Isus în scrierile lui Petru

STUDIUL 8 » 13 MAI – 19 MAI

Textul de memorat: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Petru 2:24)

Ajunşi la finalul studiului primei epistole a lui Petru, ne este clar deja că, indiferent de context şi de problema abordată, în centrul atenţiei apostolului Se găseşte Isus. Numele lui Isus este menţionat peste tot şi formează firul de aur care străbate întreaga epistolă.

De la primul verset, unde Petru se declară „apostol al lui Isus Hristos”, şi până la ultimul, unde le urează pace celor care sunt „în Hristos Isus” (1 Petru 5:14), Isus este tema prevalentă. În cuprinsul epistolei, Petru vorbeşte despre moartea lui Isus pentru răscumpărarea noastră. Vorbeşte despre marea Sa suferinţă şi ni-L dă ca model de purtare în suferinţă. Vorbeşte despre învierea Sa şi despre însemnătatea ei pentru noi. Nu vorbeşte despre Isus doar ca Mesia, Christos, „Cel uns” ci, mai mult, despre Mesia cel Divin. În epistola sa, găsim mai multe dovezi cu privire la natura Sa divină. Isus este însuşi Dumnezeul care a venit în trup omenesc şi care a trăit şi a murit pentru ca noi să avem speranţa şi făgăduinţa vieţii veşnice.

Săptămâna aceasta, vom reciti prima epistolă a lui Petru pentru a vedea ce ne spune ea despre Isus.

Duminică, 14 mai – Isus, Mielul fără cusur

O temă majoră a Bibliei este lucrarea lui Dumnezeu pentru salvarea omenirii căzute. Din Geneza, de la căderea lui Adam şi a Evei şi până la căderea Babilonului din Apocalipsa, Scriptura ne dezvăluie pe diferite căi lucrarea prin care Dumnezeu caută „să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Tema aceasta se regăseşte şi în epistolele lui Petru.

1. Ce înseamnă cuvântul „răscumpărare” şi ce legătură are sângele cu răscumpărarea? 1 Petru 1:18,19 (vezi şi Coloseni 1:13,14).

În prezentarea semnificaţiei morţii lui Isus, apar două imagini: răscumpărarea şi sacrificiile animale.

Cuvântul „răscumpărare” este utilizat în Biblie în mai multe contexte. De exemplu, primul animal domestic născut (care nu putea fi adus ca jertfă) şi primul fiu născut (Exodul 34:19,20) erau răscumpăraţi prin sacrificarea unui miel înlocuitor. Răscumpărarea unui lucru vândut din cauza sărăciei putea fi făcută cu bani (Leviticul 25:25,26). Mai important, un sclav putea fi răscumpărat (vers. 47-49). Petru le aduce cititorilor la cunoştinţă faptul că preţul pentru răscumpărarea lor din „felul deşert de vieţuire” moştenit de la părinţii lor este chiar „sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”. Imaginea mielului evocă aici, desigur, conceptul de sacrificiu animal.

Aşadar, Petru asociază moartea lui Hristos cu moartea unui animal de jertfă din Biblia ebraică. Păcătosul aducea la sanctuar un miel fără cusur. Apoi îşi punea mâinile pe animal (Leviticul 4:32,33). Animalul era înjunghiat. Cu o parte din sânge se ungea altarul, iar restul era turnat la picioarele altarului (vers. 34). Moartea animalului jertfit oferea ispăşire pentru cel care aducea jertfa (vers. 35). Petru declară că Isus a murit în locul nostru şi că moartea Sa ne-a răscumpărat din vechiul nostru mod de viaţă şi de sub condamnarea care ne aştepta.

De ce singura noastră speranţă de mântuire este legată de Isus, „Mielul fără cusur şi fără prihană”?

Luni, 15 mai – Suferinţele lui Hristos

Creştinii folosesc frecvent expresia „patimile lui Hristos”. Cuvântul grecesc pentru „patimi” provine dintr-un verb care înseamnă „suferinţă”, iar expresia „patimile lui Hristos” se referă, de regulă, la suferinţele lui Hristos din ultima parte a vieţii Sale, de după momentul intrării triumfale în Ierusalim. Petru se referă tot la aceste suferinţe.

2. Citeşte 1 Petru 2:21-25. Ce aflăm de aici despre suferinţele îndurate de Domnul Isus pentru noi?

Suferinţa Mântuitorului are o semnificaţie aparte. El a purtat „păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (o referire la cruce; vezi şi Faptele 5:30), pentru ca noi, fiind „morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire”. Păcatul aduce moartea (Romani 5:12). Noi suntem păcătoşi şi merităm să murim. Dar, Isus cel desăvârşit, în gura căruia nu s-a găsit vicleşug (1 Petru 2:22), a murit în locul nostru. În această substituire constă esenţa planului de mântuire.

3. Prin ce suferinţe a prorocit Isaia că avea să treacă Mesia ca să împlinească planul pentru mântuirea noastră? Ce ne spune aceasta despre caracterul lui Dumnezeu? Isaia 53:1-12

„Satana frământa inima Domnului Hristos cu ispitele lui îngrozitoare. Mântuitorul nu putea vedea prin porţile mormântului. Speranţa nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor şi nici nu-I spunea ca Tatăl a primit sacrificiul Său. El Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. Domnul Hristos simţea groaza pe care o va simţi păcătosul atunci când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea neamului omenesc vinovat. Sentimentul păcatului era acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa, ca înlocuitor al omului, şi care făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar – aceasta a frânt inima Fiului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 654 (753)

Care ar trebui să fie răspunsul nostru la suferinţele lui Hristos pentru noi? Cum să călcăm pe urmele Lui, aşa cum ni se spune în 1 Petru 2:21?

Marţi, 16 mai – Învierea lui Isus

4. Citeşte 1 Petru 1:3,4,21; 3:21 şi compară cu Ioan 11:25; Filipeni 3:10,11; Apocalipsa 20:6. Spre ce eveniment măreţ ne îndreaptă atenţia aceste texte şi ce importanţă are pentru noi?

În prima sa epistolă, Petru li se adresează celor care suferă din cauza credinţei lor în Isus. De aceea, a găsit că era foarte potrivit ca, încă din introducere, să canalizeze gândurile cititorilor săi către motivul lor de speranţă. Nădejdea creştină este vie, fiindcă se bazează pe învierea lui Isus (1 Petru 1:3). Datorită învierii Sale, creştinii au făgăduită o moştenire cerească nepieritoare, care nu se poate veşteji (vers. 4). Cu alte cuvinte, când trec prin greutăţi, ei se pot gândi la lucrurile minunate care îi aşteaptă la sfârşit.

Învierea lui Isus din morţi este o garanţie că şi noi vom fi readuşi la viaţă (1 Corinteni 15:20,21). Cum spune Pavel: „Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre” (vers. 17). Dar Hristos a înviat într-adevăr, demonstrând că are putere asupra morţii. Iar speranţa creştină se întemeiază exact pe această realitate istorică. Învierea Sa constituie fundamentul convingerii noastre că vom fi treziţi din nou la viaţă.

Cum ar arăta viaţa noastră fără această speranţă şi făgăduinţă? Lucrarea Domnului Hristos pentru noi culminează cu promisiunea învierii. Fără ea, ce speranţă ne rămâne Contrar credinţei creştine populare, noi credem că morţii nu mai ştiu nimic. „Pentru creştini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere şi de întuneric. Viaţa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi, «când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arata şi voi împreună cu El în slavă»” (Ioan 8:51,52; Coloseni 3:4). (…) La a doua Lui venire, toţi morţii cei scumpi vor auzi glasul Lui şi se vor trezi la viaţă, o viaţă plină de slavă nepieritoare.” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 684 (787)

De ce este atât de valoroasă pentru credinţa noastră promisiunea învierii?

Miercuri, 17 mai – Isus recunoscut ca Mesia

Momentul în care Petru a spus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” (Matei 16:16), a fost semnificativ. Termenul „Hristosul” (în greceşte, christos) înseamnă „Unsul”, „Mesia”; în ebraică este mashiyach. Rădăcina din care provine înseamnă „a unge” şi apare în diverse contexte în Vechiul Testament. Într-un loc, este utilizat şi în legătură cu un împărat păgân, Cirus [vezi Isaia 45:1]. Astfel, când a afirmat că Isus este Hristosul, Petru a folosit un cuvânt care exprimă un ideal ce-şi are originea în Scripturile ebraice.

5. Citeşte următoarele texte din Vechiul Testament în care apare cuvântul Unsul (Mesia). Ce informaţii din aceste texte ne ajută să clarificăm sensul lui? Ce credeţi că înţelegea Petru prin acest termen?

Psalmii 2:2

Psalmii 18:50

Daniel 9:25

1 Samuel 24:6

Isaia 45:1

Petru a declarat că Isus este Hristosul (Matei 16:16,17) sub inspiraţie divină, dar n-a înţeles pe deplin semnificaţia acestui cuvânt. Nu era sigur cine era Hristosul, ce scop urmărea şi nici cum avea să atingă acest scop.

Dar Petru nu era singurul care nu înţelegea. În Israel, existau foarte multe concepţii despre Mesia. Sensurile cuvântului „uns” din textele de mai sus nu ne conferă un tablou complet cu privire la identitatea şi misiunea lui Mesia.

Ioan 7:40-42 ne indică ce convingeri aveau oamenii cu privire la Mesia: că trebuia să fie un descendent al lui David şi să se nască în satul Betleem (Isaia 11:1-16; Mica 5:2). Aici aveau dreptate. Însă, în gândirea populară, ca urmaş al lui David, Mesia trebuia să calce pe urmele lui David, adică să-i învingă pe duşmanii iudeilor. Nimeni nu se aştepta ca Mesia să fie crucificat de romani!

Desigur că, până când a scris cele două epistole ale sale, Petru îşi formase o idee mai clară despre Isus ca Mesia (îl numeşte Isus Hristos de cincisprezece ori în epistolele sale) şi despre lucrarea Sa pentru oameni.

Joi, 18 mai – Isus recunoscut ca Dumnezeu

Petru era convins că Isus era nu doar Mesia, ci Domnul însuşi. Aceasta înseamnă că, atunci când a scris cele două epistole, era convins că Mesia era Dumnezeu. Cuvântul „Domn” poate fi un termen de politeţe, dar poate face referire şi la Divinitate. În 1 Petru 1,3 şi 2 Petru 1:8,14,16, apostolul se referă la Isus, Mesia, Hristosul, în calitate de Domn, de Dumnezeu.

La fel ca alţi scriitori din Noul Testament, Petru descrie relaţia dintre Isus şi Dumnezeu prin cuvintele „Tată” şi „Fiu”. De exemplu: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” (1 Petru 1:3; 2 Petru 1:17). Isus este numit Fiu preaiubit (2 Petru 1:17), iar autoritatea Sa ca Domn, în sensul de poziţie cerească, derivă din relaţia Sa specială cu Dumnezeu Tatăl.

6. Citeşte 2 Petru 1:1 şi compară cu Ioan 1:1 şi Ioan 20:28. Ce ne spun aceste texte despre divinitatea lui Isus?

Petru îl numeşte pe Isus Dumnezeu şi Mântuitor. În limba greacă, articolul hotărât apare la ambii termeni (Dumnezeul, Mântuitorul), ceea ce înseamnă că ambele titluri îi sunt atribuite lui Isus. Textul acesta este unul dintre argumentele clare din Noul Testament că Isus este pe deplin Dumnezeu.

Pe măsură ce s-au străduit să înţeleagă cine era Isus, creştinii au pus cap la cap dovezile din Noul Testament. În scrierile lui Petru, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt persoane distincte (de exemplu, Tatăl şi Fiul: 1 Petru 1.3; 2 Petru 1:17; Duhul Sfânt: 1 Petru 1:12; 2 Petru 1:21), la fel ca în restul Noului Testament. Iar Isus este prezentat ca fiind Dumnezeu deplin, ca de altfel şi Duhul Sfânt. Cu timpul şi în urma unor dezbateri îndelungate, biserica a formulat doctrina Trinităţii pentru a explica taina Dumnezeirii cât mai bine cu putinţă. Adventiştii de ziua a şaptea au inclus această doctrină între convingerile lor fundamentale. Petru afirmă clar că Isus este Hristosul şi că este Dumnezeu.

Când te gândeşti la viaţa şi la moartea Domnului Isus şi înţelegi că El era Dumnezeu, ce imagine îţi formezi despre Dumnezeul căruia îi slujim şi ce simţi faţă de El? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la grupă, în Sabat.

Vineri, 19 mai – Un gând de încheiere

„Termenul ebraic (Mesia şi echivalentul lui grecesc, Christos) se referă la Eliberatorul aşteptat de iudei, la Trimisul lui Dumnezeu care avea să inaugureze o nouă eră pentru poporul lui Dumnezeu. Evident că, atunci când îl numesc «Hristos», scriitorii Noului Testament se referă la faptul că Domnul Isus a fost pus deoparte pentru o misiune specială.

Titlul Christos apare de peste cinci sute de ori în Noul Testament. Cu toate că printre contemporanii lui Isus circulau mai multe concepţii despre Mesia, este acceptat în general faptul că, până în secolul I, iudeii ajunseseră la ideea că Mesia era o persoană aflată într-o relaţie specială cu Dumnezeu. El avea să inaugureze sfârşitul veacului, când avea să fie întemeiată împărăţia lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu avea să intervină direct în istorie, eliberându-Şi poporul. Isus a acceptat titlul de «Mesia», dar nu a încurajat utilizarea lui, fiindcă avea conotaţii politice care stârneau suspiciuni. Deşi în spaţiul public a evitat să Şi-l asume pentru a-Şi descrie misiunea, Isus nu i-a mustrat pe Petru (Matei 16:16,17) şi pe femeia din Samaria (Ioan 4:25,26) fiindcă l-au folosit. El ştia că era Mesia, după cum observăm din raportul lui Marcu, în care Isus vorbeşte despre cei care le vor da ucenicilor de băut un pahar cu apă în Numele Său, «pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos» (Marcu 9:41).” – Comentariul biblic AZŞ, vol. 12, p. 165

BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Eclesiastul 5-11
1. În ce anume este tot atâta deşertăciune ca în mulţimea visurilor?
2. Ce rezultat se obţine când se face multă vorbă?
3. De ce nu este bine să iei seama la toate vorbele care se spun?
4. Despre ce spune înţeleptul să fie împărţită în şapte sau în opt?

Profeţi şi regi, capitolul 20
5. Ce a făcut Ghehazi prin purtarea sa faţă de Naaman?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!