din Evrei? De exemplu, cum ai experimentat iluminarea la care se referă textul?
Luni, 7 februarie – Cu neputinţă să fie înnoiţi
2. Ce înseamnă să fii răstignit, potrivit textelor de mai jos? Compară Evrei 6:4-6 cu Matei 16;24; Romani 6:6; Galateni 2:20; 5:24 şi 6:14.
Textul original din greacă evidenţiază cuvântul „imposibil”. Este imposibil, sau „cu neputinţă”, pentru Dumnezeu să-i restaureze pe cei care „au căzut” pentru că Îl „răstignesc din nou […] pe Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 6:6). Pavel vrea să sublinieze că nu există nicio altă cale de a fi mântuiţi decât prin Hristos (Faptele 4:12). Mântuirea prin oricare alt mijloc este la fel de imposibilă precum este imposibil ca „Dumnezeu să mintă” (Evrei 6:18) sau să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu „fără credinţă” (Evrei 11:6).
„A-L răstigni din nou pe Fiul lui Dumnezeu” este o expresie cu sens figurat care descrie ce se întâmplă în relaţia personală dintre Isus şi cel credincios.
Liderii religioşi L-au răstignit pe Isus deoarece El reprezenta o ameninţare pentru supremaţia şi pentru autonomia lor. Astfel, ei au sperat să-L elimine ca persoană şi să distrugă un duşman puternic şi periculos. În mod similar, Evanghelia contestă suveranitatea şi autodeterminarea individului la cel mai de bază nivel. Esenţa vieţii creştine este aceea de a ne lua crucea şi a ne tăgădui pe noi înşine (Matei 16:24). Aceasta înseamnă să răstignim „lumea” (Galateni 6:14), „omul cel vechi” (Romani 6:6) şi „firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24). Scopul vieţii creştine este acela de a trece printr-un fel de moarte. Dacă nu experimentăm moartea faţă de noi înşine, nu putem primi viaţa nouă pe care Dumnezeu intenţionează să ne-o dea (Romani 6:1-11).
Lupta dintre Isus şi firea noastră, eul nostru, este o luptă până la moarte (Romani 8:7,8; Galateni 5:17). Este o bătălie grea, care nu se câştigă dintr-o dată. Pasajul acesta nu se referă la cineva care mai cade uneori în lupta împotriva omului „vechi” şi împotriva firii. Păcatul acesta se referă la acel om care, după ce a experimentat adevărata mântuire şi ceea ce implică ea (Evrei 6:4,5), decide că Isus este o ameninţare pentru felul de vieţuire pe care şi-l doreşte şi, în mod conştient, ia hotărârea de a-L răstigni, asemenea preoţilor din vechime. Cu alte cuvinte, atât timp cât o persoană nu decide în totalitate să se îndepărteze de Hristos, încă este speranţă să fie mântuit.
Ce înseamnă să mori faţă de „sine”, să-ţi iei „crucea”? Ce lucru îţi este cel mai greu să I-l predai lui Isus?
Marţi, 8 februarie – Nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate
Avertizarea din Evrei 6:4-6 se aseamănă foarte mult cu cea din Evrei 10:26-29. Pavel lămureşte că respingerea jertfei lui Isus îi va lăsa pe cititorii săi fără niciun mijloc prin care să fie iertaţi de păcat, fiindcă nu există niciun alt mijloc care să ofere iertare în afară de Isus (Evrei 10:1-14).
3. Cum descrie apostolul păcatul pentru care nu există iertare? Evrei 10:26-29
Autorul nu spune că nu se mai poate face nicio ispăşire pentru păcatele comise după primirea cunoştinţei adevărului. Dumnezeu L-a numit pe Isus să fie Avocatul nostru (1 Ioan 2:1). Prin El avem iertarea păcatelor (1 Ioan 1:9). Păcatul pentru care nu există jertfă sau ispăşire este descris ca fiind călcarea în picioare a Fiului lui Dumnezeu, pângărirea sângelui legământului şi batjocorirea Duhului sfânt (Evrei 10:29). Să analizăm semnificaţia acestor expresii.
Expresia „va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 10:29) descrie actul de respingere a stăpânirii lui Isus. Titlul „Fiul lui Dumnezeu” le-a reamintit evreilor că Dumnezeu L-a aşezat pe Isus la dreapta Sa şi a promis să-i facă pe vrăjmaşii Lui un „aşternut” pentru picioarele Sale (Evrei 1:13; vezi şi Evrei 1:5-12,14). Călcarea lui Isus în picioare implică faptul că apostatul L-a tratat pe Isus ca pe un vrăjmaş. În contextul argumentului pe care epistola îl aduce (Evrei 1:13), ar putea însemna că Isus a fost dat jos de pe scaunul de domnie (care este ocupat acum de cel răzvrătit) şi pus ca aşternut al picioarelor. Este ceea ce Lucifer a intenţionat să facă în cer (Isaia 14:12-14) şi ceea ce „omul fărădelegii” va încerca să facă în viitor (2 Tesaloniceni 2:3,4).
Expresia „va pângări sângele legământului” se referă la respingerea jertfei lui Isus (Evrei 9:15-22). Expresia „va batjocori pe Duhul harului” este foarte grăitoare. Termenul grecesc enybrisas (a insulta, a comite un ultraj) presupune manifestarea trufiei, care înseamnă „impertinenţă” sau „aroganţă”. Acest termen se află în contrast izbitor cu descrierea despre Duhul Sfânt ca fiind „Duhul harului” şi înseamnă că cel răzvrătit a răspuns ofertei de har pe care i-a făcut-o Dumnezeu cu o insultă.
Acesta se află într-o postură în care nu poate fi apărat. El Îl leapădă pe Isus, jertfa Sa, şi pe Duhul Sfânt.
Miercuri, 9 februarie – Lucruri mai bune
După aspra şi sincera avertizare din Evrei 6:4-8, Pavel se arată încrezător că cititorii nu au renunţat la Fiul şi nici nu vor renunţa în viitor. El crede că ei vor primi avertizarea şi vor aduce roadele cuvenite. Ei sunt ca „un pământ” care este cultivat de Dumnezeu şi care dă roadele la care El Se aşteaptă. Aceşti oameni vor căpăta binecuvântarea de la Dumnezeu (Evrei 6:7), care este „mântuirea” (Evrei 6:9).
4. Fă o listă cu lucrurile bune pe care credincioşii le-au făcut şi continuă să le facă şi explică ce înseamnă. Evrei 6:9-12
Cei credincioşi îşi arată dragostea faţă de „Numele” lui Dumnezeu, adică faţă de Dumnezeu Însuşi, prin slujirea lor faţă de sfinţi. Acestea nu sunt fapte izolate făcute în trecut, ci fapte obişnuite care continuă să fie făcute. Actele excepţionale nu dezvăluie adevăratul caracter al unei persoane. Dovada cea mai grăitoare a dragostei faţă de Dumnezeu nu constă în faptele „religioase” în sine, ci în actele de dragoste faţă de semenii noştri, în special faţă de cei dezavantajaţi (Matei 10:42; 25:31-46). De aceea, Pavel îi somează pe credincioşi „să nu [dea] uitării” facerea de bine (Evrei 13:2,16).
Să analizăm Evrei 6:12. Versetul acesta îi avertizează pe evrei să nu devină leneşi, o caracteristică a celor care nu se maturizează şi care sunt în pericol să cadă de la credinţă (Evrei 5:11; 6:12). Speranţa nu este menţinută vie printr-un exerciţiu intelectual de credinţă, ci printr-o credinţă manifestată prin fapte de dragoste (Romani 13:8-10).
Pavel vrea ca destinatarii epistolei sale să imite exemplul acelora care, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele. El le-a prezentat deja generaţia din pustie ca pe un exemplu negativ de oameni care, din cauza lipsei lor de credinţă şi de perseveranţă, nu au moştenit ce li se făgăduise. Apoi, el îl prezintă pe Avraam (Evrei 6:13-15) ca pe un model care, prin „credinţă şi răbdare”, a moştenit făgăduinţele. Lista exemplelor bune se continuă cu oamenii credinţei din Evrei 11 şi atinge apogeul cu Isus, în Evrei 12:1-4. În Apocalipsa 14:12, credinţa, răbdarea şi poruncile sunt trăsăturile care îi caracterizează pe sfinţii din timpul sfârşitului.
Uneori este necesar să le adresăm cuvinte de avertizare celor pe care îi iubim. Ce putem învăţa de la apostol despre responsabilitatea de a-i avertiza şi încuraja pe semenii noştri?
Joi, 10 februarie – Isus, ancora sufletului
Pavel îşi încununează avertizarea împotriva apostaziei şi încurajarea de a iubi şi de a avea credinţă cu o frumoasă şi înălţătoare expunere despre asigurarea pe care o avem în Hristos.
5. Citeşte Evrei 6:17-20. Ce garanţie ne-a oferit Dumnezeu pentru făgăduinţele Sale?
Dumnezeu ne-a asigurat în diferite moduri că Îşi va ţine promisiunile pe care ni le-a făcut. În primul rând, El a garantat pentru făgăduinţa Sa cu un jurământ (Evrei 6:17). Potrivit Scripturii, jurământul făcut de Dumnezeu lui Avraam şi lui David a devenit baza cea mai sigură a încrederii în bunăvoinţa de nestrămutat a lui Dumnezeu faţă de poporul Israel. Când a căutat să obţină asigurarea că Dumnezeu va ierta poporul după apostazia de la Horeb, cu viţelul de aur, Moise s-a referit la jurământul pe care Dumnezeu i-l făcuse lui Avraam (vezi Exodul 32:11-14; Geneza 22:16-18). Punctul forte implicit al rugăminţii sale a fost faptul că jurământul lui Dumnezeu era irevocabil (Romani 9:4; 11:28,29).
În mod similar, când psalmistul a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru poporul Israel, el a făcut apel la jurământul pe care Dumnezeu i-l făcuse lui David. Dumnezeu spusese: „Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele. Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare pe David? Sămânţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele; ca luna va dăinui pe vecie şi ca martorul credincios din cer” (Psalmii 89:34-37). Potrivit Noului Testament, ambele jurăminte şi-au găsit împlinirea în Isus, sămânţa lui Avraam, care S-a înălţat şi S-a aşezat pe tronul lui David (Galateni 3:13-16; Luca 1:31-33,54,55).
În al doilea rând, Dumnezeu a garantat pentru promisiunile pe care ni le-a făcut prin faptul că L-a aşezat pe Isus la dreapta Lui. Înălţarea lui Isus are scopul de a întări făgăduinţa care le-a fost făcută credincioşilor, fiindcă Isus S-a înălţat la cer „pentru noi ca înainte-mergător” (Evrei 6:20). Deci, înălţarea la cer dovedeşte certitudinea mântuirii pe care ne-o dă Dumnezeu. Ca Isus să poată ajunge la slavă, Dumnezeu L-a trecut prin suferinţa de a gusta „moartea pentru toţi”, ca „să ducă pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2:9,10). Prezenţa lui Isus înaintea Tatălui este o „ancoră a sufletului” (Evrei 6:19), care a fost prinsă de scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Onoarea guvernării lui Dumnezeu a fost pusă ca zălog pentru împlinirea promisiunii pe care ne-a făcut-o prin Isus.
De ce gândul câ Dumnezeu ţi-a făcut un jurământ ar trebui să fie suficient ca să ai asigurarea mântuirii, chiar şi atunci când te simţi nevrednic?
Vineri, 11 februarie – Un gând de încheiere
Citeşte capitolul „Ioan, apostolul iubit”, din Faptele apostolilor, şi capitolul „Iuda”, din Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, de Ellen G. White.
„Lupta împotriva eului este cea mai mare şi cea mai grea luptă dintre câte s-au dus vreodată. Capitularea eului, supunerea totală faţă de voia lui Dumnezeu implică, în mod inevitabil, o luptă. Înainte de a fi înnoită în sfinţenie, inima trebuie să I se supună lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 43.
„Ioan a dorit să ajungă asemenea lui Isus şi, sub influenţa transformatoare a iubirii lui Hristos, el a devenit blând şi smerit. Eul era ascuns în Isus. Mai presus de oricare dintre tovarăşii săi, Ioan s-a supus puterii acelei vieţi uimitoare […]. Iubirea profundă a lui Ioan pentru Hristos era ceea ce îl făcea întotdeauna să dorească să fie cât mai aproape de El. Mântuitorul îi iubea pe toţi cei doisprezece, dar Ioan era spiritul cel mai primitor. El era mai tânăr decât ceilalţi şi, cu o încredere mult mai mare ca aceea a unui copil, şi-a deschis inima lui Isus. […] De pe faţa sa, frumuseţea sfinţeniei care îl transformase strălucea cu o strălucire asemănătoare celei a lui Hristos. În adorare şi iubire, el L-a privit pe Mântuitorul până ce asemănarea cu Hristos şi părtăşia cu El au devenit singura lui dorinţă, iar în caracterul său s-a reflectat caracterul Învăţătorului său.” – Idem, Faptele apostolilor, pp. 544, 545.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Geneza 17-23
1. Despre ce femeie s-a spus că va deveni „mama unor neamuri întregi”?
2. Ce fel de persoane au înconjurat casa în care Lot i-a găzduit pe îngeri?
3. Cu ce fel de inimă şi cu ce fel de mâini declară Abimelec că a lucrat faţă de Sara?
4. Câţi ani a trăit Sara?
Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Lucrarea pentru cei din zonele turistice”
5. Ce fel de misionari sunt necesari în zonele turistice frecventate pentru sănătate şi pentru plăcere?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!