Poziția lui Francisc și ecumenismul sângelui

27 mai 2016 • din Blog, Externe

Misterioase sunt căile prin care internetul repune în circulaţie o informație veche pe post de știre, cu titluri mincinoase. Dar imposibil de demascat nu sunt. Așa s-a întâmplat recent cu un clip în care papa Francisc ar dezvălui oficial planuri pentru o religie mondială unică.

Dincolo de procesul prin care clipul a ajuns să spună altceva decât spune, interesant de documentat este poziția reală a papei Francisc faţă de o eventuală unire a religiilor lumii. Întâi de toate, clipul care circulă în luna mai a fost lansat în luna ianuarie, fiind așadar vechi, raportându-ne la era informației. Apoi, deși titlul anunță un eveniment fără precedent („E oficial! Papa Francisc dezvăluie planuri pentru «o religie mondială unică»” – https://youtu.be/07dPzM5q43c), clipul conține de fapt declarații care au numeroase precedente în istoria pontificatului lui Francisc și are, în original, un cu totul alt titlu („Motivele de rugăciune ale papei Franisc pentru luna ianuarie 2016” – https://youtu.be/-6FfTxwTX34). Mai puțin accesibilă la o primă vizionare este informația că liderii religioși din clip sunt cu toții prieteni ai papei, încă de pe vremea când acesta era cardinal. De fapt, împreună cu acești lideri, papa a fondat Institutul de Dialog Interreligios din Argentina, o structură în cadrul căreia colaborează evrei, musulmani și creștini pentru realizarea de proiecte sociale.

Mai mult, înainte de a fi preluat de un canal YouTube care şi-a creat o colecție de clipuri conspiraționiste impresionantă prin varietatea ei, apelul video al papei Francisc a fost lansat de Vatican ca parte din campania publică generată de desemnarea anului 2016 drept Anul Milei în Biserica Catolică. În filmare, papa invită credincioșii să își unească rugăciunile cu ale lui pentru ca „un dialog sincer între bărbați și femei de religii diferite să aducă rodul păcii și al dreptății”. Invitația sa îi surprinde mai puțin pe cei familiarizați cu modul în care fostul cardinal Bergoglio s-a raportat la membrii altor confesiuni, chiar de dinainte să fie numit papă.
Urmăriți clipul (https://youtu.be/07dPzM5q43c), înainte de a analiza împreună evoluția discursului public al actualului suveran pontif privind ecumenismul.

Consecvență în priorități

Încă din timpul slujirii sale în poziția de cardinal, Jorge Bergoglio a insistat pe rolul dialogului interreligios în viața spirituală a credincioșilor creștini. În „Despre Cer și Pământ”, o colecție de dialoguri cu cardinalul Bergoglio, publicată inițial în 1995 și reeditată de atunci de cel puțin 10 ori numai în limba engleză, cardinalul povestește cum, după ce a participat prima dată la o adunare charismatică ținută pe un stadion din Buenos Aires, presa locală l-a acuzat de apostazie pentru că a îngenunchiat atunci când gazdele sale i-au propus să se roage pentru el. „Fiecare se poate ruga potrivit tradiției lui. Care este problema?” întreba retoric cardinalul Bergolio. (p. 221)

Volumul alocă puține pagini chestiunii dialogului interreligios, însă pasaje tangențiale, cum ar fi cele tratând fenomenul globalizării, ne lasă să deducem fidelitatea cardinalului Bergoglio față de identitatea dogmatică, care trebuie păstrată în mijlocul diversității. Aceasta, deși cardinalul se declară „respectuos față de toate propunerile spirituale noi, însă ele trebuie să fie autentice și să reziste trecerii timpului, care va dezvălui dacă mesajul lor e doar temporar sau dacă va dăinui pe parcursul generațiilor.” (p. 236)

Elisabetta Pique este încă o voce care se alătură analiștilor care au remarcat consecvența papei Francisc în privința relațiilor cu membrii altor religii, evidenţiind că, după numirea sa ca papă, fostul cardinal a continuat pe direcția dialogului, devenind „primul papă al cărui anturaj a avut o componentă interreligioasă” într-o vizită la Betleem, spune autoarea, referindu-se la rabinul Abraham Skorka și la liderul islamic Omar Abboud.

Coroborând declarațiile lui cu unele gesturi de smerenie și apropiere față de membrii altor religii (precum spălarea picioarelor unei femei musulmane), unii analiști l-au plasat pe Francisc în opoziție cu predecesorul său, Benedict, și l-au asemănat în spirit cu papa Ioan Paul al II-lea. Dave Armstron scria în „Pope Francis Explained” că anumite segmente ale presei l-au catalogat pe Francisc drept un liberal incomod pentru ramura tradiționalistă a catolicismului: „Francisc a arătat puțin sau niciun interes pentru una dintre prioritățile-cheie ale pontificatului lui Benedict: renașterea tradițiilor pre-Vatican II ale Bisericii Catolice.” Timothy Wright scria că Francisc „va reaprinde cu siguranță entuziasmul înflăcărat al papei Ioan Paul al II-lea pentru dialogul interreligios”. (p. 56)

Un papă „pentru lumea nouă”

Michael Cool îl numește pe Francisc „un papă pentru lumea nouă”, scăpându-l parcă din umbra lui Ioan Paul al II-lea, precum și din cea a lui Benedict al XVI-lea, anticipând că papa Francisc ar putea fi catalizatorul unei expresii istorice a unității creștinilor în 2017, atunci când protestanții din întreaga lume, dar mai ales luteranii, vor sărbători aniversarea a 500 de ani de la debutul Reformei Protestante (p. 42). Volumul pe care îl semnează se concentrează mai mult pe dialogul interconfesional, lipsindu-i latura interreligioasă, care ar fi dat o profunzime și mai mare perspectivei.

Și John L. Allen Junior, editor la Crux, subordonează dialogul interconfesional – în sânul creștinismului – dialogului interreligios, pe care îl vede mai ușor de atins dacă creștinii își sincronizează obiectivele și valorile. În lumea răvășită de extremism religios, crede Allen, ecumenismul apare drept o soluție viabilă, o metodă eficientă de combatere a violențelor pe care le suportă credincioși de aproape orice coloratură. Însă – mai mult decât să observe că papa Francisc, în raport cu predecesorii săi, a făcut mult mai vizibile nevoia de ecumenism și deschiderea Bisericii Catolice în acest sens – Allen sugerează că momentul ales este unul cum nu se putea mai bun, fiindcă religia este tot mai des percepută „mai degrabă parte a problemei decât a soluției” la problemele lumii.

ONU a religiilor?

Discursul pe care papa Francisc l-a susținut anul trecut în faţa Adunării Generale a Națiunilor Unite i-a făcut pe unii, precum fostul președinte israelian Shimon Peres, să se declare convinși că, datorită respectului universal de care se bucură, papa Francisc ar putea să conducă un fel de ONU a religiilor, care să fie mai eficient decât ONU în realizarea păcii în Orientul Mijlociu. Însă în timp ce papa Francisc recunoaște că și-ar dori să aibă un impact revoluționar asupra creștinilor din întreaga lume, o structură religioasă-politică nu este o metodă agreată de Vatican și nu este nici un instrument prioritar pentru suveranul pontif. Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa, papa declara că are un angajament ferm faţă de ecumenism, care este „o prioritate pentru mine”. Papa a precizat că ecumenismul există deja, dar este un „ecumenism al sângelui. În unele țări, creștinii sunt uciși pentru că poartă o cruce sau au o Biblie și, înainte să fie uciși, nu sunt întrebați dacă sunt anglicani, luterani, catolici sau ortodocși. Sângele este amestecat.” În timpul Octavei pentru Unitatea Creștinilor care a avut loc anul acesta, papa Francisc și-a cerut „iertare pentru modul în care catolicii i-au tratat pe ceilalți credincioși creștini de-a lungul anilor și i-a invitat și pe catolici să îi ierte pe cei care i-au persecutat.” Semn că urgentă pentru pontif acum nu este puterea politică, ci puterea de a vindeca rănile istorice.

Sursa: semneletimpului.ro