Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre

STUDIUL 11 » 5 MARTIE – 11 MARTIE

Textul de memorat: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12:2)

Capitolele 11 şi 12 sunt, probabil, cele mai iubite capitole din cartea Evrei. Ele descriu viaţa creştinului ca fiind o cursă, sau o alergare, în care participăm cu toţii şi la sfârşitul căreia toţi cei care rămân credincioşi vor primi premiul. De asemenea, ele descriu şi drama răscumpărării ca pe o alergare pe parcursul căreia oamenii credinţei din trecut au perseverat, în ciuda suferinţelor, dar nu au primit încă premiul.

Şi aceasta pentru că istoria se termină şi cu noi, nu doar cu ei. Noi facem parte din ultimul act. Drama culminează cu noi, care intrăm şi alergăm în ultima parte a cursei, şi cu Isus, care Se află la linia de sosire, la dreapta lui Dumnezeu. El ne oferă inspiraţie, precum şi exemplul suprem despre cum să alergăm în cursă. El este martorul suprem care adevereşte că premiul este adevărat şi că El este înainte-mergătorul care ne deschide calea (Evrei 6:19,20; 10:19,23).

După Evrei 11, credinţa înseamnă încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu, chiar dacă nu le putem vedea încă. Studiul de faţă analizează ce este credinţa şi cum se ajunge la ea cu ajutorul exemplelor din trecut, dar, în mod special prin exemplul lui Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2).

Duminică, 6 martie – Cel neprihănit va trăi prin credinţă

1. Citeşte Evrei 10:35-39. Ce ne spune Dumnezeu aici?

Răbdarea este o trăsătură a poporului lui Dumnezeu de la sfârşitul timpului fără de care nu vom putea primi făgăduinţele (Apocalipsa 13:10; 14:12). Totuşi, ca să poată răbda, credincioşii trebuie „să [ţină] fără şovăire” la credinţa lor (Evrei 10:23; 4:14). Pavel a arătat că generaţia din pustie nu a putut primi făgăduinţa deoarece nu a avut credinţă (Evrei 3:19). Cartea Evrei îi portretizează pe credincioşii de la sfârşitul timpului ca fiind tot la hotarul împlinirii făgăduinţelor (Evrei 9:28; 10:25,36-38) şi ca având nevoie să-şi exercite credinţa, pentru a avea parte de ele (Evrei 10:39).

Pavel îşi introduce expunerea despre credinţă citând din Habacuc 2:2-4. Habacuc Îl întrebase pe Dumnezeu de ce i-a tolerat atâta vreme pe „cei mişei” care îl apăsau pe cel neprihănit (Habacuc 1:12-17). Profetul şi poporul său sufereau, de aceea îşi doreau ca Dumnezeu să acţioneze. Dumnezeu însă le-a răspuns că există o vreme hotărâtă pentru împlinirea promisiunilor Sale şi că ei trebuiau să aştepte (Habacuc 2:2-4). Ca şi noi, Habacuc şi poporul de atunci trăiau între momentul făgăduinţei şi cel al împlinirii ei. Mesajul lui Dumnezeu continuă în Evrei: „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi” (Evrei 10:37; vezi şi Habacuc 2:3).

Mesajul se referă la Isus. El este cel neprihănit, personificarea credinţei care Îi este plăcută lui Dumnezeu şi care aduce viaţă (Evrei 10:5-10).

Atunci, de ce ar „zăbovi”? De ce ar întârzia? Nu va întârzia. El a venit deja să moară pentru noi (Evrei 9:15-26) şi, cu siguranţă, va veni iarăşi la vremea hotărâtă (Evrei 9:27,28; 10:25).

Dumnezeu Îşi continuă mesajul: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Evrei 10:38). Pavel afirmă acelaşi lucru în Romani 1:17 şi în Galateni 3:11. Pasajul din Romani 1:16,17 este deosebit de revelator deoarece explică faptul că în Evanghelie „este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă”. Pavel vrea să spună că, pentru Dumnezeu, faptul de a rămâne credincios promisiunilor Sale are întâietate şi, drept urmare, credincioşia Lui dă naştere la credinţa şi/sau la credincioşia noastră.

Aşadar, fiindcă Dumnezeu rămâne credincios făgăduinţelor Sale (2 Timotei 2:13), ca răspuns, cel neprihănit Îi va rămâne şi el credincios.

De ce este important să recunoaştem că propria credinţă este rezultatul credincioşiei lui Dumnezeu? Cum ne putem deprinde să ne încredem mai mult în credincioşia Sa faţă de noi şi în promisiunile pe care ni le-a făcut?

Luni, 7 martie – Prin credinţă, Avraam…

Cartea Evrei defineşte credinţa ca fiind „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Apoi, ne prezintă o listă cu oamenii credincioşi din istoria poporului Israel care exemplifică ce înseamnă credinţa şi ne arată cum au manifestat-o aceştia prin faptele lor.

2. Cum şi-au manifestat credinţa aceşti „eroi” ai credinţei? Ce legătură a existat între faptele lor şi nădejdea în lucrurile care nu se văd? Evrei 11:1-19

Probabil că cel mai important personaj din acest capitol este Avraam. În special, ultimul lui act de credinţă ilustrează adevărata natură a credinţei. Pavel remarcă faptul că Dumnezeu pare să Se contrazică atunci când îi dă lui Avraam porunca de a-l aduce jertfă pe Isaac (Evrei 11:17,18). Isaac nu era singurul fiu al lui Avraam. Ismael era întâiul lui născut, dar Dumnezeu îi spusese patriarhului că nu era o problemă pentru El să accepte cererea Sarei de a-l alunga pe Ismael şi pe mama lui, fiindcă avea să aibă grijă de ei şi, de asemenea, pentru că din Isaac avea să iasă o sămânţă care va purta numele lui Avraam (Geneza 21:12,13). Cu toate acestea, în capitolul următor, Dumnezeu îi cere lui Avraam să-l aducă pe Isaac ca ardere-de-tot. Porunca lui Dumnezeu din Geneza 22 pare să contrazică în mod categoric făgăduinţele Sale din Geneza 12-21.

Cartea Evrei conchide că Avraam a rezolvat în mod uimitor enigma, ajungând la concluzia că Dumnezeu avea să-l învie pe Isaac după ce el l-ar fi adus ca jertfă. Acest lucru este uimitor, fiindcă niciun om nu mai fusese înviat până atunci. Se pare totuşi că experienţa anterioară a lui Avraam cu Dumnezeu l-a condus la această convingere. Evrei 11:12 subliniază că Isaac a fost conceput prin puterea lui Dumnezeu, dintr-un „om aproape mort”. Pavel mai observă şi faptul că, deşi Avraam a fost un „om aproape mort”, iar Sara, stearpă, el a crezut, „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi […], şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri”; pentru că a crezut că Dumnezeu „învie morţii şi […] cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi” (Romani 4:17-20). Deci Avraam trebuie să fi presupus că, din moment ce Dumnezeu îi dăduse viaţă lui Isaac dintr-un om „aproape mort”, El putea şi să-l readucă la viaţă. Avraam a văzut în modul lui Dumnezeu de a lucra în trecut un indiciu a ceea ce putea face El în viitor.

De ce este atât de important să medităm asupra modului în care Dumnezeu a condus viaţa noastră în trecut pentru a ne menţine credinţa şi încrederea în El în prezent?

Marţi, 8 martie – Moise, omul care a crezut în Cel nevăzut

3. Citeşte Evrei 11:20-28. Ce au făcut aceşti oameni ai credinţei? Ce legătură a existat între faptele lor şi nădejdea în lucrurile nevăzute?

Moise este cel de-al doilea exemplu major din acest capitol al credinţei. Pasajul introduce şi încheie viaţa lui Moise cu două acţiuni de sfidare a împăratului. Când s-a născut, părinţii lui Moise l-au ascuns pentru că „nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului” (Evrei 11:23), iar Moise a părăsit Egiptul „fără să se teamă de mânia împăratului” (Evrei 11:27). Totuşi, fapta cea mai însemnată a lui Moise a constat în refuzul său de a fi „numit fiul fiicei lui Faraon” (Evrei 11:24). Referirea la mama adoptivă a lui Moise ca fiind „fiica lui Faraon” sugerează că el a fost desemnat să fie următorul faraon. Dar Moise a fost dispus să lase în urmă perspectiva de a deveni conducătorul celei mai puternice naţiuni din vremea aceea şi, în schimb, să devină, practic, liderul unor refugiaţi-sclavi de curând eliberaţi.

4. Compară Evrei 11:24-27 cu Evrei 10:32-35. Care au fost asemănările dintre situaţia destinatarilor iniţiali ai epistolei lui Pavel şi experienţa lui Moise?

Măreţia lui Moise a constat în faptul că a putut să vadă dincolo de promisiunile împăratului Egiptului şi să privească la cele nevăzute, adică la promisiunile lui Dumnezeu. După cum se afirmă în Evrei, secretul a fost că Moise şi-a aţintit privirea spre „răsplătire”, şi nu spre bogăţiile Egiptului. Răsplătirea despre care se vorbeşte aici este aceeaşi răsplată menţionată în Evrei 10:35, pe care Dumnezeu a făgăduit-o tuturor celor care cred în El.

Cuvintele lui Pavel care descriu hotărârea lui Moise trebuie să fi răsunat ca un ecou în inimile evreilor cărora apostolul le-a adresat epistola. Ei înduraseră ocări şi insulte din cauza credinţei în Hristos şi, de asemenea, fuseseră chinuiţi şi îşi pierduseră avuţiile (Evrei 10:32-34). Unii se aflau în închisoare (Evrei 13:3). În paralel, Moise a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, schimbând bogăţiile Egiptului cu ocara pentru Numele lui Hristos, pentru că a crezut că răsplata lui Isus era mai mare decât tot ce i-ar fi putut oferi Egiptul.

Cu ce fel de lupte te-ai confruntat din cauza credinţei tale? La ce a trebuit să renunţi pentru ea? De ce, în final, merită să dai totul pentru răsplata credinţei, chiar dacă nu o vezi acum?

Miercuri, 9 martie – Prin credinţă, Rahav… şi toţi ceilalţi

5. De ce Rahav, o prostituată păgână, a fost inclusă în pasajul din Evrei care vorbeşte despre personajele sfinte ale Bibliei? Evrei 11:31; Iosua 2:9-11

Rahav este, probabil, personajul pe care ne aşteptam cel mai puţin să-l găsim în Evrei 11. Ea este una dintre cele două femei menţionate pe nume. Este a zecea în listă, primii fiind părinţii şi patriarhii lui Israel, şi fiecare dintre ei a fost socotit neprihănit. Când ajungem în dreptul numelui ei, descoperim nu doar că este o femeie, ci că este chiar o prostituată, şi încă una dintre neamuri.

Aspectul cel mai surprinzător este acela că ea constituie şi centrul tematic, şi apogeul capitolului. Lista este alcătuită într-un mod unic. Fiecare nouă menţionare începe cu sintagma „prin credinţă”. Tiparul de bază este „Prin credinţă cutare a făcut aşa şi-aşa” sau „Prin credinţă aşa şi-aşa i s-a întâmplat lui cutare”. Acest tipar care se repetă intensifică aşteptarea cititorului de a ajunge să citească afirmaţia culminantă că „prin credinţă Iosua a condus poporul în Ţara Promisă”.

Dar textul nu spune aşa. În schimb, Iosua este trecut cu vederea şi prostituata Rahav îi ia locul. După ce este menţionată, tiparul care se repetă se încheie brusc cu întrebarea: „Şi ce voi mai zice?” (Evrei 11:32). Apoi, Pavel enumeră în grabă câteva nume şi evenimente pe care nu le explică în detaliu.

Actul de credinţă al lui Rahav a constat în faptul că ea a auzit, a crezut şi a ascultat, chiar dacă nu a văzut. Ea nu văzuse plăgile care căzuseră peste Egipt, eliberarea care avusese loc la Marea Roşie, apa ţâşnind din stâncă sau pâinea venind din cer, şi totuşi a crezut. Ea a fost un exemplu bun pentru destinatarii evrei ai epistolei, care nu Îl auziseră pe Isus predicând sau nu-L văzuseră făcând o minune, şi este un exemplu bun şi pentru noi, fiindcă nici noi nu am văzut nimic din toate acestea.

După aceea, Pavel continuă (Evrei 11:35-38), întocmind o listă cu greutăţile pe care mulţi le-au îndurat. Expresia „n-au vrut să primească izbăvirea” (Evrei 11:35) presupune faptul că ei au avut posibilitatea de a scăpa, dar au ales să nu fugă, pentru că privirea lor a fost îndreptată asupra răsplătirii care vine de la Dumnezeu.

Deşi nu am văzut nimic din tot ce s-a întâmplat în trecut (crearea lumii în şase zile, ieşirea israeliţilor din Egipt, crucificarea lui Isus), de ce avem atât de multe motive întemeiate ca să credem că evenimentele acestea au avut loc?

Joi, 10 martie – Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre

6. Citeşte Evrei 12:1-3. Ce ni se cere să facem?

Isus reprezintă punctul culminant al expunerii asupra credinţei din Evrei 12. Pavel şi-a început epistola cu Isus, care este „Cel ce vine” şi care „nu va zăbovi” (Evrei 10:37), şi o încheie tot cu Isus, „Desăvârşirea” credinţei noastre (Evrei 12:2). Isus este „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre”. Aceasta înseamnă că El face posibilă credinţa şi că este exemplul desăvârşit a ceea ce înseamnă cu adevărat o viaţă de credinţă. Isus este manifestarea desăvârşită a credinţei.

Isus este „Căpetenia” (sau „autorul”, „iniţiatorul”) credinţei noastre cel puţin din trei perspective:

În primul rând, El este singurul care a terminat alergarea în adevăratul ei sens. Ceilalţi, despre care se vorbeşte în capitolul precedent, nu şi-au atins încă obiectivul (Evrei 11:39,40), dar Isus a intrat în odihna lui Dumnezeu şi şade la dreapta Tatălui.

În al doilea rând, viaţa perfectă a lui Isus a fost cea care a făcut, de fapt, posibil ca toţi ceilalţi să-şi ducă la capăt alergarea (Evrei 10:5-14). Dacă Isus nu ar fi venit, alergarea tuturor ar fi fost inutilă.

În al treilea rând, Isus este motivul pentru care noi avem credinţă. Fiind una cu Dumnezeu, El a manifestat credincioşia Tatălui faţă de noi. Dumnezeu nu a renunţat niciodată la eforturile Sale de a ne salva, şi acesta este motivul pentru care ne vom lua răsplata la sfârşit, dacă nu renunţăm. Isus a alergat cu stăruinţă în alergarea Lui şi a rămas credincios, chiar şi atunci când noi am fost necredincioşi (2 Timotei 2:13). Credinţa pe care o avem nu este decât răspunsul nostru faţă de credincioşia Lui.

În final, Isus este „Desăvârşirea” credinţei deoarece El exemplifică în mod perfect cum trebuie să se desfăşoare alergarea credinţei. Cum a alergat El? A lăsat deoparte orice lucru care L-ar fi împiedicat să-Şi ducă la capăt alergarea, renunţând la tot pentru noi (Filipeni 2:5-8). Totuşi, El nu a păcătuit niciodată. Isus Şi-a menţinut privirea aţintită neclintit asupra premiului, care a constat în bucuria care-I era pusă înainte, şi anume aceea de a vedea rasa umană răscumpărată prin harul Său.

Acum este rândul nostru să alergăm. Deşi prin puterile noastre nu putem realiza niciodată ceea ce a realizat Isus, avem exemplul Său desăvârşit. Prin credinţa în El şi prin aţintirea privirii asupra Lui (aşa cum au făcut şi înaintaşii noştri), mergem înainte încrezându-ne în făgăduinţele Lui, care au în vedere o mare răsplătire.

Vineri, 11 martie – Un gând de încheiere

„Tu ai devenit al lui Hristos prin credinţă şi tot prin credinţă trebuie să creşti în El – dăruind şi primind. Trebuie să dăruieşti totul – inima ta, voinţa ta, slujirea ta -, să te dăruieşti Lui cu întreaga fiinţă, pentru a asculta toate cerinţele Lui, şi, în acelaşi timp, trebuie să primeşti totul – pe Hristos, plinătatea tuturor binecuvântărilor Sale, ca să locuiască în inima ta, să fie puterea ta, neprihănirea ta şi ajutorul tău veşnic – pentru a-ţi da puterea de a asculta.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 70.

„Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem fără a ne da suficiente dovezi pe care să ne întemeiem credinţa. Existenţa Sa, caracterul Său, veracitatea Cuvântului Său sunt întemeiate pe mărturii care apelează la raţiunea noastră, iar aceste mărturii există din abundenţă. Totuşi, Dumnezeu nu a exclus niciodată posibilitatea îndoielii. Credinţa noastră trebuie să se întemeieze pe dovezi, nu pe demonstraţii. Cei care doresc să se îndoiască vor avea această posibilitate; în timp ce aceia care doresc în mod sincer să cunoască adevărul vor găsi o mulţime de dovezi pe care să-şi întemeieze credinţa. Este imposibil pentru o minte mărginită să înţeleagă pe deplin caracterul lucrărilor Celui Infinit. Pentru inteligenţa cea mai ascuţită, pentru mintea care a beneficiat de educaţia cea mai înaltă, Cel Preasfânt trebuie să rămână întotdeauna învăluit în ceva tainic.” – Ibidem, p. 105.

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Geneza 45 – Exodul 1
1. De ce „inima lui Iacov a rămas rece” la aflarea veştilor despre Iosif?
2. Ce lege promulgată de Iosif a rămas valabilă „până în ziua de astăzi”?
3. Despre cine se spune că „dă o hrană minunată”?
4. Cum se numeau moaşele evreilor?

Evanghelizare, Secţiunea 18, subcapitolul „Sfinţirea falsă”
5. Când este mulţumit Satana?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!