Faceţi cinste numelui de creştin!
STUDIUL 9 » 20 MAI – 26 MAI
Textul de memorat: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” (2 Petru 1:5-7)
Unul dintre lucrurile care ne frapează la Noul Testament este capacitatea scriitorilor de a condensa multe adevăruri într-un spaţiu foarte limitat. Un exemplu edificator este 2 Petru 1:1-14, pasajul pe care îl vom studia săptămâna aceasta. În numai 14 versete, Petru ne dă învăţături despre îndreptăţirea prin credinţă, ne dezvăluie ce poate face Dumnezeu în viaţa celor care s-au predat lui Isus, ne vorbeşte despre adevărul uimitor că putem deveni „părtaşi firii dumnezeieşti” şi ne spune că putem scăpa de stricăciunea care este în lume prin pofte.
În continuare, el ne oferă un fel de catalog al virtuţilor creştine prezentate într-o anumită ordine. Fiecare virtute este urmată de altă virtute, apoi de alta şi tot aşa, culminând cu cea mai importantă dintre toate. De asemenea, el scrie despre ce înseamnă să fii în Hristos şi să fii „curăţit”de vechile păcate, după care aduce discuţia despre asigurarea mântuirii, despre promisiunea intrării în „împărăţia veşnică” a Domnului. Şi, în final, referindu-se la moartea sa, atinge problema stării omului în moarte. În numai 14 versete, abordează o mulţime de adevăruri importante şi profunde!
Duminică, 21 mai – O credinţă la fel de preţioasă
1. Citeşte 2 Petru 1:1-4. Ce spune Petru că am căpătat prin Isus Hristos? Cum este exprimată aici realitatea harului?
Petru îşi deschide epistola cu precizarea că le este destinată celor „care au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră” (2 Petru 1:1). Cuvântul tradus cu „de acelaşi preţ” înseamnă „de valoare egală” sau „la fel de privilegiată”. El spune că ei „au căpătat” această credinţă preţioasă, adică nu au câştigat-o prin eforturi sau prin merite personale, ci au primit-o în dar de la Dumnezeu. Sau cum scria Pavel: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). Ea este preţioasă fiindcă „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui” (Evrei 11:6). Şi este preţioasă fiindcă prin ea primim făgăduinţele.
Petru afirmă că „dumnezeiasca putere” a lui Isus ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia (vers. 3). Numai prin puterea lui Dumnezeu existăm şi putem să trăim o viaţă sfântă. Iar ea ne este dată „prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui” (vers. 3; vezi şi Ioan 17:3).
Noi suntem chemaţi să-L iubim pe Dumnezeu, dar cum să iubim un Dumnezeu pe care nu-L cunoaştem? Putem să-L cunoaştem prin Domnul Isus, prin Cuvântul scris, prin natură şi experienţele unei vieţi de credinţă şi ascultare. Îl putem cunoaşte în mod real dacă observăm cum lucrează El pentru noi zi după zi, iar urmarea va fi schimbarea noastră. Îl putem cunoaşte prin harul pe care îl revarsă asupra noastră.
Apoi, Petru spune că am primit „făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe”, între care şi aceea de a deveni părtaşi „firii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). La început, oamenii au fost creaţi după chipul tui Dumnezeu, însă chipul acesta s-a şters şi s-a degradat în mare măsură. Când ne naştem din nou, Isus ne oferă o viaţă nouă şi Se ocupă de restaurarea chipului Său în noi. Dacă ne dorim această schimbare, avem şi noi ceva de făcut: să fugim de stricăciunea care este lume prin pofte.
Cum ar fi viaţa ta dacă nu ai crede?
Luni, 22 mai – Dragostea – culmea virtuţilor creştine
2. Citeşte 2 Petru 1:5-7; şi compară cu Romani 5:3-5; Galateni 5:22,23 şi lacov 1:3,4. Care este tema comună a acestor pasaje?
Exista o tradiţie printre filosofii din lumea antică: să întocmească liste de virtuţi. O astfel de listă poartă de obicei denumirea de „catalog al virtuţilor”, iar în Noul Testament găsim mai multe (Romani 5:3-5; Galateni 5:22,23; Iacov 1:3,4). Cu siguranţă, cititorii lui Petru erau familiarizaţi cu ele, însă lista lui prezintă deosebiri interesante faţă de cea a unui filosof. Petru a aranjat intenţionat virtuţile ca într-o înlănţuire, astfel încât fiecare virtute să depindă de cea precedentă şi ultima, dragostea, să constituie apogeul tuturor celorlalte.
Fiecare dintre virtuţile enumerate de Petru are un sens special:
Credinţa: în acest context, credinţa este încrederea mântuitoare în Isus (vezi Galateni 3:11; Evrei 10:38). Fapta: Fapta (în gr.: arête) era o calitate preţuită şi de filosofii păgâni. Da, credinţa este esenţială, însă ea trebuie să conducă la o viaţă schimbată, de exprimare practică a credinţei. Cunoştinţa: Evident că Petru nu se referă la cunoaştere, în general, ci la cunoaşterea care derivă dintr-o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos. Înfrânarea: Creştinii maturi sunt în stare să-şi ţină în frâu impulsurile. Răbdarea: Răbdarea înseamnă rezistenţă, mai ales în faţa încercărilor şi persecuţiei. Evlavia: În lumea păgână, cuvântul tradus aici cu „evlavie” are sensul de comportament etic datorat credinţei într-un zeu. În Noul Testament, transmite ideea de comportament etic datorat credinţei în singurul Dumnezeu adevărat (1 Timotei 2:2). Dragostea de fraţi: Biserica este ca o familie, iar evlavia va da naştere la o comunitate în care membrii se respectă şi se preţuiesc unul pe altul. Iubirea de oameni: Petru aşază în punctul culminant al listei dragostea, la fel ca Pavel: „Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13).
Înainte să enumere virtuţile creştine, Petru ne îndeamnă să ne dăm „toate silinţele” (2 Petru 1:5) pentru a le dobândi. Ce vrea să spună ei prin aceste cuvinte? Ce loc ocupă efortul uman în viaţa de credinţă?
Marţi, 23 mai – Faceţi cinste numelui de creştin!
După ce ne prezintă lista cu virtuţile pe care ar trebui să le urmărim în viaţa creştină, Petru ne arată care vor fi rezultatele obţinerii lor.
3. Ce legătură există între ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, creştinii, şi modul în care ar trebui sa trăim noi? 2 Petru 1:8-11
Petru îi îndeamnă pe cititorii săi să trăiască potrivit cu noua realitate de care se bucură prin Isus, fiindcă au la dispoziţie „din belşug” (2 Petru 1:8) calităţile enumerate: credinţa, fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi iubirea de oameni.
Problema este că nu toţi creştinii trăiesc potrivit cu această nouă realitate. Unii sunt leneşi (n.tr. – NTR: „ineficienţi”) sau neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului Isus Hristos. Ei au uitat că au fost curăţiţi „de vechile… păcate”. Dar creştinii trebuie să ducă o viaţă nouă, demnă de numele pe care îl poartă. Prin Isus, ei au primit iertare, curăţire şi dreptul de a se face părtaşi naturii divine. De aceea, ei trebuie să caute să-şi întărească chemarea şi alegerea. Ei nu au nicio scuză ca să trăiască la fel ca înainte de convertire, nu au nicio scuză pentru a rămâne leneşi şi ne roditori.
„Auzim vorbindu-se mult despre credinţă, dar avem nevoie să auzim vorbindu-se mai mult despre fapte. Mulţi se înşală singuri, trăind o religie uşoară, confortabilă şi fără purtarea crucii.” – Ellen G. White, Credinţa şi faptele, ed. 2005, p. 42 (50)
4. Ce idee din pasajul studiat astăzi regăsim şi în scrierile lui Pavel? Romani 6:11
Îndemnul lui Pavel, similar cu al lui Petru, ar putea fi parafrazat astfel: „Faceţi cinste numelui de creştin!” A fi creştin înseamnă a fi o făptură nouă în Hristos, curăţită de păcat şi părtaşă naturii divine. Lucrurile acestea ne dau posibilitatea de a trăi la înălţimea chemării noastre. A fi creştin înseamnă a fi asemenea lui Hristos.
Reciteşte îndemnul lui Petru ca şi cum ţi-ar fi adresat personal.
Miercuri, 24 mai – Petru scrie despre moartea sa
5. În ce cuvinte vorbeşte Petru despre moartea sa? 2 Petru 1:13,14; compară cu 1 Corinteni 15:12-57.
În 1956, Oscar Cullman a publicat un scurt studiu cu titlul Immortality of the Soul or Resurrection of the Dead?: The Witness of the New Testament [Nemurirea sufletului sau învierea morţilor? Mărturia Noului Testament], în care a argumentat că învierea este incompatibilă cu conceptul de suflet nemuritor. El a afirmat că Noul Testament susţine clar învierea morţilor. „Nicio altă publicaţie de-a mea”, comenta el ulterior, „n-a stârnit atâta entuziasm, dar nici atâta ostilitate vehementă.”
În urma analizării afirmaţiilor despre moarte şi înviere din Noul Testament, i se poate da dreptate lui Cullman. În Noul Testament găsim conceptul de înviere şi nu conceptul de suflet nemuritor, care supravieţuieşte morţii trupului. De pildă, în 1 Tesaloniceni 4:16-18, Pavel îi îndeamnă pe cei cărora le-a murit cineva drag să se consoleze cu gândul că morţii vor fi readuşi la viaţă de Isus, la revenirea Sa. În 1 Corinteni 15:12-57, el vorbeşte pe larg despre înviere, accentuând ideea că însăşi credinţa creştină se întemeiază pe învierea lui Isus. Dacă Isus n-a înviat, atunci credinţa în El este inutilă. Dar, continuă el, Hristos a înviat cu adevărat, ca prim rod al celor care au adormit. Iar învierea Sa din morţi face posibilă învierea tuturor celor ce sunt în El.
În versetele 35-50, Pavel vorbeşte despre învierea trupului şi prezintă diferenţele dintre trupul pe care îl vom primi la înviere şi trupul pe care îl avem acum. Trupul acesta este supus morţii, dar cel transformat nu va mai fi atins de boală sau moarte.
În concluzie, în Noul Testament tema morţii este abordată din perspectiva învierii, nu a nemuririi sufletului. Aspectul acesta este important de ştiut atunci când studiem pasajul din 2 Petru 1:13,14.
Joi, 25 mai – Credinţă în faţa morţii
6. Reciteşte 2 Petru 1:12-15. Ce vrea să spună Petru prin cuvintele „dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată”?
Petru crede că i se apropie moartea şi consemnează în această epistolă mesajul său final, sau testamentul.
El îşi aseamănă trupul cu un cort de care „se va dezbrăca” când va muri. Este atât de evident că el se referă la trup prin cuvântul „cort”, încât traducătorii moderni redau aceste versete astfel: „atâta timp cât sunt în trupul acesta” şi „ştiu că mi se apropie moartea” (NRSV). Când aminteşte despre „dezbrăcarea de cortul meu”, Petru nu sugerează că, în momentul în care va muri, sufletul lui va supravieţui ca entitate separată.
7. Reciteşte 2 Petru 1:12-15. Ce atitudine pare a avea Petru în faţa realităţii morţii sale şi ce lecţie de credinţă ne dă el?
Precizările din 2 Petru 1:12-15 conferă o şi mai mare solemnitate cuvintelor apostolului. El scrie această epistolă fiindcă ştie că i se apropie sfârşitul şi ştie acest lucru fiindcă i-a fost descoperit de Domnul. Cuvintele lui nu trădează vreo urmă de frică, de îngrijorare sau de presimţiri rele. El este preocupat mai degrabă de bunăstarea celor pe care îi lasă în urmă. Doreşte ca ei să fie tari în adevărul pe care îl au (n.tr. – în „adevărul prezent”, KJV) şi îi asigură că, atâta timp cât va fi în viaţă, va continua să-i îndemne să fie credincioşi.
Petru avea o legătură reală şi profundă cu Domnul. Îl aştepta moartea şi nu avea să fie prea plăcută (vezi Ioan 21:18; Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 397; în orig., 537-538), dar nu-şi făcea griji pentru sine, ci pentru binele altora. Petru trăia, într-adevăr, credinţa pe care o propovăduia.
Cum ne ajută credinţa să înfruntăm realitatea cumplită a morţii?
Vineri, 26 mai – Un gând de încheiere
Petru ştia că i se apropia sfârşitul şi ştia ce fel de moarte îl aştepta, deoarece Isus însuşi îi descoperise acest lucru (Ioan 21:18), totuşi el nu-şi făcea griji decât pentru bunăstarea spirituală a turmei.
De fapt, cum a murit? „Petru, ca evreu şi străin, a fost osândit, biciuit şi răstignit. Cu perspectiva acestei morţi groaznice înaintea sa, apostolul şi-a amintit de păcatul său cel mare – tăgăduirea lui Isus în ceasul încercării Sale. Atât de nedispus cândva să recunoască crucea, acum a socotit ca o bucurie să-şi dea viaţa pentru Evanghelie, considerând numai că, pentru el, care îl tăgăduise pe Domnul, era o onoare prea mare să moară în acelaşi fel ca învăţătorul Său. Petru se căise sincer de păcatul acela şi fusese iertat de Hristos, după cum se vede din marea însărcinare dată lui de a hrăni oile şi mieluşeii turmei. Dar el nu-şi putea ierta niciodată gestul său. Nici chiar gândul la agonia groaznică a ultimelor clipe ale vieţii nu putea micşora amărăciunea întristării şi pocăinţei sale. Ca ultimă favoare, el i-a rugat pe cei care-l executau să-l pironească pe cruce cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită şi în felul acesta a murit marele apostol Petru.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, ed. 2014, p. 397 (537-538)
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Eclesiastul 12 – Cântarea cântărilor 6
1. Care spune înţeleptul că este datoria fiecărui om?
2. Ce anume se cultiva în En-Ghedi?
3. Câţi viteji însoţeau pataşca lui Solomon?
4. Unde este menţionat Crivăţul [trad. Cornilescu]?
Profeţi şi regi, capitolul 21
5. Ce calităţi au oamenii pe care îi cheamă Dumnezeu în slujba Sa?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!