Fiul promis

STUDIUL 3 » 8 IANUARIE – 14 IANUARIE

Textul de memorat: „La sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte” (Evrei 1:2,3)

Imediat după ce Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu le-a promis „o sămânţă”, sau un urmaş, un Fiu care avea să-i elibereze din mâna vrăjmaşului, să recupereze moştenirea care fusese pierdută şi să împlinească scopul pentru care ei fuseseră creaţi (Geneza 3:15). Acest Fiu avea să-i reprezinte şi să-i răscumpere punându-Se în locul lor şi, în cele din urmă, nimicindu-l pe şarpe.

„Când au auzit prima dată făgăduinţa, Adam şi Eva aşteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei a întârziat.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 31. Mai târziu, făgăduinţa i-a fost confirmată lui Avraam. Dumnezeu S-a jurat că Avraam urma să aibă „un urmaş”, un Fiu în care toate naţiunile de pe pământ vor fi binecuvântate (Geneza 22:16-18; Galateni 3:16). Şi acelaşi lucru a făcut cu David. Dumnezeu i-a promis că va face din urmaşul lui un fiu al Său şi că îl va pune să fie un conducător drept peste toţi împăraţii pământului (2 Samuel 7:12-14; Psalmii 89:27-29). Totuşi, ceea ce Adam şi Eva, Avraam sau David nu şi-au imaginat niciodată a fost că Fiul lor Răscumpărător va fi chiar Dumnezeu!

Duminică, 9 ianuarie La sfârşitul acestor zile

Primul paragraf din cartea Evrei ne descoperă convingerea lui Pavel că trăia „la sfârşitul zilelor”. Scriptura foloseşte două expresii cu privire la viitor care au semnificaţii diferite. Profeţii au folosit expresia „în zilele de pe urmă” sau „în cursul vremurilor” pentru a vorbi despre viitor, în general (Deuteronomul 4:30,31; Ieremia 23:20). Profetul Daniel a folosit o altă expresie, „vremea sfârşitului”, pentru a vorbi mai specific despre ultimele zile ale istoriei pământului (Daniel 8:17; 12:4).

1. Ce a promis Dumnezeu că va face pentru poporul Său „în zilele care vor urma”? Numeri 24:14-19; Isaia 2:2,3

Numeroşi profeţi din Vechiul Testament au vestit că, în „vremurile care vor urma”, Dumnezeu va ridica un Împărat care îi va nimici pe duşmanii poporului Său (Numeri 24:14-19) şi va atrage neamurile spre Israel (Isaia 2:2,3). Pavel afirmă că aceste făgăduinţe au fost împlinite în Isus. Isus l-a învins pe Satana şi, prin vestirea Evangheliei, atrage popoarele la El (Coloseni 2:15; Ioan 12:32). Deci, în sensul acesta, „vremurile care vor urma” sau „zilele de pe urmă” au început pentru că Isus a împlinit făgăduinţele lui Dumnezeu.

Părinţii noştri spirituali au murit în credinţă. Ei au văzut şi au salutat făgăduinţele „de departe”, dar nu le-au primit. Pe de altă parte, noi am văzut împlinirea lor în Isus.

Să ne gândim o clipă la făgăduinţele lui Dumnezeu şi la Isus. Tatăl a promis că îi va învia pe copiii Lui (1 Tesaloniceni 4:15,16). Vestea minunată este că El a dat startul învierii copiilor Săi odată cu învierea lui Isus (1 Corinteni 15:20; Matei 27:51-53). De asemenea, Tatăl a făgăduit că va face toate lucrurile noi (Isaia 65:17). El a început să împlinească această promisiune prin crearea unei noi vieţi spirituale în noi (2 Corinteni 5:17; Galateni 6:15). Dumnezeu a promis că Îşi va întemeia împărăţia la sfârşit (Daniel 2:44) şi a inaugurat-o atunci când ne-a eliberat de sub puterea lui Satana şi L-a făcut pe Isus conducătorul nostru (Matei 12:28-30; Luca 10:18-20). Totuşi, acesta este doar începutul. Ceea ce Tatăl a început la prima venire a lui Isus va duce la bun sfârşit la cea de-a doua venire a Fiului.

Analizează toate făgăduinţele pe care Dumnezeu le-a împlinit în trecut. Cum ne ajută acest lucru să ne încredem în El pentru făgăduinţele care nu s-au împlinit încă?

Luni, 10 ianuarie Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul

2. Citeşte Evrei 1:1-4. Care este ideea principală?

În limba greacă, Evrei 1:1-4 este doar o propoziţie şi s-a susţinut că este cea mai frumoasă propoziţie din întreg Noul Testament în ce priveşte măiestria retorică. Afirmaţia principală este că Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul Său, Isus.

Pentru evreii din primul secol d.Hr., Cuvântul lui Dumnezeu nu mai fusese auzit de multă vreme. Ultima revelaţie din Cuvântul scris al lui Dumnezeu venise prin prorocul Maleahi şi prin lucrarea lui Ezra şi a lui Neemia, cu patru secole înainte. Dar acum, Dumnezeu le vorbea din nou prin Isus.

Totuşi, descoperirea lui Dumnezeu în Isus a fost superioară descoperirii pe care Dumnezeu o făcuse prin profeţi, deoarece Isus este o revelaţie mai măreaţă. El este Dumnezeu Însuşi, Cel care a creat cerurile şi pământul şi care conduce universul. Pentru Pavel, dumnezeirea lui Isus nu este niciodată pusă la îndoială. Este o certitudine, nicidecum o presupunere.

De asemenea, din perspectiva lui Pavel, Vechiul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu. Acelaşi Dumnezeu care a vorbit în trecut continuă să vorbească şi în prezent. Vechiul Testament a transmis o cunoaştere adevărată a voinţei lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, semnificaţia Vechiului Testament a putut fi înţeleasă pe deplin doar atunci când Fiul a venit pe pământ. În mintea autorului, descoperirea Tatălui prin Fiul a oferit cheia pentru a înţelege adevărata profunzime a Vechiului Testament, la fel cum imaginea de pe cutia unui puzzle ne oferă soluţia pentru a găsi locul corect al fiecărei piese. Isus a scos la lumină o parte atât de însemnată din Vechiul Testament.

Între timp, Isus a venit ca să fie Reprezentantul şi Mântuitorul nostru. El avea să ia locul nostru în luptă şi să biruiască şarpele. În mod similar, în cartea Evrei Isus este „Căpetenia mântuirii” noastre şi „înainte-mergător[ul]” credincioşilor (Evrei 2:10; 6:20). El luptă pentru noi şi ne reprezintă. Aceasta înseamnă şi că tot ce a făcut Dumnezeu pentru Isus, Reprezentantul nostru, vrea să facă şi pentru noi. El, care L-a înălţat pe Isus la dreapta Sa, vrea ca şi noi să stăm cu Isus pe scaunul Său de domnie (Apocalipsa 3:21). Mesajul pe care Dumnezeu ni l-a transmis prin Fiul cuprinde nu doar ce a zis Fiul, ci şi ceea ce Tatăl a făcut prin Isus şi pentru Isus, totul pentru binele nostru temporar şi veşnic.

Gândeşte-te la ce înseamnă faptul că Isus, Dumnezeu, a venit pe acest pământ. De ce acest adevăr ar trebui să ne aducă multă speranţă?

Marţi, 11 ianuarie El este oglindirea slavei lui Dumnezeu

3. Citeşte Evrei 1:2-4. Ce ne învaţă pasajul acesta despre Isus?

În această secţiune ne vom concentra asupra primei părţi a versetului 3: „El este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui.”

4. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem ce este slava lui Dumnezeu? Exodul 24:16,17; Psalmii 4:6; Psalmii 36:9; Psalmii 89:15

În Vechiul Testament, slava lui Dumnezeu se referă la prezenţa Sa vizibilă în mijlocul poporului Său (Exodul 16:7; 24:16,17; Leviticul 9:23; Numeri 14:10). Prezenţa lui Dumnezeu este deseori asociată cu lumina sau cu strălucirea.

Scriptura ne spune că Isus este lumina care a venit în această lume ca să descopere slava lui Dumnezeu (Evrei 1:3; Ioan 1:6-9,14-18; 2 Corinteni 4:6). Gândeşte-te, de exemplu, la cum arăta Isus în momentul schimbării la faţă: „El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele I s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17:2).

După cum soarele nu poate fi perceput decât datorită strălucirii luminii sale, tot aşa şi Dumnezeu este cunoscut prin Isus. Din perspectiva noastră, soarele este totuna cu lumina lui. În acelaşi fel, deoarece slava lui Dumnezeu este lumina însăşi, nu există nicio diferenţă între Dumnezeu şi Isus în ce priveşte natura şi caracterul Lor, după cum nu există nicio diferenţă între lumină şi strălucirea ei.

În Evrei ni se mai spune şi că Isus este „întipărirea naturii Lui” (Evrei 1:3, NTR). Ideea din spatele metaforei este aceea că există o potrivire perfectă între Tatăl şi Fiul în ce priveşte natura sau esenţa Lor. De remarcat că fiinţele umane poartă chipul lui Dumnezeu, dar nu şi esenţa sau natura Lui (Geneza 1:26). Totuşi, Fiul are aceeaşi natură cu Tatăl. Nu este de mirare că Isus a zis: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).

De ce este o veste minunată faptul că Isus ne descoperă caracterul si slava Tatălui? Ce ne spune Isus despre cum este Tatăl?

Miercuri, 12 ianuarie Prin care a făcut universul

Cartea Evrei afirmă că Dumnezeu a creat lumea „prin” Isus şi că Isus susţine lumea prin Cuvântul Său plin de putere.

5. Cum se împacă afirmaţia Domnului din Vechiul Testament că El „singur” a creat lumea şi că El este Domnul cu afirmaţiile din Noul Testament care spun că Dumnezeu a creat universul „prin” Isus (Evrei 1:2,3)? Isaia 44:24; 45:18; Neemia 9:6

Unii cred că Isus a fost doar mijlocul prin care Dumnezeu a creat. Aşa ceva nu este posibil. În primul rând, din perspectiva lui Pavel Isus este Domnul care a creat lumea; El nu a fost un ajutor. Evrei 1:10 ne spune că Isus este Domnul care a creat pământul şi cerurile şi Pavel aplică tot la El ceea ce Psalmii 102:25-27 spun despre Domnul (Iehova) în calitate de Creator. În al doilea rând, Evrei 2:10 ne spune că universul a fost creat „prin” Tatăl. („Prin care sunt toate” este o expresie aproape identică cu cea din Evrei 1:2 care I se aplică lui Isus). Tatăl a creat şi Fiul a creat (Evrei 1:2,10; 2:10). Există o concordanţă perfectă între Tatăl şi Fiul în scop şi în acţiune. Aceasta este o parte din taina Trinităţii. Isus a creat şi Dumnezeu a creat, dar există un singur Creator, Dumnezeu – ceea ce implică faptul că Isus este Dumnezeu.

Mai departe, Evrei 4:13 arată că Isus este şi Judecător. Autoritatea Lui de a domni şi de a judeca derivă din faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile şi susţine universul (Isaia 44:24-28).

Evrei 1:3 şi Coloseni 1:17 afirmă că şi Isus susţine universul. Această lucrare de susţinere include probabil ideea de călăuzire sau de guvernare. Termenul grecesc pheron (sprijinire, purtare) este folosit pentru a descrie vântul care conduce o barcă (Faptele 27:15,17) sau pentru a-L descrie pe Dumnezeu care îi conduce pe profeţi (2 Petru 1:21). Astfel, Isus nu doar ne-a creat, dar ne şi susţine, la propriu. Fiecare respiraţie, fiecare bătaie a inimii, fiecare clipă a existenţei noastre îşi au izvorul în Isus, temelia a tot ce a fost creat.

Citeşte Faptele 17:28. Ce ne spune despre Isus si despre puterea Lui? Apoi, gândeşte-te la implicaţiile pe care le are faptul că acelaşi Isus a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Ce ne învaţă adevărul acesta despre tăgăduirea de Sine a Domnului nostru?

Joi, 13 ianuarie „Astăzi Te-am născut”

Evrei 1:5 conţine următoarele cuvinte pe care Tatăl I le-a adresat lui Isus: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Nu este o dovadă că Isus a fost creat de Dumnezeu cândva, în trecut, aşa cum mulţi cred?

6. Ce înseamnă că Isus a fost „născut” şi când s-a întâmplat acest lucru? Evrei 1:5; Psalmii 2:7,8; 2 Samuel 7:12-14

„Nu este o naştere literală, ci o metaforă care aminteşte limbajul tehnic al adopţiilor, folosit în special la înscăunarea unui rege (vezi Psalmii 89:26-28; 2 Samuel 7:14). În ultimă instanţă, ea se referă la Hristos, care, după înviere şi înălţare, a fost înscăunat/instalat ca Preot-Rege în ceruri (Faptele 13:32,33; Evrei 1:5; 5:5). Expresia «astăzi Te-am născut» înseamnă, literal: «astăzi Ţi-am devenit Tată». Acceptând să fie Mântuitor, «astăzi» Isus a preluat rolul de Fiu, un rol care are legătură doar cu noi, cu Pământul, cu planul de mântuire: astăzi ţi-am devenit Tată, astăzi Mi-ai devenit Fiu, nu prin naştere, ci prin asumarea unui rol specific. Întregul context al Psalmului 2 încadrează acest «astăzi» nu în istoria universului, ci în istoria Pământului. [2:8] Istoric, versetul i se aplică lui Solomon, al cărui teritoriu a fost mai întins decât al oricărui alt rege al Israelului (vezi 72:8-11); în ultimă instanţă, trimite la întinderea spirituală mondială a împărăţiei lui Hristos (Matei 24:14) şi la faptul că, în final, El va stăpâni peste întreaga lume, care va fi moştenirea Lui (Isaia 9:6,7; 49:23; Daniel 7:13,14; Zaharia 9:9,10).” – Biblia de studiu: Psalmii 2:7,8; Casa Bibliei, 2014.

În Romani 1:3,4 şi în Faptele 13:32,33 citim că Isus a fost făcut cunoscut ca Fiul lui Dumnezeu în mod public. Botezul Lui şi schimbarea la faţă au fost ocazii când Dumnezeu L-a identificat şi L-a declarat pe Isus ca Fiu al Său (Matei 3:17; 17:5). Totuşi, potrivit Noului Testament, ceea ce a dovedit „cu putere” că Isus era Fiul lui Dumnezeu a fost faptul că El a fost înviat şi a şezut la dreapta Tatălui.

De fapt, Evrei 7:3 spune că Isus nu are „nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” (vezi Evrei 13:8), pentru că El este veşnic. Aşadar, conceptul potrivit căruia Isus este „singurul Fiu” al lui Dumnezeu nu se referă la natura şi la rolul lui Hristos în cadrul Dumnezeirii, ci la rolul Său în cadrul planului de mântuire. Prin întruparea Sa, Isus a împlinit făgăduinţele legământului. „Naşterea” lui Isus se referă la începutul domniei Lui peste popoare, şi nu la începutul existenţei Lui, pentru că El existase dintotdeauna. Nu a fost niciun moment în care Isus să nu fi existat, fiindcă El este Dumnezeu.

Vineri, 14 ianuarie Un gând de încheiere

Venirea lui Isus pe pământ ca Fiu al lui Dumnezeu a împlinit simultan numeroase scopuri. În primul rând, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, Isus a venit ca să ni-L descopere pe Tatăl. Prin acţiunile şi prin cuvintele Sale, El ne-a arătat cum este Tatăl cu adevărat şi de ce putem să avem încredere în El.

Isus a mai venit şi ca fiul făgăduit al lui David, al lui Avraam şi al lui Adam, prin care Dumnezeu promisese să-l înfrângă pe vrăjmaş şi să ia lumea în stăpânire. Astfel, Isus a venit ca să ia locul lui Adam în fruntea omenirii şi să împlinească planul iniţial pe care Dumnezeu îl avusese pentru oameni (Geneza 1:26-28; Psalmii 8:3-8).

„Cuvintele spuse lui Isus la Iordan – «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea» – cuprind întregul neam omenesc. Dumnezeu I-a vorbit lui Isus ca reprezentant al nostru. Oricât am fi de păcătoşi şi de slabi, noi nu suntem aruncaţi ca fiind fără valoare. El ne-a primit «în Preaiubitul Lui» (Efeseni 1:6). Slava aşezată asupra lui Hristos este o chezăşie a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ea ne vorbeşte despre puterea rugăciunii – cum poate ajunge glasul omenesc la urechea lui Dumnezeu şi cum sunt primite cererile noastre în curţile cereşti. Prin păcat, pământul a fost despărţit de cer şi înstrăinat de legăturile cu el; dar Isus l-a legat din nou de tronul slavei. […] Glasul care I-a vorbit lui Isus îi spune fiecărui suflet credincios: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 113.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Apocalipsa 11-17,
1. Ce s-a văzut în templul lui Dumnezeu din cer atunci când a fost deschis?
2. Cu ce animale semăna fiara care s-a ridicat din mare?
3. Ce imn intonau biruitorii fiarei?
4. Cine vor fi strânşi la războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic?

Evanghelizare, Secţiunea 17, subcapitolul „Străinii din mijlocul nostru”
5. Ce se întâmplă cu „pietrele aspre” în atelierul lui Dumnezeu?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!