O lucrare continuă

STUDIUL 13 » 23 IUNIE - 29 IUNIE

Text de memorat: "Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om si l-a aruncat În grădina sa. EI a crescut, s-a făcut copac mare şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi În ramurile lui." (Luca 13:18,19)

Gândul central: Evanghelizarea şi mărturia sunt mijloacele prin care sămânţa de muştar (biserica lui Dumnezeu) devine un copac uriaş care umple întregul pământ.Poate că ai auzit cuvinte ca acestea (sau poate că le-ai rostit chiar tu!):

Eu mi-am făcut partea la vremea mea, acum e rândul tinerilor să facă ceva.” Sau: „Am fost responsabil cu evanghelizarea ani la rând, să mai preia şi alţii sarcina aceasta!”. Afirmatiile acestea sunt justificate până la un punct. Oamenii inaintează în vârstă, se îmbolnăvesc sau ajung în diferite situaţii care nu le mai permit să coordoneze mai departe diferitele departamente ale bisericii.
Altii suferă de surmenaj şi au nevoie de o pauză. Sau alţii ajung la convin­gerea că Domnul le cere să îndeplinească voia Sa în alte domenii ale lucrării bisericii.

Există totusi o mare diferenţă între a schimba domeniul de slujire şi a înceta cu totul orice activitate de slujire. Atâta timp cât mai avem suflare, ar trebui să continuăm lucrarea de slujire.

Săptămâna aceasta, vom studia despre nevoia de a rămâne implicaţi în activitătile de mărturie si evanghelizare. Indiferent de rolul pe care îl avem în biserică, vor exista’în permanenţă oportunităţi de slujire.

O lucrare continuă

Este nevoie să subliniem încă o dată că mărturia şi evanghelizarea tre­buie să continue atâta timp cât mai există oameni care caută mântuirea. Planul lui Dumnezeu este să-i salveze pe cât mai mulţi. Aceia care L-au primit deja pe Isus ca Mântuitor personal sunt chemaţi să colaboreze cu Dumnezeu în lucrarea de salvare a sufletelor. Indiferent cine suntem, unde ne aflăm si în ce situatie ne găsim, dacă inima noastră s-a întors la Hristos, dacă Îi suntem recunoscători din tot sufletul pentru ceea ce a făcut pentru noi şi pentru chemarea pe care ne-a adresat-o, vom avea mereu ocazii să dăm mărturie şi să slujim.

1.Despre ce anume din modul lui Isus de a fi şi a vorbi le-a povestit femeia de la fântâna lui Iacov cu atâta entuziasm consătenilor ei? Ce princi­pii ale mărturiei putem desprinde de aici pentru lucrarea noastră de câştiqare a sufletelor? Ioan 4:7-30

Se pare că Isus a folosit o „formulă” simplă atunci când a stat de vorbă cu femeia din Samaria: (1) I-a captat atenţia: „Dă-Mi să beau” (vers. 7); (2) I-a câştigat interesul: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie
samariteană? (vers. 9, 10); (3) A conştientizat-o de nevoia ei: „Doamne, dă-mi această apă” (vers. 15); (4) A convins-o de păcat: „Doamne, văd că eşti proroc” (vers. 19); (5) Rezultatul a fost acţiunea: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?” (vers. 29).

Nu este obligatoriu ca aceste cinci etape ale evanghelizării să aibă loc într-o singură ocazie, ca în cazul întâlnirii lui Isus cu femeia de la fântâna lui Iacov. Ele se pot desfăşura pe o perioadă mai lungă. Circumstanţele pot fi foarte diferite, dar principiile din acest pasaj pot fi aplicate într-o gamă largă de activităţi de câştigare a sufletelor.

Pe lângă aceasta, deşi discuţia porneşte de la apa de băut, ţinta lui Isus este aceea de a o determina pe femeie să îşi dorească Apa Vie. Când sun­tem chemaţi să îi ajutăm pe oamenii aflaţi în anumite situaţii şi să slujim nevoilor lor atât cât putem, să nu uităm niciodată că nevoia lor cea mai mare este să fie mântui ţi prin Isus.

Cât de des fructifici ocaziile de a da mărturie sau de a sluji? Ni se întâmplă să ne vedem de viata noastră si să întâlnim oameni care, desi intră în contact cu noi, nu ştiu ce credem, pentru ce cauză lucrăm şi nici ce speranţă avem? Ce putem face pentru a deveni martori mai eficienţi?

Un mediu potrivit pentru crestere

O parte vitală a evanghelizării se desfăşoară în biserică în fiecare săptămână – este vorba de „creştere” şi „integrare”. Noi ştim foarte bine cum să-i invităm pe oameni la noi, dar nu ştim la fel de bine cum să creăm o atmosferă care să îi încurajeze să revină şi să rămână în părtăşia crestină. Dacă dorim să facem ucenici, atunci trebuie să acordăm atentie consolidării si cresterii fiecărui membru nou.

Ce presupune aceasta? Cuvântul consolidare sugerează aşezarea unui lucru pe o bază solidă şi durabilă, deci înseamnă a-i ajuta să se fortifice în credinţă şi în părtăşia cu membrii. Cuvântul a creşte este explicat de obicei prin sinonime: „a educa”, „a instrui”, „a purta de grijă” şi „a îngriji”. Din momentul în care un om Îl primeşte pe Isus ca Mântuitor personal, toate aceste activităţi de consolidare şi de creştere trebuie îndeplinite din punct de vedere spiritual şi social în cadrul părtăşiei creştine. Cu alte cuvinte, noul membru al bisericii are nevoie să fie îngrijit, educat şi instruit în căile Domnului.

„Părtăşia” este esenţială. Ea este mijlocul prin care oamenii intră în contact unii cu alţii şi se influenţează reciproc. Celor care se alătură biseri­cii trebuie să li se poarte de grijă în atmosfera părtăşiei spirituale.

2.Ce ne spun textele următoare despre importanţa părtăşiei spirituale a credincioşilor? De ce sunt lucrurile acestea foarte importante În cazul noilor credinciosi care au venit În biserică prin lucrarea noastră? 1 Ioan 1:7; Faptele 2:42;’11:19-23; 20:35; Romani 1:11.12.

1 Ioan 1:7 spune că noi umblăm împreună în lumină atâta timp cât umblăm în ea fiecare, personal. Când umblăm în lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi suntem uniţi. În acest fel se creează o atmosferă bună pentru creştere, în care oamenii au ca ţintă împlinirea voinţei lui Dumnezeu pen­tru viaţa lor şi încurajarea celorlalţi pe cărarea creştină. Este important ca noii membri să fie fericiţi şi mulţumiţi în biserică, dar este la fel de im­portant să îi ajutăm să devină ucenici în sensul deplin al cuvântului, ceea ce presupune şi dezvoltarea capacităţii de a-i conduce pe alţii la o relaţie mântuitoare cu Domnul Isus.

Are biserica ta un plan de întărire în credinţă a noilor membri? Ce poţi face pentru a te implica în activitatea de creştere şi educare a noilor membri (şi poate chiar a „vechilor” membri)?

Instruirea instructorilor

Trăim într-o lume în continuă mişcare. Bisericile locale par să primească şi să trimită regulat cereri de transfer şi se lamentează adesea de pierderea membrilor capabili, care au fost implicaţi în activităţi importante de slujire. Din cauza acestui transfer de competenţe şi din cauza extinderii perma­nente a lucrării de evanghelizare şi mărturie a bisericii, este foarte necesar ca activităţile de slujire să fie susţinute de un număr mare de membri.

3.Ce principii cu privire la instruirea instructorilor putem desprinde din îndrumările date de Pavel lui Timotei. în 2 Timotei 2:1-7? Cum ar trebui aplicate aceste îndrumări la lucrarea noastră pentru Domnul. indiferent de slujba pe care o îndeplinim fiecare?

Pavel îi spune lui Timotei că e important să vedem tabloul general al lucrării bisericii, atât sub aspectul extinderii ei, cât şi sub aspectul duratei. Activitatea pastorală şi de instruire nu trebuie îndeplinită de un singur om, ci de un număr cât mai mare de martori si evanghelisti ai bisericii. În principiu, Pavel îi spune lui Timotei să le ofere altora instruire în con­ ducerea bisericii, deoarece, în final, generaţia veche de conducători va trece la odihnă. Strâns legată de îndrumarea dată lui Timotei este ideea că persoanele pe care el le instruieşte îi vor instrui la rândullor pe alţii, asigu­ rând astfel continuitatea şi extinderea misiunii bisericii în lume. Procesul acesta este în armonie cu chemarea lui Isus ca lucrătorii să iasă la seceriş.

Există o zicală: .Dă-i unui om un peşte şi îl vei hrăni o zi; învaţă-I să pescuiască şi îl vei hrăni pe el şi pe familia lui pentru tot restul vieţii lui.” Problema este că dacă omul acesta nu transmite mai departe abilităţile sale de pescar, generaţia următoare va suferi de foame. Probabil că zicala aceasta ar trebui modificată astfel: .Dă-i unui om un peşte şi îl vei hrăni o zi; învaţă-l să pescuiască şi să transmită mai departe cunoştinţele şi tehni­cile sale şi atunci un număr nespus de mare de oameni vor continua să fie hrăniţi.” Aceasta este diferenţa dintre a instrui pe cineva şi a-l instrui pentru a putea să-i instruiască la rândul său pe alţii.

Gândeşte-te La experienţa ta în biserică. Te-a învăţat cineva vreodată cum să dai mărturie? Ai cerut vreodată să te învete cineva cum să dai mărturie? Pregăteşte răspunsuL la aceste întrebări pentru discuţia din cadruL grupei Şcolii de Sabat.

Lucrarea pentru foştii membri

Apostazie este un cuvânt care am dori să nu fi existat în vocabularul creştin. Realitatea este totuşi că oamenii se înstrăinează de biserică şi de relaţia mântuitoare cu Domnul. Uneori, ne părăsesc din cauza doctrinei, însă, în majoritatea cazurilor, ei pleacă din alte motive, de regulă din cau­za unor dispute persona le etc. Indiferent de motivele înstrăinării, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a crea o atmosferă de iubire şi de creştere care să-i ajute pe cei care ni se alătură să rămână între noi, în ciuda conflictelor personale care apar în mod inevitabil.

În acelaşi timp, ar trebui să includem în programul nostru de mărturie personală şi evanghelizare lucrarea pentru foştii membri care nu mai vin la biserică. La o scurtă privire asupra registrelor bisericilor, vom observa probabil că numărul persoanelor în scrise în ele este cu mult mai mare decât al celor care vin la închinare în fiecare Sabat. Numele persoanelor care lipsesc frecvent ar putea constitui obiectul unei lucrări speciale.

4.Studiază 2 Cor. 5:18-20. COI:!textul diferă de cel în care trăim noi. dar principiul rămâne acelaşi. In ce ar putea consta „slujba împăcării cu Dumnezeu” a celor care L-au urmat odată. dar s-au înstrăinat de EI?

Rechemarea foştilor membri este o lucrare specială. Totodată, ea este o lucrare de evanghelizare la fel ca lucrarea pentru persoanele care nu L-au cunoscut pe Hristos. Cuvântul împăcare implică faptul că unitatea şi părtăşia care au existat la început între omenire şi Dumnezeu au fost refăcute prin Isus Hristos. În plus, nouă ne-a fost încredinţată lucrarea de împăcare care cuprinde şi lucrarea pentru cei care au fost cândva membri ai bisericii noastre.

De altfel, am putea afirma că în Matei 10:5,6 Isus i-a trimis pe ucenici să îi cheme înapoi pe membrii naţiunii iudaice care se îndepărtaseră de relaţia mântuitoare cu Domnul lor. Astfel, este foarte potrivit ca noi astăzi să lucrăm pentru acele persoane care au o experienţă trecută specială cu Dumnezeu şi cu biserica Sa.

Gândeşte-te la cei care au părăsit biserica şi la motivul pentru care au ple­cat. Există printre ei cineva cu care poţi intra din nou în contact, cu care poţi reface prietenia, căruia îi poţi sluji în vreunfeL şi pe care să-I pui iar în Legătură cu biserica? Cere în rugăciune o cale de a lucra pentru aceste persoane.

Uşa din spate

Ţi s-a întâmplat să-i auzi pe oameni plângându-se de faptul că membrii pleacă din biserică pe „uşa din spate”? Ei afirmă cu hotărâre că uşa din spate ar trebui închisă, dar nu ne spun şi cum să o închidem sau măcar unde se află această uşă. S-ar putea ca unele biserici care se bucură de creştere să creadă că uşa din spate este închisă, dar, în realitate, să nu observe că pe uşa din faţă intră mai multe persoane decât cele care ies pe uşa din spate. Situaţia aceasta este mai bună decât situaţia în care membrii care ies pe uşa din spate sunt mai mulţi decât cei care intră pe uşa din faţă. Totuşi dorinţa noastră este să-i păstrăm pe toţi.

Pentru a descoperi unde se află uşa din spate şi pentru a încerca să o închidem vom avea nevoie de nişte strategii care sunt într-adevăr evan­ghelistice, întrucât mandatul nostru nu este doar acela de a-i câştiga pe oameni pentru Dumnezeu, ci şi de a-i păstra.

5.De ce sunt importante întâlnirile regulate ale creştini lor? Când suntem împreună, cât de mult ne încurajăm unii pe alţii? Ce putem face pentru a ne încuraja mai mult? Evrei 10:25

De obicei, decizia de a părăsi adunarea nu este luată dintr-odată. Cei mai mulţi trec printr-un proces de părăsire tacită. După cum venirea la Hristos si intrarea în biserica Sa a fost o călătorie, tot la fel procesul plecării este o călătorie. În general, ei nu părăsesc biserica în mod de­ liberat, ci pur şi simplu încep să se înstrăineze, să nu mai fie încântaţi şi mulţumiţi cu ceea ce se întâmplă în biserică. E posibil ca în unele cazuri să aibă dreptate. De aceea, este necesar să fim la curent cu experienţa creştină a celor din jur.

6.Cum ne poate ajuta aplicarea sfaturilor din Rom.14:13, Gal. 5:13 şi Ef.4:32 să păstrăm închisă uşa din spate a bisericii? Ce puteţi face tu şi biserica ta pentru a pune în practică aceste adevăruri importante?

O biserică iubitoare, care se ocupă de membrii ei, este biserica în care fiecare urmăreşte în primul rând relaţia personală cu Isus, fiecare este conştient de valoarea pe care i-o acordă Isus fiecărui om. Pentru a închide uşa din spate e necesar să ne apropiem de ceilalţi, să aflăm care sunt ne­voile lor (în măsura în care vor să le împărtăşească) şi să le împlinim (pe cele adecvate). Lucrurile acestea nu le poate realiza niciun program al bisericii, ci numai fiecare membru în parte.

Aplicaţie

Planurile pentru continuarea şi extinderea lucrării tale. Toţi cei impli­cati în lucrarea de mărturie şi evanghelizare ar trebui să se gândească la modalităţile de a o continua, ca să nu se transforme într-un eveniment singular. Există modalităţi diferite. Vom menţiona câteva.

1.Împarte răspunderile şi evită să devii un om-orchestră. Păstrează spiri­ tul de echipă – bucuraţi-vă împreună şi de muncă, şi de laude.

2.Fă tot posibilul ca biserica să nu uite de importanţa lucrării echipei tale.Nu uita de prezentarea de rapoarte regulate în cadrul consfătuirilor Departamentului Lucrare Personală, oferirea de informaţii în bule­tinul bisericii si la avizierul bisericii si solicitări pentru sprijin financiar.

3.Caută mereu oameni pe care îi poţi invita personal să se alăture echi­pei tale sau care să formeze o altă echipă. Dacă cineva se oferă să se alăture echipei tale ca urmare a activităţii voastre şi a rapoartelor
prezentate, este foarte bine; totuşi, este mai bine să îi inviţi pe oameni personal în loc să faci un apel general pentru voluntari.

4.Instruirea regulată este obligatorie.

Pentru discuţie

1.Discutati răspunsurile la întrebarea finală de la secţiunea de marţi.

2.”Noi tr~buie să fim canale prin care Domnul poate transmite lumii lumină si har. Cei căzuti de la credinţă trebuie să fie recâştigaţi. Noi trebuie ~ă îndepărtăm păcatele, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu, prin mărturisire şi pocăinţă, inimile noastre mândre. Valuri de putere spirituală trebuie să se reverse asupra acelora care sunt pregătiţi sa o primească.” (Ellen G. White, Mărturii, voI. 8, pag. 46) Ce este necesar să facem şi de ce pentru a-i readuce pe oameni în biserică?

3.Atunci când oamenii pleacă, noi să îi iubim în continuare, să păstrăm legătura cu ei, să nu-i judecăm şi să nu îi numim „apostaţi”, să ne aruncăm” în ei cu citate din Ellen White care vorbesc despre oamenii care se îndepărtează de biserică. Dimpotrivă, experienţele lor să fie pentru noi o ocazie în care să ne verificăm pe noi înşine dacă suntem în credinţă (2 Cor. 13:5) şi să ne întrebăm ce am fi putut face altfel pentru ca sufletele acestea să rămână între noi. Mai mult chiar, să nu facem niciun gest care să îngreuneze cumva întoarcerea lor. Cum putem apli­ca aceste principii la atitudinea noastră, ca biserică, faţă de cei care au plecat din diferite motive?