Trimiterea in lucrare

STUDIUL 9 » 26 MAI - 1 IUNIE

Text de memorat: "Şi cum vor propovădui dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: «Dât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pa­cea, ale celor ce vestesc Evanghelia!))" (Romani 10:15)

Gândul central: Nu este suficient ca oamenii să fie instruiţi pentru lu­crarea de evanghelizare şi mărturie. Este necesar ca ei să lucreze În mod activ pentru câştiga rea sufletelor.

Mulţi membri ai bisericii se plâng de faptul că, după ce participă la cursuri de specializare, nu sunt încurajaţi de biserica de acasă să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Ca urmare, multe biserici care nu sunt foarte active în lucrarea de mărturie şi evanghelizare nu ştiu care sunt persoanele bine instruite din mijlocul lor. Ocazional, unii îsi oferă servi­ ciile, dar mulţi alţii trag concluzia că nu este nevoie de ei sau că nu sunt doriţi.

Metoda cea mai de succes de îndepărtare a membrilor din orice activitate a bisericii este aceea de a le refuza implicarea în domeniile în care ei sunt pregătiţi să lucreze. Responsabilitatea fiecărei biserici locale este aceea de a descoperi unde şi în cel fel poate contribui fiecare membru la lucrare. Toţi cei dispuşi să se implice au asigurat un loc. Secretul este să găsească acel loc!

Săptămâna aceasta, vom studia despre trimiterea planificată a lucră­torilor Evangheliei şi despre modalităţile în care implicarea maximă a membrilor contribuie la armonia generală a bisericii şi la creşterea spiri­tuală şi numerică.

Împărţirea responsabilităţi lor

Mulţi conducători consacraţi ai bisericii şi-au pierdut sau cel puţin şi-au diminuat eficienţa din cauză că nu au fost dispuşi să împartă cu alţii povara slujirii. Problema aceasta nu a apărut în secolul vitezei în care trăim. Până şi Moise, marele conducător din Vechiul Testament, a avut nevoie de aju­tor pentru a înţelege valoarea conducerii delegative. Putem învăţa multe din experienţa sa şi din sfatul bun pe care l-a primit de la socrul său, Ietro.

1. Citeşte cu atenţie Exodul 18:13-26. Ce sfat i-a dat Ietro lui Moise?

Nu ştim cât ar fi rezistat Moise cu programul nerealist de lucru pe care şi-I stabilise! Şi nu putem şti nici în ce măsură era conştient de faptul că avea oameni capabili să-I ajute. Însă textul ne descoperă clar că existau mulţi astfel de oameni capabili şi dispuşi să ajute. Moise trebuia să ac­cepte implicarea lor, delegându-Ie sau transferându-Ie anumite sarcini de conducere.

Dintre răspunderile pe care conducătorii bisericii trebuie să fie dispuşi să le împartă cu alţii fac parte şi cele legate de lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Principiile împărţirii planificate şi corespunzătoare a res­ponsabilităţii pe care le desprindem din experienţa lui Moise sunt nespus de valoroase.

2.De ce este important faptul că Moise a ales oameni care îndeplineau anumite criterii şi faptul că le-a încredinţat diferite grade de respon­abilitate? Ivers. 21, 25) Cum putem aplica aceste principii la strategiile de evanghelizare din bisericile de astăzi?

Probabil că reticenţa lui Moise de a-şi împărţi responsabilităţile cu alţii s-a datorat naturii preponderent spirituale a misiunii sale de a vorbi pen­tru Dumnezeu. Şi noi simţim responsabilitatea imensă pe care o avem de
a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu şi de a vorbi pentru El. Lucrarea aceasta este foarte serioasă. Noi suntem conştienţi că este în joc viaţa veşnică a oamenilor. Faptul acesta ar trebui să ne determine să fim atenţi cum procedăm şi să fim mereu dispuşi să-i implicăm pe toţi în lucrare.

Reciteste Exodul 18:20,21. După cum observăm, conducătorii nou-aleşi ur­mau să judece poporul tot timpul. Şi noi trebuie să fim pregătiţi tot timpul să dăm socoteală oricui de nădejdea care este în noi.

Curajul de a risca

Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au un potenţial imens pentru slujire. Mulţi sunt entuziasmaţi de ideea de a participa la strategiile de evanghelizare ale bisericii, dar, uneori, conducătorii manifestă reticenţă în a-i accepta. Pe lângă ideea că numai specialiştii pot participa, mai există şi teama că membrii bisericii ar putea să facă sau să spună ceva greşit, determinându-i astfel pe oameni să-L respingă pe Isus şi biserica Sa.

Din nefericire, această opoziţie faţă de implicarea membrilor este atât de înrădăcinată, încât sunt refuzaţi chiar şi acei membri ai bisericii care au fost instruiţi pentru lucrare. Duhul Sfânt şi binecuvântările pe care El le aduce nu sunt doar pentru conducători, ci pentru toţi cei dispuşi să se pre­dea Domnului cu credinţă şi supunere, pentru toţi cei dispuşi să renunţe la ei înşişi şi să lucreze pentru mântuire a altora.

3.Ce principii prezentate de Domnul în Matei 7:17,18 ar trebui să alunge temerile conducătorilor îngrijoraţi? Cum putem face distincţia între roade? Cum ar trebui să procedeze conducătorii bisericii? Cum putem face acest lucru fără a-i judeca pe alţii?

Dacă orice pom bun face roade bune, atunci conducătorii bisericii ar trebui să se dedice cultivării pomilor buni! Ca în toate celelalte aspecte legate de răspunsul nostru la chemarea Evangheliei, mai întâi trebuie să fim ai lui Isus şi numai după aceea vom reuşi să facem ceva pentru El. Dacă acordăm atenţia necesară lucrării de a-i conduce pe oameni la o relaţie valoroasă şi tot mai profundă cu Isus, Duhul Sfânt va avea grijă ca ei să aducă roade bune. Partea noastră este să-i conducem, să-i învăţăm şi să-i instruim. Partea lui Dumnezeu este să le binecuvânteze lucrarea. Trebuie
să avem încredere în ei şi în Dumnezeu.

Dacă acordăm atenţia necesară creşterii lor spirituale şi deprinderilor lor practice, atunci putem avea în­ credere că ei vor aduce roade bune pentru succesul lucrării. Bineînţeles că
există un oarecare risc în funcţie de lucrarea desfăşurată şi de nivelul de instruire, dar nu trebuie să uităm că până si ucenicii, care au primit instru­ire de la cel mai mare Învăţător al tuturor’ timpurilor, nu au câştigat toate
sufletele pentru care au lucrat.

Ai avut vreodată simtământul că darurile si talentele tale nu sunt apreci­ate? Care ar putea fi ca~za? Cercetează-te şi incearcă să afli dacă nu cumva cauza eşti chiar tu şi atitudinea ta (mândrie etc.) şi nu altcineva?

Lucrători potriviţi la locul potrivit

Când oamenii sunt interesaţi să afle mai mult despre Dumnezeu şi de­spre biserica Sa, trebuie să-i alegem cu grijă pe cei care vor lucra cu ei. Trăim într-o societate multiculturală şi ar fi bine ca lucrătorul ales să aibă aceeaşi naţionalitate şi limbă (şi poate chiar vârstă) ca persoanele interesate. E bine să ţinem cont de maturitate a spirituală a lucrătorului, de cunoştinţele lui biblice, de deprinderi le lui de comunicare, de experienţa rnântuirii pe care a trăit-o. Lucrătorii alesi trebuie să fie potriviti pentru cei cu care lucrează.

În acest domeniu, nu este valabil principiul „o singură măsură se po­triveşte tuturor”. Deşi viaţa şi călătoria spirituală a fiecărui om sunt unice, există totuşi asemănări între experienţele oamenilor şi trebuie să căutăm să
potrivim, pe cât posibil, experienţa lucrătorului cu cea a persoanei interesate.

4.Ce sarcini sunt enumerate În Faptele 6:1-8? Care au fost rezultatele când au fost aleşi lucrători potriviţi pentru aceste sarcini?

Observaţi paşii urmaţi: problema a fost prezentată ucenicilor; ei le-au cerut credincioşilor să găsească şapte bărbaţi care să se ocupe de această problemă; credincioşii au venit la ucenici cu cei aleşi; ucenicii i-au întărit prin punerea mâinilor. Iar numărul ucenicilor a crescut rapid.

Deşi Ştefan şi ceilalţi şase urmau „să slujească la mese”, calificarea lor nu pare a fi doar aceea de a avea capacitatea să strângă şi să împartă alimente. Credincioşii au căutat oameni plini de Duhul Sfânt, întrucât lucrarea lor pentru evreii vorbitori de limbă greacă era tot o lucrare de mărturie şi evanghelizare. Astfel, vedem că însărcinarea acestor noi aleşi era crucială pentru lucrarea bisericii primare, deoarece ei îi eliberau de această sarcină pe evangheliştii din linia întâi şi totodată susţineau în mod activ lucrarea lor (vezi vers. 8). Putem afirma şi de data aceasta că, indife­rent de activităţile în care se implică membrii bisericii, implicarea lor va contribui la eforturile bisericii pentru lucrarea de mărturie şi evangheli­zare şi le va susţine în mod direct sau indirect.

Talentele înnăscute, darurile spirituale şi instruirea specifică sunt im­portante pentru ca lucrarea bisericii să aibă succes, dar atitudinea per­sonală este şi mai importantă. Observăm că în Faptele 16:1-5 şi Faptele
4:36,37, atitudinea lui Timotei şi a lui Barnaba a fost aceea de a face tot ce era necesar pentru a susţine lucrarea Evangheliei. Barnaba şi-a donat bunurile personale, iar Timotei s-a supus ritualului circumciziei pentru a nu-i supăra pe unii iudei. Lecţiile pe care le putem desprinde de aici sunt evidente.

Creşterea spirituală prin implicarea În lucrare

Creşterea spirituală are loc numai atâta timp cât rămânem în legătură cu Isus. Ea nu apare automat, în urma unor activităţi, chiar dacă este vorba de evanghelizare. Biserica nu poate să-i „programeze” pe mem­bri să crească spiritual. Dar legătura lor cu Domnul devine mai strânsă şi mai statornică dacă răspund la chemarea Sa de a fi ucenici. Participa­rea noastră la lucrarea de evanghelizare nu ar trebui să fie motivată doar de dorinţa de a creşte spiritual. Însă, când este motivată de dragostea autentică faţă de cei pierduţi, lucrarea aceasta aduce multe binecuvântări spirituale tuturor celor implicaţi.

5.Citeşte Ioan 7:17. Ce ne spune acest verset despre Împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi despre intensificarea creşterii spirituale?

Cum putem şti dacă o învăţătură este adevărată sau nu? Domnul Isus oferă un criteriu clar: cei care sunt dispuşi să facă voia lui Dumnezeu pot şti dacă o învăţătură este sau nu de la Dumnezeu. Şi aceasta pentru că noi creştem spiritual numai dacă păstrăm relaţia cu El. Isus spune că aceia care trăiesc adevărul biblic primit vor primi o lumină mai mare.

Există o relaţie strânsă între auzirea şi împlinirea adevărului (Apoc. 1:3). Cei care fac voia lui Dumnezeu, atât cât o cunosc, vor primi bine­ cuvântarea unei vieţi creştine intense care, împreună cu rugăciunea şi studiul Bibliei, îi va ajuta să vadă adevăruri mai mari şi să crească spiritual.

6.Care este răsplata spirituală a secerătorului? Cum este părtăşia spiri­tuală de care se bucură semănătorul şi secerătorul? Ioan 4:36

Mulţi comentatori susţin că ucenicii culegeau roadele lucrării făcutede Ioan Botezătorul şi de Isus. Femeia din Samaria a semănat ea însăşi sământa Evangheliei printre concetătenii ei. Câtă bucurie trebuie să fi simţit ucenicii când a fost adunată recolta spirituală pentru Împărăţia lui Dumnezeu! Succesul obţinut prin colaborarea în lucrarea de mărturie şi evanghelizare creează o legătură între Dumnezeu şi noi şi între noi şi ceilalţi credincioşi. Când răspundem chemării Sale de a participa la lu­ crarea de câştigare de suflete, legătura aceasta, apropierea şi creşterea spirituală se consolidează ca urmare firească a alăturării noastre la „echi­pa” lui Dumnezeu.

Ai devenit mai puternic în credinţă ca urmare a mărturiei personale, chiar dacă nu ai avut întotdeauna succes? Cum este influenţată relaţia ta cu Domnul de lucrarea ta de mărturie?

Armonie prin implicare

Există un fenomen interesant, care s-ar putea numi „influenţă cir­culară”. Când membrii sunt convinşi să se implice în lucrare, este pro­movată armonia, care, la rândul ei, îi încurajează pe membri să se implice, iar implicarea promovează armonia. Aceasta este principiul „influenţei circulare”. Cum spune proverbul: „Cine trage la vâsle nu are timp să zgâl­ţâie barca!”

Cu ocazia organizării bisericii primare, au fost luate câteva decizii­ cheie care ar fi putut stârni conflicte majore. Totuşi credincioşii şi-au sub­ordonat preferinţele personale bunăstării lucrării Domnului.

7.Citeşte Faptele 1:15-26. Astăzi nu mai aruncăm sorţul. dar observăm că apostolii au urmărit ca persoanele alese să îndeplinească anumite criterii. Ce principii putem desprinde de aici?

Oriunde oamenii lucrează împreună, există şi posibilitatea apariţiei unui conflict. Diavolul se străduieste să îi facă ineficienti pe credinciosi. În acest sens, se va dovedi util studiul unui incident din biserica primară.

8.Cum a apărut conflictul de opinie dintre Pavel şi Barnaba? Care a fost urmarea şi ce putem învăţa de aici? Faptele 15:36-40

Într-o călătorie misionară anterioară, Ioan Marcu i-a părăsit pe Pavel şi pe ceilalţi şi s-a întors la Ierusalim. Din cauza acestui incident (Faptele 13:13), Pavel a refuzat să-I mai ia cu el într-o altă călătorie misionară. Însă
Barnaba considera că participarea lui Ioan Marcu avea să fie benefică atât pentru el, cât şi pentru lucrarea misionară. În consecinţă, Pavel l-a rugat pe Sila să meargă cu el, iar Barnaba a mers cu Ioan Marcu.

Nu a existat nicio divergenţă în ceea ce priveşte lucrarea misionară care trebuia făcută, ci, dimpotrivă, în loc să permită ca neînţelegerea dintre ei să aducă pagube misiunii, ei au ales să formeze două echipe de lucrători. Mai târziu, Pavel şi Ioan Marcu s-au reunit şi au avut succes împreună (2 Tim. 4:11), dar ei nu au permis ca divergenţele dintre ei să le prejudicieze lucrarea.

Te gândeşti la un frate sau la o soră de credinţă cu care ai o neînţelegere?De câtă umilintă, renuntare la sine si dispozitie de a ierta si de a întoarce si ceLălalt obraz ai nevoie ca să te impaci cu el/ea?

Aplicaţie

Stabilirea unui orar realist al activităţilor. După cum s-a menţionat în sectiune a de vineri a studiului de săptămâna trecută, este bine să începem cu planificarea activităţilor pe o perioadă de un an. În funcţie de activita­tea de mărturie şi evanghelizare aleasă, programul specific al activităţilor va depinde de metodele de lucru, de obiectivele propuse şi de priorităţi.

Există totuşi câteva principii generale:

1. Arata ce iti propui sa obtii in urma acestor douasprezece luni de activitate. Mentioneaza care este dorinta ta cu privire la oameni si la formarea de ucenici si nu doar aducerea la indeplinire a unor programe.

2.Alcătuieşte un plan general al activităţilor, dar să nu fie prea sumar. Ar trebui să cuprindă cursurile principale de instruire, perioadele când se vor desfăşura programele şi data evaluărilor.

3.În dreptul fiecărei etape principale a programului, notează persoanele
sau echipele responsabile pentru activităţile respective.

4.Arată ce loc au strategiile activităţii alese de tine în programul gene­ral de mărturie şi evanghelizare al bisericii. Precizează care strategii ale bisericii susţin strategia voastră şi cum va susţine strategia voastră strategiile bisericii. În felul acesta, nu vei uita că faci parte dintr-o echipă mai mare şi că e nevoie să colaborezi.

5.Gândeste-te în mod serios dacă programul tău va fi continuu sau dacă va fi reiuat în următorul an evanghelistic. În acest fel, vei stabili ce tipuri de cursuri continue vor trebui sustinute. Dacă ai ales un program aflat în derulare, atunci va trebui să stabileşti fiecare perioadă de evaluare.

Pentru discuţie

Următoarele citate ne arată că Dumnezeu are aşteptări de la fiecare cre­dincios si că i-a încredintat fiecăruia o lucrare. Ce crezi că asteaptă EI de la biserica ‘Sa în ce priveşte pregătirea pentru lucrare şi organizarea lucrării de
mărturie si de câştigare de suflete? Ce poate face biserica pentru a-i ajuta pe membri să înţeleagă aşteptările lui Dumnezeu? Cum poţi aplica la viaţa ta?

„Dumnezeu aşteaptă o slujire personală de la fiecare dintre aceia cărora El le-a încredintat o cunoastere a adevărului pentru acest timp. Nu toţi pot merge ca misi~nari în ţări străine, dar toţi pot fi misionari acasă, în familiile lor si între vecini.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, pag. 30)

„Domnul rânduieste ca fiecare dintre aceia care devin părtaşi ai harului Său să lucreze pentru alţii. Fiecare trebuie să răspundă pentru sine însuşi, zicând: «Iată-mă, trimite-mă!»” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 222)