Articole din: 2014 Domnul Hristos şi Legea Sa
Steve Jobs, fondatorul Companiei Apple, a decedat în anul 2011, la vârsta de cincizeci şi şase de ani. Cu câţiva ani înainte, el a afirmat că, din punctul său de vedere, „moartea este singura şi cea mai bună invenţie a vieţii”, deoarece ne constrânge să facem tot ce putem mai bine atâta timp cât existăm. […]
Citește tot
De regulă, echipele de ştafetă sunt alcătuite din patru alergători. Este posibil ca membrii unei echipe să fi fost rivali în cadrul altor evenimente sportive, însă, de data aceasta, ei trebuie să înveţe să gândească şi să acţioneze ca o echipă. Băţul de ştafetă este transmis de la primul la următorul şi tot aşa până […]
Citește tot
Dacă avem atât de multe dovezi cu privire la valabilitatea neîntreruptă a Legii lui Dumnezeu, de ce unii creştini continuă să combată acest adevăr? Mai întâi, aşa cum am văzut, unii citesc anumite texte din Noul Testament care condamnă înţelegerea greşită a rolului Legii, dar trag concluzia că problema ar fi Legea însăşi. În consecinţă, […]
Citește tot
Hotărârea de a salva omenirea a fost luată de Dumnezeu în veşnicie şi ne-a fost descoperită de-a lungul istoriei prin legăminte. Biblia ne vorbeşte despre „legăminte”, la plural (Romani 9:4; Galateni 4:24; Efeseni 2:12), însă, în realitate, există un singur legământ, cel al harului, în care mântuirea le este oferită, pe baza meritelor lui Isus, […]
Citește tot
Cu un secol înainte de Hristos, poetul roman Lucreţiu a scris un poem filosofic cu titlul „Despre natura lucrurilor”. Deşi a fost deseori acuzat de ateism, Lucreţiu nu a negat în acest poem existenţa zeilor, ci a afirmat doar că zeii, prin simplul fapt că sunt zei, nu sunt deloc interesaţi de vreun lucru omenesc. […]
Citește tot
În majoritatea statelor lumii există o anumită ierarhie a legilor. Pe poziţia cea mai înaltă în această ierarhie se află legile emise de guvern, care trebuie respectate de întreaga populaţie a statului respectiv. Mai sunt apoi legile teritoriale, care îi privesc pe locuitorii dintr-o anumită regiune. Iar în final, mai sunt şi legile locale, valabile […]
Citește tot
Într-o revistă prestigioasă a apărut pe o pagină întreagă o reclamă sub titlul „Câştigă nemurirea! (fără nicio glumă)”. Într-un anumit sens, era o glumă, deoarece reclama continua astfel: „Pentru a afla cum îţi poţi dona averea în scopuri caritabile printr-un program care va face permanent cadouri în numele tău, contactează-ne şi-ţi vom oferi gratuit broşura […]
Citește tot
O doamnă se află la volanul unei maşini şi depăşeşte cu mult limita de viteză. Deodată, vede în oglinda retrovizoare luminile maşinii de poliţie şi aude sunetul sirenei. Trage pe dreapta, îşi ia geanta şi scoate din ea permisul de conducere. Poliţistul se apropie, ia permisul şi se întoarce la maşina lui. În acest răstimp, […]
Citește tot
Marea majoritate a cultelor creştine au ca zi de odihnă şi de închinare duminica (deşi cei mai mulţi păzitori ai duminicii nu se odihnesc în mod real în această zi). Închinarea în prima zi a săptămânii este atât de răspândită printre creştinii din lumea noastră, încât mulţi susţin că duminica ar fi „Sabatul creştinilor” Situaţia […]
Citește tot
De regulă, când auzim despre Predica de pe Munte ne gândim automat la „Fericiri” (Matei 5:1-12). Trebuie să ştim totuşi că ea se întinde pe trei capitole şi că poate fi împărţită în patru fragmente mari. Fericirile constituie primul fragment. În al doilea fragment, Domnul Isus îi compară pe creştini cu lumina şi cu sarea […]
Citește tot
John Wesley, fondatorul Bisericii Metodiste, sugera că teologia oricărui om este influenţată de patru factori: credinţa, capacitatea de judecată, Scriptura şi tradiţia. Însă, în concepţia sa, nu toţi aceşti factori exercită o influenţă egală. El recunoştea faptul că Biblia este autoritatea fundamentală, dar afirma totodată că modul în care interpretăm Biblia este afectat de credinţa […]
Citește tot
Mulţi creştini au crescut cu ideea că Domnul Isus ar fi avut o atitudine negativă faţă de religia iudaică. Din nefericire, această idee nu a făcut decât să hrănească antisemitismul de-a lungul secolelor. Este adevărat că Isus a vorbit deschis împotriva abuzurilor religiei, însă El nu a vorbit împotriva religiei mozaice, deoarece, în definitiv, El […]
Citește tot
În majoritatea culturilor, există diferite legi care funcţionează simultan: legi cu caracter general, valabile în dreptul tuturor, dar şi legi locale, care sunt valabile în anumite zone mai mult decât în altele. În timpurile Noului Testament, cel care întrebuinţa cuvântul obişnuit pentru „lege” (nomos în greacă, lex în latină şi torah în ebraică) se putea […]
Citește tot