Blog

In data de 23 iulie 1969, pe cand Apollo 11 se indrepta spre Pamant, dupa ce aselenizase, a aparut o problema neprevazuta, o problema pe care putea sa o rezolve doar un copil, relateaza CNN.

Pare un fragment dintr-un film, dar povestea este reala. Era in jurul orei 10:00, iar Greg Force, in varsta de zece ani, se afla acasa, alaturi de mama sa si cei trei frati ai sai. Tatal sau, Charles Force, era la munca. Charles Force era directorul statiei de monitorizare din Guam.

Statia a jucat un rol esential in revenirea misiunii Apollo 11 pe Pamant. O antena puternica asigura comunicarea intre NASA si echipajul misiunii. Dar, in ultima clipa, un lagar al antenei a cedat, facand-o aproape inutila.

Inlocuirea lagarului ar fi presupus oprirea antenei, dar NASA nu mai avea timp pentru acest lucru. Charles Force s-a gandit la o solutie inedita: Daca lagarul ar fi fost uns, ar fi putut functiona aproape normal. Era o singura problema: accesul la lagar se facea printr-un orificiu de doar sase centrimetri in diamentru, si nimeni nu avea o mana atat de subtire incat sa ajunga la piesa defecta, pentru a o unge cu vaselina.

La acel moment, Charles Force a trimis o masina pentru a-si aduce fiul la statia NASA. Odata ajuns, Greg a uns lagarul. Solutia a fost buna, iar statia a putut sa asigure comunicatiile cu misiunea Apollo 11, care a aterizat in siguranta a doua zi.

Si-a dorit sa fie astronaut

Atunci, Greg nu a stiut care a fost rolul sau, iar la 40 de ani de la acel moment a ramas foarte modest in ceea ce priveste contributia sa la succesul misiunii.

“Tot ce am facut a fost sa ung acel lagar”. “Tatal meu mi-a explicat de ce a fost important ce am facut, dar am fost luat prin surprindere de atentia de care m-am bucurat dupa aceea”, afirma Greg.

Rolul mic, dar foarte important jucat de Greg in primul pas al omului de pe luna a devenit o poveste de succes pentru presa din intreaga lume. El a primit chiar o scrisoare de multumire din partea lui Neil Armstrong: “Pentru Greg, cu multumiri pentru ajutorul acordat misiunii Apollo 11. Neil Armstrong.”

Visul lui Greg a fost sa ajunga astronaut. A absolvit fizica, dar nu a reusit sa treaca testele pentru admiterea in programul spatial din cauza ca era daltonist.

In prezent, Greg este proprietarul unei scoli de gimnastica, dar a ramas pasionat de astronautica.

“Cred ar fi important sa facem un pas mai departe, cum ar fi Marte”, spune Greg, care adauga insa ca i-ar placea sa vada si o noua aselenizare.

de Marius Mihaiescu
HotNews.ro

Battle Creek, Michigan, Statele Unite, un oras cu semnificatie istorica si culturala pentru Biserica Adventista de Ziua a Saptea a implinit saptamana trecuta 150 de ani.

Oficialitatile orasului au aniversat ocazia prin participarea a opt fosti primari ai Battle Creek la ceremonia ce s-a desfasurat marti, 24 februarie. Infiintat in 1859, orasul a slujit ca sediu pentru membrii Underground Railroad (retea informala de rute secrete si adaposturi folosite de sclavii din Statele Unite in secolul XIX pentru a fugi in statele libere si in Canada cu ajutorul abolitionistilor) si liderii abolitionisti, activista pentru drepturile omului Sojourner Truth considerand orasul casa ei timp de 27 de ani.

Primarul Mark Behnke a spus ca ceea ce a ramas neschimbat in cei 150 de ani este spiritul locuitorilor orasului.

„Sunt mandru sa fiu primarul Battle Creek”, a spus el.

La începutul lucrarii de pastoratie, aveam o comunitate în care erau unii
membri care îngenuncheau întotdeauna atunci când se rugau în biserica: la sosire, când închinatorii aveau rugaciunea în taina si chiar atunci când cineva care conducea întreaga comunitate anunta: „Sa ne ridicam cu totii si sa ne rugam!”. Îi iubeam pe oamenii acestia. Unii dintre ei erau noi în credinta si sinceri. Dar, uneori în biserica noastra erau musafiri.

Ce întelegeau ei atunci când vedeau ca unii membri se pleaca în genunchi iar altii nu? Cum sa mai predici despre „unitatea în Hristos” si „ordinea din Casa Domnului”? Este vreo solutie la aceasta problema? O cale de mijloc? Ce grup are dreptate? Dar mai mult decât orice, în ce fel doreste Dumnezeu sa ne rugam?

În acest studiu voi încerca sa prezint principalele idei biblice si teologice
despre pozitia pe care trebuie sa o avem atunci când ne rugam la biserica în cadrul serviciilor divine. Deoarece spatiul este limitat, ma voi referi în special la închinarea publica atunci când poporul lui Dumnezeu se întâlneste si formeaza trupul lui Hristos.

Referirile la închinarea particulara – care este temelia închinarii publice – apar doar în fundal si au scopul de a lumina subiectul de fata.

SYDNEY (Reuters) – Vineri, Papa Benedict XVI a chemat toate religiile se sa uneasca in lupta impotriva terorismului si sa rezolve orice conflict pe cale pacifica; apoi a fost ascultat un lider islamic care a subliniat ca va trebui sa se depaseasca “greselile si prejudecatile” cu privire la musulmani.

“Intr-o lume amenintata fara discriminare si de sinistre violente, vocea unita a lumii religioase va provoca tari si comunitati sa rezolve conflictele prin mijloace pacifice si cu respect pentru demnitatea fiintei umane” a zis suveranul la o intalnire multirelgioasa.

Suvernanul Pontif, care se gaseste in Australia cu ocazia sarbatoririi Zilei Mondiale A Tineretului, a mai spus ca Biserica Católica este deschisa sa invete de la alte religii, un comentariu ce se poate pune in contextul incercarilor Vaticanului de a imbunatatii relatile cu Islamul.

“Biserica cauta cu ardoare posibilitati de a asculta experienta spirituala a altor religii”, a spus Benedict XVI.

Ce spune Biblia despre Hristos? La întrupare a „luat” El natura lui Adam dinaintea căderii în păcat? A evitat şi a refuzat El efectele însumate din miile de ani ale degenerării fizice şi morale ale strămoşilor Săi pământeşti? Dacă ar fi aşa, atunci noi L-am arunca pe Hristos în afara noastră ca pe unul care nu are nici o legătură directă cu noi. Pe de altă parte, unii gânditori creştini din secolele trecute şi din timpurile moderne L-au văzut pe Hristos venind mult mai aproape de om decât se crede în general. Ei au înţeles că Hristos a luat natura omului aşa cum era aceasta după căderea în păcat, acceptând complet rezultatele genetice ale mileniilor de degenerare umană ce au afectat arborele Său genealogic pământesc. Aceasta înseamnă că Hristos este aproape de noi şi că El ne salvează din păcat şi nu în păcat. Cum putem noi „să-L vedem” în mod clar pe Hristos?

Care concepţie este adevărată?
Scriptura afirmă că la întrupare El a venit „în carne” (greceşte, 1 Ioan 4:2,3). Pentru a înţelege mai bine acest lucru trebuie mai întâi să descoperim care este înţelesul termenului „carne.” Unul din pasaje este Romani 1:3 unde se afirmă că Isus Hristos S-a „născut din sămânţa lui David după carne” (Revised Standard Version). Singura explicaţie posibilă este aceea că natura pe care Hristos şi-a asumat-o este natura umană în condiţia sa căzută.

Acelaşi cuvânt „carne” apare în Romani 8:3,4: „Pentru că Dumnezeu a făcut ceea ce legea, slăbită de carne, nu putea să facă. Trimiţându-L pe propriul Său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase şi pentru păcat, El a condamnat păcatul în carne, pentru ca cerinţa dreptă a legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit cu carnea, ci potrivit cu Duhul.” (Revised Standard Version).

Dumnezeu ar avea placere daca de Craciun fiecare comunitate ar avea un pom de Craciun, in care sa fie agatate daruri, [ Nota traducatorului: Cuvantul din limba engleza, redat in romaneste prin "daruri", este cuvantul folosit in limba engleza pentru darurile care se aduc la biserica (darurile care se aduc alaturi de zecimi, darurile pentru lucrarea lui Dumnezeu in general).] mari sau mici, pentru aceste case de inchinare. [In acest articol, se face referinta la proiectele in curs de desfasurare pentru cladiri.

Deoarece principiile legate de acestea sunt aplicabile si astazi, aceste referinte specifice sunt lasate in articol.] Ne-au sosit scrisori in care suntem intrebati: E bine sa avem pom de Craciun? Nu va fi aceasta in felul lumii?

Craciunul ca sarbatoare. “Vine Craciunul” este vestea care rasuna pretutindeni in lumea noastra, de la rasarit la apus si de la nord la sud. Pentru copii, tineri, adulti si chiar pentru cei in varsta, este un timp de bucurie si veselie mare. Insa ce este Craciunul in fond, ca sa i se acorde atat de multa atentie?

Ziua de 25 decembrie se presupune a fi ziua nasterii lui Isus Hristos si sarbatorirea acesteia a devenit un obicei popular. Totusi, nu exista certitudinea ca noi tinem adevarata zi de nastere a Mantuitorului nostru. Istoria nu ne da nici o asigurare in acest sens. Biblia nu ne da timpul precis. Daca ar fi considerat aceasta cunoastere esentiala pentru mantuirea noastra, Domnul ne-ar fi vorbit prin profetii si apostolii Sai, astfel ca sa putem sti totul despre acest subiect.

Lumea nu trebuie sa constituie pentru noi un criteriu. Nu trebuie sa ne asociem cu cei necrestini si sa ne facem partasi de spiritul lor, caci ei ne vor indeparta inima de Dumnezeu catre inchinarea la dumnezei falsi.

Sufletul neclintit, tare in credinta, poate face mult bine; el poate oferi multe binecuvantari, la cel mai inalt grad, celor cu care se asociaza, fiindca Legea lui Dumnezeu este in inima sa.

Însa nu ne putem asocia in mod voit cu cei care calca in picioare Legea lui Dumnezeu, pastrandu-se totusi credinta curata si nealterata. Ne vom molipsi de spiritul lor si, daca nu ne despartim de ei, vom fi legati de ei în cele din urma si vom impartasi aceeasi soarta.

Prin asocierea cu idolatrii si participarea la serbarile lor, israelitii au ajuns sa calce Legea lui Dumnezeu si sa atraga judecatile Lui asupra natiunii.