Evanghelizarea si marturia personala ca stil de viata

STUDIUL 4 » 21 APRILIE -27 APRILIE

Textul de memorat: ..În Iope era o ucenică numită Tabita, nume care În tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milos­tenii." (Faptele 9:36)

Gândul central: Fie că recunoaştem sau nu, toţi credincioşii transmit un mesaj prin viaţa pe care o trăiesc.

S-a afirmat adeseori că a deveni creştin nu înseamnă doar a adera la un set de convingeri, ci şi a adopta un mod de viaţă, un stil de viaţă. Ceea ce credem ne va influenţa în final deciziile pe care le luăm şi modul în care trăim.

De asemenea, este adevărat că aceia care pretind a fi creştini sunt urmăriţi îndeaproape de ceilalţi, pentru a vedea dacă viaţa lor corespunde cu convingerile pe care mărturisesc a le avea. Fie că vrem sau nu, cei care ne urmăresc învaţă de la noi. De aceea, întrebarea care contează nu este dacă îi influenţăm pe ceilalţi şi dacă le transmitem un mesaj, ci, mai degrabă, cum îi influenţăm şi ce mesaj le transmitem.

Este bine să nu uităm niciodată cât de importantă este influenţa pe care o exercităm în mod neintenţionat, dar, pe de altă parte, trebuie să facem planuri pentru ca oamenii să poată face o legătură între credinţă şi stilul de viaţă. Săptămâna aceasta, vom studia despre modul în care stilul de viaţă creştin contribuie la relevanţa credinţei în existenţa de zi cu zi.

Predici tăcute

Cum am fi putut să-i recunoaştem pe urmaşii lui Isus din primul se­col? Pe preoţi şi pe farisei puteai să-i recunosti după modul în care se îmbrăcau. De asemenea, puteai să re cunoşti un pescar, un ţăran sau un soldat roman după port. Dar un creştin cum putea fi recunoscut?

1. Potrivit cuvintelor Domnului Isus, care este semnul special după care pot fi identificaţi urmaşii Săi? Ce Înseamnă aceasta din punct de vedere practic? Ioan 13:35

Mântuitorul a spus că, dacă ne iubim unii pe alţii, oamenii vor şti că noi suntem ucenicii Săi. Ce anume îi va convinge? Dragostea în acţiune. Dra­gostea noastră pentru Domnul Isus şi pentru fraţii de credinţă determină modul în care ne raportăm la voinţa lui Dumnezeu şi modul în care ne purtăm unii cu alţii. Mai mult, dragostea şi preocuparea faţă de cei din afara staulului Său vor determina şi modul în care ne vom purta cu ei.
Aceasta este predica pe care o vor vedea şi auzi şi care vorbeşte mai tare decât orice am putea spune vreodată. Mulţi părinţi au observat că, de foarte timpuriu în viaţă, copiii lor îşi formează un fel de „detector” de ipocrizie care capătă o tot mai mare acurateţe şi fineţe odată cu trecerea anilor. Prin urmare, trebuie să ştim că multe persoane cu care intrăm în contact şi cărora le dăm mărturie au şi o capacitate bine dezvoltată de a recunoaşte deosebirea dintre experienţa spirituală autentică şi o spiritu­alitate de faţadă.

2. Ce ne spune Pavel despre influenţa pe care Dumnezeu vrea ca poporul Său să o exercite asupra altora? 2 Corinteni 3:2,3

Nu trebuie să subestimăm influenţa intenţionată şi neintenţionată pe care o exercitărn asupra celor din jur. Viaţa creştină trebuie să fie ca o scrisoare trimisă de Isus Hristos lumii. Dacă este scrisă pe o inimă înnoită de harul divin, scrisoarea aceasta va confirma putere Evangheliei de a transforma vieţile şi va fi o mărturie în favoarea Domnului.

Ai fost influentat de oameni ale căror fapte corespundeau cu mărturisirea lor de credinţă? În cel fel ai fost afectat de cei ale căror fapte nu corespundeau cu mărturisirea lor de credinţă? Ce poţi să faci pentru a nu uita că acţiunile tale îi influenţează pe alţii într-un fel sau în altul?

Compasiune faţă de oameni

În fiecare zi, trecem în grabă pe lângă oameni pe care nu-i cunoaştem – îi întâlnim pe stradă, aşteptăm împreună la un rând. Uneori, arătăm că le-am observat prezenţa printr-un zâmbet sau o uşoară înclinare a capu­lui. Dorinţa lui Dumnezeu este ca, toţi aceşti oameni să Îl primească în viaţa lor. Noi nu putem sta de vorbă cu toţi cei pe care îi întâlnim zilnic, dar putem contribui la împlinirea Planului Său de Mântuire pentru fie­care om.

3. Ce spune Domnul Isus În Matei 9:36-38 şi cum se aplică aceste cuvinte la sfera ta de prieteni şi de cunoscuţi?

Mulţimile pe care le-a văzut Isus atunci erau necăjite şi risipite. Oame­nii erau atât de descurajaţi, încât îşi pierduseră ultima picătură de credintă. Aceia cărora Dumnezeu le dăduse în grijă bunăstarea spirituală a poporu­lui Său îşi neglijaseră datoria, iar oamenii erau risipiţi şi descurajaţi. Lui Isus I S-a făcut milă de ei – ştia că aveau nevoie de un păstor spiritual.

Printre mulţimile de oameni cu care ne întâlnim, se găsesc şi oameni consacraţi lui Isus, dar se găsesc mult mai mulţi care au o nevoie disperată de Păstorul cel Bun, au nevoie să le vorbim despre Hristos.

Mântuitorul, ucenicii şi alţi câţiva urmaşi ai Săi au participat la secerişul Evangheliei, dar recolta era tot mai mare si, odată cu ea crestea si nevoie de lucrători. Probabil că, îndemnându-i să se roage ca Domnul să scoată lucrători pentru seceriş, Isus intenţiona să îi facă pe unii dintre urmaşii Săi să se gândească la chemarea lor de a lucra şi, totodată, să le dea făgăduinţa că Dumnezeu cunoaste nevoia aceasta si va scoate mai multi lucrători.

Cele mai multe biserici sunt înconjurate de nişte holde atât de întinse, încât a lăsa secerişul în grija câtorva membri nu este o solutie. Când avem compasiune faţă de oamenii care locuiesc în jurul bisericilor şi caselor noastre (şi numărul lor se ridică uneori la câteva mii), simţim şi noi nevoia de a ne ruga ca Domnul secerisului să scoată lucrători si ne dăm seama ca putem să fim noi înşine lucrători pentru El. ‘

Când discutăm despre misiune şi evanghelizare, este important să reevaluăm continuu posibilitatea unui seceris local. Oamenii din aceste zone (dintre care mulţi Îl caută deja pe Dumnezeu) vor fi impresionaţi de compasiunea noastră pentru ei.

Ce înseamnă cuvântul „compasiune”. Ce poţi învăta din propria suferintă şi din nevoia ta după compasiune? Cum te poţi deprinde să manifeşti mai multă compasiune faţă de cei din jurul tău?

În locul altuia

În loc să le oferim oamenilor ce credem noi că au nevoie, trebuie să aflăm ce consideră ei că este important, care sunt îngrijorările lor, pro­blemele lor, care consideră ei să sunt nevoile lor.

4. Cum aborda Pavel diferite categorii de oameni şi cum Încerca să se identifice cu nevoile şi cu Îngrijorările lor? Ce lecţie putem desprinde de aici? 1 Corinteni 9:20-22 (Vezi şi Evrei 4:15.)

Fără a face compromis în chestiunile de principiu, apostolul Pavel a fost dispus să meargă oriunde şi să facă tot ce putea pentru a-i convinge pe oameni de adevărul Evangheliei. Cu alte cuvinte, el a fost dispus să se pună în locul lor, „să intre în pielea lor” din dorinţa de a-i înţelege şi de a afla care era metoda cea mai bună prin care putea să-i câştige pentru Hristos.

De multe ori, încercăm să le oferim oamenilor ceea ce considerăm noi că au nevoie. Ar trebui ca mai întâi să aflăm care consideră ei că sunt nevoile lor. A ne pune în locul lor înseamnă a încerca să înţelegem viaţa din perspectiva lor şi toate lucrurile care li se par complicate şi controver­sate; înseamnă a încerca să le înţelegem durerile şi bucuriile; înseamnă a-i întâmpina acolo unde se află.

Aşa a făcut Isus. Când a fost pe pământ, El S-a identificat cu aceia pe care a venit să îi salveze. El poate înţelege luptele şi durerile noastre, pen­tru că a trecut prin ele. El a suferit mari dezamăgiri, a îndurat acuzaţii false, respingere şi pedepse nedrepte. El a fost „Dumnezeu cu noi”, simţind cu noi în cel mai deplin sens al cuvântului. Mai mult, pentru că a trecut prin experienţele noastre, El poate să îi întâmpine pe toţi oamenii acolo unde se află ei. Când citim Evangheliile, descoperim că Isus nu a avut o singură metodă de evanghelizare şi de mărturie personală.

Când S-a întâlnit cu femeia de la fântâna lui Iacov, El i-a vorbit despre apa vie. Ţăranilor le-a spus pilde despre semănat, despre recoltat şi despre vreme. Pescarilor le-a vorbit despre peşte, despre plase de pescuit şi despre furtuni. Isus avea o metodă minunată de a prezenta marile adevăruri spirituale, legându-le de problemele obişnuite ale vieţii. În felul acesta, cei care Îl ascultau aflau despre apa vie şi despre nevoia de a semăna sămânţa Evangheliei. Mulţi dintre ei au devenit pescari de oameni.

Ospitalitatea ca stil de viaţă

Există o zicală, potrivită în contextul discuţiei despre câştigarea oame­nilor pentru Hristos, care spune: „Oamenilor nu le pasă cât de multe ştim până când nu află cât de mult ne pasă.” Putem să vorbim şi să predicăm oricât, dar, dacă oamenii se simt neînţeleşi, ne iubiţi şi neacceptaţi, mărturia noastră este grav afectată, oricât de elocventă ar fi predicarea noastră şi oricât de logice şi adevărate ar fi ideile noastre.

Un exemplu practic de interes faţă de ei este ospitalitatea. Ospitali­tatea include acceptarea, omenia, deschiderea, preocuparea, generozi­tatea, amabilitatea şi prietenia. Toate aceste calităţi ne arată cum vrea Dumnezeu să se poarte creştinii unii cu alţii şi cu aceia pe care vor să-i câştige pentru EI.

5. Citeşte relatarea din Marcu 5:1-19 despre omul posedat de demoni. Care dintre cuvintele adresate de Isus acestui om fac referire la faptul că pri­etenii sunt mai receptivi la Evanghelie dacă le-o Împărtăşim noi? Cum ne putem deprinde să aplicăm acest principiu În lucrarea personală de slujire şi mărturie?

Isus ar fi putut să-I îndemne pe om să se întoarcă în cetatea lui şi să le povestească tuturor cum a fost vindecat. Totuşi El i-a poruncit în mod expres să meargă la prietenii lui, ceea ce ne arată o dată în plus cât de adevărat este faptul că aceia cu care avem deja o relaţie apropiată sunt cei mai receptivi la vestea bună despre dragostea, harul şi eliberarea pe care ni le oferă El. La rândullor, prietenii noştri le vor împărtăşi vestea bună prietenilor lor şi, astfel, mesajul Evangheliei se va răspândi.

Ceea ce este important în acest proces este să avem prieteni în afara cercului de credinciosi. Unii lucrează în mijlocul oamenilor din afara bi­sericii si au multe cunostinte, dar cunostintele nu sunt acelasi lucru cu pri­ etenii apropiaţi, Totuşi cunoştinţele pot deveni prieteni prin aşa-numita „evanghelizare prin ospitalitate”. Evanghelizarea prin ospitalitate este un rod al ospitalităţii ca stil de viaţă. Ea nu este o manifestare temporară, ci un mod de viaţă. (Vezi şi Luca 14:12-14.)

Ce poţi face pentru afi mai ospitalier cu cei din jurul tău? Cum te poţi de­ prinde să te dăruieşti pe tine însuţi pentru a ieşi în întâmpinarea nevoilor celor pe care vrei să-i câştigi?

Lărgirea cercului de prieteni

Ocaziile în care oamenii îi abordează pe creştini cu întrebarea: „Ce trebuie să fac să fiu mântuit?” sunt rare. În general, credincioşii trebuie să pornească ei înşişi în căutarea oilor pierdute. Unii afirmă că biserica se aseamănă mult cu o fortăreaţă din care ies câţiva oameni cu ocazia unei campanii de evanghelizare sau a unei activităţi misionare pentru a aduna câţiva convertiţi şi pentru a-i învăţa să nu se apropie prea mult de lumea din care au fost mântuiti. Nu discutăm aici dacă lucrul acesta este adevărat sau nu. Ideea este că relaţiile semnificative de prietenie ale mul­ tor adventişti de ziua a şaptea cu oamenii din afara cercului de credincioşi sunt puţine sau chiar inexistente. Este adevărat că e important să evităm influentele nesfinte dar, într-o anumită măsură, izolarea ne împiedică să le ducem oamenilor mesajul Evangheliei.

6. Citeste cu atentie Ioan 17:11-19. Ce ne spun aceste versete despre locul creştinului În lume? (Vezi şi Col. 4:2-6.)

Putem extrage din aceste versete următoarele adevăruri despre relaţia dintre ucenicii lui Isus si lume: ei sunt în lume (vers. 11); ei nu sunt din lume (vers. 14,16); ei nu’ vor fi luaţi încă din lume (vers. 15); Isus i-a trimis în lume (vers. 18).

Cu totii ne nastem în lumea aceasta si Dumnezeu ne-a dat de făcut o lucrare atâta timp cât trăim aici. Isus ne-a trimis în lume la fel ca pe primii Săi ucenici, pentru a spune la cât mai mulţi oameni despre El şi despre făgăduinţa mântuirii pe care o oferă întregii omeniri.

Misiunea noastră este să lărgim în mod deliberat câmpul misionar per­sonal. Pentru aceasta, s-ar putea să fim nevoiţi să facem schimbări în stilul nostru de viaţă pentru a veni în contact cu cât mai mulţi oameni nereligioşi.
Aceasta nu înseamnă să ne compromitem principiile, convingerile şi valo­rile, ci doar să căutăm ocazii – fără a ne păta conştiinţa – de a ne împriete­ni cu ceilalti si de a deveni pentru ei canale ale adevărului lui Dumnezeu.

În general, noi folosim metoda invitaţiei, aşteptând ca oamenii să vină la noi, dar Domnul ne-a spus că noi trebuie să mergem la ei. De aceea este necesar să ne întrebăm cât de mult ne-am retras din lume şi dacă nu cumva lucrarea de evanghelizare nu mai este la fel de eficientă din cauza aceasta.

Priveste la tine: Ai tendinta de a trăi izolat, departe de lume? Sau, dimpo­trivă esti prea înrădăcinat în ea? Ce poti face pentru a te deprinde să trăiesti în lume (şi să fii o mărturie pentru oameni), dar să nu fii „din ea”?

Aplicaţie

Locul activităţii tale misionare în planurile bisericii. Cele mai multe departamente ale bisericii locale funcţionează de obicei după un plan bine organizat şi sunt foarte active, dar e posibil ca membrii care sunt implicati într-un anumit departament să nu ştie foarte multe despre ceea ce se pe­trece în alte ramuri ale activităţii bisericii. Mai mult, e posibil să nu existe un plan general de evanghelizare pe care să-I cunoască echipa fiecărui de­ partament şi, prin urmare, la care să poată contribui. În scopul încurajării, al susţinerii şi al evaluării eficiente, cel mai bine este ca activitatea ta de evanghelizare şi mărturie să facă parte din strategia generală a bisericii. În acest sens, îţi oferim următoarele sugestii:

Discută cu pastorul, cu prezbiterii sau cu coordonatorul Departamen­tului Lucrare Personală pentru a afla ce obiective au fost stabilite si ce strategii sunt aplicate în vederea atingerii acestor obiective. Tu tre­buie să descoperi care este locul activităţii de evanghelizare şi mărturiealese de tine în planurile bisericii şi cum poţi contribui la atingerea obiectivelor ei.

– S-ar putea ca, deşi biserica ta are o activitate intensă de evangheli­zare, să nu existe un document în care să fie stipulate obiectivele si strategiile ei. Discută cu pastorul, cu prezbiterii sau cu coordonatorii Departamentului Lucrare Personală despre obiectivele lor personale pentru evanghelizare. Ia notiţe în timpul discuţiei. Îţi vei forma astfel o imagine despre viziunea lor cu privire la evanghelizare şi vei putea propune obiective si metode de lucru.

– În momentul acesta poti decide să te alături unei activităti misionare deja existente. În cazul’ în care activitatea aleasă de tine deschide un câmp nou pentru evanghelizare sau mărturie, este necesar să formezi un mic grup de oameni cărora să le împărtăşeşti viziune a ta. Prezintă obiec­tivele şi strategiile pe care le vei utiliza pentru a atinge aceste obiective.

Pentru discuţie

1. „Prea adesea, influenţa predicii ţinute de la amvon este combătută de predica ţinută de viaţa acelora care pretind că sunt sustinătorii ade­vărului.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, pag. 21) Ce fei de mărturie dă viaţa ta şi, prin comparaţie, ce fel de mărturie dau cuvintele tale sau mărturisirea ta de credintă?

2. În ce măsură este integrată biserica în comunitatea locală? Dacă ar dispărea mâine, ar fi afectaţi în vreun fel oamenii din localitate? În ce fel?