Suferinţa pentru Hristos
STUDIUL 6 » 29 APRILIE – 5 MAI
Textul de memorat: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21)
Istoria persecuţiei creştinilor din primele secole după Hristos este în; general cunoscută. Biblia însăşi, în special cartea Faptele apostolilor, ne ajută să ne formăm o idee despre problemele cu care se confruntă biserica atunci. Persecuţia, cu suferinţa pe care o aduce ea, este în mod clar; prezentă în viaţa creştinilor cărora le scrie Petru.
În primul capitol al epistolei sale, Petru face următorul comentariu: „Măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:6,7). Spre finalul epistolei, el repetă ideea (1 Petru 5:10).
În prima sa epistolă, Petru tratează pe larg, de trei ori, subiectul suferinţei pentru Hristos (cap. 2:18-25; 3:13-21; 4:12-19). Prin urmare, din orice unghi am studia-o, suferinţa din cauza persecuţiei este o temă majoră a ei şi o vom aborda şi noi în acest studiu.
Duminică, 30 aprilie – Încercările primilor creştini
1. Citeşte 1 Petru 1:6; 5:10. La ce se referă Petru aici şi ce atitudine îi îndeamnă el pe cititorii săi să aibă?
În primele câteva secole, creştinii puteau avea parte de o moarte îngrozitoare. O scrisoare adresată împăratului roman Traian ne dezvăluie cât de nesigură era viaţa lor. Expeditorul ei este Pliniu, la data aceea guvernator peste Pont şi Bitinia (111-113 d.Hr.), două provincii amintite în 1 Petru 1:1.
În scrisoare, Pliniu îl întreba pe Traian cum să procedeze cu oamenii acuzaţi că erau creştini. El preciza că îi executase pe cei care susţinuseră insistent că erau creştini. Alţii însă spuneau că fuseseră creştini odată, dar că nu mai erau. Pliniu le oferise ocazia de a-şi dovedi nevinovăţia poruncindu-le să ardă tămâie în faţa statuii lui Traian şi a altor zei şi să Îl blesteme pe Isus.
Închinarea la un împărat în viaţă era o practică rar întâlnită în Roma, însă în partea răsăriteană a Imperiului Roman (zona în care se aflau destinatarii epistolei lui Petru), împăraţii permiteau şi uneori chiar încurajau ridicarea de temple în cinstea lor. Unele temple de acest fel îşi aveau propriii preoţi şi propriile altare pe care erau aduse ofrande. Aşadar, când le-a poruncit creştinilor să-şi dovedească loialitatea faţă de Imperiu, arzând tămâie şi închinându-se înaintea statuii împăratului, Pliniu urma o practică veche din Asia Mică.
În primul secol, au existat situaţii în care creştinii au avut mult de suferit doar pentru că erau creştini. Circumstanţele de acest gen au fost frecvente mai ales sub domniile lui Nero (54-68 d.Hr.) şi Domiţian (81-96 d.Hr.).
În prima sa epistolă, Petru nu dă decât puţine exemple concrete, dar printre ele se numără probabil acuzaţiile false (1 Petru 2:12), insultele şi batjocura (3:9; 4:14). Încercările erau grele, dar nu par a fi condus la condamnarea la închisoare sau la moarte, cel puţin nu la momentul acela. Chiar şi aşa, viaţa creştină îi aducea pe credincioşi în conflict cu unele aspecte importante ale societăţii din primul secol şi îi aşeza faţă în faţă cu suferinţa pentru convingerile lor. Petru se referă, aşadar, aici la o problemă serioasă.
Luni, 1 mai – Suferinţa lui Hristos şi exemplul dat de El
2. Ce atitudine ar trebui să aibă creştinii faţă de cei care le produc suferinţă din cauza credinţei lor? 1 Petru 3:13-22
Cuvintele lui Petru, „chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi!” (vers. 14), sunt un ecou al cuvintelor lui Isus: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii” (Matei 5:10). Petru le spune mai departe creştinilor că n-au de ce să se teamă de cei care îi batjocoresc şi îi îndeamnă să-L sfinţească (în alte versiuni, să-L „venereze”) în inimile lor pe Hristos ca Domn (vers. 15). Prezenţa lui Isus în inimă îi va ajuta să alunge frica de cei care îi persecutau.
După aceea, el le recomandă să fie întotdeauna pregătiţi să dea explicaţii despre speranţa pe care o au, dar s-o facă într-un mod atrăgător – cu blândeţe şi cu teamă (n. tr. – cuvântul „teamă” este redat în alte versiuni cu „respect”).
Petru le cere să nu le dea altora motive de defăimare. Datoria lor este să-şi păstreze conştiinţa curată (vers. 16). Lucrul acesta este important, fiindcă cei care îi defăimează vor fi făcuţi de ruşine prin purtarea neprihănită a creştinilor.
Sigur că nu suferinţa pentru o faptă rea este lăudabilă, ci suferinţa pentru o faptă bună: „Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele, decât pentru că faceţi răul” (vers. 17).
Apoi, Petru îl dă ca exemplu pe Isus. Hristos însuşi a suferit pentru neprihănirea Sa; sfinţenia şi puritatea vieţii Sale erau o permanentă mustrare pentru cei ce-L urau. Dacă a existat vreodată cineva care să sufere pentru faptele sale bune, atunci acela a fost Isus.
Iar suferinţa Sa a pus la dispoziţia păcătoşilor singura cale de mântuire. El a murit în locul lor („Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi”, vers. 18), pentru ca aceia care cred în El să aibă făgăduinţa vieţii veşnice.
Ai suferit vreodată pentru vreo faptă bună? În ce situaţie şi ce ai învăţat din această experienţă despre ce înseamnă să fii creştin şi să reprezinţi caracterul lui Hristos?
Marţi, 2 mai – Încercarea de foc
3. De ce nu trebuiau destinatarii epistolei să se mire că sufereau? 1 Petru 4:12-14, vezi şi 2 Timotei 3:12; Ioan 15:18.
Petru le explică aici credincioşilor că, prin încercările îndurate pentru credinţa lor, au parte de patimile lui Hristos, iar Pavel spune: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Isus însuşi i-a prevenit pe urmaşii Săi cu privire la acest lucru: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii” (Matei 24:9,10).
Ellen G. White notează: „La fel va fi cu cei care vor trăi cu evlavie în Hristos Isus. Prigoana şi ocara îi aşteaptă pe toţi aceia care sunt plini de Duhul lui Hristos. Caracterul prigoanei se schimbă odată cu vremurile, dar principiul – spiritul care o susţine – este acelaşi care i-a ucis pe aleşii Domnului dintotdeauna, începând din zilele lui Abel.” – Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 425 (576)
4. Citeşte Apocalipsa 12:17. Ce se spune aici despre persecutarea celor credincioşi în timpul din urmă?
Pentru creştinul devotat, persecuţia poate fi o realitate. Petru o numeşte „încercare de foc” şi le spune cititorilor săi că ea nu trebuie să-i surprindă.
Focul are aici o conotaţie pozitivă. El poate fi distructiv, dar are capacitatea de a îndepărta impurităţile. Depinde de materialul asupra căruia acţionează. El distruge lucruri inflamabile, dar purifică argintul şi aurul. Noi nu trebuie să stârnim intenţionat persecuţia, însă Dumnezeu poate scoate ceva bun din ea. Petru le spune practic cititorilor săi: Da, persecuţia este un lucru rău, dar nu vă descurajaţi din cauza ei, de parcă ar fi un lucru neaşteptat. Mergeţi înainte prin credinţă!
Ce putem face pentru a-i încuraja şi ajuta pe cei care suferă din cauza credinţei?
Miercuri, 3 mai – Judecata şi poporul lui Dumnezeu
5. Compară 1 Petru 4:17-19 cu Isaia 10:11,12 şi Maleahi 3:1-6. Ce idei se regăsesc în toate aceste pasaje?
În toate aceste pasaje se afirmă că procesul judecăţii începe cu poporul lui Dumnezeu. Concluzia lui Petru este: „Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:19).
6. Cum era înţeleasă judecata în vremurile biblice? Luca 18:1-8. Ce se afirmă aici că va face Dumnezeu pentru aleşii Lui?
În timpurile biblice, judecata era un lucru foarte dorit. Atitudinea aceasta, în general favorabilă faţă de judecată, este ilustrată în Luca 18:1-8. Văduva din pildă ştie că are sorţi de izbândă doar dacă reuşeşte să găsească un judecător care să-i preia cazul. Nu are bani destui şi nici un statut înalt pentru a se face auzită, dar izbuteşte în cele din urmă să-l convingă pe judecător să o asculte şi să-i facă dreptate. Iar Isus conchide: „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El?”
Păcatul a adus răul în lumea noastră, iar poporul lui Dumnezeu din toate timpurile a aşteptat îndelung ca El să facă dreptate: „Cine nu se va teme, Doamne şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:4).
Gândeşte-te la toate relele din lumea aceasta care au rămas şi rămân încă nepedepsite. De ce sunt atât de importante pentru noi, creştinii, conceptele de dreptate şi de judecată dreaptă a lui Dumnezeu? Ce speranţă îţi dă promisiunea că va avea loc o judecată?
Joi. 4 mai – Credinţă în timpul încercărilor
Petru le-a scris credincioşilor care sufereau pentru credinţă. Şi, întrucât încercările aveau să se înteţească (după cum ne arată istoria), cuvintele lui le-au adus consolare şi încurajare multor creştini în anii ce au urmat. Ele au rămas până astăzi o sursă de încurajare.
De ce există suferinţă? Întrebare veche de când lumea. Cartea lui Iov, una dintre cele mai vechi cărţi biblice, are ca temă suferinţa. Dacă a existat vreodată un om (în afară de Isus) care „să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ sau ca făcător de rele” (1 Petru 4:15), atunci acela a fost Iov. Ştim ce spune Dumnezeu despre el: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău” (Iov 1:8). El a suferit foarte mult tocmai pentru că era un om bun!
7. Ce explicaţii din următoarele texte ne ajută să găsim răspuns la întrebarea despre cauzele suferinţei? 1 Petru 5:8; Apocalipsa 2:10; 12:9.
Pe scurt, noi suferim fiindcă ne aflăm în toiul unei mari lupte între Hristos şi Satana. Lupta aceasta nu este doar o metaforă, un simbol al tensiunii noastre interioare dintre bine şi rău. Domnul Isus este real şi Diavolul este real, iar lupta pentru fiinţele umane este şi ea reală.
8. Ce suntem îndemnaţi să facem atunci când suferim? 1 Petru 4:19
Când suferim, mai ales când suferim deşi nu am făcut nimic rău, ne punem iar şi iar întrebarea pe care şi-a pus-o Iov: De ce? Şi în majoritatea cazurilor nu avem răspuns. Tot ce putem face, potrivit lui Petru, este să ne încredinţăm sufletul lui Dumnezeu, adică să avem încredere în „credinciosul Ziditor”, şi să facem mai departe ce este bine.
De ce este atât de important pentru un creştin (şi în special pentru un creştin care suferă) să-L cunoască pe Dumnezeu personal, să ştie că El este bun şi iubitor? Cum putem să-L cunoaştem mai bine?
Vineri, 5 mai – Un gând de încheiere
La secţiunea de duminică, am amintit despre o scrisoare adresată împăratului roman, în care sunt descrise suferinţele creştinilor din primele secole: „… Iată ce cale am urmat cu cei denunţaţi ca fiind creştini: îi întrebam dacă erau creştini; dacă mărturiseau că erau, repetam întrebarea încă de două ori, menţionând şi ameninţarea cu pedeapsa capitală; dacă răspundeau la fel, ordonam să fie executaţi. Fiindcă, indiferent de natura crezului lor, n-am avut totuşi nicio îndoială că nesupunerea şi îndârjirea meritau pedepsite.
Pe cei care negau că erau sau că ar fi fost vreodată creştini, care repetau după mine cuvintele invocării zeilor şi care aduceau închinare, cu vin şi tămâie, chipului tău (adus special în acest scop la porunca mea) şi zeilor şi care la sfârşit îl blestemau pe Hristos – lucruri despre care se spune că cei care sunt într-adevăr creştini nu pot fi constrânşi nicidecum să le facă – am socotit că era potrivit să îi eliberez. Alţii, care erau indicaţi de un informator, mărturiseau la început că erau creştini, dar mai apoi negau; era adevărat că avuseseră aceste convingeri, însă renunţaseră la ele, unii de trei ani, alţii de mai mulţi ani, iar câţiva chiar de douăzeci şi cinci de ani. Ei s-au închinat cu toţii la statuia ta şi la icoanele zeilor şi L-au blestemat pe Hristos.” – Pliny Letters (London: William Heinemann, 1915), cartea 10:96 (vol. 2, pp. 401-403).
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Proverbele 22-28
1. Care este răsplata smereniei?
2. Ce anume poate zdrobi oase?
3. Când se potoleşte cearta?
4. Ce este mai bună decât o prietenie ascunsă?
Profeţi şi regi, capitolul 18
5. Cu ce este comparată inima care primeşte Cuvântul lui Dumnezeu?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!