Și dacă aș accepta evoluţionismul teist?

3 noiembrie 2016 • din Blog, Externe

Evoluţia teistă nu reprezintă soluţia pentru aparentele conflicte dintre interpretările biblice și cele știinţifice ale originii vieţii. Iată de ce.

Creștinii se confruntă frecvent cu o dilemă de credinţă: pe de o parte, au învăţătura Bibliei conform căreia Dumnezeu este Creatorul universului, inclusiv al Pământului și tot ce este pe el; pe de altă parte, zilnic întâlnesc ideea frecventă că viaţa este rezultatul unor procese chimice aleatorii și că diversitatea biologică a apărut de-a lungul a milioane de ani de evoluţie. Această ciocnire a ideilor generează confuzie și mulţi ajung la concluzia că știinţa și credinţa în Biblie sunt în conflict (cel puţin pe problema originii vieţii) și că nu există nicio posibilitate de a le armoniza.

Totuși mulţi au încercat să armonizeze cele două viziuni opuse. O modalitate de a rezolva această tensiune este aceea de a susţine că religia [1] și știinţa sunt domenii separate ale cunoașterii și nu pot fi comparate – făcând loc posibilităţii contradicţiei. Galileo Galilei a formulat astfel această idee: „Menirea Duhului Sfânt este să ne înveţe cum să mergem în Cer, nu cum merge cerul.” [2] Dacă știinţa și religia funcţionează în cadrul propriilor arii de interes și nu interacţionează, nu poate exista niciun conflict. Mulţi oameni de știinţă au adoptat această abordare, în ciuda faptului că nu rezolvă aparentele contradicţii și nu răspunde la întrebări. Recent, Stephen Jay Gould, un paleontolog ateu, a apărat ideea separării religiei de știinţă, deoarece – a argumentat el – aparţin unor domenii distincte ale cunoașterii, care nu interacţionează sau nu ar trebui să interacţioneze. [3]

Filosofi și oameni de știinţă au afirmat că aceasta nu este o poziţie neutră. De fapt, ea nu face altceva decât să îi permită știinţei (datelor și interpretărilor) să calce în picioare religia (credinţa) la fiecare confruntare dintre cele două. Mai mult, o abordare dihotomică de acest tip le oferă oamenilor de știinţă modalitatea perfectă prin care să înlocuiască autoritatea religiei (a Bibliei, în mod special).

O altă abordare este aceea de a concilia afirmaţiile știinţei cu cele ale religiei, în ceea ce se numește evoluţie teistă. Această abordare încearcă să armonizeze interpretările biblice cu interpretările știinţifice, susţinând că evoluţia este metoda lui Dumnezeu de a crea: Dumnezeu a creat universul și viaţa, dar a făcut uz de procese de evoluţie de-a lungul a milioane de ani, pentru a-Și împlini planurile. [4]

Mulţi creștini văd în această alternativă soluţia ce explică modul în care materia a evoluat în viaţă complexă, păstrând în același timp autoritatea lui Dumnezeu asupra naturii. Această viziune este larg răspândită în lumea academică creștină, în ciuda faptului că prezintă probleme insurmontabile de natură teologică și știinţifică.

Articolul de faţă tratează o parte din aceste neconcordanţe teologice și știinţifice.

Problema incompatibilităţii
Evoluţia teistă presupune o schimbare profundă a modului în care percepem și interpretăm Biblia. Sfânta Scriptură nu sugerează, nu face nici măcar o aluzie la posibilitatea ca Dumnezeu să fi folosit procesul lent și bazat de moarte, descris de evoluţionismul darwinian, ca să creeze lumea așa cum o cunoaștem acum. Dimpotrivă, Biblia se exprimă explicit cu privire la modul creaţiei și la factorul timp aferent creaţiei: Dumnezeu a creat viaţa prin fiat [5] în decursul unei săptămâni. Ideea că zilele din cadrul relatării creaţiei din cartea Geneza reprezintă milioane de ani de evoluţie provine nu din Biblie, ci din afara ei. Pentru ca evoluţia teistă să fie viabilă, Biblia trebuie văzută ca o carte cu legende, nu ca o consemnare istorică a acţiunii divine în lume.

În al doilea rând, evoluţia teistă schimbă modul de raportare la inspiraţie, pentru că pune la îndoială validitatea Bibliei în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu. Pasajul din Geneza care redă crearea lumii transmite clar ideea de creaţie recentă, realizată în șase zile propriu-zise, literale. Restul Bibliei – inclusiv cartea Psalmii, evangheliile, epistolele și cartea Apocalipsa – confirmă explicit conţinutul cărţii Geneza. Dacă Biblia susţine că Dumnezeu este Creatorul, de unde ajungem la un Dumnezeu evoluţionist? Dumnezeu ar fi fost un mincinos când ar fi afirmat în Geneza și în alte părţi ale Bibliei că a creat lumea în șase zile, când, de fapt, n-ar fi fost deloc așa.

În al treilea rând, evoluţia teistă necesită o viziune diferită asupra Bibliei decât cea pe care a avut-o Iisus. Întotdeauna Iisus S-a referit la conţinutul Genezei ca fiind adevărat și de înţeles în sensul propriu al cuvintelor, nu ca la un mit. Prin urmare evoluţia teistă schimbă modul în care sunt percepute învăţăturile lui Iisus, pentru că pune sub semnul întrebării afirmaţiile legate de crearea lumii. Iisus S-a referit explicit la Creator și la începutul lumii când a afirmat că Dumnezeu i-a făcut pe oameni „parte bărbătească și parte femeiască” (Marcu 10:6) – o trimitere clară la relatarea din Geneza despre creaţie. Dacă am accepta evoluţia teistă, ar trebui să Îl reinterpretăm pe Iisus și, dacă punem la îndoială afirmaţiile Lui despre creaţie, ce se întâmplă cu credibilitatea și cu valoarea celorlalte afirmaţii ale Sale? Cum rămâne cu minunile? Ar trebui reinterpretate?

În al patrulea rând, evoluţia teistă schimbă modul de raportare la păcat, la suferinţă și la moarte. Într-un scenariu evoluţionist, moartea organismelor multicelulare a existat pe tot parcursul a peste 600 de milioane de ani. Moartea și suferinţa au fost parte a planului lui Dumnezeu pentru crearea și popularea acestei lumi. Moartea nu a fost legată de păcat; nu ar mai fi fost plata pentru păcat, ci urmarea luptei pentru supravieţuire; nu ar mai fi fost dușmanul suprem ce trebuie învins (1 Corinteni 15:26), ci o parte firească a vieţii. Dacă moartea nu mai este rezultatul păcatului, moartea lui Hristos pe cruce necesită o reinterpretare amplă.

În al cincilea rând, evoluţia teistă schimbă perspectiva asupra caracterului lui Dumnezeu. Cum ar putea un Dumnezeu care observă și când cade o rândunică (vezi Matei 10:29) să Se folosească de un proces evolutiv bazat pe suferinţă și moarte? Cum ar fi putut Dumnezeul bunului samaritean și al lui Lazăr, Cel care a fost vindecătorul leproșilor și al orbilor, să facă uz de un proces care să creeze organisme mai adecvate, întrebuinţând aceleași elemente distructive ale naturii ca să îi elimine pe bolnavi și pe cei mai slabi? În acest scenariu, Dumnezeu a acţionat împotriva propriilor metode când a vindecat oameni care, conform teoriei evoluţioniste, ar fi trebuit eliminaţi.

În al șaselea rând, evoluţia teistă schimbă modul în care privim evanghelizarea și marea luptă dintre bine și rău. Conform celor afirmate în Apocalipsa 14:6-7, mesajul transmis de rămășiţă include declaraţia că Dumnezeu este Creatorul: „Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeţi-vă de Dumnezeu și daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, și închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!»” Dacă Dumnezeu nu a creat prin fiat, ci S-a folosit de evoluţie ca să creeze diversitatea vieţii, de ce să mai predicăm „Evanghelia veșnică”, ce conţine un mesaj despre creaţie? Ce evanghelie veșnică să fie predicată în conformitate cu evoluţia teistă? Unde mai e speranţa că Dumnezeu va distruge moartea, iar lupta cu păcatul se va încheia pentru totdeauna? Invocarea sufletului nemuritor nu ajută mai deloc la identificarea evangheliei în evoluţia teistă.

În al șaptelea rând, evoluţia teistă alterează viziunea asupra cerului și asupra mântuirii. Iisus a promis că Se va întoarce și va locui pentru totdeauna cu noi în noua casă pe care o pregătește (Ioan 14:1-3). În cartea Apocalipsa, se află promisiunea că nu vor mai exista lacrimi și moarte (Apocalipsa 7:17 și 21:4). Dacă suferinţa și moartea sunt modalităţile de progres ale naturii, de ce promite Dumnezeu că vor ajunge la final? Dacă scopul suprem al lui Dumnezeu este să le ofere oamenilor o lume mai bună, de ce promite El că va distruge și reface Pământul, în loc să lase evoluţia să realizeze acea lume mai bună? Să fie oare faptul că Dumnezeu Și-a dat seama că evoluţia nu poate face acest lucru și a conceput o altă soluţie? Să fi eșuat planurile iniţiale ale lui Dumnezeu de a folosi evoluţia ca forţă creatoare? Dacă Pământul și locuitorii lui sunt urmarea a milioane de ani de evoluţie, făgăduinţa lui Dumnezeu cu privire la un Pământ nou și un cer nou (Isaia 65:17) nu are niciun sens. Va avea nevoie Dumnezeu de milioane de ani să creeze noul Pământ și noul Ierusalim?

Evoluţia teistă este în clară contradicţie cu Geneza și cu principiile promovate de Iisus și de apostoli. Ea susţine că Dumnezeu a creat folosindu-Se de moarte, durere, suferinţă și luptă pentru supravieţuire. Sugerează că Dumnezeu ne-a dus în eroare cu Biblia. Dacă Dumnezeu nu a vrut să spună ce-a spus, de ce n-a spus ce-a vrut să spună? Perspectiva evoluţionistă asupra originii vieţii va avea întotdeauna dificultăţi în a rezona cu declaraţiile Bibliei privitoare la creaţie, la căderea în păcat și cu privire la potop. De exemplu, evoluţia teistă este o încercare de a-L îndepărta pe Dumnezeu de suferinţă și moarte, dar în realitate nu face decât să Îl transforme pe El în autorul suferinţei și morţii. În plus, Îl poziţionează undeva departe și neagă intervenţia divină. Acceptarea evoluţiei teiste va afecta doctrinele care au la bază înţelegerea istorică a primelor unsprezece capitole din Geneza, inclusiv pe cele privitoare la căsătorie, sexualitate, natura umană, originea păcatului, răscumpărare etc.

Probleme de natură știinţifică
Ideea că Dumnezeu a creat viaţa pe pământ utilizând procese de mutaţie și selecţie naturală prezintă numeroase dificultăţi de ordin știinţific. Teoria nu este plauzibilă când explică diferite aspecte observate atât în registrul fosil, cât și în lumea vie.

În primul rând, dacă Dumnezeu ar fi creat prin evoluţie graduală, în decursul a milioane de ani, ar fi de așteptat să vedem apariţia treptată de organisme în registrul fosil. Straturile inferioare de sedimente ar conţine o diversitate mai mică de organisme fosile, dar straturile superioare ar trebui să prezinte fosile diverse reprezentând organisme mult mai complexe. Acest fapt ar fi în conformitate cu modelul apariţiei treptate atât a diversităţii, cât și a complexităţii formelor de viaţă.

Dar lucrurile nu stau așa. Registrul fosil prezintă o apariţie bruscă a complexităţii și diversităţii în straturile sedimentare inferioare. Un exemplu semnificativ în acest sens este așa-numita explozie cambriană, care înseamnă apariţia bruscă de organisme fosilizate în primele straturi de jos ale coloanei geologice. Majoritatea acestor organisme cambriene se consideră că trăiau pe fundul oceanului. În straturile inferioare celor cambriene (numite straturi precambriene, sau fauna din ediacaran) există alte organisme care îi pun în aceeași dificultate pe evoluţioniști, pentru că și acestea apar brusc în registrul fosil și nu par să fie înrudite în niciun fel cu organismele cambriene. Și cum se face că atât fauna cambriană, cât și cea precambriană au ajuns să se fosilizeze? Chiar nu știm acest lucru. Apariţia lor bruscă efectiv nu cadrează cu modelul evoluţionist, însă pot fi explicate prin intermediul unui model care să includă un potop, în care aceste organisme au fost primele îngropate la declanșarea potopului mondial din Geneza. [6]

În al doilea rând, evoluţia graduală, fie ghidată, fie neghidată de Dumnezeu, presupune existenţa a numeroase forme intermediare, sau de tranziţie, în registrul fosil. Dacă schimbările evolutive chiar au avut loc, atunci ar trebui să vedem numeroase organisme de tranziţie de la forme antice la forme moderne. Din nou, registrul fosil nu susţine o astfel de teorie. Ce vedem nu este altceva decât o apariţie bruscă a formelor de viaţă la diferite nivele în registrul de sedimente. Este adevărat, la anumite nivele apar anumite categorii de organisme sau organisme individuale – de exemplu, amfibienii apar într-un strat inferior celui al reptilelor, iar ultimele apar mamiferele. Dar acest fapt nu indică neapărat evoluţia treptată de la amfibieni la reptile și apoi la mamifere. Dacă acesta ar fi fost cazul, ar trebui ca registrul fosil să prezinte o tranziţie lină între diferitele categorii de animale și plante. Ar fi de așteptat să se găsească sute sau mii de forme intermediare. Doar că acestea nu există. Au fost propuse unele de acest tip [7], însă puţinele și contestabilele forme de tranziţie le evidenţiază prezenţa mai degrabă rară decât universală în registrul fosil.

A treia dificultate de ordin știinţific pentru evoluţia teistă este determinată de natura complexă a structurilor biologice (molecule, celule și organe). Studierea căilor metabolice – integrarea informaţiei și funcţionarea celulelor – i-a dus pe mulţi oameni de știinţă la concluzia că cel puţin unele sisteme din interiorul celulei sunt de o complexitate ireductibilă, cu proprietăţi care indică faptul că e improbabil ca acestea să se fi format prin etape succesive directe de achiziţie de informaţie, mediată de selecţia naturală.

Pentru a se produce asemenea structuri, ar fi necesară o serie de mutaţii coordonate pozitiv și alte transformări genetice. În acest caz, fosilele intermediare ar fi imperfecte sau mai puţin adaptate decât contemporanele lor și, conform standardelor evoluţioniste, acestea ar fi trebuit să fie eliminate prin selecţie naturală. De ce ar crea Dumnezeu structuri imperfecte, necorespunzătoare și incomplete care să necesite îmbunătăţiri prin mutaţii? De ce să creeze Dumnezeu un asemenea proces când putea să facă totul prin fiat?

Concluzie
Există câteva neconcordanţe de natură teologică și știinţifică în ceea ce privește evoluţia teistă. Aceasta nu reprezintă soluţia pentru aparentele conflicte dintre interpretările știinţifice și cele biblice. Evoluţia teistă creează probleme mai mari decât cele pe care le rezolvă, deoarece necesită regândirea fiecărui aspect de credinţă bazată pe Biblie. Cu alte cuvinte, nu este o variantă viabilă la poziţia biblică asupra originii vieţii; este un mod total diferit de a vedea realitatea, pe Dumnezeu, Scriptura, umanitatea, mântuirea omului, natura, binele și răul.

O soluţie mai bună este aceea de a spune: Iată care sunt elementele de conflict cu știinţa modernă, dacă e acceptat modelul biblic al creaţiei, și iată care sunt obiecţiile teologice, dacă sunt adoptate modelele darwiniste asupra originii vieţii. Să ne concentrăm asupra dilemelor prin studierea Scripturii și a știinţei și să Îi permitem Duhului Sfânt să ne îndrume în ambele cazuri.

În viaţă, cunoașterea incompletă și minţile imperfecte duc inevitabil la tensiuni în perceperea realităţii. Întrebarea e cu ce tensiune vrem să trăim. Cu toţii trăim prin credinţă: creștinii au credinţa lor, darwiniștii – pe a lor. Este preferabil să recunoaștem această realitate în loc să adoptăm o soluţie falsă, precum este evoluţia teistă.

Note:
[1] „Termenii «religie» și «credinţă» sunt folosiţi interschimbabil și subsumat temei credinţei creștine în modul cum relatează Geneza crearea lumii.”
[2] „Într-o scrisoare adresată marii ducese Christiana (1615), Galileo cita «ceva ce provenea de la un cleric de cel mai înalt grad».”
[3] „Gould a introdus termenul NOMA (Non-Overlapping Magisteria, engl. – «domeniu care nu se suprapune») pentru a indica faptul că știinţa și religia au fiecare «un domeniu legitim, o arie a autorităţii exclusive» și aceste două domenii nu se suprapun. Vezi Stephen Gould, Rock of Ages: Science and Religiion in the Fullness of Life, Ballantine Books, New York, 2002.”
[4] „Unii împacă relatarea Biblică cu evoluţia susţinând că zilele săptămânii creaţiei nu erau zile propriu-zise, de 24 de ore, ci milioane de ani – așa-numita teorie an-eră.”
[5] „Termenul din limba latină fiat, «să fie», este folosit pentru a exprima ideea că Dumnezeu a creat prin rostirea poruncii sau a acţionat fără să facă vreun alt efort.”
[6] „Biblia spune că «în ziua aceea s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis străvilarele cerurilor» (Geneza 7:11). Cercetătorii Bibliei sugerează că formularea «izvoarele Adâncului celui mare» se referă la sursele submarine de apă care au inundat fundul oceanului. E posibil ca acest tip de procese să fi omorât și îngropat multe organisme, care ar constitui primul strat din registrul fosil, format în timpul potopului.”
[7] „De exemplu, tranziţia de la amfibieni la reptile sau de la reptile la mamifere. Unii paleontologi susţin că presupusele forme intermediare nu sunt deloc ceea ce se pretinde a fi, ci sunt mozaicuri – forme cu trăsături amestecate care nu prezintă o transformare lineară de la o categorie la alta.

Sursa: Semnele timpului, ediție tipărită, septembrie 2016 | Preluare din revista Dialogue, nr. 2, 2013